CATEGORII DOCUMENTE |
Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
Transporturi | Turism | Zootehnie |
Particularitatile prescriptiei extinctive specifice raporturilor contractuale comerciale internationale ale aplicarii dispozitiilor conventiei de la New York, 1974
Principiile generale si domeniul de aplicare ale Conventiei de la New York, 1974
In preambulul Conventiei in materie de prescriptie adoptata sub egida O.N.U. se precizeaza scopul de a se constitui ca un factor important pentru promovarea de relatii amicale intre state asigurand prin reglementarea termenului de prescriptie in materia de vanzare internationala de bunuri mobile corporale, o inlesnire a dezvoltarii comertului mondial.
Pe acelasi principiu Conventia a fost modificata prin protocolul incheiat la Viena la 11 aprilie 1980 in sensul da a se asigura armonizarea ei cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri incheiate tot la Viena in acelasi an.
Prin dispozitiile art. 3, par. 3, Conventia modificata prin respectivul protocol, are un caracter supletiv, prevederile acesteia neaplicandu-se cand partile exclud in mod expres prin acordul de vointa acest lucru.
Daca, insa, cocontractantii receptioneaza chiar si indirect prin contractul lor Conventia O.N.U. referitoare la vanzarea internationala de marfuri se considera ca dispozitiile Conventiei de la New York, 1974 au fost implicit convenite.
Tara noastra a aderat la Conventia de la New York, 1974 si la Protocolul de modificare al acestuia de la Viena din 1980 prin Legea nr. 24/1992, fara nici o rezerva sau declaratie la modul si domeniul de aplicare.
In sensul aplicarii temporare in domeniul contractelor comerciale internationale, potrivit art. 33, fiecare stat contractant va aplica dispozitiile Conventiei cu incepere de la intrarea in vigoare a acesteia pentru statutul respectiv.
Potrivit art. 3, par. 1, lit. a si b, in mod simetric cu reglementarea Conventiei de la Viena 1980, Conventia de la New York se aplica numai daca se intruneste una din urmatoarele conditii:[1]
in momentul incheierii contractului partile isi au sediul in state contractante diferite;
regulile de drept international privat determina aplicarea la contractul respectiv a legii nationale a unui stat participant la conventie.
Cu privire la prima conditie, Conventia mentioneaza in mod explicit drept criteriu al internationalitatii, deci al aplicarii dispozitiilor sale, criteriul sediilor partilor in state diferite.
Alte criterii, precum nationalitatea partilor, calitatea sau caracterul civil ori comercial al partilor sau al contractului lor, nu sunt luate in considerare, pentru aplicarea respectivei Conventii privind termenul de prescriptie, dar pot fi relevante in cazul incidentei celei de a doua conditii de aplicare a Conventiei.
Faptul ca partile contractante au sediile in state diferite poate fi luat in considerare numai daca este cunoscut reciproc in sensul ca acest fapt reiese din contract, din negocierile dintre parti sau din schimbul de informatii intre acestea inainte de incheierea contractului.
Daca o parte a contractului au sediile in mai multe state, relevant se considera acela care are legatura cea mai stransa cu contractul si cu executarea acestuia.
In ceea ce priveste cea de a doua conditie de aplicare la contractul comercial international aceasta, ca si in cazul Conventiei asupra vanzarii internationale de la Viena, 1980 cu care Protocolul din 1980 de modificare o leaga este aplicabila si atunci cand, desi nici una din partile contractante isi are sediul pe teritoriul unui stat participant la respectiva Conventie, norma de drept international privat a tarii forului trimite din punctul sau de legatura la legea unui stat participant la Conventie.
Acest criteriu-conditie prevazut la art. 3, par. 1, lit. b, din Conventie are un regim juridic special, in sensul ca orice stat poate declara in momentul in care devine participant la Conventie ca nu este legat pe acest criteriu. Intr-un asemenea caz ramane aplicabila numai prima conditie prevazuta la art. 3, par. 1, lit. a, prezentata in randurile de mai sus.
In baza acestor principii generale de aplicare a Conventiei de la New York sunt determinate conditiile in care drepturile si actiunile reciproce ale unui cumparator si ale unui vanzator dintr-un contract de vanzare internationala de bunuri mobile corporale sau referitoare la o contraventie in acest contract, rezilierea ori nulitatea acestuia nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirarii unui anumit interval de timp deoarece acest interval de timp este desemnat in Conventie prin expresia termen de prescriptie.
Astfel, din continutul intregii Conventii rezulta ca ea are ca obiect termenul de prescriptie a dreptului de actiune in materie de vanzare comerciala internationala de marfuri.
Desi Conventia nu apeleaza la notiunea de prescriptie extinctiva ci numai la cea de prescriptie, din intregul ei continut rezulta insa, ca se refera la prescriptia extictiva nu la prescriptia achizitiva-uzucapiune.
In contextul determinarii domeniului de aplicare si al sferei sale materiale de aplicare, Conventia enumera tipurile speciale de contracte de vanzare internationala care formeaza ori dimpotriva nu formeaza obiectul sau aspectele privind contractul de vanzare care nu intra sub incidenta sa, parte de prevederi care sunt identice cu cele ale Convetiei de la Viena, 1980 asupra vanzarii internationale de marfuri astfel, intra sub incidenta Conventiei, fiind asimilate vanzarilor si contractelor de furnizare de bunuri mobile corporale ce urmeaza a fi fabricate-bunuri viitoare, cu exceptia celor in care partea care comanda marfa furnizeaza o parte esentiala din elementele necesare fabricarii lor.
Nu intra insa, sub incidenta Conventiei tipurile de vanzare de marfuri pentru folosinta personala, licitatiile, vanzarile de marfuri sub sechestru ori in alt mod de catre autoritatile judiciare, de valori mobiliare, efecte de comert, monede, de nave si aeronave, de electricitate, deoarece toate acestea sunt supuse unor reglementari speciale.
De asemeni nu sunt supuse reglementarilor Conventiei contractele internationale tip antrepriza si drepturile care se intemeiaza pe orice prejudiciu corporal sau decesul unei persoane; pe orice prejudiciu nuclar cauzat de lucru vandut; pe orice privilegiu, gaj sau alta masura asiguratorie; pe orice decizie sau sentinta prezumat in urma unei proceduri litigioase; pe orice titlu executoriu potrivit legii locului unde se cere executarea; pe orice cambie ori bilet la ordin.
Modul de aplicare a prevederilor Conventiei de la New York, 1974 cu privire la termenul de prescriptie la contractele comerciale internationale
Reglementarile Conventiei de la New York 1974 asupra termenului de prescriptie in contractele comerciale internationale se refera la durata termenului de prescriptie, inceputul cursului de prescriptie extintiva, incetarea curgerii-intreruperea termenului de prescriptie, prelungirea-suspendarea termenului de prescriptie efectul expirarii termenului de prescriptie, calcularea termenului de prescriptie precum si a regulii speciale privind efectul prescriptiei.
In continuare ne vom opri printr-o prezentare succinta a celor mai semnificative in economia lucrarii de fata.
A. Durata termenului de prescriptie prin Conventia de la New York, 1974 este data prin instituirea in art. 23 a unei limitari generale a termenului de prescriptie in contractele comerciale internationale cu obiect de vanzare de marfuri in general. Aceasta limitare generala care in principiu acorda debitorului posibilitatea de a prelungi termenul de prescriptie nu poate depasi insa un termen de prescriptie, de la data inceperii curgerii sale de 10 ani potrivit articolelor 9-12 din Conventie.
B. In ceea ce priveste inceputul cursului prescriptiei extintive, aceasta, potrivit art. 9, par. 1 din Conventie reprezinta data la care actiunea poate fi exercitata. Prevederea Conventiei este in concordanta cu regula din dreptul roman consacrata prin art. 7, alin. 1, din Decretul nr. 167/1958.
Data de incepere a cursului prescriptiei este operanta si in cazurile in care:
o parte este obligata prin contract sa adreseze celeilalte parti o notificare;
clauza convenita in contract privind arbitrajul prevede ca nici un drept nu va lua nastere atat timp cat o sentinta arbitrala nu va fi pronuntata, astfel cum prevede art. 9, par. 2 din Conventie.
Aceasta inseamna ca prin conventia partilor, nasterea dreptului la actiune al oricareia dintre ele se aduna pana la pronuntarea unei sentinte arbitrale.
C. In legatura cu incetarea curgerii sau intreruperea termenului de prescriptie, Conventia reglementeaza trei cauze de incetare si anume: indeplinirea de catre creditor a unui act introductiv al oricarei proceduri impotriva debitorului; indeplinirea de catre creditor a oricarui act care are ca efect intreruperi de prescriptie, conform legii statutului in care debitorul isi are ca sediu si recunoasterea de catre debitor a obligatiei pe care o are fata de creditor.
De mentionat este faptul ca prima si a treia clauza de incetare a cursului termenului de prescriptie se gasesc reglementate si in dreptul roman prin prevederile art. 16, alin. 1, lit. b si respectiv, art. 16, alin. 1, lit. a din Decretul nr. 167/1958.
D. Cu privire la prelungirea sau suspendarea termenului de prescriptie, Conventia de la New York, 1974, precizand ca notiunea de prelungire a termenului de prescriptie cu care opereaza respectiva conventie este sinonima cu notiunile de suspendare din dreptul roman.
Potrivit prevederilor art. 21 din conventie, termenul de prescriptie se prelungeste inaintea expirarii sale atunci cand au intervenit imprejurari care indeplinesc urmatoarele conditii:
nu sunt imputabile creditorului;
acestea nu puteau fi evitate nici depasite;
il aduc pe creditor in imposibilitatea de a determina incetarea cursului prescriptiei.
Se poate observa de aici faptul ca imprejurarile la care se refera textele art. 21 din Conventie imbraca oarecum haina fortei majore din dreptul roman, exprimata insa la modul sintetic.[2]
In cazul in care survin asemenea imprejurari termenul de prescriptie se prelungeste cu un an incepand cu data la care respectivele imprejurari care au cauzat intreruperea au incetat sa mai existe.
Aceasta cauza de prelungire-suspendarea termenului de prescriptie prevazut de art. 2 din Conventia de la New York, 1974 este prin continutul si efectul sau identica cu cauza de forta majora din dreptul roman prin art. 13, lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Efectul suspendarii termenului de prescriptie in cazul Conventiei, insa, cu prelungire invariabila de un an al termenului se aplica in specificitatea ei contractelor comerciale internationale din domeniul vanzarii.
Ca regula generala, prevederile conventiei privind termenul de prescriptie au caracter imperativ, astfel cum rezulta din art. 22, par. 1 care precizeaza ca termenul de prescriptie nu poate fi modificat nici cursul, sau schimbat printr-o declaratie a partilor din contract pe calea unui acord intre ele.
Printr-o exceptie insa, debitorul poate oricand, in cursul termenului de prescriptie sa prelungeasca acest termen printr-o declaratie scrisa adresata creditorului, cu posibilitatea reinoirii acesteia, astfel cum se prevede in art. 22, par. 2 din Conventie. Se intelege ca aceasta declaratie reprezinta un act unilateral al debitorului.
Acelasi art. 22, la par. 3 prevede ca este valabila si o clauza a contractului de vanzare comerciala internationala prin care partile convin ca procedura de arbitraj poate fi angajata intr-un termen de prescriptie mai scurt decat cel prevazut de conventie, cu conditia ca aceasta clauza sa fie admisa de legea nationala aplicabila contractului de vanzare ca lex contractus.
Consacrarea regulii generale prin Conventie asupra caracterului imperativ al normelor care guverneaza prescriptia este concordanta si de aceasta data cu Dreptul roman prin caracterul imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extintiva la art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
E. Expirarea termenului de prescriptie, potrivit art. 24 din Conventie, nu este luata in considerare in nici o procedura decat daca este invocata de partea interesata.
Totusi textul art. 36 a permis oricarui stat participant la Conventie sa declare expres in momentul in care devine parte la aceasta ca el nu este obligat sa aplice dispozitiile art. 34 privind expirarea termenului de prescriptie. Prin aceasta declaratie pe care Romania nu a facut-o la data aderarii prin Legea nr. 24/1992, Conventia de la New York, 1974 deschide pentru statele participante posibilitatea de a lasa timp liber de aplicare a dreptului lor national, pentru cazurile in care acel sistem de drept permite invocarea prescriptiei si de catre altcineva decat persoana interesata si in special de catre organul de jurisdictie care poate proceda din oficiu.
In tara noastra, care nu a facut acea declaratie in momentul aderarii la Conventie poate fi invocata prescriptia din oficiu, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, obligand chiar instanta in acest sens. Deci in atare situatie reglementarile Conventiei de la New York, 1974 asupra prescriptiei se aplica contractelor comerciale internationale cu o parte romana fie prin efectul regulii lex contractus, fie prin dispozitiile exprese ale Conventiei referitoare la efectul expirarii termenului de prescriptie.
F. Conventia de la New York 1974 reglementeaza prin art. 28-29 modul de calcul al termenelor de prescriptie de ani de zile in expresivitate.
Astfel, potrivit art. 28, par. 1 termenul de prescriptie este calculat asa incat sa expire la miezul noptii din data care corespunde, celei la care termenul a inceput sa curga. Prin aplicarea textului spre exemplu, termenul de prescriptie de 4 ani inceput la 10 aprilie 1997 expira la 10 aprilie 2001, orele 24.00.
In lipsa unei date corespunzatoare, termenul de prescriptie expira la miezul noptii ultimei zile a ultimei luni a termenului, astfel cum prevede acelasi art. 28, la par. 2. de exemplu un termen de prescriptie de un an inceput la 29 februarie 2000, expira la 28 februarie 2001, orele 24.00.
Termenul de prescriptie astfel calculat se refera la data si ora locului unde procedura este angajata prin efectul regulii ca in materie de data, se aplica lex fori.
Daca ultima zi a termenului de prescriptie este o zi de sarbatoare sau oricare alta zi de vacanta oficiala judiciara, impiedicand astfel ca procedura sa fie inceputa in jurisdictia in care creditorul angajeaza o procedura judiciara sau revendica un drept pe temeiul articolelor 13-15 din Conventie, potrivit art. 29 termenul de prescriptie este prelungit in asa fel incat sa cuprinda prima zi utila care urmeaza ultimei zile de sarbatoare ori de vacanta judiciara.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2082
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved