Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICA

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
INTERACTIUNILE CA SUBSTRAT MATERIAL AL MINTII COLECTIVE
Educatia fizica si igienico – sanitara
METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICA
Sistemul factorilor educativi
EDUCATIA ESTETICA
RESTRUCTURARI ALE FAMILIEI CONTEMPORANE - TENDINTE SI MUTATII IN FAMILIA MODERNA
Educatia profesionala si tehnologica
CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA
Indicatori sociali
TEORII PRIVIND ROLUL MASS-MEDIA IN SOCIETATE

Metoda de cercetare sociologica

Legitimitatea sociologiei ca stiinta este legata de existenta unor metode, a unui set de modalitati cu ajutorul carora sa se poata investiga fenomenele si faptele soiale. H. Poincaré afirma ca sociologia este stiinta cu cele mai multe metode si cu cele mai putine rezultate. Desigur ca rezultatele sunt insuficiente in raport cu numarul mare al problemelor care solicita a fi rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de rezultate in raport cu asteptarile si nevoile societatii, poate fi explicat si prin absenta unitatii cercetarii sociologice. Numeroasele metode sociologice intrebuintate nu beneficiaza de o metodologie coordonatoare. Validarea stiintifica a sociologiei presupune deci atat existenta metodei sociologice cat si a metodologiei cercetarii sociologice. Cea de pe urma este menita sa dirijeze cercetarile si sa ofere altora o modalitate de a verifica rezultatele.



Metoda vine din grecescul methodos, semnificand “cale”, “mijloc”, “mod de expunere”. Orice activitate de cercetare necesita utilizarea anumitor metode. Metoda este “felinarul care lumineaza calea in intuneric”, avertiza Fr. Bacon subliniind importanta majora pe care  o joaca in realizarea unei bune cercetari. Ea isi subsumeaza tehnici, procedee, instrumente, norme, principii.

Cercetarea sociologica foloseste atat metode specifice, proprii sociologiei cat si metode imprumutate de la alte stiinte.

Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga decat cel de metoda. In cazul stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite in investigarea socialului si are un caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra experientelor trecute de cercetare, elaboreaza strategii de investigare, indica atat eventualele obstacole si deficiente, cat si caile de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.

Investigatia sociologica se realizeaza in mai multe etape. Nu exista un punct de vedere unanim cu privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomaslov vorbeste de cinci etape, J. Plano si D. Katz de sase, Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de cincisprezece.

J. Plano 1 prevede urmatoarele momente ale cercetarii stiintifice :

a)            identificarea (definirea) problemei ce urmeaza a fi cercetata ;

b)           formularea ipotezei despre presupusele relatii intre variabile ;

c)            stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente ;

d)           culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei;

e)            analiza cantitativa si calitativa a datelor ;

f)            acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei .

Intr-o lucrare de referinta2, sociologul S. Chelcea preia si dezvolta clasificarea etapelor investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli si anume : determinarea obiectului, preancheta, stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei, esantionarea, alegerea tehnicilor de cercetare, pretestarea instrumentelor de cercetare, definitivarea lor, aplicarea in teren, prelucrarea informatiilor detinute, analiza rezultatelor si redactarea raportului de cercetare.

Delimitarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor sociale a celor pe care urmeaza sa le investigam in lumina unei anumite teorii. Raymond Boudon 3 considera ca exista trei mari categorii de “probleme sociologice “, care au fost si au ramas in atentia cercetatorilor : studiul societatilor globale, “atat sub raportul schimbarilor sociale cat si al sistemului social, insusi studiul segmentelor sociale a indivizilor in contextul social in care sunt situati si, in sfarsit, studiul unitatilor naturale (grupe, institutii, comunitati). Anumite probleme sociale devin probleme sociologice.

In viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este “un proces, o caracteristica, o situatie despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat”.4 Ea insumeaza urmatoarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :

a)            starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;

b)           procesele sociale considerate in sine ca negative, in orice societate: omuciderea, furtul, anomia etc. ;

c)            consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative ale industrializarii) ;

d)           fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe naturale etc.) ;

e)            decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni, contradictii intre elemente etc.) ;

f)            aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii gradului de calificare in raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;

g)           probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai indepartate) .

Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt si probleme sociologice. Problemele sociale constientizate si transmise spre cercetare sociologilor devin probleme sociologice. Ele contin anumite conceote sociologice sau variabile sociologice. Acestea sunt definite operational, adica sunt traduse in “evenimente observabile” deoarece “numai astfel este posibila repetabilitatea masurarii “ (Julian L. Simon, 1969). Acest lucru presupune alegea indicatorilor si gruparea lor in dimensiuni. Indicatorii sociologici sunt raportabili la termenii de dimensiune, variabila, coeficient statistic. “Indicatorul este un semn exterior, observabil, masurabil care se afla fata de indicat intr-un raport de corespondenta totala, fie intr-un raport de corespondenta statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la o intrebare, un numar, constituie in cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori”.5

v     Etapa a doua, respectiv preancheta, consta in analiza detaliata a ipotezelor posibile in vederea selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J. Goode si P. K. Hatt (1959) presupune ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate si experienta in domeniu. Preancheta are ca scop si estimarea costurilor cercetarii, stabilirea termenelor calendaristici, prevederea eventualelor dificultati ce pot apare in desfasurarea investigatiilor (aprobari necesare, accesul in diferite unitati, economice, culturale, cazarea operatorilor de interviu etc.).

v     Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor si formularea explicita a ipotezelor cercetarii si se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din preancheta. “Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea empirica” – precizeaza Theodor Caplov (1970). “In procesul inductiv – constata S. Chelcea – ipoteza constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata de materialul faptic, putand fi confrmata sau infirmata partial sau total”.6

v     In cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca indeplineste urmatoarele trei conditii : este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice si se bazeaza pe observarea faptelor reale), este specifica (are un inalt continut informational) si este in conformitate cu continutul actual al cunostintelor stiintifice din domeniul respectiv (Madelein Grawitz, 1972).

v     In etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia care va fi investigata. In functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau mai putin.

v     Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai intai care este cea mai adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie aflat, mai apoi, care sunt cadrele de esantionare disponibile : liste nominale cuprinzand angajatii firmei, registrele de prezenta, statele de plata.

v     Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta in selectarea unei parti (esantion) dintr-o populatie (persoane, organizatii), in vederea analizarii ei pentru a facilita elaborarea de interferente despre intreaga populatie. “Esantionul trebuie sa ofere o imagine cat mai precisa a populatiei de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea unor tehnici probabilistice (legea numerelor mari, teorema limitei centrale), sa fie reprezentativ in termeni statistici si cu privire la problema teoretica analizata, sa fie economicos in raport cu resursele (financiare, de timp, de personal) disponibile”.7

In functie de tehnica de selectie a elementelor populatei in esantion, distingem intre esantionarea probabilistica si neprobabilista. In primul caz, “orice esantion posibil de dimensiune n din populatia N dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot asa cum orice persoana sau entitate a populatiei dispune de probabilitati echivalente de selectare”.8

Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de experti pentru a coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o problema teoretica sau factuala.

O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor si tehnicilor de culegere a datelor empirice (“unelte”, “instrumente”) menite sa dezvaluie cat mai exact faptele si fenomenele sociale.

S-a constatat ca in alegerea metodei de investigare, pe langa adecvarea tehnicilor la obiectul cercetat, mai intervin si alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de resurse s.a. (Stephen A. Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).

Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia, experimentul, ancheta sociala, analiza documentelor sociale.

Observatia  presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si interactiunilor actorilor sociali, in momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat si cu aportul unor tehnici specifice de inregistraere.



Gold si Gans 9 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total implicat emotional, inregistrand post-festum date si informatii; b) exterior situatiilor sociale supuse observatiei culegand informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c) cercetator participant (implicat doar partial) si dispunand de posibilitati de producere si inregistrare a datelor.

Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de inregistrare a datelor, rezultand anumite combinatii ce se concretizeaza in urmatoarele trei tipuri de practicare a obsrvatiei : observatia structurata, nedistorsionata si participativa.

In observatia structurata, observatorul isi asuma rolul de cercetator si foloseste ca tehnici de inregistrare a datelor : listele de control, scalele de evaluare, sistemele de codificare a interactiunilor si descrierea narativa. Tipice observatiei structurate sunt sistemele de codificare a interactiunilor al caror scop este de a aduna informatii referitoare la continutul, frecventa, orientarea si tipologia interactiunilor, a atitudinilor si comportamentelor asociate relatiilor interpersonale si manifestate in grupurile in care se constituie o retea de comunicare interactiva.

Observatia nedistorsionata consta in folosirea aparatelor tehnice pentru inregistrarea fenomenelor sociale in desfasurarea lor naturala sau in laborator. Observatorul este in afara scenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate evitandu-se astfel “efectele reactive sistematice sau de conformare a subiectilor la normele dezirabilitatii sociale”.

Observatia participativa presupune implicarea observatorului in activitatile sociale ale subiectilor pentru a le intelege mecanismele si a le supune analizei teoretice ulterioare. Dupa modul de inregistrare a datelor distingem doua variante de aplicare : 1) implicarea observatorului in situatia sociala respectiva, pana la identificarea cu actorii si notarea post-festum (s-a folosit in studiul grupurilor de munca si al deviantei) ; 2) observatorul adopta in grup atat rolul de participant, cat si cel de cercetator, putand apela si la alte metode de investigare (chestionare, interviuri formale, teste, analiza documentelor sociale etc.).

Experimentul. El consta in producerea deliberata a unui fenomen si in analiza manifestarilor, directiei si intensitatii acestei produceri in conditii de controlare si manipulare directa a factorilor generativi”.10 Producerea fenomenului poate fi repetata, schimbandu-se in mod sistematic conditiile pentru a nota variatiile aferente.

Experimentul este metoda cea mai precisa si productiva de analiza a relatiilor dintre variabile, de testare a ipotezelor. In experimentul sociologic, ca observatie provocata, se urmareste ca factorii exteriori, in afara celor manipulati de cercetator, sa ramana constanti pentru a nu influenta situatia experimentala.

Pentru a isi indeplini functia cognitiva, experimentul sociologic trebuie sa se intemeieze pe teorie, alfel ramane o activitate sterila.

J. St. Mill distinge intre experimentul natural in care situatia experimentala este insasi viata sociala si cel artificial, in care situatia experimentala este creata de cercetaor.

F. S. Chapin recurge la o alta clasificare a experimentelor sociologice : experimentul sociologic proiectat, in care situatia experimentala este planificata de cercetator si cel ex post facto, in care situatia experimentala oferita de schimbarile din viata sociala constituie materialul de analiza rationala a legaturilor dintre variabile. E. Sydenstricker, utilizand criteriul temporal delimiteaza intre experimente sociologice succesive si simultane. Clasificarea intalnita cel mai frecvent este cea care distinge intre experimente de laborator si experimente de teren.

M. Duverger sesiza faptul ca experimentele de teren desfasurate in situatii sociale reale pot fi : pasive, cand alti factori decat cercetatorul determina introducerea variabileor independente sau active, cand cercetatorul are posibilitatea de a introduce variabilele independente in situatia experimentala naturala. Nu este permisa generalizarea rezultatelor experimentului sociologic decat la populatii din care au fost selectionati subiectii experimentului sociologic.

Realizat conform principiilor metodologice deontologice, experimentul sociologic constituie o metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale in sociologie.

Ancheta sociala. Ea consta in culegera de date sau informatii despre entitatile sociale (indivizi, grupuri, organizatii, zone socio-geografice, unitati culturale si chiar societati) cuprinse in esantion in scopul identificarii de distributii statistice si interrelatii (asocieri, covariatii, raporturi functionale sau cauzale etc.) intre indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic si pentru extrpolarea concluziilor de la nivelul esantionului la cel al populatiei de referinta.11

Ancheta sociala incorporeaza tehnici, procedee si instrumente interogative de culegere a informatiilor, specifice interviului si chestionarului sociologic.

Specific acestei metode este ca actorii sociali sunt cei care furnizeaza informatiile. Realizarea anchetei sociale presupune un demers metodologic riguros pentru ca, pe de o parte, trebuie suplinita lipsa de control (manipulare, asupra variabilelor) si pe de alta parte, pentru ca in cadrul acestei metode sunt antrenate si cadre ajutatoare (operatorii de ancheta) in scopul culegerii unei mari cantitati de informatii de la populatia investigata.

Deseori, ancheta nu se multumeste cu utilizarea tehnicilor, procedurilor si instrumentelor de lucru interogative pentru culegera informatiilor ( ca in cazul sondajului de opinie ), ci in scopul inca mai bunei cunoasteri, ele sunt corelate cu alte metode si tehnici de cercetare cum ar fi observatia stiintifica, analiza documentara si de continut.

Importanta deosebita pe care o are ancheta sociala in cercetarea sociologica rezida in faptul ca deseori ea constituie singura modalitate stiintifica de investigare a universului subiectiv al vietii sociale (opinii, atitudini, satisfactii, aspiratii, convingeri, cunostinte, interese). Procedeul de baza al anchetei pentru culegerea datelor empirice este chestionarea, care consta in formularea de catre sociologi (investigatorul social al unor enunturi, afirmatii sau interogatii la care se asteapta reactii, raspunsuri din partea subiectilor investigati. Cand chestionarea se realizeaza oral de catre operatorii (de interviu), care-si noteaza raspunsurile, atunci ancheta se realizeaza prin interviu.

Cand completarea chestionarului se face in mod independent si in scris de catre persoana investigata, pe baza unor instructiuni de completare, avem de a face cu ancheta pe baza de chestionar.

Un caz particular al anchetei este sondajul de opinie. El urmareste culegerea de date prin chestionarea orala si scrisa cu privire la opiniile sau atitudinile unui esantion reprezentativ in legatura cu o anumita problema in vederea predictiei cu un anumit grad de probabilitate a comportamntului populatiei de referinta sau a diverselor categorii de persoane. Rostul sondajelor este sa inregistreze opiniile in vederea anticiparii probabile a comportamentului corespunzator. Asa, de exemplu, prezicerea comportamentului electoral se poate realiza cu ajutorul sondajelor care inregistreaza opiniile alegatorilor despre candidati.

Analiza documentelor sociale. Analiza documentelor sociale este o sursa fundamentala a cercetarii din stiintele sociale si, deci, din sociologie. Pentru a nu derapa pe panta interpretarilor si explicatiilor simplificatoare, sociologia nu trebuie sa se cantoneze exclusiv in actualitate, nu trebuie sa ignore experientele trecute tot asa cum nu trebuie sa omita proiectiile viitoare. In functie de forma de prezentare (limbaj, continut, adresabilitate), documentele pot fi expresive (personal si/sau publice) si oficiale. Primele utilizeaza un limbaj mai diversificat, mai flexibil, pe cand celelalte imbraca o forma standardizata “birocratica”, incluzand coduri, indici, cifre statistice catalogate in diverse modalitati. Documentele expresive personale includ autobiografiile, biografiile, istoriile orale etc.

Documentele expresive publice (reportaje, articole din ziar, din reviste, filme documentare si artistice, continutul emisiunilor de radio si TV etc.) reprezinta un domeniu mult mai extins de surse si de date si informatii (pentru cercetarea sociala) comparativ cu cel al documentelor personale si sunt superioare acestora de pe urma sub aspectul fidelitatii, validitatii si posibilitatilor de cuantificare. O pondere tot mai mare in categoria documentelor oficiale tind sa ocupe bancile de date. Ele reprezinta inregistrari (pe cartele, benzi magnetice, discuri ), ale datelor rezultate din cercetarile psiho-sociale ce faciliteaza accesul celor interesati in cunoasterea lor.

In lume (SUA, Germania, Franta etc.) exista multe institutii de cercetare sociala ce detin banci proprii de date, ce constituie surse documentare si de analiza secundara. Daca documentele sociale respective sunt disponibile, urmeaza analiza continutului lor.

Bernard Berelson (1953) preciza ca cercetarile sociologice realizate pe baza analizei de continut pot fi grupate astfel : compararea continutului unor texte elaborate in diferite perioade de timp ; amplasarea continutului unor texte emise de surse diferite, compararea continutului comunicarii utilizandu-se diferite etaloane, studiul reactiilor verbale in conditii experimentale.

Cele mai frecvente domenii in care se aplica analiza de continut sunt studiul campaniilor electorale, campaniilor de presa, stabilirea paternitatii textelor, studiul lizibilitatii in dezvaluirea propagandei camuflate etc.

In efectuarea propriu-zisa a analizei de continut, principalele probleme le constituie fidelitatea si validitatea.

Revenind acum la etapele investigatiei sociologice propuse de Mucchielli dupa culegerea datelor empirice prin metodele mai sus amintite, dupa alegerea tehnicilor de cercetare, urmeaza pretestarea instrumentelor de cercetare care se realizeaza in cadrul anchetei pilon.

Jan Szczepanski sustine ca in aceasta etapa pot fi standardizate instrumentele de cercetare : o ancheta standardizata consta in aceea ca fiecaruia dintre cei anchetati i se pune o intrebare identica, intr-o formulare identica, cu o intonatie identica etc., pentru a asigura astfel detinerea unui raspuns care sa constituie o reactie la exact acelasi stimul”. 12

Pretestarea unui chestionar poate pune sub semnul intrebarii accesibilitatea limbajului folosit. Este necesara intotdeauna adecvarea terminologiei la standardele culturale ale subiectilor chestionati.

Dupa pretestare are loc definitivarea instrumentelor de cercetare, etapa premergatoare aplicarii lor “in teren”. Definitivarea se refera atat la elementele de continut cat si la cele de prezentare a instrumentelor (punerea in pagina, formatul ghidului de interviu etc.).




Cea de a noua etapa consta in aplicarea in teren a instrumentelor de cercetare, etapa importanta dar nu singura si nici cea mai importanta in investigarea fenomenelor sociale.

Urmeaza apoi etapa prelucrarii datelor, informatiilor obtinute prin aplicarea in teren a instrumentelor. Pentru a putea fi utilizate informatiile obtinute trebuie clasificare inseriate, codificate. Operatia de codificare consta in atribuirea fiecarei categorii de informatii a unui numar sau litere, “fiind un moment esential al cunoasterii”, deoarece asigura “condensarea, sistematizarea si normalizarea informatiilor “ (Ion Cauc, 1973).

Cel care realizeaza codificarea face o analiza si o interpretare a informatiilor in vedera incorporarii lor in catregorii exclusive. Codificarea informatiilor obtinute cu ajutorul chestionarului sau a interviului consta in distribuirea raspunsurilor in mai multe categorii si atribuirea unui numar de cod fiecarei categorii de raspuns.

Dupa prelucrarea datelor, urmeaza analiza rezultatelor cercetarii in vederea confirmarii sau infirmarii ipotezelor avansate. Se evalueaza din punct de vedere statistic importanta fiecarei variabile, stabilindu-se daca “miscarea” variabilei este semnificativa sau nu. Cercetand, bunaoara, modelul culturii politice in Romania, am avansat ipoteza ca nivelul cunoasterii politice este influentat pozitiv de nivelul educational. Corelam apoi indicatorii performantelor cognitive politice cu nivelul educational si stabilim apoi daca respectiva corelatie este statistic semnificativa sau nu, aplicand un test de semnificatie (ex., Karl Parson, 1908). Pana aici, asa cum preciza C. A. Moser, avem de-a face mai mult cu o descriere statistica a rezultatelor. Descoperirea unei relatii direct proportionate intre doua variabile nu ne spune nimic insa in legatura cu raportul de cauzalitate. Pentru stabilirea acestui raport, se trece de la analiza bivariata la cea multivariata : care consta in introducerea succesiva a “variabilelor – test” . “Daca prin introducerea variabilelor-test corelatia dintre variabilele initiale se mentine si daca exista un raport de anterioritate temporala a variabilei independente fata de variabila dependenta, atunci putem considera ca ne aflam probabil in fata unui raport de cauzalitate”.13

Analiza rezultatelor presupune, deci, atat descrierea statistica (analiza cantitativa) cat si explicatia cauzala (analiza calitativa).

In afara acestei analize primare (cantitative si calitative), in cercetarea sociologica se pune tot mai mult si problema analizei secundare. Aceasta de pe urma este o tehnica moderna de prelucrare a datelor arhivate, constand in valorificarea datelor deja colectate si consemnate de alte persoane si institutii, in alte scopuri decat cele ale temei cercetate.

Ultima etapa cu care se finalizeaza investigarea sociala, sustine M. Mucchielli, consta in readaptarea raportului de cercetare. Modul in care se readapteaza raportul de cercetare difera in functie de publicul caruia i se adreseaza : in orice caz, este necesar ca el sa parcurga urmatorii pasi :14

- o introducere in problema studiata ;

- un scurt istoric al proiectului de cercetare ;

- un rezumat al cercetarilor anterioare ;

- o clara reformulare a problemei ;

- redactarea completa a procedeelor utilizate pentru cunoasterea si prelucrarea informatiilor;

- prezentarea detaliata a a rezultatelor ;

- un rezumat cu interpretarea rezultatelor.

Conexiunea dintre caile cercetarii sociologice este prezentata succint de S. Chelcea in urmatoarea schema :15

Pentru explicarea traseului operationalizarii sau a drumului de la teoretic la empiric, autorul porneste de la urmatorul exemplu : “daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul apare ca tehnica, modul de aplicare … prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zisa de intrebari (chestionarul tiparit) ca instrument de investigare”.

In concluzie, principalele caracteristici ale metodologiei ar putea fi rezumate la urmatoarele :16

a) metodologia ofera nu atat metoda, cat principiile care ghideaza cercetarea problematicii sociologiei ;

b) ofera cadrele prin care se garanteaza validitatea si fidelitatea demersului de cercetare ;

c) determina normele de folosire a metodelor, tehnicilor, procedeelor ;

d) stabileste valoarea si limitele ficarui tip de metoda ;

e) recomanda cercetatorului supunerea fata de judecata epistemologica a tuturor faptelor culese pentru a stabili valoarea lor stiintifica.

In literatura de specialitate, exista un evantai de puncte de vedere cu privire la numarul metodelor specifice sociologiei, precum si la criteriile care trebuie sa constituie baza clasificarii lor.

L. Coanda apreciaza ca, dupa functia pe care o indeplinesc in procesul cercetarii metodele pot fi incluse in urmatoarele trei categorii :

- metode de proiectare a cercetarii (esantioane, operationalizare a conceptelor etc.) ;

- metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea ) ;

- metode de analiza si interpretare (analiza factoriala, comparatia, analiza de continut etc.) .17

Daca este sa luam in calcul credibilitatea datelor obtinute in cercetare18, putem distinge intre metode principale (observatia, experimentul, documentarea), care ofera informatii cu valoare de fapte facilitand realizarea unei cunoasteri preponderent sociologice si metode secundare (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica sociometrica, tehnica testelor), care ofera informatii cu valoare de opinie, inlesnind cunoasterea preponderent psihosociologica.

Importanta si dificultatile cercetarii sociologice.

1. Cercetarea sociologica, ca si orice cercetare in domeniul stiintelor sociale, nu este simplu de realizat. Studierea comportamentului uman intampina dificultati de care cercetatorii din domeniul stiintelor fizice sunt straini. Unele dificultati sunt de ordin tehnic, altele deriva din caracterul limitat al studierii fiintelor umane. Acceptarea unui studiu sociologic de catre comunitatea stiintifica presupune increderea ca daca acelasi studiu ar fi repetat de catre alti cercetatori, rezultatele ar fi similare. Cercetarea sociologica trebuie sa se bucure nu numai de incredere, mai mult decat atat, ea trebuie sa fie valida. Variabilele cercetarii menite sa reprezinte un anumit domeniu (aspect) al realitatii trebuie sa reprezinte in fapt, chiar respectivul domeniu.

2.Validitatea (de continut interna) exprima gradul in care indicatorii masoara ceea ce se presupune ca masoara. Masurarea sociala este precedata si pregatita de analiza concepuala, de operationalizare si cuantificare. Spre deosebire de alte domenii, in sociologie se opereaza cu un numar restrans de etaloane naturale de masura (ce au o semnificatie empirica reala, de aceeasi natura cu aceea a obiectului masurat sau sunt definite pe baza unor relatii intermediare, valorile atribuie sunt numere intregi). Sociologia opereaza cu etaloane conceptuale ce au o semnificatie relativa, sunt elaborari teoretice mai mult sau mai putin riguroase, nedeterminate univoc. De aici deriva si complexitatea efortului de asigurare a validitatii.

3.O alta dificultate care apare in cercetarea sociologica este legata de cooperarea subiectilor care urmeaza a fi investigati. Actorii sociali pot deveni necooperanti din mai multe motive : lipsa timpului (cercetarea socila necesita timp), inapetenta pentru confesiune (nu sunt dispusi sa-si impartaseasca gandurile, opiniile, trairile, riscul de a intra in polemica, de a dezvalui probleme personale etc.). Cercetatorii trebuie sa faca fortari considerabile pentru a convinge subiectii sa participe, pentru a facilita participarea lor (astfel incat sa nu li se para o corvoada insuportabila), pentru a spori atractivitatea participarii. Uneori, acest lucru se realizeaza prin limitarea informatiilor cerute (desi cercetatorul considera ca ar fi optima aplicarea unui chestionar cu 100 de intrebari de exemplu, el se va multumi doar cu 60 de intrebari pentru a nu abuza de timpul intervievatului si a nu risca sa fie refuzat). Pntru a fi mai persuasivi in atragerea subiectilor in cercetare, sociologii pot apela, dupa caz, la convorbirile telefonice, la intervievarea la domiciliu mai degraba decat la Institutul de cercetari. Acoperirea costurilor participarii (costul calatoriei pana la locul de cercetare) este si ea o metoda prin care subiectii pot fi convinsi sa participe la cercetare. Desigur, insa, ca perceptia subiectilor asupra importantei cercetarii ramane decisiva pentru atragerea lor in respectiva cercetare.

4.O alta dificultate pe care o incumba cercetarea sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul subiectilor. De altfel, de multe ori, scopul cercetarii in domeniul politica rezida chiar in schimbarea comportamentului actorilor sociali. Este posibil, insa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului in cadrul cercetarii sociologice? Stiind ca sunt studiati, oamenii isi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ la metodele educative utilizate de parinti in raporturile cu copiii lor ii poate determina pe cei dintai sa isi reevalueze metodele si sa adopte altele noi.

5.O alta dificultate resimtita de sociologi consta in faptul ca ei trebuie sa depuna toate eforturile pentru a intelege situatiile din perspectiva intervievatilor, pentru a surprinde perceptiile participantilor despre respectivele situatii sociale. Ei trebuie sa reziste tentatiei de a impune propriile lor opinii, propriile lor viziuni subiectilor asupra problemei sudiate. “Obiectivitatea cercetarii reclama sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul subiectilor . De altfel, de multe ori, scopul cercetarii in domeniul politic posibil, insa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului in cadrul cercetarii sociologice? Stiind ca sunt studiati, oamenii isi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ neutralizarea impactului personalitatii investigatorului asupra subiectilor” (Mihail Cernea, Sociologia americana, Ed. Enc. Rom., Buc., 1974, p. 201). Prezicerea si intelegerea comportamentului actorilor sociali nu este o sarcina facila.

Cercetarea sociologica ridica probleme etice si politice. Au dreptul cercetatorii sa-si studieze semenii? Au dreptul oamenii sa decida daca pot fi sau nu pot fi studiati? Aceste probleme sunt puse cu maxima acuitate in studiile bazate pe observatie. Exista tot mai multi sustinatori ai ideii ca folosirea aparatelor de inregistrare ascunse, a oglinzilor false, a observatiei indirecte etc. incalca normele etice, constituind modalitati ilegitime, de patrundere in zona privata, intima a fiintei umane.



In SUA, precizeaza N. Goodmann, “procedeele curente stabilite de guvernul federal prevad ca subiectii sa-si dea consimtamantul in cunostinta de cauza la particparea in cercetare, eliminandu-se astfel aceasta problema etica speciala”.Cercetarea sociala, sustine in continuare autorul citat, poate aduce prejudicii participantilor. Daca cercetatorii dezvaluie unele informatii delicate sefilor sau sotilor/sotiilor participantilor, acestia de pe urma isi pot pierde slujba sau pot rata casatoria. 19

O alta problema de natura etico-politica pe care o ridica cercetarea sociologica este anuntata intr-o formula succinta de urmatoarea interogatie : din punct de vedere etic, cu cine trebuie sa manifeste sociologul loialiate? Fata de comunitatea stiintifica sau fata de sursa care-l sponsorizeaza? Fata de subiectii participanti sau fata de societate ca intreg? Pe langa acestea, urmatorul set de intrebari urmareste sa elucideze aspecte deontologice de maxima importanta. Ar trebui limitata in vreun un fel utilizarea rezultatelor cercetarii? Exista subiecte care nu ar trebui incluse in lista de cercetari? Este corect ca cercetatorii sa accepte sponsorizare pentrua studia cea mai eficienta modalitate de persuadare a oamenilor pentru a cumpara un bun economic inferior? Este legitima utilizarea rezultatelor cercetarii sociologice de catre politicieni?

La initiativa lui Paul F. Lazarsfeld – presedintele Asociatiei Sociologice Americane -  Congresul din 1962 al acestei organizatii a fost dedicat analizei multilaterale a utilizarilor sociologiei. Cu acest prilej, au fost ridicate probleme majore legate de tema supusa dezbaterii : “Ce relatii exista intre cercetarea si politica sociala?”, “Unde si cu descoperirile sociologice au penetrat societatea moderna si cu ce efecte?”, “Exista o prapastie intelectuala intre concluziile teoretice ale cercetarii si recomandarile de actiune practica?”, “Care este schema raporturilor dintre sociolog ca profesionist, investigator consultant si beneficiar, ca si «client»?”

Utilizarea sociologiei in probleme de politica sociala se practica frecvent (mai ales in SUA dar nu numai aici). Irving Louis Horowitz semnala faptul ca deceniul opt al secoluui XX se caacterizeaza si prin institutionalizarea crescanda a cercetarilor si expertizelor efectuate de stiinta sociala ca parte componenta a procesului de elaborare a politicii. “Intr-un sens – precizeaza cunoscutul sociolog american – ne aflam la o cotituta : problema principala intr-o epoca de afirmare a stiintelor sociale este nu statutul stiintific al acestora, ci utilizarea politica si sociala ce se da acestor stiinte”20.

Utilizarea politica a sociologiei ii arunca pe sociologii lucizi intr-o dramatica situatie dilematica : pe de o parte, ei doresc sa-si ajute semenii cu studiile pe care le realizeaza, pe de alta se tem de posibilitatea utlizarii lor de catre ierarhiile birocratice in scopul manipularii comportamentale, a opiniilor si atitudinilor.

O alta dilema care se naste din aplicarea politica a rezultatelor cercetarii sociologice – asa cum sesizeaza Mihail Cernea – este legata de consecintele acestei aplicabilitati : este ea generatoare in mod preponderent de schimbare sau de adaptare sociala? “…. Un raspuns ar fi ca participarea cercetatorilor la elaborarea programelor poate cel mult imbunatati o situatie sau alta in cadrul structurilor existente (…) dar nu sa schimbe insesi aceste structuri. Cercetarea aplicativa risca sa devina astfel prizoniera unor institutii sau politici care refuza sa dispara si vor sa supravietuiasca prin ajustari”.21

Dezbaterile privind legitimitatea utilizarii politice a sociologiei s-au intensificat dupa scandalul “planului Camelot” , un proiect de cercetare initiat de Pentagon la inceputul deceniului al saptelea, care urma sa se desfasoare in Chile si alte tari latino-americane si care urmau de fapt sa culeaga informatii despre pulsul miscarilor revolutionare in tarile studiate in cadrul unei investigatii stiintifice. Cand s-a aflat adevaratul scop al acestui proiect, o serie de sociologi americani renumiti au protestat public alaturandu-se protestului oficial chilian si determinand oprirea “planului Camelot”.

In literatura de specialitate, constatam ca exista o multitudine de opinii privind consecintele anhajarii ideologice a sociologului asupra rigurozitatii stiintifice, a obiectivitatii studiilor sale. Unii sustin ca angajarea ideologica a sociologului echivaleaza cu pierderea “neutralitatii axiologice” a obiectivitatii. Neangajarea sociologului este conditia exercitarii libere si obiective a functiei sociale critice a sociologiei. Altii, dimporiva, sustin ca aderarea sociologului la un sistem politico-ideologic nu a afectat obiectivitatea studiilor realizate si nici nu a constituit un obstacol in realizarea unor mari cercetari. In jurul acestor probleme, au fost formulate multe puncte de vedere dar si mai multe interogatii de genul : “Este posibila o neangajare totala a sociologului?”, “Este functia critica a sociologiei eficienta?”, “La ce bun sa critici daca societatea dispune de toate mijloacele necesare pentru a face critica inofensiva?” etc.

Richard Behrendt se ridica impotriva “analfabetismului sociologiei in viata publica” si considera ca sociologia are drept sarcina sa-l faca pe om capabil de o analiza rationala si un control rational asupra mediului sau : sociologia spulbera iluziile, exercita o actiune demitologizanta. Autorul considera ca datorita sociologiei, “pentru prima data omul gandeste in mod stiintific despre marile puteri, nu unmai despre puterile nationale dar si despre celelalte puteri sociale si ideologice care-l inhata fara incetare, il degradeaza si il sacrifica facand din el propriul lor material”.22

Astazi se vorbeste tot mai mult despre sociologie aplicata. Robert C. Angell 23 atentiona asupra faptului ca sociologia nu este numai un scop in sine. Ea este un scop in sine atunci cand isi propune extinderea cunoasterii asupra proceselor vietii sociale iar atunci cand nu este un scop in sine, ci devine u mijloc in vederea unui alt scop, ea devine sociolgie aplicata”. N. Herpin 24 constata ca in SUA sociologia a devenit o profesie si ea este supusa regulilor pietei, fondurile pe care le primeste depinzand de rezultatele cercetarilor si de utilitatea lor, iar sociologul un actor social care-si urmareste la fel ca si altii cariera, “maximizarea gratificatiei”, “optimizarea” ei. El isi alege un anumit domeniu de cercetare, isi alege anumite tehnici, cauta sa publice inanumite reviste, la anumite edituri, isi negociaza puterea si recunoasterea cu ceilalti  sociologi parteneri – adversari – concurenti , poate intra in jocurile vedetariatului, poate cauta metode de a “seduce” etc.

Note:

1              J. Plano, Dictionar de analiza politica, Ed. Ecce Homo, Buc., 1993, p. 96.

2              Septimiu Chelcea, Chestionarul in investigatia sociologica, Ed. st. si encicl., Buc. 1975.

3              Raymond Boudon, Les methodes en sociologie, Paris, PUF, 1969.

4              C. Zamfir, Strategii ale dezvoltarii sociale, Ed. pol., Buc. 1977, p. 47, 50-55.

5              S. Chelcea, op. cit., p. 38.

6              S. Chelcea, op. cit., p. 49.

7              Catalin Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Buc., 1993, p. 219-220.

8              L. Vlasceanu, Metodologia cercetarii sociale, Ed. st. si enciclop., Buc., 1986, p. 16.

9              L. Vlasceanu, op. cit., p. 212.

10           L. Vlasceanu, op. cit., p. 235.

11           L. Vlasceanu, op. cit., p. 145.

12           Jan Szczepanski, Probleme metodologice controversate ale sociologiei contemporane poloneze, in Teorie si metoda in st. sociale, vol. II, Ed. pol., Buc., 1966, p. 38-39.

13           S. Chelcea, op. cit., p. 117.

14           Ibid., p. 126.

15           S. Chelcea, Metode si tehnici de cercetare sociologica, Buc., 1992, p. 25-30.

16           S.M. Radulescu, Homo Sociologicus, Casa de Ed. St. si Presa, “Sansa”, Buc. 1994, p. 97.

17           L. Coanda, Sociologie economica, Buc., 1987, p. 202-203.

18           V. Miftode, Introducere in metodologia investigatiei sociologice, Ed. Junimea, Iasi, 1982, p. 59.

19           N. Goodman, op. cit., p. 45.              

20           Irving Horowitz, The Use and Abuse of Social Science, New Bruncwick, Transaction Books, 1971, apud Mihail Cernea, op. cit., p. 24.

21           Mihail Cernea, op. cit., p. 25.

22           Richard F. Behrendt, L’Homme a la lumiere de la sociologie, Payot, Paris, 1964., p. 158.

23           Robert C. Angell, Problemele etice ale aplicarii sociologiei, apud. M. Cernea, op. cit., p. 24.

24           N. Herpin, Les sociologues americains et le siecle, PUF, Paris, 1973, apud I. Ionescu, D. Stan, Elemente de sociologie, I, Iasi, 1997, p. 94.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1014
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site