ANALIZA RESURSELOR DE MUNCA

1. Analiza numarului, structurii si calitatii resurselor de munca

2. Analiza stabilitatii fortei d munca

3. Analiza folosirii timpului de lucru

4. Analiza productivitatii muncii

Analiza corelatiei dintre productivitatea muncii si salariul mediu

6. Consecintele economice ale modificarii productivitatii muncii

7. Analiza productivitatii marginale a muncii

8. Analiza cailor de crestere a productivitatii muncii

Munca este o resursa de natura sociala, nestocabila, irecuperabila, limitata cantitativ, relativ mobila si polivalenta. Valorificarea deplina si rationala a resurselor de munca constituie una din problemele cruciale ale progresului economic, resursele umane jucand un rol deosebit in asigurarea performantelor economico-financiare ale agentilor economici.

Analiza resurselor de munca vizeaza mai multe aspecte cum ar fi:

asigurarea cu resurse de munca din punct de vedere numeric si calitativ;

stabilitatea fortei de munca;

utilizarea extensiva a resurselor de munca;

productivitatea muncii;

consecintele economice ale utilizarii incomplete a resurselor de munca si ale modificarii productivitatii muncii etc.

1 Analiza numarului, structurii si calitatii resurselor de munca

Numarul de salariati intr-o unitate economica este direct proportional cu volumul de activitate si invers proportional cu productivitatea muncii.

In aprecierea resurselor de munca se v-a stabili modificarea absoluta si procentuala a numarului mediu de salariati, atat pe total, cat si pe categorii de personal.

Corelatia directa dintre volumul activitatii si consumul de munca impune ca pentru o apreciere corecta a evolutiei numarului de salariati sa se puna in balanta indicele numarului mediu de personal cu indicele modificarii indicatorilor ce caracterizeaza programul de activitate al agentului economic (productia exercitiului, cifra de afaceri, valoare adaugata etc.).

Intre acesti indicatori poate sa existe urmatoarea corelatie:

Daca indicele numarului mediu de salariati este devansat de indicele modificarii productiei, situatia se apreciaza ca pozitiva, in caz contrariu demonstreaza deficiente in utilizarea resurselor de munca.

In perioada de instabilitate economica, pentru o apreciere corecta a evolutiei consumului de munca se v-a tine seama si de indicele de inflatie. Situatia este pozitiva numai daca indicele inflatiei este devansat de indicele productiei exprimata in unitati monetare.

Evolutia consumului de munca in functie de volumul activitatii desfasurate se apreciaza si pe baza modificarii relative stabilita, ca diferenta intre numarul efectiv de personal si numarul de personal admisibil:

unde:

reprezinta modificarea relativa;

N₁ - numarul efectiv de personal;

Na - numarul admisibil.

Numarul admisibil se poate stabili pe baza uneia din relatiile:

in care:

Q₁ reprezinta productia obtinuta in anul curent;

Wa - productivitatea anuala in anul de baza;

q₁ - productia efectiva pe sortimente de produs;

t - consumul de timp pe unitatea de produs in anul de baza;

t₀/1000 - consumul de timp la 1000 unitati monetare in anul de baza la nivelul unitatii;

td - timpul disponibil pe an si pe o persoana;

qi₁ pi₁ - productia in unitati monetare pe sortimente de produse;

ti₀ consumul de timp la 1000 unitati monetare pe fiecare produs.

Daca ia valori pozitive unitatea a inregistrat o depasire relativa, in caz contrar o economie relativa de personal.

Structura personalului angajat pune in evidenta proportia dintre diferite grupe sau categorii de personal

Gruparea personalului se poate face dupa mai multe criterii:

a. Dupa legatura cu activitatea industriala:

personal industrial;

personal neindustrial;

b. Dupa rolul in procesul de productie:

muncitorii;

personal tehnic productiv compus din ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni;

personal de conducere si administratie;

personal de servire;

personal de paza si pompieri;

c. Dupa modul de angajare:

personal angajat cu contract de munca;

personal angajat pentru prestari servicii;

personal zilier sau sezonier.

d. Dupa sex:

barbati;

femei.

e. Dupa nivelul calificarii:

personal cu studii superioare;

personal cu studii medii (liceale);

absolventi de scoli profesionale;

calificati la locul de munca;

necalificati.

De asemenea, structura poate fi urmarita si pe grupe de varsta, pe meserii sau profesii, pe grupe de vechime in cadrul aceleiasi unitati economice etc.

In cadrul structurii pe categorii de salariati intereseaza cu deosebire urmatoarele proportii:

- intre personalul de conducere si administratie, pe de o parte, si cel direct productiv, pe de alta partea;

- intre muncitorii de baza si muncitorii auxiliari;

- intre cei calificati si cei necalificati;

- intre personalul angajat cu contract de munca si cel fara contract de munca etc.

Structura pe categorii de personal este dependenta de profilul si structura de productie a agentului economic, de politica de cadre a echipei manageriale, de complexitatea tehnica, de marimea si dimensiunea sa etc.

Progresul tehnic isi pune amprenta pe raportul dintre personalul tehnico-ingineresc si muncitori, precum si raportul dintre muncitorii de baza si cei auxiliari. Accentuarea progresului tehnic atrage cresterea numarului de ingineri si tehnicieni si implicit schimbarea raportului in favoarea acestora.

De asemenea, automatizarea si robotizarea au ca efect reducerea numarului de muncitori de baza, dar cresterea numarului de muncitori pentru a asigura o buna functionare a instalatiilor si masinilor, deci a muncitorilor auxiliari.

O capacitate concurentiala sporita impune accentuarea progresului tehnic si implicit schimbari in structura personalului in favoarea tehnicienilor si inginerilor sau a muncitorilor auxiliari.

Structura pe grupe de varsta scoate in evidenta o eventuala imbatranire sau intinerire a fortei de munca, iar structura pe grupe de vechime in cadrul aceleiasi unitati permite aprecieri asupra stabilitatii firtei de munca.

Structura muncitorilor pe profesii si meserii si a celorlalte categorii de personal pe categorii din serviciile tehnice, de conceptie, administrative, din punct de vedere al studiilor etc. trebuie corelata cu structura de productie si tehnologia folosita.

In unitatile cu activitate sezoniera, ce angajeaza si forta de munca ziliera pentru efectuarea anumitelor lucrari, intereseaza si proportia dintre muncitorii permanenti si cei zilieri. Sporirea consumului de munca ziliera poate avea drept efect (tinand seama de legislatia in vigoare la ora actuala) diminuarea costurilor cu munca vie deoarece agentul economic nu va plati contributia la asigurari sociale sau la protectia sociala (fondul de somaj). In acelasi timp, trebuie sa se tina seama de faptul ca forta de munca ziliera este mai putin calificata si se reflecta in calitatea produselor si serviciilor.

Calificarea resurselor de munca evidentiaza latura calitativa a fortei de munca ce isi pune amprenta pe volumul si calitatea produselor si serviciilor si prin intermediul lor pe nivelul productivitatii muncii, al costurilor de productie si al rentabilitatii.

Calificarea fortei de munca este data de unele caracteristici cantitative ale salariatilor cum ar fi varsta, vechimea in meserie sau profesie etc., dar si de caracteristici calitative precum insusirile intelectuale, cunostintele de specialitate etc.

Calificarea fortei de munca trebuie urmarita distinct pentru muncitori si pentru personalul tehnico-administrativ.

In aprecierea calificarii fortei de munca se va calcula structura resurselor de munca pe forme de realizare a calificarii si perfectionarii, in care scop se va face o grupare a resurselor de munca pe principalele forme de specializare: absolventi ai scolii profesionale; ucenicie la locul de munca; absolventi ai liceelor de specialitate; absolventi ai invatamantului superior tehnic, economic etc.

Cresterea numarului si ponderii absolventilor invatamantului superior sau ai liceelor de specialitate si reducerea numarului si ponderii celor cu ucenicie la locul de munca sau a celor cu scoli profesionale atesta o ridicare a calificarii fortei de munca.

Dupa forma de perfectionare se poate face urmatoarea grupare:

absolventi de cursuri postliceale;

absolventi ai unor stagii de specializare la unitati similare dar care au inregistrat performante economice;

absolventi de cursuri postuniversitare;

 absolventi ai studiilor aprofundate;

 doctorat.

Cresterea numarului persoanelor ce au parcurs forme superioare de perfectionare, studii aprofundate si doctorat, pune in evidenta o calificare superioara a fortei de munca.

Pentru aprecierea nivelului si dinamicii calificarii muncitorilor se calculeaza indicatorul ,,coeficientul calificarii medii", folosind relatia:

in care:

Ni reprezinta numarul mediu de muncitori dintr-o anumita categorie de incadrare ce corespunde unui grad de calificare;

Ki - coeficientul corespunzator categoriei de incadrare (categoria I-a = 1, categoria a II-a =2 etc. ).

Prin intermediul acestui indicator se poate aprecia daca exista sau nu preocupare pentru ridicarea calificarii muncitorilor si daca nivelul de calificare existent este in concordanta cu nevoile agentului economic.

Daca Km₁>Km₀, atunci se poate afirma ca din partea managerilor a existat preocupare pentru ridicarea calificarii muncitorilor.

In mod normal trebuie sa existe preocupare pentru ridicarea calificarii salariatilor din grupele inferioare de calificare. Pentru a evidentia daca echipa manageriala s-a orientat in acest sens se va calcule acest coeficient al calificarii medii pentru personalul incadrat in primele trei categorii de calificare, pe de o parte, si pentru celelalte categorii, pe de alta parte. Se fac aprecieri pozitive daca este mai accentuata cresterea calificarii medii la grupele inferioare in raport cu cele superioare de incadrare.

Pentru a aprecia in ce masura nivelul de calificare al muncitorilor corespunde nevoilor unitatii este necesara o comparatie intre coeficientul calificarii medii a muncitorilor (Km) si categoria medie de incadrare a lucrarilor si operatiunilor (K1). Din comparatie pot rezulta urmatoarele situatii:

Km=K1, ceea ce inseamna ca este o concordanta perfecta intre calificarea muncitorilor si nevoile unitatii;

Km<K1, care pune in evidenta o calificare necorespunzatoare a muncitorilor ce are mai multe consecinte: efectuarea unor lucrari sau operatiuni de calitate inferioara, cresterea procentului de rebuturi, calitate inferioara a produselor, nivel scazut al productivitatii muncii, cresterea costurilor cu materiile prime si materialele de baza, diminuarea rentabilitatii etc.;

Km>K1, presupune o calificare a muncitorilor peste nevoile agentului economic, lucrarile de complexitate redusa fiind executate de muncitori cu grad de calificare superioara, deci se inregistreaza o irosire a fortei de munca inalt calificate.

Pentru personalul tehnico-administrativ calificarea se apreciaza prin punerea in balanta a pregatirii si specializarii ceruta de un post din organigrama intreprinderii cu calificarea si nivelul de pregatire a persoanei ce ocupa respectivul post, dupa dictonul ,,omul potrivit, la locul potrivit".

2. Analiza stabilitatii fortei de munca

Stabilitatea fortei de munca este una din conditiile ce trebuie asigurate pentru o mai buna folosire a resurselor de munca. Mobilitatea fortei de munca apare ca urmare a faptului ca intr-un interval oarecare de timp au loc intrari de personal sau iesiri din unitate. Iesirile se pot datora pensionarilor pentru limita de varsta sau pe caz de boala, plecarii barbatilor pentru satisfacerea stagiului militar, plecari pentru completarea studiilor, decese, restrangere de activitate, desfacerea contractului de munca pentru lipsa competentei profesionale sau pentru indisciplina in munca etc. De asemenea, au loc intrari de personal, fie pentru inlocuirea celor plecati, fie urmare a nevoilor suplimentare de personal datorita dezvoltarii activitatii.

In analiza stabilitatii fortei de munca trebuie facuta distinctie intre circulatie si fluctuatie.

Circulatia fortei de munca se refera la miscarea personalului unei unitati, in cursul unei perioade, atat din punct de vedere al iesirilor, cat si al intrarilor. Circulatia poate fi normala, determinata de factori obiectivi, sau nenormala cand este generata de cauze subiective.

Fluctuatia fortei de munca vizeaza doar o parte din iesirile de personal, anume cele nejustificate, determinate de desfacerea contractului de munca pentru indisciplina sau lipsa competentei profesionale, sau cele ce nu au avizul unitatii, deci plecarile prin demisionare.

Mobilitatea fortei de munca este pusa in evidenta prin intermediul urmatorilor indicatori: coeficientul miscarii totale, coeficientul de fluctuatie, vechimea medie in aceiasi unitate, structura personalului pe grupe de vechime in aceeasi unitate etc.

Coeficientul miscarii totale se calculeaza ca raport intre total intrari (I) plus iesiri (E) si numarul mediu de personal (

Se poate vorbi de un coeficient al intrarilor si un coeficient al iesirilor calculati pe baza relatiilor:

;

in care:

Kct reprezinta coeficientul circulatiei totale;

Kci - coeficientul intrarilor;

Kce - coeficientul iesirilor.

Dinamica acestor indicatori evidentiaza tendinta fenomenului de mobilitate a fortei de munca, iar prin depistarea cauzelor ce au generat instabilitatea fortei de munca, se pot lua masuri care sa atenueze fenomenul de circulatie a fortei de munca.

Coeficientul de fluctuatie se stabileste pe baza relatiei:

in care:

En reprezinta iesirile de personal prin desfacerea contractului de munca pentru indisciplina sau lipsa competentei personale si prin demisionare;

Kf - coeficientul de fluctuatie.

Fluctuatia pune in evidenta gradul de integrare a oamenilor in munca in cadrul unei unitati economice, satisfactia muncii in conditii psiho-sociale si ergonomice ale fiecarui agent economic, modul de respectare a contractului colectiv de munca si disciplinei muncii, conditiile de munca etc.

Reducerea fluctuatiei potentiale si evitarea transformarii ei in fluctuatie efectiva reliefeaza efectul pozitiv al masurilor intreprinse pentru accentuarea stabilitatii si implicit pentru respectarea disciplinei muncii si a clauzelor contractuale la angajarea de personal intr-o unitate economica.

Vechimea medie in aceia si unitate () se calculeaza in functie de numarul de salariati ce au o anumita vechime in unitatea analizata (Ni) si durata de timp lucrata in cadrul respectivei unitati (ti):

Cresterea vechimii medii in aceeasi unitate atesta accentuarea stabilitatii fortei de munca.

 Structura personalului pe grupe de vechime in aceiasi unitate economica se stabileste prin raportarea numarului de salariati ce are o anumita vechime in unitatea analizata (sub un an, intre unu si tre ani, intre trei si cinci ani. . . peste 25 ani etc. - Ni ) si numarul de salariati existenti in momentul efectuarii analizei ():

Cresterea ponderii salariatilor din grupele de vechime superioara atesta o accentuare a stabilitatii fortei de munca.

In studierea circulatiei si fluctuatiei fortei de munca indicatori mentionati anterior vor fi analizati nu numai la nivel de unitate ci si pe categorii de personal, pe subunitati cu autonomie gestionara etc.

In aprecierea mobilitatii fortei de munca se poate folosi si indicatorul coeficient de stabilitate a fortei de munca calculat printr-una din relatiile:

sau

in care:

Ks reprezinta coeficientul de stabilitate a fortei de munca;

Np - numarul de salariati care in cursul perioadei analizate si-au schimbat locul de munca, fiind format din numarul total al intrarilor si al plecarilor.

Pentru stabilirea unor masuri care sa conduca la accentuarea stabilitatii fortei de munca, plecarile din unitate vor fi studiate pe perioade calendaristice si pe grupe de cauze, pe profesii etc.

Mobilitatea fortei de munca prezinta consecinte negative asupra activitatii unui agent economic deoarece noii angajati au nevoie de o durata mai mare de sau mai mica de timp pentru acomodarea cu noul loc de munca sau pentru integrarea in noul colectiv, perioada in care productivitatea este mai redusa, iar calitatea lucrarilor executate are de suferit.

3. Analiza folosirii timpului de munca

Utilizarea resurselor de munca trebuie studiata prin doua laturi:

extensiva:

intensiva.

Latura extensiva a utilizarii resurselor de munca vizeaza folosirea timpului de munca. Analiza va evidentia durata folosirii incomplete a timpului de munca al personalului angajat, va stabili cauzele ce au condus la aceasta situatie si va determina consecintele economice ale folosirii incomplete a timpului de lucru.

In mod sintetic utilizarea timpului de munca se apreciaza pe baza indicatorului grad de utilizare a timpului disponibil calculat pe baza relatiei:

in care:

Tu reprezinta timpul utilizat sau lucrat;

Td - timpul total disponibil.

In vederea calcularii acestui indicator se va intocmi balanta timpului de lucru pe diverse perioade calendaristice (luni, trimestre, an), pentru total personal angajat sau pe categorii de personal, ori pe locuri de munca.

Balanta timpului de munca va cuprinde urmatoarele elemente (posturi ale balantei):

Fondul de timp calendaristic (Tc) stabilit in functie de numarul mediu de salariati (), durata in zile a perioadei calendaristice analizata (Z) si durata schimbului de lucru (hi).

Daca schimbul are aceeasi durata pentru tot personalul (8 ore) atunci timpul calendaristic se calculeaza:

Daca un agent economic are locuri de munca pentru care legislatia prevede o durata mai mica de 8 ore (toxicitate, locuri de munca cu program redus etc.), pentru stabilirea timpului calendaristic se va utiliza relatia:

in care:

Ni - reprezinta numarul de salariati ce isi desfasoara activitatea in anumite conditii de munca si care impun o anumita durata a schimbului de lucru;

hi - durata schimbului de munca.

Timpul aferent concediilor legale de odihna (inclusiv sporurile de concediu pentru conditii deosebite de lucru) ce se stabileste pe baza relatiilor:

sau

in care:

Tco reprezinta timpul aferent concediilor legale de odihna exprimat in ore-om;

Zc - numarul total de zile lucratoare aferente concediilor legale, stabilit prin insumarea zilelor de concedii legale ce se cuvin fiecarui salariat.

- numarul mediu de zile de concediu legal ce revin pe un salariat.

Timpul aferent zilelor nelucratoare ale saptamanii si ale sarbatorilor legale (Tsl), care exprimat in ore. Se calculeaza prin inmultirea numarului mediu de salariati cu 52 (saptamani), cu numarul zilelor libere pe saptamana (la ora actuala 2 zile pe saptamana) plus numarul de zile de sarbatori legale (la ora actuala 7 zile pe an) si din care se scade numarul de zile sarbatori legale ce se suprapun peste zilele nelucratoare din saptamana (Zd):

 Fondul de timp disponibil sau maxim posibil (Td) calculat ca diferenta intre timpul calendaristic si timpul aferent concediului legal de odihna plus timpul aferent zilelor nelucratoare ale saptamanii si cel pentru sarbatorilor legale:

Aceasta categorie de timp se divide in:

Timpul utilizat (Tu);

 Timpul neutilizat (Tn).

Deoarece timpul total neutilizat este proportional cu numarul utilajelor (implicit cu timpul total disponibil), pentru o mai buna diagnoza a folosirii timpului de lucru pierderile de timp vor fi structurate pe principalele cauze cum ar fi: concedii de boala; concedii pentru cresterea copiilor; concedii fara plata; invoiri; absente nemotivate; intreruperi de energie; lipsa de comenzi; lipsa de materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb; conditii climatice nefavorabile etc.

Pentru a evidentia in ce masura actiunile intreprinse de echipa manageriala a condus la o mai buna folosire a timpului de lucru este necesara stabilirea ponderii timpului neutilizat datorita diferitelor cauze, in total timp neutilizat:

unde:

Tni reprezinta timpul neutilizat datorita unei cauze anume;

gi - ponderea timpului neutilizat din respectiva cauza, in total timp neutilizat.

In conditiile in care, de la o perioada la alta, se reduce ponderea pierderilor de timp pe seama concediilor de boala, se poate afirma ca in aceea unitate s-au initiat masuri de sporire a protectiei muncii.

Daca se mareste ponderea pierderilor de timp ca urmare a lipsei de comenzi, atunci pot interveni mai multe cauze: agentul economic nu se poate adapta din mers la cerintele pietei; calitatea necorespunzatoare a produselor a facut ca unitatea sa piarda anumite piete de desfacere; clienti traditionali au intrat in faliment etc.

Cresterea ponderii timpului neutilizat datorita invoirilor si concediilor fara plata sau absentelor nemotivate atesta accentuarea indisciplinei in munca, in timp ce reducerea ponderii timpului neutilizat din aceasta categorie pune in evidenta efectul pozitiv al masurilor initiate de conducerea unitatii pentru intarirea disciplinei in munca.

Imbunatatirea activitatii serviciilor sau compartimentelor de aprovizionare va conduce la reducerea ponderii pierderilor de timp datorita lipsei de materii, materiale, combustibil, piese de schimb etc.

O problema ce sta in fata analizei este aceea de cuantificare a efectelor economice ale folosirii incomplete a timpului de lucru sau ale modificarii timpului neutilizat de la o perioada la alta.

Folosirea incompleta a timpului de munca se reflecta in volumul sau valoarea productiei. Se poate vorbi de sporul de productie ce s-ar putea obtine prin eliminarea timpului neutilizat (diminuarea productiei pe seama pierderilor de timp) calculat pe baza relatiei:

in care:

reprezinta sporul de productie (productia marfa fabricata, cifra de afaceri, productia exercitiului sau valoarea adaugata) ce s-ar putea obtine prin eliminarea pierderilor de timp;

Wh_p - productivitatea orara a muncii prevazuta in programul de activitate al unitatii.

Prin intermediul productiei, utilizarea incompleta a timpului de lucru exercita actiune asupra mai multor indicatori economico-financiari, cum ar fi:

Costurile fixe ce revin la 1000 unitati monetare valoare a productiei:

unde:

reprezinta efectul timpului neutilizat asupra productiei (sporul de productie ce s-ar putea obtine prin utilizarea completa a timpului de lucru);

Chf_p - costurile fixe programate la nivelul agentului economic;

Q₁ - productia efectiva obtinuta in unitate.

Modificarea profitului brut:

daca productivitatea muncii este calculata pe baza cifrei de afaceri:

daca productivitatea muncii este calculata pe baza valorii productiei fabricate:

In relatiile de mai sus c_p/1000 reprezinta costurile la 1000 unitati monetare in baza de comparatie, iar g_p ponderea cifrei de afaceri in productia fabricata in baza de comparatie.

Modificarea eficientei activelor fixe:

in care:

Kf reprezinta eficienta activelor fixe apreciata prin intermediul productiei la 1000 lei active fixe;

Af₁- volumul efectiv al activelor fixe folosite.

Necesarul suplimentar de personal:

unde td reprezinta timpul disponibil pe an si persoana.

Modificarea productivitatii anuale a muncii:

sau:

in care:

N₁ - reprezinta numarul mediu de personal;

tn - timpul neutilizat pe un salariat.

Analiza folosirii timpului de lucru in dinamica poate evidentia o reducere sau o crestere a timpului total neutilizat. In acest caz se poate vorbi de un spor de productie pe seama reducerii timpului total neutilizat sau de o pierdere de productie datorita sporirii timpului total neutilizat care se calculeaza pe baza relatiei:

in care:

reprezinta modificarea productiei pe seama reducerii sau cresterii timpului total neutilizat in anume curent fata de anul de baza;

Tn₁ si Tn₀ - timpul total neutilizat in anul curent si in anul de baza;

Wh₀ - productivitatea orara a muncii in anul de baza.

Prin intermediul productiei, modificarea timpului total neutilizat va exercita actiune asupra celorlalti indicatori economico-financiari, relatiile de calcul fiind asemanatoare ca in cazul utilizarii incomplete a timpului de lucru.

Daca in anul curent se inregistreaza o reducere a pierderilor de timp, acest aspect va exercita o actiune favorabila asupra indicatorilor economici, in caz contrar va influenta negativ nivelul indicatorilor.

In cazul in care se actioneaza in scopul reducerii timpului neutilizat, influenta respectivelor masuri asupra indicatorilor economici se stabileste prin inlocuirea in relatiile de mai sus a timpului neutilizat cu modificarea acestui indicator prin masurile intreprinse, luand in considerare efectul favorabil al scaderii timpului neproductiv.

Nu trebuie pierdut din vedere ca in marea majoritate a cazurilor masurile pentru o mai buna utilizare a timpului de lucru nu angajeaza costuri suplimentare, exceptie fiind cazul masurilor de crestere a protectiei muncii.

Un alt efect direct al utilizarii incomplete a timpului de lucru il constituie necesarul suplimentar de personal stabilit pe baza relatiei:

in care:

reprezinta necesarul suplimentar de personal angajat;

Tn - total timp neutilizat in perioada analizata;

td - timpul disponibil pe an si pe o persoana.

Prin intermediul necesarului suplimentar de personal, utilizarea incompleta a timpului de lucru exercita actiune asupra costurilor cu personalul si acest lucru se explica prin drepturile salariale pe perioada concediului legal de odihna, salariatii avand dreptul la concediul legal de odihna chiar daca au beneficiat de invoiri, concedii fara plata, concedii medicale etc.

4. Analiza productivitatii muncii

Productivitatea muncii este o categorie economica complexa ce caracterizeaza eficienta utilizarii resurselor de munca. Ea este insusirea muncii vii de a crea o anumita cantitate de valori de intrebuintare intr-o unitate de timp si se apreciaza printr-un sistem de indicatori ce pot fi grupati in:

- indicatori directi ai productivitatii muncii;

- indicatori indirecti ai productivitatii muncii.

Indicatorii directi ai productivitatii muncii se calculeaza dupa ce procesul de productie a fost incheiat, iar cei indirecti pot fi utilizati pe parcursul proceselor de productie, dar evolutia lor nu totdeauna reflecta corect nivelul productivitatii muncii.

Indicatorii directi ce caracterizeaza productivitatea muncii pot fi dedusi din relatiile generale de exprimare a productivitatii:

sau

in care:

Q reprezinta rezultatele obtinute prin consumul de munca (volumul sau valoarea productiei);

T- consumul de munca.

Dupa modul de exprimare a volumului productiei, acesti indicatori pot fi grupati in:

indicatori ce exprima productivitatea muncii in unitati naturale (Kg, bucati, ) folositi in cazul productiei omogene;

indicatori ce exprima productivitatea muncii in unitati conventionale folositi in cazul productiei relativ omogene (in exploatarea carbunelui acesta poate fi exprimat in carbune de o anumita putere calorica).

indicatori valorici folositi in cazul productiei neomogene

Daca se are in vedere prima relatie generala, in functie de indicatorul ce caracterizeaza volumul activitatii unui agent economic se poate vorbii de urmatorii indicatori directi ai productivitatii muncii;

productivitatea muncii calculata pe baza productiei exercitiului denumita si productivitatea globala a muncii;

productivitatea muncii calculata pe baza productiei marfa fabricate;

productivitatea muncii calculata pe baza cifrei de afaceri;

productivitatea muncii a productiei stabilita pe baza valorii adaugate.

Dupa modul de exprimare a consumului de munca se poate vorbi de urmatorii indicatori directi ai productivitatii muncii:

 productivitatea anuala;

 productivitatea zilnica;

 productivitatea orara a muncii.

Daca se are in vedere a doua relatie generala de exprimare a productivitatii muncii, atunci se pot utiliza urmatorii indicatori ai productivitatii muncii:

consumul de timp pe unitatea de produs in cazul productiei omogene;

consumul de timp la 1000 unitati monetare in cazul productiei neomogene

Dupa nivelul organizatoric la care se urmareste productivitatea muncii se poate vorbi de o productivitate individuala urmarita la niveluri organizatorice inferioare (produs, subunitate componenta etc.) si productivitatea medie a muncii calculata la niveluri organizatorice superioare (agent economic, pentru mai multe produse etc.).

Fiecare din indicatorii ca caracterizeaza productivitatea muncii permite diagnosticarea anumitor aspecte legate de evolutia productivitatii muncii. De aceea pentru o apreciere cat mai corecta a evolutiei eficientei consumului de forta de munca se va utiliza intregul sistem de indicatori ai productivitatii muncii.

Productivitatea anuala (Wa), zilnica (Wz) sau orara (Wh) a muncii se stabilesc pe baza relatiilor:

in care:

Q reprezinta volumul productiei (cifra de afaceri, productia exercitiului, valoarea adaugata etc. );

- numarul mediu de personal (salariati);

Tz - consumul de munca exprimat in zile-om;

Tu - total timp utilizat exprimat in ore-om;

Z - numarul mediu de zile lucrate de un salariat;

h - durata medie a unei zile de lucru.

In analiza acestor indicatori ai productivitatii muncii se vor studia: modificarea absoluta si procentuala; corelatiile dintre diversi indicatori ai productivitatii muncii; factorii ce contribuie la modificarea productivitatii muncii; corelatia dintre salariul mediu si productivitatea muncii; efectele economice ale modificarii productivitatii muncii.

Dintre corelatiile intre diversi indicatori ai productivitatii muncii enumeram:

corelatia dintre indicele productivitatii anuale (Iwa), cel al productivitatii zilnice (Iwz) si cel al productivitatii orare a muncii (Iwh);

corelatia dintre productivitatea calculata pe baza cifrei de afaceri (Waf) si cea calculata in functie de productia fabricata exprimata valoric (Wq);

corelatia dintre productivitatea muncii stabilita pe baza valorii adaugate (Wad) si productivitatea muncii calculata pe baza productiei exercitiului (Wg).

In mod normal masurile intreprinse de echipa manageriala vizeaza atat cresterea productivitatii orare a muncii, cat si reducerea timpului neutilizat in cadrul schimburilor de lucru si a zilelor nelucrate in perioada supusa analizei.

Pentru aprecierea corecta a corelatiei dintre acesti indicatori se va porni de la relatiile de legatura dintre indicele productivitatii anuale (Iwa), cel al timpului utilizat pe an si pe o persoana (Itu) si cel al productivitatii orare a muncii (Iwh), sau dintre si indicele productivitatii anuale, cel al numarului de zile lucrate de o persoana (Iz) si cel al productivitatii zilnice (Iwz):

Din relatiile de mai sus se desprinde faptul ca situatia se apreciaza ca fiind pozitiva daca:

sau

Acest lucru demonstreaza ca, pe langa o mai buna folosire a timpului in cadrul unui schimb de lucru, au fost diminuate pierderile de timp si respectiv numarul total de zile nelucrate.

In conditiile in care 100 Iwa si Iwh 100, efectul favorabil al folosirii mai bune a timpului din cadrul unui schimb de lucru a fost anulat de cresterea timpului neutilizat pe an si pe o persoana.

O crestere a productivitatii anuale a muncii se poate inregistra daca indicele modificarii productiei (IQ) devanseaza indicele modificarii numarului mediu de salariati (), sau altfel spus, cand influenta negativa a cresterii numarului de salariati asupra productivitatii muncii este contracarata de influenta pozitiva a cresterii volumului productiei.

Schematic, modificarea productivitatii anuale a muncii pe baza factorilor deterministi se prezinta:

Modelul determinist ce pune in evidenta actiunea acestor factori asupra productivitatii anuale a muncii este urmatorul:

Influenta acestor factori asupra productivitatii anuale a muncii se calculeaza pe baza relatiilor:

Influenta numarului mediu de zile:

Influenta numarului mediu de ore pe zi:

Influenta productivitatii orare a muncii:

Asa cum sa aratat, la nivelul agentului economic avem de-a face cu o productivitate medie calculata pe baza relatiei:

in care:

gi - reprezinta structura consumului de timp sau a productiei, dupa cum, la nivel de produs sau pe subunitati componente, productivitatea individuala a muncii este exprimata in volum de productie pe unitatea de timp sau in consum de timp pe unitatea de produs sau la 1000 unitati monetare valoare a productiei;

Wi - productivitatea muncii la nivel de produs sau pe subunitati componente.

Utilizand acest model determinist, in diagnoza activitatii unui agent economic prin prisma productivitatii muncii se poate stabili care a fost influenta provocata de schimbarile in structura de productie asupra indicatorului ce reflecta eficienta consumului de munca si care a fost influenta modificarii propriu-zise a productivitatii.

Actiunea celor doi factori cu influenta directa asupra productivitatii medie a muncii se stabileste pe baza relatiilor:

Influenta structurii productiei sau, dupa caz, influenta structurii consumului de timp pe produse sau pe subunitati componente:

Influenta productivitatii propriu-zise a muncii:

in care r _W se stabileste pe baza relatiei

Intereseaza influenta modificarii propriu-zise a productivitatii muncii deoarece punand in balanta efectele acesteia cu eforturile facute prin masurile de crestere a sa, se poate stabili in final daca masurile de sporire a productivitatii muncii vor conduce sau nu la consolidarea financiara a agentului economic.

In analiza productivitatii muncii calculata pe baza cifrei de afaceri, pentru a reliefa efectul raportului dintre productia fabricata si cea vanduta si facturata (cifra de afaceri) se utilizeaza modelul:

in care:

Wf reprezinta productivitatea muncii calculata in functie de valoarea productiei fabricate;

g - ponderea cifrei de afaceri (productia vanduta si facturata) in productia fabricata.

Modificarea productivitatii muncii calculata pe baza cifrei de afaceri se datoreste:

ponderii cifrei de afaceri in productia fabricata

 productivitatii muncii apreciata pe baza productiei fabricate:

in care:

Modelul evidentiaza necesitatea adaptarii activitatilor agentilor economici la cerintele pietei, ceea ce se va concretiza in reducerea stocurilor de produse finite nevalorificate sau a serviciilor nereceptionate ca urmare a calitatii inferioare a acestora. Acest lucru impune un studiu amanuntit al pietei pentru ca activitatea agentilor economici sa fie in concordanta cu cerintele consumatorilor.

O influenta nefavorabila a ponderii cifrei de afaceri in productia fabricata atesta ca agentul economic a produs fara sa ia in considerare cerintele pietei sub aspect sortimental si al calitatii produselor si serviciilor, ceea ce a condus la cresterea stocurilor de produse finite ce nu au asigurata desfacerea sau a serviciilor nereceptionate de beneficiari.

Legatura dintre productivitatea muncii determinata pe baza valorii adaugate si productivitatea globala a muncii este pusa in evidenta prin intermediul urmatorului model determinist:

in care:

Wad reprezinta productivitatea muncii calculata pe baza valorii adaugate, denumita si valoare adaugata bruta;

Wg - productivitatea muncii calculata pe baza productiei exercitiului (denumita si productivitate globala a muncii);

g - ponderea costurilor cu materiile prime si materialele de baza si auxiliare, combustibil, energie, apa, servicii prestate de terti in productia exercitiului, indicator ce reflecta eficienta costurilor cu munca trecuta, mai putin amortizarea anuala a activelor fixe.

Modelul de mai sus pune in evidenta actiunea urmatorilor factori asupra productivitatii muncii calculata pe baza valorii adaugate:

Productivitatea globala a muncii:

Eficienta costurilor intermediare:

Acest model prezinta avantajul ca in diagnosticarea productivitatii muncii se reliefeaza efectele eficientei costurilor cu materialele de baza si auxiliare, a combustibilului, energiei, serviciilor prestate de terti si necesitatea adoptarii unor tehnologii care sa reduca consumurile unor factori materiali de productie, fara sa afecteze calitatea produselor sau serviciilor.

Consumul de timp pe unitatea de produs se stabileste pe baza urmatoarei relatii:

in care:

ti reprezinta productivitatea muncii la nivel de produs exprimata prin consumul de timp pe unitatea de produs;

Ti- consumul total de timp pentru obtinerea unui sortiment ,,i ' de produse;

qi - volumul productiei din sortimentul ,, i '.

Consumul de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei, pe intreaga unitate economica, se calculeaza pe baza relatiei:

unde:

pi reprezinta pretul de valorificare pe sortimente de produse, denumit si pret de facturare fara TVA.

In cazul unei productii neomogene, productivitatea muncii exprimata prin consumul de timp la 1000 unitati monetare este supusa actiunii directe a urmatorilor factori:

Volumul productiei fizice pe sortimente de produse:

Pretul pe unitatea de produs:

Consumul de timp pe produse:

Modelul evidentiaza necesitatea reducerii consumului de timp prin imbunatatirea organizarii productiei si a muncii, dar si prin perfectionarea normarii muncii, apelandu-se la acele metode de normare prin intermediul carora sunt eliminati toti timpii neproductivi.

 Consumul mediu de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei poate fi stabilit si pe baza urmatorului model:

in care:

gi reprezinta structura productiei exprimata in preturi de valorificare;

t_i/1000 - consumul de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei pe fiecare produs, calculat pe baza relatiei:

unde tq reprezinta productivitatea muncii la nivel de produs exprimata prin consumul de timp pe unitatea de produs.

Modelul reliefeaza ca reducerea consumului de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei se datoreste:

Cresterii ponderii produselor cu un consum mai mic de timp la 1000 lei deci, cu productivitate sporita:

Sporirii productivitatii muncii la nivel de produs:

unde:

La nivel de produs reducerea consumului de timp la 1000 unitati monetare se poate obtine prin marirea pretului de valorificare, fara a avea loc o crestere propriu-zisa a productivitatii muncii.

Orice reducere a consumului de timp care afecteaza calitatea produselor nu va contribui la scaderea consumului de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei.

Analiza corelatiei dintre productivitatea muncii

si salariul mediu

Corelatia dintre productivitatea muncii si salariul mediu se va urmarii atat la nivelul macroeconomic, cat si la nivelul microeconomic.

In unitatile economice corelatia dintre productivitatea muncii si salariul mediu are implicatii asupra costurilor produselor si implicit asupra profitului brut. Aceasta corelatie este in evidentiata de raportul de corelatie (k) dintre indicele productivitatii muncii (IW) si indicele salariului mediu (Is).

Raportul de corelatie poate lua valori supraunitare, egale cu unu sau subunitare (k><1).

Daca raportul de corelatie dintre productivitatea muncii si salariul mediu este supraunitar (k>1), el reflecta o situatie economica pozitiva ce va avea drept efect reducerea costurilor de munca vie pe unitatea de produs sau la 1000 unitati monetare valoare a productiei. In situatia cand ritmul de crestere a salariului mediu este egal cu cel al cresterii productivitatii muncii, nivelul costurilor cu munca vie pe unitatea de produs sau la 1000 unitati monetare valoare a productiei va ramane nemodificat si deci nu va influenta in nici un fel rezultatele financiare la 1000 unitati monetare. Daca indicele productivitatii muncii, si deci si al salariului mediu este totusi peste 100, se va inregistra o crestere a profitului pe seama sporului de productie datorat cresterii productivitatii muncii.

Cand raportul de corelatie dintre productivitatea muncii si salariul mediu ia valori subunitare (k<1), el evidentiaza o crestere mai rapida a salariului brut si implicit o slabire a pozitiei agentului economic pe piata concurentiala. De aceea nu intamplator pe piata mondiala rezista concurentei in primul rand firmele ce inregistreaza o inalta productivitate a muncii.

La nivel macroeconomic mentinerea unui raport de corelatie subunitar intre productivitatea muncii si salariul mediu va conduce la aparitia fenomenului de inflatie.

6. Consecintele economice ale modificarii

productivitatii muncii

Efectele economice determinate de modificarea productivitatii muncii pot fi grupate in doua categorii:

- efecte directe;

- efecte indirecte.

Ele se stabilesc in functie de indicatorii utilizati in exprimarea eficientei consumului de munca.

Daca exprimam productivitatea muncii prin volumul sau valoarea productiei ce revine pe unitatea de consum de munca, (productivitatea anuala, zilnica sau orara a muncii), atunci se poate vorbi de un spor de productie obtinut prin cresterea productivitatii muncii:

In cazul productivitatii orare a muncii se poate vorbii si de o influenta a sa asupra productivitatii anuale, stabilita pe baza uneia din relatiile:

sau:

in care tu₁ reprezinta timpul utilizat pe an si pe salariat.

Dupa cum luam in calculul productivitatii muncii productia exercitiului, cifra de afaceri, valoarea productiei fabricate sau valoarea adaugata, vom stabili si efectul productivitatii muncii asupra respectivilor indicatori economici.

Daca in stabilirea productivitatii muncii luam in considerare productia fabricata, atunci se poate calcula si efectul productivitatii muncii asupra rezultatelor financiare (profit brut) potentiale, in care scop folosim relatia:

unde c_0/1000 reprezinta costurile la 1000 unitati monetare in anul de baza.

Prin intermediul modificarii profitului brut pe seama productivitatii se poate stabili si efectul asupra ratei rentabilitatii (capitalului propriu, capitalului permanent, capitalului consumat etc.), a eficientei utilizarii activelor circulante etc.

Atunci cand productivitatea muncii se exprima prin consumul de timp pe unitatea de produs, se pot stabilii urmatoarele efecte economice ale modificarii sale:

 economia totala de timp de munca exprimata in ore-om pe seama cresterii productivitatii muncii (Em):

economia de munca exprimata in numar de persoane (En):

unde td reprezinta timpul disponibil pe an si pe salariat

 modificarea cheltuielilor totale cu salariile ():

unde s₀ este salariul mediu pe unitatea de timp

 modificarea costurilor totale cu munca vie (costuri cu personalul):

in care k₀ reprezinta raportul dintre costurile cu munca vie si costurile salariale in anul de baza.

modificarea costului cu munca vie pe unitatea de produs (cv):

Daca se exprima productivitatea muncii prin consum de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei, atunci efectele economice ale productivitatii muncii se vor stabilii pe baza relatiilor:

economia de timp de munca exprimata in ore-om:

 modificarea cheltuielilor totale cu salariile:

 modificarea cheltuielilor cu munca vie:

Prin intermediul costurilor cu munca vie productivitatea muncii exercita actiune si asupra altor indicatori cum ar fi:

- costurile la 1000 lei profitul brut;

- rata rentabilitatii etc.

In analiza si diagnoza productivitatii muncii este necesar sa se cuantifice influenta acesteia asupra costurilor cu munca vie deoarece lucrarile de modernizare (mecanizare, automatizare, robotizare etc), paralel cu reducerea consumului de munca si deci cu cresterea productivitatii muncii au ca efect sporirea altor elemente de cheltuieli cum ar fii: amortizarea anuala a activelor fixe; costurile cu energia etc. Pentru o apreciere corecta a efectelor automatizarii si robotizarii asupra profitului agentului economic, economia la costurile cu munca vie se va pune in balanta cu sporul de cheltuieli la elementele amintite. Daca valoarea absoluta a economiilor la costurile cu munca vie depaseste sporul de cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, cu combustibilul, energia si cu amortizarea anuala a activelor fixe, atunci unitatea economica, pe langa alte efecte pozitive ale automatizarii sau robotizarii va inregistra si o crestere a rentabilitatii.

7. Analiza productivitatii marginale a muncii

In urmarirea productivitatii muncii se va tine seama ca antrenarea unui consum suplimentar de munca va avea ca efect si o crestere a volumului sau valorii productiei, putandu-se vorbi de o productivitate marginala a muncii.

Relatia de calcul a productivitatii marginale este:

in care:

reprezinta sporul de productie determinat de consumul suplimentar de munca;

- consumul suplimentar de munca;

- productivitatea marginala a muncii.

Consumul suplimentar de munca poate viza sporirea productiei sau imbunatatirea calitatii produselor si implicit a cifrei de afaceri si a valorii adaugate.

Se justifica un consum suplimentar de munca atunci cand ritmul de crestere a productiei devanseaza pe cel al evolutiei consumului de munca. In aceste conditii productivitatea marginala va fi superioara productivitatii medii a muncii.

Deoarece sporul de productie creat ca urmare a consumului suplimentar de munca se realizeaza in conditiile mentinerii capitalului intreprinderii la acelasi nivel, se vor inregistra efecte favorabile chiar in conditiile cand productivitatea marginala este egala cu productivitatea medie.

Pentru urmarirea productiei in functie de factorul de munca se poate calcula si coeficientul de elasticitate dintre cei doi indicatori:

productivitatea marginala;

productivitatea medie.

Rezulta:

Daca acest coeficient de elasticitate are valori supraunitare (ke>1), atunci intreprinderea inregistreaza o crestere a productivitatii medii a muncii pe seama consumului suplimentar de timp de munca.

In conditiile in care coeficientul de elasticitate dintre productie si factorul de munca este cuprins intre 0 si 1 (0< ke <1), se inregistreaza o scadere a productivitatii marginale, iar daca ke<0, consumul suplimentar de munca duce la scaderea productiei, deci ar fi vorba de o productivitate marginala negativa, aspect neacceptat de nici un agent economic.

- Indicatorii ce caracterizeaza asigurarea cu forta de munca din punct de vedere numeric si structural.

- Indicatori ce caracterizeaza calificarea fortei de munca si corelarea lor cu nevoile unitatii.

- Elementele componente ale balan-ei timpului de lucru a personalului angajat si modul de determinare.

- Efectele economice ale utilizatii incomplete a timpului de lucru.

- Sistemul de indicatori ce caracterizeaza productivitatea muncii si carelatiile dintre ei.

- Efectele economice ale cresterii productivitatii muncii.

- Productivitatea muncii marginale - continut si mod de stabilire.