Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Psihologie psihiatrie



+ Font mai mare | - Font mai mic



FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Principiul reflectarii si modelarii informationale



Acest principiu ne raspunde la intrebarea: 'Ce este psihicul ca fenomen, in ce consta natura lui calitativa?' Aceasta este una din intrebarile cardinale ale psihologiei, care s-au pus dintotdeauna. Raspunsurile la aceasta intrebare au oscilat in timp intre variantele substantialiste si variantele energetiste. In variantele substantialiste, psihicul era identificat cu o substanta sui generis denumita fluid sau homunculus, situata in interiorul individului si conferindu-i atribute functionale specifice. Varianta energetista identifica psihicul cu o forma particulara de energie. Cea mai pregnanta varianta energetista o reprezinta teoria energiilor specifice ale organelor de simt, elaborata de neurofiziologul german Johannes Muller in a doua jumatate a secolului XIX. Aceasta teorie sustinea ca senzatiile si perceptiile reprezinta forme specifice ale energiilor pe care le contin in ele organele de simt si care sunt activate sub actiunea stimulilor externi.

Considerarea psihicului ca substanta sau energie duce frecvent la eliminarea caracteristicilor lui calitative specifice si la dizolvarea lui fie in structurile substantiale ale creierului, fie in formele energetice biologice si biofizice care au loc in organism.

Principiul reflectarii s-a conturat in a doua jumatate a secolului XIX; prin el se viza gasirea unui alt raspuns, mai adecvat, la intrebarea: 'Care este natura ontologica, existentiala a psihicului?' In prima sa varianta, acest principiu a valorificat principiile si legile fizicii, in special ale opticii, care demonstrau posibilitatea oglindirii unui corp intr-un alt corp sub forma imaginii, datorita raportului de absorbtie, reflexie si refractie a luminii care cade pe suprafata corpului reflectat. Ulterior, acest principiu s-a adecvat la particularitatile functionale ale sistemului nervos central si ale creierului.

In forma lui elaborata, finala, acest principiu sustine ca psihicul, din punct de vedere ontologic (existential), trebuie definit ca o forma particulara de reflectare. Atributele acestei reflectari sunt:

1. Se realizeaza de catre o materie superior organizata si dezvoltata - creierul;

2. Are un caracter subiectiv;

3. Are un caracter ideal.

Caracterul subiectiv inseamna ca orice proces psihic se realizeaza si apartine unui individ concret; nu exista procese psihice extra-individuale.

Caracterul subiectiv se mai refera la dependenta continutului si formei de realizare a reflectarii psihice de particularitatile structural-functionale interne ale subiectului: in raport cu unul si acelasi obiect sau una si aceeasi situatie subiectiva, la diferiti subiecti vor aparea diferite continuturi psihice, aceasta datorita diferentelor in structura organizarii lor interne.

De asemenea, acest caracter se refera la implicarea activa a subiectului in desfasurarea procesului de reflectare. Subiectul se angajeaza voluntar in perceptie, memorie, rezolvarea de probleme; reflectarea psihica are caracter activ si selectiv.

Caracterul ideal inseamna ca forma de reflectare psihica se opune substantialului, materialului. Ca atare, pe linga substanta si energie, exista o realitate ideala: psihicul Se poate spune ca 'idealul este materialul tradus si transpus in capul omului', procesele de traducere si transpunere realizind reflectarea psihica.

Ca forma particulara de reflectare, psihicul se intemeiaza pe si deriva din proprietatile generale de reflectare a materiei. Toate corpurile au insusirea de a inregistra si reproduce in maniera proprie influentele si actiunile exercitate asupra lor de celelalte corpuri. Proprietatea de reflectare se realizeaza in cadrul unei relatii functionale cu doi termeni principali:

- termenul reflectat, care actioneaza si exercita anumite influente si actiuni;

- termenul reflectant, care recepteaza actiunea si o reproduce in maniera proprie.

Reflectantul oglindeste, reflecta caracteristicile actiunii exercitate de reflectat. Natura calitativa a reflectarii se determina dupa caracteristicile reflectantului si, dupa cum reflectatul este un corp neinsufletit sau un corp insufletit, calitatea reflectarii se va modifica in mod corespunzator.

Forme principale de reflectare:

- mecanica: se realizeaza prin modificarea structurala, de forma sau de pozitie spatiala a reflectantului (ex: lovirea bilei cu tacul);

- mecanica de tip optic: se realizeaza in forma de imagine virtuala pe baza interactiunii intre fasciculele de lumina si lentile sau oglinzi;

- biologica: apare la organismele vii si se realizeaza prin procese metabolice. Organismul viu realizeaza schimburi de substante si energie cu mediul, transformari chimice asupra acestor substante si energii, extragind elementele necesare propriei structuri si functionari;

- psihica: forma superioara de reflectare realizata prin intermediul sistemului nervos; ea se bazeaza pe relatia si functia de semnalizare si designare-reprezentare. Adica actiunile stimulilor externi sunt supuse unor operatii logice de prelucrare si interpretare. Aceste operatii se concretizeaza in constituirea unor imagini ideale, care se pune in corespondenta cu stimulii sau obiectele externe care actioneaza in momentul dat asupra organelor de simt.

Imaginea presupune stabilirea unei relatii de asemanare cu obiectul sau stimulului extern, pe baza careia devine posibila diferentierea (sau discriminarea) si identificarea, recunoasterea obiectelor in individualitatea lor specifica.

Pe linga forma imagistica, reflectarea psihica, indeosebi la nivelul omului, imbraca si forma constructivista. Constructivismul reprezinta acea modalitate superioara de prelucrare si integrare a informatiilor si datelor externe prin intermediul simturilor, care face posibila elaborarea de generalizari si simbolizari. Aceste generalizari si simbolizari sunt concretizate in forma notiunilor si conceptelor. Spre deosebire de perceptie si reprezentare, notiunea sau conceptul nu presupune existenta unei relatii de asemanare cu obiectul sau realitatea reflectata, ci doar a unei relatii de reprezentare-designare conventionala.

Asadar, reflectarea psihica la nivelul omului se realizeaza in doua forme esentiale:

- sub forma de imagini (reflectarea imagistica)

- sub forma de constructe mentale, logice (generalizarea abstracta)

In ambele cazuri, reflectarea este mediata prin cuvint. Cuvintul fixeaza imaginea perceptiva si intervine si in formarea conceptelor.

Principiul reflectarii a fost intregit, definitivat in a doua jumatate a secolului XX prin adaugirea principiului modelarii informationale.

4. Principiul modelarii informationale

In definirea statutului ontologic al psihologiei, la notiunea clasica de reflectare s-a adaugat notiunea moderna de informatie (introdusa de cibernetica teoretica). Prin introducerea notiunii de informatie, a rezultat modificarea modelului clasic al Universului, adica a modelului bidimensional, in care Universul era considerat ca avind doua dimensiuni stabilite de fizica clasica: substanta si energia. Cibernetica a introdus dimensiunea informationala, de aici rezultind modelul tridimensional al Universului.

Informatia devine asadar o entitate obiectiva, bazal constitutiva a intregului univers. Incercind sa defineasca notiunea de informatie, Norbert Wiener nu gaseste initial decit o formulare tautologica: 'Informatia este doar informatie, ea nu este nici substanta, nici energie.'

Spre deosebire de substanta si energie, informatia este lipsita de proprietati nemijlocit perceptibile. In aceasta situatie, se pune intrebarea: cum se poate testa existenta ei reala?

Existenta reala a informatiei se verifica si se testeaza indirect, pe baza analizei si evaluarii efectelor pe care ea le produce la nivelul sistemelor receptoare. Daca primim un stimul din afara si sistemul da un raspuns eficient (care sa-i pastreze echilibrul, organizarea interna), aceasta inseamna ca el realizeaza integrare de informatie (opusul informatiei este entropia). Astfel apare o noua definitie a informatiei:

Informatia este masura gradului de organizare la nivelul sistemelor reale, aflate in ipostaza de receptoare ale influentelor exercitate din afara asupra lor. Oriunde exista organizare, dezvoltare, optimizare, acolo se realizeaza integrare de informatie. Oriunde exista oscilatii, perturbari, disfunctii, acolo locul informatiei este luat de entropie.

Facind o paralela intre notiunea de informatie si notiunea de psihic, se constata ca, din punctul de vedere al semnificatiei, al continutului, ele sunt foarte apropiate si de acelasi gen (rang):

1. Ca si informatia, psihicul este lipsit de proprietati sensibile.

2. Ca si informatia, psihicul se realizeaza, se formeaza si functioneaza in cadrul relatiei de comunicare dintre subiect si lumea exterioara.

3. Ca si informatia, psihicul diferentiaza indivizii concreti.

4. Ca si informatia, psihicul presupune existenta unui anumit suport substantial-energetic (sistemul nervos, creierul) si a unor anumite mecanisme pentru a se putea realiza.

Modelarea informationala arata ca reflectarea psihica se realizeaza in forma unor modele informationale. Aceste modele informationale sunt de doua tipuri:

- izomorfice, in cadrul carora se stabilesc corespondente biunivoce, de 1-1 intre elementele interne ale modelului (imaginii) si proprietatile obiectului (adica imaginea reproduce punct cu punct elementele si proprietatile obiectului; exemplu: perceptia individuala).

- homomorfice, in care se produce o comprimare si selectare a informatiei (despre insusirile concrete ale obiectelor), astfel incit obiectul este reprezentat selectiv (exemplu: notiunea.

Putem spune ca psihicul este un ansamblu de modele informationale ale lumii obiective externe.

5. Principiul unitatii constiinta-activitate

A fost introdus in psihologie de Pierre Janet (creatorul psihologiei conduitei), argumentat si dezvoltat de H. Wallon (De la act la gindire), J. Piaget (Psihologia inteligentei), A. Leontiev (Probleme ale dezvoltarii psihice) si L. Vigotki (Opere Alese, vol. I, II).

Acest principiu raspunde la intrebarea: care este originea structurilor si proceselor psihice? In istoria psihologiei, in legatura cu aceasta problema au existat doua curente diametral opuse: ineismul (imanentismul) si curentul tabula rasa.

Potrivit ineismului, structurile psihice sunt date, innascute, preformate; manifestarea lor se produce treptat si succesiv in cursul vietii individului. Inaintarea in virsta scoate la suprafata si pune in functiune noi structuri psihice, aflate pina atunci in stare latenta. Mediul extern nu are decit, cel mult, rol de declansator si activator al structurilor preexistente.

Imanentismul isi are radacinile in antichitate, in conceptia lui Platon, care formuleaza teza Ideilor innascute. Aceasta teza va fi reluata in epoca moderna de Kant si amplu dezvoltata sub forma Categoriilor apriorice, acestea fiind structuri de gindire existente inaintea si in afara oricarei experiente senzoriale. Si Descartes admite ideea unor structuri psihice predeterminate, preexistente, de tipul gindirii. Gindirea reflexiva este preexistenta, imanenta in individ; ea preceda existenta individului.

In plan stiintific, ideea imanentismului structurilor psihice este argumentata si dezvoltata de antropologul si psihologul englez Francis Galton. In lucrarea sa, Geniul ereditar, el demonstreaza ca aptitudinile, capacitatile intelectuale si de alte tipuri reprezinta o zestre innascuta de sorginte ereditara. Acesta este un pas inainte fata de abordarea filosofica. Galton demonstreaza, pe baza analizei unor familii de genii si de personalitati din stiinta, tehnica, arta, in comparatie cu alte familii cu aptitudini scazute.

Imanentismul este sustinut de scoala gestaltista, care afirma ca nu exista in natura materie fara forma, neorganizata in structuri si care lega structurile psihice de legea fundamentala a organizari. Aceasta lege actioneaza in mod obiectiv, infailibil si genereaza anumite forme si structuri.

Cu aplicare la capacitatile verbale, imanentismul a fost sustinut de lingvistul si logicianul N. Chomsky, care afirma ca structurile verbale fundamentale sunt preformate, existente in individ pe baza codului genetic. Pe aceasta tema, Chomsky a avut o ampla disputa cu Piaget, consemnata in Problemele limbajului.

Curentul tabula rasa isi are originea in filosofia empirist-pozitivista engleza reprezentata de F. Bacon si J. Locke. Potrivit acestei conceptii, 'nimic nu exista in intelect care mai inainte sa nu fi existat in simturi'. Rezulta ca structurile gindirii se formeaza pe baza senzatiilor si perceptiilor.

Principiul tabula rasa a fost amplu dezvoltat in opera marilor materialisti francezi ai secolului XVIII (Diderot, La Mettrie, Helvetius, D'Hollbach). Acestia avanseaza opinia cum ca, la nastere, copilul este un fel de tabla alba, lipsit de orice dotare sau zestre adaptativa. Pe aceasta tabla incep sa inregistreze impresii si urme, umplind-o cu un anumit continut, mediul extern si regimul educational in special. Asadar, individul devine, din punct de vedere psihic, ceea ce reuseste sa faca mediul si educatia din el in decursul vietii sale. Toate componentele vietii psihice se formeaza si se dezvolta treptat, sub actiunea exclusivista a factorilor de mediu. Toate componentele vietii psihice sunt dobindite.

Aceasta absolutizare a mediului a dus in impas explicarea adevaratelor origini si adevaratei modalitati de devenire a structurilor psihice interne, ca si orientarea imanentista, care absolutizeaza rolul ereditatii.

Dupa prima jumatate a secolului XX, s-a produs iesirea din acest impas prin adoptarea:

6. Principiul genetic interactionist

Potrivit acestui principiu, functiile si procesele psihice se constituie, se diversifica, se dezvolta si se consolideaza in cursul vietii individului, adica in ontogeneza. Acest proces se desfasoara in sens ascendent, de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la difuz, nediferentiat la diferentiat, individualizat. Dinamica procesului genetic traverseaza o succesiune de stadii sau etape numite stadii psihogenetice. Fiecare stadiu se desfasoara pe parcursul unei anumite perioade de timp, incluzind un numar mai mare sau mai mic de ani de viata ai individului. Intre stadii exista un raport ierarhic de subordonare, in sensul ca stadiul ierarhic superior determina caracteristicile calitative ale intregii organizari psihice, el integrind astfel, pe o schema functionala noua, continuturile stadiilor anterioare, inferioare.

Stadiile psihogenetice ale intelectului dupa J. Piaget

1. Stadiul primar senzoriomotor (0-3 ani). Elementul definitoriu pentru organizarea psihica a individului il reprezinta complexele senzoriale si motorii ce se constituie pe baza interactiunii directe a copilului cu obiectele din jur.

2. Stadiul preoperator (3-7 ani), alcatuit din actiuni concrete de modificare si transformare in starea data a obiectelor, numai intr-un singur sens.

3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Apar transformari operatorii, bazate pe realizarea transformarii in dublu sens: transformarea lui A in B (directa), A B, va fi corelata cu transformarea lui B in A (inversa), B A. In acest stadiu, pentru fiecare transformare se dezvolta si opusul ei si se leaga intr-o schema functionala compacta, schema operatorie, care are ca atribut esential reversibilitatea.

Acest stadiu se numeste concret deoarece transformarile se pot efectua cu succes de catre copil numai daca sunt sprijinite de obiecte concrete sau de imaginile lor. In ultima parte a stadiului se desprinde stadiul limbajului extern (al vorbirii cu voce tare), care ia locul obiectelor in cadrul operatiilor de transformare.

4. Stadiul operatiilor logico-formale (11-14 ani). Se produce interiorizarea schemelor operatorii si situarea lor pe suportul limbajului interior. Locul obiectului si al imaginii sale externe este luat de semnele si simbolurile conventionale (cuvinte), de aceea operatiile devin formale. Din acest moment se poate vorbi despre structurarea si intrarea in functiune a gindirii interne formal-abstracte. Un rol esential in acest proces il are insusirea unor discipline abstracte ca matematica, psihologia etc.

Potrivit principiului genetic interactionist, structura psihicului isi are originea in interactiunea directa copil si obiectele sau lucrurile concrete din jur. Forma primordiala de manifestare a psihismului este actiunea concreta; schemele acestor actiuni, prin interiorizare, se transforma in structuri psihice specifice.

Interactionismul presupune ca, in explicarea nasterii si dezvoltarii functiilor si proceselor psihice, sa operam cu relatia dintre cele doua categorii de factori principali: ereditatea si mediul. Nu exista structura psihica in care sa se exprime exclusiv ereditatea sau exclusiv mediul. Dar ponderea celor doi factori la nivelul diferitelor structuri psihice poate fi diferita.

Pe scurt:

Constiinta provine din actiune;

Constiinta coordoneaza actiunea;

Constiinta reflecta actiunea in plan extern, care o reflecta inapoi in constiinta.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 965
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved