Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


RISCUL SI SUPRAVEGHEREA ACTIVITATII DE ASIGURARE

Asigurari



+ Font mai mare | - Font mai mic



Riscul si supravegherea activitatii de asigurare

Riscul si supravegherea asigurarilor



1.Risc si sansa

Daca nu ar exista risc, nu ar exista asigurari. Riscul este obiectul oricarui contract de sigurare si reprezinta elementul specific al asigurarii.

Definirea riscului este inca o problema larg dezbatuta in literatura de specialitate.Intalnim astfel,multe definitii ca:"obiect al asigurarii", fie o fie o persoana sau un lucru", "sansa unei pierderi", " nesiguranta privind rezultatul unei activitati"1) . Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile si pentru care societatile de asigurari pot oferi protectie.

Alte lucrari considera ca riscul reprezinta "variatia rezultatului care ar putea sa apara intr-o anumita perioada de timp intr-o situatie data"2) .Daca nu este posibil decat un rezultat, variatia si deci riscul este considerat zero. Daca sunt posibile mai multe rezultate, atunci riscul este diferit de zero. Cu cat sunt posibile mai multe variante privind rezultatul, cu atat riscul este mai mare. Riscul, pentru a fi asigurabil, trebuie sa indeplineasca aceste conditii.

Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de asigurabilitate3) , si anume:

Sa fie calculabile, sa poata fi determinate probabilistic si sa se poata produce cu o probabilitate cuprinsa intre (0,1);

Sa nu poata fi evitate;

Sa nu poata fi constientizate;

Sa fie suportabile ca marime si ca frecventa, adica sa poata fi suportate din punct de vedere financiar de catre asigurator

Sa fie compensatorii, adica asiguratorul sa compenseze pierderea financiara reultata din producerea lor;

Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in

contractul de asigurare;

Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu profitabilitatea asiguratorului.

Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in

contractul de asigurare;

Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu profitabilitatea asiguratorului.

Sa fie aleatorii.

J.D. Hammond, The Meaning and Measurement of Risk, Essays in the Theory of Risk and Insurance, Glenview, III, Scott, Foresman and Company, 1968

C. Arthur Williams, Richard M. Heins, Risc Management and Insurance Me Graw Hill    BookCompany, 1989

Violeta Ciurel, Asigurari si reasigurari : abordari teoretice si practici iternationale, Ed. All Beck,

Bucuresti 2000, pag.19

Efectele producerii riscurilor pot fi in numar mai mare si, alaturi de pierderile economice, pot sa se manifeste efecte de alta natura: sociale, politice, psihologice, fizice si juridice. Desigur, o analiza completa a acestora este foarte dificil de facut, incepand chiar cu cuantificarea lor in aceste planuri. Din punct de vedere al asigurarii, interesul se opreste asupra celor economice.

2. Forme de protectie impotriva riscului

a) Asigurarea

Asigurarea propriu-zisa consta in protectia financiara pentru pierderi cauzate de o gama larga si variata de riscuri.

Asigurarea are la baza un acord de vointa (contract) incheiat intre asigurator si asigurat, prin care asiguratorul ofera asiguratului protectie pentru riscurile pe care si le-a asumat, obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurata in cazul asigurarilor de viata) in caz de producere a acestor evenimente, in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani, numita 'prima de asigurare'.

Platind asiguratorului prima de asigurare, calculata prin aplicarea unui procent mic la valoarea asigurabila, asiguratul primeste in schimb garantia de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse in conditiile de asigurare.

Protectia riscului se constituie, astfel, intr-o marfa specifica (un serviciu), care se vinde si se cumpara ca orice alta marfa pe o piata specifica, numita 'piata asigurarilor', parte a pietei serviciilor financiare.

asigurarea are la baza un acord de vointa intre o persoana fizica sau juridica in calitate de asigurat si o persoana juridica in calitate de asigurator, prin care asiguratul cedeaza asiguratorului un risc sau o clasa de riscuri pentru care obtine protectia asiguratorului. Pentru aceasta protectie, asiguratul plateste asiguratorului o suma de bani, numita prima de asigurare, urmand ca in cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asiguratorul sa il despagubeasca pe asigurat pentru daunele suferite.1)Astfel, asigurarea se concretizeaza intr-o tranzactie al carei obiect il constituie cumpararea unui serviciu, respectiv a protectiei pentru pierderea posibila si viitoare datorita producerii riscurilor agreate. Pretul acestei protectii este prima de asigurare.

esenta asigurarii consta in dispersia riscului. Asiguratul transfera asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment

b) Coasigurarea

Coasigurarea este o modalitate de transfer al riscului de la un asigurat catre mai multi asiguratori, pentru parti din valoarea bunului asigurat. Nu se refera si nu inseamna in nici un fel supraasigurare, adica asigurarea la o valoare peste valoarea reala a obiectului asigurat.

Prin coasigurare, asiguratul cedeaza cote parti din riscul asigurat mai multor asiguratori pana la 100% din valoarea riscului. Aceasta este o modalitate de dispersie a riscurilor care se practica pe anumit piete si care este caracteristica, in mod deosebit, acoperirii riscurilor mari sau foarte mari. in cazul in care se produc daunele, asiguratul va colecta contravaloarea despagubirilor de la asiguratorii sai, in mod proportional cu nivelul primelor platite.

Coasigurarea reprezinta o forma de protectie avand aceeasi esenta economica pe care o are si asigurarea. Ea se practica, indeosebi, in situatiile in care valoarea bunului (bunurilor) asigurat este foarte mare, implicand, evident, o raspundere mare a asiguratorului. in acest mod, riscul initial este preluat in conditii similare de pret (prima de asigurare) de catre mai multi asiguratori pana la concurenta valorii bunului ce se asigura.

c) Autoasigurarea

Autoasigurarea este o alta forma de protectie destul de mult utilizata. Ea consta in crearea de catre o persoana fizica sau juridica a unui fond, a unor rezerve proprii avand ca destinatie numai acoperirea pagubelor create din orice motiv (calamitati, incendii, furt si altele). Aceasta forma de protectie este numita impropriu autoasigurare, poate ar putea fi denumita mai corect auto-protectie. Ea nu este o asigurare deoarece nu se bazeaza pe o relatie contractuala, nu exista parti contractante, asiguratul este in acelasi timp si asigurator si nu respecta ideea de mutualitate, obligatorie in asigurare. Asadar, riscul este retinut de compania respectiva si nu se incheie tranzactii de cumparare de asigurari.

Printre avantajele utilizarii autoasigurarii, limitate de altfel, putem mentiona:

Nivelul scazut al "primelor", dat fiind ca vor acoperi numai riscul efectiv

Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime ce apartin asiguratului si pot fi utilizate pentru cresterea propriului fond de protectie sau
reducerii contributiilor viitoare;

Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de
istoricul daunelor la categoria de riscuri respective pe piata care, in
conditiile cresterii daunalitatii, pot determina cresterea lor la nivelul
pietei pentru acea categorie de asigurari;

Prin natura protectiei, prin autoasigurare se va stimula, in mod direct,
reducerea si controlul riscurilor;

Nu exista posibilitatea aparitiei unor dispute intre asigurat si asigurator
in legatura cu daunele produse;

Profiturile rezultate din autoasigurare vor creste si se vor acumula la
fondurile asiguratului.

d) Reasigurarea

a aparut dintr-o necesitate obiectiva, si anume, din existenta unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viata, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de mari pe care societatile de asigurari, neavand capacitate financiara suficienta, pot fi incapabile sa le suporte numai pe contul lor, ducand, practic, la falimentul acestora. Reasigurarea ofera capacitatea necesara asiguratorului direct (original, initial) pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.

Reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.

Reasigurarea reprezinta un acord incheiat intre doua parti numite companie cedenta (reasigurat, asigurator direct) si reasigurator, prin care prima consimte sa cedeze, iar cea de-a doua accepta sa preia o anumita parte a riscului (uneori intregul risc), conform conditiilor stabilite in acord, in schimbul platii de catre compania cedenta reasiguratorului a unei anumite sume denumita prima de reasigurare , ce reprezinta o cota din prima originala de asigurare, urmand ca in cazul producerii evenimentului asigurat reasiguratorul sa contribuie la acoperirea pierderii.1)

Reasigurarea reprezinta asigurarea raspunderii contractuale rezultate din contractul de asigurare sau asigurare directa. Practic, reasigurarea este asigurarea asigurarii, fiind in acelasi timp statuata prin incheierea unui contract separat de asigurare intre reasigurator si reasigurat.

Clasificarea riscurilor

Daca nu ar exista risc, nu ar exista asigurari. Riscul este obiectul oricarui contract de asigurare si reprezinta elementul specific ai asigurarii.

Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile si pentru care societatile de asigurari pot oferi protectie.

Riscul reprezinta posibilitatea de a producere a unei daune. A fost definita ca fiind orice situatie rezultata dintr-o activitate a unei organizatii capabila de producerea unei daune, vatamari, raspunderi civile sau impiedicarii a dezvoltarii in termeni sociali, morali si financiari1).

Riscul, pentru a fi asigurabil, trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Evenimentele incerte pot aduce cu ele pierderi sau castiguri.

Mentionam ca pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie sa indeplineasca o serie de criterii de asigurabilitate, si anume:

. Sa fie calculabile, sa poata fi determinate probabilistic si sa se poata produce cu o probabilitate cuprinsa intre (0,1);

. Sa nu poata fi evitate;

. Sa nu poata fi constientizate;

. Sa fie suportabile ca marime si ca frecventa, adica sa poata fi suportate din punct de vedere financiar de catre asigurator;

. Sa fie compensatorii, adica asiguratorul sa compenseze pierderea financiara
rezultata din producerea lor;

. Sa fie contractuale, adica sa reprezinte protectia prevazuta in contractul de asigurare;

. Sa fie compatibile cu reglementarile legale in vigoare, cu morala si cu profitabilitatea asiguratorului.

Clasificarea riscurilor

Exista mai multe criterii de clasificare1) dupa cum va vom prezenta in continuare:

a) dupa asigurabilitate:

riscuri pure

riscuri speculative

Riscurile pure sunt cele care prin producerea lor provoaca numai pierderi, si niciodata castig. Sunt riscurile asigurabile pentru care, in cele mai multe cazuri, asiguratorii ofera protectie. Cele mai tipice riscuri pure sunt incendiu, explozie, accidente, naufragiu, deces, furtuna, furt.

Riscurile speculative sunt numite si riscuri antreprenoriale deoarece, prin producerea lor se poate inregistra o pierdere sau obtine un castig. Ele au un element de atractivitate. in acesta categorie sunt incluse riscurile comerciale, pariurile, jocurile de noroc. Aceste riscuri nu sunt asigurabile. in cazul acestor riscuri, de multe ori, chiar daca individul pierde, societatea poate sa castige.

Remarcam ca asemanarile dintre cele doua categorii de riscuri constau in faptul ca sunt repetabile in conditii esential similare.

b) dupa implicatiile si natura riscurilor:

. riscuri fundamentale

. riscuri particulare

Riscurile fundamentale sunt acele riscuri care, prin efectele producerii lor, afecteaza o mare parte a societatii sau a lumii si nu numai anumite persoane. Astfel, un risc fundamental presupune elementul de catastrofa. De exemplu: razboiul, foametea, cutremurul, poluarea etc. Atunci cand riscurile fundamentale au un potential de dezastru foarte mare, ele apar ca fiind neasigurabile din punct de vedere al asiguratorilor.

Riscurile particulare sunt riscurile ale caror consecinte sunt relativ limitate sub aspectul intinderii efectelor. Cele mai multe riscuri asigurabile sunt riscuri particulare, rezultand o pierdere pentru un numar relativ mai mic de persoane.

Observam ca reactia la risc depinde de modul in care fiecare persoana percepe, se comporta si raspunde intr-o situatie de nesiguranta. Unul dintre factorii care afecteaza aceasta reactie este siguranta sau nesiguranta persoanei respective.

c) Din punct de vedere al teoriei managementului riscului, riscurile suntde doua tipuri:

  • riscuri statice, considerate drept riscuri asigurabile deoarece producerea lor genereaza numai pierdere sau mentinerea status-ului;
  • riscuri dinamice, identificate cu riscurile comerciale tipice care pot
    genera profituri sau pierderi, fiind deci neasigurabile.

d) Ca abordare specifica, avand impact asupra asigurabilitatii, riscurile se
pot clasifica in doua mari categorii:

1) riscuri asigurabile, adica acelea pe care asiguratorii le preiau si pentru care ofera protectie asiguratilor.

Ele se subdivid in:

  1. riscuri generale, cum ar fi:     incendiu, explozie, naufragiu, esuare, rasturnare a navei sau a ambarcatiunii, coliziune, rasturnare sau deraiere a mijlocului de transport terestru, prabusire a aeronavei , descarcare a marfii intr-un port de refugiu, cutremur de pamant, eruptie vulcanica, sacrificul in avaria comuna etc.
  2. riscuri speciale: ce se pot produce ca urmare a actiunii oamenilor(razboi, greva, inchidere de fabrici, revolutie, revolta, rascoala,insurectie,stare de razboi declarat sau nedeclarat etc.) sau cele ce tin de natura marfii(ruginire,codire, zgariere, spargere, alterare, mucegaire etc).Aceste riscuri se asigura separat, la solicitarea expresa a asiguratilor, contra unei prime de asigurare suplimentara, de regula, individual, pentru fiecare risc.

2) riscuri neasigurabile (excluse) sunt acele riscuri pe care asiguratorii nu le accepta; aici sunt incluse acele evenimente a caror producere este certa sau se apropie de certitudine, sau cele care sunt cauzate de catre asigurat, cunoscute de catre acesta si ascunse asiguratorului, cum ar fi: viciile ascunse ale bunului asigurat, ambalarea necorespunzatoare a marfii asigurate, consecintele energiei atomice, faptele savarsite cu intentie, starea de nenavigabilitate a navei sau de functionare defectuoasa a mijlocului de transport, comportarea necorespunzatoare voita a asiguratului, evaporarea lichidelor, moartea naturala a animalelor vii, uzura normala a bunului asigurat, utilizarea oricarei arme de razboi care foloseste fisiunea sau fuziunea nucleara, pagubele indirecte etc.

Riscurile sunt grupate si sunt oferite de cele mai multe ori in "pachet" sub forma "conditiilor de asigurare" care poarta diferite denumiri, in functie de natura bunurilor asigurate si de riscurile incluse in asigurare.

4. Managementul riscului

Definim managementul riscului ca fiind un proces prin care sunt identificate expunerile de pierdere cu care se poate confrunta o persoana juridica sau fizica si prin care se aleg tehnicile cele mai potrivite in inlaturarea acestor expuneri. in trecut, managerii de risc considerau ca organizatiile se confrunta doar cu riscuri pure (riscul pur presupune una dintre urmatoarele situatii: pierdere sau lipsa pierderii). Noile forme de management al riscului iau in considerare si anumite riscuri speculative.

Managementul riscului este un proces care urmareste doua tipuri de obiective:

  • obiectivele ante-pierdere. Organizatia trebuie sa se pregateasca pentru pierderi potentiale in cel mai economic mod, printr-o analiza de cost a programelor de siguranta, a primelor de asigurare platite si a costurilor determinate de alte metode de tratare a pierderilor.
  • obiectivele post-pierdere. Supravietuirea organizatiei dupa aparitia unei pierderi este un exemplu de astfel de obiectiv, impunand reluarea, cel putin partiala, a activitatilor intr-o perioada de timp rezonabila. Mentinerea veniturilor dupa aparitia pierderii este un alt prerogativ al conducerii superioare a oricarei organizatii - chiar daca nu se poate realiza o stabilitate perfecta a acestora.

Procesul de managementul riscului implica cinci etape:

  1. dezvoltarea programului;

2. analiza riscurilor,

analiza solutiilor;

4. luarea deciziei;

5. administrarea programului

Etapa intai: Dezvoltarea programului

Aceasta etapa este cea mai importanta parte a managementului riscului. Mai intai, managerul de risc stabileste obiectivele programului, care trebuie sa fie corelate cu obiectivele generale ale organizatiei. Apoi, managerul de risc stabileste echipa care se va ocupa de desfasurarea acestui program.

Etapa a doua: Analiza riscurilor

Dupa ce stabileste o directie si un scop final, managerul de risc va trece la identificarea, cuantificarea si evaluarea riscurilor multiple care restrictioneaza organizatia in atingerea obiectivelor generale. Nici un risc nu poate fi tratat corespunzator daca nu este identificat in prealabil. Managerii de risc apeleaza la o serie de instrumente pentru a crea o lista de prioritati privind expunerile de risc indiferent de severitatea lor. Pe astfel de lista sunt incluse expuneri de tipul: expuneri ale proprietatii (cladiri, fabrici, echipamente, date electronice, stocuri de materiale etc), expuneri de raspundere (produse defecte, poluare, discriminare intre salariati etc), expuneri ale veniturilor (cheltuieli de reluare a activitatii, pierderi contingente ale organizatiei etc), expuneri ale resurselor umane (handicap, deces, pensionare sau somaj, boli si accidente profesionale etc.) etc. Pentru a crea aceasta lista de expuneri, managerii de risc apeleaza la chestionare de analiza riscurilor, inspectii la fata locului, grafice, documente financiare, date statistice etc. Totodata, managerii de risc trebuie sa tina cont de tendintele industriei si de schimbarile de pe piata care pot determina noi tipuri de expuneri cauzatoare de temeri pentru organizatie.

Dupa ce fiecare risc a fost identificat si cuantificat, managerul de risc poate sa evalueze gradul in care organizatia va fi afectata in activitatea sa de aparitia unui astfel de risc.

Etapa a treia: Analiza solutiilor

La aceasta etapa, managerul de risc va cauta sa aleaga combinatia aproape perfecta de instrumente care vor permite organizatiei sa inlature efectele riscurilor identificate fara costuri ridicate.

in acest sens, managerul de risc va trebui sa se asigure ca a identificat toate solutiile posibile pentru fiecare expunere - acest proces de brainstorming va reduce la zero posibilitatea ca vreo optiune de control sau finantare a riscului sa fie trecuta cu vederea.

Solutiile de inlaturare a efectelor riscurilor pot fi clasificate ca metode de control a riscului si metode de finantare al riscului. Controlul riscului se refera la tehnici care reduc frecventa si/sau severitatea riscului. Finantarea riscului se refera la tehnici care vor oferi fondurile necesare pentru acoperirea pierderilor aparute ca urmare a riscului.

Va prezentam cele mai cunoscute tehnici de control al riscului

  • Evitarea - o anumita expunere este inlaturata definitiv. De exemplu, pierderile cauzate de inundatii pot fi evitate prin schimbarea zonei in care acestea se produc.
  • Prevenirea pierderii - frecventa riscului este redusa. De exemplu, masuri de prevenire a litigiilor, ca urmare a comercializarii de produse defecte presupune inscriptionarea produselor cu mesaje de atentionare, instituirea unor puncte de control in procesul de productie etc.
  • Reducerea pierderii-masuri de diminuare a severitatii pierderii dupa producerea riscului. De exemplu, reabilitarea lucratorilor care au suferit accidente de munca, limitarea numerarului in casierii etc.

in ceea ce priveste finantarea riscului, va mentionam urmatoarele tehnici:

  • Retinerea - organizatia retine o parte sau intreaga pierdere care rezulta in urma aparitiei riscului. Retinerea poate fi activa sau pasiva. Atunci cand organizatia este constienta de expuneri si planifica retinerea pierderii, retinerea este considerata activa. in cazul retinerii pasive, fie managerul de risc nu a identificat expunerea, fie nu a luat nici o masura de control sau a omis sa ia vreo masura.
  • Transferuri, altele decat asigurarea - metode prin care riscurile pure si consecintele financiare sunt transferate unei alte parti. Exemple de astfel de transferuri includ contractele, in general, prin care se transfera riscurile, contractele de leasing, intelegerile de exonerare a responsabilitatii etc.
  • Asigurarea -poate fi utilizata in combinatie cu retinerea. Organizatia urmeaza sa retina doar o mica parte din pierderea maxima posibila care ar putea aparea. in cazul in care recurge la o astfel de tehnica de finantare a riscului, organizatia va primi o indemnizatie dupa aparitia pierderii, isi va reduce temerile si isi va largi orizontul de planificare al activitatii.

in determinarea celei sau celor mai bune metode pentru tratarea expunerilor, managerul de risc va apela la o matrice pentru a le clasifica in functie de frecventa si severitate.1)

Primul tip de pierdere este caracterizat de frecventa si severitate reduse. Un exemplu de o astfel de pierdere poate fi furtul unui dictionar de pe biroul unei secretare. Acest tip de expunere poate fi tratat prin retinere, intrucat pierderea apare mult prea rar si, atunci cand apare, produce daune reduse.

Al doilea tip de expunere este mai serios. Pierderile apar frecvent, dar severitatea este relativ redusa. Exemple de astfel de expuneri includ daune materiale la automobile, cereri de compensare a lucratorilor, furt in magazine etc. Controlul riscului poate fi utilizat, in aceste cazuri, pentru a reduce frecventa pierderilor. in plus, intrucat pierderile apar in mod regulat si sunt previzibile, tehnica retinerii poate fi si ea utilizata.

Al treilea tip de expunere poate fi inlaturat cu ajutorul asigurarii. Asigurarea este potrivita pentru acele cazuri cu o frecventa redusa, dar de o severitate semnificativa. Severitatea semnificativa presupune existenta unui potential catastrofic, in timp ce o probabilitate redusa indica caracterul fezabil al achizitionarii politei de asigurare. Exemple de astfel de expuneri includ incendiile, exploziile, dezastrele naturale etc. Managerul de risc poate apela la o combinatie intre retinere si asigurare pentru a face fata acestor expuneri.

Al patrulea tip, si cel mai serios de expunere, este cel caracterizat prin frecventa si severitate ridicate, in acest caz, managerul de risc va apela la evitare. Dupa alegerea solutiilor de tratare a riscurilor, managerul de risc va cuantifica aceste solutii in termeni de bani, timp si resurse umane necesare aplicarii lor.

Totodata, managerul va realiza o analiza calitativa a solutiilor gasite, luand in considerare impactul adoptarii unui astfel de program asupra strategiilor organizatiei si asupra actionarilor.

Etapa a patra: Luarea deciziei

Dupa ce managerul de risc a stabilit o lista de solutii posibile, incepe etapa cea mai grea. Cum resursele organizatiei sunt limitate, managerul trebuie sa aleaga cu atentie dintre acestea solutia cea mai potrivita. Pentru aceasta, managerul de risc trebuie sa fie familiarizat cu diferite modele de luare a deciziilor - financiar, etic,     judecata profesionala. O combinatie care poate fi de folos este modelul ierarhic de atribute multiple care ofera posibilitatea analizarii unei solutii din perspective multiple.

Managerul de risc nu va lua decizia finala fara a cere sfatul si sprijinul altor persoane interesate. Totusi, fara a fi implementat, programul, cat ar fi el de bun, nu va aduce nici un beneficiu organizatiei. Implementarea programului inseamna comunicarea declaratiei de management al riscului tuturor departamentelor din cadrul organizatiei in care sunt prevazute obiectivele programului. Pe langa declaratie, managerul de risc va elabora si un manual de managementul riscului pentru a fi utilizat in aplicarea programului. Manualul descrie in detaliu programul si poate fi un instrument foarte util in instruirea noilor angajati care vor fi implicati in program. Manualul precizeaza si responsabilitatile, obiectivele si tehnicile disponibile managerului de risc. Pe langa managerul de risc, la elaborarea si comunicarea programului, a manualului si a declaratiei de managementul riscului vor participa si alte departamente interesate in tratarea diferitelor expuneri ale organizatiei, cum ar fi: contabilitatea, financiarul, marketingul, productia etc.

Etapa a cincea: Administrarea sistemului

Precizam ca dupa ce solutia a fost implementata, este esentiala obtinerea unui feed-back asupra succesului programului. Pentru aceasta, managerul va utiliza sisteme de informare din managementul riscului - baze de date care permit managerului sa stocheze si sa analizeze date de managementul riscului si sa utilizeze aceste date in previziunea de pierderi viitoare. Programul trebuie revizuit periodic pentru a evalua in ce masura obiectivele acestuia sunt atinse, in special sectiunile referitoare la costuri, proceduri de siguranta, proceduri de prevenire a pierderilor, inregistrarea datelor referitoare la pierderi va permite detectarea oricaror variatii in frecventa si severitate a acestora.

in final, managerul trebuie sa determine daca politicile de management al riscului corespund obiectivelor si strategiilor generale ale organizatiei. Este dificil de evaluat succesul unui program, intrucat depinde cum este definit 'succesul'. De obicei, managerul de risc va apela la doua tehnici. Prima este de evaluare pe baza rezultatelor, dar principalul dezavantaj al acestei tehnici consta in faptul ca exista mult prea multe variabile care sunt in afara controlului managerului de risc. De aceea, managerul de risc aplica si metoda evaluarii pe baza activitatii. Aceasta metoda permite variatii de la rezultatele estimate in cazuri de forta majora. intrucat metoda este mult mai 'gentila' cu managerii de risc, solutia optima pentru caracterizarea succesului unui program implementat ramane aplicarea unei combinatii de cele doua tehnici.

Implementarea necorespunzatoare a programelor de managementul riscului sau ignorarea acestora stau la baza recentelor dezastre financiare. Astazi, investitori din lumea intreaga incep sa impuna ca obligatorie, la nivelul managementului de nivel superior al marilor corporatii, aplicarea unor concepte precum managementul riscului pentru a se putea astfel calcula riscurile in ansamblul lor. in pofida costurilor ridicate ale implementarii sistemului de managementul riscului, companiile au inteles marile oportunitati pe care le determina implementarea acestuia.

5. Procesul de transfer al riscului

Riscul, element de baza de la care porneste o asigurare este utilizat in sensul negativ al evenimentelor pe care nu le dorim. Viata oamenilor a fost si este amenintata de cele mai imprevizibile fenomene pe care le comporta natura si activitatea complexa pe care acestia o dezvolta.

Indiferent cat de multa grija acordam evitarii problemelor sau protectiei familiei si a bunurilor personale, riscul exista in viata noastra aducand pierderi materiale fi ninanciare. Cu toate acestea de-a lungul vremii oamenii au gasit forta necesara nu numai refacerii bunurilor distruse dar si gasirii de noi metode pentru a se proteja in cazul pericolelor.

Asigurarea este conceptul de unire a unei comunitati de risc prin care, membrii comunitatii, consimt sa contribuie financiar la formarea unui fond de asigurare si mai apoi la suportarea in comun a pagubelor produse membrilor acestei comunitati.

Astfel oamenii au organizat aceasta forma de protectie sub forma unor societati de asigurari care sa functioneze in baza unei legislatii, a unor norme, principii economice si de protejare a persoanelor ce consimt sa participe la aceste fonduri financiare.

Asa a aparut notiunea de Asigurator, societate de asigurari ce administreaza si isi asuma riscul de a despagubi, in cazul producerii uni eveniment cuprins in polita de asigurare si notiunea de Asigurat ,principalul initiator al conceptului de asigurare, cel care plateste o prima de asigurare in raport cu bunurile asigurate.

Intr-un sens mai larg, asigurarea transfera riscul de la o persoana , la un grup de persoane care, astfel, poate mai usor sa compenseze financiar daunele suferite.

Esenta asigurarii consta in dispersia asupra unei comunitati special organizate in acest scop. Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reactiei la riscuri, reducerea probabilitatii de a se produce un risc, implementarea unor masuri si decizii de limitare a producerii pagubelor este definit astazi ca transfer al riscului.

Participarea la aceasta forma de protectie se face in mod facultativ, cu impunere legislativa sau prin normele de functionare ale anumitor institutii prin acceptarea unor termeni si conditii de catre asigurator si de catre asigurat prin contract (polita ) de asigurare.

6. Supravegherea activitatii de asigurare

Activitatea de supraveghere

Reglementarile si masurile adoptate la nivel national difera de la tara la tara in functie de gradul de protectie al consumatorului, controlului investitiilor straine si protectia industriilor interne. Datorita internationalizarii tot mai pronuntate a tranzactiilor financiare este din ce in ce mai dificila identificarea si mentinerea unor disparitati intre legislatiile nationale care reglementeaza aceste activitati, in special intre tarile cu nivel de dezvoltare apropiat.

Reglementarile in domeniul asigurarilor se impart in trei tipuri:

1) reglementari structurale, organizatorice privind conditiile de constituire a societatilor de asigurare si reasigurare, categoriile de asigurari ce pot fi practicate, formele de asigurare obligatorii;

reglementari prudentiale, care se refera la: solvabilitate, lichiditate, capital;

reglementari referitoare la protectia investitorilor, care se suprapun
partial cu celelalte doua, dar acopera modul in care acestea se desfasoara.

Asigurarile fac obiectul unei supravegheri si a unor reglementari stricte in cele mai multe tari, in special pentru protectia asiguratilor si pentru cresterea rolului acestor servicii in procesul dezvoltarii economice, si nu atat pentru extinderea interventiei statului. Importanta lor a fost recunoscuta pentru promovarea unei concurente sanatoase si a unei comportari responsabile a asiguratorilor.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protectia asiguratilor si a pietei nationale a asigurarilor si reasigurarilor; ea este necesara si datorita dezvoltarii rapide a sectorului, a competitiei tot mai mari si a internationalizarii companiilor de asigurare. Opusa acestei situatii este dificultatea tot mai mare a procesului de supraveghere datorita diminuarii transparentei sectorului prin tendintele evidente manifestate in ultimii ani prin achizitionarile si fuzionarile multor companii de asigurare, reasigurare, banci sau societati de investitii. Ca urmare, marile companii de asigurare ajung sa faca parte din grupuri financiare complexe, ceea ce impune mai mult existenta unei organizatii de monitorizare, evaluare si supraveghere.

Au fost infiintate autoritati de supraveghere a pietei asigurarilor. Din punct de vedere administrativ, ele au fost constituite fie ca organisme independente subordonate Parlamentului - cum ar fi in Olanda - , fie in subordinea guvernului, respectiv a unui minister (finante, comert etc.) - cum ar fi in Marea Britanie, apartinand de Department of Trade, sau Romania, apartinand in prezent Ministerului Finantelor.

Necesitatea activitatii de supraveghere este strans legata si de realizarea si mentinerea unui echilibru intre soliditatea financiara a companiilor si influentele pietei si presupune elaborarea unei legislatii si a unor regulamente care sa asigure continuitatea si solvabilitatea companiilor de asigurare.

Scopurile activitatii de supraveghere1) sunt:

Ø      Protejarea asiguratilor, prin urmarirea solvabilitatii, a calitatii si
competentei managementului, a investitiilor societatilor de asigurare;

Ø      Asigurarea conditiilor pentru stabilitatea financiara, siguranta si
soliditatea companiilor de asigurare si a fondurilor de pensii;

Ø      Supravegherea si impunerea unei conduite pentru companiile de
asigurare care sa fie in interesul clientilor;

Ø      Stabilirea criteriilor privind capacitatea financiara si lichiditatea companiilor de asigurare si reasigurare;

Ø      Monitorizarea si coordonarea dezvoltarii sistemului de asigurari si reasigurari;

Ø      Evaluarea si limitarea riscului pentru clienti;

Ø      Cresterea increderii populatiei in asigurari;

Ø      Protejarea sistemului de asigurari de a nu ajunge la esec;

Ø      Protejarea si supravegherea investitiilor si, implicit, a activelor clientilor.

FONDUL DE PROTEJARE A ASIGURATILOR

Sistemul asigurarilor in Romania, concepe existenta unui fond de protejare a asiguratilor, ca o forma de siguranta in cazul intervenirii insolvabilitatii vreunui asigurator. 1)

Existenta acestui Fond este necesar intr-o piata in consolidare cum este piata asigurarilor din Romania pentru ca reprezinta o alternativa de incredere pentru protectia reala a consumatorului de asigurare.

Potrivit Legii nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, coroborat cu art. 4 din Legea nr.32/2000 Fondul de protejare a asiguratilor este constituit din contributia societatilor de asigurare si reasigurare din piata asigurarilor, indiferent daca acestea sunt societati de asigurari generale sau de asigurari de viata si este administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor , care si reglementeaza functionalitatea acestuia si modul in care asiguratii directi , creditori ai societatii de asigurare aflata in lichidare, pot solicita fondului despagubirea pentru prejudiciul suferit de ei si neacoperit de asiguratorul aflat in stare de insolvabilitate.

Fondul de protectie al asiguratilor a functionat pana in anul 2001 , ca anexa la Bugetul de Stat al Romaniei, tot pana la acea data producand efecte juridice si Normele de constituire si administrare a fondului de protejare a asiguratilor aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor nr.1990/1996.

Incepand cu anul 2002, Fondul de Protectie al Asiguratilor a trecut in total in administrarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor care a emis de altfel Norme privind constituirea, administrarea si functionarea Fondului de protejare a asiguratilor puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.3/2002.Aceste Norme stabilesc si modul in care functioneaza accesul creditorilor la fond.

In conformitate cu Normele in prezent in vigoare, Fondul de protejare a asiguratilor este destinat platilor de despagubiri si de sume asigurate in caz de faliment al societatilor de asigurare si de asigurare-reasigurare in conditiile prevederilor art. 31 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor.

Normele reglementeaza o procedura de adresare la Fond din care deducem ca asiguratii directi trebuie sa se supuna mai intai procedurii de drept comun prevazuta de legea nr.64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile ulterioare.

asiguratorii aflati in situatia reglementata de Legea nr.32/2000 vor proceda la efectuarea platii despagubirilor si a sumelor asigurate din fondurile de rezerva, precum si din cele obtinute din vanzarea activelor apartinand asiguratorului, pana la epuizare, cu respectarea prioritatilor prevazute de Legea nr. 32/2000 si in conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 .

In cazul in care fondurile sunt insuficiente, dupa inchiderea procedurii de faliment, potrivit legii, platile se vor efectua numai in limita disponibilului aflat in Fondul de protejare a asiguratilor, administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, si numai pentru asiguratii directi.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

Conform articolelor 5 si 8 din Legea 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este autoritatea de supraveghere a asigurarilor in Romania, si are ca atributii, in principal, urmatoarele:

. elaboreaza sau avizeaza proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurarilor sau care au implicatii asupra acestuia si avizeaza actele administrative individuale, daca au legatura cu activitatea de asigurare;

. supravegheaza situatia financiara a asiguratorilor, in vederea protejarii intereselor asiguratilor, scop in care poate dispune efectuarea de controale ale activitatii asiguratorilor sau brokerilor de asigurare;

. participa la elaborarea planului de conturi, a normelor si a metodelor contabile, dupa consultarea cu asociatiile profesionale ale operatorilor din asigurari;

. ia masuri pentru ca activitatea de asigurare sa fie gestionata cu respectarea normelor prudentiale specifice;

. participa la asociatiile internationale ale autoritarilor de supraveghere a asigurarilor;

. pot fi practicate, procedura de autorizare a asiguratorilor si a brokerilor, marja de solvabilitate, insolvabilitatea asiguratorilor, conditiile privind administrarea fondului adopta norme pentru aplicarea Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, cum ar fi normele privind clasele de asigurari ale asigurarilor de viata, investitiile si evaluarea activelor si altele;

. emite decizii prin care acorda, suspenda sau retrage autorizatii, aproba divizarea sau fuzionarea asiguratorilor, aproba transferul de portofoliu de asigurari, sanctioneaza operatorii din domeniu pentru incalcarea legislatiei specifice in vigoare;

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va prezenta Parlamentului, in termen de 6 luni de la expirarea fiecarui exercitiu financiar, un raport asupra pietei asigurarilor din Romania, precum si o informare privind activitatile desfasurate. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va edita si va publica un raport informativ anual asupra pietei de asigurari si asupra institutiilor si organismelor acesteia.

In concluzie, am putea spune ca fara riscuri nu ar mai fi nevoie de asigurari. Riscul, elementul specific al asigurarii este un pericol, o primejdie pentru care societatile de asigurari pot oferi protectie. Pentru ca aceasta protectie sa fie sigura si credibila, societatile de asigurare isi desfasoara intr-un cadru legal bine pus la punct, beneficiind de o supraveghere indeaproape din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protectia asiguratilor si a pietei nationale a asigurarilor si a reasigurarilor, fiind necesara si datorita dezvoltarii rapide a sectorului, a competitiei si a internationalizarii companiilor de asigurare.

Managementul riscului este asadar un proces prin care sunt identificate si cuantificate expunerile la pierdere, riscuri pure cu care se poate confrunta o persoana juridica si prin care se aleg tehnicile cele mai potrivite pentru inlaturarea acestor expuneri.



Ciurel Violeta - Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Ed. All Beck ,Bucuresti, 2000, pag.19

Ciurel Violeta - Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Ed. All Beck ,Bucuresti, 2000, pag.24

Bennett C. - Dictionar de asigurari, Ed. Trei, Bucuresti, 2002, pag. 504

Ciurel Violeta - Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Ed. All Beck ,Bucuresti, 2000, pag.33

Finante-Banci-Asigurari, nr.4, aprilie 2004,pag.63

Ciurel Violeta - Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Ed. All Beck ,Bucuresti, 2000, pag.570

Buletin informativ UNSAR, Adar - Anul 9/ Nr. 3 /2003 , pag.3



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2047
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved