Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Bolile trifoiului

Agricultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



Bolile trifoiului

Bolile produse de ciuperci



1. Mana trifoiului Peronospora sp.

Boala cunoscuta la noi din 1930 este frecventa in toate tarile cultivatoare fara a produce insa pagube mari.

Simptome. Pe frunzele plantelor atacate, apar pete fara un contur precis, galbui, in dreptul carora pe fata inferioara apare un puf cenusiu-plumburiu. Plantele raman slab dezvoltate, cu un frunzis decolorat, care va cadea inainte de vreme.

Transmitere-raspandire. Ciuperca rezista de la un an la altul sub forma de spori de rezistenta, care in primavara urmatoare, vor da nastere la spori, din care apar micelii, ce vor da primele infectii. Infectiile produse mai tarziu si raspandirea ciupercii, sunt asigurate de sporii de pe frunze, care sunt dusi de vant si apa de ploaie.

Prevenire si combatere Se recomanda ca loturile de trifoi sa fie cosite prematur in cazul aparitiei manei, pentru a nu se ajunge la defolierea plantelor.

2. Patarea neagra si caderea frunzelor de trifoi - Dothidella trifolii

Aceasta boala este destul de raspandita in Europa, iar la noi in unii ani poate produce pagube insemnate.

Simptome. Pe frunze si cozile lor, apar pete neregulate, rotunjite, galbui sau brunii la inceput. Pe vreme umeda, petele, ce la inceput au fost izolate, se unesc, iar in dreptul lor pe fata inferioara a frunzelor, apar cruste negre de    1 mm in diametru. Ca urmare, frunzele se vestejesc, se usuca si cad (fig.12.4).

Transmitere-raspandire. Ciuperca se poate raspandi foarte usor in timpul vegetatiei, prin sporii de tip Polythryncium dusi de vant si ploi, iar spre toamna prin sporii de tip Sphaeria. Ciuperca poate rezista peste iarna prin spori, dar si sub forma de cruste negre, din care vor aparea alte fructificatii cu spori. Crustele raman viabile pe sol pana la 5 ani.

Prevenire si combatere. In cazul aparitiei in masa a bolii, se recomanda cosirea prematura a trifoiului, strangerea si arderea fanului cosit.

Rugina trifoiului-Uromyces trifolii

Boala este raspandita in America, Europa, Noua Zeelanda, Japonia, Asia, Australia si Africa de Nord, producand pagube destul de mari `n ceea ce priveste productia de fan.

Simptome. Primavara se observa pe nervurile frunzelor si pe codite puncte galbene, aglomerate ce produc deformarea organelor. Ceva mai tarziu, pe coditele frunzelor si pe frunze apar puncte brune, apoi negre si prafoase. Frunzele se rasucesc si se usuca inainte de vreme (fig.12.5).

Transmitere-raspandire. Ciuperca rezista de la un an la altul sub forma de spori de rezistenaa care, in primavara vor da nastere la spori, ce vor produce primele infectii.    Raspandirea ciupercii in cultura este asigurata de mai multe tipuri de spori (ecidiospori, picnospori, uredospori), pe tot parcursul perioadei de vegetatie.

Prevenire si combatere. In    vederea limitarii pagubelor, se recomanda cosirea lanurilor inainte de aparitia sporilor de rezistenta.

Boli produse de plantele parazite

4. Cuscuta trifoiului si lucernei - Cuscuta sp.

Plantele parazite cunoscute sub numele de cuscuta sau tortel sunt raspandite in toata lumea si produc pagube deosebite in culturile pentru seminte. In Romania, in studiile lui I. Buia au fost descrise 18 specii ale acestui gen.

Caracteristicile plantelor sunt: tulpina subtire ca un fir, cilindrica, galben-roscata sau bruna, ce se rasuceste pe alte plante, groasa de 0,3-5 mm, alcatuita din internodii si noduri, cu ramificatii. Pe tulpini se gasesc frunze sub forma unor solzi mici. La locul de contact cu planta parazitata, din tulpina apar un fel de radacinute, ce perforeaza tesuturile gazdei, absorbind seva. In inflorescentele globuloase apar flori pe tipul 5, ce au la baza 5 frunzulite unite si 5 petale unite partial. Fructul este o capsula conica, globuloasa cu 2-4 seminte ovoide, globuloase sau alungite, galbene-brunii, portocalii sau cenusii, cu tegumentul aspru, rugos (fig.12.6).

Prevenire si combatere. Se va folosi la semanat numai samanta decuscutata, iar in jurul lanurilor suprafata va fi mentinuta curata de buruieni, ce ar putea fi la randul lor parazitate. Vetrele de cuscuta se vor erbicida cu: Pivot 100 LC-1 l/ha, Roundup-0,75 l/ha la 3 zile dupa prima coasa.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1793
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved