Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Regele Decebal

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)
Razboiul din anii 101-102
Dacii liberi si relatiile lor cu Imperiul Roman
Organizarea limes-ului moesic in secolele I-III p.Chr.
Izoarele istorice privitoare la razboaiele dacice
Regele Decebal
FRONTUL SECRET IN PERIOADA PREMERGATORE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
Daco-romani si barbari in Dacia

Regele Decebal

Numele Decebalus era se pare destul de comun in onomastica geto-dacica (Decibalus sau chiar Dicebalus); astfel, este atestat si dupa cucerirea romana, purtat de persoane de origine comuna: intr-o inscriptie din Dacia, precum si in alte 15 inscriptii externe (8 dintre acestea din Moesia Inferior). Frecventa numelui Decebalus printre geto-dacii de la sud de Dunare (probabil cei stabiliti aici de Aelius Catus, la inceputul secolului I p.Chr.: Strabo, Geogr. VII 3,10), pare a contrazice parerea lui N. Gostar, cum ca acest nume ar fi devenit popular abia incepand cu epoca lui Decebal.




Nu dispunem de informatii sigure privind originea (ascendenta) lui Decebal. In aceasta privinta, a fost invocat vasul de la Gradistea Muncelului, continand in cartuse separate stampilele DECEBALVS si PER SCORILO. C. Daicoviciu considera ca dublul sigiliu contine, in limba daca, o referire la parintele regelui dac: Decebalus, fiul lui Scorilo”; acest Scorilo ar fi identic cu Corylus mentionat de Iordanes (Getica 73-74, 76-78) in lista dinastilor daci si cu Scorylo, dux Dacorum mentionat de Frontinus (Strateg. I 10,4).

Acceptata o vreme fara rezerve notabile, aceasta ipoteza a fost apoi pusa la indoiala de alti istorici, care considera ca stampilele mentionate ar reprezenta o marca de olar: Decebalus prin Scorilo”; Decebal (identic eventual cu regele) ar fi proprietarul unui atelier in care a fost confectionat vasul, iar Scorilo mesterul ceramist. Noua ipoteza a fost insa respinsa de H. Daicoviciu: Interpretarea lui per ca o prepozitie latineasca este greu de acceptat si din pricina lipsei unei analogii convingatoare, si din pricina faptului ca aceasta prepozitie cere cazul acuzativ, care nu poate lua forma Scorilo. Nici traducerea lui per prin ‘pentru’ nu este acceptabila din aceleasi motive gramaticale”.

Dupa parerea noastra, nu incape indoiala ca stampila de la Sarmizegetusa regala este o inscriptie latineasca. Nu stim cum va fi sunat desinenta numelui regelui in limba daca, dar Decebalus este fara doar si poate o forma latinizata. De asemenea, argumentele de ordin gramatical invocate de H. Daicoviciu nu au in vedere numeroasele aberatii ale latinei populare: spre exemplu, in textele epigrafice din provinciile dunarene ale Imperiului, prepozitia per este deseori utilizata cu ablativul, uneori cu sensul pentru ”. Alte observatii ale autorului citat raman insa valabile: Daca voiau sa imite obiceiul roman al identificarii atelierului, ar fi fost normal ca olarii daci sa imite una din formulele obisnuite romane si stampilele ar fi sunat Decebali officina (atelierul lui Decebalus) sau Scorilo fecit (Scorilo a facut)”. Intr-adevar, in caz ca epigrafele citate ar reprezenta o marca de olar, ar trebui ca asemenea stampile (continand si alte nume) sa apara si pe alte recipiente ceramice. Dar stampilarea produselor (tegule, vase etc.) in lumea romana avea scopul de a garanta calitatea marfii, in conditiile concurentei intre producatori - ceea ce nu era cazul in Dacia.

De altfel, forma vasului de la Gradistea Muncelului arata ca el nu era un obiect de uz curent (comun), deci nu era destinat comercializarii; asa cum s-a observat inca de la descoperirea si publicarea sa, acest vas nu avea caracter utilitar, ci de cult. Dupa parerea noastra, acesta servea fie la indeplinirea unui ritual legat de cultul mortilor, fie mai degraba drept capac de urna funerara.

Oricum, stampilele citate se refera la casa regala dacica. Dar faptul ca numele DECEBALVS nu este insotit de titlul REX ar arata ca Decebal nu era inca rege; el s-a ingrijit poate de mormantul unei rude apropiate: tata (care nu era nici el rege), frate, fiu etc., incercand sa-i eternizeze memoria (dupa moda greco-romana) prin aplicarea stangace a celor doua stampile (ambele retrograde, una rasturnata), semnificand deci: Decebalus pentru Scorilo”.



Asadar, nu stim aproape nimic despre originea regelui Decebal. In schimb, izvoarele antice ne dau cateva informatii despre unii membri ai familiei regale.

Astfel, de la Cassius Dio aflam ca in fata primejdiei romane iminente, regele Duras - poate deja batran - renunta la tron, cedand domnia lui Decebal; se crede ca Decebal ar fi nepotul fostului rege, dar aceasta ipoteza se bazeaza la randu-i pe parerea ca Decebal era fiul lui Scorilo, iar acesta frate cu Duras (Dorpaneus).

Dintr-o informatie de la poetul Martial, deja citata in paginile precedente, rezulta ca Decebal avea un frate, Diegis, care este trimis ca sol la imparatul Domitian si primeste in numele regelui insemnele regale din mana imparatului.

De la Cassius Dio (LXVIII 9,4) mai aflam ca in cursul primului razboi dacic, Manius Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferioare, a capturat intr-o cetate cucerita o sora a lui Decebal. Episodul a fost recunoscut de istoricii moderni intr-o scena de pe Columna (XXX), in care vedem cum, intr-un port de la Dunare, cateva femei dace sunt conduse spre a fi imbarcate pe o corabie; la aceasta asista insusi imparatul Traian, care schiteaza un gest de curtoazie spre o captiva nobila, care pare a fi chiar sora regelui dac.

De asemenea, intr-una din scenele finale ale Columnei (CXLVI), vedem cum un grup de soldati romani surprind intr-o padure un grup de daci; fugarii maturi sunt ucisi, dar doi baieti sunt crutati si legati. Ei au fost considerati drept odrasle de neam regal, fiii sau nepotii regelui Decebal.

Alegerea lui Decebal ca urmas al regelui Duras avea desigur in vedere nu doar faptul ca era succesor legal la tron, in puterea varstei, ci realele sale calitati deopotriva de comandant militar si de diplomat. Iata caracterizarea ce i-o face Cassius Dio (LXVII 6,1): foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din aceasta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani”.

Caracterizarea extrem de concisa, dar cuprinzand trasaturile esentiale ale portretului moral al lui Decebal, intreprinsa de istoricul antic, ne dispenseaza de a insista asupra calitatilor sale de strateg militar si diplomat. Ele reies de altfel destul de clar din relatarea conflictului militar cu imperiul condus de Domitian si din aranjamentele pacii din anul 89.

Dintre toti regii daci, Decebal este singurul al carui chip a fost reprodus de arta plastica antica.

Cum este si firesc, atentia istoricilor s-a indreptat in primul rand spre Columna lui Traian. Episoadele succesive ale acestei naratiuni in imagini sculptate reproduc de 60 de ori chipul cuceritorului; era firesc deci ca acest de bello Dacico in piatra sa redea cel putin de cateva ori chipul marelui adversar al Romei. Cercetatorii Columnei s-au oprit asupra a opt scene, in care poate fi identificat cu destula certitudine regele Decebal. Dupa cum au subliniat diferiti autori, cele opt chipuri difera mult intre ele; de altfel, numai unele au fost tratate mai expresiv si individual, contrastnd cu identitatea celor cateva zeci de reprezentari ale imparatului Traian.

Dupa parerea lui Emil Panaitescu, Traian a fost insotit in Dacia de o echipa de pictori si sculptori, care ar fi imortalizat diferite aspecte ale campaniilor dacice. Scepticismiul manifestat in aceasta privinta de R. Vulpe nu este pe deplin justificat. Astfel, la Pliniu cel Tanar citim in Panegiric (17,2), cand isi inchipuie viitorul triumf al lui Traian: Mi se pare ca vad tablourile pline de ispravile groaznice ale barbarilor”. Cel puitin Apollodor a luat parte la razboaie, si fara indoiala ca lui i­-a venit gandul sa impodobeasca fusul Columnei cu imagini din razboaiele dacice. Romanii au avut prilejul sa vada direct chipul lui Decebal macar o singura data, cu ocazia capitularii dacilor dupa primul razboi. Dar incheierea marelui nostru istoric ramane valabila ca o judecata de ansamblu in legatura cu portretul regelui: In consecinta, desi figura lui Decebal pe Columna este in afara oricarui dubiu, nici unul din chipurile sale de acolo nu poate fi considerat ca reprezentand un portret autentic. Intr-o asemenea situatie, nu ne ramane decat sa ne multumim macar cu una din cele sapte imagini care pretind a inlocui acel portret (caci a opta, capul mutilat, nu intra in discutie) si sa ne indreptam preferinta spre cea mai expresiva si cea mai impresionanta dintre ele, fara indoiala cea din scena XXIV de la Tapae, acordandu-i totusi cel mult o valoare simbolica. E motivul pentru care si este in general reprodusa, in mai toate tratatele din vremea noastra, ca cea mai verosimila dintre reprezentarile chipului lui Decebal. Desigur, si aceasta figura rezulta din multa imaginatie, dar este imaginatia unui contemporan, care va fi putut retine, cel putin din auzite, daca nu din proprie impresie, unele trasaturi ale portretului regal”.



In afara de reprezentarile de pe Columna, regelui dac i-au fost atribuite doua din busturile de nobili daci care impodobeau odinioara Forul lui Traian.

Unul a fost descoperit in 1822 si se pastreaza acum in Muzeul Vaticanului. Bustul si gatul sunt restaurate pe trei sferturi; inaltimea este de 1,05 m (capul masoara 0,60 m). Personajul poarta barba scurta, mustati, iar parul, de asemenea scurt, este acoperit de o boneta moale de lana cu motul aplecat inainte. Fata este severa, cu pometii usor iesiti, arcadele mari si arcuite, gura mare si puternica. Aceasta reprezentare a fost apropiata de Em. Panaitescu de cea de pe Columna, din scena bataliei de la Tapae.

Celalalt bust, de dimensiuni ceva mai mari, a fost descoperit in 1855 in Forul lui Traian si a facut parte la inceput din colectia Campana din Roma; acum se pastreaza in Muzeul Ermitaj din Leningrad. Bustul este acoperit de o mantie prinsa de umarul drept cu o fibula rotunda. Chipul personajului apare impunator - cu privirea inainte, mustati si barba cu suvitele ceva mai lungi, iar pe cap cunoscutul pileus.

Dupa parerea lui R. Vulpe, cele doua busturi ar reprezenta doar nobili daci captivi; un argument important adus de acest istoric ar fi ca portretul din Muzeul Vaticanului provine din decapitarea unei statui de nobil captiv. Intr-adevar, in timp ce bustul din Muzeul Ermitaj priveste drept inainte, cel de la Vatican pare a avea privirea lasata in jos, intocmai ca la statuile de nobili captivi. Poate de aceea H. Daicoviciu inclina a considera bustul din Muzeul Ermitaj drept un portret mai probabil al lui Decebal.

Astfel, cele mai autentice reprezentari sculpturale ale regelui Decebal raman cele de pe Columna. Alte imagini: pe monumentul funerar al lui Ti. Claudius Maximus de la Grammeni sau pe vasele gallice de terra sigillata sunt reprezentari conventionale, lipsite de detalii si deci de valoare pentru reconstituirea portretului fizic al lui Decebal.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2392
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site