Compararea sociala downward (descendenta)

Compararea sociala downward (descendenta)

Cand oamenii se simt demoralizati sau amenintati, se compara ei cu altii care sunt inferiori sau mai putin norocosi decat ei pe dimensiunile de comparatie? La aceasta intrebare a raspuns initial afirmativ T. A. Wills, in 1981, conturand teoria compararii in descendente. Wills (cit in Wood, J., Michela J., & Giordano C, 2000, p.563) a argumentat ca atunci cand oamenii se simt descurajati, sau traiesc o stare negativa, se compara cu persoane care se simt si mai rau ca ei, fapt ce are ca urmare o ameliorare a starii lor psihice. In plus, Wills a mai prezis ca acest fenomen se intampla cu precadere in cazul persoanelor care traverseaza o perioada indelungata caracterizata de afecte negative, ca in cazul persoanelor deprimate sau cu o stima de sine scazuta, deoarece ele au o nevoie mai accentuata de ameliorare a acestor stari. Cu toate ca au fost citate evidente considerabile care sa sprijine teoria compararii descendenta in aceasta forma initiala, cercetari ulterioare au inaintat alte doua principii ale teoriei: oamenii pot apela la comparatii descendente cand se simt bine mai degraba decat atunci cand se simt rau (Wheeler & Mizake, 1992) si acest fapt se intampla mai mult in cazul persoanelor cu o stima de sine ridicata, decat in cazul celor cu o stima de sine scazuta (Wood & Lockwood, 1999).

Citarile pe care le-am facut mai sus, sunt preluate dintr-un studiu al lui Wood, Michela si Giordano, care incearca sa trateze aceste aspecte ale comparatiei descendente in interactiunile sociale de fiecare zi. In primele studii de acest fel, vizand tipurile de comparatii pe care oamenii le fac in viata de zi cu zi, Wheeler si Mizake (1992) au descoperit ca oamenii fac mai adesea comparatii descendente atunci cand se simt fericiti, decat atunci cand sunt nefericiti. Autorii au propus ca si explicatie pentru aceste rezultate modelul amorsei selective afect-cognitie ("selective affect-cognition priming"). Acest model teoretic tratat in literatura de specialitate a congruentei dintre afect si cognitie demonstreaza faptul ca atunci cand oamenii sunt nefericiti, au amintiri si ganduri triste, negative, iar atunci cand sunt bine dispusi, dezvolta amintiri si ganduri pozitive (Bower,1981, Singer & Salovey, 1988, cit in Wood, Michela & Giordano, 200, p.563). Explicatia acestui fenomen se bazeaza pe existenta unei retele asociative a gandurilor si pe faptul ca afectele dezvolta cognitii care sunt congruente cu aceste afecte. Astfel, este mai probabil ca o persoana fericita, mai mult decat una trista sa urmareasca informatiile pozitive despre sine, sa-si aminteasca mai multe lucruri favorabile, si sa aiba expectante mai ridicate (Sedikedes, 1992). Dimensiunea selectiva a modelului la care ne-am referit mai sus, consta in faptul ca starea de spirit are mai multa influenta asupra accesibilitatii gandurilor despre sine, decat despre alte persoane. In concluzie, o stare de spirit negativa, va conduce la gandul "eu nu sunt atractiv", mai degraba decat la gandul "altii nu sunt atractivi". Intr-adevar, starile negative pot dezvolta ganduri critice despre sine, in timp ce despre altii sa genereze ganduri favorabile, pentru ca aceste ganduri au fost asociate selectiv cu sentimente negative din trecut (de exemplu, "altii sunt mai buni, au mai mult succes decat mine"). In mod similar, starile pozitive pot creste accesibilitatea gandurilor despre superioritatea proprie asupra altora, deoarece astfel de ganduri au fost asociate cu sentimente pozitive in trecut. Astfel, in acord cu acest model explicativ, starile pozitive mai degraba decat cele negative vor conduce la compararea descendenta.

Am remarcat deja ca s-au format doua directii de cercetare care par contrare: teoria compararii descendente care vede ca oamenii tristi apeleaza la comparatii descendente, si modelul amorsei selective, care inainteaza ideea ca de fapt oamenii fericiti dezvolta acest tip de comparatii. La intrebarea "care perspectiva este corecta?", autorii studiului de fata, Wood, Michela, si Giordano incearca sa integreze ambele abordari, afirmand ca ambele modele detin o parte de adevar despre procesele subintinse de compararea sociala. Modelul amorsei este probabil corect, atunci cand afirma ca starile afective negative dezvolta o tendinta puternica de a te compara nefavorabil cu altii. Totusi, teoria compararii descendente este de asemenea corecta in sustinerea ideii ca oamenii care au ganduri inconfortabile despre sine pot fi motivati sa le invinga prin intermediul comparatiilor deliberate cu altii care sunt inferiori, sau mai putin norocosi. Astfel, oamenii tristi pot dezvolta mai degraba comparatii descendente, decat ascendente.

Concluzionand, putem afirma ca modelul amorsei si teoria compararii descendente nu sunt in mod necesar contradictorii, deoarece vorbesc despre doua tipuri diferite de influente care pot opera in compararea sociala. Modelul amorsei se refera la influenta generata de starea de spirit, in timp ce teoria compararii descendente are in vedere influenta data de motivatia de ameliorare a starii de spirit. Evidenta unuia dintre aceste doua procese nu neaga posibilitatea ca si celalalt sa functioneze de asemenea. (Wood, Michela, si Giordano, 2000, p.564)