Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Organizarea administrativa a Daciei romane

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Razboiul din anii 101-102
Dacia in sistemul economic roman
Sfarsitul stapanirii romane in Dacia
Organizarea limes-ului moesic in secolele I-III p.Chr.
Viata sociala in Dacia romana
Societatea daca pe timpul lui Decebal
JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI
FRONTUL SECRET IN PERIOADA PREMERGATORE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)
Populatia Daciei romane

Organizarea administrativa a Daciei romane

Mult timp s-a considerat ca intreg teritoriul de la nord de Dunare cucerit de imparatul Traian ar fi format o singura unitate administrativa - provincia Dacia, care la inceputul domniei lui Hadrian ar fi fost divizata in Dacia Superior si Dacia Inferior; mai tarziu, sub Antoninus Pius, din Dacia Superioara s-ar fi desprins o a treia provincie, Dacia Porolissensis.



            Dar descoperirile epigrafice din ultimele patru decenii au modificat complet datele problemei. Din ignoranta ori superficialitate, unii istorici (deopotriva romani si straini) au ramas la vechile repere cronologice. Trebuie totodata avut in vedere si faptul ca, desi aceste documente aduc stiri noi, analiza lor ridica mereu alte probleme. Acestea pot fi intrucatva lamurite numai urmarind dislocarea unitatilor militare pe cuprinsul intregii Dacii.

           

            Este bine cunoscut faptul ca, inca inainte de a constitui la nord de Dunare o provincie romana, o parte a pamantului dacic intrase deja sub dominatia Romei. Astfel, istoricul Cassius Dio afirma ca, in schimbul eliberarii generalului roman Longinus, capturat in Dacia, regele Decebal pretindea lui Traian sa-i dea inapoi tara pana la Istru” (LXVIII 12,2), cu alte cuvinte sa-i retrocedeze teritoriile ocupate dupa primul razboi dacic. Se pune problema despre ce teritorii este vorba, cand si in ce conditii au intrat ele sub dominatia romana.

            Acelasi istoric citat mai sus ne informeaza ca imparatul Traian, la incheierea primului razboi, dupa ce randui acestea [referire la conditiile pacii cu Decebal] si lasa oaste la Sarmizegetusa, punand straji si in restul tarii, se intoarse in Italia” (LXVIII 9,7); au fost lasate garnizoane in diferite locuri intarite (frouraí), in castrele construite in cursul inaintarii armatelor romane: in Banat si in Tara Hategului, in nordul Olteniei, in Muntenia si sudul Moldovei, precum si in sud-estul Transilvaniei.

            Fortele romane de ocupatie trebuie sa fi fost apreciabile. Chiar in capitala regala, Sarmizegetusa, a fost lasata o puternica garnizoana (in cursul cercetarilor arheologice au aparut in zidurile cetatii cateva blocuri de constructie cu numele legiunilor II Adiutrix pia fidelis, IIII Flavia felix si o vexilatie a legiunii VI Ferrata; pe alt bloc de piatra este reprezentat capricornul (considerat a fi simbolul legiunii I Adiutrix). In teritoriul ocupat (in special in Banat, dar si in nord-vestul Olteniei), au fost lasate importante efective din legiuni (daca nu chiar legiunile cu intreg efectivul lor) si numeroase trupe auxiliare (detasate din armata Moesiei Superioare), puse sub comanda generalului Longinus (identificat cu Cn. Pinarius Aemilius Cicatricula Pompeius Longinus, fost consul, care guvernase mai inainte provinciile Moesia Superior si Pannonia).

            Pe de alta parte, informatii importante ne sunt furnizate de asa-numitul papirus Hunt, continand situatia dislocarii (raspandirii) efectivelor cohortei I Hispanorum veterana quingenaria, din armata provinciei Moesia Inferior; o parte din militarii trupei se aflau trans Danuvium in expeditionem (ceea ce indica o stare de razboi); altii - cu specificarea intra provinciam (deci in cuprinsul Moesiei Inferioare) - erau Piroboridavae in praesidio, Buridavae in vexillatione. Identificarea acestor toponime dacice este in general admisa precum urmeaza: Piroboridava la Poiana (jud. Galati), in valea Siretului, iar Buridava la iesirea Oltului din munti, probabil la Stolniceni (Ramnicu Valcea), nu departe de dava getica; cercetarile arheologice de la Stolniceni au dat, de altfel, la iveala caramizi purtand stampila unei vexilatii din legiunile I Italica, V Macedonica si XI Claudia, toate apartinand armatei Moesiei Inferioare. Revenind la papirul amintit, subliniem ca evenimentele consemnate dateaza sigur de la sfarsitul anului 105; rezulta ca in cursul celui de-al doilea razboi dacic al imparatului Traian, teritoriul de la sud de Carpati (in speta estul Olteniei si Muntenia), precum si sudul Moldovei apartineau provinciei Moesia Inferior (se aflau prin urmare intra provinciam).

            Cercetarile arheologice au permis insa identificarea altor puncte la nord de Dunare - pazite de trupe ale Moesiei Inferioare. Alte fortificatii s-au construit, in nordul Munteniei, in fata intrarilor in pasurile Carpatilor meridionali. Astfel, la Voinesti, pe Raul Targului (la nord de orasul Campulung-Muscel) s-a identificat un castru, din interiorul caruia provin doua tigle cu stampilele legiunii XI Claudia si cohortei I Flavia Commagenorum. Mai departe, la Rucar, s-a identificat un castellum, situat in fata unui important pas de inaltime (Rucar-Bran) spre Transilvania, dar care controla totodata capatul drumului ce urca spre munti de-a lungul raului Dambovita; de la Rucar provin caramizi cu stampila cohortei II Flavia Bessorum. Si mai spre est, in zona dealurilor subcarpatice, pe raul Prahova, la Targsorul Vechi, se afla alt castru, in ale carui therme (bai) au aparut caramizi cu stampilele legiunii XI Claudia. De asemenea, pe raul Teleajen, aproape de intrarea in munti, se aflau castrele de la Malaiesti (din glii, muri cespiticii) si de la Drajna-de-Sus (construit din piatra); in acesta din urma au aparut caramizi stampilate ale legiunilor I Italica, V Macedonica si XI Claudia, precum si ale cohortei I Flavia Commagenorum. Asa cum s-a remarcat de mai multa vreme, stampilele legiunii XI Claudia si cele ale cohortei I Flavia Commagenorum (din castrele din care au iesit la lumina aceste descoperiri) sunt identice; inseamna ca au fost ridicate simultan (pe timpul domniei lui Traian, cum rezulta din studiul descoperirilor monetare).



            Nu este exclus ca si drumul care urca pe valea Buzaului, spre sud-estul Transilvaniei, sa fi fost de asemenea supravegheat: un castru cu val de pamant pare a fi fost ridicat chiar in zona de campie, la Filipesti, pe raul mentionat.

            Au fost supravegheate si intrarile spre Transilvania ale Carpatilor rasariteni. Drumul pe Siret si apoi de-a lungul Trotusului, spre pasul Oituz, era probabil controlat de garnizoana (praesidium) de la Piroboridava. Se pare ca si valea Bistritei, deci si mai spre nord, a intrat in vederile strategice ale romanilor; astfel, in locul numit Troian, aproape de cetatea dacica de pe Batca Doamnei (langa actualul oras Piatra Neamt), pare sa fi existat un castellum de pamant.

            Circumstantele in care au fost construite aceste castre pot fi deduse din rolul lor strategic: de a apara teritoriile recent anexate de Traian la nord de Dunare, dupa primul razboi dacic, de un atac prin surprindere din partea regelui Decebal. In aceleasi imprejurari a fost anexat si atasat Moesiei Inferioare teritoriul sud-estic al Transilvaniei; astfel, gratie sistemului de constructie, s-a dedus ca fortificatiile (castrele) de la Bretcu si Hoghiz au fost contemporane cu cel de la Drajna-de-Sus.

            Asadar, pe baza analizei izvoarelor scrise (narative, epigrafice), coroborate cu cercetarile arheologice, cei mai multi istorici sunt astazi de parere ca buna parte din teritoriile dacice au fost anexate inca din anul 102; unele (Banatul, vestul Olteniei) au fost atribuite Moesiei Superioare (daca nu cumva au format inca de atunci un comandament militar aparte), altele au fost anexate provinciei Moesia Inferior (estul Olteniei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei).

           

            La sfarsitul celui de-al doilea razboi, intreaga Dacie era infranta; asa glasuieste o inscriptie de la Corinth, care reda cariera unui ofiter participant la acest razboi: secunda expeditione, qua universa Dacia devicta est. Situatia de infranta a tarii dacilor rezulta cu deosebire din emisiunile monetare; de asemenea, pe un basorelief de la Roma, apare Dacia personificata sub chipul unei femei asezate, cu capul sprijinit in palma mainii drepte, langa un scut dacic si alte arme.

            Data incheierii razboiului nu este mai exact cunoscuta, dar este vorba probabil de vara anului 106. Intre recompensele pentru bravura in cursul celui de-al doilea razboi, soldatii din cohors I Brittonum milliaria Ulpia torquata p(ia) f(idelis) civium Romanorum primesc la 11 august 106 cetatenia romana, inainte chiar de terminarea serviciului militar (ante emerita stipendia), cum rezulta dintr-o diploma militara de la Porolissum. Se pare ca imparatul a mai zabovit in Dacia pana in anul urmator, cand se intoarce la Roma pentru a-si serba triumful. In Dacia ramanea o puternica armata de ocupatie, sub comanda lui Iulius Sabinus, personaj de rang consular, cunoscut dintr-o diploma militara datand din 14 octombrie 109; probabil in timpul legatiei lui s-a petrecut procesul de organizare a provinciei Dacia. Prin 108-109 i-a succedat la guvernarea provinciei Decimus Terentius Scaurianus. Din anul 110 dateaza emisiunile monetare (sestertius, dupondius, as) cu legenda Dacia August(i) Provincia; Dacia apare personificata sub chipul unei femei stand pe o stanca - aluzie la cununa de munti -, cu spic de grau si un copil tinand strugure, simbolizand rodnicia pamantului provinciei.

            Dar nu toate teritoriile ocupate de Traian au fost cuprinse in noua provincie; cele atasate Moesiei Inferioare (urmare a primului razboi dacic) au continuat a ramane sub autoritatea guvernatorului acestei provincii pe tot timpul domniei lui Traian. Asadar, provincia Dacia cuprindea cea mai mare parte a Transilvaniei (cu exceptia coltului de sud-est; aproximativ judetele de astazi Sibiu si Brasov), vestul Olteniei (aproximativ actualele judete Mehedinti si Gorj) si Banatul (in intregime sau in cea mai mare parte). Dacia era o provincie imperiala, avand in frunte un guvernator ca loctiitor (legatus Augusti pro praetore) al imparatului, numit dintre membrii ordinului senatorial; deoarece in provincie stationau trei legiuni (I Adiutrix, IIII Flavia si XIII Gemina), el era de rang consular (vir consularis), adica ales dintre fostii consuli. El avea atributii militare si juridice, pe care le exercita in numele imparatului. Pe timpul guvernarii lui D. Terentius Scaurianus a fost fundata Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala noii provincii. Lui i-a urmat, prin 111-113, C. Avidius Nigrinus. In 114 este atestat la guvernarea Daciei Quintus Baebius Macer, iar in 117 C. Iulius Quadratus Bassus. Importanta Daciei in ierarhia provinciilor romane rezulta si din faptul ca toti guvernatorii ei de pe timpul lui Traian au fost personalitati militare de prim rang; spre exemplu, Bassus guvernase mai inainte Syria, una din cele mai importante provincii ale imperiului din punct de vedere militar si strategic.




            Pacea pe care Traian isi facuse iluzia ca a instaurat-o la granita dunareana a Imperiului, prin crearea provinciei Dacia, a fost grav amenintata, indata dupa moartea acestuia. Autorii tulburarilor au fost sarmatii, in primul rand iazigii cuibariti in pusta pannonica. Imparatul Hadrian a stat chiar un moment in cumpana daca sa mentina aceasta provincie sau s-o abandoneze; istoricul roman Eutropius (secolul al IV-lea) arata ca, dupa abandonarea Assyriei (Mesopotamiei), Hadrian a vrut sa faca acelasi lucru cu Dacia, dar l-au oprit de la aceasta prietenii (idem de Dacia facere conatum amici deterruerunt), de teama ca prea multi cetateni romani ar fi cazut in mana barbarilor (VIII 6, 1-2). Reala sau nu aceasta afirmatie despre intentia imparatului, fapt este ca el a luat de indata masuri energice pentru a face fata situatiei (SHA, Hadr. 6,6): audito dein tumultu Sarmatarum et Roxalanorum praemisis exercitibus Moesiam petit (auzind de rascoala sarmatilor si roxolanilor, fiind trimise inainte armatele, a venit in Moesia”). El incredinteaza comanda operatiunilor lui Q. Marcius Turbo Fronto Publicius Severus, personaj de rang ecvestru, dar militar de cariera exceptional de valoros, fiind pus succesiv in fruntea Pannoniei (Inferioare) si Daciei: Marcium Turbonem post Mauretaniam praefecturae infulis ornatum Pannoniae Daciaeque ad tempus praefecit (Hist. Aug., Hadr. 6,7). Cu roxolanii - alta ramura a sarmatilor, care locuiau la est de Dacia - a incheiat pace, consimtind la marirea subsidiilor (cum rege Roxalanorum qui de imminutis stipendiis quaerebatur, cognito negotio, pacem composuit; SHA, Hadr. 6,8).

            Curand sarmatii iazigi sunt zdrobiti, iar Hadrian se indreapta spre Roma (unde ajunge in vara anului 118), Dacia Turboni credita titulo Aegyptiacae praefecturae quo plus auctoritatis haberet ornato (SHA, Hadr. 7,3). Prin urmare, Turbo mai ramane un timp in Dacia, procedand probabil la punerea in aplicare a deciziei imperiale de reorganizare a Daciei, dupa care pleaca la Roma, fiind numit praefectus praetorio, comandantul garzii imperiale.

            Indata dupa aceasta, Dacia romana apare cu structuri administrative si politice modificate. Mai intai, se constata existenta unei provincii Dacia Superior (conform diplomei militare din 13 decembrie 119, recent cunoscuta; pana de curand, Dacia Superioara era cunoscuta prima data prin diplomele de la Porolissum, Casei si Romanasi, din 29 iunie 120), cuprinzand se pare cea mai mare parte a Daciei traiane. Desemnarea acestei provincii drept Superioara” presupune existenta simultana a unei provincii Dacia Inferior (cunoscuta si ea prin mai multe diplome militare (mai intai la 17 iulie 122, apoi in altele din 129, 130, 140, 146); aceasta cuprindea teritoriile nord-dunarene anexate in 101-102 de Moesia Inferior (estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, precum si un mic colt din nord-vestul Munteniei si altul din sud-vestul acesteia; cea mai mare parte a Munteniei, precum si sudul Moldovei se pare ca fusesera abandonate in 117/118). Denumirile celor doua Dacii sunt date in raport cu cursul Dunarii, ca si in cazul celor doua Moesii sau al celor doua Pannonii. Apoi, in anul 123 (diplomele din 14 aprilie si 10 august 123), este atestata o a treia provincie, Dacia Porolissensis, desprinsa din nordul Daciei traiane (teritoriul aflat la nord de raurile Aries si Mures); dar ea a fost organizata probabil tot in 118, concomitent cu celelalte doua provincii dacice (Superior si Inferior).

Dacia Superioara avea in frunte tot un legatus Augusti pro praetore, de acum insa doar de rang pretorian (vir praetorius; exercitase la Roma pretura, abia dupa guvernarea Daciei ajungand la consulat); diminuarea rangului legatului se datoreaza faptului ca in provincie stationa acum o singura legiune (legio XIII Gemina). Pentru probleme de ordin financiar, el era secondat de un procurator imperial, procurator Augusti, provenind din ordinul ecvestru.

Celelalte doua Dacii (Inferior si Porolissensis) aveau in frunte cate un procurator Augusti; in calitatea lor de guvernatori, ei aveau in subordine trupele auxiliare aflate in aceste provincii.

Pe monedele de bronz din timpul lui Hadrian (sestertius, dupondius, as; emisiuni ale senatului) Dacia (personificata) apare stand pe stanca (aluzie iarasi la cununa de munti) tinand in mana dreapta vexillum, iar in stanga sabia curba.

Primii ani ai domniei imparatului Antoninus Pius au fost marcati de o serie de evenimente, care isi gasesc ecou in cateva izvoare antice (Aelius Aristides, Polyainos, Oracula Sibylina, Historia Augusta; vezi mai departe). In ceea ce priveste Dacia, evenimentele au afectat se pare numai granita ei de sud-est; autorii tulburarilor au fost probabil sarmatii roxolani. Gratie unei inscriptii de la Caesarea (in Mauretania), aflam ca imparatul a trimis in aceasta zona de conflict pe Titus Flavius Priscus Gallonius Fronto Quintus Marcius Turbo, investit cu un mandat special de [pro l]eg(ato) et praef(ectus) Daciae Inferioris (poate chiar in anii 138/139); titlul sau arata ca a avut la dispozitie efective din legiuni, dislocate special pentru a face fata situatiei. Mai rezulta din aceasta situatie ca autoritatea legatului propretor al Daciei Superioare nu se intindea si asupra procuratorilor-guvernatori ai celorlalte doua Dacii (Superior si Inferior).

Dupa unii istorici (arheologi), in timpul evenimentelor abia evocate, sub Hadrian ori Antoninus Pius, vestul Munteniei ar fi fost reanexat la imperiu, fiind atribuit provinciei Dacia Inferior; dar evenimentul s-a petrecut probabil mai tarziu, sub Commodus sau abia la inceputul secolului al III-lea (cum par a indica descoperirile numismatice). La limita rasariteana a teritoriului reanexat s-a construit un mare val de pamant, intarit cu castre si turnuri de paza; aceasta linie defensiva, pornind de la Dunare pana la munti, la o departare fata de Olt variind intre 10-50 km, este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de limes transalutanus.



Probabil aceasta era forma Daciei romane la care se refera doi istorici din secolului al IV-lea (Eutropius, VIII 2,2; Rufius Festus, VIII 2), cand afirma ca perimetrul Daciei masura 1 000 000 de pasi (= 1478 km).

Dar, la o jumatate de secol dupa reorganizarea administrativa infaptuita de Hadrian, se constata ca si aceasta conceptie strategica este depasita. In anii 168-169, izbucneste razboiul cu populatiile barbare de la Dunarea de mijloc si de sus (sarmati si diferite semintii germanice), care ameninta (unele chiar ataca) si Dacia; in aceste imprejurari, imparatul Marcus Aurelius hotaraste sa uneasca cele trei provincii sub autoritatea unui guvernator general, purtand titlul de legatus Augusti pro praetore trium Daciarum; calitatea de guvernator este desemnata si cu titlul de praeses. Deoarece de acum inainte se aflau in provincie doua legiuni (V Macedonica si XIII Gemina), el era iarasi de rang consular; de aceea, el mai era denumit si consularis III (trium) Daciarum. Primul titular al acestui guvernamant unificat a fost Marcus Claudius Fronto, cazut eroic pentru apararea Daciei. Concomitent se constata o modificare a denumirii provinciilor: Dacia Superioara devine Dacia Apulensis, iar Dacia Inferioara este denumita Dacia Malvensis; Dacia Porolissensis isi pastreaza vechiul nume si vechea intindere teritoriala.

Prin aceasta reorganizare, atributiile legatului fostei provincii Dacia Superior (suma acestor competente era desemnata cu termenul de imperium, deopotriva civil si militar) se extindea si asupra celorlalte doua provincii ale Daciei; se depasea astfel dilema constitutionala privind interdictia exercitarii prerogativelor unui guvernator dincolo de limitele provinciei sale (vezi in acest sens situatia Daciei Inferioare pe timpul lui Antoninus Pius). De fapt, reforma infaptuita de Marcus Aurelius a avut un caracter cu precadere militar; la aceasta concluzie nu se opune faptul ca trupele celor trei provincii formeaza in continuare, dupa cat se pare, armate (exercitus) separate (cum ar rezulta din diploma militara de la 1 aprilie 179, in care apar numai trupele auxiliare ale Daciei Superioare). Mentinerea identitatii fiecarei provincii se observa si din faptul ca legatia guvernatorului general contine totdeauna referirea la tres Daciae sau provinciae Daciarum (deci la plural); de asemenea, problemele financiare erau girate - ca si mai inainte: separat pentru fiecare provincie - de cate un procurator Augusti.

Dacia mai cunoscuse asemenea unificare a comandamentelor militare (in 168, cu Moesia Superioara), dar de scurta durata; dimpotriva, in urma reorganizarii la care ne-am referit mai sus, unirea celor trei Dacii va fi permanenta, probabil pana spre sfarsitul stapanirii romane in Dacia (din pacate, ultimul legat consular al celor trei Dacii cunoscut este din timpul lui Gordian al III-lea).

Pe timpul lui Septimiu Sever si Caracalla, se constata cum un procurator al Daciei Apulensis este insarcinat sa asigure interimatul guvernarii Daciei: agens vice praesidis; inovatia se repeta de mai multe ori si sub imparatii care au urmat, ultima mentiune fiind din timpul domniei comune a imparatilor Trebonianus Gallus si Volusianus. Probabil insa ca autoritatea acestui vice praesidis (vice-guvernator”) se intindea numai asupra Daciei Apulensis, cum rezulta din faptul ca de cele mai multe ori mentiunea exercitarii interimatului este asociata cu titlul de procurator Augusti Daciae Apulensis.

S-ar parea de asemenea ca, spre mijlocul secolului al III-lea, practica interimatului guvernarii s-a permanentizat. Teama imparatilor de uzurparile tot mai frecvente, favorizate de existenta unor mari comandamente militare, va fi prevalat fata de interesele unei aparari eficiente a granitelor provinciale; este posibil, in aceste conditii, sa se fi renuntat la unificarea celor trei provincii ale Daciei. Asa se face ca, tot in aceasta perioada, fostul procurator al Daciei Malvensis poarta chiar titlul de praeses (guvernator”).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2549
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site