Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Protectia internationala a marcilor

Marketing

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
MARKETING - Programa scolara de Marketing
Repere in istoria publicitatii
POLITICA DE PRODUS - ELEMENT DE BAZA AL MIXULUI DE MARKETING
Finalizarea negocierilor
Particularitatile negocierilor in diferite state
PREZENTAREA FIRMEI COCA-COLA IASI
MANAGEMENTUL NEGOCIERII PROPRIU-ZISE
Functiile si tipologia marcilor
Etapele procesului decizional al cumpararii
No logo - Parodierea reclamelor

TERMENI importanti pentru acest document

: protectia marcilor : protectia internationala a marcilor : protectia marcilor jurisprudenta : Marca si protectia ei :

Protectia internationala a marcilor

 Protectia marcilor inregistrate in tarile europene

Protejarea marcilor in SUA

Armonizarea marcilor

Marca comunitara

Protectia marcilor in Romania

1. Protectia marcilor inregistrate in tarile europene

M

arca este, din punct de vedere istoric, cel dintai dintre obiectele dreptului de proprietate industriala, care a dobandit un statut juridic. Ea este, si in prezent, cel mai important dintre aceste obiecte, cel putin din punct de vedere economic. Dezvoltarea fara precedent a productiei si serviciilor, corelata cu perfectionarea mijloacelor de informare si comunicare, prin intermediul carora publicitatea a devenit o forta capabila sa influenteze si sa dirijeze cererea consumatorilor, a contribuit la cresterea importantei marcilor, care a devenit astfel cel mai puternic mijloc de presiune asupra pietei. Ea a obtinut un rol activ, avand o valoare de sine statatoare, devenind independenta de produs si putand fi comercializata. De aceea, pe masura ce importanta ei in viata economica a devenit tot mai mare, a aparut necesitatea imbunatatirii reglementarilor drepturilor intelectuale, in special a marcilor, precum si tendinte de armonizare a legislatiilor europene in acest domeniu. Un aspect important al  reglementarilor juridice  privind  marcile  inregistrate  se  refera  la


protectia acestora. Pentru a putea actiona corespunzator, aceste reglementari evidentiate in sistemele juridice europene, precizeaza anumite conditii de fond care trebuie sa existe legate de :

a.   elementele de identificare a marcilor;

b.   conditiile comerciale si publicitare;

c.    modul de folosire a marcii.

a. Elementele de identificare a marcilor. Dintre toate elementele de identificare a marcilor, nu toate semnele sunt susceptibile a fi protejate de legile tarilor europene. in acest sens, apar cateva conditii, legate de :

       distinctivitate;

       liceitate;

       disponibilitate.

Distinctivitatea se refera la puterea de individualizare a marcii si deriva in multe tari, din chiar definitia pe care doctrina juridica o da marcilor. Marca trebuie sa fie un semn capabil sa evite banalul si obisnuitul, sa confere celui care o contempla ideea de noutate si originalitate. Trebuie mentionat faptul ca aceste doua trasaturi ale distinctivitatii - noutatea si originalitatea - nu au valori absolute in timp si spatiu, nu sunt cu aceeasi semnificatie rigida ca in cazul inventiilor sau actelor de creatie in general. Este vorba de o „originalitate si o noutate' care sa asigure indeplinirea functiei pentru care este conceputa marca. Asadar, caracterul distinctiv al marcii trebuie sa rezulte din „aptitudinea


sa intrinseca de a constitui un reper pentru individualizarea unor produse 191. Distinctivitatea astfel gandita are un caracter relativ, avand relevanta in raport cu obiectul sau serviciul pe care semnul respectiv il identifica. in general sunt lipsite de distinctivitate semnele prea simple, cele descriptive,, uzuale, necesare sau generice. O problema importanta a caracterului distinctiv, o constituie deosebirea dintre semnele distinctive in sine, prin chiar natura lor (cum sunt denumirile de fantezie) si semnele distinctive prin modul lor de prezentare (prin forma caracteristica a unor denumiri uzuale, generice sau necesare). In primul caz este vorba de o originalitate a semnului in sine, in al doilea, de originalitatea formei in care apare semnul. Aceasta deosebire determina o intindere diferita a protectiei.

Liceitatea obliga marca sa respecte regulile de lealitate in raporturile comerciale si deci sa nu fie ilegala, ilicita sau deceptiva. Astfel ele nu trebuie sa cuprinda indicatii false, inselatoare sau contrare legilor si regulilor de convietuire sociala. De asemenea nu trebuie sa induca in eroare consumatorul asupra provenientei geografice a produsului, asupra calitatii acestuia sau asupra situatiei comerciale a titularului (deceptivitate).

Tot ilegala este, conform Conventiei de la Paris (revizuita la Haga 1925), folosirea neautorizata de organele competente, ca marci sau elemente de identificare a marcilor, a stemelor, drapelelor, insemnelor de


stat, emblemelor, sigiliilor, blazoanelor si altor insemne oficiale, mentionate in legislatiile nationale ale fiecarei tari.

Trebuie facuta distinctia intre liceitatea marcii in sine si liceitatea obiectului sau serviciului individualizat prin marca. Dreptul marcii este un drept distinct care nu este afectat in sine de liceitatea obiectului / serviciului. Totusi, in conditiile in care marca individualizeaza producatorul si reflecta imaginea acestuia, aratand pe langa propria sa personalitate si pe cea a firmei, este evident ca ea va suporta consecintele morale (si nu juridice) ale caracterului ilicit sau imoral al produselor sau serviciilor respective.

Disponibilitatea impune marcii conditia de a nu apartine altuia si de „a nu fi facut anterior, obiectul unei apropieri din partea altcuiva.' 191

Indisponibilitatea unei marci presupune deci doua cauze :

-          existenta unor drepturi personale matrimoniale apartinand unor terti;

-          anterioritafile.

Primul caz priveste in primul rand numele patronimice, numele comerciale, titlurile sau desenele unor opere literare sau monumente. Ele nu pot fi folosite ca marca de alte persoane decat cele carora le apartine. Anterioritatile pot rezulta din : un depozit anterior;

o folosire anterioara (prioritate de folosire).

Anterioritatea poate fi partiala si relativa. Ea cunoaste limite profesionale, de timp si de spatiu.


Limitele profesionale deriva din faptul ca nu se aplica decat sectorului economic si comercial in care semnul a facut obiectul unei apropieri anterioare. Astfel, un semn poate fi folosit ca marca in doua ramuri economice diferite, deoarece se considera ca acest fapt inlatura posibilitatea confuziei. Pe aceasta baza a fost formulata „regula specializarii marcii'. Aceasta regula este aplicata nuantat in tarile europene, mai larg in jurisprudenta franceza si mai restrictiv in cea germana, elvetiana, romaneasca. Exista multe critici ale principiului considerandu-se ca aplicarea lui da nastere unor confuzii in mintea consumatorului, aducand atingere marcii pe de o parte in functia de identificare a provenientei produsului, iar pe de alta parte in functia publicitara a acesteia. De la principiul specialitatii fac exceptie marcile cu reputatie, care au un risc crescut de diluare a valorii lor, si care sunt protejate atat pentru produsele si serviciile similare sau identice, cat si pentru produsele si serviciile diferite.

De exemplu, in 2004, in Marea Britanie au fost clarificate unele aspecte privind protectia marcilor cu reputatie. Astfel a fost facut un amendament care arata modul in care se aplica „Regulamentul marcii de fabrica'. Astfel „o persoana violeaza o marca de fabrica inregistrata, daca foloseste in timpul comercializarii de produse sau servicii, un semn identic sau similar unei marci de fabrica, indiferent daca produsele sau serviciile sunt similare, identice sau diferite, unde ea are o reputatie in Regatul Unit, iar prin folosirea semnului, fara indoiala, se obtine un


avantaj neloial sau chiar in detrimentul caracterului distinctiv sau reputatiei marcii de fabricatie'./42/ Este de mentionat ca, pana in 2004, inainte de acest amendament, exista un aparent conflict intre ceea ce era specificat in Actul pentru Marca de fabrica si intentia statului. In act, se prevedeau regulile specializarii marcilor, iar in continuare se adaugau masurile care vizau protectia marcilor cu reputatie, precizand ca aceste reguli se refera la marci identice sau similare pentru produse diferite. Desi, se presupunea ca protectia vizeaza si produse sau servicii identice sau similare, modurile de exprimare puteau fi interpretate si altfel, motiv pentru care a fost adus Amendamentul. /42/.

Limitarea in timp a anterioritatilor se explica prin indisponibilitatea semnului ca marca atata timp cat titularul acesteia nu a abandonat-o sau nu a decazut din drepturi. Acest fapt trebuie sa presupuna si un interval de timp in care consumatorul a uitat vechea marca si nu poate face astfel confuzie. In cazul abandonului acesta trebuie sa fie cert si sa lipseasca intentia de frauda din partea noului titular al marcii.

Limitarea in spatiu a anterioritatilor are la baza principiul teritorialitatii. insa limitarea in spatiu se aplica diferit cand este folosita o marca in tari diferite. Astfel orice persoana dintr-o tara poate adopta ca marca un semn folosit anterior in alta tara. Aceasta regula este inlaturata atunci cand existau conventii internationale care actioneaza in tarile respective, precum si in cazul marcilor notorii. Acestea se bucura de o


fi inlaturata sau distrusa in timpul transportului, manipularii si depozitarii produsului.

in cazul marcilor de servicii, acestea pot fi aplicate pe produs pentru identificarea serviciului efectuat (spalatorii, curatatorii), sau, in cazul marcilor de servicii pure (servicii bancare, de asigurare), legatura dintre ele si servicii poate fi de natura intelectuala.

Atunci cand o organizatie constata o incalcare a drepturilor sale privind utilizarea marcii, ea trebuie sa faca dovada utilizarii de catre cel acuzat a simbolului sau si deci a realizarii confuziei referitoare la originea bunurilor sau serviciilor sale. Ea trebuie sa arate mai intai care sunt drepturile sale asupra marcii. Apoi trebuie sa arate ca acuzatul utilizeaza un simbol similar pana la confuzie astfel incat duce in eroare consumatorii.

Analizand aspectul asemanarii pana la confuzie, organele pertinente urmaresc urmatorii factori :

>       similaritatea izvorata din impresia generala creata de cele
doua simboluri;

>       similaritatea bunurilor sau serviciilor care poarta semnele
respective;

>       legitimitatea simbolului reclamantului;

>       dovezi care arata confuzia consumatorului;

>       daca exista intentie din partea acuzatului.


protectie   speciala  pe  tot  teritoriul   european,   deci   o  protectie  care depaseste teritoriul tarilor unde au fost inregistrate.

b.  Conditiile comerciale si publicitare sunt de obicei grupate intr-
o categorie speciala care precizeaza toate conditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca o marca din acest punct de vedere. Cele mai importante
precizeaza ca semnele alese ca marca trebuie sa fie clare, expresive,
eufonice, usor de memorat. Este bine ca ele sa aiba, daca este posibil o
semnificatie legata de produsele sau serviciile pe care le reprezinta si sa
fie usor de utilizat pe plan international.

c.  Modul de folosire a marcii nu este de obicei  cuprins in
dispozitii speciale. Din hotararile de punere in aplicare a legii insa, in
majoritatea legislatiilor se precizeaza ca ele se folosesc prin atasare sau
aplicare.

Atasarea si aplicarea se face pe produse, pe ambalajele produselor, pe documente de insotire a produselor, etc. De asemenea, ele se pot regasi si pe orice alt mod considerat de firma potrivit (cataloage, reclame, insigne etc).

Marcile colective coexista alaturi de cele individuale. Nu este obligatoriu ca marca sa fie exterioara produsului (aparenta), ea poate fi si neaparenta, fara ca aceasta sa-i stirbeasca din autoritate.

Aderenta marcii pe produs nu este mentionata in mod concret; se subliniaza doar ca ea trebuie sa fie suficient de bine aplicata, pentru a nu


Dintre acesti factori, primii doi sunt cei mai importanti. Primul factor vizeaza distinctivitatea, iar al doilea disponibilitatea, respectiv „regula specializarii marcii'. Iata ca problemele abordate prezinta o deosebita importanta atunci cand apar probleme legate de incalcarea drepturilor marcilor inregistrate.

2. Protejarea marcilor in S.U.A.

Functia principala a marcilor este de identificare, reperare si distingere a produselor unei organizatii de cele ale concurentei. Ele constituie in acelasi timp un fel de garantie a organizatiei privind calitatea produselor sale. De aceea marcile inregistrate sunt protejate de lege, in fata altor produse. Prin legislatia in vigoare in cele mai multe state, in prezent, orice persoana care, pentru un produs, serviciu sau ambalaj pentru bunuri, sau in legatura cu acestea, foloseste in comert un element de identificare care poate genera confuzie in legatura cu originea, finantarea sau aprobarea bunurilor, sau, interpreteaza prin actiuni publicitare, in mod fals natura, calitatile sau originea geografica a bunurilor, poate fi actionata in judecata de persoana care se considera prejudiciata de aceste actiuni.

In ciuda legislatiilor nationale bine adaptate realitatilor contemporane, in prezent sunt inregistrate multe actiuni prin care se arata


prejudicierea unor drepturi in materie de marci. Preluarile ilegale ale marcilor incep prin a crea stiluri derivate planificate care initial sunt corecte, dar care de cele mai multe ori sfarsesc prin banalele copieri de elemente de identitate. Atunci cand se studiaza protejarea marcilor, se analizeaza de obicei, doua aspecte care fac, cel mai adesea, subiectul cazurilor ajunse in instanta : confuzia si diluarea.

Confuzia este definita ca a fi acea stare mintala care se caracterizeaza prin perceptie tulburata, lipsa de orientare, incurcatura in aprecierea unor fapte. Pentru a delimita clar situatiile in care poate fi abordat acest subiect, sunt analizate, de obicei, urmatoarele aspecte :

gradul de asemanare a celor doua marci;

asemanarea    produselor    reprezentate    de    marcile

respective;

publicitatea facuta celor doua marci;

grupul tinta de consumatori, vizate de marci;

gradul de notorietate a marcii atacate;

intentia celui parat.

De multe ori, argumentele organizatiei parate sunt acelea ca elementele „imprumutate' nu este unul puternic, ci unul obisnuit. Aceste argumente nu tin seama de faptul ca este posibil ca un simbol obisnuit sa fi devenit un element de identificare puternic in mintea consumatorilor. De acea, in crearea unei marci, trebuie bine studiat caracterul unicitatii si mai nou a complexitatii, elementelor sale de identitate. Desi marca este


cel mai simplu element de identitate, celelalte elemente, prin extensie, sunt protejate. S-a ajuns chiar pana la a proteja imaginea marcii, asa cum este ea perceputa de consumator. Astfel, „orice element (culoare, parfum, melodie, stil, etc) sau stil estetic incorporat in orice elemente de identitate sau in colectii ale acestora, care este capabil sa dobandeasca drepturi exclusive sub forma de marca comerciala inregistrata sau de simbol de identificare a originii'. 151

In prezent, cele mai multe dispute privesc elementele estetice, stilul, sloganurile, design-ul ambalajului sau a sticlei. In general, elementele estetice sunt luate in considerare atunci cand exista o mare parte de design in elementele de identitate. Dimpotriva, daca acestea sunt independente, iar design-ul lipseste, sau reprezinta o mica parte din elemente, impresia generala, estetica, nu este luata in considerare. Un mare subiect de disputa il reprezinta culoarea. Disputa privind posibilitatea culorii sa fie inregistrata ca marca comerciala, odata incheiata, in favoarea acesteia, au aparut cazurile de confuzie aparute in tribunale. Subiectul acestor actiuni este legat de culoare si de protectia de care aceasta se poate bucura, dat fiind faptul ca exista „regula epuizarii numarului de culori'. Sentintele sunt diferite, dar urmaresc argumentul potrivit caruia „culoarea poate fi protejata atata timp cat este distincta sau a dobandit un sens secundar'. 151

Se folosesc in prezent doua tipuri de teste pentru distinctia elementelor de identitate a unei marci :


         testul Chevron;

         testul Seabrook

Testul    Chevron    urmareste    aspectul    comercial    al    marcii.

Principalele aspecte analizate sunt: distinctivitatea si unicitatea; nonfunctionalitatea.

Testul Seabrook analizeaza mai mult impresia generala, decat distinctivitatea elementelor in parte. De asemenea examineaza elementele sub aspectul unicitatii, remarcand daca elementele sunt inedite sau doar o modificare a unor forme deja existente.

Un alt aspect important al confuziei este cel legat de asociere sau preluare ilegala a identitatii unei marci, mai precis de incercarea de a sublinia imaginea unui produs cu ajutorul unei marci cunoscute. De exemplu producatorii marcii de parfum Omni, au fost dati in judecata, de cunoscuta marca de parfum Opiu, de la Yves Sain-Laurent. Pe langa alte aspecte, marca Omni, prezenta sloganul : „If you Iove Opiu, you'll Iove Omni' (Daca va place Opiu, o sa va placa si Omni). Evident, organele de judecata au apreciat ca situatia este generatoare de confuzie, pentru ca se speculeaza atentia deosebita pe care o obtine parfumul datorita evocarii unui parfum celebru. Preluarea ilegala a identitatii este un subiect controversat si datorita „regulii specialitatii marcii' care permite folosirea simultana a aceleasi marci pentru produse diferite (se considera ca deosebirea intre acestea este de natura a evita riscul confuziei). Acest


principiu este criticat in doctrina, subliniindu-se ca aplicarea lui este o sursa de confuzie pentru consumator, pentru ca, pe langa riscul confuziei de nume, mai apar doua posibilitati de confuzii:

consumatorul poate crede ca produsele provin de la aceeasi organizatie (asa numita confuzie in sens restrans - „verwechslungsgefahr im engeren Sinne); consumatorul poate crede ca exista anumite legaturi economice organizatorice, de licenta, etc, intre cele doua organizatii — deci confuzie in sens larg - im weiteren Sinne.

Conform acestei opinii „folosirea unei marci de catre terti, pentru produse diferite, aduce atingere marcii nu in functia sa de identificare a produselor, ci in functia sa de identificare a provenientei lor la o anumita intreprindere care si-a creat reputatie in randul consumatorilor' 191.

Un aspect mai putin analizat, dar foarte important in prezent este faptul ca aceasta regula aduce atingere functiei de publicitate a marcii, reprezentand un mare risc de diluare a marcilor. Aceste critici au determinat separarea unei categorii de marci „marcile celebre', carora regula specialitatii marcii nu se aplica. Totusi exista multe aspecte legate de faptul ca in doctrina nu se clarifica foarte clar notiunea de celebra, si distinctia dintre acest termen si altii asemanatori : renumita, notorie.

Legislatia americana nu accepta regula specialitatii marcii, iar „preluarea ilegala a identitatii este interzisa chiar daca produsul nou nu


este in concurenta directa cu cel deja existent' 151. Spre exemplu, marca Miracle Gro a actionat in judecata o alta organizatie care a preluat aceeasi marca. Desi actiona in alt domeniu decat al sau (prima producea alimente vegetariene, iar a doua produse de ingrijire a parului), tribunalul a dat castig de cauza primei organizatii, considerand ca se realizeaza o confuzie de asociere, prin care cumparatorul poate fi atras de a doua organizatie, sub influenta bunei impresii si imaginii pozitive realizate de prima organizatie. Este o confuzie subtila de asociere, care s-a mai analizat sub expresia controversata de „confuzie subliminala'. Neacceptata de toate tribunalele, si nici de o buna parte din doctrina juridica de specialitate, notiunea este insa pe cale de a deveni o arma puternica in combaterea actiunilor de copiere a identitatii de marca. O arma foarte necesara, intrucat preluarea ilegala a marcilor comerciale este un domeniu in plina dezvoltare, in special in tarile europene, mai putin „energice' la acest aspect. Este o realitate faptul ca o marca mai slaba va incerca intotdeauna sa profite de o marca bine cunoscuta, actionand in conditii subtile, profitand de controversele din anumite domenii, astfel incat sa preia unele avantaje fara a putea fi trasa la raspundere.

Al doilea domeniu care protejeaza dreptul companiei de a-si pastra imaginea este diluarea marcilor. Aceasta urmareste doua aspecte :

1.               reprezentarea    nefavorabila,     care    interzice    unei

organizatii    sa    reprezinte    nefavorabil   produsele,


caracteristicile, calitatile produselor altei organizatii sau a imaginii altei organizatii;

2.              reducerea caracterului distinctiv (diluarea elementelor

tipice unei organizatii). Acest aspect incearca sa pastreze imaginea si distinctia unei marci, prin interzicerea promovarii unor marci care pot dilua marca originala sau pot provoca prejudicii reputatiei marcii.

Aceste doua tipuri de diluare sunt de mare actualitate, intrucat se poate considera ca bataliile care nu se pot da pe piata de produse si servicii se dau in instante invocandu-se aceste motive. Reprezentarea nefavorabila apare cel mai des in publicitate, prin parodierea produselor concurentei, cu consecinta prejudicierii reputatiei acesteia. Diluarea elementelor tipice, presupune diminuarea caracterului distinctiv al marcii, erodarea capacitatii sale de a fi retinuta in memoria consumatorilor. Este controversat termenul „tipic' si interpretat diferit de partile aflate in conflict. Conform definitiilor din dictionare „tipic' inseamna puterea unui element de a invoca o anumita categorie de produse. Pornind de la acest inteles, fiecare organizatie urmareste cu atentie elementele de identitate a marcilor sale, astfel incat conexiunile cu alte categorii de produse sa fie excluse.


3.   Armonizarea marcilor in Uniunea Europeana

Una din problemele care au captat atentia Uniunii Europene, este cea a armonizarii reglementarilor din diferitele tari ale acesteia, in domeniul drepturilor intelectuale. Dintre acestea, prin Directiva 89/104 din 1988 s-a incercat armonizarea legislatiei privind marcile. Aceasta Directiva a analizat sizuatia marcilor europene si a constatat ca legislatiile aferente se caracterizeaza prin disparitati care pun piedica liberei circulatii a produselor si a serviciilor, distorsionand in acelasi timp conditiile concurentei la nivel european. S-a analizat si posibilitatea realizarii unei marci europene, constatandu-se rezolvarea unor probleme si realizarea unor avanzaje pentru proprietarii de marci. Pentru inceput s-a considerat ca nu este necesara apropierea totala a legislatiilor in domeniu, ci doar a acelor dispozitii care au influenta in functionarea pietei libere. Directiva subliniaza ca armonizarea legislatiei este astfel conceputa, incat protectia marcilor sa cuprinda in egala masura toate statele europene, drepturi mai largi fiind acordate unor tipuri de marci ( de exemplu marcilor notorii) si nu unor marci de pe un anumit teritoriu. Fiecare tara din Uniunea Europeana este libera sa-si protejeze in continuare marcile, Directiva din 1988 reglementand doar raportul acestor marci cu cele dobandite prin inregistrare.

Obiectivul apropierii legislatiilor privind protectia marcilor impune tarilor semnatare ca normele privind dobandirea si conservarea dreptului la


marca inregistrata sa fie subordonata acelorasi conditii. Directivaare 17 articole care prevad urmatoarele aspecte/9/:

4* Domeniul de aplicare a dispozitiile pe care le cuprinde ( marcilor

de produse sau servici,   individuale ,   colective,   de garantie,

inregistrate in unum din statele membre sau care au facut obiectul

unei inregistrari internationale cu efecte in unul dinaceste state); 4*>  Semnele susceptibile a constitui marca; 4f-   Cauzele de refuz de inregistrare si de nulitate; 4* Alte motive de refuz de inregistrare sau nulitate(conflicte de

drepturi anterioare); 4* Drepturile conferite de marca; 4* Limitat ea efectelor marcii; 4* Epuizarea dreptului conferit de marca; 4*   Contractele de licenta;

4* Efectele inactiunii titularului unei marci anterioare; 4-  Folosirea marcii; 4»-  Sanctiunile  pentru   nefolosirea   unei   marci   in   cadrul   unor

proceduri judiciare sau administrative; 4*-  Cauzele de decadere; 4*   Cauzele de refuz de inregistrare, de decadere sau de nulitate

privitoare numai la o parte a produselor sau serviciilor; 4*  Constatarea a posteriori a nulitatii unei marci si a decaderii din

drepturi a titularului acesteia;


4- Dispozitii speciale privind marcile colective, marcile de garantie si marcile de utilizare;

«4 Dispozitiile nationale ce urmeaza a fii adoptate in  aplicarea Directivei;

4*  Destinatarii Directivei.

Protectia semnelor distinctive ale marcilor devine in Uniunea Europeana mereu mai importanta. Marca este in prezent considerata principalul suport al comunicarii organizatiilor catre consumatori privind calitatea produselor si serviciilor lor si chiar al imaginii organizatiei in ansamblul ei. Pentru a-si indeplini aceasta menire, marca se sprijina pe dreptul detinatorului ei de a avea exclusivitatea in viata de afaceri, a semnelor protejate drept marca. Aceasta inseamna, ca proprietarul marcii interzice tertilor utilizarea semnelor proprii sau a unor semne similare pentru a-si vinde produsele. Importanta crescuta a marcilor in Europa este determinata de mai multi factori:

>       Globalizarea pietelor, care are drept consecinta deschiderea tot
mai accentuata a economiilor nationale;

>       Schimbarile care au loc in aprecierea marcilor, faptul ca ele au
inceput sa aiba o mare importanta in evaluarea organizatiilor;

>       Uniunea Europeana isi mareste numarul de state, devenind zona
cu cel mai ridicat potential economic;


> Majoritatea economiilor din estul Europei au trecut la economia de piata, impulsionand si marind potentialul de dezvoltare al continentului european.

De aceea, rolul marcilor creste in importanta, iar legislatia are in centrul preocuparilor sale, protectia acestora. In acest sens, se urmaresc urmatoartele aspecte:

      Armonizarea dreptului marcilor, inclusiv din punct de
vedere al procedurilor;

      Supravegherea   modului   in   care  se face protectia
marcilor;

   imbunatatirea sistemelor de inregistrare nationala.
Armonizarea drepturilor privind protectia marcilor
se realizeaza pe
trei nivele:

Tratatul privind dreptul marcilor(TLT); Directivele armonizarii dreptukui marcilor;

-    Acordul TRIPs.

Tratatul privind dreptul marcilor, format de l'OMPI vizeaza simplificarea procedurilor de inregistrare si protectie a marcilor, fara a atinge securitatea obtinuta, reducerea formalitatilor existente, modernizarea si adoptarea dreptului marcilor.

Uniunea Europeana incearca o apropiere a legislatiilor din statele member in materie de marci. Prin aceasta prima Doirectiva a Consiliului L,OHMI care incearca aceasta armonizare, devine vel mai


important instrument juridic in materie de marci, din urmatoarele motive: importanta materiei armonizate si extensia geografica a armonizarii. Directiva a constituit totodata postamentul care a permis adoptarea marcii comunitare. Dintre problemele analizate in vederea armonizarii sunt: definitia marcilor, semnele care pot constitui o marca, drepturile conferite, confirmarea faptului ca marca este o forma de proprietate care poate face obiectul cwsiunii si licentei. Singura limitare veritabila a ceea ce poate constitui o marca este exigenta reprezentarilor grafice. Aceasta exigenta nu a existat in alte traditii juridice, deci constituie o noutate in materie de marci. Este important de precizat ca sfera geografica a Europei nu cuprinde numai cele 15 state care au acceptat directiva, ci in egala masura tarilor membre AELS prin Acordul asupra Spatiului Economic European si tarilor din Europa Centrala si de Est care simpatizeaza acordurile europene. Viitoarele state europene vor fi obligate sa preia aceste probleme prin aquis-ul european.

Acordul TRIPs ( Acordul relativ al drepturilor prorietatilor intelectuale cu actiune in comert)este foarte important pentru ca face legatura intre liberalizarea comertului la nivel international si necesitatea in acest context a unei protectii sporite a proprietatii intelectuale in general si a marcilor in special. Acest acord va constitui baza materiei armonizate, iar in ceea ce privesc marcile, drepturile acestora vor fi , parin el puternic imbunatatite.


Supravegherea modului in care se face protectia marcilor. A doua mare problema este legata de modul in care se face protectia. Nu este suficient ca drepturile de marca sa fie actualizate, este necesar sa se faca fata cu bine multiplelor jurisdictii in care trebuie sa se protejeze marcile, inainte de a se bucura de avantajul globalizarii pietelor, pentru a obtine titlul de proprietate industriala in conditii economice si administrative acceptabile.

La nivel european, metodele de obtinere a protectiei s-au diversificat cuprinzand:

marci nationale si a Benelux:

marci internationale;

marca comunitara.

Marcile nationale sunt si raman importante in Europa. Nici un sistem nu le va inlocui. Se estimeaza in prezent, aproximativ 4 milioane de marci existente in registrele statelor membre ale Uniunii Europene. Chiar daca a aparut marca europeana, aceste marci vor putea sa existe. Marca europeana este un nou titlu de proprietate industriala in Uniunea Europeana, fiind prima de acest gen si constituind un exemplu pentru alte domenii de protectie ( cum sunt desenele, brevetele,etc.) Ea a constituit un succes mare si a fost totodata dovada ca in Uniunea Europeana vor supravietui cei care se vor orienta spre titluri ale Uniunii. Uniunea Europeana apreciaza documentele Aranjamentului de la Madrid , si incercarile permanente ale acestuia de a simplifica obtinerea protectiei


internationale a marcilor. De aceea ea s-a angajat sa ratifice Protocolul acestui Aranjament. In felul acesta , Uniunea Europeana incearca sa evite ca sistemele de protectie existente in prezent sa devina concurente ea opinand pentru complementaritatea lor. Prin activitati unitare se doreste o activitate eficienta , in avantajul celor interesati.

4. Marca comunitara

Marca comunitara este marca de produse sau servicii inregistrata in conditiile Regulamentului 40/94/1993 privitor la marca comunitara, care a intrat in vigoare la 15 martie 1995. Acest Regulament adoptat de Consiliul Europei este alcatuit din 15 sectiuni care cuprind 143 articole ce vizeaza intreaga problematica legata de acest subiect. Conform regulamentului, poate fi marca comunitara orice semn susceptibil de o prezentare grafica( nume de persoane, desene, litere, cifre, forma produsului, forma ambalajului), cu conditia sa distinga produsele sau serviciile unei organizatii de ale alteia.

Marca comunitara confera titularului sau drepturi valabile in toate tarile membre ale Uniunii Europene printr-o procedura unica care incearca sa simplifice si sa armonizeze legislatiile nationale din aceste tari. Marca comunitara indeplineste trei functii esentiale ale marcii:


-    identificarea originii produselor si serviciilor;

garantarea unei calitati constante;

suportul fizic pentru actiuni publicitare si promotionale. Marca comunitara poate fi de fabrica, comerciala sau de servicii. Ea poate fi individuala sau colectiva. Respectarea reglementarilor de folosire a marcilor colective garanteaza originea, natura sau calitatea produselor sau serviciilor.

Marca comunitara acopera in prezent o piata de mai bine de 350 milioane consumatori beneficiind de un nivel de trai dintre cele mai ridicate din lume. Ea este un instrument ideal pentru a proteja aceasta piata. Marca comunitara se obtine prin inregistrarea in registrul tinut de 1,OHMI (Ofice de l,Harmonisation dans la marque interieur) si nu poate fi inregistrata, transferata sau anulata decat pentru ansamblul Uniunii Europene. inregistrarea marcii comunitare este valabila 10 ani, dar poate fi innoita permanent. Regulile de drept care o protejeaza sunt apropiate de cele care se aplica marcilor nationale din fiecare stat al Uniunii Europene. Acest fapt usureaza activitatea organizatiilor care doresc sa obtina marca comunitara, pentru ca nimic nu este mai dificil decat in propria tara.

Marca comunitara poate fi obtinuta fie direct, prin inscriere la 1,OHMI, fie ca urmare a unui depozit anterior intr-un oficiu national. Ea nu presupune renuntarea la protectiile nationale sau internationala anterioara. Prin aparitia acestei marci se doreste doar o crestere a eficientei si o gestiune mai usoara a marcilor la nivel european.


Marca comunitara poate fi un semn nou, adaptat diferentelor de limba, cultura su obiceiuri de pe piata europeana si este protejata direct prin crearea unui depozit la 1,OHML L,OHMI protejeaza si semnele care au facut obiectul depozitelor mai intai la oficiul national al unei tari membra a Uniunii de la Paris sau care a semnat „Acordul privind unele aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuala cu actiune in comert' care a fost incheiat in cadrul GATT. In acest caz insa, o prioritate poate fi invocata intr-un interval de 6 luni. Alegerea marcii comunitare nu inseamna renuntarea la marcile nationale. Organizatiile le pot pastra in vigoare cat timp doresc. O cat de mica vechime a unei marci nationale poate sa-i dea o forma unei marci comunitare. Organizatia va obtine astfel instrumentul ideal pentru a infrunta dezavantajele pietei interne. Astfel, vechimea poate fi invocata in fata 1,OHMI chiar in cazul renuntarii ulterioare a marcii nationale, in favoarea marcii comunitare. In acest caz, organizatia va beneficia de aceleasi drepturi pe care le oferea marca nationala. Beneficiile unei prioritati sau vechimi sunt valabile de asemenea si in cazul investitiilor sau campaniile publicitare efectuate anterior in tarile respective.

Articolele 9-14 din Regulamentul 40/91/1993 arata efectele marcii comunitare. Astfel, ea confera titularului ei un drept exclusiv.. In acest fel, cel care detine marca poate interzice tertilor folosirea fara consimtamantul sau, a semnului sau pentru produse sau servicii identice, sau a unui semn care poate sa creeze un risc de confuzie in mintea


consumatorului. Este protejata de asemenea si marca cu renume. Este important si art.13 care stabileste unele limite in efectele marcii comunitare. Astfel, este analizat subiectul epuizarii dreptului conferit de marca comunitara. in acest caz, „dreptul conferit de marca comunitara nu permite titularului ei sa interzica folosirea marcii pentru produse care au fost comercializate in cadrul Uniunii Europene, cu aceasta marca de titular sau cu consimtamantul lui (evident daca nu exista motive justificate) 191.

Problema epuizarii este fundamentala in dreptul de marca, motiv pentru care ea este abordata atat de economisti, cat si de juristi. Economistii sunt cei care, discutand de concurenta pura si perfecta, afirma ca rolul marcilor trebuie redus la identificarea produselor, dar nu la controlul comercializarii produselor. In lumea economica, se pledeaza pentru oficializarea unei epuizari internationale. Directiva si reglementarile comunitare sunt succinte la acest subiect, de altfel aceasta regula este in prezent in discutie pentru unele modificari.

Uniune Europeana este foarte receptiva, prin toate organismele sale, la problema marcilor, considerand ca acestea reflecta viata afacerilor. Spre exemplu, ea priveste la clasele de marci cele mai cautate, considerand ca sectoarele respective sunt in avant economic. in 2004, cea mai solicitata clasa ( la 1,OHMI) a fost clasa 9, specifica electronicii si aparatelor audiovizuale. Pe locul 2 este clasa 42, clasa serviciilor.


Marca comunitara nu a insemnat reducerea marcilor nationale, dimpotriva ele sunt in permanenta dezvoltare. Este important de mentinut ca dreptul marcilor este in actualitatea Uniunii Europene, fiind pe o cale a modernizarii si adaptarii la economia moderna a prezentului. Practic, a existat un moment de neconcordanta intre dreptul marcilor care se dovedea ( si uneori inca se dovedeste) a fi arhaic si conservator si actiunea marcilor pe piata ca un veritabil element de structurare a economiei( prin importanta lor comerciala si financiara). Responsabilitatea Uniunii Europene in domeniul marcii comunitare este extrem de accentuata, pentru ca largirea ei va presupune raspandirea marcilor pe un teritoriu vast si bine populat.

5. Protectia marcilor in Romania

In Romania, in domeniul juridic, incalcarea dreptului la marca poarta denumirea de uzurpare si cuprinde doua moduri de manifestare :

      reproducerea servila, numita in mod obisnuit contrafacere (este
valabil pentru o marca depusa);

      imitarea frauduloasa, pentru marci nedepuse.

Exista deosebire intre incalcarea dreptului la marca si atingerile aduse valorii marcii. In general, orice organizatie care se considera


atacata in interesele sale privind dreptul de marca, are posibilitatea de a-si apara dreptul pe calea actiunii in contrafacere. Atunci cand aceasta actiune este admisa, efectul ei este anularea totala sau partiala a marcii contrafacute. Exista si posibilitatea actiunii in nulitate care poate fi invocata de parat si priveste asadar marca anterioara (care reclama contrafacerea). intre aceste doua actiuni exista diferente : actiunea in nulitate cere anularea unei marci, cu efecte retroactive, pe cand actiunea in contrafacere vizeaza interzicerea in viitor a folosirii marcii acuzate de contrafacere si platirea unor daune pentru prejudiciul adus.

Atingerile aduse valorii marcii sunt protejate prin actiuni civile, sau actiuni in concurenta neleala, in ceea ce priveste contrafacerea, aceasta poate fi de doua feluri :

         contrafacerea propriu-zisa;

         fapte asimilate contrafacerii.
Contrafacerea propriu-zisa, la randul ei, poate fi :

         contrafacerea in sens restrans, sau reproducerea unei
marci apartinand altcuiva;

         imitarea frauduloasa, adica reproducerea mai mult sau
mai putin exacta a marcii altuia.

Faptele asimilate contrafacerii sunt:

         folosirea unei marci reproduse sau imitate fraudulos;

         aplicarea frauduloasa a marcii altuia.


Atunci cand se analizeaza contrafacerea, se tine cont de urmatoarele aspecte :

se urmaresc asemanarile, nu deosebirile;

trebuie sa existe un risc de confuzie;

confuzia nu trebuie sa existe, ci doar sa fie posibila;

nu trebuie sa existe reaua-credinta.

Imitarea frauduloasa a unei marci este si ea o contrafacere deghizata, prin acest procedeu incercandu-se sa se preia trasaturile esentiale, izbitoare, prin care sa induca in eroare pe consumatori. Imitarea poate imbraca mai multe forme :

         imitarea prin asemanare fonetica;

         imitarea prin asemanare vizuala;

         imitare prin asemanare intelectuala.

Traducerea unei marci intr-o alta limba, este considerata imitare prin echivalent, pentru ca este de natura a crea o confuzie. Aplicarea frauduloasa a unei marci straine este si ea tratata ca o forma distincta de contrafacere. Acest gen de contrafacere este des intalnita - de exemplu la constructia unor masini folosind piese de la alte masini originale, sau ambalarea unui produs intr-o cutie sau sticla care constituie element de identificare a unei marci straine.

Atingerile aduse valorii marcii urmaresc prejudicierea marcii, in sensul ca se aduce atingere marcii in facultatea sa de a sugera imediat


produsul si caracteristicile sale, precum si in puterea sa de atractie asupra consumatorului.

Este important de stabilit ca marci notorii utilizate pe domenii diferite, nu poate fi abordata actiunea in contrafacere, deoarece nu exista riscul confuziei. De aceea, titularul marcii notorii poate recurge numai la prejudiciul adus valorii marcii. Acest gen de prejudicii se solutioneaza prin actiuni civile si prin actiuni in concurenta neloiala. Actiunea civila poate imbraca doua forme : actiunea negatorie si actiunea in daune.

Concurenta neleala urmareste orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite, in activitatea comerciala sau industriala. Raspunderea poate fi in acest caz, civila, contraventionala sau penala.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 245
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved