Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Statistica

VALORILE MOBILIARE

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
MODUL DE STABILIRE A VENITULUI NET DIN SALARII SI CALCULAREA IMPOZITULUI DIN SALARII
IMPOZITUL PE VENIT IN ROMANIA - PREZENTARE GENERALA
VALORILE MOBILIARE
VALORILE MOBILIARE

      



Prezentare generala

Prin Legea romana nr. 52/7iulie 1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori, se definesc valorile mobiliare care “sunt instrumente negociabile, emise in forma materiala sau evidentiate prin inscriere in cont, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii si in conditiile specifice de emisiune a acestora. Valorile mobiliare pot fi actiunile, obligatiunile, precum si instrumentele financiare derivate, sau orice alte titluri de credit incadrate de CNVM in aceasta categorie”.

Denumirea de valori mobiliare este preluata din literatura franceza -  valeurs mobilieres.

Definitia caracteristica pe plan international identica in continut precizeaza ca valorile mobiliare pot sa apara sub diverse forme, in ce priveste exprimarea lor:

- sub forma materiala, adica de hartie de valoare (un inscris, un document);

- sub forma de inscriere in cont, cu tendinta contemporana de inregistrare electronica.

In fapt, documentul sau inregistrarea in cont incorporeaza drepturi reale de proprietate sau de creanta in baza relatiei contractuale dintre emitent si investitor (proprietar sau creditor). Aceste drepturi ii sunt garantate investitorului de catre emitent prin semnatura data pe documentul inmanat sau pe comunicarea scrisa, referitoare la inregistrarea in cont. Din aceasta decurge si denumirea valorilor mobiliare in limba engleza de  “securities” (care vine de la cuvantul security insemnand siguranta, securitate, garantie).

1 Clasificarea valorilor mobiliare

Sunt cunoscute mai multe tipuri in functie de particularitatile legislatiilor nationale.

In activitatea practica, exista o mare diversitate de valori mobiliare destinate sa satisfaca cerintele celor mai variate categorii de investitori, si anume:

- actiunile si certificatele de actiuni;

- obligatiunile emise de societatile pe actiuni si cele emise de stat;

- certificatele de investitii;

- certificatele de participare;

- bonurile si biletele de tezaur;

- titlurile de renta;

- certificatele de depozit sau recipisele warant;

- conosamentele;

- certificatele de agent de expeditie pentru transport;

- valorile mobiliare specifice.

2 Trasaturi caracteristice

1. Toate titlurile mobiliare fac parte din categoria titlurilor de valoare deoarece:

- incorporeaza drepturi autonome si abstracte, desprinse de cauzele care le-au generat, ce nu pot fi afectate de obligatiuni colaterale, adica au dobandit putere proprie;

- sunt literale, adica puterea lor actioneaza numai in limita clauzelor inscrise sau inregistrate;

- sunt negociabile si transmisibile tertilor prin vanzare pe calea andosarii, cesiunii sau prin simpla traditiune, in functie de natura lor.

In literatura de specialitate se face deosebirea intre titlurile financiare si titlurile comerciale.

 Astfel, din categoria titlurilor financiare (valorilor mobiliare financiare) fac parte titlurile de valoare care rezulta din operatiuni financiare:

- instrumente monetare (rezultate din operatiuni pe termen scurt);

- instrumente de capital (rezultate din operatiuni pe termen lung).

Din categoria titlurilor comerciale fac parte:

- recipisa warant sau certificatul de depozit (warehouse receipt);

- conosamentul (bill of lading).

2. Valorile mobiliare pe termen lung (in principal actiunile si obligatiunile) detin relatii dominante in circuitul financiar pe termen lung. Sunt eminamente titluri de reprezentare a capitalului si de participare la veniturile produse de capital (consideram imprumutul ca integrat in capital). Ele pot fi emise pe baza de bani lichizi, varsati de investitor in contul capitalului sau pe baza transferului unor bunuri imobiliare (prin exceptie si in pondere mica si mobiliare):

- terenuri;

- instalatii;

- uzine;

- nave etc.;

efectuat de investitor catre emitent, in contul capitalului subscris.

3. Valorile mobiliare incorporeaza valoare intrinseca care este exprimata prin dreptul material de proprietate sau de creanta (dupa cum este vorba de capitalul propriu-zis sau de imprumutul ca supliment al capitalului) al titularului investitor.

Valoarea intrinseca este generatoare de pretentii asupra veniturilor viitoare produse de capital in procesul de productie. Insasi denumirea de hartii de valoare atesta valoarea lor intrinseca. Se remarca in acest sens denumirea din limba germana de Wertpapiere care inseamna hartii de valoare.

In paralel cu valoarea intrinseca (practic valoarea nominala a documentului sau cea inscrisa in cont) se creeaza valoarea de piata, ca raport in procesul negocierilor intre cerere si oferta, care poate fi mai mare sau mai mica decat valoarea intrinseca.

Valoarea intrinseca este valoarea nominala, iar valoarea reala este valoarea zilei, rezultata din evolutia pietei. La baza formarii valorii reale sta modul eficient sau ineficient in care lucreaza capitalul investit si numai in subsidiar influenta factorilor conjuncturali deformatori.

Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca piata capitalului bazata pe valori mobiliare

1. Controlul bancii centrale – prin care trebuie sa se poata supraveghea evolutia agregatelor monetare si lichiditatea bancara prin interventii pe piata valorilor mobiliare pe termen scurt, mediu si lung, destinate sa actioneze asupra nivelului dobanzii si cursului de schimb.

2. Atomizarea pietei consta in intalnirea unui numar de cumparatori si de vanzatori (care negociaza un produs existent determinat , in principiu, in cantitate suficienta, supus in mod real legilor pietei).

3. Omogenitatea (uniformitatea) pietei. Piata financiara, in esenta este o piata de capitaluri in care activele ce fac obiectul schimbului au prin natura lor un caracter eterogen. Lipsa de omogenitate este un factor de atragere a economiilor de bani. Totusi supraabundenta numarului de titluri financiare diferite este susceptibila sa dezorienteze investitorii si constituie un obstacol real pentru crearea de instrumente si de proceduri moderne. De aceea, printr-o politica chibzuita la nivel macroeconomic, sustinuta de o legislatie adecvata, se impune realizarea unui minimum de omogenitate a pietei.

4. Fluiditatea pietei.

O piata este fluida cand nu este afectata de restrictii pentru intrarea si iesirea fluxului monetar sau a celui de valori mobiliare, adica a fluxurilor de capital. Dar in practica nu este posibil ca piata bancara precum si piata de valori mobiliare sa fie complet fluide. Piata financiara este fluida atata vreme cat candidatul emitent accepta anumite constrangeri si raspunde normelor de reglementari a pietei.

 Transparenta pietei.

Desi o piata perfect transparenta exista numai in teorie, normele, tendintele si eforturile trebuie sa fi concentrate in directia cartilor deschise. Bursa (piata secundara) este a priori un exemplu tipic de piata transparenta. Cursurile ce se formeaza pe aceasta piata sunt anuntate public in ringul bursei iar cele reprezentative sunt oficializate si publicate.

3 Titlurile financiare

Titlurile financiare, cotate la bursa, asemenea unui organism viu, au o durata de viata limitata, parcurgand 3 etape:

- etapa emisiunii si lansarii lor pe piata primara (nasterea titlului);

- etapa negocierii lor la bursa, pe piata secundara (viata titlului);

- etapa retragerii lor din circulatie (moartea titlului).

Introducerea pe piata primara presupune:

- aparitia titlurilor financiare pe piata primara ca urmare a emisiunii lor si inscrierea lor la bursa;

- emiterea de obligatiuni de catre stat sau de catre societatile admise la cotare. Actiunile si obligatiunile inscrise la cotare sunt cumparate de diversi investitori (persoane particulare, companii de asigurare, fonduri mutuale etc.).

Daca in prima etapa titlurile financiare au aparut pe piata primara prin vanzare/cumparare la prima mana, in etapa a doua, dupa inscrierea lor la cotarea bursei, se vand si se cumpara la a doua mana, adica se negociaza cu profit sau pierdere pe piata bursiera, sub influenta diversilor factori conjuncturali: economici, politici, sociali, care pot fi fundamentali sau speculativi. Practic, pretul curent al titlurilor  financiare (cursul) se formeaza in confruntarea dintre cerere si oferta, in procesul de negociere la bursa.

La finele unei perioade mai mult sau mai putin indelungate, din cauze diferite, dar in functie si de natura lui are loc disparitia titlului financiar.

Pentru actiuni fenomenul de disparitie se produce cand are loc radierea de la cotarea bursei ca urmare a volumului nesatisfacator de tranzactii cu titlul respectiv sau datorita chiar stagnarii procesului de negociere, consecinta a intrarii societatii emitente intr-o faza cronica de insolvabilitate, prevestitoare de faliment.

Disparitia de pe piata bursiera a unei actiuni are loc si in cazul in care societatea emitenta a titlului respectiv a fost absorbita de una mai puternica si titlurile societatii respective sunt anulate. In fine are loc si in situatia de nationalizare a societatii emitente.

Pentru obligatiuni radierea obligatiunii de la cotarea bursei are loc cand imprumutul a fost rambursat  (la maturitate), precum si in alte imprejurari, respectiv:

- convertirea obligatiunii in actiune;

- divizarea valorii nominale si substituirea obligatiunii in cauza cu un numar de alte obligatiuni cu valori nominale mai mici.

De remarcat faptul ca, de cele mai multe ori, detinatorul titlurilor la maturitate este o alta persoana decat investitorul original adica persoana care le-a cumparat la bursa cu 10 sau chiar 20 de ani in urma.

4 Actiunile, valori mobiliare primare

Actiunile sunt instrumente de proprietate (equity instruments) emise de societatile pe actiuni si reprezinta parti din capitalul social. Fiecare actiune are inscrisa o valoare nominala. Actiunile produc dividende, ca prelevari din venitul net realizat de capital in procesul muncii, fiind distribuite periodic, de regula o data sau de doua ori pe an. Marimea dividendelor se determina de catre Adunarea generala a actionarilor in functie de venitul net realizat intr-un exercitiu financiar si se calculeaza la valoarea nominala. La acestea se adauga un castig la capitolul fiscalitate, ceva mai mic decat jumatatea valorii dividendului, care rezulta dintr-o scutire de plata a unei parti din impozitul pe veniturile proprii.

Unele societati ofera noi actiuni in loc de bani lichizi. Cei care accepta aceasta alternativa isi intaresc astfel pozitia (cota de participare ) in societate.

Prin detinerea de actiuni investitorul (titularul documentului sau contului inregistrat), participa la profit dar si la risc. Totodata are si posibilitatea neingradita ca pe piata secundara, adica la bursa sa-si preschimbe actiunile, oricand, in bani lichizi. De la aceasta regula generala sunt si unele exceptii.

Actiunile apar sub 2 forme:

- actiuni hartii de valoare;

- actiuni inregistrari contabile electronice.

Prin actiuni se materializeaza dreptul de proprietate al titularului fata de emitent.

O actiune contine urmatoarele elemente;

- denumirea ca atare de actiune;

- data si adresa emiterii;

- numele si adresa emitentului;

- valoarea nominala;

- marimea capitalului subscris;

- numarul actiunilor subscrise; seria si numarul actiunii; numele si adresa investitorului (titularului beneficiar), in cazul actiunilor nominative;

- diferite clauze conventionale; semnatura emitentului.

In practica exista modele de actiuni foarte diverse, majoritatea fiind imprimate pe hartie speciala care contine un desen sau alte elemente de siguranta (de exemplu fir metalic etc. ) ce le fac greu de falsificat.

Tipuri de actiuni

Din punct de vedere al identificarii se disting:

- actiuni nominative, care contin pe langa numele emitentului si numele actionarului investitor;

- actiuni la purtator, care nu contin decat numele emitentului, identificarea lor facandu-se pe baza seriei si a numarului actiunii imprimate pe documentul emis.

Actiunile nominative se transmit prin cesiune, iar cele la purtator prin simpla traditiune (inmanare) precum bancnotele.

Din punct de vedere al valorii lor se disting:

- actiuni la pret egal (la paritate , respectiv cele care se vand la valoarea lor nominala);

- actiuni cu prima, adica cele care se vand la un pret mai mare decat valoarea lor nominala. Prima care se plateste este justificata de gradul de rentabilitate al companiei respective si se emit de regula cu ocazia majorarii capitalului social iar dividendele se calculeaza la valoarea lor nominala.

Din punct de vedere al drepturilor pe care le confera se disting:

- actiuni comune, cele care dau dreptul la un singur vot si care sunt generatoare de dividende;

- variabile, in functie de marimea profitului motiv pentru care se mai numesc si actiuni cu venit variabil;

- actiuni preferentiale, care, de regula, nu dau dreptul la vot si care sunt generatoare de dividende fixe, indiferent de variatia profitului total. Detinatorul acestor actiuni are dreptul sa incaseze dividendele cu prioritate, in raport cu detinatorul actiunilor comune.

Actiunile cu dividende prioritare, fara drept de vot sunt supuse urmatoarelor reguli:

- societatea sa fi realizat beneficii distribuite in ultimii doi ani;

- nu pot reprezenta mai mult de un sfert din capitalul social;

- conducatorii societatii nu pot sa le detina;

- se bucura de prioritate la distribuirea dividendelor, in raport cu actiunile ordinare, la un nivel care nu poate sa fie inferior primului dividend al actiunilor ordinare prevazut in Statut (dobanda statutara), dar nu au dreptul in plus , peste dividendul lor prioritar;

- nu confera dreptul la vot.

Se disting mai multe tipuri de actiuni preferentiale:

- actiuni preferentiale cumulative, ale caror dividende cumulative neplatite din lipsa de profit pe o anumita perioada se cumuleaza cu dividendele din perioada urmatoare;

- actiunile preferentiale necumulative, ale caror dividende neplatite din lipsa de profit se anuleaza;

- actiunile preferentiale cu dividende variabile , care se disting de cele comune prin aceea ca detinatorii incaseaza dividendele cu prioritate;

- actiunile preferentiale convertibile sunt cele care produc dividende fixe dar se pot converti in actiuni comune;

- actiuni preferentiale, generatoare de dividende fixe si de voturi multiple. Se emit persoanelor care au o contributie remarcabila la dezvoltarea societatii, iar pentru o actiune se confera doua sau mai multe voturi;

- actiuni reversibile, sunt cele pentru care societatea emitenta isi rezerva dreptul sa le retraga din circulatie, la un pret prestabilit.

De mentionat faptul ca Legea romana din 31/1990 nu admite astfel de actiuni stipulandu-se clar: o actiune – un vot, cu recomandarea ca Adunarea generala a actionarilor sa delimiteze numarul de voturi al celor care detin un numar mare de actiuni.

Din considerente de ordin practic se folosesc certificatele de actiuni, documente care reprezinta stocuri de actiuni, detinute de diversi actionari.

De altfel, in SUA se disting:

- dreptul de actionar – materializat in certificatul de actiuni (stock certificate);

- actiunea ca titlu unitar de proprietate (share).

Tendinta actuala este de universalizare  a certificatelor de actiuni pe tipuri distincte. Certificatele de actiuni contribuie la protejarea actiunilor ca inscrisuri documentare si maresc gradul de operativitate in transmiterea lor. Tendinta moderna este de substituire a actiunilor  sub forma de inscrisuri documentare si certificate de actiuni, cu inregistrari computerizate in cont.

Procedura emiterii actiunilor

In functie de  legislatia nationala aceasta difera de la tara la tara insa procedura standard in tari dezvoltate precum SUA, Canada parcurge urmatoarele etape:



- statul aproba numarul de actiuni pe care compania are dreptul sa le emita in perioada de functionare, numar dealtfel specificat in Statut, fiind denumite “actiuni autorizate”. Societatea are dreptul sa ceara aprobarea emiterii unui numar suplimentar, daca dovedeste necesitatea dezvoltarii;

- pentru inceperea activitatii se emite un numar determinat de actiuni, cele neemise dar autorizate constituind potentialul de autofinantare;

- actiunile emise se afla in procesul distributiei primare: emitent-investitor;

- actiunile subscrise de investitor si a caror valoare nu a fost varsata nu produc dividende;

- actiunile a caror contravaloare a fost incasata sunt producatoare de dividende;

- societatea rascumpara actiunile aflate pe piata si le tezaurizeaza in vederea comercializarii lor intr-o conjunctura favorabila.

Actiunile subscrise si actiunile efective

Actiunea subscrisa se bazeaza pe intelegerea contractuala dintre emitent si investitor, afectata fiind de o conditie suspensiva, adica, numai dupa efectuarea varsamantului lichid in termenul contractual prestabilit sau transferul aportului in natura, dupa caz, actiunea transformandu-se din actiune subscrisa in actiune efectiva care incepe sa produca dividende. Prin urmare, actiunea subscrisa nu reprezinta numai o dorinta unilaterala a investitorului ci rezultatul unei intelegeri contractuale bilaterale. Din acest motiv, unele legislatii prevad penalizari in bani pe care sa le suporte investitorul in varianta in care renunta la efectuarea varsamantului, precum si obligatia acestuia de a suporta cheltuielile determinate de prospectarea pietei pentru gasirea de noi investitori. In aceasta situatie emitentul nu are dreptul sa renunte la transformarea actiunilor in actiuni efective, fara suportarea penalizarilor stipulate de lege.

Actiunile subscrise si neacoperite cu varsaminte efective sau cu livrarea aportului in natura, dupa caz, pot fi cesionate unui tert numai cu consimtamantul scris al titularului actiunii. Daca insa titularul actiunii este o persoana juridica, de exemplu o societate comerciala,  cesionarea actiunilor subscrise catre membrii sai sau catre terti se poate face numai cu aprobarea adunarii generale, pe baza de unanimitate de voturi, avandu-se in vedere ca actiunile respective sunt in indiviziune. Dealtfel, Legea romana 31/1990 cu privire la societatile comerciale, art. 194, pedepseste pe acei membri ai societatii care isi insusesc actiunile subscrise ale societatii in perioada in care aceasta are dreptul la varsamant.

Valoarea actiunilor

Dupa lansarea actiunilor pe piata, valoarea lor este determinata de cerere si oferta. In situatia in care valoarea reala, adica valoarea pietei, depaseste cu mult valoarea nominala a unei actiuni, restrangand numarul de cumparatori din cauza scumpirii exagerate, emitentul poate recurge la divizarea actiunilor, in sensul ca le mareste numarul, concomitent cu reducerea valorii nominale, astfel incat valoarea capitalului social sa nu se schimbe. In cazul in care valoarea reala scade cu mult sub cea nominala, emitentul reduce numarul actiunilor, concomitent cu majorarea valorii lor nominale.

            5 Obligatiunile – valori mobiliare primare

Definitie.

Obligatiunile sunt hartii de valoare sau inscrieri in cont (inregistrari electronice) prin care se materializeaza dreptul de creanta al investitorului fata de emitentul imprumutat. In limba engleza sunt cunoscute sub denumirea de “bonds” numindu-se si “instrumente de datorie” (debits instruments), iar in limba franceza de “obligations”, denumire preluata si in limba romana. Fiecare obligatiune are inscrisa o valoare nominala, pe baza careia se calculeaza dobanda.

Obligatiunile pot fi emise de societatile pe actiuni si de stat, sau prin diverse organisme subordonate, centrale sau regionale.

Continut

Orice obligatiune contine urmatoarele:

- denumirea ca atare de obligatiune;

- seria si numarul de emisie;

- locul si data emiterii;

- numele si adresa emitentului;

- valoarea nominala;

- numele si adresa investitorului (beneficiarul titular), in cazul obligatiunii nominative;

- valoarea totala a imprumutului;

- numarul total al obligatiunilor emise;

- nivelul dobanzii;

- scadenta rambursarii sau data maturizarii;

- numele si sediul bancii depozitare;

- imprimari speciale pentru a preveni sau ingreuna falsificarea.

La fiecare obligatiune, sub forma de inscris se ataseaza cupoane, care contin dobanda de platit periodic. Numarul cupoanelor este egal cu numarul perioadelor de plata. In practica internationala dobanda se plateste o data sau de doua ori pe an, Cupoanele sunt detasabile. La obligatiunile inregistrate in cont, dobanda se inregistreaza de asemenea periodic in cont si se plateste sau se capitalizeaza, conform conditiilor emisiunii.

             Tipuri de obligatiuni

1. Din punct de vedere al identificarii lor se disting:

a. obligatiuni nominative – sunt cele care pe langa numele emitentului contin si numele investitorului (beneficiarul titular). Transmiterea lor se face pe baza de cesiune.

b. obligatiuni la purtator – sunt cele care nu contin numele titularului iar transmiterea lor se face prin simpla traditiune (inmanare) precum bancnotele si se pot identifica pe baza seriei si numarului de emisiune.

2. Din punct de vedere al modelului in care creantele sunt materializate:

a. obligatiuni sub forma de hartie-document;

b. obligatiuni inregistrate sau contabile. Nu exista ca document ci figureaza numai in documentele contabile ale emitentului iar investitorul primeste numai confirmarea scrisa ;

3. Din punct de vedere al gestiunii creantei sunt obligatiuni garantate de un bun material denumit colateral, continand si numele colateralului, care trebuie sa fie un material negrevat de datorii. Se disting:

a. obligatiuni garantate de capitalul fix;

b. obligatiuni ipotecare (debenture bonds). Imprumutul este garantat cu ipoteca generala pe toate activele imobiliare ale emitentului fara a se specifica un activ imobiliar determinat;

c. obligatiuni asigurate (collateral trust bonds). Imprumutul este garantat cu valori mobiliare asupra tertilor, detinute de emitent si depuse garantului specificat in continutul obligatiunii;

d. obligatiuni cu fond de rascumparare (sinking fonds bonds). In cazul unei asemenea obligatiuni, emitentul se obliga sa alimenteze la anumite date un fond din care se vor rambursa la maturizare obligatiunile respective;

e. obligatiuni indexate (index-linked bonds). Se inteleg acele obligatiuni ale caror dobanda si capital (imprumut) variaza in acelasi timp urmand un indice determinat (de exemplu, RPI: Retail Price Index  = indicele preturilor cu amanuntul). Obligatiunile indexate nu trebuie confundate cu obligatiunile purtatoare de dobanda variabila. Obligatiunile indexate mentin pe durata existentei lor puterea de cumparare a capitalului imprumutat si a veniturilor corespunzatoare si incurajeaza economisirea. Pe aceasta baza se pot obtine mai usor fondurile necesare pe piata iar indexarea evita risipa si favorizeaza cresterea economica.

Trebuie amintit insa ca aceste clauze de indexare prezinta si unele inconveniente:

- jocul inflationist si generalizarea sa sunt periculoase la nivel macroeconomic;

- imprumutul poate fi afectat de riscul unor costuri exagerate;

- statul emitent nu si-ar putea permite importante deficite, impovarand bugetul viitor;

- s-ar restrange impozitul.

Aspectele pozitive vizeaza corecturile ce se pot aduce prin:

- cauzele de indexare nu trebuie sa se refere la variatiile monetare ci la fluctuatiile economice, neavand decat un raport indirect cu fluctuatiile monetare spre a nu se materializa intentiile speculative;

- se pot admite si cauzate de salvgardare a partilor cu scopul de a se evita sarcinile excesive ale emitentului sau ale detinatorului.

Prin aceste clauze se pot stipula:

- coeficienti moderatori (salariile nu variaza in aceleasi proportii ca indicele de referinta);

- plafonarea remuneratiilor suplimentare.

  b. obligatiuni negarantate – sunt emise pe baza de onoare sau bonitate, singura garantie constituind-o semnatura emitentului.

Din punct de vedere al clauzelor speciale pe care le contin:

a. obligatiuni revocabile sau retractabile (callable bonds)- sunt cele ce pot fi rascumparate de emitent inainte de data maturizarii. Acestea contin clauze pentru protejarea intereselor emitentului dar si clauze pentru protejarea intereselor titularului, respectiv:

- clauza de revocare/rascumparare, care permite emitentului sa rascumpere obligatiunile inainte de scadenta, cand dobanda zilei scade sub nivelul dobanzii nominale si i se ofera posibilitatea sa contracteze noi imprumuturi mai ieftine. Pretul de rascumparare este format din valoarea nominala plus dobanda plus prima de rascumparare cand valoarea reala pe piata este mai mare decat valoarea nominala;

- clauza de protejare a investitorului, prin care se stabileste perioada in care emitentul nu poate recurge la rascumparare;

- clauza returnarii imprumutului la o data premergatoare maturitatii – instituita in favoarea investitorului care poate cere returnarea, cand dobanda pietei este mai mare. Ea este urmata de o clauza de protejare a intereselor emitentului prin care se precizeaza data pana la care investitorul nu poate cere returnarea imprumutului. Pretul de returnare este format din valoarea nominala plus dobanda si minus prima de returnare;

b. obligatiuni restrictive – sunt cele care contin clauza prin care emitentul se angajeaza sa nu contracteze credite aditionale pentru acelasi obiectiv. Se are in vedere protejarea intereselor investitorului, intrucat suplimentarea cererii de credit pentru acelasi obiectiv ar duce la proliferarea obligatiunilor de tipul respectiv, fapt ce ar determina scaderea valorii lor reale la bursa;

c. obligatiuni convertibile – sunt cele care contin clauza referitoare la convertibilitate, prin care investitorul isi rezerva dreptul sa ceara convertirea in alte titluri de valoare ale aceluiasi emitent. Pretul de conversiune se stabileste la emisiune. Raportul dintre valoarea nominala si pretul de conversiune se numeste rata de conversiune.

Conversiunea produce urmatoarele efecte:

- conversiunea obligatiunii in actiune transforma creanta in drept de proprietate;

- conversiunea se poate face numai in actiunile aprobate dar neemise de societate;

- proprietatea detinuta de vechii actionari se dilueaza.

Deci, detinatorul obligatiunii de acest fel are dreptul oricarui detinator de obligatiuni clasice, dar are facultatea sa o substituie, de regula, cu o actiune.

Avantaje pentru emitent:

1.fiind un produs complex, se adreseaza unui public larg deoarece priveste atat piata capitalurilor de imprumut pe termen lung cat si pe aceea a capitalurilor proprii, deci gradul de achizitie este mare;

2. emisiunea poate sa fie efectuata de o societate care nu intruneste conditia de baza –  adica un anumit volum de operatiuni, pentru a putea sa faca o emisiune clasica de obligatiuni;

3. permite actionarilor societatii vizate sa opteze pentru calitatea de creditor sau proprietar, in termenul de optiune stabilit.

Obligatiuni cu bonuri de subscriptie de actiuni. O asemenea obligatiune este o obligatiune clasica, emisa cu dobanda inferioara dobanzii pietei. La obligatiune sunt atasate unul sau mai multe bonuri (numite “warrants” in engleza), detasabile imediat si negociabile la bursa, care dau dreptul detinatorului de a subscrie dupa modalitatile prestabilite la emisiune:

– una sau mai multe actiuni ale emitentului sau ale unei societati din grupul sau;

- la orice moment dintr-o perioada de mai multi ani;

- la un  pret cunoscut  care sa fie eventual progresiv in timp.

         Bonurile pot fi emise si de catre o alta societate care a achizitionat actiunile societatii originare in urma unei emisiuni primare. Astfel, societatea de valori mobiliare Salomon bres a oferit bonuri de subscriptie pentru actiuni ale societatii Eurotunnel, cea care a construit tunelul de sub Canalul Manecii. Astfel de bonuri se numesc si “covered warrants“ (bonuri acoperite). Societatea emitenta a bonurilor este obligata sa detina actiunile subadiacente bonurilor.

Procedura emiterii obligatiunilor

Conditii

Obligatiunile sunt emise de stat sau de societatile pe actiuni. O societate pe actiuni poate emite obligatiuni numai indeplinind anumite conditii stipulate de legislatia nationala.

Cele mai semnificative constau in :

- transformarea totala a capitalului subscris in capital varsat;

- parcurgerea de catre societatea emitenta a cel putin 2 exercitii financiare cu rezultate pozitive reflectate in bilant si in contul de profit si pierdere.

Emisiunea poate fi:

-  ad pari – adica pretul emisiunii poate fi egal cu valoarea nominala a obligatiunii;

- sub pari – cand pretul de emisiune de subscriptie este inferior valorii nominale a obligatiunii, conferindu-se investitorului un avantaj pentru a subscrie un numar cat mai mare de obligatiuni.

In ceea ce priveste rambursarea imprumutului, aceasta se face, de regula, la valoarea nominala, dar emitentul poate admite si o rambursare “supra pari”, situatie in care i se ofera investitorului o prima, tot din necesitatea de a-l atrage sa-si sporeasca numarul obligatiunilor cumparate.

      Dobanda pe care obligatiunea o produce se numeste cupon, fiind platita investitorului.

Categorii de emitenti

Se cuprind:

- societatile comerciale:

- de productie si desfacere;

- de desfacere;

- de asigurare;

- de transport;

- administratii publice:

- centrale;

- locale;

- societati de servicii (utilitati) publice:

- energie;

- transport;

- telecomunicatii;

- constructii;

- regii autonome:

- institutii de credit;

- emitenti straini.

Atat emisiunile de stat cat si cele particulare se fac potrivit legislatiei, pe baza de subscriptie publica, direct sau de cele mai multe ori prin intermediari, cunoscuti sub denumirea de societati de valori mobiliare.

Rambursarea imprumutului – se poate face fie la maturizare, in transe periodice egale, fie prin tragere la sorti, pe baza de rascumparare cu anticipatie fata de scadenta sau in oricare mod convenit de parti.

Valori mobiliare specifice

Prin legislatiile nationale se poate stipula dreptul organizatiilor guvernamentale si al adunarilor generale ale actionarilor de la societatile pe actiuni sa emita diferite alte valori mobiliare, altele decat actiuni si obligatiuni, in vederea majorarii potentialului lor financiar in conditii determinate.

Sunt de remarcat urmatoarele:

Bonurile de subscriptie independente sau atasate la un titlu financiar – au ca scop cresterea capitalului aleatoriu. Pretul bonului de subscriptie poate fi un pret glisant apropiat de pretul titlului la care are acces.

Bonuri de subscriptie independente emise cu titlu oneros – ce pot fi atasate la un titlu (in principal la obligatiuni) emis, de asemenea, cu titlu oneros (care implica cheltuieli mari).

Aceste bonuri au acces la pretul titlurilor de capital, la care se refera, pe o anumita perioada bine determinata, caz in care pretul este predeterminat. Subscriitorul dobandeste dreptul, contra imobilizarii imediate a sumei de bani investite, de a subscrie la un moment dat in perioada de valabilitate a bonului, actiuni sau obligatiuni al caror curs va fi superior pretului de subscriere al bonului si pretului de exercitare la termen al respectivului bon. Prin urmare, la termen, bonul este susceptibil sa antreneze o diluare a capitalului. Acest gen de bon nu are referinta la bursa.




Pentru fiecare bon exista, in consecinta, 2 preturi: un pret de subscriere si un pret de exercitare la termen. Avantajul consta in diferenta dintre pretul de subscriere si pretul de exercitare. In plus, exista posibilitatea obtinerii de actiuni sau obligatiuni la un curs superior pretului de exercitare. Dar, pe o anumita perioada investitorul isi imobilizeaza o suma de bani determinata.

3.Titlurile destinate subscriitorilor straini

Anumite emisiuni pot fi rezervate in exclusivitate subscriitorilor straini, titlurile subscrise fiind supuse uzantelor pietei internationale a capitalului. Nu pot face obiectul cotatiilor in tara emitenta.

Obligatiuni cu cupoanele zero

 

Constau in scindarea obligatiunilor in certificate principale reprezentative ale capitalului si in certificate de cupoane, toate cotate separat pe piata secundara. Imprumutul este considerat cu cupon zero deoarece investitorul nu va primi nici o plata intermediara inaintea scadentei certificatului sau.

Obligatiunile cu cupon zero permit investitorilor sa aleaga durata plasamentului si sa cunoasca precis sumele economisite, capitalizate, de care vor dispune la scadenta.

Titlurile participative (certificatele participative) se caracterizeaza prin:

- sunt titluri marginale, detinatorul lor fiind un creditor de ultimul rang. Au caracter de “fond propriu” sau “quasi fond propriu”, care nu confera dreptul de proprietate, dar beneficiaza de dividende;

- nu dau drept de vot ci numai un drept consultativ;

- sunt supuse ca si obligatiunile la acelasi regim fiscal;

- detinatorii se intrunesc si dau imputernicire unui reprezentant care sa exercite dreptul consultativ;

- potrivit unor legislatii, la un titlu participativ se poate atasa un bon de subscriptie. Este astfel posibila emiterea unui bon participativ in devize;

- valoarea titlului este alcatuita din 2 parti:

• o parte fixa, nu mai mica de 60% din valoarea nominala;

• o parte variabila, indexata.

Certificatele de investitie – sunt titluri eamorizate, beneficiaza de dividende, confera dreptul de proprietate, dar spre deosebire de actiuni, nu dau dreptul la vot, fapt ce le face mai putin atractive investitorilor. Ele sunt dependente de politica de distribuire a actionarilor majoritari. Spre a se atenua acest dezavantaj, emitentul cauta cai de atragere a investitorilor. De exemplu, ofera certificate de investitie cu dividende prioritare. Sunt de mentionat si certificatele de investitii emise de intreprinderile de stat pe cale de a fi privatizate. Acestea insa sunt titluri de circumstanta.

Bonurile de tezaur si biletele de tezaur

Bonurile de tezaur sunt valori mobiliare emise de tezaurul national in cadrul unor imprumuturi speciale facute cu dublu scop:

- sporirea lichiditatii tezaurului national;

- retragerea din circulatie a unei cantitati monetare in vederea opririi sau restrangerii procesului de inflatie cauzat in principal de un surplus de masa monetara in circulatie fara acoperire in marfuri, aur sau devize convertibile.

Bonurile de tezaur sunt rambursabile dupa un anumit termen de maturizare si pot fi cu dobanda fixa sau cu dobanda variabila.

De asemenea, bonurile de tezaur pot sa apara sub forma fizica materializata intr-un inscris, deci ca o hartie de valoare sau ca o inregistrare in cont, fapt ce le imprima si denumirea de bonuri de tezaur contabile. Bonurile contabile apar, de regula, in relatia dintre emitent si marii investitori, persoane juridice, precum: banci, societati de asigurare, complexe industriale.

Biletele de tezaur sunt bonuri de tezaur nepurtatoare de dobanda, care sunt puse in vanzare la o valoare inferioara valorii lor nominale la care se face rambursarea. Este evident ca diferenta dintre aceste 2 valori o reprezinta dobanda cuvenita investitorului.

Titlurile de renta – sunt valori emise de stat pe termene lungi (20-30 de ani), cu o dobanda variabila. In fapt sunt tot obligatiuni emise de stat, sub o alta denumire si cu mici deosebiri de conjunctura pentru diversificarea formelor de atragere a imprumuturilor. Dobanda, denumita renta, se distribuie periodic.

Daca valoarea nominala nu este rambursabila, atunci valorile mobiliare respective poarta denumirea de titluri de renta viagera. Detinatorul primeste renta din partea statului pe toata durata vietii.

Conosamentele – sunt documente eliberate de comandantul navei in cazul transporturilor maritime (uneori si fluviale ) celui de la care primeste marfa pentru transport. Aceste documente atesta dreptul de proprietate al titularului. Sunt, deci, titluri de reprezentare, negociabile si transmisibile si pot fi nominative sau la purtator.

Se folosesc cu predilectie in negocierile care au loc la bursele de marfuri.

Certificatele de depozit – sunt cunoscute si sub denumirea de “recipisa-warrant”, fiind alcatuite din 2 parti detasabile: recipisa si warrantul.

Sunt titluri de reprezentare, eliberate de un depozitar deponentului, documente care atesta dreptul de proprietate al deponentului asupra marfurilor aflate in depozit.

Sunt documente transmisibile prin andosare si negociabile la bursele de marfuri.

Certificatele de Agent de Transport (Forwarding Agents Certificate of Transport ) FACT atesta dreptul de proprietate al expeditorului de marfuri printr-un agent specializat in expeditii si transporturi internationale. Sunt eliberate de agentul respectiv. Sunt documente de reprezentare, negociabile si transmisibile prin andosare fiind negociabile la bursele de marfuri.

6 Cotarea unei societati pe actiuni la bursa de valori

Intr-o economie de piata o societate pe actiuni devine importanta numai daca actiunile si obligatiunile ei sunt admise sa fie cotate la bursa.

Problema care se pune nu este acea a mobilului economic care determina o societate pe actiuni sa se introduca in bursa, ci a posibilitatii intrunirii unor conditii impuse de legislatia nationala spre a putea ca actiunile emise pe piata primara sa poata fi vandute si cumparate la bursa.

6.1. Mecanismul cotarii

La bursa, ca pe orice piata, principiul care sta la baza formarii cursurilor consta in stabilirea punctului de intersectie curbei cererii cu cea a ofertei, respectiv in determinarea starii de echilibru intre numarul titlurilor financiare oferite spre vanzare si numarul titlurilor cerute pe piata.

In acest scop, in cadrul sedintei de bursa, agentii de bursa concentreaza ordinele de vanzare si cele de cumparare, iar din confruntarea lor rezulta un pret care exprima echilibrul dintre cerere si oferta. Astfel, rolul agentilor de bursa ca persoane calificate in acest gen de tranzactii este acela de a constata pretul de echilibru la un moment dat, respectiv cursul bursei, si nu acela de a-l stabili ori de a-l impune.

Metode de cotare

Actiunile si obligatiunile emise de societatea pe actiuni, denumita si societate de capitaluri pot fi cotate la bursa de valori in 2 situatii distincte, carora le corespund 2 metode diferite:

- cotarea actiunilor si obligatiunilor existente;

- cotarea unor noi emisiuni de actiuni si obligatiuni.

Motivare

Prin cotarea la bursa, societatea comerciala poate sa-si augmenteze capitalul aditional pe termen lung.

Orice societate care necesita o finantare pe termen lung poate sa o faca in doua moduri:

- prin autofinantare din profitul retinut;

- prin finantare exterioara societatii.

Finantarea exterioara clasica poate consta in:

- imprumuturi bancare;

- subventii de la stat etc.

7 Indicii de preturi la bursele de valori

Ca si la bursele de marfuri, indicii de preturi la bursele de valori sunt utilizati la diferite analize conjuncturale spre a se defini evolutia cursurilor titlurilor financiare, cu deosebire evolutia cursului actiunilor si obligatiunilor.

Referindu-ne la metodele clasice, la determinarea indicilor tranzactiilor ce se incheie la o bursa de valori se au in vedere urmatoarele elemente:

- selectarea titlurilor financiare reprezentative;

- determinarea ponderii fiecarui titlu selectat in media generala.

Principalii indici consacrati la marile burse de valori sunt:

1. Indicele CAC-40 (Cotation Assistee en Continu)- are la baza cursul a 40 de actiuni, fiind folosit de bursa de valori din Paris. Ponderea actiunilor este egala, respectiv daca o actiune coteaza 200 Ff si alta 400 FF se vor lua in calcul 10 titluri din prima si 5 din a doua, spre a obtine valoarea egala de 2000FF pentru fiecare. Data de referinta pentru acest indice este 31 decembrie 1987. La determinarea acestui indice se face media cursurilor actiunilor detinute de cele mai mari companii de pe piata pariziana la termen, ponderate cu capitalizarea bursiera.

2. Indicele Dow Jones, a fost creat in anul 1884 de catre Charles Dow, fondatorul publicatiei “The Wall Street Journal” si Edward Jones specialist in finante. In prezent se calculeaza prin insumarea cursurilor la 30 de actiuni si divizarea sumei la un coeficient stabilit de NYSE (New York Stock Exchange), care in ultimii 10 ani a variat intre 0,75 si 0,9. Modificarile coeficientului se bazeaza pe schimbarile intervenite in valoarea titlurilor componente in urma divizarii de actiuni, fuzionarilor de companii sau altor situatii asemanatoare. La inceput, suma cursurilor se impartea la numarul actiunilor si rezultatul se raporta la o data de referinta. In prezent, cursul Dow Jones se exprima in puncte stabilite pentru data de referinta. Daca la o anumita data nivelul de referinta este egal cu 1000 de puncte si la data curenta s-a ajuns la 1100 de puncte, cresterea este de 100 de puncte sau de 10%.

Practic , exista 4 indici Dow Jones:

a. indicele industrial (Dow Jones Industrial Average – DJIA) care se bazeaza pe 30 de actiuni ce detin intre 15% si 20% din valoarea capitalizata la NYSE;

b. indicele transporturilor (Dow Jones Railroad Average) care se bazeaza pe actiunile a 20 de companii feroviare, rutiere, aviatice;

c. indicele serviciilor publice (Dow Jones Utility Average ) in al carui continut intra 15 actiuni din domeniul serviciilor publice;

d. indicele compus (Dow Jones Composite), care se bazeaza pe cursurile a 65 de actiuni din indicii sectoriali.

3. Indicele Nikkei (Nikkei Dow Jones)- este determinat de media aritmetica a cursurilor a 225 de titluri cotate la Tokyo Stock Exchange – TSE  si reprezinta 50% din capitalizarea bursiera a primei sectiuni de la TSE.

4. Indicele FT-30 (Financial Times) la a carui baza de formare sta media geometrica a celor mai mari 30 de titluri listate la bursele londoneze, Se utilizeaza la Londra pe scara larga.

 Indicele FAZ (Frankfurter Allgemeine Zeitung) - la baza formarii lui sta media aritmetica a cursurilor a 100 de mari titluri, ponderate cu valoarea lor nominala si include titluri provenind din 15 sectoare economice diferite.

7.1 Indicii moderni

In afara de metodele clasice de formare a indicilor de preturi sunt tot mai mult utilizate metode moderne, adaptate la specificul burselor caracteristice.

Indicii moderni se bazeaza pe capitalizarea pietei (market capitalisation) prin inmultirea numarului de actiuni al fiecarei firme cu pretul unei actiuni. Aceasta procedura aloca ponderea corecta firmelor cu o capitalizare importanta.

Unii indici aduna si dividendele la capitalizare astfel incat in calcul se iau veniturile totale.

Calculul indicilor se face la multe burse, chiar si pentru unii indici clasici (exemplu Dow Jones), in mod continuu, practic la fiecare minut, sau la fiecare 30 de secunde, etc.

Se remarca aparitia de indici noi pentru a facilita tranzactiile cu optiuni si futures. De asemenea, au aparut numerosi indici specializati pe anumite sectoare ale pietei . Foarte popular la NYSE este High-Ttch Index (Indicele de Tehnologie Inalta) care include preturile actiunilor societatilor din urmatoarele domenii:

- aparare si aerospatial;

-  comunicatii;

- calculatoare, componente electronice;

- tehnologie diversificata, tehnologie industriala, tehnologie medicala avansata;

- echipamente de birotica si software (programe de calculator).

Se manifesta o concurenta crescanda intre societatile financiare sau furnizoare de informatii financiare, care detin proprietatea asupra indicilor. Aceste societati distribuie datele calculate asupra indicilor respectivi si acorda licenta managerilor de fonduri, burselor si bancilor de investitii pentru a folosi acesti indici ca baza pentru produse de investitii corelate cu indicii. 

Dintre indicii moderni sunt de mentionat:

1. S&P (Standard and Poor’s) - a fost introdus la bursa  Chicago Board Exchange, pentru a facilita tranzactiile cu optiuni negociabile pe acest index.

2. FT-SE 100 (Financial Times – Stock Exchange ) a fost introdus la Stock Exchange din Londra, in ianuarie 1984, pentru 100 de titluri. Se calculeaza in fiecare minut si reprezinta 72% din capitalizarea intregii piete. In 1992, au fost introdusi indicii FT-SE 250 (urmatoarele 250 de titluri dupa FT-SE 100) si FT-350 (care este suma primelor doua).

3. DAX (Deutscher Aktienindex ) a fost introdus in decembrie 1987, pe baza a 30 de actiuni. Indicele este calculat continuu si include dividende. Reprezinta 80% din capitalizarea de actiuni. O caracteristica importanta este aceea ca el acopera toate bursele de actiuni ale Germaniei. Este de mentionat ca toate bursele de actiuni din Germania s-au unit intr-o singura unitate legala, desi ele continua sa-si mentina locuri de negociere separate.

          O data cu cresterea dramatica a numarului de actiuni internationale in portofoliile investitorilor, au proliferat indicii internationali.

Astfel, la nivel european (indici pan-europeni) sunt de mentionat:

1. Eurotop 100 (la bursa EOE – European Options Exchange, din Amsterdam);

2. FT-SE Eurotrack 100 si 200 – de la London Stock Exchange.

La nivel mondial sunt de amintit:

1. Morgan Stanley Capital International World Index (MSCI – este bazat pe 1375 de actiuni din 19 tari si acopera aproximativ 605 din capitalizarea burselor din toata lumea);

2. Dow Jones Stock Index;

3. FT/S&P Actuaries World Indices ( a fost introdus in 1987, calculat pe un esantion de 2400 de actiuni din 24 de tari.

Din anul 1995 acesti ultimi indici sunt proprietatea societatilor de informatii financiare Financial Times din Anglia si Standard & Poor’s din SUA, precum si a importantei banci de investitii Goldman Sachs din SUA. Indicii au fost creati pentru prima data in 1986. Indicii sunt calculati cu avizul Institutului de Statistica Financiara din Marea Britanie (Institute of Actuaries si Faculty of Actuaries). Indicii acopera 2277 de actiuni diferite de pe 26 de piete de actiuni. Practic, se calculeaza cate o valoare a indicelui pentru cate o tara, apoi pentru grupuri de tari sau continente si, in final, un indice mondial.

Urmarirea si analiza indicilor este importanta pentru intreaga lume de afaceri participanta la comertul bursier. Indicii arata tendintele de crestere sau de scadere a preturilor, dand o anumita orientare investitorilor.

Sporirea continua a cursurilor cotate la bursa indica o piata sub “semnul taurului” (bull market). Prima genereaza incredere si optimism pentru investitori, cea de-a doua pesimism, urmat de descurajare si de lichidare a titlurilor de investitori. De exemplu indicele DIJA  a cunoscut o crestere dramatica in cursul anului 1996. Astfel, daca in luna octombrie 1995 se situa in jur de 4760, in anul 1997 cursul sau a atins 7000.

Este de remarcat faptul ca includerea unei companii in compozitia indicelui ii sporeste faima comerciala, deoarece actiunile sale sunt apreciate ca valori sigure.

Indicii mentionati sunt in principal indici pe actiuni. Exista o serie intreaga de indici specializati pe anumite segmente ale pietei financiare intre care se enumera:

a. indici pe obligatiuni – sunt calculati si publicati de mari societati de valori mobiliare sau de banci. Se mentioneaza:

- J. P. Morgan Government Bond Indexes (indici pe obligatiuni guvernamentale);

- Merrill Lynch Corporate Bond Indexes (indici pe obligatiuni ale companiilor),care sunt detaliati in functie de durata obligatiunilor (de la 1 la 10 ani si peste 10 ani) si de sectorul economic la care se refera (industrial, utilitati publice, companii financiare, banci).

b. indici pe valute – intre care se remarca:

- indicele J. P. Morgan care calculeaza indicii zilnici ai cursurilor de schimb avand la baza o medie a anului 1990 considerata 100. Deprecierea sau aprecierea fiecarei valute se face in raport cu un cos de 18 alte valute, ponderate cu volumul bilateral al fiecarei tari in 1990.

Indicii Bancii Angliei – au ca baza 100 data de 1 ianuarie 1992.

Fiecare din acesti indici are o misiune foarte clara, permitand, in functie de gradul sau de precizie, aprecierea evolutiei diferitelor tipuri de piete cuprinse intr-o bursa.

Daca acesti indici masoara evolutia diferitelor piete, adica variatiile lor in sus sau in jos, exista si un indicator care apreciaza dimensiunea acestor piete – capitalizarea bursiera. Pentru o intreprindere, ea exprima valoarea ei totala de bursa, adica pretul ei, obtinut prin inmultirea numarului de actiuni emise cu valoarea lor la cursul bursei, Adunand valorile tuturor societatilor cotate intr-o bursa, se obtine valoarea acestei piete. Astfel, la sfarsitul anului 1994, bursa din New York, prima din lume, ,,valora” 4232 miliarde de dolari. Ea era urmata de cea din Tokio (1143 miliarde de dolari ), Paris si Frankfurt, cu 452 si respectiv 499 miliarde de dolari.

Astfel, Wall Street este de aproape 10 ori mai importanta decat piata franceza sau germana, iar in Europa , piata din Londra este de 3 ori mai importanta decat omoloagele ei de pe continent.

8 Operatiunile de vanzare cumparare la bursa



           

8.1 Operatiunile de vanzare/cumparare la disponibil

Sunt operatiuni cu o pondere mica de pana la 15% din volumul total al tranzactiilor anuale incheiate la o bursa de marfuri sau la o bursa de valori. La bursele de valori se prefera vanzarile si cumpararile de actiuni si obligatiuni la termen pe baza de cont in marja (sistem american) sau cu decontare lunara (sistem european).

Operatiunile de vanzare/cumparare la disponibil sunt operatiuni cu livrarea efectiva, imediata. Se cunosc si sub denumirile de “spot”, “au comptant”, sau bani gheata.

La bursele de valori actiunile si obligatiunile cu livrare imediata fac obiectul tranzactiilor curente. Detinatorii de actiuni sau de obligatiuni au nevoie de lichiditate si de aceea, ori de cate ori doresc isi pot vinde actiunile si obligatiunile. Alt motiv este acela ca isi vand actiunile si obligatiunile de un anumit tip in scopul cumpararii altora de alt tip, generatoare de profituri mai mari.

Se practica, asadar o activitate permanenta vizand realizarea de profituri maximale. Este de remarcat amploarea pe care au dobandit-o tranzactiile spot in cadrul burselor interdealeri OTC, precum si cele de pe alte piete neoficiale. Marile tranzactii de vanzare/cumparare de actiuni si obligatiuni se realizeaza insa in bursele principale, pe baza de contracte futures.

Contractele de vanzare/cumparare de valuta se negociaza cu precadere pe piata fizica bancara. Valutele selectate se negociaza la bursa de valori pe baza de contracte futures ca operatiuni speculatorii sau de hedge. Insa, prin exceptie, in functie de profit, valutele se negociaza si la bursa pe baza de contracte spot.

Livrarile efective de marfuri cu predare imediata adica la disponibil, se realizeaza pe piata fizica din cauza elasticitatii conditiilor contractului forward: calitate, termen de livrare, tolerante calitative si cantitative, garantii, penalitati, reclamatii, modalitati de plata, etc.

Totusi, unele marfuri de insemnatate deosebita, standardizate, se tranzactioneaza si se livreaza prompt, prin efectuarea platii si preturi rezonabile. Marile uzine, cu productii programate in flux continuu, prefera de multe ori sa cumpere materiile prime si materialele de care au nevoie prin intermediul bursei.

8.2 Operatiunile de vanzare/cumparare la termen

Vanzarile si cumpararile la termen sunt operatiuni prin contacte de lichidare la un anumit termen de la data incheierii lor.

In functie de piata pe care se incheie se disting:

- contracte forward;

- contracte futures.

1. Contractul forward

Un asemenea gen de contract se incheie intre un vanzator si un cumparator. Vanzatorul se angajeaza sa livreze cumparatorului la un termen determinat, o cantitate de marfa, de valuta , de valori mobiliare etc. iar cumparatorul se obliga sa le primeasca si sa plateasca un pret convenit. Altfel spus este de tip clasic de vanzare/cumparare incheiat pe piata fizica comerciala sau, in functie de obiect, pe piata fizica financiara. Este un contract ferm, cu elemente consolidate referitoare la :

- cantitate;

- calitate;

- conditii de livrare;

- pret;

- termen de livrare;

- modalitati de plata;

- receptie;

- garantii;

- penalitati, etc.

Pretul in contractul forward ramane neschimbat pe toata perioada de valabilitate a acestuia. Evolutia pietei poate sa pricinuiasca oricareia dintre parti profit sau lucru de nedorit pierdere. Pentru preintampinarea riscului de pierdere, partile pot conveni introducerea in contractul forward de clauze de securitate a pretului, precum:

- clauza valutara, de protejare impotriva oscilatiilor cursului valutar;

- clauza de indexare a pretului, in functie de evolutia costurilor.

Separat de inscrisul contractual, fiecare din parti are latitudinea sa-si protejeze pretul, cursul valutar, rata dobanzii, dupa caz, prin operatiuni la termen incheiate in paralel la bursa, respectiv: operatiuni pe baza de contracte futures si optiuni.

2. Contractul futures

     Este contractul la termen care se incheie la bursa, dar spre deosebire de contractul forward prezinta unele trasaturi caracteristice:

- obiectul contactului (marfa, valuta, sau orice activ financiar) este selectat si standardizat;

- elementele contactului sunt tipizate;

- tranzactia se incheie pe baza deschiderii de catre fiecare cumparator sau vanzator a unui cont in marja de catre o agentie de brokeraj;

- pretul este actualizat in fiecare zi de bursa prin marcarea la piata. Rezultatele actualizarii pretului: profit pentru o parte, pierdere pentru cealalta parte, sunt reluate in evidenta contului in marja.

Poate fi lichidat oricand pana la termenul final de livrare (reglementare) pe baza de livrare efectiva sau offsetting (incheierea unei operatiuni de sens contrar celei initiale);

In marea majoritate a cazurilor, lichidarea se face prin offsetting si nu prin livrare efectiva sau prin plata diferentei dintre pretul contractual si pretul conjunctural din momentul lichidarii, calculat de casa de compensatie. Plata in numerar – cash - se face obligatoriu cand obiectul contractului nu permite predarea obiectului contractat (de exemplu contractele incheiate pe eurodolari si contractele pe indici de bursa).

Din aceste considerente reiese ca de fapt contactul futures este un produs bursier derivat, acesta cotand la bursa ca orice titlu financiar, pretul sau reflectand valoarea activului de baza pe care il reprezinta.

Exemplu: o crestere a pretului din contractul futures la cafea ca urmare a cresterii cererii de cafea va determina, in general, cresterea pretului cafelei atat pe piata bursiera cat si pe piata fizica.

Elementele de baza ale procedurii negocierii si executarii contractelor la  bursa de valori sunt:

1. Obiectul contractului il constituie titlurile financiare (actiuni, obligatiuni) si instrumentele valutare selectionate prin regulamentul bursei . Pot fi negociate si produsele bursiere derivate, admise de regulamentul bursei.

2. Unitatea de tranzactie este alcatuita dintr-o suma in valuta, prestabilita de regulamentul bursei. De exemplu, o unitate de tranzactie poate fi reprezentata de 100.000 dolari SUA, 50.000 marci germane, 200.000 lire sterline etc. La bursele de marfuri unitatea de tranzitie este cunoscuta sub denumirea de ,,lot” sau ,,contract” , denumiri preluate si de unele burse de valori.

3. Pretul – la bursele de marfuri se numeste cotatie, iar la cele de valori, curs. In contextul general al preturilor se remarca ,,pasul de cotatie, (tick) care reprezinta variatia minima si maxima a pretului. Este de doua feluri

- limita inferioara (limit down);

- limita superioara (limit up).

      Un pret nou anuntat in bursa trebuie sa difere de pretul anterior cu cel putin pasul de cotatie (variatia minima) convenit prin regulamentul bursei. Pasul de cotatie maxim (variatia maxima) nu poate depasi intr-o zi plus-minus o anumita marime determinata.

4. Cotarea cursului. Un curs reprezinta pretul titlului financiar ce se negociaza la bursa, valoarea lui reala la piata, ca rezultat al confruntarii dintre cerere si oferta. Se foloseste si expresia ,,cotarea cursului” echivalenta cu evolutia cursului sau ,,cotatia cursului” , echivalenta cu nivelul cursului. Pentru valutele care se cumpara si se vand la bursele de valori, cursul reprezinta raportul de schimb valutar dintre o unitate valutara data in raport cu alta sau alte unitati valutare. 

9 Analiza plasamentelor pe piata bursiera

In contextul general al preocuparilor pentru plasamentul optim al economiilor banesti, se pune intrebarea fireasca si esentiala: unde ne plasam banii. Una din posibilitatile cele mai atractive pentru cunoscatorii in materie consta in cumpararea de valori mobiliare, in principal actiuni negociabile pe piata bursiera.

In marile state cu piata bursiera dezvoltata (SUA, Marea Britanie, Franta, Japonia) capitalizarea bursiera a banilor investiti in valori mobiliare insumeaza cifre importante. Bursa de valori fiind un mijloc de prima mana pentru o valorificare superioara a economiilor in bani.

Marimea financiara a unei burse se exprima prin mai multi indicatori, cei mai uzitati fiind cifra de afaceri (pe obligatiuni, actiuni, si total) si capitalizarea bursiera (market value) care rezulta din urmatorul calcul, pentru fiecare tip de actiune se inmulteste numarul de actiuni cu valoarea actiunii, valorile astfel rezultate se insumeaza pentru toate actiunile cotate la bursa respectiva.

Valoarea actiunii

Achizitionarea de actiuni urmareste doua obiective;

  1. Plasamentul in bani in vederea realizarii de profit;
  2. Obtinerea dreptului de control intr-o proportie cat mai mare asupra managementului societatii emitente.

Marele public urmareste insa numai primul obiectiv respectiv obtinerea de profit maximal.

Dezvoltarea bursei intredealers (OTC) a facilitat cumpararea si vanzarea de actiuni si obligatiuni ale societatilor anonime. Printr-un simplu telefon catre ghiseul de cumparare/vanzare al unei banci sau agentii de schimb se pot cumpara si vinde valori mobiliare cu multa economisire de timp.

Se are in vedere si faptul ca  in contextul unei concurente loiale amplificate si controlate de puterea de guvernamant prin organisme special abilitate, comisioanele si impozitele sunt in orice tara rezonabile.

Actiunile sunt valorile mobiliare cele mai atractive pentru investitori, deoarece le confera si dreptul de proprietate asupra partii corespunzatoare din patrimoniul societatii emitente. In SUA, de exemplu, exista aproximativ 30 de milioane de proprietari de actiuni, din care aproape jumatate sunt femei.

Orice investitor urmareste in plus ca plasamentul in actiuni sa ii aduca si un profit mai mare decat plasamentul la o casa de economii sau in depozite bancare, in titluri de renta, in bonuri de tezaur, in obligatiuni de stat etc.

Se stie ca orice actiune, titlu financiar, are o valoare nominala ce reprezinta o parte din capitalul social, care , acesta la randul lui este o parte din activul net patrimonial.

      In analiza fundamentala a factorilor care determina eficienta actiunilor pe piata bursiera se tine seama de:

a.       valoarea nominala - care este valoarea oficiala , preluata in bilantul contabil. Profitul, denumit dividend, se calculeaza de catre societatea emitenta, de regula anual, prin distribuirea venitului total net proportional cu valoarea nominala a fiecarei actiuni, fractie din capital.

       Venitul adus de o actiune are doua componente eterogene

- dividendul – care este o parte din beneficiul net anual distribuit de societatea emitenta in functie de rezultatele unui exercitiu financiar;

- plusvaloarea - ce reprezinta un supliment in bani generat de schimbarea cursului la bursa in momentul deciziei investitorului de cumparare sau vanzare de actiuni. Plusvaloarea este teoretic latenta pana in momentul efectuarii vanzarii-cumpararii actiunii. Plusvaloarea creste foarte mult in perioadele de inflatie, ceea ce il face pe proprietarul actiunii sa uite deseori de cota modesta a dividendului si sa intre in jocul periculos al speculatiilor de cresteri spectaculoase ale cursului.

Orice investitor de bani in actiuni trebuie sa urmareasca randamentul total  combined return alcatuit din dividend si plusvaloare.

Dividendul nu poate fi negativ ci zero sau pozitiv, iar plus-valoarea se poate transforma in minus-valoare, in cazul scaderii cursului.

De regula, actiunile unei societati care nu produc dividende sunt slab cotate, ajungand sa transforme plus-valoarea in minus-valoare.

Regula generala este aceea ca variatia cursului nu se materializeaza ca pierdere sau castig decat in momentul vanzarii-cumpararii actiunii.

10 Piata financiara futures

Este piata la care se incheie contracte futures cu instrumente financiar-valutare

(instrumente de datorie purtatoare de dobanda)  obligatiuni, bonuri de tezaur, note sau bilete de tezaur, certificate de depozit, eurodolari, euromarci, obligatii in ECU, diverse valute selectionate de insemnatate internationala (dolari SUA, dolari canadieni, dolari australieni, lire sterline, franci elvetieni, marci germane, franci francezi si yeni japonezi).

Operatiuni de tip european cu actiuni si obligatiuni

Piata caracteristica pentru asemenea tranzactii o reprezinta Bursa din Paris.

Se disting doua categorii de tranzactii:

a. tranzactii cu lichidare imediata (au comptant sau RI – a Reglement Inmediat)

b. tranzactii cu lichidare lunara (RM – a Reglement Mensuel)

a. Tranzactii cu lichidare imediata

Se caracterizeaza prin aceea ca cel care da ordin de cumparare trebuie sa depuna imediat banii cash, iar cel care da ordin de vanzare trebuie sa livreze imediat titlurile. Practic, executarea se face in trei zile de la semnarea contractului.

b. Tranzactii cu lichidare lunara

Se lichideaza in fiecare luna, la o data fixa respectandu-se urmatoarele reguli:

- bursa stabileste titlurile pentru care se pot incheia asemenea operatiuni – de regula titlurile cu cererea si oferta cele mai ridicate;

- bursa stabileste numarul minim de titluri pentru care se poate incheia contractul.

- Clientul trebuie sa depuna o garantie (couverture)

- In numerar sau in bonuri de tezaur, la nivelul de 20% din valoarea tranzactiei

- obligatiuni sau aur, la nivel de 25% din valoarea tranzactiei

- actiuni (titluri cu venit variabil), la nivel de 40% din valoarea contractului.

- Cumpararea pe piata RM

- Este in esenta o operatiune de cumparare la termen a la hausse, prin care cumparatorul, de regula un speculator, urmareste realizarea de profit din cresterea cursului pana la data lichidarii. Exemplu:  cumpara in aprilie 100 de actiuni la cursul de 300 dolari/actiune, respectiv cu 30000 dolari, urmand sa-si inchida pozitia printr-o operatiune de vanzare cu realizarea de profit daca va creste cursul peste 300 dolari. In situatia scaderii cursului sub 300 dolari/actiune  el va suporta pierdere. In general, in ziua lichidarii, speculatorul a la hausse poate adopta una din urmatoarele variante

- 1. isi inchide pozitia de cumparare printr-o operatiune de vanzare si realizeaza profit, daca a crescut cursul I la 330 realizeaza un profit de 3000 dolari –30ori 100 I

- 2. isi inchide pozitia de cumparare prin plata efectiva si primirea concreta a titlurilor cumparate – cand scopul sau este dobandirea titlurilor.

- 3. intr-o conjunctura defavorabila, suporta riscul printr-o operatiune de vanzare la un curs inferior de exemplu la 290 suporta o pierdere de 1000 dolari –10 ori 100.

- 4. face o operatiune de report, adica in ziua lichidarii isi prelungeste pozitia de cumparator, printr-o amanare a lichidarii, cum ar fi pentru urmatoarea zi de lichidare gaseste un investitor caruia sa-i vanda actiunile respective si sa i le rascumpere in urmatoarea luna de lichidare. Se face o operatiune de vanzare cu clauza de rascumparare la cursul mediu al primei ore de tranzactii la bursa din ziua lichidarii, stabilit de Comisia Sindicala a Agentilor de Bursa. Practic, speculatorul a la hausse primeste un imprumut de la un tert interesat cu plata unei dobanzi conventionale, variabile de la o luna la alta.

- Se pune intrebarea care este interesul participantilor la report.

- Reportatul isi amana lichidarea, care in cazul efectuarii ei s-ar solda cu pierdere, deoarece cursul spot de vanzare este mai mic decat cel de cumparare la termen si spera din nou ca acesta sa creasca pana la viitoarea luna de lichidare. Daca nu creste, face un nou report sau se opreste si suporta pierderea.

- Reportorul isi investeste fondurile cu o dobanda convenabila.

- Brokerul implicat isi sporeste comisionul.

- Casa de compensatie isi sporeste de asemenea comisionul.

        Vanzarea pe piata RM

       

        Este o operatiune pe care o face speculatorul a la baisse. Acesta vinde titluri (pe care de regula nu le are), in speranta ca pana la ziua lichidarii cursul va scadea si le va putea procura cu profit spre a se achita de obligatia lui de vanzare. In ziua lichidarii insa pot interveni urmatoarele situatii

1.      cursul scade - de exemplu, a vandut 100 de actiuni la cursul de 200 dolari/actiune, in aprilie, cu lichidarea in iunie si in ziua lichidarii cursul spot este de 190 dolari/actiune, rezulta un castig de 10 dolari/actiune, adica 1000 dolari in total (10 ori 100).

2.      in ziua lichidarii cursul a crescut la 220 dolari actiune. Daca le-ar cumpara pentru a-si inchide pozitia de vanzare din aprilie ar pierde 20 dolari actiune – respectiv in total 2000 dolari in total (20 ori 100).

3.      in ziua lichidarii –daca dispune de titluri – le vinde la cursul contractat in aprilie, de 300 dolari actiune, in baza caruia si-a asigurat de la bun inceput rentabilitatea.

4.      In ziua lichidarii cursul a crescut, nu dispune de titluri dar nici nu doreste sa suporte pierderea de 2000 dolari si ,,joaca” mai departe, adica isi amana lichidarea pozitiei de vanzare pentru o data de lichidare viitoare, printr-o operatiune de deport.

 Gaseste un posesor de titluri care accepta sa i le vanda la cursul spot (al zilei), determinat de Sindicatul Agentilor de Schimb si caruia i le revinde la acelasi curs, cu lichidarea la o scadenta viitoare. Este de fapt un imprumut de titluri de la un tert, bineinteles contra unei dobanzi conventionale. Suma primita in ziua lichidarii pentru titlurile predate (cele imprumutate) o da tertului in garantie, pana la rambursarea titlurilor imprumutate. Astfel, isi conserva pozitia de vanzator, amanand lichidarea ei pentru o scadenta viitoare.

       In procesul compensarii intre pozitiile reportate si cele deportate (vanzatorii nu livreaza titlurile, iar cumparatorii nu doresc sa le ridice) se pot ivi multe situatii, astfel:

-         exista egalitate intre pozitiile reportate si cele deportate –reportul se face fara dobanda sau prima (“au pair”);

-         cererea de titluri este mai mare decat oferta – cel care face deportul va plati pentru dobandirea titlurilor prima sau dobanda;

-         cererea de titluri este mai mica decat oferta – cel care face deportul va incasa dobanda pentru banii dati ca garantie.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 973
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site