Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Gestiunea fiscala - deziderat in deciziile manageriale ale intreprinderilor

Contabilitate



+ Font mai mare | - Font mai mic



Gestiunea fiscala - deziderat in deciziile manageriale ale intreprinderilor

A gestiona eficient resursele economice si financiare ale intreprinderii, inseamna a lua in calcul si dimensiunea fiscala a afacerilor. Pe baza analizei financiare, din documentele de sinteza, se pot stabili performantele trecute prezente si viitoare, limitarea riscurilor si determinarea eficacitatii fiscale.



Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua discipline adesea independente una de alta, ori societatile comerciale, regiile autonome si alte institutii de stat prezinta un ansamblu de documente contabile si fiscale care trebuie analizate in ansamblu si nu independent una de alta.

Contabilitatea raspunde in plan informational si decizional la problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial.Entitatile patrimoniale au reprezentat spatiul de reprezentare si actiune al contabilitatii. Unul din interesele informationale onorate de contabilitate,considerat de unii autori principal este cel fiscal.Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetua a unei asemenea situatii a fost generata de faptul ca ca nu in toate cazurile principiile contabile privind evaluarea si calculul economic sunt convergente cu cele fiscale , care nu se subordoneaza prezentarii unei imagini fidele a operatiilor ce au loc in intreprindere. Principiile fiscale urmaresc fie stimularea fie inhibarea unor activitati.

Prin Directiva a IV-a a C.E.E. s-a stabilit interactivitatea intre dreptul contabil si dreptul fiscal. Aceasta este realizata prin Gestiunea fiscala a intreprinderii.

Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale il constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor prin incompatibilitatea intre regula fiscala si contabila, convergentele dintre ele, precum si stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal si eficientei fiscale a intreprinderii Gestiunea fiscala se adreseaza tuturor intreprinderilor care au in obiectul de activitate acte de comert,operatii economice si financiare destinate obtinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele mecanisme ale fiscalitatii, fara ca profesionistul contabil sa se abata de la obiectivul fundamental al contabilitatii, obtinerea unei imagini clare,complete si reale (o imagine fidela) a situatiei financiare si a rezultatelor.

Fiscalitatea are la baza dreptul contabil pentru a determina regimul de impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele si taxele locale, contributiile pentru asigurari sociale, etc.

Contabilitatea, in cadrul obiectivelor de imagine fidela, are un rol esential in economie pentru a furniza situatii financiare. Aceste situatii prezinta credibilitate daca nu contin erori semnificative, ele trebuie sa fie :

- inteligibile ( intelese de diversi utilizatori ),

- pertinente ( in raport cu necesitatea luarii de decizii ),

- corecte ( sa inspire incredere in fidelitatea informatiilor ),

- sa fie comparabile in timp si spatiu.

Imaginea traditionala a fiscalitatii ca instrument de constrangere este inlocuita cu cea de gestiune fiscala a intreprinderii.

Comportamentul fiscal al intrepriderii nu este o simpla cura cantonata in domeniul imperativului si litigiului. In aceasta optica intreprinderea are un anumit demers in suportarea impozitelor si taxelor dominat de criteriul securitatii si eficientei. Ea se doteaza cu o gestiune fiscala care penduleaza intre interesul microeconomic si cel macroeconomic.

Situatia semnalata mai sus se explica prin cresterea progresiva a impactului fiscal asupra activitatii intreprinderii si incitarea fiscala a acesteia. Odata cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operatie este generatoare de un element fiscal. Impozitul penetreaza tot ce este tranzactie, intersectie intre intreprindere si mediul economico-social, acumulare si distribuire de resurse.

1. Fiscalitatea comparata in deciziile intreprinderilor

Dezvoltarea fiscalitatii genereaza necesitatea crearii unui sistem informational pentru a tine cont multimii regulilor fiscale, cu complementul penalitatilor aplicabile in momentul punerii in evidenta a neregulilor.

Obligatiile, riscul, controlul si sanctiunile au fost de-a lungul timpului asociate fiscalitatii, conferindu-i o imagine de constrangere greu acceptata atat de conducerile intreprinderilor ,dar si de cetateni. Intreprinderea a fost mental orientata sa acorde mai multa atentie parametrului fiscal. Aceasta se explica prin convergenta dintre fiscalitate si aplicabilitatea teoriei contabile in viata intreprinderii. Fiecare tranzactie economica de cele mai multe ori genereaza impozite.Din acest motiv trebuie sa se tina cont de numarul mare de reguli aplicabile, de evolutia lor constanta in timp si spatiu, de problemele de armonizare ale fiscalitatii cu contabilitatea.

Greutatile financiare parcurse de intreprinderi intr-o societate care doreste trecerea de la o economie supracentralizata la una de piata , pot constitui ameliorari dar si penalitati aplicabile in momentul punerii in evidenta a neregulilor atat in domeniul contabilitatii dar si fiscalitatii. Aceasta metoda de securitate constituie primul deziderat al gestiunii fiscale al intreprinderii.

Apropierea intreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificata din cel putin doua puncte de vedere. O prima justificare rezida din importanta punerii fata in fata a fiscalitatii in viata intreprinderii cu partea practica .A doua justificare isi gaseste ratiunea in faptul ca intreprinderile si partenerii lor de afaceri sunt din ce in ce mai receptivi la ideea ca in multe domenii fiscalitatea nu este imperativa ,dar lasa intreprinderii posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine in interesul sau, mai mult, fiscalitatea a fost adesea utilizata de legiuitor ca un factor de incitare al intreprinderii.

Ea poate sa adopte un comportament mai dinamic fata de parametrul fiscal exercitand drepturile fiscale si analizand consecintele pentru a modela obligatia fiscala pe care o suporta in interesul sau. Progresul tehnic, dezvoltarea societatii in general si apropierea de parametrul fiscal a facut posibila ca fiscalitatea sa faca parte din previziunle intreprinderii .Un obiectiv fiscal nu trebuie atins numai prin optiuni fiscale. Orizontul trebuie largit si prin intermedierea variantelor juridice, ale caror efecte fiscale pot raspunde mai bine doleantelor intreprinderii.

Exemplul clasic in acest sens il constituie Franta care a imbinat armonios aspectele fiscale si juridice, ce au dat posibilitatea societatilor comerciale de a opta pentru una din formele impozitarii: impozitul pe societati, varianta continuta in Codul general de impozite ca alegere fiscala, fie sa adopte forma unei societati supusa dreptului impozitului real ca efect al unei alegeri juridice.Dupa 1998 in tara noastra sistemul fiscal a fost in permanenta supus reorganizarii, concentrandu-se atentia pe termen scurt asupra atingerii obiectivului major , acela de incasare a veniturilor fiscale la buget. Intreprinderile romanesti nu au beneficiat de optiuni fiscale juridice, decat in mica masura. Lipsa unui management fiscal atat la nivel executiv cat si parlamentar care sa promoveze o stabilitate in timp a legislatiei, claritatea si transparenta s-a rasfrant ca un 'bumerang' asupra bugetului de stat, fie facilitand frauda si evaziunea ficala iar pe de alta parte, atentia pana la ridicol a conducerii intreprinderii de a transforma contabilitatea ca principala sursa de informatii pentru administratiile fiscale.

Reusita reformei contabile realizata in tara noastra s-a facut cu eforturi considerabile vizand in principal calitatea produsului contabilitatii: o informatie contabila care sa satisfaca in egala masura pe toti utilizatorii acesteia: investitori, creditori, salariati, stat, banci etc.

O legislatie fiscala instabila de mai bine de treisprezece ani, ambigua si interpretabila nu de putine ori de catre aparatul fiscal functie de pozitia celui controlat, a condus adesea la minimizarea activitatii de fond a intreprinderii, de prezentare a tranzactiilor in raport cu substanta economica in fata formei juridic. Pozitia neutra intre patronat si stat, a profesionistului contabil preocupat ca produsul rezultat al prelucrarii tranzactiilor si evenimentelor pentru obtinerea marimilor valorice ale structurilor situatiilor financiare, sa fie reale, corecte si relevante, au trecut aproape neobservate de patronat fiind preocupati de mai mult de riscul fiscal. Obtinerea unei informatii corecte reprezinta temelia jocului decizional in viitorul firmei, pusa la dispozitie de profesionistii contabili fiind 'doctorii financiari' ai firmei in prevenirea si combaterea insolvabilitatii sau falimentului.

Politicile contabile pe care le adopta un profesionist in domeniu , trebuie respectate in primul rand de utilizatorii de informatie contabila printre care statul, inca in mod tacit sau nu se considera favorit. Fiscalitatea nu trebuie sa intervina contabil orice divergenta intre politica contabila adoptata de o intreprindere si cea fiscala trebuie ameliorata extracontabil.

Statul primeste informatia contabila de la profesionisti in domeniu iar recunoasterea unei informatii fiabile,bazata pe norme,principii reguli si postulate inmanunchiate in Legea Contabilitatii constituie un pas important in realizarea unui drept contabil autonom, ce trebuie respectat si de fiscalitate.

Modelul de contabilitate continental, este bazat pe macroeconomie unde predomina interventia guvernamentala si influienta regulilor fiscale in materie de normalizare contabila. Informatia contabila trebuie utilizata in deciziile de perspectiva ale firmei. Ori documentele de sinteza in conceptia de astazi raspunde in mare masura utilizatorilor principali de informatii si nu in ultimul rand statului. Conceptia se vrea schimbata pe acelasi model in care informatia contabila sa devina credibila. Situatiile financiare prezentate de intreprinderi care aplica IAS/IFRS, situatiile financiare simplificate pentru microintreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii care aplica OMFP nr.306, trebuie sa raspunda in primul rand investitorilor de capital. Aceasta presupune ca impozitul sa devina neutru asupra contabilitatii., principiile, regulile de evaluare, ipotezele, politicile contabile ale intreprinderii sa se aplice ca si drept contabil autonom. Pe de alta parte, fiscalitatea isi are propriile reguli, principii, care nu intotdeauna converg cu cele contabile. In acest sens Codul fiscal se apropie in mare masura de regulile generale europene. Politica fiscala are dezideratele ei, urmarind cu prioritate o asezare cat mai buna a veniturilor fiscale ale statului, cu instrumente fiscale eficiente si un aparat fiscal in care specialistii din domeniu sa fie mai intai consilieri si apoi sa aplice sanctiunile cand se constata abateri.

Comitetul pentru elaborarea Standardelor Internationale de Contabilitate( din anul 2001 devine IASB-Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate) a dedicat impozitului pe profit un standard -IAS nr.12 descrie tratamentul contabil privind impozitul pe profit, aferent consecintelor fiscale curente si viitoare privind :

tranzactiile si evenimentele exercitiului financiar curent, recunoscute in situatiile financiare ale unei intreprinderi ;

recuperarea viitoare a valorii contabile a activelor sau decontarea datoriilor ce sunt recunoscute in bilantul unei intreprinderi.

Pana la aplicarea IAS nr 12, Romania a aplicat metoda impozitului exigibil, ceea ce dezavantajau intreprinderile prin necontabilizarea consecintelor fiscale viitoare privind activele sau datoriile ce dau nastere diferentelor temporare.

IAS 12   Impozitul pe profit  este bazat pe metoda bilantiera aferenta activelor si datoriilor recunoscute in bilant. Impozitul pe profit reprezinta cumulul dintre impozitul curent + datoriile din impozit amanat - creantele din impozitul amanat.

Prin aplicarea acestei norme se creeza un echilibru asupra diferentelor temporare impozabile si deductibile a valorii impozabile in determinarea valorii impozabile asupra profitului impozabil sau a pierderii fiscale

O stabilitate a regulii fiscale fara a polua conturile anuale ,face posibila reorientarea conducerii economice a firmei de a estima atat parametrii fiscali dar, mai ales asupra dezvoltarii afacerilor, rentabilizarii lor ,cresterea profitului, analiza valorii adaugate ,a capacitatii de autofinantare.

Reglementarile de natura fiscala vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unei unitati economice ce are calitatea de contribuabil. In domeniul fiscal se opereaza cu notiuni de fisc , fiscal. Specialistii definesc fiscul ca administratorul ce are in atributiile sale calculul, perceperea, urmarirea platii impozitelor ,taxelor si contributiilor datorate de contribuabil statului.Fiscal este termenul ce priveste fiscul si competentele ce ii revin. Obiectivele fiscalitatii constau in calculul, perceperea, asezarea, urmarirea platii impozitelor ,taxelor si contributiilor datorate de unitatile economice ,statului. Ele sunt indeplinite de componentele sistemului fiscal- mecanismul fiscal si aparatul fiscal.

Obiectivele gestiunii fiscale ale intreprinderii au in vedere asigurarea securitatii si eficacitatii fiscale, prin intermediul cercetarii prescriptiilor de forma si fond ;amanari, esalonari, scutiri, impuse de dreptul fiscal. Se evita astfel sanctiunile si penalitatile fiscale si se procedeaza la o mai buna alocare a resurselor sale financiare.Unitatile economice trebuie sa optimizeze in plan financiar si economic raporturile sale cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi posibil in conditiile in care sistemul de impozite , taxe si contributii ofera modalitati de antrenare a impozitelor pe linia cresterii profitabilitatii sale.Cercetarea securitatii fiscale trebuie sa ramana in atentia conducerii economice a intreprinderii. Aceasta reprezinta unul dintre aspectele clasice in relatiile intreprinderii cu fiscalitatea. Intreprinderea trebuie sa respecte regulile de baza si de termen care ii sunt impuse prin dreptul fiscal.Ea este intr-adevar expusa riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune in evidenta neregulile comise.

Miza financiara a controlului fiscal este rareori neglijata in masura in care redresarile facute sunt insotite de sanctiuni si penalitati de o importanta variabila dar deseori determinanta. Literatura de specialitate a controlului fiscal este abundenta si descrie adesea cu exces puterile reprezentantilor aparatului fiscal. Consecintele financiare ale unei proceduri de verificare pot fi extrem de dificile pentru o intreprindere ,conducand la o imagine nefavorabila a sa ,sau de a compromite echilibrul financiar. Pentru acest motiv intreprinderile sunt tentate a se indrepta spre un comportament mai putin curativ fata de fiscalitate, mai mult orientate spre depistarea si mai ales prevenirea riscului fiscal.

In afara activitatii curente a intreprinderii, realizarea de operatii importante unele accidentale impuse mai ales de dezvoltarea sa -fuziuni consolidari, relatii internationale , solicita, punerea in aplicare a regulilor financiare pe care intreprinderea nu le practicase pana atunci. Aceasta confruntare cu noi reguli fiscale implica neaparat un anumit risc fiscal.Din acest motiv se impune aplicarea unor proceduri de control intern specifice regulilor fiscale.Aceste tehnici trebuie luate in considerare pe cat posibil dupa eliminarea riscului fiscal.Chiar daca intreprinderea nu poate elimina riscul fiscal, ea poate sa-l limiteze.Ea are posibilitatea de a fi in masura sa-l depisteze in multe faze ale controlului fiscal si sa promoveze o gestiune eficienta a resurselor financiare., evitand pierderi ca urmare a penalitatilor, sanctiunilor etc.

Eficacitatea fiscala constituie un element esential al gestiunii fiscale .Intreprinderea trebuie sa-si conceapa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii si dotata cu un obiectiv unic si independent: cercetarea cailor legale, cele mai putin impozabile. Gestiunea fiscala ca si gestiunea comerciala sau cea de productie ,se integreaza in gestiunea intreprinderii si trebuie deci definita in functie de obiectivele politicii generale ale intreprinderii sau in raport de srategia adoptata. Eficacitatea fiscala a intreprinderii poate fi atinsa direct sau indirect. Cea directa poate fi realizata prin intermediul dreptului fiscal ce cuprinde masuri de ajutor sau incitare fiscala. Este cert ca intreprinderea care utilizeaza optim masurile de incitare sau favorurile de care ea poate beneficia, atrage un avantaj financiar imediat.Acesta este cel mai important in cercetarea eficacitatii fiscale.

Obtinerea de avantaje fiscale legale presupune, ca intreprinderea cunoaste bine ansamblul de masuri in vigoare,ceea ce nu tine de caracterul temporar al regulii fiscale ,de frecventele modificari legislative si de publicitate care reuneste traditional masurile cele mai speculative , lasand in umbra celelalte dispozitii mai exacte, dar uneori la fel de avantajoase.

Eficacitatea fiscala directa este posibila in conditiile in care sistemul de impozite , taxe si contributii ofera o serie de avantaje pentru contribuabil ( utilizarea amortizarii accelerate ; optiunea de a fi platitor sau nu de taxa pe valoarea adaugata sub nivelul legal al cifrei de afaceri scutite; evaluarea stocurilor la iesire prin metoda LIFO ca tratament alternativ prevazut in IAS nr.2  Stocuri  Acestor optiuni continute in regula fiscala se alatura o parte din multiplele facilitati acordate de administratie in instructiunile si comentariile sale. La cererea intreprinderii administratia financiara poate sa acorde neevidentierea taxei pe valoarea adaugata pentru avansuri incasate cu regularitate de contracte antreprenoriale, utilizarea amortizarii accelerate pentru anumite active corporale. Solutiile celor doua forme de eficacitate fiscala sunt plasate in calculul raporturilor intre gestiunea fiscala a intreprinderii si strategia intreprinderii, riscul fiscal si contabilitate.

Practica a dovedit ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile intreprinderii. Eficacitatea fiscala nu e intotdeauna identica cu gasirea unor cai de actiune diferite de cele impuse de regulile fiscale. Ea trebuie sa fie inteleasa ca un sacrificiu fiscal de unitatea economica. Strategia fiscala a intrepriderii trebuie privita ca o substrategie a dezvoltarii de ansamblu a firmei.Astfel,unitatile economice trebuie sa faca posibila incadrarea deciziei fiscale in cadrul celor de gestiune..

Aplicarea unei asemenea miscari este centrata pe identificarea mijloacelor eficacitatii fiscale, conditiilor si liniilor acestei eficacitati.Eficacitatea fiscala poate fi directa si indirecta.

Dintre mijloacele eficacitatii fiscale pot fi mentionate :

- utilizarea de o maniera optima a masurilor de ajutor si incitare fiscala. Este o eficacitate fiscala directa care poate fi exemplificata, prin folosirea unor metode de amortizare accelerata, utilizarea metodelor de evaluare a stocurilor la iesire functie de inflatie ( LIFO );

- aportul de capital social in natura si dezvoltarea firmei prin reutilizarea profitului pentru investitii productive cu consecinte favorabile asupra diminuarii impozitelor sau scutirii totale de a fi achitate;

- reducerea profitului impozabil cu 10% din pretul de achizitie alechipamentelor tehnologice.

Eficacitatea fiscala indirecta este posibila in conditiile in care sistemul de impozite, taxe si contributii ofera o serie de deduceri fiscale a unor cheltuieli, acoperirea pierderilor in exercitiile anterioare,limita unor cheltuieli deductibile functie de masa bruta a profitului .Eficacitatea fiscala constituie un element motor al gestiunii fiscale a intreprinderii. Trebuie conceputa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii si dotata cu un obiectiv unic si independent :cercetarea si atingerea unui cost fiscal optim care convine aspiratiilor firmei .Cele doua forme ale eficacitatii fiscale sunt plasate in calculul raporturilor dintre gestiunea fiscala a intreprinderii, strategia sa, riscul fiscal si contabilitate.

Practica a dovedit ca cea mai buna solutie fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile intreprinderii. Eficacitatea fiscala nu este totdeauna compatibila cu cautarea caii mai putin " impusa ", ea trebuie abordata ca un sacrificiu fiscal sau cost fiscal.Acest sacrificiu poate fi evaluat prin raportarea si integrarea dimensiunii fiscale in deciziile de gestiune fiscala ale intreprinderii.

2. Gestiunea fiscala si riscul fiscal.

Un alt factor cheie al succesului in materie de gestiune fiscala consta in aptitudinea intreprinderii de a imbina strategia fiscala cu riscul fiscal. Daca administratia financiara admite o anumita abilitate fiscala a intreprinderii in nici un caz nu va permite in schimb sa o faca cu exces. O ingeniozitate prea mare poate fi acuzata de administratie care va invoca abuzul de drept. Chiar daca exista argumente, aceasta perspectiva constituie una din limitele gestiunii fiscale, limita care nu este mereu blocata, separand abilitatea fiscala admisa de cea excesiva si deci interzisa, fiind departe de a fi stabilita.Aceasta delimitare a gestiunii fiscale nu antreneaza abuzul de drept fiscal.Astfel unitatile economice care opereaza pe pietele internationale cunosc ,ca utilizarea judicioasa a conventiilor internationale se intersecteaza cu clauzele de contractare(cumparari, vanzari), fapt ce conduce la evitarea utilizarii abuzive a acestor conventii.

Decizia fiscala trebuie sa se incadreze organic in deciziile intreprinderii si sa prezinte o diminuare de risc si in unele situatii de incertitudine.Cel care decide trebuie sa tina seama de o dimensiune riscanta si nesigura in deciziile sale , chiar daca in cazurile in care nu ne intereseaza incertitudinea fiscala poate dezvalui cateva aspecte specifice.Global , aceste conditii si limite nu trebuie sa acopere interesul care poate opri intreprinderea de la o buna gestiune a parametrului fiscal in dubla perspectiva de securitate si eficacitate.Aceasta presupune de la inceput ca responsabilii intreprinderii , ajutati in aceasta de consilierii lor, accepta sa trateze fiscalitatea ca o variabila a gestiunii in toate etapele de viata ale firmei.

Rezolvarea acestor aspecte deloc de neglijat privind Gestiunea fiscala, marcheaza trecerea de la o fiscalitate subiectiva la una obiectiva.Fiscalitatea accepta si recunoaste o anumita abilitate in raport cu reglementarile fiscale, denumita abilitate fiscala admisa de cea excesiva.Aceasta abilitate impune asumarea unui risc fiscal ce poate conduce intreprinderea in starea de evaziune fiscala.

Din acest punct de vedere, gestiunea fiscala este considerata ca o frontiera ce separa facilitatile fiscale admise de cele exagerate. Ea nu antreneaza abuzul de drept fiscal. Decizia fiscala trebuie sa se incadreze organic in deciziile intreprinderii si trebuie sa prezinte o diminuare de risc si incertitudine.

Aceasta presupune gestionarea parametrului fiscal in dubla perspectiva de securitate si eficacitate fiscala. Responsabilii de intreprinderi au obligatia de a trata fiscalitatea ca o variabila a gestiunii in toate etapele de viata ale firmei. Astfel, gestiunea fiscala marcheaza trecerea de la un cost fiscal excesiv la unul optimizat,prin includerea in decizia de perspectiva a firmei, riscul si eficacitatea fiscala, optimizarea tuturor cheltuielilor cu impozite taxe,contributii si fonduri speciale. In fiscalitate este utilizat termenul de "decizie de gestiune" care desemneaza totalitatea variantelor alese de o intreprindere. Decizia de gestiune este atat asumarea responsabilitatii cat si o atentie asupra securitatii afacerilor unei firme.Gestiunea fiscala a firmei trebuie sa fie corecta, alegerile facute trebuie sa corespunda regulilor de drept fiscal.Incalcarea acestora conduce la o gestiune fiscala incorecta, sau la evaziune fiscala.

Dreptul fiscal defineste evaziunea fiscala ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile. Aceasta sustragere de la indeplinirea obligatiilor bugetare se poate realiza fie prin aplicarea corecta a legilor fiscale in favoarea contribuabilului - situatie in care evaziunea fiscala este legala, fie prin savarsirea voluntara si in cunostinta de cauza a unor contraventii care constituie evaziunea fiscala frauduloasa.Consideram necesare cateva exemple din tarile Uniunii Europene cu privire la faptele care au in vedere interpretarea favorabila a legislatiei fiscale sau fapte de evaziune fiscala legala :

- constituirea fondurilor de amortizare sau de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel ce se justifica din punct de vedere economic diminuandu-se profitul impozabil;

- investirea unei parti din profitul contabil realizat in utilaje si echipamente menite sa modernizeze intreprinderea sau pentru protectia mediului inconjurator,investitii pentru care statul acorda reduceri a impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;

- facilitati cu privire la deductibilitatea cheltuielilor legate de pregatirea profesionala si practica in productie a salariatilor, sumele achitate pentru contractele de cercetare care au ca obiect programele prioritare de interes national etc.

Evaziunea fiscala frauduloasa face obiectul intocmirii de declaratii false, documente de plati fictive si de registre contabile neconforme cu realitatea, nedeclararea materiei impozabile , declararea veniturilor impozabile inferioare celor reale, tinerea registrelor duble, inregistrarea de cheltuieli neefectuate in realitate, falsificarea bilantului, vanzarile fara documente, precum si emiterea de facturi fara vanzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii etc.



Pentru simplificare vom atribui notiunea de intreprindere, tuturor persoanelor juridice in sensul prevazut de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale cu modificaile ulterioare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1295
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved