Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Dacia in sistemul economic roman

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Regele Decebal
Razboiul din anii 101-102
Prezenta romana pe tarmul de nord al Marii Negre (sec. I-III p.Chr.)
Organizarea limes-ului moesic in secolele I-III p.Chr.
Dacii liberi si relatiile lor cu Imperiul Roman
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice
FRONTUL SECRET IN PERIOADA PREMERGATORE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI
Dacia in sistemul economic roman

Dacia in sistemul economic roman

Cu toate progresele inregistrate gratie fenomenului complex de integrare a Daciei in structurile Imperiului, economia provinciei prezinta inca un aspect predominant autarhic; pe de o parte, cea mai mare parte a productiei agricole era destinata subsistentei producatorilor si consumului oraselor si armatei; pe de alta, nevoia de produse manufacturate era in general satisfacuta de artizanatul local, deoarece slaba putere de cumparare a majoritatii populatiei limiteaza volumul schimburilor (observatia este in general valabila pentru toate provinciile de pe limes-ul dunarean).




In aceste conditii, agricultura (cu ramurile ei inrudite) reprezinta principala ocupatie a locuitorilor provinciei. Stadiul evolutiei agriculturii provinciale este determinat de modul de distribuire a fondului funciar. In general, in Dacia a predominat proprietatea mica si mijlocie, atestata in teritoriile urbane din Dacia Superioara sau in zona deosebit de fertila din sudul Olteniei. Este de relevat mai inainte de toate ca terminologia agrara latina s-a transmis aproape in totalitate in limba romana: arare (a ara), ager (ogor) si area (arie), seminare (a semana), colligere (a culege), tribulare (a treiera), ventilare (a vantura), machinari (a macina), cernere (a cerne); unelte agricole: sappa (sapa), aratrum (plug; vechi si regional: aratru), sicilis (secera), furca (furca), cos (gen. cotis: cute), mola (moara) cribrum (ciur); cereale: triticum (v. tritici grana: graunte de grau; grane), hordeum (orz), secale (secara), milium (mei), avena (ovaz); legume: alium (usturoi; regional: ai), cauliculus (curechi), cepa (ceapa), cucurbita (dovleac: regional: curcubeta), lactuca (laptuca), lens (linte), napus (nap), pepo (pepene), plantago (patlagina), radicula (ridiche), vir(i)dia (verdeturi; de aici: varza). Simplii coloni isi cultivau ogoarele de obicei prin munca proprie, indeosebi cand este vorba de cultura cerealelor. Sclavia in agricultura nu pare a fi atestata epigrafic, ci doar sugerata; unii locuitori ai oraselor posedau mici proprietati la tara ( ferme” destinate consumului propriu: pentru cresterea vitelor; livezi cu pomi fructiferi si vie; gradini de legume), lucrate poate si cu sclavi specializati, a caror grija o avea de obicei un vilicus ( vechil”). De asemenea, existau si unele proprietati agricole mai intinse, ai caror stapani locuiau asa-numitele villae rusticae. (descrierea unei asemenea ferme: Vitruvius, De architectura VI 8), precum cele cercetate la Hobita si Cincis (jud. Hunedoara), Aiud si Rahau (jud. Alba), Apahida, Ciumafaia si Palatca (jud. Cluj), Sacel (jud. Gorj) etc.; aceste ferme erau destinate producerii in cantitati mai insemnate a cerealelor, destinate comercializarii. Cultivarea cerealelor este atestata de numeroasele unelte agricole (brazdare de fier, seceri, sape), aparute in cursul cercetarilor arheologice, fiind sugerata si de unele monumente sculpturale (Columna lui Traian, scena CX; peretele de edicula funerara de la Seica Mica, jud. Sibiu).

Dacia era, fara indoiala, o provincie cu un potential cerealier apreciabil; nu avem insa vreo dovada ca ar fi fost exportate cereale in Italia sau chiar la Roma. Este de presupus totusi ca excedentul de cereale din Campia Romana era imbarcat pe corabii, ajungand macar in orasele si la trupele romane din cele doua Moesii. Cum se stie, aprovizionarea cu cereale a populatiei urbane reprezenta in toate societatile antice o problema a administratiei de stat, disfunctionalitatile provocand, la Roma sau in provincii, panica si amenintarea cu razmerite; foametea putea fi urmarea unor calamitati naturale (seceta, inundatii, lacuste) sau sociale (invazii barbare, epidemii), dar si a unor probleme de ordin financiar (de aceea, spre exemplu, o inscriptie consemneaza cu satisfactie contributia lui Q. Aurelius Tertius, decurion al coloniei Sarmizegetusa, cu suma de 80 000 de sesterti ad annonam).

In teritoriile unitatilor militare, pamantul era cultivat de militari si de populatia civila (indeosebi autohtoni), supusa la plata dijmei (decima, decuma); aceasta situatie se poate presupune si pentru vestul Munteniei (intre Olt si limes transalutanus), unde sunt atestate o serie de asezari ale populatiei autohtone (atribuite purtatorilor culturii Chilia-Militari).

Cresterea vitelor, ca ocupatie agricola, era practicata in gospodariile proprii ale colonistilor si autohtonilor; si in acest domeniu, terminologia latina s-a perpetuat in totalitate in limba romana, astfel: bovide: bos (bou), taurus (taur), vacca (vaca), vitellus (vitel), iuvencus (junc), iuninx (juninca); ovine si caprine: ovis (oaie), vervex (berbece), aries (arete; vechi si regional pentru berbece), agnelus (miel), annotinus (noaten, de un an), capra (capra), haedus (ied); suide: porcus (porc), scrofa (scroafa), verres (vier), porcellus (purcel); ecvide: caballus (cal), equa (iapa), admissarius (armasar), asinus (asin). O alta forma este reprezentata de pastoritul transhumant; pasunile (pascua, prata) apartineau domeniului imperial (in special cele din zonele de munte) si erau arendate pastorilor (pecurarii) prin intermediul unor arendasi (conductores). Studiile osteologice arata ca rasele de animale erau in general de o productivitate medie.

Un domeniu mai special era cel al pomiculturii si viticulturii. Practicarea acestora este documentata indirect fie si prin lexicul privitor la pomii fructiferi (pomum, v. si pometum) transmis in limba romana: cerasus (cires), fraga (fraga), cutoneus (gutui), malus (mar), nux (nuca; v. si nucetum), persicus (piersic), pirus (par), prunus (prun). In privinta viticulturii, ni se pare semnificativ a reaminti emisiunea monetara din anul 112 a imparatului Traian, prezentand pe revers Dacia personificata cu doi copii - unul tinand strugure, celalalt spic de grau. Cultura vitei de vie este atestata de o serie de mentiuni arheologice si chiar epigrafice. De mentinat iarasi ca buna parte din terminologia viticola romaneasca este de origine latina: vitis (vita de vie), chorda-corda (coarda), labrusca (laurusca, vita salbatica), mustum (must), vinum (vin), posca (apa cu otet, posirca, boasca?), acetum (otet); dar intalnim si doi termeni pastrati probabil din substratul autohton (curpen, strugure), a caror supravietuire se explica numai prin practicarea viticulturii de catre populatia geto-daca in epoca provinciei.



Exploatarea bogatiilor subsolului. Domeniul cel mai important - asupra caruia suntem cel mai bine informati - este cel al exploatarii aurului. Aceasta activitate a fost pusa (repusa) in functiune indata dupa organizarea provinciei; intrerupta temporar in perioada invaziilor sarmato-germanice din timpul lui Marcus Aurelius, exploatarea minelor de aur va fi reluata dupa trecerea primejdiei. Tinutul minier din Muntii Apuseni se afla in patrimoniul imparatului; cele mai cunoscute exploatari (aurariae) erau la Ampelum (Zlatna; centrul administratiei miniere), Alburnus Maior (Rosia Montana) si Brucla (Aiud). Administratia era incredintata unui procurator aurariarum; primul cunoscut este M. Ulpius Hermias, libert al lui Traian, dar ulterior titularii acestui post sunt numiti dintre cavalerii romani. Ei aveau in subordine functionari mai marunti (tabularii, adiutores tabularii, dispensatores, scribae etc.), liberti sau sclavi - lib(erti) et familia et leguli aurariar(um).

Lasand la o parte culegerea aurului din nisipul aurifer, cea mai rentabila metoda de exploatare era prin galerii (cuniculi) si puturi (putei, putea); munca grea din minele de aur este descrisa de unii autori antici (Diodor din Sicilia, Pliniu cel Batran), fara a avea totusi in Dacia amploarea si aspectul tragic comunicat de acestia. Aceste galerii atingeau 150-160 m, dar filoanele bogate se aflau intre 300-500 m. Asemenea galerii se conserva pana in zilele noastre la Rosia Montana (in unele din ele s-au descoperit cunoscutele tablite cerate cu scriere cursiva); in alte locuri s-au identificat urmele unor bazine sapate in stanca pentru strans apa necesara spalarii minereului zdrobit (la Vulcoi-Corabia, Muntele Barza langa Zlatna) sau ale altor instalatii (roti pentru scoaterea apei din mina). Exploatarea se facea de catre mineri specializati, unii adusi special in acest scop din Dalmatia: Pirustae (la Alburnus Maior ei formeaza un cartier: vicus Pirustarum), Baridustae, Maniates , Sardeates; in zona aurifera (in special la Alburnus Maior) se cunosc aproape 80 de nume illirice (circa jumatate din numele illirice din Dacia). Altii erau angajati temporar; astfel, intr-o tablita cerata aflam cum un om liber isi inchiriaza forta de munca unui aurarius, numit si conductor ( arendas”), pe timp de 5 luni, pentru suma de 70 de denari. Nu detinem insa dovezi ca s-ar fi lucrat si cu condamnati (damnati ad metalla), ori ca in galeriile inguste s-ar fi folosit copii. De asemenea, nu este clar ce acopera denumirea de legulus ( culegator”), dar din contextul epigrafic ar rezulta ca sunt mai degraba mici antreprenori (conductores: vezi tabl. cer. X-XI) decat lucratori propriu-zisi.

Odata cu aurul se exploatau si alte metale neferoase (argint, cupru, uneori si plumb); asemenea exploatari s-au mai semnalat si in Banat (la Dognecea, Sasca Montana si Surducul Mare - unde Tabula Peutingeriana VII 3 inregistreaza toponimul sugestiv Centum Putea: o suta de puturi”).

Despre exploatarea fierului suntem dimpotriva mai putin informati. O inscriptie de la Teliucul Inferior (jud. Hunedoara) ne face cunoscuti, pe timpul lui Caracalla, doi conductores ferrariarum; inseamna ca la inceputul sec. III, exploatarile de minereu de fier din Dacia erau inca exploatate prin arendasi (in alte provincii, de pilda in Dalmatia si Gallia, minele de fier, ferrariae, erau exploatate prin procuratori imperiali), poate si datorita productivitatii (rentabilitatii) mai reduse a acestui gen de exploatari miniere din Dacia. Alte exploatari s-au mai constatat in diferite locuri din jud. Hunedoara de azi (Ghelar, Hunedoara, Ruda) si din Banat. Fierul prelucrat in bare era destinat sa acopere nevoile interne ale provinciei si in special cele ale armatei. O inscriptie de la Apulum ne face cunoscuti doi conductores armamen(tarii), probabil arendasi (antreprenori) ai arsenalului de arme al armatei.

O bogatie importanta a Daciei o reprezentau salinele; in chip sugestiv, pe drumul de la Apulum la Potaissa, Tabula Peutingeriana (VIII 2) mentioneaza o localitate cu acest nume (Salinae). Acestea apartineau tot domeniului imperial, fiind arendate unor conductores (uneori aceasta arenda este asociata si cu altele), precum: C. Iulius Valentinus, c(onductor) salinar(um) (Sanpaul, jud. Harghita), P. Aelius Maurus, conductor pascui et salinar(um) (la Micia), P. Aelius Strenuus, conduc(tor) pascui, salinarum et commercior(um) (la Apulum; ultima mentiune ar insemna, dupa unii istorici, ca avea si dreptul de a vinde sarea). Sarea era probabil exportata si in provinciile vecine (indeosebi in Pannonia).

Un loc important detineau in viata provinciei carierele de piatra. Pentru exploatarea marmurei, exista o cariera la Bucova, folosita pentru monumentele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe drumul dintre Aquae si Germisara, Tabula Peutingeriana (VIII 1) mentioneaza localitatea Petrae, identificata aproape de cariera de la Uroiu (langa Simeria), de unde se extragea augit-andezit folosit pentru executarea a numeroase monumente sculpturale de la Sarmizegetusa si Micia. In asezarile de campie, piatra era mai rara (la Romula si Sucidava, spre exemplu, provine mai degraba de peste Dunare), de aceea sansa ca monumentele romane sa ajunga pana la noi este mai redusa (in cursul evului mediu si in epoca moderna, multe dintre ele au pierit in cuptoarele de var). Urme ale exploatarilor in cariere s-au pastrat in multe locuri pana in epoca moderna.

Mestesugurile constituie activitatea cea mai reprezentativa pentru a aprecia valoarea civilizatiei romane in raport cu cea anterioara si cu cele post-romane. Documentarea cea mai importanta este rezultatul cercetarilor arheologice, precum si al studiului monumentelor sculpturale si epigrafice. In privinta numeroaselor produse de uz cotidian, arheologii trebuie sa faca distinctie intre piesele de productie locala (care fac obiectul acestei prezentari) si cele de import. Ele reprezinta materialele cele mai caracteristice ale oricarei cercetari (sapaturi) de epoca romana: produse de fier (unelte agricole, de dulgherie si de uz casnic) si bronz, ceramica (de uz curent, in forme foarte variate), materiale de constructie (piatra de cariera fasonata, caramizi si tigle etc.), obiecte de os; de subliniat iarasi ca aceste produse prezinta uniformitate nu numai la scara provinciala, dar si a intregului imperiu (datorita liberei circulatii a cunostintelor tehnologice si a meseriasilor).



Repertoriul de ocupatii (meserii) atestat de inscriptiile Daciei este extrem de sugestiv. Cateva inscriptii amintesc de lapidarii (mesteri pietrari): la Aquae, Micia (aici exista, se pare, chiar un colegiu al pietrarilor), la Cristesti, precum si intr-o alta localitate (conditiile descoperirii inscriptiei necunoscute) din Dacia Superioara; unii erau veritabili artisti - precum cel de la Sarmizegetusa care isi semneaza opera (o statuie feminina): Cla(udius) Saturnin(us) sculpsit.. Pictor era zugravul: la Apulum, un asemenea mester inchina un mic edificiu religios (fanum) unor zeitati feminine (Dominae); o inscriptie de la Sarmizegetusa vorbeste despre decorarea unui edificiu cu stucatura si picturi, iar o alta despre pictarea porticului si a salii de mese a edificiului augustalilor. Unele case erau impodobite cu mozaicuri, la Apulum si Sarmizegetusa. Sigillarius era cel care confectiona sigilla - figurine si statuete de lut. Mai bine cunoscuti sunt cei care produceau materiale de constructie din lut ars: caramizi (lateres cocti), tigle (tegulae), olane (imbrices), conducte; stampilele ne fac cunoscuti o serie de proprietari de caramidarii. Cele mai bune erau cele produse de militari; un militar din garnizoana de la Drobeta isi spune in figlinis magister super milites LX.

Dintre toate activitatile mestesugaresti, activitatea constructiva este cea mai des consemnata in inscriptii, indeosebi cand este vorba de constructii publice. Din acest motiv, cei mai cunoscuti mesteri sunt fabri; ei erau meseriasi care prelucrau materiale dure, precum fierul si alte metale, dar si constructori (dulgheri si zidari). Inscriptiile de la Drobeta, Tibiscum, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cele doua orase de la Apulum si Potaissa ii atesta in repetate randuri, indeosebi gratie faptului ca se grupeaza in asociatii profesionale (collegia). La Apulum este atestat un col(legium) fab(rum) et dendr(ophorum); acestia din urma erau probabil dulgheri, dar avand si un anumit rol in sarbatorile din luna martie ale zeitei Cybele (Magna Deum Mater) (purtatori ai pinului sacru, simbolizand pe Attis).

In schimb, au disparut aproape in totalitate urmele arheologice privind prelucrarea lanei si a textilelor, a pielii si altor materiale usor perisabile. Doar in trei inscriptii de la Apulum sunt pomeniti centonarii, producatorii de postav. De asemenea, de prelucrarea pieilor beneficiau producatorii de burdufuri (utriculi), atestati de o inscriptie de la Marga (jud. Caras-Severin) ca fiind organizati intr-un collegium u[t]riculariorum. De asemenea, intr-o inscriptie de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt amintiti lecticarii; ei sunt considerati purtatori de lectice, dar pot fi si producatorii acestui mijloc de transport.

Un loc important detin in viata provinciei drumurile si mijloacele de comunicatie. Construirea si intretinerea (refacerea) drumurilor au preocupat permanent autoritatile militare, pentru a permite circulatia rapida a trupelor si a convoaielor de aprovizionare. Probleme importante punea trecerea cursurilor de apa, peste care se construiesc poduri (in chip sugestiv, Tabula Peutingeriana inregistreaza toponime precum Pons Aluti, Pons Augusti, Pons Vetus), precum si politia drumurilor (in zona carpatica a Oltului, paza si intretinerea drumurilor era incredintata unui numerus burgariorum et veredariorum Daciae Inferioris); despre reteaua de drumuri a provinciei s-a vorbit mai amanuntit in capitolul privind sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei romane. Un oarecare rol in circulatia marfurilor au avut si cursurile de apa (pe aceasta cale se transportau in special produse mai grele); principala artera de legatura cu provinciile vecine o reprezinta insa Dunarea, acel drum fara pulbere” al tuturor timpurilor. Mai trebuie retinut si faptul ca pe timpul lui Traian, pentru prima data, Oceanul Atlantic a fost legat cu Marea Neagra printr-un drum (Aurelius Victor, Liber de Caesaribus, Teubner 1961, p. 91: et inter ea iter conditum per feras gentes quo facile ab usque Pontico mari in Galliam permeatur); desi Dacia avea o pozitie oarecum excentrica fata de marele drum ce lega apusul Imperiului cu rasaritul (Lugdunum-Mediolanum-Verona-Emona-Singidunum-Serdica-Byzantion-Ancyra-Tarsus-Antiochia), intregul sistem al cailor de comunicatie ale provinciei se racorda la acest drum, prin Viminacium - punctul de greutate al circulatiei comerciale cazand pentru Dacia spre vest.

Relatiile comerciale ale Daciei romane. Datorita caracterului produselor sale, exporturile din Dacia spre Imperiu sunt aproape necunoscute. Unele marfuri ajungeau totusi destul de departe: astfel, un papir consemneaza produse dacice (amis Dacicis: necunoscute mai precis, din cauza starii lacunare a documentului) tocmai in Egipt. Sumele importante realizate din vanzarea acestor produse, dar in special soldele militarilor si veniturile functionarilor imperiali, reprezentau disponibilitati banesti importante, in masura sa atraga spre Dacia marfuri variate: fie de uz curent, iesite din mari officinae (din acest motiv mai ieftine, dar si de mai buna calitate), fie de lux. Analiza acestora pune in lumina caracterul schimburilor provinciei, intensitatea lor, directia legaturilor economice si implicatiile acestui proces.

Inscriptiile contin - aproape in exclusivitate - stiri despre prezenta negustorilor in viata Daciei romane; ele provin fie din provincia noastra, fie din afara ei. Astfel, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa si Apulum apar niste negustori sirieni, Suri negotiatores; alti negustori din Orient sunt pomeniti la Drobeta, Apulum si chiar in inscriptiile din afara Daciei (la Augusta Traiana din Thracia si Mythilenae din Lesbos). Negustori sunt considerati si galatii mentionati la Napoca (Galatae consistentes municipio) si Germisara (grupati intr-un collegium Galatarum); acestia erau cunoscuti in antichitate indeosebi ca negustori de sclavi. Alte inscriptii vorbesc despre legaturi comerciale cu Dalmatia. De asemenea, cateva inscriptii (de la Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta) amintesc persoane originare din Augusta Treverorum (azi Trier); chiar daca ocupatia acestor treviri nu este mentionata, aceasta se poate presupune datorita faptului ca ei erau cunoscuti ca negustori. Intr-o inscriptie de la Aquileia, mai apare un personaj originar din Claudia Agrippina (Köln), negotiator Daciscus. Mai trebuie amintita o inscriptie de la Sarmizegetusa, care arata ca negustorii din intreaga provincie erau grupati intr-un fel de asociatie: negotiatores provinciae Apul(ensis).



Cea de-a doua sursa pentru studierea relatiilor economice ale Daciei romane o reprezinta produsele patrunse pe calea schimburilor. Dintre acestea, un loc important ocupa obiectele stampilate din categoria instrumentum domesticum: amfore (cele mai multe provenind din zonele de limba greaca din Marea Egee; dar unele poarta si stampile latinesti, probabil ajunse din Dalmatia sau din nordul Italiei), terra sigillata, produse ceramice de lux (originale din Italia de nord, din Gallia si din alte centre de pe Rin; mai tarziu si din Pannonia), lucernae (opaite de lut, dar unele si de bronz; aduse din Italia, dar si din provincii mai apropiate); mortaria (cele mai multe descoperite in castre; multe ajunse in Dacia cu bagajele soldatilor); sticlarie (provenind fie din Italia si provinciile dunarene, fie din Orient) si diferite obiecte din bronz (vase, figurine etc.).

In sfarsit, date importante privind relatiile economice ale Daciei romane reies din studiul monedelor de tip asa-zis colonial. Ele au fost emise de orasele din Moesia Inferior (Histria, Tomis, Marcianopolis, Nicopolis-ad-Istrum), Moesia Superior (Viminacium), Thracia (Anchialus, Deultum, Hadrianopolis, Pautalia, Serdica, Traianopolis), Macedonia; altele provin din Asia Mica (Nicaea) si chiar din Siria si Egipt (Alexandria). Desigur, multe asemenea monede au patruns in Dacia si pe alte cai decat prin schimb (aduse de soldati, functionari imperiali, colonisti). Pentru ideea patrunderii si pe cale comerciala pledeaza descoperirea a numeroase asemenea monede in teritoriile extra provinciam ale Daciei (de exemplu, in Muntenia s-au descoperit piese provenind din provinciile sud-dunarene, precum si de la Nicaea si Alexandria). Se constata si pe aceasta cale o anumita orientare a Daciei, in special a partii ei meridionale, spre provinciile sud-dunarene si orientale.

Relatiile comerciale ale Daciei cu lumea romana fusesera deosebit de active si in perioada anterioara cuceririi; dar odata cu intrarea Daciei in sfera politica si administrativa a Romei, aceste legaturi au capatat o amploare fara precedent. Implicit, insa, din punctul de vedere al studiului nostru, problemele devin de acum mai dificile: multe produse, pana nu demult importate, au inceput a fi confectionate si in Dacia - ceea ce ingreuneaza diferentierea intre ceea ce este produs de import si ceea ce este productie (imitatie) locala.

Pe de alta parte, trebuie avute in vedere si relatiile Daciei cu lumea barbara. In acest context, locul principal il detin schimburile cu dacii liberi, cei necuprinsi in provincia romana; prin intermediul comertului s-au raspandit, dincolo de granitele provinciei, produse variate si indeosebi monede.

Intensitatea acestor schimburi a variat dupa epoca si evenimente. Ca si alte domenii ale vietii economice, perioadele de cea mai mare inflorire sunt reprezentate de domniile Antoninilor (pana la razboaiele marcomanice) si Severilor.

Studiul relatiilor economice scoate totodata in evidenta integrarea Daciei in circuitul valorilor materiale si culturale ale lumii romane. Acest fenomen a avut rolul unui stimulent in procesul de romanizare, deopotriva in provincie si in teritoriile dacice ramase nesupuse autoritatii romane.

Vamile Daciei. La intrarea in provincie, dar si in interiorul acesteia (orase, puncte obligatorii de trecere) se percepeau taxe vamale; cuantumul lor era de 2,5 % din valoarea marfii (quadragesima). Dacia facea parte dintr-o circumscriptie vamala, care grupa mai multe provincii din zona dunareana: Publicum Portorii Illyrici.

La inceput, strangerea vamilor era incredintata unor arendasi (conductores); de obicei, ei se asociau, formand o societas. Inscriptiile ne mentioneaza cativa asemenea conductores pe timpul lui Antoninus Pius. Pe timpul lui Marcus Aurelius si Lucius Verus sunt activi trei frati Iulii: Ianuarius, Capito si Epaphroditus; dintr-o inscriptie de la Oescus aflam ca T. Iulius Capito, conductor publici portorii Illyrici et ripae Thraciae, personaj bogat si deosebit de influent, primeste o serie de onoruri din partea unor orase din Pannonia, Moesia si Dacia (Traiana Sarmizegetusensium ex Dacia Superiore si municipium Romulensium).

Ulterior s-a trecut la administrarea vamilor prin functionari imperiali (procuratores), provenind din ordinul ecvestru. Circumscriptia vamala a Illyricului cuprindea trei districte, fiecare avand in frunte cate un procurator (de rang centenarius, deci salarizat cu 100 000 de sesterti); unul dintre aceste districte grupa Moesia Inferioara si cele trei Dacii.

Pentru incasarea acestor taxe, functionau birouri (stationes portorii), deservite se pare de cate doi sclavi imperiali (servi villici). O inscriptie de la Baile Herculane mentioneaza o statio Tsiernensis (probabil este vorba de Dierna); alta inscriptie, de la Micia, mentioneaza un sclav imperial avansat de la Micia (unde fusese doar adjunct al biroului: promotus ex statione Micia ex vi[kario] ) la Pons Augusti (Marga) ca servus villicus. Alte birouri functionau la Drobeta (aici doi servi villici ridica din temelii un tabularium, pe timpul domniei lui Septimiu Sever si a fiilor sai), la Sucidava si la Porolissum (unde doua altare epigrafice, din timpul lui Commodus, mentioneaza doi procuratori vamali, insotiti fiecare de doi servi villici; acestea provin din cladirea statiunii vamale, cercetata arheologic: 45,5 35 m), dar fara indoiala si in alte asezari (indeosebi de pe granita).

Pe timpul lui Commodus, inscriptiile ne fac cunoscute numele a trei procuratori vamali: Avianius Bellicus, publici portorii procuratorvectigalis Illyrici (anul 182); Ti. Claudius Xenophon, procurator Illyrici per Moesiam Inferiorem et Dacias tres; [Pompeius ?] Longus, proc(urator) Aug(usti) n(ostri), care dedica o inscriptie imparatului (al carui nume a fost martelat) et Genio p(ublici) p(ortorii) vectigalis Illyr(ici). O inscriptie de la Tyras transcrie un rescript din 17 februarie 201, adresat de imparatul Septimiu Sever lui Heraclitus, procurator vectigalis Illyrici; el a fost identificat cu M. Aurelius Heraclitus, procurator Auggg(ustorum) din inscriptia de la Drobeta (citata mai sus). Un alt procurator, C. Iulius Paternus, este cunoscut dintr-o alta inscriptie, din timpul lui Caracalla, de la Baile Herculane.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 713
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site