Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


TERORISMUL

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Perceptia de sine si implicatiile ei in relatiile interumane
SOCIALIZAREA - Socialitate, sociabilitate, socializare
NOILE PROBLEME ALE FAMILIEI - Orientarile contemporane privind familia: pesimistii, optimistii, indecisii
INTERACTIUNILE CA SUBSTRAT MATERIAL AL MINTII COLECTIVE
TERORISMUL
INTERDEPENDENTA TRADITIONALITATE – MODERNITATE – STIL – VALOARE – FORME COMUNITARE
Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale
Baietii si fetele
Educatia profesionala si tehnologica
FENOMENE ANOMICE

TERORISMUL

1. Definitii



Pretutindeni, terorismul a aparut dincolo de confruntarea armatelor, pentru ca, in spatele cortegiului invingator, locuitorii cetatii sa fie adusi la stadiul de sclavi, abandonati pe ruine, trecuti prin sabie sau orbiti, ca sa serveasca drept “exemplu celorlalte cetati, ce vor fi determinate sa se supuna.

Daca oamenii intra in lupta deschisa impotriva unei armate de ocupatie, ei nu fac decat sa prelungeasca razboiul pe un alt teren si sunt, din aceasta cauza, combatanti, oricare ai fi insemnele, uniformele lor, sau lipsa de uniforme. Ei nu devin teroristi decat daca se dau la actiuni de intimidare a populatiei civile cu scopul de a exercita astfel presiuni asupra unui guvern si pentru a-si atinge scopurile.[1]

In interiorul unei tari, intre oameni uniti prin legaturile unei cetati, nu poate exista decat un razboi civil iar legaturile cetatii, daca trebuie distruse dupa o criza grava, ar trebui rupte in urma unei consultari politice.

In realitate insa, foarte repede, cele doua factiuni prezente au recurs la terorism ca la un arbitraj suprem, avand ca scop suprematia Terorii.[2]

Ceea ce noi numim terorism, inglobeaza violentele comise de catre unul sau mai multi indivizi impotriva unor victime arbitrar alese, exclusiv pentru a sustine o putere, o vointa de dominatie, prin frica, prin teroarea ce devine imediat contagioasa pentru intreaga populatie.

Terorismul este deci, in sens primar, un sistem ofensiv intrebuintat de catre un individ sau un grup mai mult sau mai putin amplu, pentru a-si impune vointa in fata unui intreg popor, ba chiar fata de o intreaga civilizatie, pentru a exercita o influenta asupra istoriei.[3]

          In ceea ce priveste aceasta perspectiva teroristul fie ca este vorba de un criminal izolat sau despre o intreaga natiune, se erijeaza in justitiarul suprem, in numele unor principii pe care adesea le cunoaste sau le admite doar el; fapt ce determina includerea printre teroristi nu numai pe criminali, ci chiar tarile care ar trebui sa depinda de un drept comun al popoarelor, tari vinovate ca in ele se petrec crime la adresa umanitatii, incitate sau complicitate la crima si violenta.

          In preambulul Conventiei Europene pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale, din 12 decembrie 1950, de la Roma, statele membre ale Consiliul Europei si cele semnatare s-au declarat  a fi constiente de nelinistea crescanda cauzata de inmultirea actelor de terorism.

Totusi, articolul 5 contine elemente controversate privind soarta teroristilor pe scena internationala: “Nici o dispozitie a prezentei conventii nu trebuie a fi interpretata ca implicand o obligatie de extradare, daca statul in cauza are ratiuni serioase sa creada ca cererea de extradare motivata de o infractiune avuta in vedere la articolul 1 si 2 a fost prezentata cu scopul de urmarire sau de pedepsire a unei persoane din motive de rasa, religie, nationalitate sau opinii publice sau ca situatia acestei persoane risca sa fie agravata de catre unul sau altul dintre aceste motive.”[4]

De asemenea, Comisia de Drept International a Organizatiei Natiunilor Unite nu reuseste sa indeparteze toate ambiguitatile definitiei sale in privinta crimelor de razboi in Principiile de drept international consacrate prin statutul tribunalului de la Nurenberg in procesul acestui tribunal: “ Violarea legilor si a obiceiurilor de razboi care includ fara a fi limitate asasinatele, maltratarile sau deportarile pentru munca fortata sau in oricare alt scop a populatiei civile din teritoriile ocupate, asasinarea sau maltratarile prizonierilor de razboi sau a persoanelor aflate pe mare, executarea ostaticilor, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea premeditara a oraselor sau satelor, devastarii nejustificate a cerintelor militare.”[5]

          Este foarte clar ca pana si ultimul criminal de drept comun se trezeste in situatia de a fi invitat sa invoce pretinse opinii politice pentru a evita extradarea sau apartenenta sa la o “armata secreta” pentru a justifica “exigentele militare” inca si mai misterioase.

          Termenul de terorism provine din latinescul terror” care inseamana violenta fizica, spaima, teroare provocate deliberat prin acte de violenta publica, folosirea cu intentie a unor mijloace capabile sa duca la un pericol comun.

Caracteristicile terorii sunt: violenta si amenintarea cu violenta, folosirea sistematica si persistenta a violentei, intimidare si sensibilizare prin agresivitate si ura.[6]

Terorismul manifesta cele mai bizare si unice forme de violenta si ura impotriva civililor, sensiblizand autoritatile de stata care guverneaza sa le faciliteze unele scopuri propuse de ei. De asemenea, terorismul mai presupune organizare, planificare, finantare si echipamente de ultima ora precum si subiecti umani, selectati si pregatiti pentru realizarea actiunilor concrete de atac.

In volumul „Terorismul politic” , Tobias Schmidt si Bill Youngman citeaza 109 definitii cu privire la terorism obtinandu-le de la diverse academii militare si universitati care studiaza si cerceteaza terorismul. Acestea constituie o statistica care arata criteriile de definire a terorismului. Ele sunt:

a)     violenta, forta – apar in 83,5% dintre definitii

b)    politicul – in proportie de 65%

c)     frica accentuata, teroare – 51%

d)    amenintare – 47%

e)     efecte psihologice si anticiparea reactiilor – 41,5%

f)      discrepanta intre tinte si victime (civili) – 37,5%

g)     actiune intentionata, planificata, sistematica si actiune organizata 32%

h)    metode de lupta, strategii, tactici – 30,5% [7]

Conform renumitului istoric Walter Laqueur, singura caracteristica comuna a multitudinii definitiilor existente la ora acutuala este faptul ca teorismul implica violenta si amenintare cu violenta. Aceasta violenta poate insemna un atentat impotriva unei singure persoane sau impotriva unei natiuni.[8]

In noiembrie 2004, cotidianul The Sun in cadrul unui articol intitulat “Terrorism: A modern scourge” , definea terorismul ca orice act ce are ca intentie pierderea de vieti omenesti. Uciderea civililor si a non-combatantilor cu scopul de a intimida o populatie si de a obliga guverne sau organizatii internationale de a lua anumite decizii ori de a se opune anumitor decizii.[9]

Departamentul Apararii al S.U.A defineste terorismul astfel: “un mod calculat de a utiliza violenta si amenintarile cu violenta pentru a induce sentimentul de frica si de intimidare guvernelor tarilor in care fac uz de violenta, populatiei respectivelor tari, pentru a-si atinge scopurile care in general sunt politice, religioase sau ideologice.”[10]

In opinia FBI-ului terorismul este: “utilizarea fortei si a violentei impotriva anumitor persoane sau cu scopul de a intimida sau forta autoritatile politice sau populatii pentru a-si atinge obiectivele politice sau sociale.[11]

Mai putin clara este definitia Guvernului Britanic din 1974: “Utilizarea violentei pentru scopuri politice ce include orice fel de utilizare a violentei in vederea provocarii sentimentului de teama civililor.”[12]

Pentru marea majoritate a tarilor lumii terorismul este considerat un act criminal menit sa influenteze, incepand cu opinia publica pana la cel mai inalt grad cel al autoritatilor politice.

Waler Laquerur vorbeste de o perceptie a terorismului din trei puncte de vedere: al teroristilor, a victimelor si al opiniei publice internationale. Teroristii nu isi concep actele ca pe niste acte criminale ci ca pe niste acte justitiare. In viziunea lor sunt combatanti legitimi ce lupta pentru anumite principii definitorii cum sunt cele religioase sau cele politice si nu numai. Victime nu sunt doar aceia ce mor sau sunt raniti in urma atacurilor teroriste, o victima poate fi si o natiune. Iar in privinta opiniei publice internationale acesta se imparte in pro si contra.

Astfel, atata Europa cat si Statele Unite numesc aceste evenimente “acte teroriste” sau “crime atroce” in timp ce Lumea Araba le considera ”acte necesare” , perfect justificate.[13]

In opinia lui Virgil Magureanu terorismul este: “cel mai periculos si nociv efect al puterii.  Se legitimeaza prin forta cea mai brutala, singura regula este cea dictata de terorist, fie el un individ, grup sau stat.“[14]

Terorismul este asadar un fenomen multicauzal. Este eronat sa se considere ca un act terorist are o singura cauza, cum ar fi, de exemplu, nevoia psihologica a teroristului sa comita un act de violenta.

Teoria psihologica a teorismului explica de fapt gandirea si procesele fizice ale teroristilor, selectia subiectilor cu predispozitii criminale si motivatiile de aderenta la o grupare terorista.

          In cadrul gruparilor teroriste exista mai multe modalitati de desfasurare a unor activitati precum: instruirea si supunerea fata de reglementarile propuse, selectia si repartitia personalului angajat, instructia si devotamentul subiectilor care sunt in organizatie, respectarea si ascultarea de ordine superioare, imaginea si etica grupurilor care trebuie promovate.

Unii analisti, cum ari fi Crenshaw, apeleaza la o teorie organizationala a terorismului si vad terorismul ca fiind un sir de actiuni strategice si rationale decise de o grupare. In viziunea sa, terorismul, nu este comis individual de o persoana:  Actele de terorism sunt comise de grupari care iau decizii colective bazate pe convingeri comune, desi devotamentul individual pentru o grupare si convingerile sale difera.[15]

     2. Istoria terorismului

A.    Teroare in antichitate – secolele I – XIV d. Hr.

Cea mai veche organizatie cunoscuta ce a expus aspecte comune cu ale organizatiilor teroriste moderne a fost Fanaticii Iudeii din secolul I.d. Hr. Numiti de romani sokarioi (zeloti) adica oamenii pumnalelor, ei au initiat o campanie asidua de asasinare a fortelor de ocupatie romane dar si impotriva evreilor banuiti de cooperare cu romanii. Motivatia lor era cat se poate de clara: nu puteau continua sa fie fideli iudaismului in mainile romanilor asadar acestia trebuiau inlaturati.

Datorita propagandei religioase active dar si terorii instaurate in randul populatiei, zelotii au reusit sa provoace o revolta masiva a evreilor asupra dominatiei romane. Riposta legiunilor romane a fost dura, finalizandu-se cu distrugerea templului cel mai important din Iudeea – centrul ritual al iudaismului, decimarea populatiei evreiesti din Palestina, Cipru si Egipt si producerea celui de a-l doilea exil.

Masacrul culminant a avut loc la Masada, in anul 70 d.Hr. unde s-a inregistrat una din primele sinucideri colective de proportii din istoria omenirii. Masada a reprezentat ultimul bation al rezistentei antiromane.

Pentru zeloti, recurgerea la terorism era o demonstatie in fata Lui Dumnezeu, a credintei adevarate.

Teroarea zelota, era considerata de catre acestia starea premergatoare a sfarsitului lumii. Actiunile teroriste interprinse de zeloti reprezentau in aceptiunea lor tot atatia pasi de apropiere de ceasul Mantuirii: “Daca drumul spre paradis trece prin iad, daca realizarea promisiunii divine depinde de transformarea vietii, violenta devine atat scop, cat si mijloc de atingere a acestuia.[16]

          O alta grupare ce a prezentat caracteristici asemanatoare cu ale gruparilor de azi, a fost Asasinii, infiintata in jurul anului 1090 d. Hr. de catre Hassam I.  Sabbah, supranumit si Stapanul, in nordul Iranului de astazi. Acestia erau o factiune a Islamului Shia numita Nizari Ismalis.

Asasinii au adoptat tactica uciderii liderilor dusmanilor, astfel in conceptia lor pericolul represariilor era redus. Tehnica de infaptuire a asasinatelor consta in trimiterea unui singur ucigas care urma mai apoi sa se sinucida.[17]

          Chiar daca ambele grupari, atat Fanaticii Iudeii cat si Asasinii au operat in antichitate acestea detin o importanta relevanta pentru terorismul de astazi: in primul rand sunt inaintasii terorismului modern in ceea ce priveste motivatia, modul de organizare, modul de alegere a tintelor cat si a scopurilor; in al doilea rand desi ambele au rezultat a fi in final esecuri, faptul ca sunt luate in calcul, amintite sute de ani mai tarziu, demonstreaza profundul impact psihologic pe care l-au avut.

B.    Conturarea Terorismului de azi – secolele XIV – XVIII

Intre sfarsitul secolului XIII – din vremea gruparii Asasinii si pana la sfarsitul secolului XVIII, teroarea si barbarismul erau folosite peste tot si in mare masura in razboaie si conflicte dar le lipsea ceva. Pana la nasterea natiunii moderate in urma Tratatului din Westfalia[18], din 1648, autoritatile centrale pe care terorismul dorea si doreste sa le influenteze aproape nu existau. La acea vreme exista un control absolut al libertatilor ce azi sunt considerate normale; vorbim de libertatea cuvantului, cea religioasa etc. Aceste “lipsuri” cat si alte cauze, cum ar fi Marea Schisma sau numeroasele conflicte entice din marea majoritate a tarilor reprezinta declansatorii terorismului din acele secole.

La vremea cand regatele si principatele puteau fi numite natiuni, acestea aveau suficiente motive indreptatite de a-si mobilize fortele pentru a inabusi activitatile terorismului.

Revolutia Franceza din 1789 a prevazut pentru prima oara utilizarea cuvintelor teroare si terrorism; in 1795 pentru a defini noua “domnie” initiata de Guvernul Revolutionar s-a utilizat cuvantul terorism. Agentii Comitetului Securitatii Publice ce s-au ocupat de impunerea ordinii “terorii” erau numiti teroristi.

Acest conflict a oferit un exemplu statelor viitorul in a-si persecuta proprii cetateni. De asemenea a reprezentat si o sursa de inspiratie pentru sustinatorii regali cat si pentru ceilalti oponenti ai Revolutiei de la 1789 care au facut uz de anumite tactici teroriste cum ar fi cea a asasinatului, indreptate impotriva agentilor Revolutiei.

C.   Intrand in Epoca Moderna – secolul XIX

Inovatiile in domeniile militare si noile teorii radicaliste au facut posibile comiterea unor acte teroriste de catre anumite mici grupari impotriva unor state- natiune.

          Anarhistii[19] , sprijinind credinta in „propaganda mortii” au infaptuit o serie de asasinate impotriva unor importante personalitati politice din Rusia, Franta, Spania, Italia si Statele Unite. Dar lipsa lor de organizare politica cat si refuzul acestora de a coopera cu alte organizatii sociale i-au redus pe anarhisti la o organizatie politica ineficienta.

Un alt curent ce a circulat in secolul XIX a fost cel al nationalismului[20] , un nationalism in care natiunea este definita ca identitate.

Popoarele au inceput sa accentueze existenta identitatii lor nationale, popoare care au fost cucerite si colonizate puteau, ca in cazul evreilor in antichitate, sa opteze in favoarea asimilarii sau a luptei. Cel mai cunoascut conflict natonalist ce se intinde pe parcursul a mai multor secole si se continua pana in zilele noastre este cel al nationalismului irlandez.

Foarte multe grupari nationaliste s-au format in aceasta perioada in interiorul posesiunilor coloniale ale marilor puteri. In Europa atat irlandezii cat si macedoneii au recurs la acte teroriste cum a r fi asasinatul sau intimidarea prin violenta, pentru a lupta pentru propria independenta.

          Profesorul Ciaran Bradley, profesor de istorie la Tritnity College, din Dublin, considera terorismul, ca si liderul gruparii teroriste Al-Qaeda, Osama bin Laden drept ”o stare naturala a lucrurilor” . Bradley acorda fiecarei natiuni dreptul de a lupta pentru eliberare prin orice mijloc.

”Desi irlandezii au initiat revolte deosebit de sangeroase , totusi faptul ca au luptat pentru a-si mentine identitatea nationala justifica totul.”[21]

Spre deosebire de irlandezi, care au obtinut prin aceste atacuri o mare parte a cerintelor, macedonenii au incercarile lor de eliberare.

          In perioada Razboiului Rece[22] ce a inceput dupa incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, intre Uniunea Sovietica si Statele Unite ale Americii dar cu angrenarea in acest conflict si a altor state, s-a dezvoltat „teoria” conform careia aceste acte teroriste, aceste asasinate devin acte legitime. Se pare ca, victimele colaterale ale acestor atentate devin, de asemenea tinte legitime, in ciuda oricaror legi sau prevederi ce interzic cu desavarsire implicarea civililor.

          Seicul Yousef al-Qaradhawi, liderul Consiliului European pentru Fatwa si Cercetare declara, in cadrul unei Conferinte a liderilor musulmani, tinuta in 2003 la Kuala Lumpur: “Terorismul e cat se poate de legitim. Nimeni nu poate spune ca dreptul la aparare nu e legitim. Suntem un popor (poporul musulman) care si-a aparat mereu valorile. Libertatea si credinta sunt doar doua dintre ele.“[23]

Pe tot parcursul Razboiului Rece, Uniunea Sovietica a sprijinit financiar si militar o serie de miscari revolutionare din intreaga lume.

Foarte multe miscari anti-coloniale au gasit ideologia comunista extrem de atractiva. Conducatorii acestor “grupuri de eliberare” au vazut avantajele oferite de comunism printre care si cel al arsenalului militar gratuit, cel putin in aparenta. Beneficiau de asemenea de un program de pregatire ce includea fabricarea de explozibil, studierea celor mai bune tactici de asalt etc.

Acest suport financiar si armat dat acestor grupari revolutinare cum ar fi Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK) au dezvoltat si mai mult utilizarea violentei extreme impotriva civililor.

                           

D.   Internationalizarea Terorii

Epoca terorismului modern se poate spune ca a inceput in 1968, cand gruparea Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP) a deturnat un avion al companeie israeliene El AL.

Desi au mai existat si alte deturnari inainte de 1968, era pentru prima oara cand “nationalitatea” avionului si valoarea ei simbolica era o tinta operationala specifica. Conditiile atacatorilor pentru a elibera ostaticii au fost adresate direct Guvernului Israelian.[24]

Fondatorul acestui front, Doctorul Georges Habache scria in manifestul acestei miscari din 1971: „Am observat un Israel mai cooperant ca niciodata [..] Aceasta cale, a atacurilor teroriste este mai buna ca oricare alta batalie. Cel putin acum lumea ne va lua in seama. Ne extindem.”[25]

          Un alt aspect al acestei internationalizari a terorismului este cooperarea dintre gruparile extremiste din teritorii diferinte in privinta unor anumite atacuri. Cooperarea dintre gruparile palestiniene si extremistii din Europa a inceput in anii 70 iar operatiuniile comune ale PFLP si ale Armatei Rosii Japoneze au inceput in 1974. Din acel moment, cooperarea teroristilor pe plan international in privinta pregatirii atacurilor a crescut in mod constant si continua sa creasca si in ziua de astazi.[26] 

2. Tipuri de Terorism. Motivatii. Grupari

          Pentru a clasifica tipurile de terorism sunt luate in considerare scopurile gruparilor teroriste ce justifica manifestarile lor sinugicase si violente de pe tot cuprinsul globului. Caracteristica comuna a tipurilor de terorism existente este fenomenul socant, violent agresiv si brutal fata de civili, pentru a sensibiliza, in vederea obtinerii unor raspunsuri favorabile si expansiunea lor semi-autonoma in fiecare stat.

A.    Terorismul Nationalist

Aceasta forma de terorism cauta sa formeze un stat separat pentru propria grupare nationala. Gruparile teroriste tind spre diminuarea folosirii violentei, apeland totusi la aceasta pentru a atrage atentia lumii, insa fara sa piarda sprijinul exterior sau membrii ai comunitatii lor de baza.

Terorismul nationalist este practicat de grupari cu o organizare si o structura bine definite. Obiectivele politice, sociale si economice sunt la fel de bine stabilite.

          Renumitul istoric Michael A.Hoffman avertiza in 1999 despre pericolul terorismului nationalist. In opinia lui, aceasta forma de terorism poate fi definita si ca terorism de stat. Un terorism ce implica aparatul politic al unui stat, armata, serviciile secrete, politia toti acestia angajati in acte de subminare a puterii altui stat.

Ahmad Zahri, unul dintre cei mai importati clerici sunniti din Irak avertiza in 2002: “Lumea ar trebuie sa se teama mai mult de bombele nationalisilor decat de cele ale musulmanilor.[27]

Tintele gruparilor nationaliste sunt selective si discriminatorii ambasadori, bancheri, demnitari simboluri ale unor institutii frecvent acuzate de nedreptati sociale, financiare si politice.

Foarte rar astfel de grupari actioneaza in afara teritoriului lor iar daca acest lucru se intampla o fac doar in interesul lor.

          John Locke, in lucrarea sa „Cele doua tratare de guvernare” definea nationalismul ca fiind „forta conducatoare din spatele iubirii de tara ce poate deveni extrem de puternica incat o persoana ajunge sa moara pentru a schimba un regim, un guvern considerat tiranici si corupt.” [28]



          Conceptul de natiune – stat a fost utilizat de asemenea de marile puteri coloniale, cum este cazul Marii Britanii, al Spaniei pentru a-si crea imperii vaste. Este mai usor sa conduci atunci cand populatia este convinsa ca face parte dintr-o natiune –stat  definita clar din punct de vedere geopolitic.

Detinerea controlului statului, a unui stat, a oricarui stat poate da nastere unor conflicte etnice. De aceea, gruparile teroriste nationaliste sunt numite state in state, separatisti, para-state iar lista poate continua. Sunt grupari extrem de bine motivate ce nu ar trebui ignorate sau subestimate. Nu sunt partide politice ce doresc obtinerea „partii lor de putere – sunt organizatii ce lupta pentru aparare, pentru mentinerea unei identitati nationale.[29]

          Derek Connor, jurnalist irlandez scria in 1994: „Astfel de teroristi sunt persoane extrem de patriote, ce sunt capabile de cele mai mari atrocitati, printre care si genocidul deoarece  nationalismul etnic este principala caracteristica ce defineste identitatea, in general.”[30]

          Terorismul nationalist este aplicat de Armata Republicana Irlandeza (IRA) , de Organizatia de Eliberare a Palestinei (PLO) , condusa de Yasser Arafat care a facut in Israel cele mai mari crime impotriva umanitatii, ucigand in intervalul 1970-2004, mii de civili. Acelasi tip de terorism  mai este practicat de Organizatia Separatista Basca, care doreste sa creeze un stat basc separat de Spania si de Partidul Kurdistan al Muncitorilor (PKK) care doreste sa creeze un stat kurd independent de Turcia.

Armata Republicana Irlandeza – IRA

          Istoria Irlandei este marcata mai ales de conflictul permanent cu Marea Britanie, puternica tara vecina – lupta irlandezilor pentru independenta fata de dominatia britanica. Aceasta lupta a inceput in secolul XII, odata cu primele cuceriri anglo-nomande si a durat pana la infiintarea statului independent irlandez din anul 1922.

Insa, nu toate, ci doar 26 din cele 36 de comitate de pe insula apartin Irlandei Independente. Cele sase provincii ramase sub coroana britanica din Irlanda de Nord au devenit scena unor revolte deosebit de sangeroase. Una dintre aceste revolte este Revolta de Pasti, din 1916. Faptul ca toate energiile britanice erau implicate in razboi[31] a accelerat procesul de luare a unor decizii in ceea ce privea problema irlandeza. In conducerea lui Patrick Pears, James Conolly si Roger Casement a fost planificata o revolta care a avut loc la Dublin  si care a esuat insa numai dupa 5 zile. Executiile ce au urmat, in acelasi an au zguduit opinia publica. Partidul irlandez, Sinn Fein, alaturi de aripa militara a acestuia, Armata Republicana Irlandeza (IRA) au inregistrat in aceasta perioada un numar record de recrutari.

Intre anii 1919 - 1921 fortele Coroanei au fost implicate intr-un razboi de gherila impotriva IRA. Aceasta grupare a asasinat prin tactica ambuscadei o mare parte a autoritatilor britanice din teritoriu. Coroana a raspuns  prin adoptarea unei legi martiale aplicata in anumite parti ale Irlandei, cu alte cuvinte executiile membrilor IRA deveneau legale.

          In 1922, sub conducerea lui Eamon de Valera, partidul Sinn Fein a fondat Republica Irlanda. Un executiv a fost ales chiar de a doua zi.

In 31 ianuarie 1922, ziarul IRA – An t-Oglach a publicat o lista cu tot ce insemna aparatul politic al noul stat.[32]

„Guvernul irlandez cere aceeasi putere si autoritate ca a oricarui alt guvern legal [] ; Vom lua masuri drastice impotriva dusmanilor Irlandei [] Angliei trebuie sa i se dea posiblilitatea de a evacua tara de armatele sale; pana la luarea unei decizii, mentinem starea de razboi.[33]

Aceasta stare de razboi a fost mentinuta de-a lungul secolelor de ambele parti.

Intre anii 1932 - 1939 datorita politicii pro – germane a lui Eamon de Valera care a provocat puternice disensiuni in Guvernul Irlandei cat si pierderea sprijinului populattiei, IRA a cunoscut o perioada a unui declin considerabil. Scoasa in afara legii dupa 1949, IRA a devenit o organizatie secreta. In 1969, aceasta s-a divizat in doua – majoritatea, numiti si oficialii ce sustin o Irlanda socialista unita dar condamna atacurile teroriste si provincialii ce pretind terorismul ca fiind un catalizator necesar unificarii celor 36 de comitate.

Provincialii au declansat mai apoi o campanie terorista sistematica in Nordul Irlandei. In 1972, acestia au extins terorismul si in Marea Britanie unde a culminat cu atacul din 1974 din Birminghton si uciderea a 21 de cetateni englezi. Avertismentul IRA facut cu 6 minute inainte de explozie, telefonic cat se poate de simplu: “ Exista o bomba in Rotunda si alta in New Street. ”[34]

Atentatul Birminghton Six, numit asa de catre presa datorita celor sase membrii IRA implicati a fost doar primul dintr-o serie lunga ce ajung pana in 1994. Este cazul atentatului din 12 octombrie 1984 impotriva Primului Ministru de atunci, Margaret Thatcher; aceasta a fost doar ranita alaturi de alte 30 de persoane iar alte 5 si-au pierdut viata.

          La data de 7 februarie 1991, un alt atentat IRA a zguduit Marea Britanie. Este vorba despre atacul “Number One Doning Street” impotriva resendintei oficiale a Primului Ministru de atunci, John Major.[35]

          Timp de 17 luni, de la 1 septembrie 1994 pana la 8 februarie 1996, IRA a incetat seria atentatelor dar la 9 februarie 1996 o explozie a avut loc aproape de statia de metro S. Quay din estul Londrei. Mai mult de 50 de persoane au fost ranite si s-au produs de asemenea importante pagube materiale. La doar cateva zile de la acest atentat, cand intreaga lume sarbatorea Valentine’s Day, o alta bomba a explodat in centrul Londrei, intr-un autobuz.

Ultimul atac revendicat de IRA este cel din 15 iunie 1996, din orasul Manchester.

Nu s-au inregistrat pierderi de vieti omenesti dar pagubele materiale au depasit suma de un milion de dolari.[36]

          In octombrie 2001, IRA si-a inceput campania de dezarmare, dar in secret. O serie de atacuri ce au avut loc in 2002, indicand astfel faptul ca IRA nu a incetat lupta, au dus la intreruperea negocierilor cu Marea Britanie. Cam tot in aceasta perioada IRA a fost acuzata de amestec in acte total diferite de cele de pana acum:

in jafuri bancare, delapidari de fonduri, falsificari de acte si bani.

          In 2005, IRA si-a anuntat incetarea campaniei armate definitiv. Michael Dillon, autorul lucrarii “Istoria secreta a gruparii IRA” , din 2002, este de parere ca: “O asemenea organizatie, cu scopuri si structuri precise, nu poate disparea intr-un singur an. IRA inseamna istorie, politica, inseamna o lupta nationalista.[37]

          Conform unui ofiter IRA intervievat de revista News Week in 1998, IRA are multi recruti. Fiecare potential membru este testat mai mult de un an inainte de a fi acceptat. Membrii IRA sunt paranoici in ceea ce priveste informatorii asadar bautorii sau guralivii sunt automat descalificati.

N.A. Lyons, un psihiatru din Belfast care lucreaza frecvent cu prizonieri, a declarat de asemenea pentru News Week: “Asasinii politici IRA sunt practic indivizi normali, in comparatie cu criminalii non-politici. […] Ei se considera luptatori pentru libertate si nu au nici o remuscare pentru actiunile lor, cel putin pentru cele impotriva fortelor de securitate.”[38] Ofiterul IRA mai explica: “Asasinarea civililor nevinovati este un lucru pe care nu il agreaza nici un voluntar si va trebui oprita. Insa pot suporta asasinarea fortelor de securitate. Exista o armata care a luat conducerea asupra tarii noastre. Nu vad nici o diferenta intre miscarile de rezistenta IRA si cele ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial.”[39]

In 1998, in urma atentatului din Belfast, din nordul Irlandei, 28 de persoane

si-au pierdut viata. Intr-un comunicat trimis la trei zile de la atentat IRA comunica:

„In ciuda a tot ceea ce s-a scris in presa internationala, intentia noastra nu a fost de a ucide civili. A fost o tinta comerciala, parte a luptei impotriva britanicilor. Le cerem iertare civililor.”[40]

          Printul Charles, prezent la funeraliile celor 28 de victime declara: „Sunt impietrit si socat de astfel de violente extreme. Tot ce pot sa fac e sa fiu prezent aratandu-mi astfel simpatia si sprijinul familiilor celor ucisi. [] Inteleg suferinta acestora de a-si pierde fiintele dragi”[41] ; a mai adaugat acesta facand referire la atentatul IRA din 1979 in care si-a pierdut viata unchiul acestuia, Lordul Mountbatten.

          Guvernul irlandez s-a aratat impotriva acestor atentate. Primul ministru, Bertie Ahern a emis un ultimatum gruparii IRA si a fractiunilor acesteia (Real IRA, PIRA) de a inceta focul, dandu-le timp doar 24 de ore, la doua zile de la atac.

Purtatorul de cuvant al lui Ahern a declarat: „Primul Ministru Bertie Ahern considera scuzele adresate de IRA la trei zile de la data atentatului doar un mod confortabil al acestora de a se disculpa in fata lumii de o astfel de atrocitate.”[42]

B.    Terorismul sponsorizat de stat

Aceasta forma de terorism este promovata de acele grupari care sunt sponsorizate de statele ce promoveaza violenta si dictatura. Aceste grupari teroriste sunt folosite deliberat de catre state cu vederi radicale ca instrumente de politica externa. Tipul acesta de terorism este o metoda eficienta din punct de vedere economic de a duce un razboi ascuns. Un astfel de caz a fost folosirea de catre guvernul iranian a unor tineri militanti, presupusi independenti, in luarea de ostatici in 1979 in cazul ambasadei americane din Teheran.[43]

Avand la dispozitia lor resurse sporite, gruparile teroriste sunt adesea capabile sa realizeze atacuri cu un efect mai devastator decat alte grupari teroriste, inclusiv atacuri cu avioane si alte metode combatante.

          In mod deosebit, teroristii sunt interesati in a avea publicitate cat mai mare, realizata prin intermediul mass-media. Ei vor ca actiunile lor sa fie remarcate de cat mai multi oameni fiind mai putin interesati in a produce un numar cat mai mare de morti. In acest scop isi proiecteaza actiunile. Gruparile teroriste studiaza cu multa atentie mass-media, iar unele grupari au chiar propriile lor mijloace (stanga columbiana are propriul post de radio, iar foarte multe grupari teroriste au site-uri in reteaua internet).

Orice forma de publicitate atrage atentia publicului indiferent daca atacul terorist a avut sau nu succesul scontat. Acesta este un mod prin care se poate castiga simpatie pentru cauza pentru care lupta.

Atacurile teroriste, la randul lor, reprezinta stiri de senzatie. Majoritatea organizatiilor de presa, desi sunt constiente ca sunt manipulate de gruparile teroriste in cauza, ele doresc sa faca reportaje insa fara a deveni o platforma pentru teroristi.

          Terorismul sponsorizat de stat este perceput ca o competitie intre doua entitati: de o parte se afla o grupare oarecare obscura sau o adevarata organizatie iar de cealalta parte un stat superior ce detine puterea legitima.

De-a lungul istoriei foarte multe state au utilizat aceasta forma de terorism in scopul promovarii propriilor interese, politice, religioase si economice pe plan international.

Inainte, in anumite cazuri, chiar statele in cauza au creat aceste organizatii, pentru a-si putea indeplini scopurile. Aceste apendice cum le numeste agentul CIA, Robert Dreyfus, sunt ca niste papusi; indeplinesc ordinele statului suveran, devin reprezentante in teritoriu. Astfel, este si un mod de a i se permite unui stat sa nege implicarea directa in anumite conflicte din alte state.[44]

Aceasta forma de terorism se bazeaza pe un acord mutual din partea ambelor parti. Statul patron isi „inzestreaza beneficiarul”, organizatia respectiva cu sprijin politic, financiar si cu tot ceea ce este necesar pentru a-i mentine si extinde dominatia. Unele state patron le faciliteaza membrilor acestor organizatii teroriste trecerea prin alte tari cat si locuri sigure in care se pot ascunde.[45]

          Cea mai intensa perioada de prosperitate a acestei forme de terorism a fost intre anii 1970 - 1980 in perioada Razboiului Rece. Nici una dintre cele doua super - puteri implicate, Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica nu erau dispuse sa provoace un Al Treilea Razboi Mondial, cel putin nu intr-un mod direct.

Atat Statele Unite cat si Uniunea Sovietica au sustinut si finantat grupari rivale din statele Lumii A Treia; de exemplu, in Angola – lupta dintre Frontul National pentru Eliberarea Angolei (FRELIMO) condus de Holden Roberto si Miscarea Populara pentru Eliberarea Angolei (MPLA) a lui Agostinho Neto. Africa de Sud a invadat Angola ca dovada de sprijin pentru a treia miscare, UNITA – Uniunea Nationala pentru Independenta Totala a Angolei a lui Jonas Savimibi; dar Neto a cerut ajutorul lui Fidel Castro, iar sud – africanii sprijiniti din umbra de Uniunea Sovietica au fost fortati pe moment sa se retraga desi au continuat in mod deschis sa trimita arme lui Savimibi, care a reusit sa controleze o importanta regiune din tara.[46]

          In ciuda angajamentului luat de sovietici de a sustine Miscarile Nationale de Eliberare acestia nu puteau fi „vazuti” acordand sprijin gruparilor teroriste din intreaga lume – relatiile cu tarile considerate neutre ar fi avut de suferit. Uniunea Sovietica condamna terorismul descriindu-l ca fiind nefolositor, zadarnic si etilist dar a fost una dintre principalele finantatoare a gruparilor teroriste din Europa, Africa cat si din Lumea Araba: Libia, Egipt, Siria etc.

          Odata cu incheierea Razboiului Rece, forma de terorism sponsorizat nu a mai fost considerata o atractie; foarte multor grupari de acest gen le-a fost taiat brusc suportul financiar si politic.

          A urmat o perioada „de tacere” ca la inceputul secolului XXI, acest tip de terorism sa renasca din cenusa gruparilor de dinainte. Cel mai bun exemplu este atacul terorist din 11 septembrie 2001 din New York care a fost sprijinit de foarte multe tari ale Lumii Arabe.[47]

          Irakul a fost pana in decembrie 2003 un sponsor de mare anvergura. Aparent, in urma razboiului din martie 2003 si martie 2004, trupele americane si cei de la Comisia ONU nu au gasit arme de distrugere in masa, dar, se pare ca Irakul a detinut si a fost un sponsor fidel al terorismului. Siria, Iran, Coreea de Nord si Libia sunt in prezent state care au sponsorizat si sponsorizeaza terorismul.

Coreea de Nord detine arme biologice de distrugere in masa, practica traficul de droguri si spalarea de bani la cele mai inalte cote ilicite pentru promovarea si sponsorizarea terorismului.

Iranul adaposteste organizatia terorista Garda Revolutionara Iraniana (GRI) , organizatie care detine arme de distrugere in masa, face instruire si pregatire militara  sponsorizate de statul iranian. Tot Iranul, sprijina de asemenea grupari din intreaga lume, specializate in luarea de ostatici cat si gruparile radicale palestiniene cum este Jihadul Islamic Palestinian. Siria continua sa acorde sprijin si azil teroristilor libanezi, palestinieni, turci cat si gruparilor interne ce lupta impotriva Israelului, intr-un razboi cat se poate de legitim.[48]

C.   Terorismul biologic

Bioterorismul este promovat de gruparile teroriste care folosesc arme biologice de distrugere in masa, utilizate impotriva statelor care lupta impotriva lor.

Agentii biologici sunt de fapt organisme si toxine derivate din organisme vii, care pot fi utilizate de catre teroristi impotriva civililor, a necombatantilor.

Armele Biologice, in functie de substanta de baza care le compune, se impart in trei categorii:

1.     microorganismele, bacteriile si virusii patogeni;

2.     substantele obtinute prin lucrari de laborator: toxine biologice, hormoni si neuropeptide;

3.     substantele prelucrate sintetic care declanseaza procese biologice: gazele neuro paralizante, respectiv virusii obtinuti pe cai sintetice

Agentii utilizati pentru terorismul biologic sunt produsi ai unor agenti patologici ai ai unor toxine care exista in natura.[49]

Incepand cu anii ’50, lumea a cunoscut acest flagel mondial si a realizat cat de periculos poate sa fie. Printre acesti agenti patogeni folositi de catre terorisiti se numara si aceia care produc antraxul – o bacterie cu o forma si o rezistenta extrem de ridicata care inhalata este letala; variola – un virus ce se transmite prin aer si are o rata mortala ridicata dar care a fost eliminat in anii ’70 printr-o campanie de vaccinare internationala; toxina botulinica produsa de bacteria Clostridium Boutulinum ce provoaca stop cardio-respirator si paralizie; virusul Ebola si asociatii sai ce produc febra hemoragica cu o rata a mortalitatii de peste 90% .[50]

Aceasta forma de terorism reprezinta o arma extrem utila pentru acei teroristi care ucid cu sange rece si fara constiinta copii, batrani, femei si tineri pentru a sensibiliza autoritatile statelor respective in vederea revendicarii cererilor propuse de catre acestia.

La inceputul anului 1995, pe data de 10 martie, stirea despre atacul terorist cu gaz sarin si toxic din metroul din Tokyo a socat intreaga lume. Atacul a fost provocat de secta Aum Shinrikyo. Cultul Aum a mai avut si alte tentative de astfel de tentative de astfel de atacuri biologice, cu antrax si botulism dar au fost arestati inainte de a-si indeplini „misiunile” . Scopurile acestei secte sunt de a indeplinii profetiile liderului lor, Shoko Aschara legate de Ziua Judecatii de Apoi. [51]

Un locuitor al orasului Tokyo declara  ca nu va uita niciodata aceasta zi: „Eram intr-un taxi cand a avut loc atacul. Traficul devenise infernal, era clar ca ceva ciudat se intamplase. Mai tarziu am aflat ca o arma chimica fusese eliberata in cinci metrouri.’’[52]

Atacul din capitala japoneza, a reprezentat  un semnal de alarma pentru autoritati – cum era posibil ca o secta, relativ mica sa detina atat de usor astfel de arme de distrugere in masa?

Shoko Egawa, jurnalist si in acelasi timp expert in cultul Aum declara: „Sistemul de securitate japonez ramane ineficient, chiar si dupa acest cu gaz sarin. Cred ca nu vom stii cat de pregatite sunt autoritatile japoneze pana cand un alt astfel de atac se va produce in Japonia.[53]

Miyoko Horiuchi, o casnica ce locuieste in Tokyo declara de asemenenea: „Cred ca politia japoneza face tot posibilul dar in acelasi timp sunt preocupata de faptul ca nivelul securitatii este scazut.[54]

Un articol al ziarului Yomiuri, din 2002 nota faptul ca: „ Dupa incidentele provocate de secta Aum producerea, posesiunea si utilizarea armelor chimice in Japonia au fost restaranse dar nici o lege nu interzice clar utilizarea anumitor agenti biologici cum este antraxul.”[55]

De asemenea, articolul critica ineficienta guvernului care in toti acesti ani de dupa atacul din 10 martie 1995, nu au luat nici un fel de masuri pentru a preveni producerea de noi atacuri chimice sau biologice.

Aceeasi parere este impartasita si de Keiichi Tsuneishi specialist in dezactivarea dispozitivelor chimice si biologice dar totusi acesta crede ca, chiar si cu existenta unor astfel de legi piata ilegala acestui tip de arme nu poate si controlata.[56]

          Gazul folosit de autoritatile din Rusia in timpul asediului de la Teatrul Dobrovska, din Moscova, impotriva unei grupari comando teroriste, nationalist - extremista din Cecenia, din octombrie 2002, a ucis 118 civili si 41 de teroristi ceceni.

Pe data de 23 octombrie 2002 ora 9 PM, gruparea separatista numita Banda sinucigasa Islamica a luat cu asalt Teatrul Dobrovska.

Criza celor 800 de ostatici s-a intins pe parcursul a trei zile; cand pe data de 26 octombrie, dupa o serie de incercari esuate ale autoritatilor rusesti de a negocia, presedintele Vladimir Putin a ordonat eliberarea gazului toxic in cladire urmata de patrunderea fortelor speciale.

Inca din prima seara, teroristii ceceni si-au declarat scopul acestei misiuni: „Am venit in Moscova pentru a muri daca este nevoie. Cerem incetarea razboiului si o retragere rapida a trupelor rusesti. [] Vom incepe sa ucidem ostatici, pe toti oamenii care se afla aici. Unul cate unul ii vom executa pe toti. Nu am venit aici pentru a ne intoarce de unde am plecat. Suntem toti pregatiti sa ne sinucidem. Daca guvernul actioneaza rapid vom parasi aceasta locatie la fel de repede. Daca nu pun capat razboiului si nu se retrag vom sta aici o saptamana iar apoi vom arunca in aer totul.”[57]

Presedintele Putin a fost cat se poate de evaziv in declaratia sa data publicitatii pe data de 25 octombrie: „Exista in Republica Cecenia civili care au „semanat” moarte si distrugere impotriva populatiei si care acum vor sa-si extinda atrocitatile.”[58]

          Jake Straw, secretarul Relatiilor Externe al Marii Britanii, s-a aratat de acord cu acest tip de interventie: „Orice masura luata ce este considerata ca ultima solutie, este o masura luata pentru a putea asigura securitatea ostaticilor.”[59]

          Oficialitatile cecene au declarat: „Guvernul cecen, presedintele Republicii Aslan Maskhadov si seful stafului militar Shamil Basayev neaga orice implicare in acest atentat.”[60]

          Gruparea terorista Al-Qaeda, conform unor oficialitati americane de informatii, studiaza si face experimente de foarte mult timp cu arme biologice de distrugere in masa. Oficialitatile FBI au informat, cum ca organizatia lui Bin Laden a incercat sa obtina antrax si toxina botulinica din Cehoslovacia.

Marturia lui Ahmed Ressam, membru al gruparii teroriste Al-Qaeda, care a fost prins si arestat in noaptea de revelion a anului 1999, pe aeroportul din Los Angeles, fiind impiedicat sa faca uz de arma biologica, a scos la iveala faptul ca, pregatirea lui timp de 6 luni in tabara de antrenamente a lui Bin Laden din Afganistan l-a invatat cum sa introduca gaze otravitoare in cladirile cu zeci de etaje.

In marturia lui data autoritatilor americane, Ressam a specificat ca Bin Laden era extrem de interesat de avioanele ce pot zbura la inaltime mica, potrivite pentru imprastierea substantelor toxice.[61]

          Antraxul este o arma chimica folosita des de catre gruparile extremiste. In perioada guvernarii sale dintre 1983-2003, Saddam Hussein a folosit arme biologice in Iran ucigand mii de iranieni. Conform datelor Comisiei ONU, din 1997, Irakul detinea la acea vreme 8.500 de litri de antrax, 2.500 de litri de aflatoxina (otrava care provoaca ciroza), 19.000 de litri de toxina botulinica si alte substante, pe baza carora se puteau fabrica arme biologice, o cantitate suficienta pentru exterminarea intregii populatii a globului.[62]

Doctorul Al Sabiri declara oficialitatilor faptul ca, din 2001 Saddam Hussein a finantat o echipa de 3.000 de fizicieni si chimisti, pentru producerea de otravuri letale si perfectionarea mijloacelor de utilizare a acestora; substantele produse de acestia erau testate pe detinuti iranieni, cu prioritate pe detinuti curzi si siiti din inchisoarea Radwania. Una dintre cele mai toxice otravuri folosite era antraxul, iar boala si-a primit numele de la cuvantul grecesc pentru carbune, fiind o aluzie la crusta neagra care se formeaza, de obicei, deasupra pustulelor ce apar pe pielea celor ce vin in contact cu bacteria.

In gruparile teroriste din intreaga lume, nu doar in Al-Qaeda sunt selectati si chimisti de prestigiu care fabrica si cunosc eficienta acestei arme biologice si care doresc sa-l multumeasca pe liderul lor si sa primeasca recompensa materiala sau spirituala.[63]

Teroarea cu arma biologica este un flagel mondial care poate sa fie manuit de o grupare terorista (Al-Qaeda), de o grupare religioasa (secta Aum Shinrikyo), o persoana (Saddam Hussein) sau un stat (Iran, Libia, Siria, Coreea de Nord, China, Cuba).

D.   Terorismul de stanga

Terorismul de stanga este promovat intens si la ora actuala de trei grupari teroriste palestiniene: Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (PFLP) , Frontul Popular de Eliberare a Palestinei Comandamentul General (PFLP - GC) si Frontul Democratic de Eliberare a Palestinei (DFLP) ; acestea fiind cele care au desfasurat, dupa Razboiul de Sase Zile, din 1967, o activitate de pionierat in crearea unor strategii teroriste la inceputul anilor 70. Personaje cheie pe scena politica palestiniana, aceste fronturi marxiste laice au pierdut din influenta, prin caderea sovieticilor, care ii sprijineau politic si financiar, prin respingerea procesului de pace israeliano - palestinian si ridicarea gruparilor islamice in special a Hamas-ului.[64]

Yaser Arafat a infiintat noua autoritate palestiniana, care guverneaza o mare parte din Fasia de Vest si Gaza.

De la a doua revolta palestiniana, Indifada, care a inceput in septembrie 2000, aceste grupari au incercat sa isi redobandeasca pozitia, prin organizarea de atacuri teroriste impotriva Israelului; cel mai dramatic soldandu-se cu asasinarea ministrului israelian al Turismului, Rechavan Ze’evi, de catre Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, in octombrie 2001.

          Departamentul de Stat al Statelor Unite si Organizatia Natiunilor Unite (ONU) , considera PFLP si PFLP - GC organizatii teroriste straine.

Siria asigura ajutor financiar, instructie si azil politic, membrilor acestor trei grupari teroriste. PFLP - GC are sediul in Damasc, dar primeste ajutor si de la Iran si Libia.

Toate aceste grupari si-au facut simtita prezenta de la izbucnirea celei de-a doua Intifade, dar nici una nu rivalizeaza cu Hamas si nici cu factiunea Al-Fatah a lui Arafat.

Frontul Popular de Eliberare a Palestinei

Frontul Popular de Eliberare a Palestinei – Al-Jabbaj-al Sha’biyyah li-Tahrir Filastin este o organizatie politica si militara cu origini marxist - leniniste fondata in 1967. Este considerata cea mai importanta organizatie a gruparilor ce formeaza Frontul de Eliberare Palestinian dupa Al-Fatah.

Originile acestei grupari sunt in Miscarea Nationalista Araba fondata in 1953 de doctorul Georges Habache, crestin maronit, din orasul Lydda.

In general, gruparea promoveaza o politica agresiva prin atacuri deosebit de violente.

Intr-un interviu acordat, jurnalistului american John Codey, in 1973, Habache, a identificat infrangerea araba de catre Israel  ca fiind: „Victoria unei societati stiintifice (Israelul) asupra societatii noastre arabe inapoiate. Acest fapt trebuie sa ne trezeasca la o reconstruire totala a lumii arabe in conformitate cu regulile unei societati a secolului XX. []. Un nou tip de om trebuie sa se nasca. Unul care trebuie sa dea totul pentru aceasta noua cauza.”[65]




Miscarea Nationalista Araba si-a creat ramuri in diferite tari islamice incluzand Libia, Arabia Saudita si Kuweit, chiar si inca aflandu-se sub dominatie britanica. Au adoptat conceptiile economic - socialiste si laice si si-au inceput lupta.

          In colaborarea cu Armata de Eliberare a Palestinei, Miscarea Nationalista Araba a format Abtal al-Audah, „Eroii Renasterii” , drept organizatie comando in 1966. Dupa Razboiul de Sase zile din iunie 1967, aceasta grupare s-a unit cu alte doua grupari, in luna august, a aceluiasi an – Tinerete pentru razbunare si Organizatia Siriana a lui Ahmed Jibril, pentru a forma astfel  Frontul de Eliberare a Palestinei, cu Habache pe post de lider.[66]

          In 1969, PFLP s –a delcarat ea insasi o organizatie marxist - leninista, dar care va ramane fidela Pan - Arabismului ce percepe lupta palestiniana ca parte a revoltei impotriva Vestului imperialist. „Vocea” acestei organizatii a fost ziarul Al Hadaf – Tinta, editat de Ghassan Kanafi.

Cu un an inainte, in 1968, Ahmed Jibril s-a rupt de PFLP pentru a forma factiunea siriana Frontul Popular de Eliberare A Palestinei pretins maoist, condus de Nayef Hawatmeh si Yasser Abd Rabbo.

PFLP s-a alaturat mai apoi, Organizatiei de Eliberare a Palestinei (PLO) , organizatie umbrela a Miscarii Nationale Palestiniene, in 1968, devenind astfel cea de a doua factiune ca importanta si numar de membrii dupa Fatah-ul lui Yasser Arafat.

In 1974, Yaser Arafat s-a retras din comitetul executiv al organizatiei (dar nu si din PLO) pentru a se alatura Frontului de Respingere, acuzand PLO de a fi abandonat scopul distrugerii statului Israel in vederea acceptarii unei solutii de existenta in teritoriu a unui binationalism. [67] (evrei si palestinieni)  

Dupa „eruptia” primei Intifade, din 1987 si Acordul de la Oslo, PFLP a avut din ce in ce mai mari dificultati in a-si mentine controlul in Fasia Gaza si Inaltimile Golan; astfel, in anii ’90 in speranta recuceririi puterii de alta data s-a aliat cu alte grupari de stanga, cum ar fi Partidul Poporului Palestinian , Rezistenta Populara a Comitetelor din Gaza etc.

La cea de a sasea conferinta a PFLP-ului din anul 2000, Habache s-a retras de la conducerea organizatiei. In locul lui a fost numit Abu Ali Mustafa dar care a fost asasinat pe data de 27 august 2001, de o racheta trasa dintr-un elicopter israelian in orasul Ramallah (Inaltimile Golan) . Ca raspuns, PFLP l-a asasinat pe 17 noiembrie 2001, pe ministrul turismului israelian Rehavam Ze’evi.[68]

          Succesorul lui Abu Ali Mustafa, Ahnad Sa’adat a fost arestat in 2002 de catre autoritatile palestiniene ca raspuns la presiunile facute de Statele Unite si Marea Britanie si incarcerat in inchisoarea Jericho, din Palestina impreuna cu alti membrii PFLP, acuzati de catre Israel de a fi participat la asasinarea lui Ze’evi.[69]

          Pentru a-si indeplini telurile, cum ar fi eliberarea teritoriului palestinian de catre israeliti si instaurarea puterii arabe din nou, PFLP si-a castigat notoritatea intre anii 1960 - 1970 printr-o serie de atacuri armate si deturnari de avioane ce au inclus si tinte non-israeliene.

E.    Terorismul fundamentalist islamic

1.     Siiti versus Sunniti - in trecut

Atat musulmanii shia cat si cei sunii impartasesc cele mai fundamentaliste principii si credinte ale religiei musulmane. Diferentele dintre cele doua factiuni islamice sunt de ordin politic si nu de ordin religios luand in calcul lupta pentru putere dupa moartea Profetului Mahomed.[70]

De-a lungul secolelor, aceste diferente politice s-au concretizat intr-o serie de practici si pozitii adverse.

Cuvantul Sunni deriva dintr-un alt cuvant al limbii arabe si se poate traduce astfel: „cel ce urmeaza indeaproape traditiile Profetului.”[71]

Pe de alta parte, unii musulmani cred in faptul ca liderul acestora, ar trebui sa faca parte dintre descendentii familiei Profetului[72] ; acestia sunt musulmanii Shia, siiti.

Termenul Shia este o forma prescurtata de la Shiat Ali care se poate traduce prin partida lui Ali, ginerele Profetului Mahomed. Gruparea mai este cunoascuta si ca Ahl-al-Bayt – oamenii Profetului.[73]

          Dupa invazia din Irak, din 2003, au existat foarte multe buletine de stiri in care se vorbea despre conflictul dintre sunniti si siiti. Anumite reportaje comentau faptul ca Saddam Hussein era sunnit dar nu si un om religios; iar altele vorbeau despre superioritatea numerala a stiitilor din teritoriu dar care fusesera oprimati incepand din anul 1921, de cand Marea Britanie a cedat controlul Irakului sunnitilor. Existau supozitii conform carora aceasta eliberare a poporului irakian nu este decat o razbunare a siitilor asupra sunnitilor.

          Musulmanii sunt uniti de credinte si principii comune dar sunt divizati insa de anumite detalii. Cea mai mare divizare printre musulmani este cea dintre siiti (partizanii lui Ali, ginerele Profetului) si sunniti (traditionalistii) . Divizarea a inceput chiar dupa moartea lui Mohomed ibn Abdillah, fondatorul Islamului, Profetul, cand s-a pus problema succesorului, daca acesta va fi un calif care va conduce comunitatea musulmana, triburile musulmane reunite de catre Mohamed sub un singur steag, steagul Islamului sau daca acesta va fi un imam care ii va tine uniti prin puterea credintei.

          Conform siitilor, Mohamed a dorit ca ginerele sau, Ali sa devina calif. Era un apropiat al acestuia, mana lui dreapta in razboaiele purtate impotriva „necredinciosilor” .Profetul a fost cat se poate de clar in a-si alege succesorul: „ Eu sunt statul cunoasteri supreme iar Ali este poarta acestuia” ; „Asupra oricarui lucru ce am eu autoritate are si Ali.”[74]

Chiar dupa moartea Profetului, in cadrul unei reuniuni nu foarte numeroase, Abu Bakr a fost ales calif legitim al Islamului; numire pe care siiti au considerat-o total ilegala. Nici un membru al familiei lui Mahomed nu a participat la aceasta reuniune cat si nici unul dintre cei mai apropiati sustinatori ai acestuia.

          Sunniti ii considera pe siiti total eronati in ceea ce priveste alegerea lui Abu Bakr drept calif. Aceasta a fost unul dintre cei mai apropiati colaboratori al Profetului si a luptata alaturi de acesta protejandu-l si salvandu-i viata de nenumarate ori.

Asa cum vad lucrurile sunniti, Mohamed si-a facut clara intentia de a-l lasa pe Abu Bakr drept succesor dovedind-o astfel: „Mohamed obisnuia in fiecare zi sa fie cel ce conducea rugaciunile zilnice ale musulmanilor si moscheea din Medina. Cand a devenit in varsta si bolnav, i-a acordad lui Abu dreptul si onoarea de a conduce aceste rugaciuni spunand: „ Este persoana cea mai indicata pentru a face acest lucru. Nimeni nu este mai indreptatit decat Abu.”[75]

          O alta discrepanta intre siiti si sunniti este accea ca ultimii doresc drept conducator un calif temporal si nu unul divin. In viziunea lor, Mohamed este considerat ultimul dintre Profeti, astfel este imposibil ca acesta sa aiba un sucesor inzestrat cu puterea divina.

          Pentru siiti, lucrurile stau astfel: conducatorul, califul trebuie sa fie imam – cel mai „credincios dintre credinciosi” . Imanul este ales de catre Dumnezeu si este singurul care se afla in relatie directa cu El. deci, califul trebuie sa fie un imam, iar primul dintre acestia trebuie sa fie Ali.

          In urma bataliei de la Karbala, din 680 d. Hr. , dintre siiti si sunniti s-a produs scindarea definitiva. Dupa trei generatii de dominatie sunnita, fiul lui Ali, Hussein, a devenir calif dar a fost asasinat cinci ani mai tarziu si astfel rivalul acestuia sunnit, Muawiyah a devenit calif. Desi acesta a incheiat o intelegere cu fii lui Ali, conform careia daca acestia nu incercau in nici un fel uzurparea puterii unul dintre ei va deveni dupa moarta sa calif. Muawiyah nu si-a respecat cuvantul si l-a numic succesor pe fiul sau, Yazid. [76]

          Istoria Siita il prezinta pe Yazid ca fiind un conducator corupt, alcoolic si un afemeiat. Sub nici o forma nu putea conduce Ummah, comunitatea musulmana, comunitatea credintei. Nu avea nici un grad de rudenie cu Mahomed, si era musulman doar cu numele, nici in gandire nici un actiuni.

          Cea mai mare secta Shia, „Secta celor 12”, crede in existenta a doisprezece imami ce au urmat dupa moartea Profetului si ca ultimul dintre acestia imamul Mahdi, inca este in viata, dar nu poate fi vazut pana cand Allah nu decide Ziua Judecatii.

Gruparea crede ca          imamul Mahidi se va intoarce pentru a conduce „fortele dreptatii” ,impotriva celor ale raului in batalia finala, apocaliptica.[77]

          „Adeptii siiti, cred ca liderul lor ar trebui sa faca parte din familia Profetului” noteaza Gregory Gause, profesor specializat in istoria Orientului Mijlociu, in cadrul Universitatii din Vermon, SUA. „ Iar acesta trebuie sa fie Ali, varul si in acelasi timp ginerele Profetului.”[78]

          De-a lungul urmatoarelor secole, Islamul a intrat in conflict cu cruciatii europeni, cu mongolii din Centrul Asiei  sia  fost raspandit in intreaga lume de catre turcii otomani.

          In jurul anului 1500, Persia a devenit un loc propice pentru musulmanii sunniti dar totul s-a schimbat odata cu venirea cuceritorilor stiiti, ai liderului Azeri. Ei au instaurat aici, dinastia Safavid, pe teritoriul  Iranului de astazi, transformand Persia in teritoriu siit.

          Stiiti,treptat s-au „reunit” pe teritoriul vechi Persii, la vest de Imperiul Otoman iar la est, de musulmanii mughal din India; atata vestul cat si estul erau sunnite. Aceasta era configuratia geografica a Islamului Shit ce avea sa se mentina si in secolul XXI.

„In decursul anilor urmatori au existat si perioade de pace dar si de conflice intre cele doua factiuni.dar ruptura s-a mentinut so se metine si in zilele noastre” , este de parere Ray Takeyh, autorul lucrarii „Iranul ascuns” . [79]

a.     Siiti versus sunniti – astazi

Secolul XX, a insemnat un nou complex politic dinamic ce i-a implicat si pe sunniti si shiiti, arabi si persani, colonizatori si colonizati intr-un conflict pentru „suprematia petrolului” .

Conform site-ului www.religionandethies.com , populatia sunnita este cea majoritara, in proportie de 90% , si este prezenta in mai toate tarile musulmane, in timp ce siiti reprezinta doar 10%, iar aria lor de raspnadire este limitata la Iran, Irak si Yemen.

Bob Abernethy, gazda unui program al canalului de televiziune PBS, din SUA, intitulat „Religion and Ethics News Weekly” , in editia din 29 septembrie 2006, a avut ca principala tema de dezbatere conflctul dinte cele doua factiuni islamice: sunni si shia. Abernethy este de parere ca: „ Sunniti si shiitii nu au avut in decursul a cc. 1500 de ani conflcite permanente. Au avut si perioade de liniste. In anumite parti ale lumii, au locuit in pace, impreuna, dar razboiul din Irak a facut sa erupa din nou violente extreme. ” [80]

Lucky Severson, expert in terorismul islamic,a fost unul dintre invitatii acestui program. In opinia lui, „a devenit un feld e rutina zilnica in Irak sa vazi cum cele doua factuni se amora intre ele. Nu mai tin cont nci de lacasele sacre, astfel asasinatele in interiorul moscheelor au devenit de asemenea un obicei. ” [81]

Un alt invitat din acea seara, Doctorul Vali Nasr autorul cartii „Recenzia Shia”, este de parere ca : „invazia din Irak a distrus echilibrul fragil stabilit la acel moment intre sunniti si siiti care au un trecut plin de violente de aproape 1400 de ani. [..] Siiti, au o istorie mult mai aparte – au fost marginalizati si asupriti de catre majoritarii sunniti. Foarte multiu dintre imamii lor au fost asasinati, cel mai important fiind fiul lui Ali, Hussein, moment ce poate fi vazut ca o rastignire. ” [82]

Severson, are o alta parere despre acest astect: „Sub regimul lui Saddam, este adevarat ca sunniti au fost cei de la putere, dar au fost minoritari, in raport cu numarul siitilor din teritoriu; aceeasi situatie este si in Iran unde Ayatollahul Khomeini, a transformat acest stat dintr-unul secular intr-unul islamic in 1979. Khomeini, a pretins a fi conducatorul suprem al Musulmanilor, acesta a incercat intr-un mod deschis si a reusit  sa se foloseasca de pozitia sa de lider suprem pentru a dezvolta o politica de martiraje in numele credintei si de a proteja astfel Republica Islamica a Profetului. ” [83]. Este cazul gruparii teroriste siite, Hezbollah si a folosirii drept tactica, „bombele umane” .

Pentru aceasta grupare, infiintata de clerci impreuna cu tinerii siiti, in 1982, in urma Invaziei Israelul a partii de sud a Libanului, Modelul Republicii Islamice Iran le  redesteptase propriul spirit revolutionar. Isi afirmau, teologic supunerea fata de Komeini si nutreau visul de a instiga o revolta similara in Liban, cu speranta de a transforma statul de atunci, multi-confesional intr-o tara islamica dupa modelul Iranian.

Secretarul adjunct al gruparii Hezbollah, Niim Quasem declara: „Ne consideram un popor al caror drepturi au fost incalcate inca de la moartea Profetului, Slavit fie numele Lui. ” [84]

          De cealalta parte a baricadei se afla puternica grupare teorista sunnita, Al-Qaeda, al carei lider este Osama bin Laden.

In „scrisoarea lui Zarqawi” , membru fondator al acestei grupari, considerata un manifest al organizatiei, acesta ii critica extrem de dur pe siiti indemnand populatia irakiana sunnita, la violente impotriva acestora.

Pentru Abu Musab Al-Zarqawi  ceea ce a fost Aganistanul pentru bin Laden, este Irakul pentru el dar de o violenta si mai mare. In ierarhia violentei, Zarqawi retrimite terorismul la sensul sau primar, cel al terorii. [85]

          „Irakul adaposteste in prezent o retea terorista mortala dirijata de Abu Musab Al-Zaqawi, asociat si colaborator  al lui Osama bien Laden. ” Prin aceste cuvinte, Colin Powell, in cursul rechizitoriului sau pronuntat in fata Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite in data de 5 februarie, voia sa demonstreze exsitenta unor relatii solide, intre Irak si organizatia lui bin Laden.

          Zarqawi, in „manifestul” sau din 2004 critica astfel populatia siita:

„Ei sunt obstacolul insurmontabil, sarpele cara da tarcolale, scorpionul malign care da de furca, dusmanul la panda cu venin ucigator. Noim intram aici [in Irak] intr-o batalie ce se da pe doua planuri. Pe primul, manifestat si delcarat, suntem in lupta cu un imanic care este un agresor si cu cei mai aprigi dintre necrediunciosi. Cealalata este, o batalie aspra si dificila pe care o purtam cu un imamic prefacut, care infatiseaza o fata prietenoasa, cara afirma bunavointa si face apel la camaradenie, dar care nutreste in relaitate planuri sumbresi se indeletniceste cu ascunderea adevaratei sale naturi. Acestia sunt mostenitorii grupelor Batini, cale au jalonat istoria islamului si i-au lasat rani adanci pe care timpul nu le poate ascunde. Unii isi fac timp sa observe ca siismul constituie cel mai mare pericol ce ne ameninta si adevarata neincredere pe care noi trebuie sa o infruntam – Acestia sunt dusmani. Nu va incredeti in ei.Combateti-i. Dumnezeu ne este marto, acesta sunt mincinosi.

          In toate sectele din neguta timpul, ei constituie o secta de inselatori si de tradatori. Princiipiile pe care pe practica vizeaza sa ii combata pe sunniti. La caderea josnicului regim baasist, sloganul siitilor era: „Razbunare, reazbunare, de la Tikrit pana la Al-Anbar” . Aceasta arata de asemenea amploarea resentimentelor ascunde pe care ei le nutreau cu privire la sunniti. Totodata”ulemalele” lor au stiut sa pastreze controlul afacerilor in secta lor, pentru ca batalia care ii opune sunnitor sa nu se intoarca in mod deschis, spre un razboi partizan. Ei stiu ca, daca vreodata izbucneste un razboi, numerosi vor fi cei din sanul natiunii islamice care ii vor sustine pe sunnitii din Irak.”[86]

Unul dintre clericii fondatori ai Hezbollah-ului se arata mult mai putin zelos in declaratia sa, decat Zaqawi: „Ducem un razboi extrem de greu impotriva Israelui si a Statelor Unite. Sunnitiii ar trebui sa caute dusmanul in alta parte, nu in noi.” [87]

La 13 ianuarie 2007, cotidianul britanic The Guardian titra: „ Jihadul Al-Qeda acum impotriva siitilor” . Ghaith Abdul Ahad, unicul corespndent ce transmite fecvent din spatele liniilor secrete ale Irakului scoate in evidenta, in acest articol cum „rascoala” sunnita si-a schimbat directia. [88]

Rami, unul dintre componentii Garzii Republicane Irakiene declara: „Obisnuiam sa atac americani cand eram in jihad. Acum acesta nu mai este. Priveste in jur si vei vedea in zona sunnita, Adhamia, pe toti  comandantii stand si band cafea, doar cei tineri, aproape niste copii inca mai lupta, dar nu lupta impotriva americanilor ci doar omoara siiti.”[89]

          Abu Omar, membru Al-Qaeda, spunea: „Nu e bine sa fii musulman sunni in aceasta perioada in Bagdad. [..] Fac eforturi sa ii pot convinge pe americani de faptul ca nimeni nu ii va ataca in zona noastra cu conditia ca acestia sa opreasca inaintarea treptata a siitilor.”[90]

          Al-Qaeda s-a opus categoric acestor masuri. Era idnamisibil ca membrii gruparii, adevarati sunniti sa de alieze cu „necredinciosii” invadatori.

Omar mai declara: „Avem nevoie de americani pentru a lupta impotriva siitilor dar Al-Qaeda nu permite sub nici o forma acest lucru.” [91]

          Suportul tot mai ridicat sunni-shia dat gruparii Hezbollah zadarniceste ipoteza presedintelui american, George Bush, conform careia extinderea siitilor, creearea unei axe siite – Liban-Iran-Siria-Irak – va  provoca gruparile sunnite din teritoriu sa se aliezecu Israelul sau chiar cu Statele Unite. Aceasta teorie a fost elaborata de Michael Rubin, angajat al Institutului American Enterprise: „De-a lungul Libanului si a regiunii conducatorii arabi vad Iranul ca pe o organizatie secreta ce doreste sa preia controlul lumii arabe” [92] si a  fost publicata, in 2005, in Wall Street Journal sub titlul „Iranul impotriva arabilor” .

          Un vechi proverb arab spune: Eu impotriva fratelui meu, eu si fratele meu impotriva varului nostru, iar eu, fratele meu si varul nostru impotriva strainului” . Fortati sa ia o decizie, arabii sunniti trebuie sa decida: Evreii sunt verii lor si siiti strainii. Dar analistii regionali concediaza aceasta ipoteza. [93]

„de fapt..este o apropiere tot mai amre intreintre sunniti si siiti” conform lui Jean Francoise Seznec specialist in zona Golfului, in cadrul UniversitatiiColumbia din SUA. Acesta este de parere ca Hezbollah-ul siit cat si Iranul acorda sprijin militar, politic si financiar grupari sunnnite Hamas in teritoriile palestiniene. Sunnitii sin Siria sunt asteptati sa se „grupeze” in spatele regimului lui Alawi Assad, daca Damascul, care deja sprijina Hezbollah-ul va fi implicat in conflict.” [94]

          „Adevarata ruptura in acest teritoriu este intre autocratii sunniti si proprii lor cetateni a scis jurnalistul Fuller intr-un articol pentru Global Viewpoint,in 2001. Aceste regimuri sunnite sunt inspaimantate de idea ca Iran, Siria, Hezbollah-ul si chiar Hamas sunnit creeaza cu totii modele de rezistenta a multimilor, impotriva dominatiei Statelor Unite si Israelul in teritoriu.” [95]

          La fel cum Irakul a servit strategiei Al-Qaeda cu „aprovizionarea” de eroi mujajedini ce lupta impotriva „brutalilor” americani (ce au devenit nefolositori la un moment dat deoarece imaginile cu civili irakieni ucisi transmise in intreaga lume erau si mai frecvente) razboiul din Liban ofera un sir nesfarsit de imagini si actiuni ce sprijina in forta ideile gruparii Al-Qaeda, legate de politica de dominatie a Israelului si a SUA. [96]

          Suportul pe care Al-Qaeda il ofera Hezbollah-ului, poate ajuta la videcarea rupturii dintre sunniti si shia. La televiziunea Al-Jazeera, a fost divizata, in 2005 o noua inregistrare video in care aparea membrul Al-Qeda, Ayman al Zawahiri, rechemand la unitate pe toti siiti si sunniti impotriva „aliantei zionsite” , sugerand astfel ca fiecare jihadist sunnit se poate integra in rezistenta Hezbollaha. [97]

A.   Terorismul modern – continuare luptei „de ieri”

Notiunea de terorism implica automat ilegitimitatea mijloacelor de atingere a unui obiectiv politic, idologic sau religios. In cazul in care intre partile aflate in conflict exista discrepante culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic si aceleasi fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau actiuni legitime de insurgenta, in functie de punctul cultural de vedere.

Astfel, in conflictul din Orientul Apropiat, actiunile armatei israeline de „asasinare cu tinta” a militantilor palestinieni considerate in Israel ca actiuni legitime antiteroriste, desi de obicei produc si victime colaterale, in lumea araba sunt considerate actiuni teroriste.

Conform jurnalistului Mathew J. Morgan, principalele elemente de definire ale terorismul isamic de astazi sunt:

1.Metoda – inducerea fricii in randul societatii

2.Mijloace – actiuni violente menite sa intimideze

3. Scop – producerea unei schimbari politice majore

4. Tinta – civilii (necombanantii)

5. Actori – indivizi sau grupuri nonstatale  [98]

          Al cincilea factor este extrem de controversat. Unii analisti sustin puctul de vedere american care considera ca se poate defini notiunea de stat-terorist. Altii considera ca exista numai politicieni, guverne si structuri ale statului ce pot fi implicate in sustinerea si promovarea terorismului.

Majoritatea organizatiilor teroriste importante sunt afiliate unor miscari politice, religioase, sau unui curent ideologic (nationalist, socialist) .

De obicei, gruparile teroriste alfiliate pot avea pana la cateva mii de membriii, dintre care insa numai o mica parte sunt implicati direct in planificarea si executarea actelor teroriste.

Pentrua suparavietui si a-si atinge scopurile, gruparile teroriste trebuie sa se transforme si sa evolueze in permanenta.

Majoritatea teroristilor islamici sunt musulmani extrem de devotati care isi rostesc rugaciunile cu regularitate si participa la inchinarea in moschee. Cu totii sunt motivati de o manie untensa, de ura si de razbunare fata de cei pe care considera asupritori si care le-au umulit religia sfanta.. Ei sunt convinsi ca reactionand astfel, prin atacuri teroriste, deosebit de violente in unele cazuri, ies din starea de neputinta, din pozita de umilire pe care au fost nevoiti sa o indure.

          Aceste comunitati care lupta din rasputeri pentru supravietuire in conditii de mare saracie, cu putine oportunitati in ceea ce priveste educatia, cu o rata ridicata a somajului si perspective slabe sunt medii foarte propice terorismului. Este cazul Afganistanului, unde a avut loc dezvoltarea gruparii sunnite Al-Qaeda si al Libanului de Sud unde s-a nascut gruparea siita Hezbollah. Ei nu au nimic de pierdut , in schimb pot castiga faima si pot juca un rol in restaurarea adevaratului stata islamic pe care il considera solutia la toatae neajunsurile lor. Lipsa de educatie, ii face mai vulnerabili la mesajele si insistentele organizatiilor teroriste.

S.K.Malik, autorul lucrarii „Conceptul coranic despre razboi” , vorbeste in prefata lucrarii sale despre drepturile musulmanilor de a face razboi: „In razbiul islamic trebuie sa se impuna suprematia lui Allah, doar cand oricare alt argument a esuat in a-i convinge pe aceia ce se impotrivesc.” [99]

Seicul Ahmed Yssin, liderul gruparii teroriste islamice Hmas declara in 1992, unui ziar local din Liban: „ Este o rusine pentru fiecare musulman ce se lasa dominat si nu participa la acest jihad. Este lupta noastra sfanta impotriva asupritorilor ce ne-au invadat teritoriile si ne distrug valorile. [..] Lupatand pentru tot ceea ce inseamna Islam am devenir teroristi in ochii „necredinciosilor” ; suntem teroristi atunci, dar toto ce ne intereseaza este sa ne aparam. E un razboi sfant – Allah e cel care indruma si ne protejeaza. Orice sacrificiu chiar si moartea sunt doar aspecte naturale. Slavit fie numele lui.” [100]

Extremistii teroristi religiosi, cum este cazul gruparilor Al-Qaeda, Hezbollah, Hamas si nu numai pot sa isi permita o violenta aproape nelimitataasupra unui numar virtual de tinte: aici poate fi inclus orice stat cara apara Israelul sau SUA, oricare persoana care nu apartine religiei islamice.

Teroristii islamici sunt preocupati de urmarirea propriei viziuni, in conformitate cu dorinta lor religioasa. Ei apeleaza, la toate gruparile islamice religioase si politice mari si mici pentru a lupta, fara mila impotriva „necredinciosilor” asupritori. [101]



[1] Jean Servier, Terorismul, Iasi, Institutul European, 2002, p.30

[2] In conceptia lui Jean Servier terorismul este domnia terorii, folosirea sistematica a acesteia impotriva populatiei civile dar nu o actiune de scurta durata; teroarea este o strategie ce se dezvolta in timp si trebuie sa aiba o anumita continuitate.

[3] Jean Servier, op.cit. , p.29

[4] Ibidem, p.32

[5] Ibidem, p.33

[6] Ibidem, p.32

[7] Cristian Delcea, Psihologia terorismului – Studiu psihologic asupra teroristilor, Cluj Napoca, Albastra, 2004, p.17-18

[8] Walter Laqueur, The terrorism to come, August, 2004, nr. 126

http://www.laqueur.net/index2.php?r

[9] Terrorism a modern scourge

http://www.terrorism-research.com/goals/scourge.php

[10] Is it an Iraq study group or an America study group?

 http://www.againstwot.com

[11] Ibidem

[12] Legislation against terrorism, 2003, Chaper  9

http://www.archive.offcial-documents.co.uk/docuemt/cm41/4178/chap-os.htm

[13] Walter Laqueur, The terrorism to come, August , 2004, nr. 126

http://www.laqueur.net/index2.php?r

[14] Cristian Delcea, op.cit. , p.17



[15] Cristian Delcea, op.cit. , p.23

[16] Gheorghe Aradavoaicei, Gabriel Naghi, Dan Nita,  Sfarsitul teorismului? , Filipestii de Targ, Antet, p.17

[17] Curse of the Assassins, part I – The prototype of terror

http://nepenthes.lycaeum/org/Ludlow/Texts/assasssins.html

[18] Tratatele de Pace din Westfalia, din 1648 – sunt documente ce marcheaza sfarsitul sangerosului Razboi de 30 ani si care a agitat Europa in perioda 1618-1648; aceste tratate au fost semnate in urma desfasurariii a doua congrese, in orasele Osnabrck si Mnster din Westfalia (Germania) ; tratativele de la Mnster vizau statele europe catolice iar cele de la Osnabrck pe cele protestante; astfel, in cazul primei Paci aceasta a fost semnata intre Franta si Imperiul Romano-German iar cea de a doua Pace intre Suedia si Imperiul Romano-German. Printre prevederile acestora se numarau: recunoasterea drepturilor Frantei asupra episcopatelor Metz, Toul si Verdun si asupra Alsaciei, extinderea considerabila a posesiunilor suedeze in dauna Germaniei, reconfirmarea principiului egalitatii religioase. Pacea de la Westfalia a reprezentata prima intalnire dimplomatica la nivel european (primul congres european) ; cu aceasta ocazie fiind consacrate principiile echilibrului politic, al ratiunii de stat si al dreptului popoarelor.

http://mbaarchives.blogspot.com/2005/06/1648-treaty-of-westphalia.html

[19] anarhism- conceptie potrivit careia societatea poate fi si trebuie sa fie organizata fara un stata coercitiv. In timp ce partizanii statului considera ca acesta este necesar pentru a rezolva problemele de securitate si ordine anarhistii rastoarna argumentul si privesc problemele de acest gen ca pe consecinta directa a existentei statlui, indifferent de forma acestuia.

Prima teorie mai ampla a anarhismului, desi nu sub aceasta denumire, a fost expusa in “ An Enquiry Ceoncerning Political Justice” in 1973 de catre WilliamGodwin. El spune ca guvernele isi mentin puterea doar inselandu-si si corupandu-si supusii. Pe masura ce ratiunea si judecata oamenilor se maturizeaza, conducand in mod necesar la justitie si coercitudine, guvernele vor deveni din ce in ce mai putin capabile iar in cele din urma vor disparea; ganditorii anarhisti nu formeaza un grup omogen si uneori singura trasatura ce ii leaga pare a fi recunoasterea unui dusman comun – Statul.

1.       Ian McLean, Dictionar de politica , Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2001. p. 26-27

2.       David Miller, Enciclopedia Blackwell a gandirii politice, Bucuresti, Humanitas, 2006, p. 30-31

[20] Nationalism - ca mod de gandire despre lume, aceasta ideologie pune accentul pe importanta natiunilor in explicarea proceselor istorice si in analiza vietii politice contemporane si promoveaza ideea dua care , „caracterul national” este un factor de mare importanta in diferentierea oamenilor. Din unghi perspectiv, nationalismul implica ideea ca orice om trebuie sa aiba o nationalitate si numai una, si ca aceasta trebuie sa fie elem,elementul esential al identitatii si loialitatii fiecaruia. Aceasta insemana ca oamenii trebuie sa se considere membrii ai unei nationalitati inainte de a fi membrii ai vreunei grupari mai restranse, si ca trebuie sa fie gata pentru orice sacrificii de care ar fi nevoie pentru promovarea intereselor natiunii, oricat ar avea de suferit din aceasta pricina alte interese.  

   Coord. David Miller, op cit. , p.  524-525

                                                

[21] Robert Barr, Irish PM Tells British Healing Continues, The Guardian, 15 mai, 2007

http:..www.guardian.co.uk/worldlatest/story/o,,-66635192,00.html

[22] Razboiul Rece – 1945-1991; conflict politic si diplomatic intre „Puterile Vestice” conduse de Statele Unite ale Americii si „Blocul de Est” condus de Uniunea Sovietica; termenul de „Razboi Rece” a fost utiliazat pentru prima data de presedintele american Harry Truman intr-un discurs creat de unul dintre consilierii acestuia, Bernard Baruch.

Incepand cu anul 1945 Uniunea Sovietica a ocupat in mod efectiv tarile din Europa de Est, iar Statele Unite a aparut ca eliberator (sau in cazul Marii Britanii in calitate de creditor si girant) al tarilor din Europa Occidentala.

[23] Islamic Salvation Foundation – World Islamic front for Jihad Against Jews and Crusades

http://www.fas.org/irp/world/para/ladin.html

[24] Middle East Terrorist Incidents

http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Terrorism/incidents.html

[25] Jackson Allers, Reporting from the front: Interviews with PFLP official, Electronic Lebanon, 28 mai,2007

http://wwww.anarkismo.net/newswire.php?Story – id=5710

[26] Mitchell G. Bard, Mythes et Realites – Le guide du conflit israelo-arabe

 http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/myths2/french2006.pdf

[27] Terrorism focus, aprilie, 2006, vol. III

http://jamestown.org/terrorism/news/uploads/tf - 003 - 014.pdf

[28] David Miller, op.cit. , p.526-527

[29] Ethno – National Terrorism

http://facully.nc.wc.edu/TOConnor/429/429lect12.htm

[30]  Ibidem

[31] Este vorba de Primul Razboi Mondial, conflict desfasurat intre anii 1914-1918.

[32] Irish Republican Army

http://irishrepublicanarmy.info/Home.html

[33] Ibidem

[34] Birminghton was target of IRA attacks, 4 noiembrie, 2001

http://news.bbc.co.uk/1/hi/england/1636953.stm

[35] Steve Macko, More IRA Attacks on the British Mainland? , 1996

http://www.emergency.com/irathrt2.htm

[36] Rebecca Atkins, Manchester bombers escape trial, BBC News, 15 iunie, 2006

http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk-news/england/manchester/5071916.stm

[37] Irish Republican Army

http://irishrepublicanarmy.info/Home.html

[38]Cristian Delcea, op. cit., p. 226-227

[39] Ibidem

[40] IRA splinter group claimes responsibility for North Ireland bombs, CNN Online, 18 august, 1998

http://www.cnn.com/world/europe/9808/18/n.ireland.02/index.html

[41] Ibidem

[42] Ahern issues ultimatum to North Ireland paramilitary groups – Real IRA claims responsibility for Omagh

http://www.cnn.com/world/europe/9808/18n.ireland.02/index.html

[43] Nicholas Cumming-Bruce, US Embassy stirmed by Teheran mob, Guardian Unlimited, 15 februarie, 1979

http://century.guardian.co.uk/1970-1979/Story/0,,106889,00.html

[44] Ethno – National Terrorism

http://facully.nc.wc.edu/TOConnor/429/429lect12.htm

[45]  Ibidem

[46] Peter Calvocoressi, Politica mondiala dupa 1945, Bucuresti, Allfa, 2000, p.645-646

[47] Cristian Delcea, op. cit., p. 29-30

[48] Ibidem

[49] Ibidem, p.33-34

[50] Biological Terrorism Agents

http://www.med.umich.edu/1libr/aha/aha_bioterro_crs.htm

[51] Amy Bickers, Japan Reflects on 1995 Sarin Gas Terror , Middle East News Online, 4 noiembrie, 2001

http:rickross.com/reference/aum/aum/aum278.html

[52] Ibidem

[53] Ibidem

[54] Ibidem

[55] Ibidem

[56] Ibidem

[57] The Moscow Hostage Crisis: An Analysis of Chechen Terrorist Goals, mai, 2003, vol.2

http://www.ccc.nps.navy.mil/si/mayo3/russia.asp

[58] Ibidem

[59] MoscowHostage Crisis, BBC News, 25 octombrie, 2002

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/2358667.stm

[60] Ibidem

[61] Hal Bernton, Mike Carter, David Heath, James Neff, The terrorism within – The story behind one man’s holy war against America, The Seattle Times, 23 iunie – 7 iulie, 2002

http://seattletimes.nwsource.com/news/nation-world/terrorismwithin/

[62] Cristian Delcea, op. cit, p. 35

[63] Ibidem

[64] Crisian Delcea, op.cit. , p. 30-31

[65] PLP, DFLP, PFLP,PFLP-GC, Palestinian leftists, 31 octombrie, 2005

http://www.cff.org/publication/9128/

[66] Ibidem

[67] Ibidem

[68] Ibidem

[69] Ibidem

[70] Mister Thorne, Shia vs. Sunni, 5 mai, 2003

http://misterthorne.org/ESSAYES/sunni_v_shia.html

[71] Ibidem

[72] Ibidem

[73] Ibidem

[74] Ibidem

[75] Ibidem

[76] Barry Robin, Sunni versus Shia,  11 mai, 2006

http://www.unc.edu/depts/diplomat/item/2006/0406/rubi/rubin_sunnishia.html

[77] Mister Thorne, Shia vs. Sunni, 5 mai, 2003

http://misterthorne.org/ESSAYES/sunni_v_shia.html

[78] HNN Staff, What is the difference between Sunni and Shiite Muslims-and why does it matter? ,  18 decembrie, 2006

http://hnn.us/articles/934.htm

[79] Ibidem

[80] Shia/Sunni Conflict, 29 septembrie, 2006

http://wwww.pbs.org/wenet/religionandethics/week950/excerpt.html

[81] Ibidem

[82] Ibidem

[83] Ibidem

[84] Jaber Hala, HEZBOLLAH-Nascuti cu razbunarea in sange, Filipestii de Targ, Antet XX Press, p.82

[85] Jean-Charles, Damian Martinez, Zarqawi-Noua fata Al-Qaeda, Aquila, 1993, p.9

[86] Ibidem , p. 254

[87] Jaber Hala, op.cit. , p.84

[88] Jeff Weintroub, The Jihad is against the Shia, not the Americans, The Guardian, 16 ianuarie, 2007

http://jeffweintroub.blogspot.com/2007/01/jihad-now-is-against-shias-not.htm

[89] Ibidem

[90] Ibidem

[91] Ibidem

[92] Ibidem

[93] Jean-Francoise Seznec, Interview-Crossroads in Us-Sudi relations, 8 octombrie, 2004 http://wwww.saudi-us-relations.org/newsletter2004/saudi-relations-interests-10-08.htm

[94] Ibidem

[95] Graham E.Fuller, Afganistan and Terrorism, 18 septembrie, 2001

http://www.digitalpq.org/global_services/global%20viewpoint/09-17-01.htm

[96] Jim Lobe, Breaking the army, 12 aprilie, 2007

Htt://www.antiwar.com/lobe/?articleid=10805

[97] Ibidem

[98] Mathew J.Morgan, The origins of the new terrorism, 2004

http://wwww.carlisle.army/mil/usawc/parameters/o4spring/Morgan.pdf

[99] Ibidem

[100] Ibidem

[101] Ibidem








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5430
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site