Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Stres si traume familiale

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SINELE CA „ORGANIZATIE” DE CUNOASTERE
Educatia profesionala si tehnologica
FAMILIA - Rudenia, familia, casatoria
CONSTANTA SI FLEXIBILITATE IN ATITUDINEA FATA DE VALORI
Sistemul factorilor educativi
CUM SA ABORDEZI FEMEILE
DINAMICA FUNCTIONALA A RELATIEI CONJUGALE
INTERACTIUNILE CA SUBSTRAT MATERIAL AL MINTII COLECTIVE
Stres si traume familiale
INTERDEPENDENTA TRADITIONALITATE – MODERNITATE – STIL – VALOARE – FORME COMUNITARE

Stres si traume familiale



Capitolul acesta prezinta teme fata de care eu am un interes deosebit, datorita specializarii mele ca terapeut (in terapia traumei si terapia de cuplu si familie). Am incercat totusi sa nu iti incarc memoria cu prea multe lucruri, desi tentatia, recunosc, a existat. Si asta mai ales ca, deseori, oamenii manifesta retineri, prejudecati, tot felul de mecanisme de aparare in fata suferintei umane; totusi, ele se asociaza empatiei si dorintei de a ajuta. Sunt convinsa ca toate acestea exista si in tine. Sunt convinsa, de asemenea, ca si in familia ta au existat evenimente stresante sau chiar traumatizante (si poate tocmai datorita lor te afli la aceasta facultate, studiind acum psihologia familiei!). Ele vor fi de ajutor acum, cand vei adauga o noua lumina asupra efectelor lor asupra ta si a familiei tale. Cand vei termina de parcurs capitolul, ma astept ca, pe langa intelegerea mai profunda a propriei tale experiente, sa cunosti urmatoarele:

-   ce inseamna un eveniment stresant si eveniment traumatic;

-   ce inseamna trauma psihica;

-   care sunt traumele familiale;

- care sunt cele sase traume centrale si fazele prin care trece persoana si familia in urma traumatizarii;

-  sa descrii principalele efecte asupra membrilor si asupra familiei ale traumelor familiale.

1. Evenimente stresante si evenimente traumatizante

Familia se doreste a fi, la momentul constituirii sale, unul dintre factorii de echilibru ai persoanei, poate chiar cel mai important. De-a lungul timpului, in numeroase cazuri, acest fapt se transforma in realitate, dar in altele, prea multe chiar, familia se transforma in izvor al suferintei si al izolarii individului.

Orice familie traverseaza momente dificile care necesita reorga­nizari, renuntari la unele pattern-uri de comportament si elaborarea altora. Aceste momente reprezinta surse de stres pentru familie.

S. Minuchin (1974) considera ca exista patru surse de stres pentru sistemul familial:

1.    Contactul stresant al unui membru al familiei cu forte extracon­jugale. De exemplu, daca unul dintre soti este stresat din cauza problemelor de la serviciu, el poate incepe sa-si critice partenerul sau chiar sa deturneze conflictul spre copii, atacandu-i pe acestia, cu sau fara motiv. Acest fapt poate duce la izolarea membrului tensionat prin alianta celuilalt membru cu copiii, ca reactie de aparare fata de stres. Sau daca un copil are dificultati de integrare in mediul scolar, parintii e posibil sa reactioneze diferit (mama poate exagera problema, in timp ce tatal o poate minimaliza), ceea ce face ca granita in subsistemul marital sa se rigidizeze.

2.    Contactul stresant al intregii familii cu forte extrafamiliale. Un sistem familial poate fi puternic afectat de efectele unei recesiuni economice, de mutarea intr-un alt oras sau alta tara, mecanismele de rezistenta ale familiei sunt amenintate semnificativ de saracie sau de discriminare.

3.    Stresul in perioada de tranzitie din familie. Exista multe faze in evolutia naturala a unei familii, iar ele necesita o negociere a unor noi reguli, ceea ce duce la conflicte. Acestea ofera membrilor familiei, dar si familiei ca intreg, ocazii pentru o noua crestere. Daca aceste conflicte nu se rezolva, ele duc in timp la alte difi­cultati. Exemplul este cel al tranzitiei copilului spre adolescenta. Adolescenta presupune multe contacte ale copilului cu lumea extrafamiliala, iar statusul lui in aceasta perioada se schimba. Relatiile cu parintii se modifica, el avand nevoie de mai multa autonomie si responsabilitate. Tranzactiile subsistemului parental cu adolescentul vor trebui schimbate de la parinti-copil la parinti-adulti tineri. Astfel, rezultatul va fi o adaptare reusita. In unele cazuri, mama, de exemplu, poate rezista schimbarilor relatiei ei cu fiul/fiica adolescenta, pentru ca asta ar presupune schimbari in relatia ei cu sotul. Astfel, in loc sa-si modifice atitudinea, ea poate ataca adolescentul si submina autoritatea lui. Daca tatal intra in conflict de partea copilului, se formeaza o coalitie cros-generationala nepotrivita, care se poate generaliza pana cand toata familia se afla in conflict. Daca nu se produc schimbari adaptative, vor aparea seturi disfunctionale, ce se vor activa ori de cate ori vor exista conflicte.

4. Stresul cauzat de o problema idiosincratica. Un exemplu de astfel de situatie este prezenta unui membru bolnav cronic sau retardat. Aceste probleme idiosincratice pot supraincarca familia, resursele si mecanismele ei de rezistenta, deoarece functiile membrului respectiv trebuie preluate de alti membri ai familiei. Este posibil, de asemenea, ca intr-o anumita faza de evolutie a familiei si a problemei cu care se confrunta sa existe adaptare, dar mai tarziu, adaptarea sa fie ingreunata de intrarea intr-o alta faza de evolutie. De exemplu, o familie cu un copil autist se poate adapta in perioada in care este mic, dar poate sa fie depasita de dificultati atunci cand acesta este mai mare.

Majoritatea familiilor sufera mari pierderi sau trec prin eve­nimente care actioneaza negativ in structura lor profunda si le impiedica functionalitatea normala. As denumi aceste evenimente ca traumatizante. Ele produc traume nu doar in individul care este martorul sau subiectul care trece printr-un astfel de eveniment, ci si in sistemul familial, in toate componentele sale: membrii, granite, functii, relatii etc. Astfel, principalele diferente dintre evenimentele stresante si cele traumatizante constau in:

-         intensitatea lor - cele traumatice sunt mult mai intens resimtite de persoana si familii;

-         efectele lor asupra persoanei sau familiei - cele stresante produc dezorganizarea familiei pe o perioada determinata, dupa care revin la starea initiala de functionare, in timp ce evenimentele trau­matizante persista mult in timp, poate pentru totdeauna si produc schimbari de structura a familiei, care nu intotdeauna pot fi refacute.

Oricum, granita intre stresant si traumatizant este foarte fina; ceea ce pentru o persoana sau familie este ceva stresant, pentru altele poate fi traumatizant (de exemplu, divortul).

Evenimentele traumatice sunt definite (DSM III-R DSM-IV) ca „evenimente care se afla in afara orizontului normal de asteptare si, astfel, reprezinta pentru aproape toti oamenii un stres sever'. Deoarece stresul este sever si uneori astfel de evenimente au o durata indelungata, efectele perturbatoare asupra personalitatii umane sunt de durata si la niveluri profunde. Am redat mai jos din DSM III-R scala factorilor sociali de stres la copii (tabelul 1) si la adulti (tabelul 2).


Tabelul 1

Tabelul 2

Scala severitatii factorilor psihosociali de stres la adulti - sursa DSM III -R

Cod

Concept

Exemple de factori stresanti: Evenimente acute

Circumstante de viata mai durabile

1

nici un

factor

stresant

Nu exista evenimente acute care sa fie in relatie cu tul­burarea

nu exista circumstante de viata mai durabile care sa fie in relatie cu tulburarea

2

usor

ruperea relatiilor cu un prieten sau prietena; ince­perea sau sfarsitul scolii; copilul paraseste casa pa­rintilor

aglomeratie in conditiile de locuit; certuri fami­liale

3

mediu

casatorie, separarea de par­tener sau partenera; pier­derea locului de munca; pensionare, avort spontan

probleme maritale, difi­cultati financiare, certuri cu superiorii, statutul de parinte unic

4

sever

divort, nasterea primului copil

somaj, saracie

5

foarte sever (extrem)

moartea partenerului sau partenerei, diagnosticarea unei maladii somatice grave, starea de victima a unei violente, propria maladie cronica severa sau a unui copil

maltratare corporala du­rabila sau abuz sexual

6

catastrofal

moartea unui copil, sinuci­derea partenerului sau par­tenerei, dezastru natural

luarea ca ostatic, prizo­nieratul intr-un lagar de concentrare

0

informatii insuficiente sau nici o modificare a starii

Utilizand cele doua scale din DSM III-R, am ales urmatoarele evenimente familiale ce pot produce traume atat membrilor familiei, cat si sistemului familial. Iata mai jos lista alcatuita:

  Certuri violente in familie

  Abuz fizic (batai frecvente)

  Abuz sexual al copilului

  Delincventa unui parinte

  Separarea parintilor

  Divortul parintilor

  Insatisfactie profesionala profunda a unui parinte



  Somajul unui parinte

  Somajul ambilor parinti

  Situatie materiala foarte precara

  Boala fizica sau psihica severa si cronica a unui parinte

  Boala fizica sau psihica severa si cronica a unui frate

  Moartea unui parinte

  Moartea ambilor parinti

  Moartea unuia dintre frati

  Suicidul unui parinte

  Suicidul unui frate

Sintetizand aceste evenimente, putem ajunge la cateva categorii de evenimente care destructureaza familiile si indivizii:

  Abuzurile: emotional, fizic, sexual;

  Delincventa unui membru, in special parinte;

  Separarea membrilor (prin parasire, divort);

  S aracie;

  Somaj;

  Decesul unui membru;

  Boala grava a unui membru.

Toate aceste evenimente pot actiona separat sau impreuna, intensificandu-si in acest ultim caz forta de destructie psiho-sociala.

Daca am discutat despre evenimente traumatizante, consider important si sa diferentiez evenimentul traumatizant (familial) de situatia traumatizanta. Aceasta din urma cuprinde si mediul in care se afla persoana sau familia care trece prin evenimentul respectiv. „Intr-o viziune dialectica a conceptului de situatie, factorii situationali se leaga intotdeauna de subiectul care traieste si actioneaza' (Fischer si Riedesser, 2001, p. 63). Persoana traieste o anume situatie traumatica in particularitatea ei istorica si individuala, astfel ca incercarile persoanei de a o depasi este profund dependenta de aceasta experienta individuala. De aceea, intotdeauna situatiile traumatizante vor fi diferite de la individ la individ, chiar daca evenimentul traumatizant va fi acelasi. Astfel, fiecare membru al familiei va percepe diferit si va trai diferit acelasi eveniment. De exemplu, divortul parintilor poate determina la unul dintre cei doi copii ai familiei delincventa, pe cand la celalalt sa nu aiba efecte negative majore.

Inainte de a vorbi despre efectele lor ca situatii traumatizante si reactiile pe care membrii sau familia ca intreg le au la ele, sa descriem in cateva randuri fiecare categorie in parte.

2. Evenimente traumatizante familiale Abuzul fizic, emotional si sexual

Cel mai des, termenul de „abuz' se foloseste in limbajul juridic, dar el apare frecvent si in limbajul psihologic. Dictionarul explicativ al limbii romane incearca sa ne lamureasca afirmand ca abuzul este o „incalcare a legalitatii' sau „intrebuintarea fara masura a unui lucru', dar putem sa intelegem acest termen nuantat atunci cand ne referim la cele trei mari tipuri de abuzuri de care se ocupa psihologii si mai ales psihoterapeutii - abuzul fizic, abuzul emotional si abuzul sexual.

In primul rand, cel mai usor de identificat si de analizat este abuzul fizic. Vorbim de o persoana, fie adult, fie copil, ca este victima unui abuz fizic, daca acea persoana sufera o durere fizica (insotita de cele mai multe ori si de suferinta emotionala), in urma unor actiuni provocatoare de rani fizice, cum ar fi: bataile, trasul de par, arderea pielii cu tigara sau legatul de maini etc. Desigur, putem recunoaste aici unele masuri asa-zis „educative' aplicate de parintii mult prea zelosi in a indrepta comportamentul minorilor sau chiar al adultilor „cazuti in greseala'. Nu inseamna ca a da o palma peste fund copilului neastamparat constituie un abuz fizic la adresa lui, ci daca aceste palme se inmultesc, devin tot mai frecvente, puternice sau vizeaza si alte parti ale corpului (care evident sunt mult mai sensibile la atingere) si lasa urme precum celebrele vanatai, rani sau chiar, mai grav, mutilari ale corpului victimei, se ajunge la situatia de abuz. Tot in categoria abuzului fizic pot intra suprasolicitarea scolara si exploatarea prin munca. 70

Lucrurile nu sunt la fel de clare in situatia abuzului emotional. De data aceasta, abuzul este mult mai subtil si vizeaza sentimentele si personalitatea victimei. Este vorba despre comportamente mult mai greu de evidentiat, deoarece nu lasa nici o urma fizica - brutalitati bine controlate, comportamente sadice, manifestari de respingere, neglijenta, exigente disproportionate fata de varsta copilului. Abuzul emotional consta in a provoca in persoana cu care suntem in relatie sentimente puternice de teama, nesiguranta, vinovatie, neliniste, rusine, umilinta, inutilitate, incapacitate, furie etc. Pe scurt, inseamna ca victima sa traiasca mult timp sub actiunea unor emotii negative, care au efecte puternic destructive asupra personalitatii ei. Formele sub care apare cel mai des abuzul emotional este critica, autoritatea, amenintarea, neincrederea, respingerea, neglijenta. O persoana ex­cesiv de critica sau una care nu accepta alte pareri sau care manifesta mai mereu o atitudine de neincredere da nastere in cel cu care este in relatie la coplesitoare sentimente de inferioritate, ceea ce blocheaza manifestarea abilitatilor persoanei care ar putea duce la a se dezvolta liber si armonios. Replici ca ,T)oamne, cat de neindemanatic poti sa fii!', ,Nu-i, draga, facultatea de nasul tau', sau „N-am vazut copil mai neastamparat/prost/tampit etc. in viata mea!' sau „Niciodata nu faci si tu o treaba ca lumea!' submineaza increderea in sine a copilului sau partenerului care crede, sau ajunge sa creada, ca asa este el. Copilul, in special, nu poate face diferenta intre cum este el, cum poate fi el si cum este perceput de parinte (sau invatator, profesor etc.). In felul acesta, el va deveni incapabil sa isi formeze o identitate de sine care sa il ajute sa razbata in viata, deoarece nu va avea suficienta incredere, putere de a lupta, capacitate de a se autoafirma, astfel incat sa se respecte si pe sine si pe altii. Va avea multe sanse de a deveni fie prea obedient, supus in permanenta dorintelor celorlalti (pentru el fiind adevarate legi), fie rebel, agresiv, mereu impotriva tuturor celor ce incearca sa ii impuna anumite norme sau reguli, inclusiv impotriva sa.

Foarte des critica determina in persoana care o primeste senti­mentul ca nu este acceptata asa cum este. Acest lucru este foarte aproape de respingere. Dar, uneori, se ajunge chiar pana la a respinge propriul copil sau partener, cu replici de genul: „Mai bine nu te aveam/ai muri ca sa scap de tine', ,T)e cand te-am nascut, ne-ai adus numai probleme', „Tu ai stricat echilibrul familiei noastre', „Mai bine te avortam/nu te adoptam', „Acum inteleg de ce te-a parasit fostul partener/mama ta'.

Neglijenta presupune a ignora necesitatile de zi cu zi ale persoanei (de regula, ale copiilor); ea poate fi mai degraba fizica, ceea ce inseamna a nu-l hrani, spala, a-l priva de somn sau de libertate, sau mai degraba emotionala: a nu-i vorbi, a nu-i oferi atentie si dragoste, a priva copilul de posibilitatea de a se juca, de a explora lumea etc. Dar ele, de regula, se combina, pentru ca neglijenta fizica duce automat si la un grad de neglijare emotionala, tinand cont ca atingerea este calea prin care se manifesta grija, dragostea, tandretea.

In cazul abuzului sexual, lucrurile se complica; avem de a face aici cu agresarea celei mai intime parti a persoanei, adica a zonelor sale genitale, anale sau orale, fara acordul prealabil al acestora, in scopul obtinerii placerii sexuale sau de alta natura. Nu trebuie neaparat sa fie vorba de un viol; acesta este doar un tip, foarte grav, de abuz sexual. Tot in categoria abuzurilor sexuale intra si asa-numitele „jocurile sexuale' (atingerea in scopul satisfacerii curiozitatii sau al obtinerii placerii a zonelor sexuale - sani, vulva, penis), care se practica uneori intre copii, sau intre un adult si copii. Unele pot fi inocente, dar atunci cand se forteaza, cand se trece peste refuzul persoanei de a participa sau cand se apeleaza la mijloace de pedepsire daca nu se participa la astfel de jocuri, putem vorbi de prezenta unui abuz sexual.

Printre cele mai grave forme de abuz sexual se afla fortarea persoanei de a participa la activitati cu caracter sexual, cum ar fi pornografie, sex in grup, prostitutie.

Cel mai grav tip de abuz sexual care poate aparea in cadrul familiei este incestul, adica practicarea de relatii sexuale intre membrii unei familii. Si incestul imbraca mai multe forme, in functie de ce relatie de rudenie exista intre membrii implicati in relatiile sexuale: tata-fiica, mama-fiu, bunica-nepot, var-verisoara etc. Cel mai des intalnit este incestul tata-fiica. Ar parea ca incestul se intalneste doar in mediile sociale caracterizate prin educatie deficitara, imora­litate, conditii socio-culturale defavorizate, dar lucrurile nu stau asa. El apare in toate tipurile de medii si sub diverse aspecte (tipuri de relatii sexuale).

Centrul National pentru Abuz si Neglijarea Copilului din SUA defineste abuzul sexual ca reprezentand contacte si interactiuni intre un copil si o persoana adulta, in care copilul este folosit pentru stimularea sexuala a acelui adult sau a altei persoane. Abuzul sexual poate fi comis si de o persoana sub varsta de 18 ani, daca acea persoana este, fie semnificativ mai mare decat victima (cu cel putin 5 ani), fie intr-o pozitie care-i ofera putere si control asupra copilului.

Evident, abuzul sexual se asociaza foarte frecvent cu abuzul emotional si fizic.

Abuzul sexual lasa urme adanci in personalitatea victimei, deoarece se asociaza cu profunde sentimente de neputinta (de a face fata situatiei), de vinovatie (ca nu a fost in stare sa refuze sau sa fuga etc.), de murdarie, de respingere a propriei persoane si mai ales a corpului, de teama, mai ales ca abuzatorii stiu foarte bine sa induca in mod voit aceste stari. Deseori, apar ganduri si tentative de sinucidere, cu scopul de a scapa de durerea psihica pricinuita si de povara secretului - cele mai multe victime tinand ascuns acest fapt de teama ca nu vor fi crezute, ca vor fi stigmatizate sau, mai rau, acuzate ca ele au provocat in vreun fel actul respectiv. Alteori, efectele sunt atat de profunde si stabilizate in personalitatea victimelor, incat ele ajung „victime perpetue' sau agresori.

Desi exista mitul conform caruia abuzatorii sunt persoane straine, studiile arata ca persoanele care abuzeaza sunt de cele mai multe ori persoane din apropierea victimei, persoane pe care victima le cunoaste si chiar le investeste cu un anumit grad de incredere. Daca in cazul abuzului fizic si al celui sexual abuzatorul este de cele mai multe ori constient de ceea ce face, in cazul abuzului emotional, uneori, persoana abuziva nu este constienta de efectele actelor sale. Astfel, persoane care au fost la randul lor abuzate devin abuzatori cu scopul de a se simti puternici, in control, de a se razbuna intr-un fel. Din practica noastra si din literatura de specialitate, aflam ca cel mai des astfel de persoane sunt: parintii, rudele apropiate, concubinii, cadrele didactice, medicii, preotii, prietenii, sefii.

Nu doar barbatii sunt cei care abuzeaza, desi numarul lor este semnificativ mai crescut datorita fiziologiei si educatiei care a existat multa vreme, dar, frecvent, apar femei care sunt experte in abuz emotional sau femei implicate in abuzul sexual. Varsta nu are nici o importanta, abuzatorii putand fi de varste foarte diferite.

Toate aceste forme de abuz se regasesc in denumirea generica de maltratare.

Delincventa unui membru

Delincventa unui membru este o situatie care apare de cele mai multe ori in urma unor acte agresive sau contrare legii. Este o situatie de patologie grava familiala. De aceea, ea este inca si mai dureroasa pentru ceilalti membrii ai familiei, deoarece, pe langa modelul ine­ficient de educatie pe care il prezinta membrul delincvent, deseori se produce si pierderea acestui membru prin detentia care urmeaza actelor sale. Copiii parintilor delincventi au deseori sentimente de jena sociala, de inferioritate, anxietate crescuta, dificultati de adaptare scolara si sociala, labilitate si regresie emotionala, fragilitate morala, tendinte exagerate spre izolare sociala sau violenta etc. Unul dintre cele mai grave efecte familiale ale acestui eveniment este perpetuarea modelului agresiv sau ilegal de comportament.

Separarea membrilor prin parasire sau divort

Separarea de partener sau de familie este o situatie din ce in ce mai des intalnita in societatea noastra. Desi pare a se banaliza prin frecventa de care da dovada, parasirea, fie ca este ilegala sau legala, prin divort, antreneaza o multime de efecte psihologice negative asupra membrilor familiei si asupra familiei care mai ramane un urma acestui eveniment.

Lisa Parkinson (1993) definea divortul ca „un complex psihoso­cial in aceeasi masura in care este un proces juridic'. Ea identifica sase dimensiuni ale experientei de divort: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si psihologica. Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu probleme din toate aceste domenii in acelasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repede dintr-un domeniu in altul. Unele cupluri nu pot sa-si ofere unul altuia intimitatea si distanta de care amandoi au nevoie in momente diferite si grade diferite. Aceste pro­bleme pot conduce la o instrainare permanenta. Iar instrainarea poate merge pana la instrainarea de sine insusi. Incapacitatea de a tolera schimbarea si dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divort emotional, fie ca este sau nu insotit de un divort legal.

Conflictul cu privire la terminarea casniciei este asociat cu dispute cu privire la alte probleme si cu o proasta adaptare postdivort. Un indicator foarte des citat al unui divort dificil, si poate singurul, este nerabdarea unuia dintre soti de a termina casnicia cuplata cu lipsa de dorinta a celuilalt. Negarea faptului ca si casnicia este terminata, adesea contribuie la mentinerea conflictului, de vreme ce chiar si o lupta apriga este preferabila variantei de a lasa partenerul sa plece. Cel care pleaca, la randul sau, se poate comporta contradictoriu, in mo­dalitati care sugereaza ca are unele dubii cu privire la terminarea definitiva a relatiei. Aceasta ambivalenta poate cuprinde nu numai cuplul care divorteaza, ci si copiii, noii parteneri etc.

Partenerii la care persista suferinta provocata de pierderea partenerului au deseori dificultati in implicarea in relatii si activitati, fie ele noi sau obisnuite. De multe ori, ei trebuie sa invete sa se descurce fara a mai depinde de altcineva, ceea ce este foarte greu, daca nu chiar imposibil pentru cei care nu au cunoscut un alt model de trai. Aceasta implica autocunoasterea si autovalorizarea ca fiinta umana interdependenta, care reuseste sa-si fie autosuficienta cu sau fara ajutor de la prieteni sau rude. Pentru divortati, aceasta inseamna a invata sa se descurce cu probleme practice de care pana atunci se ocupa fostul partener.

Barbatii divortati tind sa duca o viata mult mai haotica decat cei casatoriti, dormind mai putin si aprovizionandu-se cu dificultate.

Femeile divortate, de asemenea, sunt gata sa se simta dezorientate si multe cauta ajutor medical pentru fenomene de depresie si dificultati de somn si alimentatie, mai ales in primele faze ale separarii. Desi unii se pot agata cu nerabdare de independenta care le lipsise anterior, multi simt o frica profunda de a fi total singuri.

Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cu pierderea prin moarte. Exista multe similaritati inte sentimentele divortatilor si cele ale vaduvilor, desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie va lasa pe unii divortati mai umiliti si cu mai multa amaraciune decat suporta in general vaduvii. Cei divortati tind adesea sa fie considerabil mai tineri decat vaduvii si deci cu o posibilitate mai mare sa se casatoreasca, dar neadaptarea este complicata in ambele situatii cand acestia mentin sentimente puternice de manie, respingere sau vinovatie.

Divortul afecteaza foarte mult copiii. In trecut, in societatile traditionale, exista tendinta de stigmatizare a copilului ai carui parinti sunt despartiti, ceea ce ducea la o suferinta acuta a acestora. In so­cietatea moderna, urbana, acest aspect aproape ca nu mai conteaza, desi unii copii inca mai reactioneaza agresiv fata de copiii din familiile „destramate'. Desi divortul presupune desfiintarea casatoriei, multi parteneri renunta in acelasi timp si la rolul lor de parinti. Este necesar pentru buna dezvoltare a copilului ca amandoi parintii sa fie implicati in mod egal in procesul educativ familial. Ei sunt, din acest punct de vedere, dar si din cel al copilului, indispensabili evolutiei psihice a copiilor. De cele mai multe ori, copiii cu parinti divortati prezinta dificultati de adaptare scolara si sociala, labilitate si regresie emotionala, fragilitate morala, stari de anxietate, tendinte exagerate spre izolare sociala sau violenta etc.

Saracie, somaj

Acestea se afla pe lista factorilor stresori severi, deoarece, de cele mai multe ori, sunt in afara controlului membrilor familiei, tinand mai mult de organizarea economica si sociala a societatii din care face parte familia respectiva. Saracia si somajul ameninta chiar integritatea fizica a membrilor, datorita lipsei de mancare, apa sau adapost si a mijloacelor financiare si materiale. Se asociaza cel mai frecvent cu bolile grave, astfel ca se creeaza rapid un cerc vicios, din care, o data prinsa, persoana nu mai poate iesi.

Acesti factori sunt cei mai des invocati ca fiind responsabili de situatia lor de catre majoritatea persoanelor aflate la marginea societatii, fie ca sunt delincventi, vagabonzi, copii ai strazii, persoane adulte fara adapost, cersetori etc.

Decesul unui membru

Dintre toate evenimentele cu care se confrunta omul de-a lungul vietii, moartea este unul dintre cele mai nedorite, inexplicabile si terifiante. El nu produce doar teama profunda, ci o suferinta cu atat mai accentuata, cu cat persoana care decedeaza este mai semnificativa pentru cei ramasi. Cu toate acestea, moartea ne pune in fata o serie de intrebari, de provocari care ne forteaza sa modificam ceva in noi, sa schimbam si chiar sa ne dezvoltam. A pierde pe cineva sau ceva (nu doar prin deces) ne obliga sa ne raportam diferit la ceea ce ramane, sa schimbam prioritatile, sa ne continuam diferit viata, sa evoluam.

Elementele pe care le consideram a fi cele mai importante pentru analiza semnificatiei fenomenului mortii si pentru analiza reactiilor de doliu pe care le au indivizii si familiile sunt:

• Apartenenta religioasa - persoane apartinand diferitelor culte religioase vor avea atitudini si credinte diferite in fata fenomenului mortii, si, deci, comportamente diferite, ceea ce inseamna ca pot integra experienta (in limbaj curent pot trece peste sau isi pot reveni) mai rapid sau mai lent. Aici, un loc aparte il au ritualurile de trecere specifice fiecarui cult religios (slujbele religioase, ritualul inmormantarilor, al pomenilor, al rugaciunilor etc.).

        Tipul de cultura generala sau profesionala - vom observa, de exemplu, conceptii diferite despre fenomenul mortii la persoanele care-si desfasoara activitatea in domeniul medical (mai ales cele care lucreaza chiar cu persoane muribunde) fata de cele care cunosc mai multe din domeniul tehnic. Acest fapt se va reflecta cu siguranta in reactiile lor la pierderea unei persoane dragi.

        Nivelul de educatie - influenteaza si el semnificatia pe care persoana o acorda mortii, in stransa legatura cu tipul de cultura. De regula, in societatea noastra nu prea se vorbeste despre moarte, aceasta fiind oarecum negata, si deci nu se fac nici un fel de pregatiri pentru acest moment important al existentei umane. Totusi, exista comunitati unde, desi educatia se rezuma la cea oferita de familie si comunitate, se vorbeste mai mult despre acest fenomen si se construiesc atitudini specifice fata de el, cu rolul de a ajuta supravietuitorii sa isi continue viata. Moartea este vazuta ca un alt fenomen natural, ca si nasterea, de exemplu, si, ca urmare, sunt construite ritualuri specifice.




De asemenea, la acordarea unei semnificatii fenomenului mortii, dar si la efectele acesteia asupra membrilor familiei contribuie si contextul in care aceasta survine. Contextul va contine aproape intotdeauna diferite elemente care vor aminti de persoana disparuta si va constitui, uneori, un motiv pentru rudele sale de a nu reusi sa integreze experienta de pierdere. In felul acesta, el ramane in trecut, fara posibilitatea de a se ancora in prezent. Am identificat cel putin 4 tipuri de contexte care pot influenta reactiile supravietuitorilor:

   Fizic - acasa, la munca, in vacanta;

   Temporal - dimineata, seara, noaptea;

   Social - singur, in familie, cu prietenii;

   Spiritual - de sarbatori (Craciun, Pasti, ziua de nastere/onomastica).

La fel de important in intelegerea familiilor indoliate este tipul mortii. Prin tipul mortii intelegem modalitatea prin care a survenit moartea membrului. In literatura de specialitate se gasesc, din cand in cand, niste incercari de a tipologiza pierderile sau decesele. Am incercat mai jos sa facem o sinteza, adaugand insa si credintele populare, care credem ca sunt la fel de importante in procesul terapeutic, deoarece oamenii vin la terapie cu propriile conceptii (sau teorii implicite) despre viata si moarte.

Identificarea acestor tipuri, care nu sunt neaparat independente unul fata de celalalt, ajuta la intelegerea reactiilor particulare pe care le prezinta supravietuitorii si la stabilirea unor ipoteze si la ghidarea procesului terapeutic prin efectele diferite pe care fiecare tip le poate avea asupra supravietuitorilor.

        asteptate vs. neasteptate - de ex.: moartea unui parinte sau bunic ce sufera de o boala incurabila este o moarte asteptata, in timp ce moartea acestuia datorata unui accident, de circulatie, de munca sau casnic, este una neasteptata;

        firesti vs. nefiresti - moartea este un fenomen firesc, care se intampla fara ca noi sa il putem impiedica, dar putem accepta mai usor acest aspect doar in cazul oamenilor in varsta; daca moare un copil, oamenii tind sa considere ca aceasta moarte este nefireasca, deoarece este contrara legilor firii;

        subite vs. lente - moartea subita apare, de regula, in cazul unei persoane care a fost de curand diagnosticata cu o boala incurabila si la care procesul decurge extrem de rapid, in timp ce daca pro­cesul decurge in timp, putem vorbi de morti lente, fapt ce permite o oarecare pregatire pentru momentul final;

        violente vs. neviolente - daca moartea survine in timpul unui accident sau persoana este victima unui homicid, se vorbeste de morti violente, iar in cazul unei morti care survine in timpul somnului putem vorbi de o moarte neviolenta. Homicidul si suicidul sunt tipuri de moarte violenta, neanticipata de cele mai multe ori si nefireasca. In aceste cazuri, trebuie avut in vedere ca reactiile supravietuitorilor vor fi o mixtura de PTSD (stres posttraumatic) si doliu, adica va fi vorba de un doliu complicat.

        bune vs. rele - in popor se vorbeste de morti bune, atunci cand ele nu implica suferinta muribundului sau cand persoana moare de batranete, in timp ce acele morti care sunt precedate de suferinta crescuta sunt catalogate drept rele;

        dorite vs. nedorite - exista cazuri cand moartea unui om aflat intr-o mare suferinta este dorita de cei din preajma sa pentru a curma suferinta tuturor celor implicati; se leaga mult si de controversatul subiect al eutanasiei. Totusi, trebuie avute in vedere aici senti­mentele de culpa ce apar intotdeauna in astfel de situatii. De asemenea, acest sentiment este cu atat mai prezent atunci cand moartea este dorita, mai mult sau mai putin constient, si nu exista cel putin in prezent nici o conditie care sa duca la moartea celui in cauza; totusi, chiar daca moartea acestuia survine din cauze independente de cel care a dorit moartea, apare, de regula, un val imens de sentimente si ganduri de autoculpabilizare, mai ales in conditii de imaturitate emotionala, cand reapare gandirea magica de tipul „eu am cauzat moartea pentru ca a fost un moment cand am dorit sa fie mort'. Evident, familiile vor fi mult mai afectate si membrii lor vor putea fi profund afectati daca moartea membrului de familie va fi violenta sau neasteptata sau nefireasca. Efectele negative cele mai puternice se inregistreaza, de regula, la decesul copiilor.

De asemenea, atunci cand o familie pierde un membru al sau, aceasta nu este singura pierdere. La ea se mai adauga si:

1. Pierderea viselor si sperantelor fata de acea persoana;

2. Pierderea unui statut (social/economic);

3. Pierderea caminului (sau a ideii de camin);

4. Pierderea suportului emotional din partea persoanei decedate;

5. Pierderea unei identitati familiale;

6. Pierderea suportului social (cercului de prieteni).

Literatura de specialitate ofera 5 stadii generale prin care o persoana sau o familie trece dupa pierderea unei persoane dragi/ semnificative (cu mici diferente intre autori):

1.negare & izolare

2.furie

3.constructie & targuire

4.depresie

5.acceptare

Aceste stadii pot fi insa intalnite si in cazul familiilor. Ordinea lor nu este obligatorie, uneori persoana revine la stadiile anterioare, alteori sare peste unele. Ele sunt insa utile deoarece ajuta la identi­ficare situatiei prezente in care se afla persoana sau familia.

Boala grava a unui membru

Acesta este un alt tip foarte serios de eveniment traumatizant prin care poate trece o familie, deoarece el produce mutatii profunde in structura familiei respective. De multe ori, ceilalti membri ai fa­miliei isi organizeaza intreaga viata in jurul ingrijirii persoanei bolnave, fapt care determina, pe langa avantajele si mentinerea unui echilibru familial, si sentimente de frustrare, inutilitate, disperare, furie si chiar ura fata de propria persoana sau fata de bolnav. Acest lucru duce uneori la o atmosfera conflictuala, la esec personal, la destructurarea relatiilor sau sistemului familial.

Bolile care au poate cele mai puternice efecte negative asupra sistemului familial sunt cancerul, SIDA, handicapurile fizice si men­tale severe, paraliziile, bolile psihice severe. Ele determina sau se asociaza foarte des cu celelalte evenimente traumatizante enumerate pana acum, datorita costurilor materiale si emotionale implicate.

In toate cazurile, evenimentele sau situatiile familiale mentionate mai sus determina initial asa-numitul stres posttraumatic. Daca ele persista, atunci putem vorbi de constituirea unor traume, in adevaratul sens al cuvantului.

Pentru a defini trauma, avem in vedere cativa autori care, dupa opinia mea, au contribuit la clarificarea termenului. Acestia sunt psihologii nemti Gottfried Fischer si Peter Riedesser si psihologul australian Francis Macnab.

3. Trauma psihica

Iata cum definesc Gottfried Fischer si Peter Riedesser (1998, p. 77) trauma psihica: o experienta vitala de discrepanta intre factorii situa-tionali amenintatori si capacitatile individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de neajutorare si abandonare lipsita de aparare si care duce astfel la o prabusire de durata a intelegerii de sine si de lume.

In lucrarea sa aparuta in 2000, Traumas of Life and Their Treatment, Francis Macnab afirma ca fiecare persoana traumatizata prezinta de multe ori mai multe tipuri de traume. De aceea, este important sa fie stabilita asa-numita trauma centrala. Trauma centrala este acea trauma care afecteaza cel mai puternic persoana, deci rana psihologica cea mai adanca si mai perturbatoare. O data ce trauma centrala a fost identificata, toate celelalte traume, deoarece un eveni­ment traumatizant atrage dupa sine mai multe traume, pot fi percepute si tratate efectiv ca fiind secundare.

Identificarea traumei centrale este vitala pentru o analiza contextuala a persoanei care a fost traumatizata si pentru toate formele de consiliere sau psihoterapii scurte integrative. O data ce persoana recunoaste trauma centrala, ea sesizeaza elementele esentiale ale procesului de recuperare sau, daca se afla intr-un proces terapeutic, vede cum, pe masura ce terapia asupra traumei centrale avanseaza, si celelalte traume vor deveni parti ale lucrului terapeutic.

Iata cele sase traume centrale pe care o persoana le poate experimenta in viata, asa cum au fost formulate ele de Francis Macnab (2000, p. 27-31):

1.     Amenintarea la adresa vietii persoanei si a pattern-urilor de trai. Unele evenimente traumatizante afecteaza modul de viata al per­soanei mai puternic decat altele, desi toate aduc o schimbare brusca a pattern-urilor de viata. Razboaiele, dezastrele naturale, violenta, talhariile sunt in acelasi timp amenintari specifice, dar si difuze la adresa vietii persoanei. Simptomele, asa cum sunt specificate ele in DSM IV, pot fi tratate toate, dar ele sunt secundare fata de ame­nintarea primara, deoarece efectele in urma acestor evenimente afecteaza nu doar persoanele implicate, ci si relatii interpersonale, institutii, organizatii ale comunitatii, mediul de lucru etc. Totusi, trauma centrala este perceperea unei amenintari la adresa vietii si la adresa integritatii pattern-urilor de trai.

2.     Amenintarea integritatii si coerentei eului. Apare clar in situatii de invazie sexuala, viol, abuz. Se refera la intreruperea dezvoltarii si cresterii, la o discrepanta intre „cine sunt' si „cine ma astept sa fiu'. De asemenea, apare in tulburarea de stres posttraumatic datorata torturii. Persoana a supravietuit, dar a ramas cu lupta pentru recasti-garea unei coerente de sine dupa umilinta, incarcerare, tortura, si cu zdruncinarea fireasca a mecanismelor de defensa, a rezistentelor si a stabilitatii mentale.

3.     Pierderea unei relatii semnificative. Se produce in situatii de deces, divort, separare si alienare. Poate aparea si in situatiile in care un membru al familiei paraseste casa familiala pentru a se stabili in alta parte. Pentru unii, acesta este un fapt normal de viata, dar altii il percep ca pe o rupere majora a legaturilor emotionale. Alte relatii se pot, de asemenea, modifica drastic; apar depresii, idei suicidare, comportamente hetero- si auto-agresive. Relatia se refera atat la persoane, cat si la obiecte sau animale inalt semnificative pentru individ.

4.     intreruperea functionarii normale a persoanei. Se intalneste foarte des la supravietuitorii accidentelor rutiere, casnice si de munca. Unele persoane beneficiaza de pe urma ranilor prin compensatii banesti, dar pentru altele durerea si disabilitatea persistenta tulbura sanatatea, fericirea si starea de bine. Cu atat mai clar se remarca aceasta  trauma   la   persoanele   care   au   suferit   modificari semnificative ale corpului sau desfigurari. Primul scop al acestor persoane este acela de a recastiga cel putin nivelul functional de baza, si in cazul lor acceptanta si integrarea imaginii corporale schimbate vor fi secundare, caci nici anxietatea referitoare la imaginea corporala nu va fi dominanta.

5.     Pierderea viziunii asupra vietii. Apare des la refugiati, care au trecut prin evenimente traumatizante grave si pe o perioada mai lunga de timp. De exemplu, femeile croate si bosniace care au suferit violuri multiple de grupuri de soldati, care au fost obligate sa isi priveasca fiicele in timp ce erau violate si ele sau au fost martorele uciderii sotilor si fiilor lor, fara case, bani, identitate au pierdut orice simt al unei lumi drepte. Credinta lor intr-un sentiment umanitar de baza a fost devastata. Cand oamenilor li se distruge atat de mult viziunea asupra vietii, este de asteptat sa intalnim la ei simptome, nevoi si tulburari care reflecta dezastrul intern si catastrofele sociale. Ei au nevoie de ajutor terapeutic, dar multi dintre ei il vor evita sau il vor refuza tocmai datorita incapa­citatii de a mai acorda un sens experientei lor si de a crede intr-o posibila perspectiva pozitiva asupra vietii si lumii lor.

6.     Perturbarea expansivitatii sufletului in contextul vietii. Se intalneste la persoanele traumatizate sever care se simt alienate de propriul sistem de credinte, de tot ce credeau despre ele ca sunt. Se simt departate, de asemenea, de ceea ce le apartinea candva si privati de surse de suport si inspiratie. Aceste persoane pot fi cele care au pierdut un membru al familiei prin suicid, cele supuse unor abuzuri fizice, sexuale, emotionale grave inca din timpul copilariei timpurii, cele care sunt atat de devastate incat nici un ajutor nu mai pare relevant sau nu pot gasi o cale de revenire. Pentru unii specialisti, aceasta trauma ar fi un semn al amintirilor reprimate, mai ales in cazurile unde se suspecteaza un eveniment traumatizant in perioada infantilitatii sau a copilariei. Principalele manifestari ale acestui tip de trauma sunt pierderea simtului de a fi viu, de a fi mobil, expansiv, de a fi parte a lumii intregi.

Sigur, ne putem intreba, alaturi de F. Macnab, daca nu cumva stabilirea acestor traume centrale nu reprezinta incercarea terapeutului de a-si controla propriile anxietati in fata inconsistentelor, fricilor si destructurarii cu care se prezinta clientii in cabinet; sau poate incercarea psihologului de a oferi un sistem de lucru cu situatiile tulburatoare la care este martor. Dincolo de aceste intrebari, cele sase traume centrale isi gasesc utilitatea in procesul de analiza a patologiilor individuale, familiale si sociale, dar si in procesele terapeutice, prin faptul ca deschid larg accesul la explorarea reflectiilor si povestilor pe care le dezvaluie clientii. Ele incurajeaza persoana sa constientizeze care este trauma majora care sta in spatele naratiunii sale, pentru ca in felul acesta sa isi construiasca impreuna cu terapeutul un plan de recuperare sau chiar imbunatatire a propriei personalitati si a relatiilor cu ceilalti. Astfel, in haosul creat de evenimentul traumatizant, terapeutul are sansa de a incuraja contactul clientului, fie ca este individul, fie ca este familia, cu propriile sale resursele personale, sociale si spirituale, poate chiar si cu acelea care ar fi stat ascunse daca nu ar fi existat acea trauma.



Evenimentele traumatizante, deci si cele care se petrec in sistemele familiale, produc reactii care afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:

   Nivelul de functionare (pe plan fizic, psihic si social)

   Viata afectiva

   Imaginea de sine

   Viziunea asupra viitorului

   Sentimentul de implinire

Iata care sunt cele mai importante reactii ce se constituie la trauma, in detaliu (partial cuprinse in DSM IV):

        In sfera fiziologica: amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica), nivel de excitare foarte crescut (arousal sporit) - reactii exagerate si imediate la stimulii obisnuiti, insomnie, plans, lipsa apetitului ce duce la scaderea greutatii corporale, manifestari neurovegetative: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, sca­derea sistemului imunitar (de unde frecventa crescuta a diverselor boli) etc.

        In sfera emotiilor (aici sunt cele mai puternice reactii): stare de soc, temeri, groaza, diverse anxietati, depresie, disperare, nepu­tinta, neajutorare, melancolie, regret, durere, singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire si gol existential.

        In sfera cognitiilor: amintiri, flash-back-uri, ruminatii, ganduri cul-pabilizatoare, catastrofizante, negative, cosmaruri, tendinta de a uita, de a reprima, de a nega pentru a nu mai simti durerea, deperso­nalizare, derealizare, scindare, ideatii suicidare. Foarte semnificativ este faptul ca trauma produce o puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii si despre lume; ea duce la o zdruncinare durabila a intelegerii de sine si a lumii, mai mult sau mai putin cuprinzatoare. Este afectata imaginea si stima de sine, precum si capacitatea de a-si imagina vreun viitor.

   In sfera comportamentala: persoana se poate izola de ceilalti, poate deveni agresiva, pretentioasa, cicalitoare, haotica, poate renunta la unele activitati, la viata sociala, poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau poate sa se suprasolicite profesional sau familial pentru a nu mai avea timp si putere sa simta durerea. Chiar si tentativele suicidare si suicidele sunt des intalnite.

Din punctul de vedere al lui Mardi Horowitz (apud Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90), unul dintre primii cercetatori ai traumelor, reactia post-expozitorie trece prin mai multe faze; reactia traumatica este varianta patologica de raspuns la expunerea la evenimentul traumatizant, iar varianta normala este denumita stres response.

Fazele sunt urmatoarele (apud Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90):

        Faza expozitorie peri-traumatica - raspunsul normal este format din tipete, teama, doliu si reactie de manie. Starea patologica a experientei este desemnata ca inundare cu impresii coplesitoare. Persoana afectata este cuprinsa de o reactie nemijlocita si se afla adesea inca mult timp dupa aceea intr-o stare de panica, epuizare, care ia fiinta din reactiile emotionale care escaladeaza.

        Faza (respectiv starea) de negare. Cei afectati se apara impotriva amintirilor din situatia traumatica. Varianta patologica: compor­tament extrem de evitare, eventual sustinut de folosirea de droguri si medicamente, pentru a nu fi obligat sa traiasca durerea sufleteasca.

        Faza (respectiv starea) de invazie a gandurilor sau imaginilor mnezice. Varianta patologica: trairi cu ganduri si imagini mnezice ale traumei care se impun.

        Faza (respectiv starea) de perlaborare. Aici cei afectati se con­frunta cu evenimentele traumatice si cu reactia lor personala.

        Concluzie relativa (completion). Un criteriu este capacitatea de a-si putea reaminti situatia traumatica in cele mai importante parti ale sale, fara a se gandi compulsiv la acestea.

Variantele patologice ale ultimelor doua faze sunt asa-numitele frozen states: stari de incremenire cu simptome psihosomatice, ca senzatii corporale false de diferite naturi si pierderea sperantei de a putea perlabora si concluziona experienta traumatica; mai departe, alterari de caracter ca o incercare de a nu mai trai subiectiv cu expe­rienta traumatica imposibil de stapanit. Comportamentele de evitare extinse se transforma cu timpul in trasaturi fobice de caracter. Tulbu­rarea capacitatii de munca si tulburarea de a iubi pot fi vazute ca un semn al alterarii caracteriale provocata de trauma. 84

4. Efectele traumelor familiale

Asa cum spuneam mai devreme, nu doar individul poate suferi o trauma, ci si familia ca sistem poate fi ranita din punct de vedre psihologic. Iata care ar fi reactiile cele mai des intalnite ale unei familii traumatizate:

        Alterarea relatiilor dintre membrii familiei. Acest lucru presupune modificarea semnificativa a calitatii relatiilor dintre membrii. De exemplu, se poate trece de la relatii de ajutor si intelegere la respingere, conflicte, izolare.

        Alterarea ierarhiilor sistemului familial. De exemplu, in urma decesului unui membru care ocupa o pozitie ierarhica superioara, un alt membru sa fie nevoit sa ii ia locul, desi nu are (inca) abilitatile necesare. Acest lucru se intalneste frecvent in cazul deceselor tatilor din familiile traditionale, cand mama este cea care ramane singurul parinte si devine capul familiei. In alte situatii, fiul, de regula cel mare, este cel care preia conducerea familiei. Aceasta pozitie este insa necunoscuta acestui membru al familiei si, de aceea, agraveaza modificarile relatiilor intrafamiliale.

        Patologizarea granitelor familiale. In urma evenimentelor stresante sau traumatizante, granitele familiale pot deveni fie prea rigide (subsisteme sau membri separati nu isi mai vorbesc, nu se mai intalnesc), fie prea difuze (subsisteme sau membri suprapusi, fuzionali, de exemplu toti sufera de depresie sau toti membrii sunt neputinciosi in fata unei mame dominatoare si agresive), ceea ce perturba transmisia adaptativa de informatii intre subsisteme si membrii familiei.

        Patologizarea aliantelor dintre membrii familiei. Se refera la relatiile intrafamiliale care pot sa nu aiba un interes comun. Exista doua tipuri de patologie a aliantelor: deturnarea conflictului, sau „gasirea tapului ispasitor' (de exemplu, atunci cand familia reduce tensiunea prin acuzarea unui singur membru al familiei, cum este cazul tatalui alcoolic), si coalitiile cros-generationale neadaptative. De exemplu, mama se asociaza cu mama ei, bunica, impotriva tatalui agresiv.

        Blocarea procesului evolutiv al familiei. Acest lucru se poate observa foarte des in cazul in care un membru al familiei decedeaza; unele familii raman blocate in faza de evolutie in care se afla, desi ar fi existat posibilitatea de a merge mai departe in acest proces; de exemplu, copilul nu se mai casatoreste pentru a nu isi parasi parintele vaduv. Situatii similare se pot intalni si in cazul divorturilor si al bolilor grave ale parintilor.

        Dezmembrarea sistemului familial. Uneori, impactul evenimentului traumatizant poate fi atat de puternic incat determina pe unul sau mai multi membri ai familiei sa se desprinda din sistemul familial si sa se izoleze sau sa creeze un alt sistem familial sau de substitut. Asa apar cazurile persoanelor fara adapost, a copiilor care pleaca de acasa si se casatoresc doar pentru a scapa de suferinta provocata de familia de origine, a celor care se adapostesc pe langa biserici si manastiri pentru a-si gasi un sens etc.

        Perturbarea relatiilor familiei cu mediul exterior. In cele mai multe cazuri, evenimentele stresante si traumatizante prin care trece familia provoaca inchiderea sau izolarea sistemului familial de celelalte sisteme familiale (rude, prieteni sau vecini), ceea ce le opreste accesul la posibile resurse de vindecare sau sustinere. Asa se intampla in cazul violentei domestice, cand, de jena sau teama ca se va afla, membrii familiei nu vorbesc mai cu nimeni, mint sau chiar intrerup relatiile cu cei din jur.

Toate aceste reactii traumatice familiale functioneaza atat in calitate de efecte cat si de cauza, mentinand si agravand cercul vicios al suferintei si patologizarii membrilor ei si al sistemului ca ansamblu.

Cred ca merita mentionat ca nu toate persoanele sau familiile care trec prin astfel de situatii traumatizante, fie ele grave sau multiple, raman blocate in patologia psihica. Dimpotriva, majoritatea isi revin la o functionare normala, iar o mica parte chiar beneficiaza in urma trau­melor suferite. Este vorba despre persoanele sau familiile reziliente, care mobilizeaza in mod eficient resursele personale si sociale ca raspuns la risc sau amenintare, mobilizare ce duce la rezultate mentale sau fizice pozitive si/sau rezultate sociale pozitive. Studiul unor astfel de familii sau persoane merita aprofundat si dezvoltat pentru a afla care sunt motivele pentru care ele pot sa gestioneze un astfel de proces de mobilizare a resurselor, in vreme ce altele se pierd si se destructureaza.

Rezumatul capitolului

In acest capitol am trecut in revista caracteristicile evenimentelor stresante si traumatizante prin care pot trece familiile, insistand asupra reactiilor membrilor familiei si mai ales ale sistemului familial ca intreg la acestea. Cele mai semnificative evenimente traumatizante pe care le-am analizat sunt: abuzul, delincventa, decesul, separarea membrilor prin parasire sau divort, somajul, saracia, boala unui membru. Prin­cipalele efecte ale traumelor familiale sunt: alterarea relatiilor dintre membrii familiei, alterarea ierarhiilor si a structurii de putere, patolo-gizarea granitelor si a coalitiilor, blocarea evolutiei sistemului familial, modificarea structurii familiei sau dezmembrarea familiei, perturbarea relatiilor familiei cu mediul.

Glosar de termeni folositi

Eveniment traumatizant

evenimente care se afla in afara orizontului normal de asteptare si astfel reprezinta pentru aproape toti oamenii un stres sever (DSM IV-R).

Familie rezilienta

familie care mobilizeaza in mod eficient resursele per­sonale si sociale ca raspuns la risc sau amenintare, mobilizare ce duce la rezultate mentale sau fizice pozitive si/sau rezultate sociale pozitive.

Trauma

pierdere psihica; rana psihica; o experienta vitala de discrepanta intre factorii situationali amenintatori si capacitatile individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de neajutorare si abandonare lipsita de aparare si care duce astfel la o prabusire de durata a intelegerii de sine si de lume (G. Fischer, P. Riedesser, 1998, p. 77).

Tap ispasitor

membru al familiei acuzat si responsabilizat pentru pro­blemele familiei, desi responsabilitatea este a tuturor membrilor.

Exercitii si teme pentru seminar

1.     Analizeaza un eveniment stresant prin care a trecut familia ta si stabileste care au fost modalitatile de reactie ale membrilor fa­miliei si a familiei in ansamblu.

2.     Ai urmatorul caz: o familie compusa din mama, tata, un baiat de 10 ani si o fata de 6 ani. Ambii parinti au serviciu, cu program de la 9 la 18. Fetita urmeaza sa intre si ea la scoala. Baiatul trece clasa a IV-a. De doi ani baiatul merge singur la scoala, iar inainte mergea cu bunica. Bunica intre timp s-a imbolnavit grav si cei doi soti au angajat o infirmiera sa o ajute. Bunica locuieste separat, intr-un apartament apropiat de cel al familiei. Cum credeti ca va face aceasta familie fata noii schimbari?


3.     Realizeaza impreuna cu un coleg o analiza comparativa intre efectele abuzului fizic asupra unui copil de 10 ani si decesul unui parinte.

4.     Care crezi ca ar putea fi efectele unui divort intr-o familie asupra generatiilor viitoare?

Bibliografie suplimentara

DOLTO, F., Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor,

Ed. Trei, Bucuresti, 2003. FISCHER, G., RIEDESSER, P., Tratat de psihotraumatologie, Ed. Trei,

Bucuresti, 2001.

„Journal of Social Issues' („Revista de Problematici Sociale'), nr. 2, vol. 54, editat de Societatea pentru Studiul Psihologic al Problematicilor Sociale, 1998.

MACNAB, F., Traumas of Life and Their Treatment, Spectrum Publication, Melbourne, 2000.

MINUCHIN, S., Families and Family Therapy, Cambridge, MA., Harvard

University Press, 1974. MITROFAN, IOLANDA, BUZDUCEA, D., Psihologia pierderii si terapia

durerii, Ed. SPER, 2002.

MUNTEAN, A., POPESCU, M., POPA, S., Victimele violentei domestice,

Ed. Eurostampa, Timisoara, 2000. PARKINSON, L., Separation, Divorce and Families, British Association of

Social Workers, tradus la Ed. Alternative, Bucuresti, 1993. POPESCU, M., MUNTEANU, A., Violenta domestica - de la o realitate

importanta la asumarea unei stari de fapt, in Mihailescu, I., (coord.),

Un deceniu de tranzitie. Situatia copilului si a familiei in Romania,

UNICEF, Bucuresti, 2000.

TEDESCHI, R., PARK, C., CALHOUN, L., Posttraumatic Growth: Positve Changes in the Aftermath of Crisis, Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, New Jersey, 1998.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 901
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site