Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Palinologia (arheopalinologia)

arheologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Metoda biostratigrafiei
TEHNICI SI METODE MODERNE DE DATARE ABSOLUTA IN ARHEOLOGIE
Metoda stratigrafica
Palinologia (arheopalinologia)
Metoda cronologiei glaciare („teoria lui Milanković”)
Metoda propagarii ultrasunetelor in oase
Metoda tipologica
Notiuni de arheometrie
Prospectiile de adancime
Localizarea zonelor cu comori ingropate

Palinologia (arheopalinologia)

Disciplina asociata cu arheologia, palinologia ofera acesteia din urma o serie de informatii de o importanta vitala, mai ales pentru epocile indepartate, in directia reconstituirii ecosostemelor vegetale, respectiv asupra reconstituirii paleomediului, dar si pentru rezolvarea unor probleme de cronologie relativa, mai ales in cazul Paleoliticului, si Mezoliticului.



Etimologia termenului propriu-zis provine din limba greaca („pale” = faina, „palino” = a imprastia), acesta fiind utilizat pentru prima oara ca atare in 1945, de catre H.A. Hyde si D.A. Williams, doi botanisti englezi specializati in alergologie, cu semnificatia de stiinta a polenului si sporilor, sub toate aspectele ei. Principalele aplicatii ale palinologiei sunt trasarea evolutiei taxonilor vegetali, trasarea evolutiei comunitatilor de plante si a habitatelor, datarea sedimentelor, studierea evolutiei climatice, stabilirea influentelor omului asupra mediului inconjurator dar si a influentelor polenului si sporilor asupra sanatatii omului.

Palinologia arheologica (arheopalinologia) are ca obiect de studiu sporii si polenul din sedimentele arheologice. Aplicate asupra acestor sedimente, cercetarile palinologice permit punerea in paralel a diferitelor tipuri de vegetatie si a industriilor umane, contribuind la cunoasterea activitatilor omului

Primele aplicatii ale palinologiei in domeniul arheologiei au fost realizate insa cu mult inainte de utilizarea termenului ca atare. Daca pentru prima oara polenul a fost supus unei investigatii sistematice inca din anul 1676 - de catre anatomistul englez Nehemjah Grew -, iar interventii repetate ulterioare dezvolta cunostintele asupra morfologiei si apartenentei taxonomice a polenului, la inceputul secolului XX, Lennharth von Post va realiza prima diagrama polinica, intr-o forma care se va pastra, in linii mari, pana in zilele noastre. Acelasi Lennharth von Post a realizat, in deceniul al treilea al aceluiasi secol (1925), si prima aplicatie a datelor palinologice in arheologie, rezolvand cu ajutorul acestei metode o problema de cronologie.

In Romania, preocuparile privind palinologia debuteaza de timpuriu, prin stralucitele contributii ale lui Emil Pop (1928), tot el fiind si cel care, ulterior, a publicat peste 50 de lucrari de palinologie, unele dintre ele apropiindu-se, prin aplicatiile realizate, de arheologie.

In Franta, se remarca activitatea cercetatoarei Arlette Leroi-Gourhan, cea care a realizat analiza sporo-polinica sistematica a sedimentelor arheologice dintr-o serie de situri paleolitice si a infiintat primul laborator de palinologie la Paris. La scurt timp, in urma realizarii primelor investigatii de palinologie arheologica in straturile de cultura din Pestera Hotilor de la Baile Herculane si Pestera Veterani din Defileul Dunarii (1967 – N. Boscaiu, V. Lupsa) precum si la Vadastra (1967 – Arl. Leroi-Gourhan, C. Mateescu, Em. Protopopescu-Pache), din initiativa lui C. S. Nicolaescu-Plopsor, ia fiinta in 1968 la Craiova, primul laborator de palinologie cu aplicatii in arheologie. O serie de situri cu depuneri multistratificate din Romania au fost supuse analizelor polinice (Schela Cladovei, Remetea, Bordu Mare-Ohaba Ponor, Cremenea-Malu Dinu Buzea, Dubova-Cuina Turcului, Tarpesti etc. ), realizandu-se diagrame sporopolnice de sit, diagrame regionale si contributii esentiale privind cronostratigrafia si climatostratigrafia Paleoloticului. Ulterior Laboratorul de Palinologie a fost transferat in cadrul Institutului de Arheologie de la Bucuresti – o activitate intensa in anii `80-`90 desfasurand in cadrul sau dr. Marin Carciumaru, care a publicat sistematic lucrari de arheopalinologie, ca urmare a propriilor investigatii intr-o serie de situri paleolitice – iar la ora actuala el functioneaza in cadrul Universitatii „Valahia” din Targoviste.

            Din pacate, costurile ridicate si necesitatea unei specializari indelungate in domeniu au facut ca in ultimii 25 de ani lucrarile romanesti de palinologie arheologica sa fi constituit rezultate ale unor colaborari sporadice intre arheologi si palinologi de la Universitatile din Bucuresti si Cluj. Mai recent, studii pertinente in domeniu au fost publicate de M. Tomescu (1994; 1998), iar analize palinologice au fost realizate in cadrul sitului arheologic de la Harsova, unde sunt efectuate cercetari interdisciplinare de o echipa romano-franceza.

            Polenul, sub forma grauncioarelor caracteristice constituie vectorul de transport al gametilor masculini in cadrul reproducerii sexuate a plantelor fanerogame. Gametul este o celula sexuala masculina sau feminina. Gametii prin capsulele respective si prin copulare formeaza zigotul care este un organism nou. Partea exterioara a celulei, numita Hexina, este cea care se pastreaza datorita unui invelis cerat numit Sporopolemina. Marimea si forma acestui invelis, impreuna cu numarul si distributia orificiilor din el, dau nastere unui cod (polinic), respectiv unei morfologii specifice.

            Fiecarei specii vegetale ii este caracteristica o anumita morfologie si structura a graunciorului de polen si/sau a sporilor, acestea permitand, in principiu, identificarea, cu deosebita precizie, a plantei de provenienta.



Fig. 52. Grauncior de polen apartinand speciei Hibiscus

            Dimensiunea grauncioarelor de polen pot varia intre 5-200 micrometrii in timp ce dimensiunile sporilor pot depasii limita de 200 micrometri. Majoritatea granulelor de polen (din flori si copaci infrunziti) si de spori (mai ales cei ai ferigilor si ai muschilor) sunt extrem de mici, putine depasind 100 μm (0,1mm.) in diametru. Majoritatea au cam 30 μm.

            Polenul si sporii sunt diseminati (imprastiati) de curentii de aer, de animale, insecte sau de apa si ajung pe sol formand asa numita  ploaie polinica”.

            Rezistenta sporo - polinica sta la baza principiului tratat, care face din polen si spori un valoros obiect de studiu. Sporopolenina, substanta de natura politerpenica, care acopera gametii ca un invelis, este deosebit de rezistenta la actiunea distructiva a agentilor chimici. Datorita ei, polenul si sporii se conserva in cantitati mari in conditii obisnuite, in aproape orice tip de sediment, cele mai favorabile medii de pastrare fiind totusi cele bazice, anaerobe si umede. Turbariile si/sau mlastinile corespund intr-o maniera optima din acest punct de vedere, ele constituind de regula sedimentele cautate cu precadere de specialisti, alaturi de sedimentele din pesteri.

            Prin prelevarea de polen si stabilirea numarului si naturii polenului se stabileste evolutia climei in diferite perioade. Se pot realiza pe baza acestor analize studii cu privire la evolutia florei si faunei, date cu privire la mediul si clima din acea zona, se pot face consideratii de ordin istoric, uneltele folosite corespund naturii climei, ceea ce duce la crearea unui cadru climatic de definire a frecventei culturii materiale.

            Dupa cernere, mostrele sunt supuse unor tratari chimice spre a se inlatura cat mai multa roca sedimentara. Resturile sunt vopsite cu o vopsea organica pentru a sublinia caracteristicile de suprafata a granulelor si apoi fixate pe lamele intru-un mediu adecvat (glicerina gelatinoasa sau ulei de silicon).Utilizand un microscop ce mareste de 400 de ori se pot obtine cateva sute de granule in fiecare mostra.

            Cea mai usoara metoda de a exprima rezultatele este utilizand diagramele si indicand procentajul (din total) pentru fiecare specie in fiecare aplicabilitate prin “total” putem intelege o anume categorie/clasa de polen (ex. polen arboricol sau polen nearboricol). Neajunsul metodei procentajului este acela ca afluxul de clasificari vor face ca toate celelalte procentaje sa fie mai scazute. Utilizand expresia “frecventa absoluta a polenului”(A.P.F.- graunte/gram sau pe unitatea de volum) se poate evita aceasta interdependenta. Urmatorul pas ar fi eliminarea deformarii din cauza variatiei aparuta in viteza de sedimentare.Acest lucru poate fi facut numai atunci cand datarea este sufficient de detaliata pentru a se cunoaste aceasta viteza; afluxul de polen reprezinta numarul de granule cazute pe an per unitatea de suprafata (Aitken 1999, **) .

Fig. 53. Morfologii exterioare la grauncioarele de polen apartinand diferitor specii vegetale

Pentru realizarea unei analize palinologice pertinente, trebuie respectate anumite conditii specifice, indispensabile, de aceasta faza metodologica depinzand intregul demers al operatiunilor. Arheologul este cel care, de comun acord cu palinologul, vor stabili profilul stratigrafic reprezentativ, de referinta din cadrul unei unitati de cercetare (sectiune, caseta, suprafata), care sa cuprinda, pe cat posibil, intreaga succesiune stratigrafica a obiectivului arheologic cercetat. Urmeaza colectarea propriu-zisa a probelor, pe straturi si nivele, de regula de jos in sus, urmarindu-se evitarea oricaror contaminari, a probei cu elemente din straturile de deasupra sau de sub nivelul din care se ia proba (deranjarile stratigrafice sau gangurile de rozatoare), sau prelevarea unei probe din doua straturi. Esantionajul palinologic trebuie sa se faca impreuna cu cele sedimentologice, micromorfologice, carpologice, anthracologice sau de datare absoluta.

Fiecare proba de pamant prelevata (5-10 cm3), trebuie sa fie insotita la laborator de toate informatiile de stratigrafie geologica, pedologica si arheologica ce pot fi culese din teren. Esantionajul poate fi realizat si in suprafata, punctual, in scopul detectarii unor procese de antropizare, a unor variatii de facies in cadrul unui orizont, a anumitor practici legate de practicile funerare, in scopul urmaririi continutului unor vase sau complexe inchise. Mai recent se practica si prelevarea probelor prin carotaj (suprafete extrem de mici) care prezinta insa pe langa avantajele evidente (accesul la straturi dificile) si unele posibile dezavantaje, determinate de unele deranjari ale sedimentelor, ce pot furniza erori imposibil de detectat. In general se recolteaza probele din acele structuri arheologice in componenta carora apare si cenusa, materie ce favorizeaza pastrarea grauntelor de polen.




            Pentru pastrarea probelor in deplasarea pana la laborator este recomandata utilizarea recipientelor speciale, sterilizate, care sa nu favorizeze unele contaminari cu suporturi palinologice contemporane sau de alta natura. In cazul probelor umede, se recomanda evitarea pastrarii lor in recipiente inchise etans sau in pungi de plastic cu fermoar, deoarece pot favoriza procesele de mucegaire si de aparitie a unor spori de ciuperci.

In concluzie, esantionajul trebuie sa fie permanent adaptat tipului de sapatura si succesiunii, atat geologice, cat si culturale, studiate.

Analiza de laborator, prevede o faza preliminara de recuperare a polenului si a sporilor respectiv indepartarea pamantului „steril” din punct de vedere palinologic.

Urmeaza analiza calitativa, in cadrul careia, dupa trecerea produsilor prin site de diferite dimensiuni si diferite grade de finete si supunerea probelor la diverse tratamente fizice si chimice in vederea prepararii pentru analize (ca de exemplu centrifugarea intr-un lichid greu, cu densitate intermediara intre cea a fractiunii minerale reziduale si cea a fractiunii organice), prin examinarea la microscop, pot fi identificate grauncioarele de polen si se realizeaza incadrarea lor taxonomica (caror tipuri, specii de plante le apartin).

Odata realizata aceasta operatiune urmeaza determinarile cantitative, care stabilesc, pe baza numararii sporilor si a polenului, raporturile procentuale de participare in cadrul totalitatii polinice a diferitilor taxoni. Pentru o obiectiva si relevanta diagrama palinologica sunt necesare cel putin 200-300 grauncioare de polen in cadrul fiecarei probe. Frecventele absolute ale sporilor/polenului fiecarui taxon in fiecare proba, obtinute prin numarare, sunt apoi transformate in frecvente relative, procentuale. Prin insumarea (coroborarea) datelor cantitative si cantitative dintr-o proba, se obtine un spectru polinic ce corespunde nivelului arheologic (epocii, culturii) din care a fost prelevata proba.

Succesiunea pe verticala a spectrelor polinice, dispuse sub forma unor diagrame, reprezinta o diagrama sporo-polinica, caracteristica (proprie) sectorului arheologic abordat. Ea sintetizeaza toate rezultatele analizei, cuprinzand: stratigrafia coloanei studiate, scara adancimilor, apartenenta culturala, curba AP/T (arbori cu polen/totalul sporilor si polenului), curbele individuale ale fiecarui taxon determinat, raportul cantitativ al acestora etc. Prin coroborarea mai multor spectre sporo-polinice rezultate din diferite profile stratigrafice de referinta din cadrul sitului arheologic, se poate obtine diagrama sporo-polinica a sitului, iar din coroborarea diagramelor sporo-polinice din mai multe situri arheologice apropiate si complementare poate rezulta o diagrama sporo-polinica regionala, cu rol de etalon pentru viitoarele sapaturi si investigatii arhelogice.

Siturile arheologice permit punerea in paralel a trei tipuri fundamentale de informatie: datele privitoare la vegetatie, cele privind cronologia si cele privind etapele culturale. Luand in consideratie frecventa fiecarui taxon din spectrul polinic al unui nivel cultural, se poate reconstitui, in principiu, un peisaj apropiat de realitatea acelor timpuri.

            Unele specii vegetale prezinta un polen mai rezistent la factorii de degradare in vreme ce altele au polenul mai usor degradabil. In aceeasi maniera, unele specii au un „potential polinic” mai mare decat altele, in sensul ariei de raspandire si a cantitatii propriu-zise de polen imprastiat. Modul de diseminare a polenului difera de la o specie la alta. De exemplu plantele anemofile, prezinta grauncioare de polen de dimensiuni mai mici, prin urmare sunt mai usoare si mai usor de imprastiat, mai ales ca polenul unelor dintre acestea prezinta si saci aeriferi, care le ofera o flotabilitate marita si raze de dispersie foarte mari (sute sau chiar mii de kilometri). Dealtfel, in functie de raza de imprastiere a polenului au fost definite mai multe categorii de plante (20 m; 20-50 m; 500m – 10 km; peste 10 km). La aceasta se adauga si specificul geo-morfologic al unor regiuni si microregiuni, curentii de aer dominanti, specificul derularii proceselor de pedogeneza etc. Toate aceste elemente mai sus amintite se constituie in tot atatia factori ce influenteaza spectrele sporo-polinice, putand sa deformeze imaginea generala a vegetatiei unei regiuni, factori de care specialistul palinolog trebuie sa tina seama in momentul interpretarii spectrelor si diagramelor sporo-polinice.



Prelevarea - adunarea si analiza polenului ofera date referitoare la componenta si structura vegetatiei pe diferite paliere cronologice si climatologice, corespunzatoare stratului arheologic aflat in atentie. Pe baza lor se fac analize de evolutie a comunitatilor de plante si mai departe a evolutiei paleoclimei, surprinzandu-se perioadele de racire sau incalzire a acesteia, putandu-se reconstitui succesiunea oscilatiilor climatice, fapt ce duce la formarea unei scari crono-climatice utilizata pentru construirea unor scari regionale si la reconstituirea paleohabitatului.

Cu cat cantitatea de polen produsa de o planta este mai mica, cu atat sansele ca fertilizarea sa aiba succes sunt mai mari. Plantele autofecundante produc cea mai mica cantitate de polen, in timp ce plantele la care fecundarea se face cu ajutorul vantului produc mai mult polen decat cele la care polenizarea se face cu ajutorul insectelor; polenizarea la stejar se face cu ajutorul vantului; un singur pom poate imprastia cam 100 milioane granule de polen pe an. in padurile cu arbori de esenta tare din regiunile nordice “ploaia polinica” poate ajunge la cantitati de 1 kg./m2/secol. Distanta de raspandire nu depaseste de obicei 1km., in cazul copacilor si cateva zeci de metrii in cazul plantelor. Prin urmare, o proba luata dintr-un loc poate fi puternic influentata de plantele ce cresc in imediata vecinatate. Pe de alta parte exista informatii despre polen care a calatorit sute de km. Un astfel de polen poate crea confuzii in mediile in care productia locala de polen este scazuta (ex. tundra).

            Desigur pentru a obtine o imagine clara a vegetatiei de odinioara trebuie sa se faca o sistematizare a productiei de polen; asadar pinul, mesteacanul si arinul reprezinta specii cu o productie (potential polinic) mult mai mare decat teiul, frasinul si artarul. intr-o asemenea sistematizare pot aparea interferente, dar ea este necesara din motive ecologice. Totusi, chiar utilizata pentru datare, metoda studiului palinologic poate crea neajunsuri  (ex. dependenta de felul depozitarului: mlastina, fund de lacuri, padure) atat din cauza sortarii in stadiile initiale, cat si din cauza vulnerabilitatii la atacuri fizice, chimice si biologice.

Limitele metodei sunt influentate de derularea procesului de sedimentare a polenului, de potentialurile diferite ale ploii polinice in cazul speciilor de arbori, precum si de o serie de alti factori care pot influenta (perturba) spectrele polinice, prin urmare si analiza lor. O alta limita este gradul de precizie al determinarilor care se fac in functie de frecventa taxonilor in parte. Fiecare asezare constituie un caz particular, ca situare geografica, ca frecventare de catre om a mediului respectiv.

Avand in vedere universalitatea proceselor climatice, fata de specificitatea, uneori foarte localizata a aspectelor tipologice ale culturii materiale, arheopalinologia poate constitui un instrument de datare mai precis, uneori, decat tipologia, mai ales in cazul epocilor foarte indepartate ale derularii procesului antropogenezei, a Paleoliticului, Mezoliticului si chiar originilor Neoliticului.

Arheopalinologia poate pune in evidenta, in unele cazuri, aspecte ale relatiilor dintre om si mediul inconjurator. Astfel pot fi sesizate etape de defrisare a padurilor, intrebuintarea anumitor esente lemnoase, cresterea animalelor, oglindita prin prezenta unor plante specifice pentru alimentatie, cultivarea anumitor plante, procese de ameliorare si/sau incrucisare intentionata a unor specii de plante, etc. In cazul unor descoperiri arheologice de exceptie, palinologia, in colaborare cu alte discipline, cum ar fi carpologia, poate preciza dieta omului prehistoric prin analiza continutului stomacal al trupurilor mumificate. In cazul celeb rului Otzi, polenul descoperit pe haine si in barba a precizat clar din care zona piemontana a Alpilor a provenit individul.

La ora actuala, pe plan mondial exista nenumarate laboratoare specializate in investigatii arheopalinologice (Palynology and Quarternary Ecology - University of Amsterdam; Swedish Museum of Natural History (NRM) - Palynological Laboratory; Palynology - University of Nebraska, Centre for Palynology and Palaeoecology - Monash University (Australia) etc.), precum si organizatii de palinologie si paleobotanica (ce au consfatuiri, sesiuni si congrese mondiale in domeniu), in vreme ce pe reteaua Internet pot fi accesate sute de pagini Web ale acestor laboratoare si organizatii, care ofera informatii cu privire la metoda pornind de la principiile de baza ale acesteia si pana la ultimele descoperiri in domeniu.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1401
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site