Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

LUCRARE DE ATESTAT - JOCUL DE HANDBAL

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Rolul proceselor reglatorii in activitatea sportiva
Mijloace fizioterapeutice de refacere
COMPONENTELE PROCESELOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
SISTEMATIZARE SI ASPECTE METODICE ALE ACTIUNILOR TACTICE COLECTIVE - VOLEI
Forma sportiva
ARBITRUL DE HANDBAL - Terenul de joc, timpul de joc, mingea
METODICA INVATARII TEHNICII STARTULUI DE JOS SI LANSARII DE LA START
Contemporan
Manual de merchandising pentru adidas sport performance
PROIECT DE LECTIE FINALA LA EDUCATIE FIZICA

TERMENI importanti pentru acest document

LUCRARE DE ATESTAT

- JOCUL DE HANDBAL -

CONCEPTII  MODERNE PRIVIND LOCUL SI ROLUL SPORTULUI IN SOCIETATE



Intelesul termenului “Sport” a aparut in contextul educatiei fizice promovate in scolile engleze, la sfarsitul secolului XIX. Thomas Arnold a lansat atunci teoria in care desemna sportul ca educatia realizata prin intermediul intrecerii si competitiei.

Thomas Arnold defineste sportul ca o competitie ludica, ce determina cu certitudine placere, dar mai presus de toate formarea morala prin formarea corporala.

Pedagogul Pierre de Coubertin (renovatorul J. O. Moderne) preia si dezvolta ideile formate de T. Arnold: “pedagogia sportiva, asa cum a inteles-o T. A., este parghia cea mai buna si cea mai activa pe care o pot utiliza educatorii din orice tara pentru a forma adolescenti cu un moral pe masura fizicului.

Termenii legati de domeniul sportului au devenit o zestre comuna a tuturor natiunilor de unde rezulta includerea sportului in cadrul culturii. Remarcam de asemenea faptul ca, desi initial se poate vorbi despre o forma de educatie fizica prin intermediul intrecerii, trepatat sportul s-a delimitat ca o forma de activitate motrica aparte.

Romania adopta “Charta Europeana a sportului” orientandu-se catre civilizatia, europeana a sportlui, care consta in urmatoarele:

-          sportul trebuie sa devina un bun al tuturor

-          sportul ca mijloc de dezvoltare umana

-          sportul ca factor de intarire a sanatatii

Cele mai importante aspecte din “Charta Europeana a sportului” sunt insa legate de obligativitatea guvernelor din tarile semnatare de a asigura finantarea, dezvoltarea bazei materiale, asigurarea resurselor umane, sprijinirea sportului de inalt nivel si cu deosebire  a celui practicat in trimpul liber.

Din ideile de mai sus remarcam ca se produce o internationalizare a conceptiei despre sport, care are in centrul sau omul, beneficiar pe linie biologica psihica si sociala al activiutatii sportive.

Adaugam contributia substantiala la educatie, prin promovarea codului eticii sportive, care consemneaza nu numai participarea la activitatea sportiva intr-un mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care sa-i deprinda pe participanti sa aprecieze si sa aplice principiile etici.

NOTIUNI FUNDAMENTALE IN SPORT

1. SPORT

Sportul este activitatea de intrecere constituita dintr-un ansamblu de actiuni motrice diferentiate pe ramuri de sport, desfasurata intr-un cadru institutionalizat, independent, prin care se cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice concretizate in performante obtinute in competitii ca: record, depasire, proprie sau a partenerilor.

Sportul se clasifica in trei compartimente:

-sportul pentru toti

-sportul de performanta

-sportul adaptat

Caracteristica principala a sportului o reprezinta competitia. Caracterul competitiv al sportivului nu exclude valentele formative. O alta caracteristica a sportului este reprezentata de faptul ca el este accesibil numai celor cu aptitudini.

Clasificari ale sportului:

I. In functie de numarul de competitori:

- sporturi pe echipe

- sport individual

- sporturi mixte

II. In functie de perioada din an in care se desfasoara:

-          sporturi de sezon

-          sporturi pentru tot anul calendaristic

III. In functie de includerea in J.O:

-          sporturi olimpice

-          sporturi neolimpice

IV. In functie de sexul sportivilor:

-          sporturi feminine

-          sporturi masculine

-          sporturi pentru ambele sexe

V. In functie de raspandire:

- sporturi nationale

- sporturi internationale

VI. In functie de caracteristicile efortului:

-          sporturi anaerobe

-          sporturi aerobe

-          sporturi mixte

2. CAPACITATEA MOTRICA

Capacitatea motrica reprezinta ansamblul posibilitatilor motrice naturale si dobandite prin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare.

Factorii care influenteaza capacitatea motrica:

-          procese psihice

-          procese boichimice

-          nivelul indicatorilor de dezvoltare fizica

Exista doua tipuri de capacitate motrica:

-          capacitatea motrica generala- formata din capacitatile motrice de baza (forta, viteza, rezistenta, indemanare); deprinderile si priceperile de baza si cele utilitar aplicative.

-          capacitatea motrica specifica formata din calitati motrice specifice ramurii de sport respective; deprinderi si priceperi motrice specifice ramurii de sport respective.

3. APTITUDINI MOTRICE

Aptitudinile motrice apar ca o rezultanta a intreactiunii dispozitiilor ereditare ca conditiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului.

Aptitudinea este ereditate plus influenta mediului (invatare + actionare + stimulare).

In literatura psihologica de specialitate se disting doua categorii de aptitudini:

I. Aptitudini generale (inteligenta, memorie, atentie etc.)

II. Aptitudini specifice pentru domenii foarte precise (muzica, tehnica, sport etc.)

In cadrul aptitudinilor sportive intalnim:

-          aptitudini sportive generale (simtul orientarii, dorinta de intrecere, coordonarea etc.)

-          aptitudini sportive specifice practicarii unei ramuri de sport.

Performanta este determinata de numeroase aptitudini cum ar fi:

-          somatice (inaltime, greutate)

-          functionale (tip de activitate, nervoasa, superioara, capacitate vitala)

-          biochimice (tip metabolism, capacitate de refacere)

-          general motrice (capacitatea de invatare, capacitatea de refacere psihica)

-          psihomotrice (coordonare generala, echilibru, viteza de reactie, schema corporala)

-          motrice (viteza, forta, rezistenta, indemanare)

-          psihointelectuale (atentie, gandire, imaginatie)

-          psihoafective (echilibru afectiv, rezistenta la stres)

-          psihoreglatorii volutionale (efort, voluntar, perseverenta, combativitate, rezistenta la durere)

4. EFORT FIZIC

Efortul din antrenament reprezinta procesul invingerii constiente, de catre sportiv, a solicitarilor din pregatire pentru perfectionarea fizica, pentru atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pentru accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale caror rezultate produc, in mod voit modificari ale capacitatii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor functionale implicate.

Clasificari ale efortului dupa diversi factori:

Marime I.

-          usor:  - mic (FC sub 100 puls/min)

     - moderat (FC sub 120 p/m)

-          greu:  - optim (FC sub 140 p/m)

                                     - intens (FC sub 160 p/m)

-          sever: - maximal (FC sub 180 p/m)

 - extensiv (FC peste 180 p/m)

Orientare:

I.

-          efort anaerob

-          efort anaerob- aerob

-          efort aerob

     II.

-          selective

-          complexa

-          de lectie

-          de microciclu

-          de mezociclu

Tip de efort:

I.

-          de antrenament

-          de concurs

     II.

-          specific

-          nespecific

-         

5. ACT MOTRIC

Actul motric reprezinta faptul simplu de comportare realizat prin muschii scheletici in vederea obtinerii unui efect elementar de adaptare sau de construire  a unei actiuni motrice.

Producerea unui act motric voluntar se bazeaza pe trei sisteme mari:

-          sistemul informational

-          sistemul reglator

-          sistemul efector

6. ACTIUNE MOTRICA

Actiunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate incat un tot unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau inglobate in cadrul unei activitati motrice.

Actiunile motrice se cladesc pe acte motrice precise si automatizate.

Dezvoltarea actiunilor motrice se bazeaza pe:

-          combinarea actelor motrice

-          exersarea si coordonarea actelor motrice in conditii standard si apoi schimbatoare.

Actiunile motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma deprinderilor motrice.

7.ACTIVITATEA MOTRICA

Activitatea motrica desemneaza ansamblul de actiuni motrice incadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfectionare a dinamismului si de prefectionare a dinamismului a acestuia.

Activitatea motrica releva forma de organizare, continutul si finalitatile pe care le au de indeplinit educatia fizica si sportul.

8.MOTRICITATE

Motricitatea defineste totalitatea actelor motrice realizate de om pentru intretinerea relatilor sale cu mediul natural si social.

Miscarea nu se produce separat ca act in sine, izolat de functiile psiho-intelectuale.

Actiunea, chiar si cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoastere.

Miscarea, redusa la contractiile musculare care o produc sau la deplasarile in spatiu care urineaza, nu este decat o abstractie fizica sau mecanica.

9.PSIHOMOTRICITATE

Psihomotricitatea explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica.

Manifestarea psihica si cea motrica reprezinta elementele fundamentale ale adaptarii sistemului.

Dezvoltarea psihomotricitatii este un proces extrem de complex ce are ca factori determinanti predispozitiile si plasticitatea sistemului nervos central (mostenite genetic) si educatia.


10.PERFORMANTA

Performanta sportiva este un rezultat valoros, individual sau colectiv, intr-o competitie sportiva si exprimata in cifre absolute, dupa sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament.

Performanta sportiva mai poate fi definita ca o valoare bio-psihico-sociala realizata in cadrul unor competitii oficiale, ca rezultat a unei capacitati multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.

11. CAPACITATEA DE PERFORMANTA

Capacitatea de performanta poate fi definita ca rezultatul interactiunii operationale a unor sisteme bio-psiho-educogene, concretizate in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric.

      Capacitatea de performanta este manifestarea complexa a indisponibilitatilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitate in puncte, locuri, clasamente etc.

Capacitatea de performanta este determinata de interactiunea a patru factori:

                                            I.      aptitudinile

                                         II.      atitudinile

                                       III.      antrenamentul

                                      IV.      ambianta

La acestea se mai adauga si alti factori mai indepartati, fara actiune directa, cum ar fi: religia, traditiile etc.

12.COMPETITIA

Competitia sportiva este o forma de organizare a intrecerii, intre sportivi de diferite categorii, ce are ca obiect principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.

Caracteristici ale competitiei:

-          Competitiile sunt forme de organizare stimulative pentru sportivi, incununindu-le intreaga activitate de pregatire. Ele sunt puncte nodale ale intregului proces de antrenament , programat pe termen lung.

-          Competitia constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitatii de performanta.

-          Competitile fac posibil schimbul de informatii in numeroase directii (antrenor, sportiv, adversar, public, etc.) motiv pentru care sunt considerate adevarati factori de reglare si dezvoltare sociala.

-          Competitia se constituie ca parti componente vietii         social-culturale.

-          Competitia la care participa sportivii, de cel mai inalt nivel se constituie ca factori economici, de profit pentru cei implicati.

FUNCTIILE SPORTULUI

Functiile sportului realizeaza o corespondenta intre practicarea ramurilor de sport si efectul acestuia asupra subiectilor sau asupra vietii sociale in ansamblu.

Functia defineste o anumitta activitate, actiune, comportament, semnificative pentru un anumit sistem in sensul satisfacerii cerintelor functionale ale acestora.

Cele mai importante functii ale sportului sunt:

-          functia competitionala (sau functia de satisfacere a dorintei de intrecere)



-          functia de maximalizare a performantei (sau functia de dezvoltare a capacitatii de performanta).

-          functia conativa (functia de satisfacere a dorintei de miscare, de actiune).

-          functia de socializare (integrare, afirmare sociala, comunicare etc.)

-          functia culturala

-          functia economica

Functia Competitionala

Competitia este elementul definitoriu al sportului, acesta fiind in masura a valorifica capacitatea de performanta a individului prin ocupatie cu altii sau cu sine.

Sportul, prin formele sale este activitatea care ofera cele mai bune conditii pentru satisfacerea si stimularea dorintei de intrecere a oamenilor.

Functia de Maximalizare a Performantei

Sportul, prin forma sa de organizare- antrenamentul sportiv, ofera conditii de aplicare a unei metodologii stiintifice de amplificare a capacitatii de performanta.

Concursul poate fi folosit pentru dezvoltarea capacitatii de performanta, dar si antrenament.

Performanta apartine functiei umane (fiinta bio-psiho-sociala- motrica-culturala).

Din aceste motive sportul devine un factor cu influente multiple, in ce priveste dezvoutarea si manifestarea capacitatii de performanta.

Functia Conativa

Miscarea inseamna viata. Dorinta de miscare a omului este naturala, in firea lucrurilor este esenta existentei sale.

Miscarile efectuate initial cu coordonarea si precizia redusa, ajung sa se perfectioneze castigand in amplitudine,  semnificatie si eficienta, in general.

Sportul este cel care rafineaza miscarea si transforma nevoia de miscare in motivatie interna, devenind o activitate care ofera satisfactii.

Remarcam faptul ca sportul, prin reglementarile sale, face ca pulsiunile interne spre miscare si actiune sa nu fie opuse cognitivului ci sa se incadreze in acesta.

Este evident ca succesul este in mare masura determinat de performanta motrica individuala sau colectiva, insa activitatea psihica reglatoare determina ca performanta sa fie bine pusa in valoare.

Functia de Socializare

Socializarea prezinta procesul social fundamental prin care orice societate isi proiecteaza, reproduce si realizeaza prin conduite adecvate ale membrilor sai, modelul normativ si cultural.

Sportul, ca actvitate scolara, poseda atributele necesare pentru a realiza integrarea sociala, astfel:

Se desfasoara preponderent in grup, facilitand interactiunea intre indivizi.

Prin continutul si formele de organizare se creeaza un mediu psiho-social care permite aparitia si manifestarea tuturor tipurilor de interactiune.

Sportul implica din partea individului actiuni de valoare a propriei conduite si a conduite altora, ceea ce contribuie in mare masura la formarea imaginii de sine.

Sportul de performanta implica in etapele desfasurarii lor catiuni de selectie cu scopul de a desemna pe cei mai talentati si mai bine pregatiti pentru a participa mai departe la procesul de antrenament sau la competitii. Acesti sportivi au si datoria de a reprezenta in marile competitii grupurile sociale din care provin (club, tara).

Aceasta indatorire este perceputa ca o onoare, statutul sportivului valorizandu-se, iar conduita este animata de motivatii si sentimente superioare.

Sportul indeplineste doua functii: formativa si de dezvoltare. Prima se refera la formarea unor deprinderi specifice ramurii de sport respective, dezvoltare unor capacitati, transmiterea unor cunostinte etc. in timp. Cea de-a doua presupune relatii in grup, competente sociale.

Sportul actioneaza in doua sensuri ale socializarii, unul individual si altul de grup.

Functia Culturala

Domeniul sportului defineste un univers al creatiilor umane de natura morala, estetica, intelectuala etc., ce isi gaseste locul cuvenit in ansamblul general al valorilor.

Se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale sau estetice. Printre acestea enumeram: fair-play, vitalitatea, autodepasirea etc.

In sport exista valori estetice care privesc calitatile si canoanele estetice proprii acestui tip de activitate cum ar fi: o pasa spectaculoasa, o pirueta etc. Este vorba despre o estetica functionala. In sport intalmim si alte diferente si dimensiuni pe care le putem aprecia ca estetice, prin impresiile pe care le provoaca spectatorului: frumosul, armonia, sublimul etc.

Frumusetea “traita” inestetic, tehnic, tactic i se adauga frumusetea plastica a corpului uman.

Sportul reprezinta sursa de inspiratie pentru creatorii de arte plastice, literatura, cinematografie, muzica etc.

Dezvoltarea culturii universale s-a realizat si prin participarea culturii fizice.

Functia Economica

Sportul poate fi considerat ca apartinand ariei productiei de servicii in ipostaza acestora de furnizor al serviciului numit educatie.

In domiciliul sportului se poate vorbi de trei categorii de “clienti”:

-          clienti primari (cei ce beneficiaza direct de efectele practicarii exercitiilor fizice)

-          clienti secundari (parinti, sponsori etc.)

-          clienti tertiari (societatea)

      Practicarea exercitiilor fizice prin functia lor biologica contribuie la mentinerea si intarirea starii de sanatate.

Acest lucru reprezinta un real castig in bugetul fiecarei familii dar si a societatii in general.

Sportul, mai ales cel de performanta si inalta performanta, reperzinta o importanta zona de investitii.

Efectele economice ale sportului sunt apreciate, din punct de vedere temporal, ca imediate (turism local, sunt vehiculate importante resurse financiare provenite din drepturi de televiziune, sponsorizari, taxe de intrare etc.) si tarditive (baze sportive, spatii de cazare, centre de presa etc.).

“Industria sportului” este sustinuta si in acelasi timp stimuleaza productia de echipamente sportive, materiale si instalatii, aparatura electronica de masurare si inregistrare, asistenta medicala etc.

STADIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV, PARTICULARITATI IN DIFERITE RAMURI DE SPORT

Antrenamentul este un proces indelungat, programat pe mai multi ani, conditie de baza pentru realizarea adaptarii de lunga durata si dezvoltarea capacitatii de performanta.

Existenta in cadrul acestei pregatiri a mai multor stadii

Din punct de vedere didactic deosebim trei forme (etape) temporale ale selectiei:

-          selectia preliminara (initiala)

Consta in depistarea copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea unor ramuri de sport; se realizeaza la varste diferite in functie de particularitatile fiecarei ramuri de sport corespunzatoare cu varstele la care se pot evidentia anumite aptitudini (calitati).

-          selectia secundara

Are loc in jurul perioadei pubertare, cand are loc stabilizarea din punct de vedere biologic si psihic.

-          selectia finala

Pregatirea de lunga durata a sportivilor se desfasoara pe mai multe stadii determinate de caracteristicile de varsta si de disponibilitatile generale de adaptari a organismului dupa cum urmeaza:

-          STADIUL I corespunde SELECTIEI PRELIMINARE si pregatirii corpului.

-          STADIUL II corespunde SELECTIEI SECUNDARE si pregatirii juniorilor.

-          STADIUL III corespunde SELECTIEI FINALE si pregatirii sportivilor consacrati.

DEZVOLOTAREA CALITATILOR SAU APTITUDINILOR MOTRICE

Antrenamentul de rezistenta

Din punctul de vedere al medicinii sportive, antrenamentul de rezistenta este cel care are, de departe cea mai mare influenta asupra parametrilor capacitatii de performanta.

Consumul de Oxigen/kg corp este cel mai bun indicator al capacitatii de rezistenta. La copilul antrenat aceasta atinge 60 ml/min/kg, pe cand la cei neantrenati valoarea este de 40-48 ml/min/kg.

Antrenamentul copiilor trebuie axat pe dezvoltarea rezistentei generale (de baza) si nu pe rezistenta specifica.

Mai trebuie reliefate unele aspecte importante in ceea ce priveste antrenamentul de rezistenta:

-          nu este sanatos sa se aduca copiii si adolescentii la limitele lor maxime de efort fizic si psihic.

-          nu trebuie mobilizate de timpuriu unele rezerve de performanta, de care vor avea nevoie mai tarziu, dupa maturizarea organica.

Principalele metode de antrenare a rezistentei la copii si adolescenti sunt:

-          eforturile continui (uniforme cu tempo la alergare).

-          eforturile cu intervale de scurta durata. In schimb sunt contra indicate metoda repetarilor si metoda competitiei.

Antrenamentul de forta

Antrenamentul de forta are un rol important in dezvoltarea capacitatii de performanta a copiilor si in stimularea proceselor de crestere si dezvoltare fizica.

Aparatul de sustinere pasiv nu trebuie sa suporte tractiuni si presiuni ridicate, dar in acelasi timp stimulii administrati duc treptat la adaptari in structura insasi a oaselor, si deci antrenarea fortelor se face in toate etapele copilariei, dar cu atentie si in conditii dinamice, fara a solicita forta maxima.

In a doua forma a pubertatii / adolescenta se lucreaza cel mai bine pentru dezvoltarea fortei.

Recomandarile privind dezvoltarea fortei la copii si juniori sunt urmatoarele:

-          incarcaturile nu vor creste brusc

-          evitarea eforturilor bilaterale (central asupra unei grupe de muschi)

-          evitarea antrenamentelor cu greutati deasupra capului in aceasta etapa (gerutatea propriului corp este cea mai indicata).

-          evitarea eforturilor statice de lunga durata.

Baietii ajung la nivelul maxim al fortei intre 18-22 ani, iar fetele intre 15-17 ani.

Antrenamentul de viteza

Antrenamentul de viteza are la baza disponibilitatile genetice care influenteaza aceasta calitate foarte timpuriu, perioada in care poate chiar sa se stabilizeze. Viteza maxima se ajunge intre 18-20 ani (baieti) si 15-17 ani (fete). Dupa aceste varste viteza creste pe seama altor calitati (forta, mobilitate, coordonare etc.). Datorita cresterii capacitatii de coordonare intre 5-7 ani, creste in mod deosebit viteza de deplasare.

In primul stadiu scolar creste cel mai mult frecventa si viteza miscarilor (viteza de executie). In al doilea stadiu scolar se poate intensifica lucrul pentru viteza, mai ales pentru viteza de reactie, capacitatea de accelerare si viteza-coordonare, dar nu inspre viteza in regim de rezistenta. In prima parte a pubertatii si in adolescenta se realizeaza castiguri importante in viteza si se poate lucra mai mult pentru forta-viteza.

Principalele metode de antrenament sunt: repetarile si intervalele scurte cu preocuparea de se solicita eforturile.

Antrenamentul supletii si mobilitatii

Antrenamentul supletei si mobilitatii este determinat de variatiile cauzate de procesele de crestere si dezvoltare fizica. In timpul primului stadiu scolar mobilitatea coloanei este maxima, in schimb departarea picioarelor din articulatiile coxo-femurale si extensia dorsala a articulatiei scapulo-humerale sunt reduse. In consecinta se va lucra pentru acestea. Intensificarea antrenamentelor de mobilitate se va realiza in al doilea stadiu scolar, deoarece mai tarziu va fi foarte greu sa mai castige mobilitate, ci mai mult mentinerea nivelului dobandit.

Antrenamentul coordonarii

Antrenamentul coordonarii constituie un punct nodal al pregatirii copiilor si juniorilor. Pentru coordonare nu se lucreaza niciodata prea devreme sau prea mult. Totusi coordonarea cunoaste unele momente de dezvoltare, pe componente, care se situeaza intre 7- 14 ani. De pilda, coordonarea sub presiune temporala (simtul ritmului si al tempoului) se dezvolta foarte bine intre 7-9 ani, pe cand capacitatea de orientare spatiala se imbunatateste spre 12-14 ani.

Pentru dezvoltarea coordonarii se va lucra la price lectie in orice conditii motrice si cu cele mai diferite mijloace.

In final, se apreciaza ca pregatirea copiilor si a adolescentilor nu reprezinta pregatirea seniorilor la scara redusa, ci are la baza o conceptie originala determinata de particularitatiile dezvoltarii morfologice, functionale, motrice si psihice.

EDUCAREA COMPORTAMENTULUI CIVILIZAT IN TOATE IMPREJURARILE VIETII SPORTIVE, A DRAGOSTEI PENTRU CULORILE CLUBULUI, A DORINTEI DE AFIRMARE SPORTIVA

Odata intrat in sport, copilul se afla in fata unui nou mediu social, diferit prin normativele de actvitate, exigente diverse etc, fata de acel cunoscut lui in familie si in scoala. De aici si responsabilitatea sociala a antrenorului de a-i ajuta, cu grija, sa-si insuseasca o conduita elevata sa respecte orarul antrenamentelor, colegii de grupa, adversarii, arbitrii etc.

Fara indoiala activitatea sportiva este presarata si cu multe asperitati, deoarece rezultatele nu sunt decat consecinta unei munci indarjite, a unei performante dorite de autodepasire si, in aceste conditii, cerintele in cauza trebiue atent explicate, tinandu-se seama si de nivelul intelegerilor la varste fragede.

EFORTUL IN SPORT

PARTICULARITATILE EFORTULUI IN DIFERITE RAMURI DE SPORT

EFORTUL

Efortul de antrenament reprezinta procesul invingerii constiente, de catre sportiv, a solicitarilor din pregatirea fizica, pentru atingerea unui nivel tehnic si tactic superior,precum si pentru accentuarea factorilor psihici si intelectuali,ale caror rezultate produc,in mod voit,modificari ale capacitatii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor functionale implicate.

Prin antrenament se urmareste adaptarea organismului la efortul competitional,care implica o ameliorare morfo-functionala,a cresterii potentialului vital al organismului,precum si a capacitatii nespecifice de a rezista la stimuli externi,schema generala de adaptare constand atat din interactiunea dintre relatiile de adaptare homeostatica si cele nespecifice generale,dar si din trecerea de la adaptare pe termen scurt la cea pe termen lung,prin activitatea aparatului genetic al celulei si inductia sintezei proteice de adaptare.

1.MARIMEA EFORTULUI

Marimea efortului poate fi apreciata din doua perspective:”din afara”si “din interior”.Privit din afara el este caracterizat de indicatori ca:

-                      specificitate

-                      volum

-                      durata

-                      amplitudine

-                      densitate

-                      intensitate

-                      complexitate

Pentru dezvoltarea capacitatii de performanta este necesara utilizarea unor stimuli,ale caror caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care,in mod implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora.

Specificitatea stimulului este data de structura miscarii care selectioneaza grupele musculare solicitate,durata acestei solicitari,tipul de actiune neuro-musculara,metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase,dar si de ansamblul de functii pe care le activeaza dupa o ierarhie si o ordine precisa,efete care determina implicit alcatuirea programelor de pregatire.

Volumul reprezinta cantitatea totala de repetare apreciata prin:

-          distante parcurse (in alergare,inot,canotaj,etc.)

-          exercitii partiale sau integrale

-          exercitii ale structurilor tehnico-tactice

-          actiuni complexe

-          greutati ridicate

-          timp de lucru(efectiv si pauza)

-          numar de lectii de antrenament si de refacere

-          numar de reprize,starturi,concursuri,etc.

A.Gagea considera ca o notiune fundamentala a antrenamentului sportiv o reprezinta volumul efortului,inteles ca produs a trei factori:

-          durata efectiva a efortului fara pauze

-          amplitudinea

-          scurtimea pauzelor dintre mijloacele folosite




Deci, volumul ar fi cu atat mai mare cu cat durata,amplitudinea si scurtimea pauzelor ar fi mai mari.

Dificultatea antrenamentului este data de raportul dintre cantitatea de lucru si capacitatea de efort.

-          durata stimulului reprezinta timpul cat acesta actioneaza singular sau in serii,in cadrul unor structuri de antrenament.

-          amplitudinea sau variabilitatea stimulilor este reprezentata de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei si numarului de stimuli in cursul unei structuri de antrenament.De exemplu:2x6x50(2 reprize,6 serii,50 de repetari).

-          densitatea stimulilor exprima raportul dintre timpul de aplicare a stimulului si timpul de repaus pe structura de antrenament,fiind un indicator care completeaza imaginea volumului.

Frecventa aplicarii stimulului si frecventa lectiilor este data de unitati de antrenament pe zi,microcicluri si mezocicluri.

Intensitatea efortului se defineste ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp.Relatiile dintre nivelul solicitarii si intensitatea efortului sunt evidentiate prin valorile functionale si in special prin frecventa cardiaca.

Exista o diferentiere clara intre intensitatea efortului,care reprezinta caracteristica travaliului suportat de subiecti,independenta de posibilitatile acestora si intensitatea solicitarii,data de pretul functional platit de organism pentru a efectua efortul respectiv.

Pentru masurarea intensitatii se folosesc valorile consumului maxim de oxigen si se calculeaza echivalentul mecanic al acestuia.

In practica sportiva,aprecierea intensitatii se face prin procedee adecvate.

Astfel,in sporturile ciclice ea este data de viteza de deplasare,in sporturile de lupta de ritmul si tempo-ul de executie al actiunilor tehnico-tactice (numar de actiuni/minut).

La jocurile sportive si alte discipline,cand se lucreaza pentru tehnica,intensitatea este data de numarul exercitiilor tehnice/minut,ca de altfel si in gimnastica.

Complexitatea efortului este data de numarul actiunilor motrice efectuate simultan in timpul unei activitati si de “originalitatea configuratiei topologice a elementelor”.

Complexitatea efortului creste o data cu numarul elementelor care o constituie,dar si cu imprevizibilitatea intamplarii unui alt element.

Putem vorbi,deci,de eforturi simple,complexe si hipercomplexe.

Aprecierea completa a efortului se realizeaza insa din perspectiva “interna”,concretizata in reactia complexa a organismului la activitatea desfasurata.In categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinsi:timpul de reactie,timpul de executie,date despre activitatea bioelectrica a muschilor,frecventa respiratorie si cardiaca,consumul de oxigen,cantitatea de lactat in sange,etc.

Marimea efortului in antrenament se apreciaza si dupa dinamica supracompensatiei,care este diferita de la un tip de efort la altul.

De exemplu:fosfocreatina se reface in cca 30 minute dupa un efort intens,glicogenul dupa 2-3 ore,metabolismul proteinelor (care sta la baza exercitiilor de forta) dupa 36-38 ore,cresterea enzimelor ciclului Krebs (determina capacitatea aeroba) necesita 20-40 zile.

Indicatorii “externi” si” interni” sunt strans legati intre ei si,ca urmare,trebuie interpretati in corelatie.

Raportul dintre parametrii interni si externi este diferit la sportivi cu categorii de clasificare diferite,acesta modificandu-se in functie de particularitatile individuale.Efectuarea aceluiasi efort,ca volum si intensitate,provoaca reactii variate in diferite momente ale pregatirii, in conditii de oboseala accentuata sau de odihna, ca si schimbarea conditiilor de efort(la altitudine),utilizarea unor mijloace termice sau procedee cu diferite restrictii.

In ceea ce priveste masurarea solicitarilor de antrenament, Jan Konsendiak propune urmatoarea formula:

U=t i , j           i=1,2,3                  in care : i= timpul solicitarii

1=efort general

2=efort orientat dirijat

3=efort specific

Wasny propune urmatoarea formula:

(frecventei cardiace din antrenament si prima faza refacerii)-(frecventa mediei de repaus)  x  (durata efortului)+(durata primei faze a refacerii)

2.ORIENTAREA EFORTULUI

Sistemul aerob-anaerob participa simultan, in diferite procente, la generarea energiei efortului fizic.

Dupa cum se stie,in timpul unei activitati,muschiul raspunde sistemului nervos printr-o contractie,energia necesara acesteia fiind furnizata de ATP(acidul adenozintrifosforic) care isi transfera un radical fosforic unui receptor si se transforma in ADP(acidul adenozindifosforic) si energie.

Rezerva de  ATP continuta de celulele musculara este suficienta 2-3 secunde.

Pentru a permite continuarea efortului, ATP este extrem de repede reannoit, prin rezervele celulare de CP(creatin fosfat).

Aceasta resinteza imediata permite un timp de lucru de maximum 20 ore.

CP + ADP   creatinkinaza  creatina + ATP

Mobilizarea energiei disponibile in primele 7 secunde este numita faza alactacida , si se desfasoara fara formare de lactat.

In cazul eforturilor anaerobe, cand nevoia de oxigen dictata de exercitii intense depaseste nivelul aprovizionarii cu oxigen, se acumuleaza acid lactic.Acest moment este numit prag anaerob si apare atunci cand datoria de oxigen depaseste 60-80% din consumul maxim de oxigen.

Capacitatea anaeroba depinde de:

-          continutul combinatiilor ce furnizeaza energia in procesele anaerobe

-          activarea enzimelor intercelulare

-          mecanismele compensatorii, care mentin echilibrul interior al organismului

-          adaptarea tesuturilor la modificarile intense ale mediului

Ultima parte a glicolizei este cea menita sa elibereze o cantitate mai mare de energie, ea efectuandu-se intracelular,deci se consuma oxigen si este vorba de faza aeroba.

Circuitul Krebs este in mod deosebit energetic si deci foarte important in contractiile musculare.In cursul circuitului Krebs eliberarea de energie de face treptat, la fiecare treapta existand un transfer de hidrogen si eliberare de ATP, iar la capatul lantului se sintetizeaza apa.

Planificarea unor stimuli intensivi, dinamici si de scurta durata (sarcini maximale),dezvolta capacitatea coordinativa intra- si intermusculara, muschiul adaptandu-se prin cresterea sectiunii transversale a fibrelor sale si implicit a fortei de contractie.

In cazul utilizarii unor stimuli intensi,dar care necesita forta si rezistenta anaeroba lactacida, ca in cazul exercitiilor de forta si rezistenta-viteza,se produce o eliberare a capacitatii anaerob-lactacida solicitata initial prin cresterea rezervelor intramusculare de glicogen si a cailor enzimatice anaerobe necesare producerii lor.

Folosirea stimulilor extensivi,care solicita rezistenta aeroba,determina cresterea rezervelor intramusculare de glicogen si grasimi ca reactie de raspuns specific a muschiului.

Dupa complexitatea coordonarii implicata in efectuarea procedeelor tehnice, eforturile pot fi efectuate in conditii stereotipe,sau cu grad ridicat de coordonare,prin aplicarea procedeelor in conditii variate.

 Astfel, in sporturile in care initierea si specializarea se indreapta unilateral spre forta (haltere),rezistenta (schifond),eforturile se desfasoara in conditii stereotipe, in timp ce in alte discipline sportive performanta este conditionata de factori neuro-functionali-musculari, termici, energetici,ambientali (jocuri sportive,sporturi de lupta), iar factorii performantiali se prezinta sub forma unor factori sau sisteme complexe.

Orientarea efortului este determinata si de particularitatile aplicarii si de ordinea combinarii caracteristicilor de durata,intensitate,caracterul exercitiilor,al pauzelor,al numarului de repetari in diverse momente ale lectiilor,zilelor,microciclurilor,etc.

Orientarea efortului poate fi:

-          selectiva – cand actioneaza prioritar asupra unui sistem functional;

-          complexa – cand sunt vizate mai multe sisteme.

Eforturile selective se folosesc in lectiile de perfectionare, pe cand eforturile complexe se folosesc mai des in microcicluri si mezocicluri de inceput ale perioadei pregatitoare.

3.TIPUL EFORTULUI

Eforturile folosite in pregatirea sportivilor pot fi:

-          specifice

-          nespecifice

Sunt considerate eforturi specifice cele care sunt adecvate indicatorilor de baza ai tehnicii si particularitatilor functionale conditionale,impuse de ramura de sport.Specificitatea este data atat de caracteristicile externe ale miscarii (amplitudine,traiectorie,etc.), dar si de structura sa coordinativa, particularitatile functionale ale muschiului si de reactiile vegetative.

Gradul de specificitate al efortului depinde si de categoria de clasificare a sportivului.

Eficienta procesului de antrenament prin folosirea eforturilor specifice este detrminata in mare masura de modul in care se imbina cu cele nespecifice,de pregatire generala.

Tipul efortului este dat, de asemenea, de forma de organizare in care se realizeaza, cunoscandu-se sub acest aspect eforturi:

-          competitionale

-          de antrenament

Eforturile de tip competitional se realizeaza in lectii,numai dupa ce se analizeaza concursurile,tipurile si numarul acestora,precum si starturile la care sportivul urmeaza sa participe pe parcursul unui ciclu anual.

Antrenamentele de tip concurs (jocuri arbitrate,repetari cronometrate la atletism sau natalitate,etc.) sunt o metoda complexa de pregatire cu ajutorul careia se realizeaza legatura dintre diferitele componente ale antrenamentului si se accelereaza acomodarea sportivului la conditiile de concurs.

SCHEMA GENERALA A EFORTULUI

- USOR      - MIC    (F.C. – sub 100 p/m)

         -MODERAT   (F.C. – sub 120 p/m)

___________________________________________

1.MARIME   - GREU    - OPTIM  (F.C.  -  sub 140 p/m)

-          INTENS  ( F.C.  – sub  160 p/m)

__________________________________________

SEVER  - MAXIMAL  (F.C.  – sub 180 p/m)

EXHAUSTIV  (F.C. – peste 180 p/m)

Efort anaerob

Efort anaerob - aerob

Efort aerob

____________________________________________

Selectiva

Complexa

____________________________________________

ORIENTARE

De lectie

De microcicluri

De mezocicluri

_______________________________________________

                                     De antrenament

3. TIP DE EFORT               -    De concurs

_________________________________________

Specific

 

JOCUL DE HANDBAL

Scurt istoric

Handbalul este un joc sportiv relativ tanar, care a aparut in Europa la

sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Originile lui sunt insa mult mai departate si le gasim in unele jocuri cu caracter popular practicate in Evul Mediu si in jocurile dinamice folosite in scolile din centrul si nordul Europei la inceputul secolului XIX. In toate variantele lui, jocul de handbal a aparut mai intai in scoli ca material didactic, rod al imaginatiei creatoare a unor eminenti profesori de educatie fizica.

Se disting si sunt atestate trei radacini multinationale, fiecare cu o varianta nu prea mult deosebita de handbalul consacrat si practicat astazi:

                    I.            Danemarca, in 1904 – Haandbold - creat de profesorul Holger Nielsen: Handbalul nordic de sala.

Povestea adevarata a jocului de handbal incepe in anul 1898, cand directorul scolii REALE din localitatea ORDRUP – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentari care determinau foarte multe absente de la cursuri. Pentru a nu renunta la jocul cu mingea, baietii din clasele superioare au inceput sa joace fotbal … cu mana.

Profesorul lor de educatie fizica HOLGER NIELSEN, participant la prima editie a Jocurilor Olimpice moderne in anul 1896, la probele de tir si scrima, este cucerit de aceasta idee a elevilor sai, dand acestui nou joc un cadru organizat, stabilind si primele reguli. Il denumeste in mod logic HAANDBOLD, in replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atat cat permitea curtea scolii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucatori, la fel ca astazi, dar mingea era tot de fotbal si se purta ca la rugby (driblingul a aparut ceva mai tarziu), se arunca de la o linie dreapta (ca la handbalul pe plaja de astazi), aflata la o distanta care a variat intre 8 si 6 metri. In anul 1904, profesorul HOLGER NIELSEN redacteaza si tipareste intr-o mica brosura, un regulament al acestui nou joc sportiv practicat in aproape toate scolile din Danemarca, iar dupa 1906 si in Suedia.

Data oficiala de nastere a handbalului ca joc sportiv este considerata data la care s-a emis primul regulament oficial si primele jocuri interscoli din diverse orase si nu 1898 cand s-a practicat neorganizat pentru prima data.

                 II.            Cehoslovacia, in 1905 – HAZENA - , creat de profesor VACLAV KARAS

Tot la inceputul secolului 20, dupa unele date in 1894, in Cehoslovacia, inspectorul ministerial pentru educatie fizica Jozef Klemker introduce in programa scolara un joc dinamic asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.In anul 1905 profesorul Vaclav Karas din Praga si imediat in 1906, profesorul Antonim Kristof consacra acest joc, intr-un cadru competitional cu regulamente, denumindu-l CESKA HAZENA spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic, dar si pentru a-si asigura paternitatea.

Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la inceput 7, mingea era incepand cu acest an (1905), una speciala, mult mai mica decat cea de fotbal; a aparut si driblingul la 4-5 pasi, dar putea fi repetat, semicercul era mai intai la 4m apoi in final la 6m. Poarta avea dimensiunea de 2,40 pe 2m. Diferenta evidenta fata de cel nordic, era doar faptul ca se putea juca si pasa din semicerc, dar numai din afara lui se arunca la poarta.

Jocul foarte raspandit in Cehoslovacia a avut perioada lui de glorie, chiar si un unic Campionat Mondial – feminin in 1930, la Praga, castigat bineinteles de Cehoslovacia. Raspandirea lui s-a limitat insa la cateva tari din jurul Cehoslovaciei si in Romania, dar numai sub forma de demonstratie ale unor echipe feminine.

               III.            Germania, in 1919 - HANDBALL -  creat de profesor KARL SCHELENTZ

Handbalul mare – pe terenul de fotbal in 11 jucatori – este o inventie nemteasca si i-l are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful ca Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studentii lui timp de doi ani o varianta a unui joc cu mana, inspirat din cateva jocuri dinamice folosite in orele de educatie fizica: TORBALL, FOLKERBALL si o varianta denumita chiar HANDBALL, pe care profesorul MAX HEISER l-a definit si practicat chiar din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva, l-a scos din sala de gimnastica si intr-o forma finala l-a transpus pe terenul de fotbal, respectand dimensiunile si marcajul respectiv. Primele jocuri demonstrative au loc in cadrul serbarilor sportive de sfarsit de an (1919), iar imediat in toamna, se organizeaza competitii locale la Berlin dar si in

alte orase.

Raspandirea handbalului in 11 jucatori in Germania, este extrem de rapida, fiind socotit sport national, oarecum in opozitie cu fotbalul de origine engleza. In anul urmator 1920, se organizeaza la Berlin Cupa Germaniei, cu 10 echipe masculine, 4 feminine si 4 de juniori. Din 1921 el se raspandeste si in tarile vecine, in primul rand in Romania, in Ardeal, prin intermediul profesorilor de educatie fizica, unii chiar absolventi ai facultatii din Berlin. In Germania a fost considerat sport national, denumit “GROSSFELD HANDBALL” (handbal pe teren mare), spre a-l deosebi categoric de cel nordic caruia i-au zis “HALLEN HANDBALL” (handbalul de sala) si de CESKA HAZENA.Raspandirii lui explozive in Germania si apoi in Europa ii urmeaza o perioada de glorie si dominatie. In 1925 are loc primul meci international AUSTRIA – GERMANIA (6-3), la masculin iar in 1930, primul joc feminin AUSTRIA – GERMANIA (5-4).

In 1936 la Berlin, handbalul (in 11 jucatori), este prezent prima oara la Jocurile Olimpice, unde Germania s-a clasat pe locul 1, iar Romania pe locul 5. Conditionata de Federatia Internationala, Germania organizeaza si un Campionat Mondial de Handbal in 7, cu un ecou foarte slab, doar 5 echipe – Romania nu a participat. In toata aceasta perioada si pana in anii 60, handbalul in 11 domina categoric arena internationala, iar cel in 7 jucatori are doar un caracter regional nordic, fiind practicat in Danemarca si Suedia. In celalte tari din Europa se faceau doar demonstratii si chiar turnee uneori de hazena sau handbal in 7. Ultimul campionat Mondial de Handbal in 11 la masculin are loc in anul 1959, iar la feminin in 1960, dupa care dominatia apartine handbalului jucat in 7 jucatori, apoi cel in 11 disparand cu totul tedrei de atletism de la facultatea de educatie fizica din Berlin.

CARACTERISTICI GENERALE

Dimensiunile terenului de joc

Dimensiunile terenului de joc

Terenul de joc este un dreptunghi cu lungimea de 40 metri si latimea de 20 metri si este compus din doua spatii de poarta si o zona de joc. Liniile laturilor lungi sunt numite linii de margine, iar liniile laturilor scurte sunt numite linii de poarta (intre barele portii) sau liniile exterioare portii (de ambele parti ale portii). In jurul terenului de joc trebuie sa existe o zona de siguranta, cu o latime de cel putin 1 metru de-a lungul liniilor de margine si 2 metri in spatele liniilor exterioare portii. Caracteristicile terenului de joc nu trebuiesc modificate in timpul jocului, astfel incat una dintre echipe sa fie avantajata.

Portile

In centrul fiecarei linii exterioare a portii se gaseste o poarta. portile trebuie sa fie solid ancorate de podea sau de peretii din spatele lor. Portile au la interior o inaltime de 2 metri si o latime de 3 metri. Barele verticale ale portii sunt unite de o bara orizontala in partea superioara. Partea posterioara a barelor portii trebuie sa fie aliniata cu muchia posterioara a liniei de poarta. Barele verticale si bara transversala trebuie sa fie patrate in sectiune, cu laturile de 8 cm. Pe cele 3 laturi care sunt vizibile dinspre terenul de joc, barele trebuie vopsite in 2 culori contrastante, care sa fie diferite si de culorile din jurul portii. Portile trebuie sa aiba o plasa, atasata in asa fel incat o minge intrata o data in poarta sa ramana acolo.

Liniile terenului de joc

Toate liniile terenului fac parte integranta din spatiile pe care le delimiteaza. Liniile de poarta vor avea 8 cm latime intre barele portilor, in timp ce toate celelalte linii vor avea 5 cm latime. Liniile dintre doua suprafete adiacente pot fi inlocuite cu culori diferite intre suprafete adiacente ale podelei.

In fata fiecarei porti este un spatiu de poarta. Spatiul acesta este delimitat de o linie a spatiului de poarta (linia de 6 metri), care este trasata astfel:

-O linie de 3 metri lungime direct in fata portii; aceasta linie este paralela cu linia de poarta, si la la 6 metri distanta de aceasta (masurata de la muchia posteriora a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei spatiului de poarta);

-Doua sferturi de cerc, fiecare cu o raza de 6 metri (masurata de la coltul interior posterior al stalpilor portii), care fac legatura intre linia de 3 metri lungime si linia exterioara a portii.

Linia de 9 metri

Linia de aruncare libera (linia de 9 metri) este o linie intrerupta, trasata la 3 metri in afara liniei spatiului de poarta. Atat segmentele de linie cat si spatiile dintre ele masoara 15 cm.

Linia de 7 metri

Linia de 7 metri este o linie lunga de 1 metru, marcata in fata portii. Este paralela cu linia de poarta si aflata la 7 metri de aceasta (distanta masurata de la muchia posterioara a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei de 7 metri).

Linia de restrictie

Linia de restrictie (limitare) a portarului (linia de 4 metri) este o linie cu lungimea de 15 cm, marcata in fata portii. Este paralela cu linia de poarta si la 4 metri distanta de aceasta (masurata de la muchia posterioara a liniei de poarta la muchia anterioara a liniei de 4 metri);

Linia de centru

Linia de centru uneste mijlocul liniilor de margine.

Linia de schimb

Linia de schimb (un segment din linia de margine) pentru fiecare echipa, se intinde de la linia de centru pana la un punct aflat la o distanta de 4.5 metri de aceasta. Acest punct al liniei de schimb este marcat de o linie paralela cu linia de centru si care se intinde pe o distanta de 15 cm inauntru liniei de margine si 15 cm in afara liniei de margine (inauntrul si in afara terenului de joc).



Regulile jocului de Handbal

Regulile jocului de handbal se refera la terenul de joc, timpul de joc, semnalul de sfarsit si Time-out, mingea de joc, echipa, inlocuirile, echipamentul, portarul, spatiul de poarta, jucarea mingii, jocul pasiv,   faulturile si comportarea nesportiva, marcarea unui gol, aruncarea de incepere, aruncarea de la margine, Aruncarea de la poarta, Aruncarea libera, aruncarea de la 7-metri, Instructiuni generale pentru executarea aruncarilor (Aruncarea de incepere, aruncarea de la margine, Aruncarea de la poarta, Aruncarea libera, si Aruncarea de la 7 metri), Sanctiunile disciplinare, Arbitri, Cronometrorul si scorerul

Cateva prevederi ale regulamentului de joc sunt evidentiate mai jos 

 

Timpul de joc

Timpul normal de joc pentru toate echipele cu jucatori de peste 16 ani este de 2 reprize a 30 minute. Pauza dintre reprize este in mod normal de 10 minute.

Timpul normal de joc pentru echipe de tineret este de 2 x 25 minute pentru grupa de varsta 12 – 16 ani si 2 x 20 minute pentru grupa de varsta 8-12 ani. In ambele cazuri pauza este, in mod normal, de 10 minute.

Daca rezultatul este egal la sfarsitul timpului regulamentar de joc si daca trebuie desemnat un castigator, echipele vor juca prelungiri, dupa o pauza de 5 minute. Timpul prelungirilor este de 2 reprize a 5 minute cu o pauza de 1 minut intre cele 2 reprize.

Time-Out

Se acorda obligatoriu Time-out cand:

            a) se dicteaza o eliminare de 2 minute, o descalificare sau o eliminare

                definitiva;

            b) se acorda un time-out de echipa;

            c) se aude fluierul cronometrorului sau al Delegatului Tehnic;

            d) sunt consultari intre arbitrii in conformitate cu Regula 17:7.

            Time-out se acorda in mod normal si in alte situatii, in functie de circumstante.

            Abaterile comise in timpul unui time-out au aceleasi consecinte ca cele comise in timpul de joc.

            Un semnal sonor dat de cronometror-delegat opreste efectiv jocul. Chiar daca arbitrii (sau jucatorii) nu realizeaza imediat ca jocul este intrerupt, orice actiune desfasurata dupa semnalul de intrerupere dat de la masa, este anulata. Aceasta inseamna ca marcarea unui gol, dupa semnalul de la masa va fi anulat. La fel, daca se acorda o aruncare (7m, aruncare libera, aruncare de incepere, aruncare de repunere sau o aruncare de la poarta), aceasta va fi anulata. Jocul va fi reluat din situatia in care se afla la momentul intreruperii lui, de catre decizia cronometrorului sau delegatului. (Trebuie sa se retina ca decizia tipica pentru o astfel de interventie este in cazul  time-out-ului de echipa sau a schimbarii gresite).

            Totusi, orice sanctiune disciplinara data de catre arbitri, in timpul scurs intre fluierul de la masa si momentul opririi jocului de catre arbitri, va fi valabila. Aceasta se va aplica indiferent de modul de incalcare al regulamentului si de severitatea sanctiunii.

Mingea

Mingea este confectionata din piele sau material sintetic. Mingea trebuie sa fie sferica. Suprafata mingii nu trebuie sa fie stralucitoare sau alunecoasa

Dimensiunile (circumferinta si greutatea) mingilor folosite la diferitele categorii de echipe sunt urmatoarele:

            -           58-60 cm si 425-475 g (Marimea IHF 3) pentru echipele masculine si tineret masculin (peste 16 ani);

            -           54-56 cm si 325-375 g (Marimea IHF 2) pentru echipele feminine, tineret feminin (peste 14 ani) si tineret masculin (12 – 16 ani);

            -           50-52 cm si 290-330 g (Marimea IHF 1) pentru tineret feminin (8 – 14 ani) si tineret masculin (8 – 12 ani).

 

La fiecare joc, trebuie sa fie disponibile minimum 2 mingii. Mingea de rezerva trebuie sa fie disponibila la masa cronometrorului in timpul jocului..

Echipa, Schimbarile de jucatori, Echipamentul

O echipa este formata din pana la 14 jucatori.

            Pe terenul de joc nu este permis sa se gaseasca mai mult de 7 jucatori dintr-o echipa in acelasi timp. Ceilalti jucatori (jucatorii ramasi) sunt jucatori de rezerva.

            In orice moment al jocului, echipa trebuie sa aiba unul dintre jucatorii de pe teren desemnat ca portar. Un jucator care este recunoscut ca portar poate deveni jucator de camp in orice moment. In mod similar, un jucator de camp poate deveni portar in orice moment.

            La inceputul jocului o echipa trebuie sa aiba pe terenul de joc cel putin 5 jucatori. Numarul jucatorilor unei echipe poate creste pana la 14 oricand in timpul jocului, inclusiv al prelungirilor.

Jocul poate continua, chiar daca o echipa isi reduce efectivul la mai putin de 5 jucatori pe teren. Arbitrii trebuie sa hotarasca cand jocul trebuie intrerupt definitiv.

In general unui oficial de echipa nu i se permite sa intre pe teren in timpul jocului. Incalcarea acestei reguli trebuie sanctionata ca o comportare nesportiva . Jocul este reluat cu aruncare libera pentru adversary.

            Responsabilul oficial de echipa trebuie sa se asigure ca, odata inceput jocul, nici o alta persoana, in afara oficialilor inregistrati (maximum 4) si a jucatorilor cu drept de participare la joc nu este prezenta in spatiul de schimb. Nerespectarea acestei reguli va duce la sanctionarea progresiva a responasabilului oficial de echipa.

Schimbarile (Inlocuirea) jucatorilor

Jucatorii de rezerva pot intra in joc, in orice moment si repetat,), fara a anunta cronometrorul / scorerul, imediat ce jucatorii pe care ii inlocuiesc au parasit terenul

            Jucatorii vor parasi terenul de joc si vor intra pe terenul de joc peste propria linie de schimb. Aceste cerinte se aplica si la inlocuirea portarilor.

            Regulile de schimbare a jucatorilor se aplica si in timpul unui “time-out” (exceptie in timpul unui “time-out de echipa”).

Echipamentul

Toti jucatorii de camp ai unei echipe trebuie sa poarte echipament uniform. Combinatiile de culori si designul echipamentului celor 2 echipe trebuie sa fie clar diferit.

Toti jucatorii folositi de o echipa ca portari vor avea obligatoriu aceiasi culoare a echipamentului, dar diferita de a jucatorilor de camp ai ambelor echipe si a portarilor echipei adverse.

            Jucatorii trebuie sa poarte pe echipament numere de minimum 20 cm inaltime pe spatele tricoului si de minimum 10 cm pe fata tricoului. Numerele folosite trebuie sa fie de la 1 la 20. Un jucator care este folosit ca portar si jucator de camp va avea obligatoriu acelasi numar in ambele situatii.

            Culoarea numerelor trebuie sa contrasteze clar cu culoarea si designul tricoului.

Spatiul de poarta

In spatiul de poarta are dreptul sa intre numai portarul. Se considera ca un jucator a patruns in spatiul de poarta, atunci cand atinge spatiul de poarta, inclusiv linia spatiului de poarta, cu orice parte a corpului.

Daca un jucator de camp patrunde in spatiul de poarta, deciziile vor fi:

            a)         aruncare de la poarta, cand un jucator al echipei aflate in atac, intra in spatiul de poarta cu mingea sub control sau intra fara minge, dar isi creaza prin aceasta un avantaj

            b)         aruncare libera, cand un jucator al echipei aflate in aparare intra in spatiul de poarta si isi creaza un avantaj prin aceasta, dar nu impiedica o sansa clara de gol

            c)         aruncare de la 7 metri, cand un jucator al echipei aflate in aparare, intra in spatiul de poarta si astfel impiedica o sansa clara de gol

            Daca un jucator joaca mingea spre propriul spatiu de poarta, deciziile vor fi dupa cum urmeaza:

            a)         gol, daca mingea intra in poarta;

            b)         aruncare libera, daca mingea se opreste in spatiul de poarta, sau daca portarul atinge mingea si aceasta nu intra in poarta;

            c)         aruncare de la margine, daca mingea trece peste linia de poarta, in afara portii;

            d)         jocul continua, daca mingea traverseaza spatiul de poarta si ajunge inapoi in campul de joc, fara a fi atinsa de portar.

Jucarea mingii

Se permite:

-          aruncarea, prinderea, oprirea, impingerea sau lovirea mingii, prin folosirea mainilor (deschise sau inchise), bratelor, capului, toracelui, coapselor si genunchilor;

-          tinerea mingii pentru maximum 3 secunde, chiar cand jucatorul este intins pe sol (13:1a);

-          sa se faca maximum 3 pasi cu mingea (13:1a); un pas se considera facut cand:

            a)         un jucator care sta cu ambele picioare pe sol, ridica un picior si-l pune inapoi pe sol, sau misca un picior dintr-un loc in altul;

            b)         un jucator atinge solul numai cu un picior, prinde mingea si atinge solul cu celalalt picior;

            c)         un jucator, dupa o saritura, atinge solul numai cu un picior, apoi sare pe acelasi picior sau atinge solul cu celalalt picior;

            d)         un jucator, dupa un salt, atinge solul simultan cu ambele picioare, si apoi ridica un picior si-l pune inapoi pe sol sau misca un picior dintr-un loc in altul.

Se considera ca s-a facut un singur pas, daca un picior este mutat dintr-un loc in altul, iar celalalt picior este tarat langa primul picior.

-          in timp ce se sta pe loc sau se alearga:

            a)         sa  bata mingea o data si sa se prinda din nou cu o mana sau cu amandoua;

            b)         sa bata mingea repetat cu o mana (dribling), si apoi sa o prinda sau sa o ridice cu o mana sau cu amandoua;

c) sa rostogoleasca mingea pe podea, in mod repetat, cu o mana, si apoi sa o prinda sau sa o ridice cu o mana sau cu ambele.

            Imediat ce mingea a fost jucata astfel si este tinuta intr-o mana sau cu amandoua aceasta trebuie jucata in timp de maximum 3 secunde sau dupa nu mai mult de 3 pasi .

            Driblingul se considera inceput cand jucatorul atinge mingea cu orice parte a corpului si o dirijeaza spre podea.

Dupa ce mingea atinge un alt jucator sau poarta, jucatorul are voie s-o atinga sau s-o dribleze si s-o prinda din nou

-          sa se treaca mingea dintr-o mana in cealalta.

-          sa joace mingea in genunchi, sezand sau intins pe podea; aceasta inseamna ca se poate executa o aruncare (de ex. o aruncare libera) dintr-o astfel de pozitie, daca se respecta Regula 15:1, incluzand cerinta ca jucatorul sa aiba o parte a unui picior (a labei piciorului) in contact cu suprafata de joc.

Nu se permite sa:

-          se atinga mingea mai mult decat o singura data, daca aceasta nu a atins intre timp podeaua, alt jucator, sau poarta, dupa ce mingea a fost sub control; totusi, atingerea mingii de mai multe ori nu se penalizeaza, daca jucatorul o “balbaie” sau o scapa de sub control in incercarea de a o prinde sau a o opri.

-          se atinga mingea cu orice parte a piciorului de la genunchi in jos, cu exceptia cazului cand mingea a fost aruncata in jucator de catre un adversar

Jocul pasiv

Nu este permis sa se tina mingea in posesia echipei fara a efectua o actiune evidenta de a ataca sau a arunca la poarta .

Similar, nu este permis sa se intarzie repetat executarea aruncarilor de incepere, libere, de la margine, sau de la poarta, pentru propria echipa  Acest lucru este privit ca joc pasiv care trebuie penalizat cu aruncare libera impotriva echipei care se afla in posesia mingii, daca aceasta tendinta nu dispare.

Aruncarea libera se executa din locul in care se afla mingea, cand jocul a fost intrerupt.

            Cand se recunoaste o tendinta de joc pasiv, trebuie aratat semnalul de preavertizare. Acest lucru da posibilitatea echipei aflata in posesia mingii sa schimbe modul de atac, pentru a evita pierderea posesiei mingii. Daca modul de atac nu se schimba dupa semnalul de preavertizare, sau nu se arunca la poarta, atunci se dicteaza aruncare libera impotriva echipei aflate in posesia mingii.

            In anumite situatii arbitrul poate acorda aruncare libera impotriva echipei aflate in posesia mingii fara nici o presemnalizare, de exemplu cand un jucator intentionat nu foloseste o sansa clara de gol.

Faulturile si Comportarea nesportiva

Se permite:

a)         sa se foloseasca bratele sau mainile pentru a bloca sau a castiga posesia mingii;

b)         sa se foloseasca mana (palma) deschisa, din orice directie, pentru a indeparta mingea de adversar;

c)         sa se foloseasca corpul pentru a bloca un adversar, chiar daca acesta nu este in posesia mingii;

d)         sa aiba contact corporal cu un adversar, cand il intampina, cu bratele indoite, si sa mentina acest contact pentru a controla si urmari adversarul.

            Nu se permite:

a)         sa se smulga sau sa se loveasca mingea care se gaseste in mainile unui adversar;

b)         sa se blocheze sau se sa impinga un adversar cu bratele, mainile sau picioarele;

c)         sa se impiedice sau sa tina (de corp sau echipament), sa se impinga, sa fuga sau sa sara intr-un adversar;

d)         sa se puna in pericol un adversar (cu sau fara minge).

Un jucator care pune in pericol sanatatea unui adversar atunci cand il ataca, va fi descalificat (16:6b), in special daca:

            a)         loveste sau trage inapoi, din lateral sau din spate, bratul de aruncare al jucatorului care este in curs de a arunca sau a pasa mingea;

            b)         face orice actiune din care rezulta lovirea adversarului la cap sau la gat;

            c)         intentionat loveste corpul unui adversar cu piciorul sau genunchiul sau in orice alt mod; aceasta include si piedica;

            d)         impinge un adversar care alearga sau sare, sau il ataca in asa fel incat adversarul isi pierde controlul corporal; aceasta se aplica si cand portarul isi paraseste spatiul de poarta in timpul unui contraatac al adversarilor;

            e)         loveste un aparator in cap executand o aruncare libera direct la poarta, daca aparatorul nu s-a miscat; sau similar, loveste portarul in cap la o aruncare de la 7 metri, daca portarul nu s-a miscat.

Aruncarea de incepere

La inceputul jocului, aruncarea de incepere a jocului se executa de catre echipa care a castigat la aruncarea monedei si a ales sa aibe mingea in posesie. Adversarii au atunci dreptul sa-si aleaga terenul.

            Alternativ, daca echipa care a castigat la aruncarea monedei alege terenul, atunci adversarii executa aruncarea de incepere.

            Echipele schimba terenurile in a doua repriza. Aruncarea de incepere in cea de-a doua repriza va fi executata de catre echipa care nu a executat aceasta aruncare in prima repriza.

            Pentru fiecare dintre prelungiri se procedeaza din nou la alegeri (aruncarea monedei) si toate cele mentionate la Regula 10:1 se aplica si pentru prelungiri.

            Dupa inscrierea unui gol, jocul se reia cu o aruncare de incepere executata de catre echipa care a primit golul.

            Aruncarea de incepere se executa in orice directie, de la centrul terenului (cu o toleranta laterala de aproximativ 1,5 metri). Aruncarea este precedata de un semnal sonor dat prin fluier, si trebuie executata in timp de 3 secunde. Jucatorul care executa aruncarea de incepere trebuie sa se pozitioneze cu cel putin un picior pe linia de centru, iar celalalt picior pe linie sau inapoia liniei, si sa ramana in aceasta pozitie pana cand mingea a parasit mana sa.

Aruncarea de la margine

O aruncare de la margine se acorda cand mingea a trecut in totalitate linia de margine, sau cand un jucator de camp al echipei in aparare a fost ultimul care a atins mingea inainte ca aceasta sa iasa in afara terenului peste linia exterioara a propriei porti. Se acorda deasemenea cand mingea atinge tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc.

Aruncarea de la margine se executa fara semnalul prin fluier dat de arbitrii, de catre adversarii echipei al carui jucator a atins ultimul mingea, inaintea iesirii acesteia din teren sau inainte ca  mingea sa atinga tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc.

Aruncarea de la margine se executa din locul de unde mingea a traversat linia de margine sau daca mingea a iesit peste linia exterioara a portii, de la intersectia liniei de margine cu linia exterioara a portii de aceeasi parte. Pentru aruncare de la margine dupa ce mingea a atins tavanul sau alt obiect aflat deasupra terenului de joc, aruncarea de la margine se va executa de la cel mai apropiat punct al liniei de margine fata de punctul unde mingea a atins tavanul sau un alt obiect aflat deasupra terenului de joc.

Aruncarea de la poarta

Aruncarea de la poarta se acorda cand:

-          un jucator al echipei adverse patrunde in suprafata de poarta nerespectand Regula 6:2a;

-          portarul are mingea sub control in suprafata de poarta;

-          un jucator al echipei adverse atinge mingea care sta sau se rostogoleste pe podea in suprafata de poarta sau

-          cand mingea trece peste linia exterioara a portii, dupa ce a fost atinsa ultima data de catre portar sau un jucator advers.

Aruncarea de la poarta se executa de catre portar, fara fluierul arbitrului din spatiul de poarta peste linia spatiului de poarta.

            Aruncarea de la poarta se considera executata cand mingea aruncata de catre portar traverseaza complet linia spatiului de poarta. 

Acordarea aruncarii de la 7 metri

O aruncare de la 7 metri se acorda cand:

            a)         se intrerupe neregulamentar o sansa clara de gol, in orice loc pe terenul de joc, de catre un jucator sau oficial al echipei adverse;

            b)         se aude un fluierat neautorizat in momentul unei sanse clare de gol;

            c)         o sansa clara de gol a fost intrerupta de catre cineva care nu participa la joc, de ex. un spectator care intra in teren, sau oprirea jucatorului printr-un fluier (exceptie cand se aplica Comentariul de la Regula 9 :1) Prin analogie aceasta regula se aplica si in caz de forta majora, cum ar fi intreruperea curentului electric, jocul fiind intrerupt exact intr-o situatie clara de a marca .

Avertismentul

Un avertisment poate fi acordat pentru:

            a)         faulturi si abateri similare impotriva unui adversar (5:5 si 8:2), care nu intra sub incidenta “sanctionarii progresive” in Regula 8:3;

 

            Un avertisment trebuie acordat pentru:

            b)         faulturi care trebuie sanctionate progresiv (8:3);

            c)         comportare nesportiva a unui jucator sau oficial de echipa (8:4, prin ridicarea cartonasului galben.

 Eliminarea

O eliminare (2 minute) trebuie acordata pentru:

            a)         o schimbare gresita, daca un jucator suplimentar intra in teren sau daca un jucator intervine neregulamentar in joc din spatiul de schimb

            b)         faulturi repetate din categoria celor care trebuie sanctionate progresiv ;

            c)         comportari nesportive repetate ale unui jucator pe sau in afara terenului de joc;

d)         comportare nesportiva a oricarui oficial al unei echipe, dupa ce oricare oficial al aceleiasi echipe a primit un avertisment conform Regulii 8:4 si 16:1c; vezi Regula 16:1 comentariu;

            e)         comportare nesportiva de asa maniera incat se acorda eliminare de 2 minute la fiecare ocazi

            f)          ca o consecinta a descalificarii unui jucator sau oficial de echipa       

            g)         comportare nesportiva a unui jucator, inainte ca jocul sa fie reluat, dupa ce tocmai a fost sanctionat cu o eliminare de 2 minute.

Descalificarea

O descalificare trebuie acordata pentru:

            a)         comportare nesportiva a unui oficial de echipa dupa ce in prealabil au fost sanctionati cu avertisment si o eliminare de 2 minute conform Regulilor 8:4, 16:1c si 16:3d;

            b)         faulturi care pun in pericol sanatatea adversarilor (8:5);

            c)         comportari nesportive grosolane ale unui jucator sau oficial de echipa pe sau in afara terenului de joc (8:6, explicatia nr.6), si in cazuri de comportare nesportiva semnificativa sau repetata, in timpul aruncarilor de departajare de la 7 metri (2:2 comentariu si 16:13,);

            d)         o violenta a unui jucator inainte de joc sau in timpul procedurii de tie-break (al aruncarilor de departajare de la 7 metri) (2:2 comentariu, 8:7 si 16:14b);

            e)         o violenta a unui oficial de echipa (8:7);

            f)          a treia eliminare a aceluiasi jucator (16:5).

Eliminarea definitiva

O eliminare definitiva trebuie  acordata cand un jucator este vinovat de o violenta (asa cum este definita in Regula 8:7) in timpul jocului (vezi Regula 16:13, paragraful 1 si Regula 2:6), pe, sau in afara terenului de joc.

BIBLIOGRAFIE:

-          Dictionarul terminologic », Editura Stadion, Bucuresti 1974

-          Nicu Alexe – Teoria si metodica antrenamentului sportiv modern

-          Septimiu Todea – Metodica educatiei fizice si sportive

-          Septimiu Todea – Teoria educatiei fizice si sportului

-          Popescu Constantin, Lectia de handbal

-          Siclovan Ioan, Teoria antrenamentului sportiv

-          Kunst-Ghermanescu Ioan, Teoria si metodica handbalului

-          http://www.frh.ro

-          http://www.ihf.info

-          http://facultate.regielive.ro/biblioteca/educatie_fizica

-          http://www.sportscience.ro








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3184
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site