Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


AGRICULTURA - ECOLOGIE APLICATA

Agricultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



AGRICULTURA - ECOLOGIE APLICATA

Agrosistemele difera de ecosistemele naturale printr-un numar mare de trasaturi fundamentale si anume:

- o omogenitate spatiala foarte mare;

- o reducere a abundentei specifice;

- o reducere a diversitatii genetice a speciilor;

- o dependenta totala de factorul om (antropic).

Acest lucru le confera proprietati diferite in planul functionarii si echilibrului, pe care teoria ecologica le poate preveni. Este evident ca, pentru a putea functiona si, mai ales, pentru a fi productive, agrosistemele au nevoie de o protectie deosebita din parteaomului. In acest capitol vom analiza unele elemente specifice.




1. FENOMENUL DE CONTINUITATE

Desi agrosistemele sunt puternic legate de antropic, reglate si controlate de acesta, nu se poate afirma ca ele s-au separat, in intregime, de sistemele naturale. Intre sistemele naturale, tot mai putine astazi si cele antropice, continua sa existe legaturi si conexiuni sigure, de neintrerupt. De fapt, numeroase sisteme considerate naturale, pot sa fie si chiar sunt, in proportie foarte mare, de origine antropica, fiind plantate de catre oameni, dornici sa-si refaca mediul natural. Padurile naturale din Romania comunica cu sistemele antropice, in permanenta. In paduri, ierneaza o serie de daunatori periculosi ai culturilor care, in fiecare inceput de vara, migreaza din paduri spre culturile agricole. Un exemplu tipic il constituie speciile de Eurigaster, daunatori foarte importanti ai graului, care ierneaza sub forma de adulti in paduri, iar restul ciclurilor biologice si le definitiveaza pe cultura cerealelor, unde provoaca si cele mai mari pagube. Tot in paduri, sau la marginea lor, salasluiesc diferite specii de buruieni care pot migra usor in culturile agricole prin intermediul semintelor. Aceleasi buruieni din ecosistemele naturale constituie gazde intermediare pentru numeroase boli si daunatori care migreaza apoi spre culturi. Putem, deci, spune ca exista un permanent schimb de populatii intre ecosistemele naturale si cele agricole, in asa fel, incat, biocenoze, comunitati intregi isi perpetueaza existenta, traversand ambele tipuri de ecosisteme.

2. REGLAREA RELATIILOR DINTRE DAUNATORI SI AGROSISTEME

Se cunoaste faptul ca, pentru infiintarea unei culturi, este absolut necesar sa fie suprimata vegetatia naturala, adica, un tip de ecosistem este inlocuit cu altul. Din aceste motive, problema protectiei culturilor se pune chiar de la inceput.

Protectia culturilor infiintate se face fata de alte plante, cunoscute sub denumirea de buruieni si care concureaza pe primele pentru principalii factori de vegetatie, adica, apa, hrana si lumina. Solul, poate cel mai specific ecosistem, conserva numeroase seminte, carora noi le spunem rezerva biologica de seminte a solului, capabile oricand sa refaca populatiile primare, inlocuite, adica buruienile.

Al doilea gen de protectie este fata de diversi daunatori. Acestia provin, indeosebi, din ecosistemele inconjuratoare si sunt constituiti din specii care, intr-un fel sau altul, paraziteaza speciile primare. Aceste specii, multe dintre ele foarte specializate, pot provoca pagube foarte mari agroecosistemelor. Daunatorii din aceasta grupa sunt, fie insecte, fie boli. Ei sunt deosebit de periculosi, atunci cand, avand origine exotica, se dezvolta in absenta unor concurenti, fie boli, fie daunatori, altminteri traditionali, dar care ar constitui inamicii lor.

Buruienile si daunatorii constituie adevarate calamitati ale culturilor agricole, pierderile mondiale de alimente datorate daunatorilor, se cifreaza astazi la 48%, adica, jumatate din recolta lumii. Specialistii impart aceste pierderi, dupa cum urmeaza:

- 35% pierderi inainte de recolta;

- 20% pierderi pe stocuri, adica dupa recolta. SUA, o tara cu multiple posibilitati de lupta impotriva daunatorilor, raporteaza pierderi anuale de 40%.

Problema combaterii bolilor, daunatorilor si buruienilor este foarte complexa, necesitand implicarea unor produse chimice care, adeseori, intra in conflict cu ecosistemele.

Trebuie subliniat, in primul rand, faptul ca, mai la inceputurile agriculturii, competitia intre plantele de cultura si daunatori era una a rezistentelor genetice. Foarte aproape de o comportare naturala, plantele de cultura aveau o rezistenta genetica remarcabila, capatata in procesele competitiei si evolutiei naturale, daunatorii, la randul lor, fiind aproximativ aceiasi. Daunatorii si-au creat functii de adaptare pentru a putea ataca mai usor noile organisme performante. In acest moment, necesitatea aplicarii pesticidelor, ca mijloc de reglare a relatiilor dintre plante si parazitii lor, a devenit absolut obligatorie.

PRINCIPIILE ECOLOGICE ALE PROTECTIEI SISTEMELOR AGRICOLE

Un important principiu al protectiei ecologice a culturilor consta in a dirija conditiile de mediu, in asa fel, incat ele sa devina nefavorabile dezvoltarii populatiei de daunatori (specii pradatoare sau concurente).

Deoarece dinamica populatiilor depinde de multi factori si pentru ca populatiile naturale pot evolua diferit, atunci cand se schimba mediul lor, nu se cunoaste, inca, nici o reteta miracol sau vreo arma decisiva asupra controlului populatiilor daunatoare.

Strategia optima de control al acestor populatii va implica intotdeauna recurgerea la mai multe tipuri de interventie, cu o anumita variabilitate, dar si selectie in aplicarea lor.

Astazi, omenirea dispune de trei tipuri de mijloace de lupta si anume:

-mijloace ecologice;

- mijloace genetice;

- mijloace chimice.

Mijloace ecologice. Gestionarea corecta a populatiilor de daunatori se bazeaza, mai intai, pe o cunoastere solida a ecologiei speciei in cauza, atat in conditiile locale ale culturii de protejat, cat si, eventual, in conditiile sale de origine. Obiectul acestei gestionari este acela de a mentine densitatea populatiei sub un prag critic de daunare economica. Principalii factori ecologici care intervin in dinamica si stabilizarea populatiilor de potentiali daunatori sunt:

- densitatea specifica a comunitatii;

- prezenta pradatorilor si a parazitilor eficace (indeosebi specii specializate);

- estimarea, previzibilitatea resurselor;

- dezvoltarea (starea) fiziologica a plantelor sau a animalelor de protejat;

- spatiul vital al populatiilor de plante si animale.

Inca de la inceputul secolului, numarul mare al catastrofelor cauzate de daunatorii agriculturii a fost atribuit practicarii monoculturilor. Agricultura moderna, durabila, are absoluta nevoie de asolamente, de alternanta culturilor, care intrerupe fluxul nutritiv al fitofagilor specializati, intrerupand, in acelasi timp, fluxul de inmultire. Densitatea daunatorului se stabilizeaza sub limita critica de daunare, iar interventiile chimice sunt adesea inutile. De acest foarte important aspect nu se mai tine deloc seama in agrosistemele Romaniei la sfarsit de mileniu II.

Exista, astazi, suficiente date experimentale si practice care demonstreaza ca pradatorii, parazitii sau agentii patogeni pot fi folositi cu un anumit succes in lupta contra insectelor daunatoare sau a buruienilor.

Se considera, astazi, ca protectia cerealelor fata de diverse lepidoptere ca daunatori, va fi din ce in ce mai mult asigurata cu ajutorul microhymenopterelor parazite ale oualor de fluturi, cum ar fi trichogramele, tehnica „inundarii” cu trichograma, adaptate la o gama foarte mare de daunatori, in conditii climatice diferite.

Calamitarea de catre insecte a diferitelor agrosisteme sau a padurilor se poate datora si unor specii induse, fiind vorba de specii venite din alte zone geografice si care n-au fost in sistem. In absenta unor inamici naturali si aprovizionati abundent cu hrana, insectele daunatoare cunosc o crestere exponentiala a efectivelor lor si provoaca, rapid, pagube considerabile. Cazurile gandacului din Colorado la cartof si ale filoxerei la vita de vie sunt bine cunoscute. Ele au obligat agricultorii sa-si schimbe soiurile si tehnologiile de cultura. Investitiile au fost imense.

Insectele, insa, nu mai sunt singurii asociati ai agricultorilor in lupta lor biologica cu daunatorii. Alte organisme, mai mici sau mai mari, pot fi la fel de eficiente. Este vorba de acarieni, de bacterii, ciuperci si chiar virusi.

In Elvetia, Olanda, Danemarca, S.U.A., Japonia, se utilizeaza, frecvent, diferite specii de fungi pentru a combate unele buruieni din culturi, rezistente la aceste fungi, pornindu-se de la avantajele pe care aceste ciuperci le au in concurenta interspecifica.

Intr-un domeniu foarte greu de abordat, cum este cel al combaterii biologice a buruienilor, exista, astazi, 5 preparate, din care 4 omologate si altele, cel putin 10, in curs de elaborare. Se pare ca si in acest domeniu, rezultatele devin foarte promitatoare pentru controlul populatiilor de buruieni.

Mijloace genetice. Afirmam, mai sus, ca, in procesul de selectie a soiurilor, geneticienii, din dorinta de a induce fluxuri genetice favorabile nivelului si calitatii productiei, au neglijat adesea componenta care inducea rezistenta noilor creatii fata de boli si daunatori. Or, masura de protectie cea mai eficace este aceea cu rol preventiv si aceasta se poate obtine prin utilizarea unor plante, a unor culturi rezistente. Una dintre conditiile obtinerii acestei rezistente o constituie o corelare buna, o adaptare perfecta a varietatii sau soiului respectiv cu conditiile ecologice date (sol, clima etc.). In paduri, de exemplu, s-a constatat ca multi arbori nu cedeaza la daunatori decat daca sunt fiziologic slabiti.

Protectia chimica a culturilor a devenit astazi foarte costisitoare, atat pentru productia, recolta in sine, cat si pentru mediul inconjurator. Din aceste motive, cercetari tot mai numeroase sunt orientate, astazi, catre selectia si utilizarea de soiuri rezistente fata de o gama larga de paraziti. Aceasta rezistenta trebuie obtinuta, insa, iara a neglija insusirile favorabile obtinute in alte planuri (nivel de productie, calitate etc.). Geneticienii au inregistrat deja numeroase succese in acest domeniu.

S-a dovedit, experimental, ca sunt posibile si interventii genetice direct asupra populatiei, care ataca si calamiteaza. Procedeul cel mai utilizat este de a steriliza masculii prin iradiere. Acestia vor efectua cuplari sterile care pot reduce considerabil rata de inmultire a populatiei vizate.

Mijloace chimice. Asa cum s-a aratat, ele sunt fie substante toxice de sinteza (pesticide), fie substante biologice naturale sau de sinteza, compusi care intervin in biologia daunatorului vizat.

Pesticidele care constituie, astazi, cea mai eficace arma de protectie a culturilor nu trebuie deloc considerate ca acea metoda absoluta de confruntare cu daunatorii. Pesticidele trebuie considerate, intotdeauna, ca o arma de rezerva, cu care se poate interveni suplimentar sau auxiliar in interiorul unei strategii globale de gestionare ecologica a populatiei calamitate sau, si mai corect spus, a sistemului „daunatori-planta-mediu”.

Utilizarea unor arme chimice de origine biologica da deja rezultate excelente si deschide astazi perspective foarte interesante. Se cunoaste ca, comportamentul, reproductia si dezvoltarea insectelor sunt guvernate de diverse semnale chimice, eliberate de insesi insectele in cauza, sau de planta care le gazduieste. Este posibil, astazi, a se folosi aceste substante care se impart in trei grupe si anume:



-feromoni de atractie sexuala;

- hormoni juvenili;

- ecdisoni (hormoni de naparlire).
Cu asemenea produse se pot capta si elimina o cantitate considerabila de insecte

sau putem impiedica dezvoltarea si, mai ales, reproducerea lor. In fine, in protectia agrosistemelor nu trebuie deloc subestimate posibilitatile oferite de tehnicile culturale. In numeroase cazuri, argumentate si de cercetarea stiintifica, agricultorii au reusit sa opreasca sau sa previna inmultirea unui anumit numar de daunatori, prin utilizarea unor tehnici agricole potrivite, care se refera la alegerea rotatiei culturilor, a asolamentului, a datei si densitatii de semanat, a lucrarilor solului, a sistemului de ingrasare si a distrugerii resturilor si plantelor-gazda pentru daunatori.

4. PROTECTIA INTEGRATA A CULTURILOR

S-a vorbit mult de tehnica protectiei integrate. Ideea de baza, care sta la fundamentarea principiului amintit, este de a se asocia, de a se adauga pe un agrosistem dat, un maximum de procedee alternative, indiferent daca ele ating sau nu planta cultivata, inamicii sai, suplimentul biologic sau mediul, in general. A integra nu inseamna a suprapune.

Protectia integrata este o strategie care trebuie sa permita a se lua deciziile de natura politica si nu de a se angaja intr-o actiune tip lovitura dupa lovitura.

Bazele unei asemenea strategii de protectie a agrocenozelor pentru viitor au fost puse intr-o comunicare prezentata de un grup de cinci cercetatori europeni si intitulata „Protectia integrata, o tehnica de varf, conducatoare catre o productie integrata”.

Recomandarile propuse in aceasta lucrare vizeaza a satisface, simultan, trei serii de cerinte, adesea percepute ca fiind contradictorii:

- cerinte economice;

- cerinte ecologice;

- cerinte toxicologice.

Desi pare paradoxal, proiectul solicita agricultorului obtinerea unor certe rezultate economice, in conditiile pastrarii integrale a valentelor ecologice, deci a puritatii mediului si fara riscuri toxicologice pentru consumatori.

Conform acestui principiu, utilizarea pesticidelor in ecosistemele agricole nu trebuie deloc excluse. Numai ca, introducerea lor in sistemele de productie agricola trebuie sa se faca in urmatoarele conditii:

a) numai daca este necesar;

b) numai daca sunt alese cele mai potrivite;

c) numai riguros controlat, nimic intamplator;

d) nu in zonele interzise.

Principiul protectiei integrate se coreleaza corect cu un alt principiu mult discutat,

acela al agriculturii biologice, sau mai corect, al productiei biologice obtinuta.

5. BIOTEHNOLOGIILE

Metodele de lupta vechi si empirice au fost transformate in ultimii ani in tehnici subtile, concepute si puse in aplicare in lumina unei cunoasteri ecologice precise a dinamicii sistemului ce trebuie controlat.

Prin eliminarea ingrasamintelor chimice si a produselor fitosanitare se poate trece la un nou tip de agricultura denumita „agricultura biologica”. Astfel, fermierul trebuie sa cunoasca limitele sistemului sau:

- sistemul merge pe soluri lutoase si argiloase si nu merge pe cele nisipoase;

- sistemul merge bine la culturi de cereale si nu merge atat de bine la alte culturi;

- sistemul necesita un asolament de minimum 4 ani;

- sistemul nu necesita si nu accepta araturi;

- sistemul necesita acceleratori naturali ai descompunerii resturilor organice;

- sistemul necesita tehnici speciale de lucrare superficiala a solului si insamantari false;

- sistemul necesita interventii cu prasile pentru combaterea buruienilor;

- sistemul necesita tehnici naturiste de reglare a densitatii daunatorilor si a ingrasarii culturilor, precum turte de ricin, crema de alge, piure de urzici, fierturi bordeleze si nanteze.

Agricultura biologica poate fi o alternativa la cea conventionala, costurile nefiind cu mult mai mari, beneficiile fiind, insa, considerabil sporite.

Limitele amintite mai sus nu permit extinderea tehnologiei la scara planetara. Acolo unde este posibil, fenomenul este de dorit si foarte salutat de ecologi si ecologisti. Resursele cu care sistemul biologic incearca sa-l inlocuiasca pe cel conventional sau integrat sunt limitate si, deci, limitata este, deocamdata si extinderea lui. Agricultura biologica ramane, insa, o speranta, ea gasindu-si, usor, locul in sistemul de agricultura durabila, prin avantajele nete care le aduce in plan ecologic si toxicologic.

Biotehnologiile mai cuprind, insa, o gramada de tehnici, unele de origine traditionala, care permit folosirea completa a resturilor organice si menajere din gospodariile fermierilor. Printre ele mentionam:

a) obtinerea gazului metan prin fermentarea gunoiului de grajd si obtinerea, in subsidiar, a mranitei, un valoros ingrasamant organic;

b) compostarea tuturor resturilor organice si menajere, altele decat cele provenite din grajduri sau, poate, in amestec cu gunoiul de grajd, pentru obtinerea microbiologica de gaz si compost, un alt valoros ingrasamant organic.

Amandoua metodele au marele avantaj ecologic al evitarii poluarii fermelor cu germeni patogeni si cu resturi organice. Fermele care practica asemenea sisteme sunt curate ecologic si civilizate si ar putea fi extins la comunitatile orasenesti, mai mari sau mai mici, cu deosebit succes.

6. AGRICULTURA BIOLOGICA - CONDITIE ESENTIALA PENTRU DEZVOLTAREA DURABILA

Produsele biologice sunt alimente cu calitati deosebite, produse agricole diferite din punct de vedere calitativ fata de cele ale agriculturii intensive, produse obtinute cu respectarea stricta a conditiilor naturale de crestere si prelucrare.

Agricultura biologica a fost recunoscuta la nivel european si mondial prin Reglementarea Consiliului Comunitatii Europene 2092/1991. In ultimii ani au aparut si alte reglementari ale Comisiei, dupa consultarea statelor membre, reglementari care se refera la regulile ce se impun a fi respectate pentru producerea, transformarea, vanzarea si importul de produse biologice. Reglementarile sunt limitate la produsele agricole vegetale, fructe si legume proaspete, la cele destinate alimentatiei umane compuse din materii prime de origine vegetala (paine, biscuiti), plante aromatice si condimente, ceai, cafea, cacao, plante oleaginoase, zahar, orez, vin, produse lactate.

Conform reglementarilor comunitare, agricultura biologica s-ar defini ca un sistem de organizare a exploatatiilor agricole, cu restrictii privind ingrasamintele si substantele de combatere utilizate in agricultura, avand ca scop principal protejarea mediului ambiant, obtinerea de produse alimentare de calitate, in concordanta cu dezvoltarea durabila a spatiului rural. Reglementarile comunitare mai fixeaza reguli precise controlului in toate stadiile de productie, stocare, transformare si comercializare, eticheta si publicitatea trebuie sa indice conditiile de productie, adresa producatorului sau a celui ce le transforma, prelucreaza, conditioneaza produsele, continutul produselor in elemente minerale.

Produsele agricole obtinute prin astfel de metode le confera acestora o calitate superioara din punct de vedere calitativ.

Piata produselor biologice are tendinta de expansiune, pe viitor va prezenta un potential de absorbtie in crestere, producatorii - exportatorii vor avea oportunitati sporite de a-si vinde produsele cu conditia respectarii exigentelor din punct de vedere calitativ atestate printr-un sistem de certificare extrem de riguros. Certificarea calitatii este o conditie obligatorie in ceea ce priveste produsele biologice.

Productia si oferta de export se concretizeaza in principal spre urmatoarele grupe de produse biologice: fructe si legume proaspete, plante aromatice si condimente, cafea, ceai, plante oleaginoase, zahar si orez. Aria de produse biologice se poate extinde cu: sucuri de fructe, dulceturi, ulei pentru gatit, bere, vin, ciocolata, fulgi de cereale, mancare pentru copii, preparate din soia, prajituri si produse coapte, snacks-uri si produse de cofetarie, fainuri si cereale, mancaruri fara carne, bauturi alcoolice fara alcool, bauturi racoritoare.

Consumatorii de alimente naturale tind sa fie bine informati si educati pentru o sanatate puternica. Producatorii trebuie sa se concentreze pentru a aduce mai multe informatii asupra produselor biologice. Pretul joaca un rol important, chiar daca unii consumatori plasati bine financiar pot sa faca alegeri intre produsele biologice si conventionale indiferent de pret. Totusi, consumatorii pun accent pe calitatea produselor, unii producatori gasesc ca-i mai usor, sa puna accentul pe calitate si apoi pe procesul de producere a alimentelor naturale.

Pentru ca piata produselor biologice sa aiba un potential de crestere ar fi necesar evenimente promotionale (de promovare) a acestor produse, avand ca obiectiv principal promovarea produselor biologice in industria alimentara si consum. Aceasta reprezinta o oportunitate pentru a sensibiliza cumparatorii asupra ratei de crestere si asupra calitatii produselor biologice aflate pe piata.



In prezent, exista diverse forme de distributie si comercializare a produselor biologice:

- vanzarea directa din intreprindere;

- transportul acasa;

-valorificarea in piete zilnice sau saptamanale;

- magazine cu vanzare cu amanuntul;

- vanzare en-gross;

- lanturi de magazine, supermarketuri.

Vanzarea directa din intreprinderi este avantajoasa pentru consumatorii mari: restaurante, gradinite. Pretul de vanzare se formeaza prin negociere intre pretul de productie si pretul cu amanuntul. Avantajul consta in faptul ca produsul ajunge in stare proaspata la consumatori., iar dezavantajul consta in sortimente de produse de productie.

Transportul acasa - se utilizeaza in cazul produselor care se degradeaza rapid. Consumatorii primesc acasa produsul pe baza comenzii. Aceasta forma de valorificare este riscanta pentru ambele parti, se realizeaza numai prin incredere perfecta.

Valorificarea in piete zilnice sau saptamanale. Aceasta este o forma clasica si apreciata de producatori. Preturile sunt stabile, consumatorul are o oferta mai vasta. Produsul este mai scump decat la vanzarea directa din intreprindere deoarece producatorul vinde cu amanuntul.

Magazine cu vanzare cu amanuntul - denumite biomagazine sau reform magazine, unde consumatorul in afara de fructe si legume proaspete gaseste si un sortiment bogat de produse prelucrate.

Vanzare en-gross. Cand piata ajunge la un anumit nivel este nevoie si de comertul cu ridicata. Comerciantul en-gross preia atributele producatorului si comerciantului cu amanuntul, adica transportul, aprovizionarea, ambalarea, depozitarea si valorificarea pentru un comision de aproximativ 20-25%. Comisionul se diferentiaza in functie de metoda de plata utilizata. Comerciantii en-gross se pot specializa doar pe un anumit produs daca este cerut de piata si in multe cazuri pot inlocui importatorii pentru ca prin cunoasterea amanuntita a pietei se aprovizioneaza de pe teritorii din ce in ce mai intinse. Acesta activitate poate aduce un nou comision.

Lanturi de magazine, supermarketuri. Majoritatea lanturilor de magazine alimentare se aprovizioneaza cu produse bio. In acest sens s-au format standuri unde se incearca expunerea unui sortiment cat mai diversificat de produse bio. Incasarile din vanzarea produselor bio sunt departe de asteptari, acesta se intampla din mai multe cauze:

- consumatorii alternativi nu se aprovizioneaza de aici;

- pretul de livrare este prea mic, astfel ca producatorii nu livreaza produse bio;

- consumatorii fideli apreciaza produsele dupa aspectul exterior, iar produsele bio nu ies in evidenta;

- aprovizionarea cu produse de calitate buna si in cantitati potrivite (necesare) este instabila;

- categoriile de produse independente sunt putine;

- producatorii care livreaza pe baza de contract sunt in numar redus;

- preturile mai mari ale produselor bio;

- valorificarea in paralel prezinta dificultati;

- in cadrul conducerii firmei exista diferite puncte de vedere. Piata produselor biologice agroalimentare in principalele tari consumatoare pe plan mondial, in anul 1997, se prezinta astfel: (tabel 1.)

In anii de pregatire a aderarii Romaniei la UE s-ar putea realiza o diversificare a ofertei tarii noastre pentru exportul in UE, cu produse alimentare de marca, destinate industrializarii ulterioare. Se pot realiza produse de inalta calitate, aliniate la standardele europene, produse precum: branzeturi, vinuri, produse din carne, legume, fructe, seminte si material saditor-pomicol de elita, produse importate in UE, pentru asigurarea unei mari varietati de produse oferite consumatorilor.

Piata produselor biologice agroalimentare Tabel 1.

Piata

Vanzari cu amanuntul de produse bio (mil. USD)

Ponderea produselor bio in totalul vanzarilor de produse agroalimentare (%)

Ritmul mediu anual de crestere a vanzarilor produselor bio pana in anul 2005 (%)

Germani a

1750

1,2

5-10

Franta

770

0,6

20

Anglia

450

0,4

25-30



Olanda

350-400

1

10-15

Elvetia

350

2,5

30-35

Danemar ca

300

2,5

30-40

S.U.A.

4200

1,25

10-15

Japonia

1000

-

-

TOTAL

cca. 10.000

-

-

Sursa: Date publicate in revista Forum du Commerce International nr. 3/1998, Editata de CCI - UNCTAD (OMC-Geneva)

Ca urmare a interesului manifestat de consumatori pe unele piete internationale pentru produsele ecologice, se propune realizarea cadrului legislativ si in Romania pentru produsele agroalimentare ecologice, precum si a regulilor de organizare si realizare a productiei acestora prin O.U.G. nr. 34/2000 privind produsele ecologice.

Productia ecologica vizeaza obtinerea de produse agroalimentare fara utilizarea fertilizantilor, pesticidelor si a altor produse conventionale nocive, in conformitate cu standardele, ghidurile si caietele de sarcini nationale si internationale. Scopul este acela de a se realiza sisteme agricole durabile, diversificate, in echilibru cu mediul inconjurator, profitabile si care asigura consumatorilor alimente de calitate.

Prezentul act normativ se aplica produselor agroalimentare care sunt obtinute prin metode de productie ecologica, si anume:

- produse agricole in stare proaspata, animale si produse animaliere in stare proaspata;

- produse agricole prelucrate si produse animaliere destinate consumului uman, preparate din unul sau mai multe ingrediente si/sau de origine animala;

- alimente, componentele din alimente si alte materiale alimentare.

S-a propus infiintarea Autoritatii Nationale a Produselor Ecologice (A.N.P.E.C.), institutie cu personalitate juridica in subordinea M.A.A., care asigura cadrul organizatoric, respectarea prevederilor legale si controlul privind metodele de productie ecologica a produselor agroalimentare, in conformitate cu normele tehnice interne si cu reglementarile internationale in domeniu.

A.N.P.E.C. are urmatoarele atributii si responsabilitati principale:

-elaboreaza Programul national privind agricultura ecologica;

-initiaza si supune spre aprobare Ministerului Agriculturii si Alimentatiei proiecte de acte normative privind agricultura ecologica;

-emite si revizuieste periodic caietul de sarcini-cadru pentru produsele ecologice;

-elaboreaza reguli si norme de control, certificare si comercializare a produselor ecologice in concordanta cu reglementarile organismelor internationale in domeniu la care Romania este parte;

-acrediteaza persoane fizice si juridice din sectorul public si privat pentru efectuarea inspectiei si a testelor de calitate pentru produsele ecologice;

-supravegheaza obiectivitatea inspectiilor efectuate de organismele de inspectie si certificare acreditate;

-aproba anual Programul de inspectie si certificare emis de organismele de inspectie acreditate;

-retrage acreditarea organismelor de inspectie si certificare care nu respecta regulile si normele stabilite.

In proiectul de ordonanta sunt specificate regulile de productie, etichetare, sistemul de inspectie si certificare, conditiile pentru import-export a produselor ecologice.

Fiind un prim act normativ in acest domeniu, O.U.G. nr. 34/2000 defineste o gama larga de termeni de specialitate folositi in productia ecologica, stipuland in mod precis faptul ca organismele modificate genetic si derivatele lor nu sunt permise in productia agroalimentara ecologica.

Sunt precizate regulile de productie ecologica, inclusiv durata perioadei de conversie a productiei conventionale la cea ecologica, reguli de etichetare, reguli privind sistemul de inspectie si certificare si, nu in ultimul rand, reguli privind importul si exportul cu astfel de produse.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1017
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site