Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


BAROCUL VENETIAN

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Alban Berg (1885-1935)
ARPEGIUL PROIECTARII
Romantismul muzical
MUZICA UNGARA IN SECOLUL 20
CURENTE RECENTE IN MUZICA
Maria Joao - Cal Viva, Mário Laginha
Evolutia dansului in Romania
Cum se acordeaza chitara?
Sociologia muzicii - O privire generala asupra sociologiei muzicii
W. A. Mozart – compozitorul geniu al erei clasice

BAROCUL VENETIAN

Venetia ( ca ducat bizantin) rezista eroic dupa caderea exarhatului Ravennei, dobandindu-si autonomia in jurul arhipelagului Rialto[1]. Aici sunt aduse pe la mijlocul secolului al IX-lea moastele Sfantului Marcu, personaj care va deveni patronul Serenissimei, cetate condusa de un doge(dux) si va purta numele de Civitas Veneciarum. Dupa anul 1000, prin activitatea asidua a navigatorilor, negustorilor si armatorilor, Venetia isi extinde teritoriile, devenind un adevarat imperiu in Mediterana.



O distinsa familie genoveza, contemporana cu familia venetiana Polo ( sfarsitul secolului al XIII-lea), a dat nastere unor anume Ugolino si  Guido, bravi navigatori, cunoscuti in istorie pentru indrazneata lor tentativa de a traversa Atlanticul si de a ajunge pe aceasta cale in India, cu un secol si jumatate inaintea navigatorilor portughezi si cu doua secole inaintea lui Columb. Numele acestei familii nu este altul decat Vivaldi. Desi nu exista nici un fel de documente privitoare la o legatura directa, explicita, intre familia navigatorilor genovezi si familia ilustrului muzician venetian, nu putem trece cu vederea peste izbitoarea coincidenta, cu-atat mai mult cu cat nici un dictionar de specialitate din lume nu contine alte nume Vivaldi, decat cele prezentate anterior.

Venetia va cunoaste in secolele XVI-XVIII o dezvoltare fara precedent  a artei muzicale, urmand calea celorlalte arte-surori: poezia si pictura. Literatura, de exemplu, isi avea reprezentanti ilustri prin nume de rezonanta ca: Piedro Bembo(1470-1547), autor al dialogului Asolani, al poemelor Rimele si celebrei teorii a unei limbi literare nationale( dupa modelul Dante-Petrarca-Boccacio) publicata sub numele de Prose della vulgar lingua(1525), Aldo Manuzio(1450-1515), Gaspara Stampa(1523-1554), autorul unei comedii, Angelo Beoleo zis Ruzante(1496-1542), anonimul autor al cunoscutei Venexiana( Comedia doamnelor din Venetia,1536), autorul-actor Andrea Calmo(1510-1571), care a dat nastere celor sase comedii in proza ce anuntau Commedia dell’arte, dezvoltand cu mult umor farsa si intriga.

Printre arhitectii care au contribuit la dezvoltarea urbanismului venetian se numara Jacopo Sansovino(1529, director al lucrarilor urbane), Michele Sanmicheli(1484-1559), Andrea Palladio(1508-1580) sau Antonio da Ponte(1512-1597) si Vincenzo Scamozzi(1552-1616). Triumful picturii venetiene din secolul al XVI-lea cunoaste nume ca Giorgioni, Tizian, Lotto si Veronese, care au impodobit cu lucrarile lor cele mai reprezentative palate sau sali oficiale ale timpului.

Intreaga epoca a barocului se afla, structural, sub semnul armoniei, preciziei matematice si rigorilor geometriei, in ciuda aparentelor formale ale arbitrariului, dezordinii si inventivitatii debordante.

Anul 1594 este anul in care s-au stins din viata doi dintre stalpii de necontestat ai edificiului Renasterii in muzica: Giovani Pierluigi da Palestrina si Orlando di Lasso. Desprinsa din hiper-aglomerarea liniilor melodice renascentiste  suprapuse vertical, cu nemaiintalnit mestesug si virtuozitate, dar redundante ca mesaj artistic muzical si foarte discutabile ca inteligibilitate a textului, monodia, fostul discantus sau superius  al polifoniei vocale, se va emancipa in afirmarea noului discurs muzical omofon( oferit de simultaneitatea obiectelor sonore).

Din punct de vedere al evolutiei muzicale, se va da intaietate principiului gravitatiei sunetelor ce compun modurile majore sau minore catre un sunet central, a congruentei dintre treptele formale ale gamelor majore si minore, consecinta a explicarii fenomenului de rezonanta naturala a sunetului fundamental, a generarii armonicelor de catre sunetele fundamentale si a ierarhiei( de asemenea, naturale) functionale a tuturor treptelor ce compun scara muzicala: tonica, dominanta, subdominanta etc. In epoca Barocului, armonia perfecta, generata de relatiile functionale ale gamei temperate si monodia acompaniata, prin simplitatea sa, vor asigura inteligibilitatea textului, generand totodata si noi genuri: opera, cantata si oratoriul. Pe de alta parte, desprinse din tandemul text-muzica, ele vor da nastere unor genuri si forme instrumentale precum sonata, suita, cvartetul, uvertura, simfonia, concertul, toccata, fuga si altele.

Barocul isi revendica un stil propriu, stile moderno, constituind ceea ce Claudio Monteverdi( 1567-1643) va numi, cu neprefacuta mandrie, secunda prattica, in prefata celui de-al cincilea tom al madrigalelor sale, editat in 1605. In mod eronat si desigur nedrept, coexistenta celor doua practici in epoca a fost interpretata de catre unii analisti ca argument in favoarea calificarii barocului drept „hibrid”, sau „dialect alterat al renasterii”[2]. Teoreticianul si compozitorul Giovanni Maria Artusi( 1540-1613), preot la biserica San Salvadore din Bologna, a fost poate unul dintre cei mai sinceri critici ai noilor tendinte, in dialogurile sale L’Artusi, overo delle imperfezzioni della moderna musica( Artusi, sau imperfectiunile muzicii moderne,1600).

Barocul muzical se dezvolta in trei etape[3]: 1.Desprinderea muzicii instrumentale(abstracta) de cea vocala(concret notionala), prin aparitia unor compozitii pentru unul(luth, orga, clavecin) pana la opt sau chiar mai multe instrumente( muzica de camera sau orchestra), din care s-au desprins si cele trei tipuri de muzica vocala: solistica(acompaniata instrumental), dialogata(melodie cu text acompaniata instrumental, distribuita la doua sau mai multe persoane) si corala( bazata pe acelasi text cantat de mai multe voci), cu sau fara acompaniament instrumental, din imbinarea carora au luat nastere genuri noi, intre care opera, cantata si oratoriul ocupa un loc de prima insemnatate in evolutia muzicii europene occidentale. 2.Faza mediana, dupa 1630, cand noile genuri, nascute in Italia, se raspandesc cu rapiditate in Europa, iar opera se dezvolta in doua directii: franceza si italiana. Muzica instrumentala (cu precadere cea destinata viorii) ia amploare prin lucrarile unor mari compozitori si interpreti deopotriva, precum: Frescobaldi, Corelli, Vivaldi (Italia); Krieger, Praetorius, Pachelbel, Buxtehute (Germania); Chambonnieres, Leclaire, Couperin (Franta), cunoscut pentru predilectia sa catre ornamente, in creatia sa fiind identificate nu mai putin de 27 de tipuri de formule de ornament[4], sau Morley, Gibbons, Downland, Bull (Anglia). Acestia, prin maiestria artei lor, au condus la aparitia unor noi forme si genuri: suita, sonata, fantezia, preludiul, fuga si concertul, dar si continuarea celor de dinainte, ca de exemplu motetul si missa, toate insa continand in sine amprenta noului stil al barocului, derivata din insusirile generale definitorii ale epocii baroce. 3. Apogeul barocului, in care s-a definitivat procesul cristalizarii sistemului tonal, iar in aceasta noua lumina, polifonia( deja „tonalizata”) si-a deplasat centrul de interes din zona muzicii corale a capella catre vastul teritoriu al muzicii instrumentale sau vocal-instrumentale, prin creatia izvorata din geniul unora ca Bach si Händel. Tonalismul va fi subordonat, de fapt, tuturor segmentelor necesare complicatului proces al compozitiei muzicale: teoria, pedagogia, armonia, contrapunctul, melodia, ritmul, simetria si proportiile arhitectonice, secventialitatea, tematismul, modulatia, noile tehnici interpretative sau arta dirijorala.




Daca barocul muzical venetian reprezinta o adevarata piatra de hotar in istoria muzicii, o revolutie in sine, Venetia este deopotriva patria unor compozitori baroci precum Andrea Gabrielli(1510-1586) si nepotul acestuia Giovanni Gabrielli( 1557-1612), Claudio Monteverdi( 1567-1643), Giovanni Legrenzi(1626-1690), Alessandro Stradella( 1644-1682), Agostino Steffani(1654-1728), Antonio Lotti(1666-1740), Francesco Gasparini(1668-1727), Antonio Caldara( 1670-1736), Tomaso Albinoni(1671-1751), Antonio Vivaldi(1678-1741), Alessandro Marcello( 1684-1750) si fratele sau Benedetto Marcello(1686-1739), Johann Adolf Hasse(1699-1783), carora li se adauga un lung sir de mari maestri europeni care au vizitat sau au activat in Venetia, printre care se numara Vincenzo Galilei, Heinrich Schütz, Girolamo Frescobaldi, G.F.Händel, Alessandro Scarlatti, fiul sau, Domenico Scarlatti si multi altii. Lista compozitorilor europeni din epoca barocului muzical este poate chiar mai impresionanta decat cea prezentata anterior cu privire la arte, arhitectura, stiinta si filosofie.

Italia, prin Venetia, a devenit un maestru muzical, a dat lumii muzicale „tonul” – pentru a incepe marele spectacol – , castigandu-si intr-un fel calitatea de ,,compozitor – dirijor” al Barocului, reprezentat de marile nume ale istoriei muzicale italiene, in sensul ca detineau izvoarele muzicii si tehnicii renascentist-italiene, palestriniene, pe care le transforma intr-o sursa inepuizabila de inspiratie pentru noua tehnica componistica – baroca, din a carei seva aveau sa se hraneasca multi alti tineri dornici de a invata si practica arta sunetelor  de esenta noua. Ca si Soarele care rasare, dar nu in acelasi timp pe tot Pamantul, putem afirma ca Barocul muzical si-a „ales” rasaritul in Italia, in Venetia, a trecut in cursul sau prin mai multe locuri, ,,incalzind” fiecare loc mai mult sau mai putin  - datorita circumstantelor ,,vremii” politice, sociale, religioase – si se pare ca apusul sau s-a infaptuit intr-o mare stralucire si culoare de sunete prin gigantii Händel si Bach.

Toti acesti compozitori italieni, majoritatea de sorginte venetiana, au contribuit la plasmuirea unui nou curent muzical, sau mai bine zis a unei noi epoci muzicale, revolutionara pentru vremea sa si chiar pentru veacurile ce au urmat, o lectie de urmat pentru generatiile ulterioare.



[1] Christian Bee, Histoire de Venice, Presses Universitaires de France, 1993( trad. de Ovidiu Cristea, Istoria Venetiei, Editura Corint, Bucuresti, 1999, pp.7-8,34-36, 82)

[2] Manfred Bukofzer, op. cit.

[3] V.Iliut, O carte a stilurilor muzicale, vol.I, Editura Academiei de Muzica Bucuresti, 1996, Partea a III-a, Stiluri muzicale tonale, 1.Stilul muzicii barocului(preclasice), p. 282, 284

[4] Liviu Comes, Lumea polifoniei, Editura muzicala, Bucuresti. 1984, p.113








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 624
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site