Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CONSILIEREA FAMILIEI: Parintele indulgent / autoritar

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICA
METAMORFOZELE STRUCTURILOR DE TIP FAMILIAL DIN PERSPECTIVA SOCIO-ISTORICA
CONSTRUCTE TEORETICE PRIVIND FAMILIA (PARADIGME) - Paradigma stadialitatii
MICROGRUPURILE SOCIALE - Coeziunea
CONSILIEREA FAMILIEI: Parintele indulgent / autoritar
Devianta sociala
Modelarea prin observarea televiziunii
Greva – principala forma de conflict social
TRANSFORMARI STRUCTURALE IN FAMILIE. DEMERS ISTORIC
DINAMICA FUNCTIONALA A RELATIEI CONJUGALE

CONSILIEREA FAMILIEI

Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamentala in toate societatile. Familia este un 'grup social relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptiune'.




In societatea romaneasca, suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu si familia extinsa. Mai exista si un al treilea tip de familie, familia poligama.

1 Stiluri parentale

Parintele indulgent

Stilul indulgent se caracterizeaza prin faptul ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara sa-i impuna prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este: ,,Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie, atat verbala, cat si artistica. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.

Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.

Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi foarte greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil problema.      Parintii se pot astepta ca foarte curand el ,,sa preia controlul familiei” in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si nu va mai accepta sfaturi. Parintele va fi ,,depasit”.

Parintele autoritar

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile existente. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este insotita de pedeapsa. Filosofia de viata a parintelui autoritar: ,,Nimic nu este mai presus de lege”. Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa ofere explicatii suplimentare, justificarea fiind formulata prin expresii de tipul: ,,De ce? Pentru ca sunt mama/tatal tau! Nu discutam!” Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de rebeliune, fapt care reprezinta o sursa importanta a conflictelor copil-parinte.

De obicei, parintele este rece si detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica . De asemenea, se dezvolta spiritul critic al copilului, il invata sa devina ,,perfectionist” (,,Daca faci ceva, atunci fa-o perfect”).

Din pacate, adoptarea acestui stil, atrage dupa sine numeroase dezavantaje. In primul rand, copilul crescut de parinti autoritari, va invata foarte greu sa fie maleabil, sensibil la dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc (,,Cum poate fi asa proasta”?). De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, ei vor fi frecvent lipsiti de initiativa, de curaj si vesnic nemultumiti, deoarece se tem in permanenta ca vor putea gresi. Pentru ei, ,,a gresi” este sinonim cu ,,a fi un ratat”, de aceea preocuparea lor majora este ,,Ce va zice mama sau tata cand va afla?”

Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine (,,Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa..”). Unele cercetari arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negative foarte marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

Parintele indiferent

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este ,,in plus”, reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viata pe care o sugereaza este: ,,In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti”.

Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El isi poate dezvolta o stima de sine redusa (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un complex de inferioritate (,,Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei”). Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut de parinti indiferenti, se va baza doar pe experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema cum sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca etc., el nu va fi dispus sa asculte (,,Ce stii tu? Ai trait ce am trait eu?” Cine esti tu ca sa-mi dai sfaturi?”).

Lipsa afectiunii, chiar daca pe de o parte il face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele si la dorintele celorlalti, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet”, ,,de gheata”, fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze pe principiul ,,Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.     

Parintele protector

Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere acestuia securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si de protectie, educatia pe care o acorda copilului se cladeste in jurul ideii ca ,,Nu tot ce zboara se mananca” si are grija sa isi invete copilul in primul rand sa fie precaut si rezervat fata de tot ceea ce vine din afara familiei.

Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, devin agitati, creand, fara sa isi dea seama, mai multa tensiune, odata ,,porniti” sunt greu de oprit (,,Ce te doare puiule? Unde? Te doare tare? Vai, saracutul de tine!”).

Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tina morala (,,De cate ori ti-am zis ca.?), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in care copilul incepe sa isi dezvolte independenta, insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica ,,se consuma”.

Acest stil parental mai atrage dupa sine numeroase alte dezavantaje. Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori, pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indeparta de parinte, el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale, de teama ca acesta nu il va intelege si se va ingrijora (,,Mai bine nu-i spun mamei, ca mama se ingrijoreaza”). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect, prin acte de razbunare sau de sabotaj.

Parintele democratic

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie intotdeauna respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie respectate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Se ghideaza dupa principiul ,,Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii ,,Unii sunt mai egali decat altii”.

Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa accepte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau.

Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie pentru a-l sprijini atunci ctnd situatia o cere, insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatile copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei.

Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor facute si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.



Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa isi exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile atitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste cel mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.

Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, armata etc). El ar putea fi considerat ,,bleg” pentru ca nu va executa foarte promt sarcinile solicitate, sau, dimpotriva, ,,impertinent” pentru ca ,,discuta ordinele”.

Structura familiei

In cadrul familiei monogame s-au individualizat 3 structuri: familia nucleu, familia extinsa (cosangvina) si familia mixta.

Familia nucleu (nucleara) - consta in doi adulti de sex opus care intretin o relatie sexuala aprobata de societate, impreuna cu proprii lor copii sau adoptati. Familia nucleu, la randul ei poate fi:

- familia nucleara de orientare: - este familia in care ne nastem si in care ocupam statutul de copil.

- familia nucleara de procreare: - este familia pe care o cream prin casatorie si obtinem statutul de adult.

Familia extinsa (cosangvina) - consta din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura parinte-copil, care include legaturile intre frati si surori, bunici, unchi, matusi, verisori.

Familia mixta (compusa) este o structura bazata pe casatoria dintre doi parinti (singuri sau divortati), cu copii proprii sau copii comuni. Astfel, relatiile de fratie vitrega sau prin alianta sunt specifice familiilor mixte, de obicei coabitand in acelasi spatiu. Problemele de adaptare interpersonala privesc eventualele dificultati prin intoleranta intre fratii vitregi si naturali, pe de-o parte si intre parintii vitregi si copii, pe de alta parte. De multe ori relatia intre parintii vitregi si copii este una tensionata. Copilul se confrunta cu situatia de “a-si imparti” afectiv parintele cu noul sot/sotie al acestuia. De asemenea, el trebuie sa renunte la visul de a-si revedea parintii impreuna si in consecinta va avea tentinta sa-si creasca ostilitatea fata de parintele vitreg. Frecvent copilul vitreg saboteaza noul mariaj prin atitudini de ingrijorare in raport cu parintele vitreg, care sunt negative in natura si gradul lor de exagerare.

Familia compusa poate fi:

• simpla compusa - atunci cand unul dintre parteneri a mai fost casatorit si aduce copil/copii dintr-o casatorie anterioara;

• dublu compusa - atunci cand ambii parteneri au mai fost casatoriti si aduc cu sine copil/copii din casatoria anterioara;

• cuplu compus complex - atunci cand pe langa copiii adusi din casatoria anterioara, cuplul are si copil/copii nascuti din relatia respectiva.

Familia monoparentala este structura familiala asimetrica, formata dintr-un parinte si copilul (copiii) sau, fie prin decesul celuilalt parinte, fie prin divort, fie prin abandonarea familiei de catre un parinte, fie prin adoptia realizata de o singura persoana, fie prin nasterea unui copil dintr-o relatie libera, in afara casatoriei (parinti adolescenti). Majoritaea familiilor monoparentale provin din familii nucleare dezorganizate sau scindate prin deces. Ca urmare a cresterii numarului de divorturi, familia “parintelui singur” (compusa din tata si copii, sau mama si copii) este tot mai frecventa.

Coabitarea consensuala - reprezinta o forma de cuplu familial dintre doua persoane de sex opus intre care nu exista relatii de casatorie.

Cunoasterea de catre educatorii de profesie (invatatori, consilieri, profesori si diriginti) a structurii familiei elevilor are o mare importanta, caci fiecare structura creeaza un climat educativ specific.

In familiile formate din parinti si copii, mama este cea care incepe educatia, in primul an de viata avand rol predominant, nu numai in hranirea copilului cum exagerat se accentueaza, ci in realizarea si a celorlalte dimensiuni ale educatiei, intre care caldura afectiva si formarea deprinderilor elementare ocupa primul loc.

O data cu inaintarea copilului pe treptele superioare ontogenetice, tatal preia atributiile educative intr-o masura mai mare. De fapt aceasta defalcare a atributiilor este relativa, caci si sexul copilului isi spune cuvantul in exercitarea influentelor educative; fetele ramanand pe seama mamelor, iar baietii intrand in aria de influenta a tatilor.

Prezenta bunicilor in familie ar trebui sa exercite influente benefice in educatie. Si asa se si intampla in acele familii in care bunicii isi inteleg corect rolul de colaboratori ai parintilor. Cand insa bunicii fac exces de zel, considerandu-se in continuare parintii tuturor si tratandu-si in continuare copii ca pe niste copii, influenta bunicilor devine daunatoare prin aceea ca stirbesc autoritatea parintilor.

Si mai grave sunt acele situatii in care rudele apropiate dau sfaturi, indrumari si directive in educatia din familie motivandu-si acest amestec prin ajutorul material pe care l-au acordat parintilor.

3 Evenimente familiale stresante (divort, deces, abandon, abuz de substante, boli etc)

Analizand elementele descriptive ale consilierii observam ca:

a. problemele vizate de consiliere sint: dificultati situationale, obstacole normale ale vietii, auto-cunoasterea, auto-intelegerea, clarificarea, auto-acceptarea, maturizarea, dezvoltarea optimala a personalitatii in relatie cu mediul sau;

b. relatia de consiliere este o relatie de ajutor, de sustinere, de orientare, de mobilizare a resurselor proprii subiectului individual sau grupului, de adaptare la mediul de viata semnificativ pentru acesta;

c. caracterul procesului de consiliere este predominant actional „de crestere a eficientei, de rezolvare a problemelor educationale, de punere la dispozitia subiectului educational a tehnologiei specifice'.

In cazul preventiei si reabilitarii, interventia stiintifica vizeaza prevenirea bolilor sau ameliorarea starii fizice si psihice. Observam faptul ca preventia se adreseaza      bolii.

Consilierea psibologica este relativ limitata in masura in care specialistul ajuta un subiect sa vada mai clar o problema mai mult sau mai putin specifica si sa decida pentru o tentativa de rezolvare. Aceste probleme care apar la nivelul realitatii au legatura cu personalitatea in contextul in care traieste subiectul si pot conduce la necesitatea unui sprijin sub forma de counseling (un sfat mai mult sau mai putin specific intovarasit de procedee psihologice) sau de guidance (un sfat cu forme mai directive) sau la o psiboterapie.

Interventia de criza leaga mai profund personalitatea de relatiile de context. Ea vizeaza pe de o parte rezolvarea problemelor interne si urgente care depasesc capacitatile de adaptare ale unei personalitati bolnave sau sanatoase (de exemplu, momentele critice ale unei boli sau evenimente grave precum accidente, deces, divort, abandon) si pe de alta parte au drept scop alinarea suferintelor si prevenirea consecintelor negative psihologice, medicale si sociale.

Este o interventie asemanatoare cu consilierea psihologica, dar se distinge de aceasta prin intensitate, urgenta si complexitate.

In perioada actuala, una din doua casatorii se sfarseste prin divort sau separare si multe familii divortate au copii. Parintii care divorteaza sunt frecvent ingrijorati in legatura cu efectul divortului asupra copilului. In aceasta perioada dificila parintii pot fi preocupati de propriile probleme, dar ei continua sa fie cele mai importante persoane din viata copiiilor lor.

In timp ce parinti pot fi ravasiti sau dimpotriva usurati ca urmare a divortului, copiii sunt invariabil speriati si confuzi datorita amenintarii securitatii lor. Unii parinti sunt atat de raniti sau coplesiti de divort incat pot cauta alinarea la copilul propriu. Divortul poate fi interpretat gresit de catre copil daca parintii nu ii spun ce se intampla, cum este si cum nu este implicat copilul si ce se va intampla cu el.



Copilul poate crede destul de des ca el este cauza conflictului intre mama si tata. Multi copii isi asuma responsabilitatea de a-si impaca parintii, uneori prin propriul sacrificiu. Vulnerabilitatea la bolile fizice si mentale la copil poate apare datorita pierderii unuia sau ambilor parinti ca urmare a divortului. Oricum, cu grija si atentie, forta familiei poate fi mobilizata in cursul divortului, si copiii pot fi ajutati sa se adapteze constructiv la conflictul parental.

Este uneori dificil sa discutam cu copilul despre divort. Urmatoarele principii pot ajuta atat copilul cat si parintele:

- nu tineti divortul secret si nu asteptati pana in ultimul moment

- spuneti copilului vestea despre divort impreuna

- vorbiti simplu

- admiteti faptul ca divortul este un lucru trist si suparator pentru toata lumea

- reasigurati-va copilul ca amandoi il iubiti si ca ii veti fi parinti intotdeauna, indiferent ce se intampla

- nu discutati despre greselile sau problemele celuilalt cu copilul

Parintii trebuie sa urmareasca semnele de stress la copil. Copilul mic poate reactiona la divort prin agresivitate si comportament necooperant sau prin retragere. Copiii mai mari pot sa devina foarte tristi. Performantele scolare pot avea de suferit si tulburarile de comportament sunt ceva obisnuit la acesti copii. La adolescenta si in perioada de adult copiii din familiile divortate pot avea probleme in propria relatie si probleme de stima de sine.

Copiii se descurca cel mai bine in caz de divort daca stiu ca mama si tata vor continua sa ramana parintii lor si vor continua sa se implice in viata lor, chiar daca mariajul parintilor ia sfarsit si parintii nu mai locuiesc impreuna. Disputele prelungite asupra custodiei sau cererea adresata copilului de a alege unul dintre parinti pot fi daunatoare. Cercetarile arata ca unii copii se descurca bine in caz de divort daca parintii coopereaza in ceea ce ii priveste pe ei.

Este vitala implicarea parintilor spre binele copilului.

Pierderea unei persoane dragi reprezinta cea mai mare suferinta, cel mai periculos factor de stress. Exista numeroase strategii de a face fata doliului, dar cel mai important sprijin pentru persoana indoliata poate veni din partea retelei sociale. In situatie de doliu, persoana va trece printr-o prima perioada de negare si protest, cand nu ii va veni sa creada; va urma o perioada de disperare, cand sensul vietii se clatina iesirea din doliu se face incet, in timp si cu sprijin din partea consilierului.

Atunci cand un membru al familiei moare, copiii reactioneaza diferit de adulti. Copiii prescolari vad moartea ca fiind temporara si reversibila, o credinta intarita de personajele din desenele animate, care mor si se reintorc la viata. Copiii cu varsta intre 5 si 9 ani incep sa gandeasca asemanator adultilor in ce priveste moartea, insa cred inca ca asa ceva nu li se va intampla niciodata lor sau personalor pe care le cunosc.

Ceea ce se adauga socului si confuziei copilului la moartea unui frate, surori sau parinte este lipsa de disponibilitate a altor membri ai familiei, care pot fi atat de adanciti in suferinta incat nu se pot descurca cu responsabilitatile obisnuite legate de ingrijirea copilului.

Parintii trebuie sa fie constienti de raspunsul normal al copilului la moartea unui membru al familiei, precum si de semnele care indica ca copilul are dificultati in a se adapta doliului. In saptamanile care urmeaza mortii cuiva apropiat este normal ca unii copii sa sufere imediat sau sa persiste in credinta ca acel membru al familiei este inca in viata. Dar negarea pe termen lung a mortii sau evitarea procesului de doliu pot fi nesanatoase d.p.d.v.emotional si pot duce la probleme mai severe pe termen lung.

Un copil caruia ii este teama sa mearga la inmormantare nu trebuie sa fie fortat sa faca asta; in schimb il poate ajuta sa isi aminteasca de persoana care a murit in alt fel, de exemplu prin aprinderea unei lumanari, spunerea unei rugaciuni, realizarea unei carti cu poze despre persoana care a murit, uitatul la poze, sau prin spunerea de povesti. Copiiilor trebuie sa li se permita sa isi exprime sentimentele de doliu si suferinta.

 Odata ce copiii accepta moartea, vor apare sentimente de tristete care apar si dispar pe o perioada lunga de timp, adesea in mod neasteptat. Consilierul trebuie sa explice copilului ca isi poate exprima liber sentimentele. Persoana care a murit poate sa fi fost esentiala pentru stabilitatea lumii copilului, si mania este o reactie naturala. Mania poate apare la suprafata in joaca, cosmaruri, iritabilitate sau o varietate de alte comportamente. Adesea copilul isi manifesta furia fata de membrii supravietuitori ai familiei. 

Dupa ce un parinte moare, multi copii se poarta de parca ar avea o varsta cronologica mai mica decat cea reala. Copilul poate deveni temporar mai infantil, cerand mancare, atentie, mangaieri, si vorbind ca un copil foarte mic. Copiii mici cred adesea ca ei sunt cauza a ceea ce se intampla in jurul lor. Un copil mic poate crede ca parintele, bunicul, fratele sau sora a murit din cauza ca odata copilul si-a dorit ca acea persoana sa moara atunci cand era furios pe persoana respectiva. Copilul se simte vinovat si se invinovateste pentru ca dorinta lui a fost pusa in practica.

Copiii care au probleme mai serioase in timpul doliului pot prezenta unele din urmatoarele semne si simptome:

- perioada extinsa de depresie in care copilul isi pierde interesul pentru activitatile si evenimentele zilnice

- insomnie, pierderea poftei de mancare, teama de a fi lasat singur

- comportament infantil pe o perioada lunga de timp

- imitarea excesiva a persoanei care a murit

- declaratii repetate ca vrea sa se alature persoanei care a murit

- retragere sociala

- scaderea abrupta a performantelor scolare sau refuzul de a mai merge la scoala

Toate aceste aspecte vor fi tratate cu mult tact de catre consilier, incercandu-se ameliorarea pe cat posibil a acestor simptome.

Pentru a combate cit mai eficient abuzul de substante intreaga societate trebuie sa se implice: parintii, scoala, elevii, autoritatile legale si organizatiile comunitare. Toate aceste grupuri trebuie sa conlucreze pentru a transmite un mesaj consistent care sa califice consumul de droguri drept gesit si daunator.

Educatia de prevenire a abuzului de substante incluzand consumul de droguri, se va centra asupra:

formarii unor deprinderi de viata precum ar fi rezistenta la presiunea anturajului;

comunicarii cu adultii (inclusiv cu familia);

cautarii unui sprijin in rezolvarea problemelor;

sprijiniriii altora;

acceptarii responsabilitatii personale si civice.

Dependenta de substante poate fi psihologica sau fizica, sau ambele. Dependenta psihologica (uneori numai obisnuinta) se petrece in mintea omului. Consumatorul simte ca nu poate sa gindeasca normal si sa supravietuiasca fara ajutorul substantei respective. In cazul dependentei fizice, nervii, muschii, inima si alte organe ale corpului au nevoie de substanta pentru a-si continua functionarea.     

Daca este privat de substanta, dependentul poate suferi probleme fizice si mintale ale renuntarii la acestea.

Frecventa crescuta a bolilor cronice reprezinta o problema acuta in lumea intreaga. Bolile cronice sunt acelea care au o evolutie lenta, si un caracter de durata. Printre cele mai cunoscute boli cronice se afla: diabetul, astmul, artrita, dementa si o serie de afectiuni neurologice. Sa traiesti cu o boala cronica, produce un impact puternic asupra vietii individului dar si asupra familiilor. Frecventa cronicizarii bolilor creste odata cu varsta.

Consilierea persoanelor care sufera de boli cronice va cuprinde urmatoarelor elemente:

- educatia pacientului;

- utilizarea ghidurilor clinice;

- consultare adecvata;

Un management eficient al bolilor cronice poate ajuta in prevenirea crizelor de sistem si poate imbunatati calitatea vietii celor care sufera de boli cronice. Elementele principale ale unui program eficient de management trebuie sa cuprinda:



- Regulile si procedurile practicii medicale

- Sisteme de informare accesibile pacientului

- Metode eficiente pentru imbunatatirea permanenta a auditului clinic

- Educarea si consilierea pacientului

Pentru dezvoltarea unui program de management si consiliere eficient al bolilor cronice sunt necesari urmatorii pasi:

1. Formularea si definirea clara a bolii pentru care se face programul, scopul si impactul folosirii unei echipe multidisciplinare.

2. Culegerea informatiilor privind tratamentul utilizat inainte de program si resursele utilizate.

3. Elaborarea principalelor intrebari legate de aspectele clinice si economice privind boala pentru care se creeaza programul si studierea literaturii dedicate acestei boli

4. Evaluarea critica si sinteza 'dovezilor' descoperite.

5. Evaluarea beneficiilor si costurilor.

6. Elaborarea unor ghiduri clinice practice bazate pe dovezi si algoritm.

7. Crearea unui sistem de masurare a proceselor si rezultatelor precum si un sistem de raportare.

4 Modalitati de comunicare cu scoala

Cercetarile arata ca cei mai multi profesori nu sunt prea optimisti atunci cand sunt rugati sa aprecieze acuratetea si eficienta comunicarii cu parintii. Barierele in calea unei comunicari eficiente cu parintii sunt mult mai mari decat si le inchipuie majoritatea cadrelor didactice si, in special, cadrele didactice tinere. Regulile cunoscute si acceptate, privind relatia cu colectivul de parinti, sunt cele clasice, insa multe dintre ele raman acum depasite de investigatiile educationale moderne. In calitatea sa noua, de manager, cadrul didactic trebuie sa conduca cu maximum de eficienta relatiile cu parintii, transformandu-si in aliati si colaboratori prezumtivii „inamici'.

Identificarea principalelor cauze ale unei comunicari ineficiente cu parintii sunt : problemele de ascultare, lipsa conexiunii inverse, falsa conexiune inversa, rezistenta la critica, perceptia selectiva si subiectivitatea, obtinerea informatiei prin manipulare discreta, ascultarea afectiva, inadvertente de limbaj, bariere culturale etc.

In acest sens, vom prezenta defectele insotite de sugestii pentru corectia lor:

a. problemele de ascultare - provin din faptul ca profesorul are falsa impresie ca intotdeauna comunicarea cu parintii este nevoia sa de a-i informa pe scurt, pe acestia despre diverse probleme. Dorinta cadrului didactic de a avea numai el initiativa poate conduce la o falsa impresie si chiar presupunere ca o buna comunicare este sinonima cu transmiterea informatiilor si a parerilor. Ascultarea activa, reprezinta o solutie deosebita pentru profesor.

b. lipsa conexiunii inverse - are in vedere faptul ca profesorul porneste in relatia cu parintii de la premisa comunicarii corecte cu acestia, intrucat numai ei au datoria de a intelege si de a asculta orice fel de mesaj din partea educatorului. Sunt multi parinti inhibati in a pune intrebari, chiar daca nu au inteles prea multe din mesajul cadrului didactic. Un cadru didactic eficient lasa nu numai spatiu intrebarilor, in comunicarea cu parintii, ci ii si provoaca sa faca ei acest lucru;

c. falsa conexiune inversa - are in vedere faptul ca foarte multi parinti, dintr-o multitudine de puncte de vedere, lasa, prin tacere ori prin alte semnale de tip nonverbal, impresia ca au inteles si ca sunt si de acord cu tot ceea ce a transmis cadrul didactic respectiv, numai ca, de foarte multe ori, disimularea este reusita si poate prejudicia o comunicare eficienta si performanta. Cadrul didactic, cunoscand faptul ca parintele are, de cele mai multe ori, interesul de a nu-1 contrazice, trebuie sa se asigure, prin mijloace verbale, dar mai ales nonverbale suplimentare ca parintele este in posesia informatiilor corecte;

d. rezistenta la critica - poate constitui unul dintre obstacolele cele mai frecvente, dar si mai dificil de depasit, deoarece sunt ocazii in care feed-back-ul este cautat, dar se dovedeste a fi nefavorabil. Controlul mandriei personale si apelul la efectul de prestigiu, solicitate de anumite situatii manageriale foarte dificile, cand actiunile noastre se dovedesc a fi criticate de unul sau mai multi parinti, trebuie sa reprezinte elemente normale, pentru ca o relatie fructuoasa sa se instaleze intre parinti si cadrul didactic. Continuitatea si dezvoltarea acestor relatii nu se pot intemeia pe duplicitate, pe minciuni si pe lingusiri, ci pe adevar, comunicat cu realism si cu bun-simt ;

e. perceptia selectiva si subiectivitatea - se refera la imprejurarea ca simplul volum al datelor accesibile implica faptul ca trebuie sa avem o oarecare baza pentru a decide ce mai trebuie sa cautam si la ce sa reactionam. Din acest volum mare de informatii transmise de parinti, cadrul didactic are tendinta de a le vedea numai pe acelea pe care doreste el sa le vada, ignorand faptul ca poate elementele concrete nu se potrivesc preconceptiilor cu care managerul scolar intervine in „ecuatia relationala'. Abilitatile cadrului didactic in interactiunile cu parintii trebuie sa constea si in a recunoaste zonele problematice ale unor abordari pline de subiectivism;

f. obtinerea informatiei prin manipulare discreta prezinta necesitatea ca, uneori, cadrele didactice, mai ales daca au o discutie cu unii parinti inhibati, sa prezinte un anumit caz sau o anumita problema, comuna intregului colectiv de parinti. Lamentarea tarzie a cadrului didactic („Mie de ce nu mi-a spus nimeni ! '), atunci cand este pus in fata unei probleme de interes general, reprosata intr-un cadru organizat, reclama din partea acestuia o conduita informationala mai atenta in viitor ;

g.      ascultarea afectiva - este o alta bariera in calea actului de comunicare si se exprima prin gradul de impresionabilitate al unui mesaj, transmis de un parinte; formulat de o maniera puternic afectiva, poate determina o receptie viciata a ideilor esentiale, in favoarea parintelui si in defavoarea cadrului didactic ;

h. alegerea momentului si a locului - pentru a-i invita pe parinti sa se exprime, spatiul, contextul, participantii sunt tot atatea variabile ale unei situatii de comunicare supusa uneori obnubilarii ;

i. inadvertentele de limbaj - pot constitui bariere grave in calea comunicarii dintre profesor si parinti. Un limbaj cautat, cu elemente psihopedagogice si de ordin tehnic, ori plin de neologisme si de pretiozitate la nivel de stil, poate constitui un factor de blocaj al comunicarii parinti - cadre didactice. Un limbaj simplu, direct, in termeni normali, adaptat interlocutorului constituie solutia acestei situatii de blocaj;

j. barierele culturale - constituie, de asemenea, factori frecventi ai neinte legerilor parinti - cadre didactice, cu atat mai mult cu cat parintii se considera inferiori la acest capitol cadrului didactic. Ascendentul de cultura constituie un factor de asimetrie normala a relatiei amintite. Profesorul nu trebuie sa exacerbeze rolul acestei eventualediscrepante, facand tot posibilul ca dezechilibrul de cultura sa se transforme, printr-o chibzuita cumpatare, intr-un raport echitabil.

Comunicarea parintilor cu scoala se realizeaza prin: utilizarea zilnica a unui caiet de corespondenta prin care se comunica informatiile necesare legate de programul si comportamentul copilului; participarea la sedintele semestriale pentru parinti; participarea la sesiunile de evaluare a copiilor si la formularea obiectivelor de dezvoltare, cel putin de doua ori pe an; realizarea de vizite la scoala din proprie initiativa sau la invitatia profesorilor; acceptarea vizitei profesorilor la domiciliul elevilor; participarea la activitatile scolare didactice (asistarea la ore), respectiv extrascolare (participarea la excursii, serbari, vizite, cumparaturi etc.); participarea la activitatile stiintifice: cursuri, sesiuni de comunicari etc.

Scoala, prin profesorii de care dispune, este datoare sa extinda colaborarea cu familia la toate aspectele care pot contribui la realizarea unitatii de cerinte si actiune pedagogica, in vederea indeplinirii in comun a procesului de sustinere a copiilor.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 767
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site