POLIHANDICAPUL AUTIST

POLIHANDICAPUL AUTIST

Istoricul problematicii legate de autism;

Terminologie;

Simptomatologie si diagnoza - in literatura romana si internationala;

Frecventa si etiologie.

In cazul autismului exista numeroase variante de definire a acestui sindrom (boli), dar si multiple criterii de diagnosticere a acesteui polihandicap specific mai ales copilariei.

Etimologia cuvantului "autism" este de origine greaca, "autos" ce inseamna "insusi" - EUL propriu.

E. Bleuler a fost cel care a introdus acest concept in domeniul psihiatriei (si pedagogiei), descriind si tipul de autism care-i poarta numele.

Kanner (Univ. Baltimore), descrie in esenta autismul infantil precoce ca fiind "incapacitatea copilului de a realiza raporturi normale cu membrii anturajului (colectivitatii) din care face parte". El foloseste in diagnosticare descrierea urmatoarelor trasaturi esentiale:

1. imposibilitatea profunda de a dezvolta relatii sociale cu parintii sau adultii;
2. prezenta unor tulburari de limbaj caracteristice considerate ca fiind deviatii de dezvoltare si intelegerea kimbajului (mutitate, ecolalie);
3. rezistenta la stimuli;
4. deficite in construirea de deprinderi bazate pe imitatie;
5. prezenta unor comportamente rituale (comportamentele stereotipe sau bazate pe tendinte anormale si obsesive).

In mod original, Kanner a stabilit ca acesti indivizi prezinta un potential cognitiv bun. Cu toate acestea, cerectarile ulterioera, au relevat faptul ca 70% - 90% din indivizii cu autism sunt polihandicapati sever (cu precadere handicap mintal) si isi mentin CI-ul stabil pe intreaga perioada a existentei.

Lauretta Bender vorbeste despre posibilitatea de diagnosticare in copilaria timpurie (la sugar): "La sugarii autisti (inainte de 3 luni), atrage atentia ,suptul lenes', cu timp de alaptare prelungit si obositor pentru mama, lipsa zambetului si a reactiei de inviorare (dupa 3 luni), indolenta totala fata de stimuli verbali si lipsa de comunicare prin gesturi sau tipete."

Alte caracteristici:

aspectul general al acestor sugari este solemn, tacut si rezervat fata de persoanele din jur;

frecventele neuro-motorii sunt dizarmonic dezvoltate;

nu se joaca cu obiectele si persoanele din jurul sau;

se joaca cu mainile pe care le priveste cu atentia incordata;

la vasta de 7-12 luni nu da semne ca isi recunoaste mama.

Aceste rezultate confirma concluziile lui Leo Kanner, cu privire la autismul infantil, care arata ca "trasatura dominanta comuna a acestor copii o constituie lipsa abilitatii de a intra in relatii pe cale obisnuinta cu ceilalti oameni si de a se integra situatiilor normale inca de la inceputul vietii lor."

SIMPTOMATOLOGIA PSIHIATRIEI - DIAGNOZA BRITANICA

In anii `60 un comitet format din psihiatrii britanici stabileste 9 elemente care sunt importante in stabilirea diagnosticului de autism. Punctele stabilite sunt urmatoarele:

1. Puternica si sustinuta incapacitate de stabilire a unor relatii emotionale cu ceilalti oameni. Aceasta include prezenta unei singuratati uzuale si profunde a subiectului si o comportare anormala fata de ceilalti membrii ai societatii priviti ca parti impersonale ale propriului eu. Existanta unor dificultati indelunate si vizibile in joc si in coaborarea cu alti copii.
2. Lipsa constientizarii identitatii propriei persoane. Acesta semnifica prezenta unei comportari anormale fata de sine, concretizata in explorarea sau privirea indelungata a unor parti din pripriul corp.
3. Existenta unor preocupari patologice fata de obiectele particulare si caracteristicile lor fara constientizarea functiilor generale.
4. Prezenta unei impotriviri sustinute la orice schimbari din mediu si incercarea de arestructura situatii asemanatoate care duc la instaurarea unei monotonii perceptive.
5. Existenta unei experiente perceptive anormale, explicabila prin prezenta unor raspunsuri excesive sau diminuate si imprevizibile la stimulii senzoriali, concretizate prin evitarea anumitor experiente auditive sau vizuale.
6. Persistenta unei anxietati excesive si (aparent) inexplicabila. Aceasta se accentueaza atunci cand apar schimbari in mediul inconjurator, in obiceiurile (habitudinile) instaurate sau in atasamentul persoenelor din jur. Uneori anumite obiecte sau fenomene obisnuite par sa fie investite cu calitati terifiante. Alteori se poate manifesta lipsa de teama in fata unui pericol evident (ex. Lipsa fricii de foc).
7. Absenta vorbirii sau prezenta unor intarzieri in dezvoltarea acesteia sau imposibilitatea depasirii unui anumit nivel in dezvoltarea comunicarii. Pot exista confuzii in utilizarea pronumelui personal, fenomene de ecolalie sau manierisme. Desi unele cuvinte si fraze pot fi
8. pronuntate, ele adeseori nu sunt formulele utilizate in comunicarea obisnuita.
9. Prezenta unor distorsiuni ale scehemelor motorii cu:

elemente de hiperkinezie;

elemente de imobilitate specifice catatoniei;

posturi bizare sau manierisme rituale (invartirea, leganarea unor obiecte sau a propriei persoane).

10. Persistenta unui fond de serioase intarzieri in dezvoltarea functiilor psihice in cadrul careia pot exista functii sau deprinderi dezvoltate normal sau peste medie.

Alti cercetatori sintetizeaza un numar mai mic de simptome in diagnosticarea autismului.

M. Rutter considera ca pentru simptomatologia autismului, definitorii sunt 3 elemente:

Incapacitatea de relationare sociala;

Imposibilitatea utilizarii pronumelui personal la persoana I -a;

Existenta unor aspecte rituale si compulsive.

Condow considera ca, ceea ce caracterizeaza autistii este raspunsul repetat al acestora la un singur semnal (ex. un sunet) asemanator cu emiterea unui ecou la semnalul respectiv.

M.K. Demyer subliniaza la autisti capacitatea redusa in intelegere si raportare la complexitatea existentei, alienarea lor sociala fiind cauzata de faptul ca acestia sunt chiar mai subdezvoltati intelectual decat copiii arierati mintal.

E. Verza a grupat tulburarile specifice autismului in 5 categorii:

1. dificultati de limbaj si comunicare;
2. discontinuitate in dezvoltare si invatare;
3. deficiente perceptive si relationale;
4. tuburari actionale si comportamentale;
5. disfunctionalitati ale insusirilor si functiilor psihice.

1.Dificultatile de limbaj si comunicare la autisti apar in frageda copilarie si au ca numitor comun lipsa de interes a acestor copii pentru dezvoltarea limbajului. Manifestarile caracteristice limbajului autistilor se refera la:

lipsa de raspuns la comenzile verbale si la apelul pe nume;

prezenta intarzierii in dezvoltarea vorbirii si pronuntiei defectuase;

existenta ecolaliilor - sub forma repetitiei mai frecvente a sfarsitului cuvintelor si propozitiilor;

schimbarea ordinii sunetelor in cuvant, substituirea cuvintelor si lipsa cuvintelor de legatura;

prezenta unui vocabular sarac si a vorbirii economicoase, lipsa de intonatie si flrxibilitate (inexpresiv).

2.Discontinuitatea in invatare si dezvoltare.

Se poate manifesta sub diverse forme contradictorii ale comportamentelor conitive.

Spre exemplu pot exista la acelasi subiect, aspecte legate de incapacitatea de a numara, dar performante deosebite la inmultire, dificultati in invatarea literelor, dar usurinta in invatarea cifrelor, si in general prezenta unui interes pentru insusirea unor informatii in detrimentul altora.

3.Deficientele perceptive si de relationare pot de asemenea capata manifestari foarte diverse. Exista autisti plangareti, agitati in majoritatea timpului sau altii inhibati, lipsiti de interes pentru lumea inconjuratoare. De asemenea sunt unii autisti interesati in atingerea si pipairea obiectelor, altii care manifesta repulsie pentru acesta si chiar fata de anumite mangaieri; unii prezinta atractie deosebita fata de anumite obiecte cu diverse proprietati (ex. staniol, obiecte stralucitoare), altii le ignora.

4.Tulburarile actionale si comportamentale se refera la o serie de aspecte dintre care mai des intalnite sunt comportamentele bizare, caracterizate prin actiuni de automutilare, autodistrugere sau autostimulare.

Automutilarea sau autodistrugerea se produc prin actiuni de miscare a unor parti ale corpului de alte obiecte.

Autostimularea prezinta mai multe forme:

kinestezica - leganatul inainte si inapoi, frecarea lobului urechii;

tactila - lovirea coapsei cu palma, zgarierea;

auditiva - plescaitul din limba sau emiterea neintrerupta a unui anumit sunet;

vizuala - invartirea unui obiect in fata achilor sau privirea continua a degetelor.

Actiunile stereotipe, caracteristice sunt legate de rotirea bratelor, invartire pe loc si mersul pe varfuri.

Specialistii au mai constatat ca autistii au o nevoie redusa de somn, au reactii diminuate la dureri si frig si isi modifica dispozitia fara explicatie.

Comportamentul autist tipic se pare ca este pus in evidenta in perioada de varsta 3-5 ani.

5.Disfunctionalitatea proceselor si functiilor psihice cuprinde mai multe planuri:

I. Planul afectiv-motivational - care se contureaza printr-o lipsa de interes pentru contactele sociale si trairile celor din jur. Imaturitatea afectiva se exprima printr-o conduita infantila, contacte sporadice cu cei din jur si tendinta de izolare.

II. Planul gandirii si inteligentei - prezinta un aspect asemanator cu deficienta mintala severa, ceea ce limiteaza foarte mult caracterul achizitiilor cognitive bazate pe intelegere si mai mult pe o memorie mecanica relativ dezvoltata.

FRECVENTA SI ETIOLOGIE

Studiile au aratat ca 70-90% dinte indivizii autisti prezinta handicap sever pana la moderat - avand polihandicap.

Frecventa autistilor in Europa, boala a fost raportata peste tot in lume, in familii din toate clasele sociale, rasiale si structuri etnice.

Sindromul apare la aproximativ 5 din 10 000 de nou nascuti si este frecvent de 4 ori mai mult la barbati decat la femei (Ritvo&Freeman, 1987). Aceste cifre sunt confirmate de studiile realizate in Marea Britanie (Societatea Nationala pentru Copii si Adulti Autisti - Anglia) si Danemarca.

TEORII EXPLICATIVE

Organice

Psihogene

Comportamentale

Alte cauze

Lorna Wing incearca sa explice natura sistemului prin imlocarea factorilor etiologici pe doua directii fundamentale si anume:

1. existenta unor factori ce determina anomalii organice;
2. existenta unor factori ce produc tulburarile functiilor psihologice sau psihofiziologice.

De exemplu, un mecanism genetic poate determina atat o anomalie structurala cat si una biochimica ce afecteaza o functie sau mai multe ale creierului.

Studiile lui Boullin, Coleman, O'Brien (1970), semnaleaza existenta, in proportii diferite, a unor anomalii biochimice in celulele sanguine la copiii cu autism clasic.

Cu toate dificultatile si riscurile unei neargumentari riguroase pentru formulareaunor teorii distincte sunt totusi posibile clasificarea lor in trei mari categorii:

1. Teorii organice pe baza carora autismul poate fi apreciat ca se datoreaza unor disfunctii organice ce sunt de natura biochimica sau de dezvoltare structurala insuficienta a creierului, nepermitand atingerea unor parametrii normali ai activitatii psihice. In acest sens trebuie luate in considerare, in primul rand, dificultatile perceptuale de atentie si de invatare prezente la autisti. Desi la aceste teorii adera tot mai multi specialisti, ele au un anumit grad de nesiguranta pentru ca nu precizeaza in ce masura implicarea organica este de origine genetica sau traumatica.

In principal, etiologiile organice privesc

afectiunile creierului,

anomaliile genetice,

leziunile subcorticale,

disfunctia sistemului vertibular,

anomaliile sistemului reticular,

intarzieri ale maturizarii.

2. Teorii psihogene care interpreteaza autismul ca pe un fenomen de retragere psihologica fata de tot ceea ce este perceput rece, ostil si pedepsitor. Bruno Bettelheim (1967) este primul care invoca aici relatia parinte-copil si se bazeaza pe observarea unor relatii reci ale parintilor fata de copiii autisti. Ca urmare, se ajunge la unele disfunctii psihologice manifestate prin anomalii ale dezvoltarii sferei emotionale, anomalii ale dezvoltarii sferei cognitive (cand dificultatile utilizarii simbolurilor devin dominante in) tulburarile limbajului, anomalii ale capacitatilor perceptive si de atentie, dificultati si aberatii in imitarea actiunilor corporale.
3. Teorii comportamentale ce sunt legate de cele psihologice, pentru ca, implica intotdeauna componente de ordin psihologic. Aceste teorii postuleaza ca autismul infantil ia nastere printr-un sir de comportamente invatate si care se formeaza in urma unor serii intregi de recompensari si pedepse intamplatoare. Ele se mentin prin aceleasi recompensari si pedepse ce se repeta in conditii relativ asemanatoare sau percepute de copil ca fiind similare. Asa se produc si se consolideaza crizele de furie, autostimularile etc., care prin interactiunea cu mediul pot devenii un fel de necesitae a manifestarilor. De cele mai multe ori, la baza acestor simptome, stau aberatii in structura psihica si de viata ale parintilor, interventii anormale in educarea copiilor, existenta unor anomalii la copii, ce sunt exacerbate de atitudinea si comportamentul patologic al parintilor.

La o analiza mai atenta vom constata ca in producerea autismului pot concura, pe de o parte, o sumedenie de factori ce se subsumeaza oricaror din cele trei directii enuntate mai sus, iar pe de alta parte, si atunci candn intervine un singur factor nociv de o anumita complexitate anterneaza un tablou larg de anomalii in plan structural sau psihologic.

4. Imposibilitatea precizarii cu exactitate, in toate cazurile, a factorilor etiologici, creeaza supozitia implicarii si a unor cauze ce sunt tipice si pentru alte categorii de handicap. Printre acestea sunt bolile infecto-contagioase, traumatismele din timpul sarcinii si al nasterii, cauze ereditare, anomaliile creierului care sunt apreciate ca se gasesc la 1/3 din autisti. Ca urmare a acestor cauze se estimeaza tot la 1/3 numarul autistilor care prezinta si alte suferinte, cum ar fi meningita, encefalita, hidrocefalita, epilepsia. Dar prezenta unor handicapuri asociate cu o natura multifactoriala complica si mai mult eludarea specificitatii autismului.

Avand in vedere aceste aspecte si pentru o explicatie cat mai plauzibila este necesar sa se ia in consideratie orice factor etiologic posibil si orice teorie care poate, chiar si partial, contribui la explicarea autismului.