Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Stocurile in sistemul logistic

Merceologie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Stocurile in sistemul logistic

Formularea politicii referitoare la stocuri presupune intelegerea rolului stocurilor in cadrul firmei. Cunoasterea tipurilor de costuri asociate stocurilor este, de asemenea, o conditie esentiala pentru echilibrul sistemului logistic.



1. Rolul stocurilor

Termenul stoc este utilizat pentru a defini valoarea sau cantitatea de materii prime, componente, subansamble, produse in curs de prelucrare si produse finite care este mentinuta in vederea utilizarii sale, pe masura aparitiei nevoii. Stocurile exista in numeroase puncte ale sistemului logistic al firmei: in mijloace de transport, in depozite aflate in cadrul unitatilor de productie, in centre de distributie proprii, in magazine etc.

Opiniile referitoare la utilitatea mentinerii stocurilor sunt contradictorii, in timp ce perspectiva traditionala subliniaza rolul stocurilor in satisfacerea cererii, abordarea moderna pune accentul pe reducerea sau chiar inlaturarea lor, pentru a evita imobilizarea unei parti - importante din capitalul intreprinderii.

Sustinerea sau criticarea deciziilor de mentinere a stocurilor implica analiza prealabila a rolului pe care trebuie sa il indeplineasca stocurile, in esenta, rolul stocurilor este de a realiza:

a. imbunatatirea serviciului logistic pentru clienti. Asigurarea disponibilitatii produselor pentru satisfacerea cererii clientilor interni sau externi, in momentul manifestarii acesteia, constituie un motiv prioritar pentru detinerea de stocuri. Nivelul de servire este un indicator ce reflecta capacitatea firmei de a onora cererea clientilor. Poate fi definit in functie de: durata ciclului de performanta (intervalul de timp dintre lansarea comenzii de client si primirea marfii de catre acesta); numarul comenzilor onorate; cantitatea comandata, onorata din stoc, pentru un produs sau o linie de produse. Pentru o anumita perioada, din perspectiva indeplinirii comenzilor pentru un anumit produs, nivelul de servire poate fi calculat ca raport procentual intre numarul comenzilor onorate conform cerintelor clientului si numarul total al comenzilor primite, in cazul produselor pentru care absenta din stoc ar genera costuri mari datorita opririi productiei sau ar conduce la efecte nedorite (de exemplu, pierderea de vieti omenesti in spitalele care nu dispun de anumite produse medicale la momentul potrivit), nivelul de servire poate fi stabilit la 100%. Pentru produsele care nu au o importanta cruciala, nivelul de servire poate fi sub 100%. Un nivel de 95% indica o pondere de 5% a comenzilor care nu pot fi onorate, datorita existentei unei rupturi de stoc.

b. echilibrul relatiei dintre cerere si oferta. Aceasta latura a rolului stocurilor este determinata de existenta unui decalaj temporal intre cerere si oferta. Produsele a caror cerere se concentreaza intr-un interval scurt de timp fac necesara mentinerea de stocuri de catre producatori, angrosisti si detailisti, in avans fata de perioada de manifestare a cererii. Productia sezoniera implica, de asemenea, responsabilitatea operatorilor din canalele de marketing de a pastra marfuri in stoc, pentru a satisface cererea care se manifesta in alte perioade ale anului.

c.    reducerea costurilor. Costurile anuale generate de disponibilitatea produselor in stoc pot reprezenta intre 20% si 40% din valoarea produselor respective.1 Rolul de reducere a costurilor totale este determinat insa de urmatoarele aspecte:

economiile de scara in domeniul productiei. Stocurile permit maximizarea eficientei productiei prin fabricarea unor cantitati mai mari decat cererea imediata a pietei. Productia este astfel decuplata de la variatiile cererii.

economiile de scara in domeniul cumpararii si transportului.

Diminuarea costurilor de achizitionare este posibila in cazul in care furnizorul ofera un discount cantitativ. Cumpararea unei cantitati mai mari decat cea necesara, cu scopul de a beneficia de pretul mai mic poate conduce la economii de scara si in domeniul transportului, prin mai buna utilizare a capacitatii mijloacelor de transport si prin reducerea frecventei aprovizionarilor.

valorificarea unei conjuncturi favorabile a preturilor.

Cumpararea anticipata urmareste obtinerea de economii de costuri, prin achizitionarea unei cantitati care depaseste nevoile curente ale organizatiei, la un pret convenabil, in conditiile in care se estimeaza o crestere ulterioara a preturilor. Aprovizionarea cu o cantitate mai mare decat nevoile curente si cele previzibile ale firmei, desi generatoare de riscuri, poate permite revanzarea ulterioara in scop speculativ, la un pret mai mare decat cel de cumparare.

d. diminuarea incertitudinii. Prezenta stocurilor protejeaza firma de variatiile neasteptate, pe termen scurt, deopotriva ale cererii pietei si ale livrarilor efectuate de furnizori. Mentinerea unor stocuri de siguranta asigura capacitatea firmei de a onora comenzile clientilor sai, in situatia unei cresteri a cererii, in raport cu nivelul estimat. Stocurile protejeaza totodata in privinta incertitudinii legate de ciclul de performanta al furnizorului (respectiv de intarzieri in productie, transport, prelucrarea comenzilor etc.).

Detinerea de stocuri este adesea contestata. Risipa de resurse este principalul motiv invocat. Capitalul investit in stocuri ar putea fi folosit mult mai profitabil in alte arii ale activitatii firmei. Pe parcursul stocarii, produsele se pot uza moral si fizic, iar cererea finala se poate orienta spre alte produse, in plus, progresele din domeniul tehnologiei informatiei fac astazi posibila coordonarea eforturilor firmei furnizoare si firmei cliente pentru diminuarea si chiar inlaturarea stocurilor.

2. Influenta nivelului din canalul de marketing

Particularitatile managementului stocurilor la nivelul firmei sunt determinate de nivelul la care aceasta se situeaza in canalul de marketing. Problemele si solutiile adoptate in privinta stocurilor de producator sunt adesea diferite de cele ale angrosistilor si respectiv detailistilor.

La nivelul producatorului, politica in domeniul stocurilor se refera la o gama diversa de produse: materii prime, componente, produse in curs de prelucrare, precum si produse finite, in consecinta, gradul sau de implicare in privinta stocurilor este mare, chiar daca are o gama mai restransa de produse, in comparatie cu detailistul sau angrosistul. Investitiile in stocuri sunt realizate pe termen lung, datorita faptului ca la acest nivel are loc un proces de prelucrare, nu doar o cumparare in vederea revanzarii. Obiectivul politicii producatorului, referitoare la stocuri, este reducerea la minimum a costurilor, in conditiile satisfacerii cererii.

in mod traditional, cantitatea de produse cumparata de fabricant pentru desfasurarea procesului de prelucrare era determinata de capacitatea echipamentelor sale, nu neaparat de cererea estimata pentru perioada imediat urmatoare. Realizarea economiilor de scara in domeniul productiei presupunea fabricarea unor loturi mari de produse finite, care faceau ulterior obiectul unui proces de stocare in depozitele firmei respective sau ale angrosistilor, in masura reorientarii spre piata si programarii productiei in functie de cererea estimata sau exprimata, o serie de firme au inceput sa diminueze stocurile de materii prime si componente, realizand aprovizionari de tip JIT, la timpul potrivit, atunci cand sunt necesare.

Sub aspectul cantitatii de produse detinute in stoc dintr-un anumit produs, angrosistul depaseste, in general, volumul vehiculat de un detailist. Angrosistul cumpara mari cantitati de marfuri de la producatori si le vinde in cantitati mai mici comerciantilor cu amanuntul. Existenta angrosistului este justificata nu doar de livrarea in cantitatea potrivita pentru detailisti (mai mica decat loturile producatorilor), ci si de asigurarea unui sortiment adecvat de marfuri provenite de la mai multi producatori. Din perspectiva structurii stocurilor, diversitatea produselor este, de regula, mai mare decat a producatorului si mai mica decat cea a detailistului. Utilitatea stocurilor la nivelul angrosistilor este determinata si de necesitatea de echilibrare a cererii cu oferta, in cazul produselor sezoniere. Obiectivul angrosistului este pastrarea unui sortiment adecvat de produse, la un cost minim.

Gama riscurilor legate de stocuri, care sunt suportate de angrosisti, este mai ingusta, mai profunda si de mai lunga durata, comparativ cu riscurile specifice nivelului comerciantului cu amanuntul, in canalul de marketing, angrosistul este supus, in prezent, unei duble presiuni in privinta stocurilor. Pe de o parte, extinderea liniilor de produse oferite de producatori si cresterea ritmului de innoire a gamei de produse la nivelul din amonte largesc gama riscurilor pana la nivelul caracteristic detailistilor. Angrosistii generalisti sunt astfel inlocuiti treptat de angrosisti specializati. Pe de alta parte, sarcina de mentinere in stoc a unui sortiment diversificat de produse, pe o perioada mai lunga, migreaza de la detailist la angrosist.

Riscul mentinerii in stoc, de catre detailist, a unui anumit produs este mai mic decat in cazul angrosistului, sub aspect cantitativ. Riscurile suportate de detailist sunt insa mai ample, deoarece se repartizeaza pe un sortiment de produse mult mai variat, in cazul detailistilor specializati, riscurile legate de stocuri sunt mai profunde si de mai lunga durata, fata de cele specifice detailistilor generalisti, cu un sortiment de bunuri de consum foarte diversificat. Comerciantul cu amanuntul pune accentul pe circulatia rapida a marfurilor, profitabilitatea directa pe produs si disponibilitatea unei cantitati suficiente pentru a satisface cererea.

Posibilitatile de control al stocurilor la nivelul comertului cu amanuntul s-au modificat radical in ultimele decenii. Apelarea la punctele de vanzare electronice si sistemul electronic de evidenta a stocurilor permit cunoasterea structurii stocurilor, nu doar a valorii produselor existente in stoc. Sistemele informatice furnizeaza in orice moment date despre numarul articolelor din stoc.

Integrarea de catre o firma a unui nivel din amonte sau aval presupune asumarea unor riscuri suplimentare, legate de stocuri. Amploarea, profunzimea si durata acestora sunt determinate de tipul si numarul nivelelor integrate vertical.

4.1,3. Tipuri de stocuri

in managementul stocurilor, sunt planificate si urmarite mai multe tipuri de stoc: ciclic sau de baza, de siguranta, in tranzit si mediu, in afara acestora, logisticienii apeleaza uneori la stocuri speculative.

Stocul ciclic sau de baza este stocul necesar pentru a satisface cererea medie, in perioada dintre doua completari succesive ale stocului. Reprezinta componenta stocului mediu ce rezulta din procesul de reaprovizionare. In afara de dimensiunea cererii, stocul de baza este influentata de factori ca: marimea lotului de fabricatie, intervalul de timp in care comanda este onorata de furnizor, cantitatea economica a livrarii, spatiul de depozitare disponibil, marimea comenzilor pentru care furnizorul acorda discounturi cantitative si costurile detinerii de stocuri.

Stocul de siguranta constituie o modalitate de protectie contra incertitudinii datorate cererii si respectiv duratei ciclului de performanta al furnizorului. Este o componenta a stocului mediu, alaturi de stocul de baza. Scopul stocului de siguranta este de a oferi firmei capacitatea de a indeplini cererea medie si conditiile medii din intervalul de timp dintre lansarea comenzii si primirea marfurilor. Marimea stocului de siguranta se stabileste in functie de incertitudinea implicata si de nivelul dorit al disponibilitatii stocului. Acuratetea previziunilor face posibila minimizarea stocului de siguranta.

Stocul in tranzit este alcatuit din produsele aflate in miscare sau in asteptare, in mijloacele de transport, de exemplu materii prime de la furnizori, produse finite care circula intre depozitele/magazinele aceleiasi firme sau spre clienti. Marfurile in tranzit sunt utile in cadrul sistemului logistic, deoarece sunt necesare pentru satisfacerea cererii. Ele reprezinta active pentru care firma plateste, fara a fi accesibile. Incertitudinea legata de stocurile in tranzit este relativ mare. Firma nu cunoaste, de regula, locul in care se afla mijlocul de transport si momentul in care marfurile vor ajunge la destinatie. Sistemele de comunicatie prin satelit, utilizate de tot mai multe firme, diminueaza aceasta incertitudine. Unul dintre obiectivele managementului stocurilor este de a reduce cantitatea de produse aflate in tranzit si incertitudinea asociata.

Stocul mediu este constituit din materiile prime, componentele, produsele in curs de prelucrare si produsele finite pastrate, de regula, intr-un sistem logistic. Calcularea stocului mediu se face pe baza componentelor: stoc de baza, stoc de siguranta si stoc in tranzit.

4. L 4. Costurile generate de stocuri

Principalele categorii de costuri generate de stocuri sunt costul de achizitionare a marfurilor, costul de mentinere a stocurilor si costul rupturilor de stoc. in procesul de formulare a politicii firmei in domeniul stocurilor, este necesara considerarea relatiilor conflictuale dintre aceste categorii de costuri (vezi fig. ). De exemplu, obiectivul de reducere a costurilor de mentinere a stocurilor poate determina o crestere a frecventei rupturilor de stoc. Scaderea costurilor de achizitionare a marfurilor prin reducerea numarului comenzilor poate avea ca efect cresterea costurilor de mentinere a stocurilor.

Costurile de achizitionare sunt cele asociate efectuarii comenzilor, in vederea crearii sau completarii stocurilor. Componentele acestei categorii de costuri sunt urmatoarele: costul selectiei vanzatorului si negocierii, costul formularii comenzii si transmiterii ei la furnizor (prin posta clasica sau mijloace electronice), costul transportului comenzii (in cazul in care cheltuielile de transport nu sunt incluse in pretul marfurilor), costurile de receptie si de manipulare a materialelor la punctul de primire a produselor. Unele costuri de achizitionare nu variaza in functie de marimea comenzii. Altele, cum sunt costurile de transport sau manipulare, depind de cantitatea de marfuri cumparate.

In raport cu valoarea marfurilor cumparate, nivelul costurilor de achizitie variaza de la o intreprindere la alta. Pe piata franceza, de exemplu, acest nivel s-a situat intre 1,5% si 4,5% la finele anilor '90.2

Costurile de mentinere a stocurilor sunt determinate de pastrarea marfurilor o anumita perioada, pana in momentul solicitarii lor de catre clientii interni sau externi ai firmei. Aceste costuri sunt relativ proportionale cu volumul mediu de marfuri detinute in stoc. Principalele componente ale costurilor de mentinere a stocurilor sunt urmatoarele:

costurile financiare. Se refera la costul capitalului investit in stocuri. Stabilirea costurilor financiare ia in considerare rata dobanzii si costul de oportunitate. Determinarea exacta a costurilor financiare are un caracter relativ subiectiv, in timp ce unele firme utilizeaza costul mediu al capitalului, altele folosesc rata de rentabilitate a investitiilor pe care si-au propus sa o realizeze.

costurile de depozitare. Sunt determinate de pastrarea marfurilor in spatii de depozitare private sau publice. In cazul inchirierii de spatii in depozite publice, tarifele de stocare se percep, de regula, in functie de suprafata folosita (in m2) sau volumul de depozitare (in m3) utilizat, pe luna. in situatia unui depozit propriu, costurile de depozitare pentru un anumit produs, se calculeaza prin repartizarea costurilor de exploatare legate de spatiul de depozitare, in functie de cantitatea mentinuta in stoc. Costurile de exploatare se compun din costul energiei electrice si termice, amortizarea cladirii depozitului si echipamentelor folosite etc.

costurile de asigurare. Protectia contra riscurilor datorate incendiului, furtunii sau furtului implica plata unor costuri de asigurare. Marimea lor depinde de dimensiunile stocului de care dispune firma.

costul deteriorarii si uzurii marfurilor. Pe parcursul pastrarii in spatiile de depozitare, marfurile se pot deteriora fizic sau uza moral, devenind nevandabile. Estimarile referitoare la costurile asociate deteriorarii si uzurii considera urmatoarele componente: pierderea de valoare inregistrata de produs, costul operatiunilor de remediere a produsului si costul procurarii unui produs similar de la o alta unitate a firmei.

Cercetarile referitoare la structura costurilor totale de mentinere a stocurilor au aratat ca cea mai importanta pondere revine adesea costurilor financiare, care ajunge pana la 82%.3 Deprecierea fizica si uzura morala pot reprezenta 14% din costurile de mentinere a stocurilor, costurile privind spatiul si manipularile 3,25%, taxele de proprietate 0,50%, iar costul asigurarii 0,25%. Conform unor cercetari efectuate pe piata franceza, in raport cu valoarea medie a stocurilor, nivelul costurilor de mentinere a stocurilor a variat la finele anilor '90, intre 25% si 45%.4

Costurile datorate rupturilor de stoc sunt o categorie distincta a costurilor generate de stocuri. Sunt determinate de absenta produselor din stoc, in momentul solicitarii lor de clienti. Unele costuri din aceasta categorie pot fi cuantificate cu usurinta, in timp ce altele nu pot fi masurate cu acuratete. Componentele principale sunt urmatoarele:

costul vanzarii pierdute. Clientul confruntat cu o ruptura de stoc la nivelul firmei vanzatoare poate decide sa anuleze comanda, in loc sa o amane pana in momentul in care produsul dorit devine disponibil. Costul pe care il genereaza pentru furnizor absenta produselor este pierderea profitului pe care ar fi putut sa il obtina in conditiile efectuarii tranzactiei.

costul pierderii loialitatii clientilor. Efectul comenzilor neonorate datorita rupturilor de stoc poate fi reorientarea partiala sau totala a clientilor spre alti furnizori. Aceasta consecinta este vizibila in special in cazul produselor care nu se diferentiaza de oferta furnizorilor concurenti. Costul suportat de furnizor este determinat de pierderea vanzarilor viitoare pe care le-ar fi realizat in cazul continuarii la acelasi nivel a relatiilor cu clientii afectati de rupturile de stoc.

costul unei noi comenzi, in cazul in care clientul nu anuleaza comanda, furnizorul realizeaza vanzarea la un moment ulterior, cand produsul devine disponibil. Furnizorul suporta insa o serie de cheltuieli suplimentare, datorate prelucrarii comenzii, precum si operatiunilor de transport si manipulare care sunt mai costisitoare in cazul efectuarii lor prin canale diferite de cele uzuale.

Politica referitoare la stocurile de marfuri trebuie sa fie definita in functie de costurile corespunzatoare diverselor niveluri de servire a clientilor. Interdependentele dintre cele trei categorii de costuri generate de stocuri (costurile de achizitionare, costurile de mentinere si costurile rupturilor de stoc) impun minimizarea costului total asociat obtinerii nivelului tinta de servire, in locul minimizarii costurilor din fiecare categorie.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5081
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved