Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Statistica

Creditul public

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
IMPOZITUL PE VENIT - Sfera de aplicare a impozitului pe venit si cotele de impozitare
Raiffeisen Bank – Banca ta de incredere - Viziune, Misiune, Valori
CATEDRA DE FINANTE - TEMATICA LUCRARILOR DE DIPLOMA
METODOLOGIA CONTROLULUI FISCAL (Etape)
Procesul bugetar
Beneficiile factoringului
Clasificarea riscurilor bancare
Managementul activitatii de creditare
SISTEMUL BANCAR NIPON - Istoria sistemului financiar nipon
Impozitul pe cladiri

Creditul public

1. Imprumuturile de stat: esenta si trasaturile caracteristice

2. Destinatia si rolul imprumuturilor de stat




3. Tehnica imprumutului de stat

4. Operatiuni aferente imprumuturilor de stat

Imprumuturile de stat: esenta si trasaturile caracteristice

Imprumuturile de stat au aparut si s-au dezvoltat in contextul finantelor publice moderne, alaturi de impozite si taxe, ca mijloc de completare a fondurilor banesti de utilitate publica sau ca venituri extraordinare.

Din punct de vedere terminologic, frecvent este utilizata expresia imprumut public care este sinonima celei de credit public.

In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale adesea nu acopera integral cheltuielile bugetare ordinare. In asemenea situatii, autoritatile publice se adreseaza persoanelor fizice si juridice care dispun de mijloace banesti temporar disponibile, cerandu-le sa le incredinteze o parte din acestea pentru acoperirea diferentei dintre cheltuielile si veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, in caz de dezechilibru bugetar, completarea veniturilor publice se face cu resurse de imprumut, adica pe calea creditului public.

Sub aspect economic creditul public reflecta relatiile economice de redistribuire a resurselor temporar disponibile ale persoanelor fizice si juridice in favoarea autoritatilor publice pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii.

Creditul public imbraca urmatoarele forme:

imprumuturile de stat;

atragerea disponibilitatilor banesti prin casele de economii.

In prezent, imprumuturile de stat constituie principala forma a creditului public.

Din destinatia diferita pe care o are creditul bancar si cel public reiese deosebirea dintre actiunile si obligatiunile emise de societatile de capital, pe de o parte, si obligatiunile imprumuturilor de stat, pe de alta parte.

Actiunile emise de catre societatile de capital reprezinta inscrisuri care certifica detinatorului lor calitatea de creditor si-i dau dreptul sa primeasca o dobinda la sumele imprumutate, indiferent de rezultatele financiare obtinute de societatea care a emis obligatiunile. Actiunile, ca si obligatiunile societatilor de capital, nu au valoare proprie, ci reprezinta numai o anumita valoare din valoarea capitalului corporativ. Ele circula independent de capitalul real, adica se cumpara, se vind si se gajeaza ca si cum ar avea o asemenea valoare. Aceste inscrisuri sunt, prin urmare, capital iluzoriu sau fictiv.

Obligatiunile imprumuturilor de stat constituie titluri care atesta detinatorului lor calitatea de creditor al statului. Desi nu au o valoare proprie, ele circula ca si cum ar avea o asemenea valoare. In masura in care sumele imprumutate de stat nu sint folosite in scopuri productive, ci pentru consum, obligatiunile imprumuturilor respective nu au in spatele lor un capital real, capabil sa produca o valoare noua. Cu toate acestea, ele dau detinatorului lor dreptul de a primi o dobanda din partea statului care se suporta din resursele bugetare. Prin urmare, obligatiunile imprumuturilor de stat reprezinta dublu capital fictiv.

Dobanda platita de stat pentru mijloacele banesti imprumutate si utilizate de acestea in scopuri neproductive exprima relatii de redistribuire a venitului national; se redistribuie, in principal, veniturile persoanelor fizice si juridice mobilizate la  buget pe calea impozitelor si taxelor, in favoarea celor care au acordat bani cu imprumut statului si pentru care incaseaza dobanzi.

Sub aspect juridic, imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobinda si alte costuri curente.

Trasaturile caracteristice ale imprumutului de stat sunt:

a) imprumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina unei persoane fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor. Conditiile de emisiune si rambursare a imprumutului, forma si marimea venitului pe care il asigura, precum si alte eventuale avantaje acordate imprumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali.

In cazul contractului de credit bancar, conditiile de acordare si rambursare a imprumutului se negociaza de banca cu fiecare solicitant. In plus, acest contract prevede obligatia debitorului sa prezinte o garantie materiala in favoarea creditorului. In cazul imprumutului contractat de stat, acesta nu ofera o asemenea garantie celor ce imprumuta.

De regula, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Istoria a cunoscut insa si cazuri de imprumuturi fortate, cind subscrierea a avut un caracter obligatoriu (la imprumuturi fortate un stat recurge in imprejurari exceptionale).

b) imprumutul are caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie la termenul fixat, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.

c) imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe linga rambursarea sumei imprumutate, si o anumita contraprestatie.

Pentru a putea intra in posesia sumei de bani care ii lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite sistematic detinatorilor de inscrisuri publice, „pretul” acestei folosinte. „Pretul” la care ne referim imbraca forma dobinzii, forma castigului ori ambele forme, dupa caz, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale.

2. Destinatia si rolul imprumuturilor de stat

Statul apeleaza la imprumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza in anul considerat acopera integral cheltuielile bugetare. Desi pe intregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu deosebire in primele luni ale anului, poate sa nu existe o concordanta deplina intre termenele la care se incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Ca urmare, in unele perioade platile devanseaza incasarile, ceea ce provoaca un gol de casa, adica o insuficienta temporara de resurse, in timp ce in altele se inregistreaza un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.

In cazul in care toate resursele publice incasate pe teritoriul tarii se colecteaza la Trezoreria finantelor publice, este posibil ca insuficienta de resurse inregistrata la bugetul administratiei centrale de stat sa fie acoperita pe seama sumei imprumutate de la o alta institutie de stat care inregistreaza un prisos de resurse. In momentul incasarii veniturilor bugetare prevazute, suma respectiva se restituie institutiei imprumutatoare.

In cazul in care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de casa al bugetului, atunci se solicita imprumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata. In ultima instanta, se face apel la Banca Centrala a tarii, sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare, in limitele si conditiile prevazute de lege. Resursele banesti imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati nu maresc masa semnelor banesti in circulatie, ci numai o redistribuie; in schimb, resursele imprumutate de la Banca Centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala. Apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti ori cate ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la termenele prevazute.

In cazul in care veniturile fiscale si domeniale ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare pe intregul an, pentru finantarea deficitului rezultat statul se imprumuta pe piata interna sau in strainatate. Intrucat uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totusi limitat, statul apeleaza si la resursele Bancii Centrale. Aceasta ii asigura imprumutul solicitat punand rotativa in functie, adica emitand bani fara acoperire. In perioada postbelica deficitul bugetar a capatat un caracter cronic, numeroase tari ale lumii confruntindu-se cu problema deficitului financiar public. Asadar, dezechilibrul financiar contribuie la adancirea dezechilibrului monetar, la agravarea fenomenelor inflationiste, la destabilizarea economiei nationale.

Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la Banca Centrala, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. In unele tari emisiunea de bonuri de tezaur este plafonata prin lege, in timp ce in altele aceasta este nelimitata. In acest din urma caz, emisiunea de bonuri de tezaur din instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casa) se transforma in mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar).

Sumele imprumutate de stat de la Banca Centrala au, cel putin teoretic, caracter rambursabil. Ele urmeaza sa se restituie fie din excedentul bugetar atunci cind acesta exista, fie din imprumuturile contractate de stat la diverse persoane fizice sau juridice (altele decit Banca Centrala). Practic insa rambursarea acestor imprumuturi are adesea un caracter formal: statul stinge imprumuturile sale vechi primite de la Banca de Emisiune, pe seama unor imprumuturi noi contractate la aceeasi institutie, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani in circulatie.

Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie, de regula, in termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobanzilor aferente au drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majorarea impozitelor, iar in caz de insuficienta a acestora, contractarea de noi imprumuturi.

In conditiile in care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales intre sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de imprumuturi. De cele mai multe ori guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie din urmatoarele considerente:

majorarea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece afecteaza nivelul de trai al populatiei. In tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua sporire a acesteia se loveste de impotrivirea ferma a categoriilor sociale care ar urma sa suporte sarcina suplimentara;

imprumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute un plasament sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;

imprumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decit impozitele directe. Perioada necesara pentru indentificarea si evaluarea materiei impozabile, stabilirea si perceperea impozitelor este mai indelungata decit cea de subscriere la imprumut si efectuare a varsamintelor in contul acestuia;

in conditiile in care imprumutul se solicita la Banca Centrala, termenul de obtinere a resurselor banesti este si mai scurt decit in cazul in care acesta se plaseaza in randurile populatiei ori ale persoanelor juridice (altele decit Banca Centrala).

In problema rolului imprumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita de cea a confratilor lor din perioada capitalismului ascendent. In ce priveste dilema „impozite sau imprumuturi” pentru finantarea cheltuielilor bugetare, economistii din perioada de ascensiune a capitalului erau adepti ai solutiei impozitelor si criticau aspru recurgerea la imprumuturi publice.

Imprumuturile de stat indeplinesc un rol pozitiv in masura in care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicare, protectia mediului etc. In asemenea situatii, imprumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea venitului national si, pe aceasta baza, la asigurarea resurselor necesare rambursarii lor.

Imprumuturile de stat contractate in strainatate contribuie la redistribuirea venitului national intre tarile imprumutatoare si cale imprumutate. La acordarea de imprumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile imprumutatoare catre tarile imprumutate. Din momentul inceperii restituirii imprumuturilor si al platii dobanzilor aferente, directia fluxurilor financiare se schimba; de data aceasta, fluxurile pornesc de la tarile beneficiare de imprumuturi catre tarile imprumutatoare.

Intrucat tarile dezvoltate constituie principalele tari exportatoare de capital, iar tarile in curs de dezvoltare – principalele tari importatoare de capital, este lesne de inteles ca prin intermediul imprumuturilor contractate in strainatate are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan international.

3. Tehnica imprumutului de stat

La contractarea unui imprumut este necesara stabilirea urmatoarelor elemente tehnice care il definesc din punct de vedere juridic:

denumirea imprumutului care se contracteaza;

valoarea mentionata pe fiecare cupiura a inscrisului acelui imprumut;

termenul de rambursare;

dobinda;

eventuale alte avantaje materiale acordate detinatorilor de inscrisuri, pentru a face imprumutul mai activ.

Denumirea imprumutului poate sa fie legata de destinatia acestuia. Atunci cind statul doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra caracterului exceptional al imprumutului sau asupra obiectivului urmarit prin acel imprumut, considerat de interes national, precizeaza acest lucru in insasi denumirea lui (de exemplu: „Imprumut pentru finantarea proiectului de aprovizionare cu apa potabila a regiunii de nord a Moldovei in valoare de 25 milioane dolari S.U.A., incheiat intre Guvernul Republicii Moldova si Export Credit Bank (Turcia)” s.a.). In cazurile in care imprumuturile se contracteaza cu o oarecare regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinatii (constructii de drumuri s.a.), in denumirea lor se precizeaza anul cotractarii, nivelul dobinzii, forma pe care o imbraca venitul („imprumut de stat cu cistiguri”), dupa caz.

Valoarea nominala, valoarea reala si cursul. Pentru fiecare imprumut contractat pe piata, statul emite niste inscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hirtii de valoare, obligatiuni etc., in cupiuri de o anumita valoare (de exemplu: de 200 de dolari S.U.A., 2000 de euro etc.). Suma inscrisa pe titlul unui imprumut de stat, denumita valoare nominala, exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia (creditorul) o are de incasat de la stat (sau, invers, datorita statului fata de detinatorul inscrisului respectiv). Cind imprumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului inscrisului valoarea nominala a acestuia. Daca detinatorul dereste sa-si recupereze banii plasati in inscrisuri ale unui imprumut de stat inainte de termen, el poate sa le vinda la bursa. Suma cu care se cumpara (se vinde) un inscris, demunita valoare reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decit valoarea nominala a acesteia. Marimea valorii reale depinde de cursul la care coteaza inscrisurile respective. Cursul exprima „pretul” cu care se cumpara si se vinde 100 de unitati monetare valoare nominala si acesta poate fi: al pari, adica egal cu 100; sub pari, adica mai mic decit 100, sau supra pari, adica mai mare decit 100. La lansarea unui imprumut, cursul obligatiunii unui imprumut de stat este, de regula, sub pari si numai uneori al pari sau supra pari.

Cursul depinde de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobinzii la imprumutul respectiv, ca si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor inscrisurilor acelui imprumut.

In acest context, folosirea notiunilor de valoare nominala si valoare reala este conventionala, deoarece obligatiunile imprumuturilor de stat, asa cum s-a aratat mai sus nu au valoare proprie.

Termenul de rambursare. Exista imprumuturi pe termen scurt ( contractate pe o perioada de pina la un an inclusiv), pe termen mijlociu sau mediu (pe o perioada de peste un an pina la cinci ani inclusiv) si pe termen lung (pe o perioada de peste cinci ani). La imprumuturi pe termen scurt statul apeleaza atunci cind, desi este echilibrat pe intregul an, bugetul prezinta neconcordante intre momentul lansarii veniturilor prevazute si cel al afectuarii cheltuielilor aprobate.

Imprumuturi pe termene mijlocii si lungi statul contracteaza atunci cind are nevoie de resurse banesti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite crinice sau pentru finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare.

Pentru imprumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite etc. Politele de tezaur, spre deosebire de bonurile de tezaur si de celelalte inscrisuri pe termen scurt, sunt supuse dreptului cambial, care reglementeaza conditiile in care pot fi scontate la banci, executate silit etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate la banci si vindute la licitatie la cursuri variabile. Certificatele de impozite sunt inscrisuri nepurtatoare de dobinda, pe care statul le inmineaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau alte angajamente. Detinatorii acestor inscrisuri le pot folosi pentru plata impozitelor.

Pentru imprumuturile pe termen mijlociu si lung se emit titluri de renta, iar pentru cele fara termen – titluri de renta perpetua.

Inscrisurile emise de stat se mai deosebesc si prin faptul ca unele sunt negociabile (inscrisuri cu circulatie libera), in timp ce altele nu pot fi negociate si nici lombardate.

Dobinda. „Pretul” pe carestatul il plateste creditorilor sai pentru folosirea sumei imprumutate imbraca forma dobinzii (venit fix de care beneficiaza toti detinatorii de inscrisuri, proportional cu suma imprumutata); cistigurilor (venituri diferentiale ca marime, de care beneficiaza numai un numar restrins de detinatori); forma combinata a dobinzii si castigurilor sau forma altor avantaje.

La imprumuturile de stat cu dobinda, fiecare obligatiune are anexat un numar de cupoane care se detaseaza periodic (o data sau de doua ori pe an) si se prezinta la ghiseul Bancii Centrale sau al altei institutii desemnate de stat, de unde se incaseaza dobanda cuvenita.

La imprumuturile de stat cu castiguri (premii), cistigurile se platesc numai detinatorilor obligatiunilor cistigatoare la tragerile la sort. Suma totala a cistigurilor se stabilesc tinind seama de rata dobinzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi platit-o ca dobinda – daca imprumutul ar fi fost cu dobinda – se repartizeaza sub forma de cistiguri.

Rata dobanzii la inprumuturile de stat se mentine, in general, la un nivel apropiat de acela al ratei dobinzii la creditul bancar. La rindul sau, rata dobinzii la creditul bancar este in functie de cererea si oferta de capital de imprumut si de rata medie a profitului. In mod normal, rata dobinzii este mai mica decit rata medie a profitului si manifesta tendinta de scadere.

Practic, pot fi observate si situatii cind, drept urmare a politicii de restringere a creditului bancar promovata de stat, rata dobanzii sa se situeze la nivelul ratei profitului mediu sau chiar sa-l depaseasca.

Dobinzile la imprumuturile de stat se diferentiaza in functie de termenul de rambursare a acestora: cu cit este mai indelungat acest termen, cu atit mai ridicata este rata dobinzii. Statul incearca sa protejeze interesele persoanelor care ii imprumuta bani pe perioade mai indelungate, acordindu-le o dobinda mai mare care sa acopere macar partial pierderea suferita de acestea prin diminuarea puterii de cumparare a banilor, ca urmare a inflatiei.

Cele expuse pina aici se refera la rata de emisiune a dobinzii, denumita si rata nominala, deoarece ea se calculeaza la valoarea nominala a inscrisurilor emise de stat. In cazul in care imprumutul de stat se plaseaza pe piata la un curs sub pari, suma incasata de la subscriitori (valoarea reala) va fi mai mica decit cea pe care o datoreaza acestora si la care calculeaza dobinzi (valoarea nominala). Raportind marimea absoluta a dobinzii datorate de stat creditorilor sai la valoarea reala a imprumutului, va rezulta ca, de fapt, rata reala a dobinzii este mai ridicata decit rata nominala a acesteia.



Notiunea de rata reala a dobinzii mai are si sensul de venit net ce revine creditorului de pe urma unei sute de unitati monetare date cu imprumut pe termen de un an si se determina prin corectarea dobinzii nominale cu influenta cresterii (descresterii) preturilor pe piata. Astfel, atunci cind preturile de pe piata interna inregistreaza o crestere de la un an la altul, aceasta diminueaza, practic, venitul realizat de creditor sub forma de dobinda; in schimb, scaderea preturilor majoreaza venitul real ce revine creditorului din dobinzi.

Diferenta dintre dobinda nominala si cea reala constituie o pierdere pentru creditor si un avantaj de egala valoare pentru debitor.

La fel se intimpla si in cazul imprumuturilor contractate in strainatate. Daca preturile produselor tarii debitoare inregistreaza o scadere pe piata externa, atunci dobinda reala a acestui imprumut va fi mai mare decit cea nominala. In cazul cresterii preturilor la exportul produselor tarii debitoare dobinda reala va fi mai mica decit cea nominala, ceea ce o avantajeaza. In acest caz, rata reala a dobinzii se calculeaza dupa aceeasi formula, cu precizarea ca la numitor, in locul deflatorului produsului intern brut, fugureaza indicele de pret al produselor exportate de tara debitoare.

Alte avantaje conferite detinatorilor de inscrisuri ale imprumuturilor de stat. O modalitate de a face mai atractiv un imprumut de stat consta in inlocuirea dobinzii cu cistiguri. In acest caz, suma care ar fi revenit tuturor detinatorilor de inscrisuri sub forma de dobinda se repartizeaza detinatorilor inscrisurilor iesite cistigatoare la tragerile la sort. Pentru unii detinatori de disponibilitati banesti, probabilitatea chiar redusa de a realiza un cistig mare este mai tentanta decit perspectiva realizarii certe a unui venit de citeva procente pe an sub forma de dobinda.

Statul foloseste calea plasarii imprumuturilor la un curs pari, pentru a-l face mai atractiv. In mod normal, dobinda la un imprumut de stat ar trebui sa fie stabilita la nivelul celei practicate pe piata la creditul bancar acordat intreprinderilor. Cum insa unii subscriitori potentiali, in conditii egale, prefera sa-si plaseze disponibilitatile banesti spre valorificare la banci, statul cauta sa-i atraga oferindu-le un avantaj suplimentar, materializat intr-o dobinda reala mai mare decit cea de emisiune si intr-o prima de rambursare. Aceasta prima reprezinta diferenta dintre cursul al pari, la care se ramburseaza imprumutul, si cursul sub pari, la care se plaseaza. Ea poate sa apara si in cazul in care imprumutul se plaseaza la un curs al pari, dar se ramburseaza la un curs asupra pari.

In afara de dobinzi, cistiguri si prime de rambursare, unele state acorda desinatorilor de efecte publice si alte avantaje, cum ar fi: scutirea de impozite si taxe a veniturilor provenind de la anumite imprumuturi si/sau a tranzactiilor la bursa cu efecte publice; acceptarea de catre stat a unor inscrisuri ale imprumuturilor sale la valoarea nominala, drept plata in contul impozitelor datorate de catre detinatorul lor inainte de expirarea termenului de rambursare; garantarea variatiilor monetare. In anumite tari, unele inscrisuri ale imprumuturilor de stat se bucura de privilegiul juridic de a nu putea fi supuse executarii silite, in cazul in care desinatorul lor a ajuns in stare de faliment.

Faptul ca in numeroase tari inflatia a capatat un caracter cronic face ca persoanele care isi pastreaza banii in stare lichida (in numerar sau in cont) si cele care ii ofera cu imprumut sa piarda sistematic o parte din puterea lor de cumparare. Sunt feriti de acest pericol numai cei care isi plaseaza banii in valori materiale nesupuse deprecierii. Intrucit riscul deprecierii monetare este cert si de mare amploare, inflatia a devenit un obstacol serios in calea dezvoltarii creditului atit public, cit si privat. Pentru a proteja interesele creditorilor sai, statul are la indemina doua solutii, si anume:

sa stabileasca o rata mai inalta a dobinzii care sa acopere deprecierea previzibila a banilor;

sa ofere o garantie juridica impotriva acestei deprecieri.

Prima solutie, desi utilizata in practica, nu este pe deplin satisfacatoare, deoarece daca are la baza o rata supraevaluata a inflatiei, atunci aceasta va crea avantaje nemeritate creditorilor si va scumpi nejustificat imprumutul de stat; daca rata dobinzii se bazeaza pe o rata a inflatiei subevaluata, acest lucru va proteja interesele creditorilor, dar va reduce costul imprumutului pentru stat.

Cea de-a doua solutie consta in:

a) exprimarea imprumutului intr-o alta valuta mai stabila. O asemenea masura se aplica mai cu seama in cazul imprumuturilor contractate in strainatate;

b)    punerea in corespundere a monedei in care s-a exprimat imprumutul cu continutul sau in aur. O asemenea solutie, fezabila in conditiile in care monedele definite printr-o anumita cantitate de aur fin, dupa renuntarea la convertibilitatea acestora in aur nu mai are aplicabilitate practica;

c)           indexarea imprumutului. Aceasta solutie consta in punerea in dependenta a valorii imprumutului de cea a monedei nationale, calculata pe baza indicelui de pret al bunurilor de consum sau a pretului anumitor produse (de exem­plu: pretul unei tone de carbune extras sau al unui kwh de energie electrica), ori a tarifului anumitor servicii: tariful de transport pe calator/km). Aceasta solutie reflecta mai corect mutatiile monetare determinate de modificarile de preturi si tarife pe piata interna, decat cele inregistrate in raport cu alte monede sau cu pretul aurului.

4. Operatiuni aferente imprumuturilor de stat

Imprumuturile de stat presupun un sir de operatiuni legate de plasarea acestora pe piata, de rambursarea lor, precum si de eventuala modificare a ratei dobanzii si a termenelor de restituire initial stabilite.

Plasarea imprumuturilor Practica financiara cunoaste urmatoarele modalitati de plasare a imprumuturilor de stat:

prin subscriere publica;

plasare prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare;

prin vanzare la bursa.

Plasarea imprumuturilor prin subscriere publica reprezinta o activitate a Ministerului Finantelor sau a altei institutii specializate, imputernicite, in acest sens, de organul de decizie.

Initial, pentru a asigura plasarea integrala a imprumutului, se organizeaza o publicitate extinsa privind obiectivui si conditiile lansarii si rambursarii acestuia. Subscrierea publica si achitarea  sumelor subscrise se efectuiaza la ghiseele deschise la administratiile financiare, perceptii, casierii, case de economii, banci etc. sau direct prin functionari publici.

In practica plasarii imprumuturilor prin subscriere publica se intalnesc doua situatii:

cand nu se limiteaza cuantumul imprumutului ce poate fi contractat. In acest caz, fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru intreaga suma subscri­sa, fara nici o restrictie;

cand cuantumul imprumutului se limiteaza. In acest caz, se procedeaza in modul urmator: fie se lasa ca subscrierile sa se desfasoare liber, fara nici o restrictie, pana la expirarea termenului de subscriere, urmand ca in caz de depasire, pe ansamblu, a plafonului stabilit, sa se limiteze fiecarui subscrii­tor suma pe care o poate varsa (proportional cu cea subscrisa), fie se stabi­lesc de la inceput limite de subscriere pe fiecare ghiseu sau plasator.

Plasarea imprumutului prin consortii (sindicate) bancare se realizeaza prin intermediul unui grup de banci, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente.

Sindicatul sau consortiul bancar fie preia in comision obligatiunile imprumutulul, fie le cumpara efectiv. In primul caz, statul intra in posesia sumelor imprumutate pe masura plasarii inscrisurilor de catre consortiu, caruia ii plateste un anumit comision. Potrivit acestui procedeu, consortiul nu raspunde pentru inscrisurile platite. In cel de-al doilea caz, consortiul cumpara efectiv inscrisurile imprumutului de stat, pe care se angajeaza sa le plaseze pe piata. Pentru aceasta operatie, consortiul incaseaza diferenta dintre cursul la care vinde inscrisurile catre populatie si cursul la care le-a cumparat de la stat. De aceasta data, inscrisurile care nu au putut fi plasate pe piata sunt retinute de bancile care alcatuiesc consortiul si intra in portofoliile acestora.

Din punct de vedere financiar, plasarea imprumuturilor prin consortii bancare

este mai costisitoare pentru stat decat cea prin subscriere publica, deoarece antreneaza cheltuieli importante sub forma de comisioane sau de diferenta de curs, in favoarea bancilor. Din punct de vedere tehnic, insa, aceasta modalitate de plasare a imprumutului este mai comoda pentru stat decat cea realizata prin subscriere publica, deoarece, efectuandu-se prin institutii specializate, se poate realiza intr-un termen restrins.

Prin vanzare la bursa sunt plasate inscrisurile unui nou imprumut, atunci cind statul intentioneaza ca acesta sa treaca neobservat. In acest caz, cumparatorii nu cunosc daca inscrisurile care fac obiectul tranzactiilor la bursa sunt ale unui imprumut veche, vandute de detinatorii lor, sau ale unui imprumut nou, emis recent de stat. Aceasta modalitate prezinta avantajul ca este discreta, comoda si foarte putin costisitoare. Ea, insa, nu poate fi aplicata pe scara larga, deoarece oferte mari de inscrisuri ar duce in scaderea cursului acestora, ceea ce ar reduce randamentul financiar al imprumutului.

Inscrisurile imprumuturilor de stat se emit, de regula, „la purtator”, adica fara inscrierea numelui subscriitorului pe ele. Atunci cind imprumutul este destinat unui numar restrins de creditori, statul poate emite inscrisuri normative (care contin numele creditorului). In aceste cazuri, sumele imprumutate si dobanzile datorate creditorilor se inscriu in registrul datoriei publice.

Modificarea ratei dobanzii. In functie de cererea si oferta capitalului de imprumut, rata dobanzii nu ramane timp indelungat constanta pe piata, suportand anumite modificari. In perioadele cand rata dobanzii inregistreaza o reducere apreciabila, statul cauta sa profite de aceasta situatie pentru a-si facilita efortul financiar determinat de imprumuturile contractate in conditii mai putin favorabile. In asemenea circumstante, statul procedeaza la preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai redusa, operatiune cunoscuta sub denumirea de conversiune. Faza depresiunii si inceputul fazei de crestere economica sunt momentele considerate cele mai favorabile pentru realizarea conversiunii, deoarece atunci dobanda atinge nivelul minim.

Practica financiara cunoaste trei tipuri de conversiune:

I) conversiunea fortata, cand statul ofera detinatorilor de inscrisuri o singura posibilitate, si anume: de a prezenta la preschimbare titlurile imprumutului vechi contra titlurilor unui nou imprumut, pe parcursul unei anumite perioa­de de timp. La expirarea termenului stabilit, titlurile vechi isi pierd valabili­tatea;

2) conversiunea facultativa, cand detinatorii inscrisurilor au urmatoarea alternativa: de a preschimba inscrisurile imprumutului vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou sau de a pastra inscrisurile vechiului imprumut. Daca noul imprumut este emis cu o dobanda mai mica, atunci detinatorii inscri­surilor imprumutului precedent nu se vor prezenta la preschimbare, pentru a nu pierde avantajul pe care il au. Daca imprumutul nou ar pastra dobanda la nivelul imprumutului vechi, atunci statul nu ar mai avea interes sa realizeze conversiunea;

3) conversiune sau rambursare anticipata, cand detinatorii de inscrisuri au ur­matoarele posibilitati: sa accepte preschimbarea inscrisurilor vechiului im­prumut in conditiile stabilite de stat sau sa o refuze si sa solicite rambursarea anticipata a acestuia. Daca numarul celor care prefera rambursarea anticipa­ta este mare, avantajul financiar scontat de stat prin conversiune - reducerea cheltuielilor publice cu plata dobanzilor - poate sa fie in mare parte atenuat de efortul financiar determinat de achitarea inainte de termen a inscrisurilor care nu au fost supuse preschimbarii.

Dintre cele trei tipuri de conversiune mentionate, acesta de la urma este aplicat mai frecvent.

Prin operatiunea de conversiune, statul obtine un avantaj material, concretizat in reducerea cheltuielilor cu plata dobanzii, dar pierde din increderea de care se bucura pe piata capitalului. Astfel, la lansarea unui nou imprumut caracterizat prin dobinda comparabila cu cea practicata de banci, detinatorii de disponibilitati banesti libere vor prefera sa le incredinteze bancilor, si nu statului.

Pe piata capitalului de imprumut se produc uneori reduceri considerabile ale cursului obligatiunilor de stal. In cazul in care cursul acestora este sub cel de emisiune, detinatorii inscrisurilor vindute la bursa nu isi recupereaza suma varsata statului la subscriere. Asemenea situatii au o influenta negativa asupra creditului public, creind dificultati stalului la plasarea de noi imprumuturi. Pentru a evita astfel de situatii si a mentine interesul publicului fata de imprumutul cursul caruia a scazut sensibil, statul poate proceda la majorarea ratei dobanzii. Aceasta operatiune este inversul conversiunii si poarta denumirea de arozare.

Daca statul dispune de resurse financiare si in perspectiva apropiata nu are intentia sa contracteze noi imprumuturi, el poate sa profite de pe urma scaderii cursulul si sa cumpere la bursa, la un curs avantajos, inscrisurile respective. In acest caz, el nu va face o arozare, dar o rascumparare a imprumutului inainte de termenul de rambursare.



Modificarea termenului de rambursare Statele care apeleaza frecvent la un imprumuturi pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor bugetare temporare ajung sa acumuleze datorii importante care trebuie rambursate la intervale scurte de timp. In asemenea situatii, cheltuielile anuale cu rambursarea imprumuturilor ajunse la scadenta pot depasi considerabil resursele financiare ale statului destinate acestui scop in anul respectiv. Pentru a depasi aceasta problema, statul procedeaza la consolidarea datoriei sale ajunse la scadenta, adica la preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur si altele) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mediu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua).

Deoarece prelungirea termenului de rambursare a imprumutului presupune pentru creditori, cresterea riscului de depreciere a banilor plasati in efecte publice, statulul este pus in situatia de a accepta frecvent majorarea ratei dobanzii. In aceste conditii, consolidarea datoriei ofera statului un avantaj imediat, care consta in reducerea cheltuielilor publice legate de rambursarea imprumutului ajuns la scadenta pe anul in curs si/sau pe anii imediat urmatori, dar mareste considerabil volumul total al efortului financiar determinat de plata dobanzilor aferente imprumutului respectiv pana la rabursare. In prezent, consolidarea se practica pe scara larga preponderent de tirile in curs de dezvoltare, care au contractat datorii fata de strainatate si nu sunt in masura sa le onoreze din lipsa resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poale efectua numai cu acordul principalilor creditori si in conditiile impuse de acestia.

Consolidarea este avantajoasa pentru banci, deoarece ele incaseaza importante comisioane pentru operatiunea de preschimbare a inscrisurilor imprumutului pe termen scurt cu inscrisuri ale imprumutului consolidat. Atunci cand guvernul nu doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra problemelor lui financiare, el efectuiaza o consolidare deghizata, care consta in achitarea imprumutului ajuns la scadenta cu banii obtinuti din contractarea unui imprumut nou, de valoare egala sau apropiata. O asemenea rezolvare este rationala din punct de vedere economic, daca imprumuturile pe termen scurt nu detin o pondere prea mare in totalul datoriei publice, deficitul bugetar poate sa fie de scurta durata, iar detinatorii de bonuri de tezaur si alte inscrisuri similare accepta sa-ti plaseze in continuare disponibilitatile lor banesti in astfel de inscrisuri.

Rambursarea imprumuturilor de stat consta in rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor, adica in restituirea sumelor imprumutate. Rambursarea imprumuturilor poate avea caracter obligatoriu sau facultativ. In mod expres, statul isi asuma obligatia de a restitui numai imprumuturile cu termen. El poate insa sa ramburseze si imprumuturile perpetue, fara insa sa fie obligat la aceasta.

Din punctul de vedere al momentului rambursarii, distingem imprumuturi care se restituie integral la o scadenta unica si imprumuturi a caror rambursare este esalonata pe o perioada mai indelungata. Imprumuturile cu scadenta unica prezinta dezavantajul ca obliga statul sa efectueze plati masive la termenul stabilit, ceea ce ridica probleme de natura financiara (asigurarea resurselor financiare necesare), mo­netara (punerea in circulatie a unor mari sume de bani) si organizatorica (efectuarea de plati, catre un mare numar de persoane fizice si juridice, intr-o singura zi). Pentru evitarea acestor neajunsuri, statul poate sa procedeze fie la rascumpararea anticipata la bursa a inscrisurilor care se apropie de scadenta, fie la stabilirea unei perioade de timp suficient de lungi, in cursul careia urmeaza sa aiba loc rambursarea.

In practica se intalnesc mai multe modalitati de rambursare a imprumuturilor, si anume: pe calea anuitatilor; prin tragere la sorti; prin rascumparare la bursa.

Rambursarea imprumuturilor prin anuitati consta in aceea ca, incepand din cel de-al doilea sau al treilea an de la contractarea imprumutului, statul incepe sa achite, pe langa dobanzi, si o parte din suma datorata. Aceasta modalitate se foloseste atunci cand statul are putini creditori cu care stipuleaza conditiile de rambursare. Anuitatile se pot stabili fie in sume egale pe toata durata restituirii imprumutului, fie in sume inegale, adica in cote progresive sau regresive.

Cand imprumutul de stat a fost contractat la un mare numar de creditori, pentru rambursarea acestuia statul foloseste tragerile la sorti. In momentul lansarii imprumutu­lui, statul stabileste valoarea obligatiilor amortizabile in fiecare an prin tragere la sorti.

Rambursarea prin anuitati si prin tragere la sorti este specifica imprumuturilor cu termen. In cazul imprumuturilor pe termen lung, statul este obligat sa procedeze la rambursarea acestora la scadenta. El poate, insa, sa ramburseze imprumuturile si cu anticipatie, daca legea nu interzice o asemenea posibilitate.

Statul poate sa procedeze si la rascumpararea la bursa a inscrisurilor unui imprumut. Tot prin rascumpararea la bursa, el poate sa retraga din circulatie titlurile irrprumuturilor fara termen.

Rambursarea imprumuturilor se efectueaza pe seama:

fondului special de amortizare. In acest caz, in cadrul unei institutii spe­cializate, denumite casa de amortizare, se constituie un fond cu destinatie speciala, din care se achita cheltuielile cu plata dobanzilor si rambursarea imprumuturilor. Acest fond se alimenteaza din anumite venituri publice (cu preponderenta venituri ale monopolurilor fiscale), administrate ulterior de casa de amortizare;

resurselor prevazute in buget cu destinatie speciala. In acest caz, cheltuieli­le legate de datoria publica se inscriu in bugetul de stat si se acopera din ve­niturile bugetare ordinare, fara sa se creeze un fond special de amortizare;

excedentelor bugetare. La folosirea excedentelor bugetare se apeleaza pentru rambursarea imprumuturilor fara termen, daca acestea exista si daca operatiunea respectiva prezinta interes financiar pentru stat.

Imprumuturile contractate de stat se pot stinge (amortiza) nu numai pe calea rambursarii acestora, dar si in urma incapacitatii sale de plata, a deprecierii monetare si a repudierii obligatiunilor financiare anterior asumate. Un stat poate sa ajunga in stare de incapacitate de plata (insolvabilitate) din cauze politice sau  economice.

In practica internationala se cunosc cazuri cind guvernul unei tari refuza, din motive politice, sa onoreze obligatiile statului respectiv provenite din imprumuturi

contractate pe piata interna sau in strainatate de catre un alt guvern. Astfel, in urma revolutiei din octombrie 1917, guvernul sovietic a repudiat datoria publica mostenita de la guvernul tarist; dupa cel de-al doilea razboi mondial, la fel au procedat guvernele Cubei, Republicii Populare Democrate Coreene si altor tari cu datoria publca contractata de vechile regimuri. Asadar, in caz de repudiere, statul este solvabil, dar refuza sa plateasca din considerente politice, pe cand in caz de incapacitate de plata, de bancruta, statul recunoaste obligatiile asumate, dar nu le poate onora din lipsa de resurse financiar-valutare.

Impotriva statelor care repudiaza obligatiile asumate prin imprumuturi externe, statele creditoare exercita presiuni pe cale diplomatica pentru reluarea platilor, interzic bancilor lor sa le mai acorde noi imprumuturi; le blocheaza disponibilitatile aflate in conturi deschise la bancile cu sediu pe teritoriul lor; interzic importul de marfuri originare din tarile respective sau instituie embargou asupra exportului unor marfuri catre acele tari; folosesc forta armata sau amenintarea cu forta etc. In cele din urma, unele state debitoare accepta sa negocieze cu statele creditoare conditiile reluarii platii in contul datoriei publice repudiate, consimtind sa le achite o parte din obligatiile respective cu titlu de arierate financiare.

Intrebari de autocontrol:

Ce reprezinta creditul public?

Numiti formele creditului public.

Care este forma principala a creditului public in prezent?

Ce reprezinta imprumutul de stat sub aspect juridic?

Care sunt caracteristicile imprumutului de stat?

Ce intelegeti prin caracter contractual ti caracter rambursabil?

Numiti criteriile de clasificare a imprumuturilor de stat.

Cum se clasifica imprumuturile de stat in functie de locul de contractare?

Cum se clasifica imprumuturile de stat in functie de pozitia statului fata de creditori?

Stabiliti elementele tehnice pentru contractarea unui imprumut.

Ce reprezinta prima de rambursare ?

Determinati indicatorii prin intermediul carora se exprima povara datoriei publice.

Determinati indicatorii prin intermediul carora se exprima gradul de indatorare a unei tari.

Argumentati de ce statul in anumite situatii apeleaza la creditul public.

Cum se clasifica datoria publica in functie de natura creditorilor?

Test

Selectati raspunsul corect care constituie trasaturile caracteristice imprumutului de stat:

a)     un caracter rambursabil;

b)    un caracter nerambursabil;



c)     un caracter benevol;

d)    este obligatoriu;

e)     este fara contraprestatie;

f)      contraprestatie;

g)     toate variantele sunt corecte.

Alegeti raspunsul corect care constituie elementele tehnice ale imprumutului de stat:

a)     denumirea imprumutului;

b)    valoarea nominala;

c)     valoarea reala;

d)    prima de asigurare;

e)     termenul de rambursare;

f)      dobinda;

g)     prima de rambursare.

Inscrisurile imprumuturilor de stat imbraca urmatoarele forme:

a)     obligatiuni de stat;

b)    actiuni privelegiate;

c)     bonuri de trezorarie;

d)    bonuri de impozite;

e)     certificate de datorie;

f)      cambii.

Alegeti raspunsul corect.

La contractarea imprumuturilor creditorii statului sunt:

a)     persoanele fizice si juridice;

b)    numai persoanele juridice;

c)     organizatiile financiare internationale;

d)    guvernele altor state.

Alegeti raspunsul corect.

Imprumuturile de stat se utilizeaza pentru:

a)     acordarea necesitatilor curente ale bugetului de stat;

b)    cheltuielile de caaital;

c)     rambursarea unor datorii externe;

d)    numai pentru acordarea de credite din bugetul de stat.

Alegeti raspunsul corect.

Datoria publica externa include:

a)     totalitatea sumelor contractate cu imprumut de catre stat de la rezidentii sai;

b)    totalitatea sumelor contractate cu imprumut de catre stat de la nerezidentii sai;

c)     totalitatea sumelor contractate cu imprumut de catre stat de pe piata interna, cit si cea externa.

Alegeti raspunsul corect.

Este corecta afirmatia: „Valoarea reala este suma cu care se vinde sau se cumpara o hirtie de valoare de stat.”?

da / nu

Alegeti raspunsul corect care constituie formele creditului public:

a)     imprumuturi de stat directe;

b)    atragerea de disponibilitati banesti de la casele de economii;

c)     credite leasing.

Serviciul datoriei publice include cheltuieli pentru:

a)     plata pensiilor si salariilor;

b)    rambursarea datoriei publice;

c) plata dobinzilor aferente datoriei publice;

d) investitii capitale.

Alegeti raspunsul corect.

10) Povara datoriei publice se dimensioneaza prin intermediul urmatorilor indicatori:

a)     volumul cheltuielilor publice;

b)    marimea absoluta a serviciului datoriei publice;

c)     marimea medie pe 1 locuitor a serviciului datoriei publice;

d)    ponderea cheltuielilor pentru serviciul datoriei publice in PIB;

e)     volumul anual al dobinzilor aferente datoriei publice;

f)      structura cheltuielilor publice.

Alegeti raspunsul corect.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 841
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site