SpaTiul geografic al bazinului superior al SomeSului Mare

Ca parte integranta a grupei nordice a Carpatilor Orientali, bazinul superior al Somesului Mare se suprapune peste zona de contact geologic si morfologic dintre cristalinul Muntilor Rodnei-Suhard si sedimentaro-vulcanicul Muntilor Bargaului. Spatiul geografic descris are forma unui patrat, taiat in diagonala de Valea Somesului, veritabila axa hidrografica si turistica. Limita nord-estica se suprapune peste creasta compartimentului rasaritean al Muntilor Rodnei, adica pe cumpana de ape dintre bazinul Somesului Mare si bazinele superioare ale Viseului si Bistritei Aurii. Limita estica urmareste un traseu ce uneste Pasul Rotunda- Vf. Suhardului si un punct din apropierea localitatii Piatra Fantanele. Spre sud, delimiarea are ca repere o linie imaginara ce uneste Piatra-Fantanele- Vf. Miroslava-Vf. Heniul Mare, de pe cumpana de ape dintre Valea Lesului si Valea Bargaului. In vest, din punctul de confluenta al Somesului Mare cu Ilva, limita se desfasoara pe interfluviul dintre Valea Cormaia si Rebra, pe o linie ce uneste varfurile Craiu si Tapu. Alegerea acestor limite, propusa de prof. Mircea Muresianu, ia in considerare mai mult ideea respectarii unitatii geografice, etno-culturale si turistice mai mult decat respectarea cu strictete a adevaratei expansiuni spatiale a bazinului superior al Somesului Mare.

1. Somesul Mare

In partea in care Dacia apuca spre miazanoapte, un sir lung de munti, formati din stanci prapastioase si acoperiti de culmi cu paduri intunecate, isi inalta in vazduh crestele inalte. Pe acestia natura I-a asezat drept hotar si zid de aparare neanvins, intre imparatii dusmane. Aici securea inca n-a indraznit sa se atinga de coroana arborilor; nici picior de muritor n-a lasat urme prin aceste locuri calcate numai de fiarele salbatice.

De pe varf de stanca se repede in valea adanca, cu vuiet strasnic si cu apele-i vijelioase un mic parau, ce n-a luat forma de rau si care se numeste Somes.

La inceput e putintel si prelingandu-se printre stanci aduna de pretutindeni in albia-i lacoma ape neinsemnate. Dar, indata ce iese din codrii priporosi si vagaunile neprietenoase si ajunge in tinutul bogat al Rodnei, prinde din ce in ce puteri tot mai mari, devine in salbaticia sa tot mai fioros si alearga sprinten cu undele-i neimblanzite

Astfel descria frumusetea si bogatia acestei zone italianul Anton Cosimelli, primul capitan al celui de-al doilea regiment de granita romanesc, in "Poemation de secunda legione valachica". Cea mai veche si impunatoare straja a tinutului insa au fost si sunt Muntii Rodnei, veritabil zid de aparare, un masiv lung de 45 km, care da fiinta celui de-al saselea rau ca lungime din tara: Somesul Mare (345 km). Muntii Rodnei sunt formati din sisturi cristaline si roci sedimentare, vechi din mezozoic, brazadate de vai adanci, cu caldari glaciare la obarsie, purtatoare in versantul estic al catorva ochiuri de "clestar".

La margine de hotar cu Muntii Suahardului, acolo unde se involbureaza peste bolovani trei paraie: Zmeul, Corbul si Prelucile se scrie pagina de inceput a Somesului, vechiul Samus de pe pamintul Daciei. Locul se situeza la 8 km de Pasul Rotunda si la km 91 al D.N. 17 D Beclean-Rodna-Rotunda. Raului abia nascut i se adauga putere prin apele Nichitasului si apoi ale Vaii Gagii, dupa care coteste zglobiu spre miazazi.

Pasul Rotunda

Un paraias ce nu reuseste sa-si croiasca albie, se arunca din inaltime in imbratisarea lui - este micul parau al Balotei, care aproape isi ingemaneaza apele cu cele volburoase ale Arinului, strecurate printre bolovenii aduti din munte de furia puhoaielor, o data cu arinii de la care si-a luat numele.

Primul afluent mare, de stanga, al Somesului vine din Suhardul Mare (1326 m), de unde isi are obarsia si Cosna. Este Maria, formata din paraiele Maria Mare (doar cu numele, in realitate mai mica) si Maria Mica, ambele adunand o sumedenie de alte curgeri de ape mai marunte: Ciungii, Pleasa, Jidovu si Neagra. Toate acestea au inlesnit croirea unor drumuri forestiere care au permis coborarea bogatiei codrului in vale, la Rodna.

De la gura Mariilor in jos, albia Somesului capata putina stabilitate in stransura muntelui, iar mai sus de Paraul Glodului ia aspect de defileu. O stanca se ridica intre rau si drum, lasandu-l pe acesta sa se strecoare inghesuit pentru a trece apoi pe parte stanga a vaii.

Un alt afluent de stanga, Valea Mare, imprumuta numele sau primului sat situat in prima covata depresionara a Somesului. Cateva paraie pleaca timid din padurea situata sub varful Cobasel (1835 m): Alb, Fataciunii si Blasna, unde drumul traverseaza pentru a doua oara valea, insotind-o in curgere pe partea ei dreapta. In aval, valea devine din nou salbatica si ingusta, taind un spectaculos defileu intre Valea Mare si localitatea urmatoare, comuna Sant, dominat de peisajul Munceilor Harlei PE partea stinga.

Un parau cu ape multe, stranse intre cele doua culmi ce pleaca din doua varfuri inalte ale Muntilor Rodnei Ineu (2279 m) si Ineut (2222 m), Cobaselul coboara in depresiunea unde s-a dezvoltat comuna Sant si se varsa in Somes, fata in fata cu Cartibavul, ce vine de sub varful Cucureasa (1392 m). Somesul descrie aici un semicerc cu deschiderea spre nord, ocolind terasa de la varsarea Cobaselului. In cuprinsul depresiunii, eroziunea diferentiala a scos la iveala dycke-ul de andezite cu piroxeni si amfiboli cunoscut sub numele de Dealul Pietrari (689 m).

Pe traseul Somesului urmeaza un alt defileu sapat in sisturi cristaline. La iesirea din cea dea treia strangulare, raul intra in depresiunea Rodna unde este situata comuna cu acelasi nume. Rodna este cea mai veche si mai importanta localitate de pe cursul superior al Somesului Mare, un adevarat nod turistic de unde pleaca numeroase poteci spre culmile principale ale muntilor. In vestul localitatii, Somesul se vede nevoit sa capituleze in fata unui pinten andezitic desprins din neckul Magurii Mari care il obliga sa ocoleasca, dictand prima obturare din sanul depresiunii Rodna.

Din centrul comunei, la o distanta de 8 km in dreapta, se afla localitatea Valea Vinului, veche asezare de minieri, fosta statiune balneoclimaterica bogata in izvoare de ape carbogazoase feruginoase, situata la confluenta Izvorului Baii cu Valea Vinului. Valea Izvorului Bailor se intinde pe o distanta de 14 km, de-a lungul careia, in amonte de galeriile miniere, isi fac aparitia spectaculoasele chei din zona "Cascadei Dracului". De la confluenta Izvorului Baii cu Izvorul Rosu, punct denumit "la Gatere", un drum forestier urca pana la confluenta acestuia din urma cu Izvorul Cisei (Lazior), iar o poteca turistica urca pe piciorul dintre vai in saua de sub Varful Cisia (2036 m). Coborand din Rodna in lungul Somesului, un izvor cu apa minerala te intampina langa drum, in dreptul km 66,6, putin inainte de varsarea unui alt afluent, Aniesul in Somes. Localitatea cu acelasi nume, Anies, era renumita in trecut pentru baile si izvoarele sale minerale. Astazi mai exista 7 izvoare cu apa carbogazoasa de masa.

   

Magura Mare

Peste Somes, Magura Mare (l.188 m) domina imprejurimile cu silueta sa greoaie. Acoperita pana sus de padure, seamana cu spinarea unei camile tunse in scara. Sunt arboretele plantate aici in cel de-al 4-lea deceniu al acestui secol, in randuri orizontale, pentru substituirea celor bracuite, fara valoare si pentru stabilizarea terenului cu inceput de erodare. Valea Aniesului constituie un important fond piscicol si de vanatoare. Izvorata din intinderea coroanei muntoase cuprinsa intre Saua Gargalaului si punctul La Carti, cu stanci asezate ca tomurile unor carti preistorice, aduna sumedenie de izvoare despartite de culmea Mihaiasa , cea cu floare de colt, in Aniesul Mare spre est si cel Mic spre vest. Acestea isi dau mana "intre Aniese', la km. 10,4 al drumului forestier ce urca din D.N. 17 D, de la km. 66,0, in lungul vaii, cale de 13,5 km.

La capatul drumului, situat pe Aniesul Mare, de la cabana forestiera Mihaiasa o poteca urmareste valea, trece pe la casele Anies ale fostei exploatari de pirita si iese dupa 3 ore in Saua Gargalaului. De aici pana la complexul turistic Borsa, prin Poiana Stiol, se fac 3 ore, iar pana in Pasul Prislop 4 ore. Alta poteca urca pe Izvorul Mare si iese dupa 4 ore la creasta, in Tarnita Barsanului (l 870 m).

Saua Gargalaului

Mai jos de intalnirea celor doua Aniese, la confluenta Vaii Seci, o casa de vanatoare, situata la 630 m altitudine, constituie punct de plecare spre varful Corongis, al doilea punct unde se afla floarea de colt in bazinul Aniesului. Aici se opreste in urcus lipanul, altadata foarte numeros in valea cu caracter torential. Paraul Tomnatecului, coborat de sub varful Paltinis (l 706 m), este cel din urma afluent al Aniesului, ce aduce racoare apelor din albia aflata in bataia soarelui cea mai mare pante a zilelor de vara.

Dupa ce intalneste primele case ale satului Anies, urcate pe vale 4 km, albia se rasfira pe prunduri si cascade din lemn, construite intru ajutorarea pastravilor si lipanilor care tin piept puhoaielor ce matura fundul albiei in primaverile cu zapada multa. Coborand din Anies, valea se deschide, Somesul croindu-si drum printre gresiile si sisturile argiloase care formeaza, la margine de munti vulcanici, Magura Porcului (l026 m) pe dreapta si Magura Mare, continuata de Magura de Jos (l 031 m), pe stanga lui. Intra astfel in comuna Maieru, asezata la 450 m altitudine.

La iesirea din comuna, in dreptul paraului Caba, inainte de trecerea drumului peste calea ferata (km. 61), un izvor cu apa minerala de tip Hebe astampara setea drumetului plecat spre cea mai cocheta asezare a Somesului Mare, orasul Sangeorz-Bai, situat la 435 m altitudine.

Inainte de a intra in statiune, Somesul, umbrit aici de malurile acoperite cu arini, primeste din Muntii Rodnei apele reci ale Cormaiei pornite la drum de sub varfuri inalte ale muntelui: Repedea (2 074 m) si Cormaia (2 033 m).

Vf. Repedea si Vf. Cormaia

Stransa in chingile celor doua culmi apropiate, Cormaia porneste vijelios de vale pentru a parcurge pe o distanta scurta de numai 30 km o diferenta de nivel de aproape 1500 m. in dreptul varfului Detunatei (l 753 m). La Stancile Belgii (10,5 km amonte de varsare) iese la lumina intr-o mica poiana cu izvoare reci si se pregateste spre a primi singurul sau afluent important din partea de sus a muntelui, Valea Vinului. De la Valea Vinului, Cormaia curge prin lunci cu anini, pentru ca la 5 km. amonte de varsare sa intre pe rand in poienile Vamesului si Plesii, unde primeste apele torentiale ale paraului omonim. Dupa doi kilometri, singurul afluent de dreapta, Cormaita, ii aduce ape uneori colorate de la exploatarea de caolin din bazinul ei si schimbandu-si albia, cand la umarul padurii din dreapta, cand pe prundurile cu izvoare reci din stanga, se varsa in Somes in amonte de orasul Singeorz-Bai.

Faima orasului statiune a fost data de-a lungul vremii de apele minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, calcice si magneziene, ale caror proprietati terapeutice rivalizeaza cu cele de la Karlovy-Vary.

Din Sangeorz, apele Somesului se strecoara prin defileul stamt ce obliga calea ferata sa muste din coasta muntelui iar soseaua sa traverseze raul peste podul in forma de S ce face intrarea in localitatea Ilva-Mica. Pana la puhoiul din 1970, podurile de peste Somes, pana in localitatea Nimigea erau poduri din lemn acoperite, o ingeniozitate a arhitecturii populare locale.

In Ilva-Mica este locul de intalnire intre Somes si afluentul sau raul Ilva, venit din inima Muntilor Bargaului. Munti de origine sedimentaro-vulcanica, muntii dintre Somes si Colibita nu au semetia Muntilor Rodnei. Au insa un relief complex determinat de strapungerea sedimentarului de catre rocile eruptive care au creat magurile din zona. Depresiunile si pantele domoale ale sedimentarului au facut posibila dezvoltarea asezarilor umane, ale caror gospodarii se intind pana sus pe dealuri.

2. Valea Ilvei

Raul Ilva, (Iloa sau Ilva, insemnand Valea Lutoasa) are la obarsie ape limpezi ce se racoresc in umbra padurilor batrane de fag, la obarsie poarta numele paraului Larion, care dupa ce a pornit de la hotar cu Tesna, inspre culmea care il separa de Somes, se razgandeste le intalnirea cu Silhoasa si parca inspaimantat o apuca impreuna cu aceasta spre soare-apune. Timid, de sub Magura Calului si culmea Fantanelelor, pornesc izvoare fara numar ce dau viata plaiurilor si padurilor pe care le strabat.

Prin paduri batrane si tinere ce si-au infiripat urmasi pana si printre lespezile drumului romanilor vechi de veacuri, Iliuta porneste de sub Piatra Fantanele, de la hotar cu localitatile Dorna Candrenilor si Prundu Birgaului, primind numele pietrii care-i da nastere: Fantanele. Isi ia tovaras de pribegie o miniaturala cale ferata forestiera, inlocuita in ultimii ani cu un drum forestier ce a urcat din Lunca Lesului in poiana de sub varful Tasuleasa si intra in anii tineretii luand lumina de la tinerele plantatii de molid ce-i imbraca versantii. Priveste la cot ingust la varful Tasuleasa si la Poiana Frumuseaua, care ascunde sub umbra padurii batrane ruinele fostei cetati a lui Dracula si primind tovaras de drum, dupa 2 km, paraul Vamesul, salta guresa peste bolovani, bucuroasa de noul nume ce l-a primit aici: "Iliuta Corca'. Ceva mai tarziu, da mana cu surata sa coborata de sub Magura Calului - Iliuta Calului - si se repede peste lespezi mari si grele de stanca ce-i imbraca fundul albiei de aici in jos pe aproape tot drumul ei pana la intalnirea cu Silhoasa. Cand primele paraie mari venite din stanga, Rogojoasa si Paltinoasa, isi aduc obolul apelor pornite din poieni cu soare, raul cu nume de adolescenta - Iliuta - isi duce cu el visurile rostuite aici in lumea padurilor prin bulboanele adanci si limpezi ca verdele tanar din jur ce le tine umbra si racoare. Doar cand norii isi dezbraca fara cuget haina plumburie, apele i se ingalbenesc si coboara grabite spumegand peste cascade si repezindu-se in vartejuri spre a scapa mai repede la limpezimea celor ce vin din partile Cosnei; si asa intra in prima asezare din cuprinsul apelor sale, Lunca Ilvei, unde, dupa ce primeste apele limpezi ale Silhoasei, isi schimba din nou numele cu unul de maturitate, coborand pana jos la varsare in Somes sub numele de Ilva.

Aici, in Lunca, Ilva se umple de soarele ce scalda cu darnicie zile intregi fanetele intinse pana sus spre varful Cucureasa, sprijinite pe curelele de padure din lungul paraului Bolovanu, cel cu izvorul de apa minerala stricat de oamenii ce au vrut sa schimbe randuiala obisnuita a naturii. Preia apoi apele aduse de paraul Ursoaia, venit de sub virful Prajii si Creasta Munceilor, nu intotdeauna lasate curate de oameni. Paraul Cucureasa soseste si el grabit, aducand cu el drumul ce pleaca din Sant si ajunge in comuna dupa 12 km, trecand inainte pe la izvorul cu apa minerala.

Si, desi undele Ilvei incep a se tulbura la ploi, veselia apelor ramane in sopot si soare, in curgerea, cand lina, cand zbuciumata, la umbra padurii sau la lumina luncilor, raul dand viata asezarilor din imparatia apelor sale.

Cind apele paraului Lesu, coborit din pasunea de pe versantul stang, pun hotar intre Lunca Ilvei si Ilva Mare, calea ferata ce a urmarit valea din departare se apropie de albie si trece pe stanga ei, in centrul comunei Ilva Mare. Apele Ivanesei, venite din umbra putinelor paduri ale satului cu acelasi nume, curg urmarite de drumul ce leaga satul cu comuna mama cale de 8 km. Pe versantul drept al vaii, strajuit de inaltul varf al Cornii (l457 m), ies la suprafata numeroase izvoare de apa minerala, pana la care se intinde drumul care continua cu o poteca ce leaga comuna de Valea Somesului Mare. Aceasta urca in varful Cornii si iese in capatul din aval al comunei Sant, dupa 3 ore de traseu pitoresc cu vedere asupra crestei Rodnei pe care o are tot timpul in fata ).

De sus, de pe varful Cornii, se desfasoara panorama multimii paraiaselor de obarsie ale Ilvei, drumul de fier punandu-ti, urmarindu-i traseul cu privirea, semne de intrebare. Il ghicesti in ocol larg, ascuns pe paraul Vinoasa; il vezi disparand fara urma sub verdele padurii de brad, in ocol lung pe paraul Larion, pentru a-1 intalni parca aproape in acelasi punct de plecare. Cand te astepti s-o apuce drept spre culmea din fata, o ia la stanga pentru a disparea din nou. Sunt ocolurile mari facute pe locul de intalnire ale Silhoasei cu Larion pe care, in parti de obarsie, il trece prin tunelurile ce au gaurit versantii, facandu-i loc, dupa ce locomotiva a obosit in urcus, de partea cealalta a muntelui, la Cosna.

Langa cladirea Consiliului Local din Ilva Mare trece pe sub podul de lemn acoperit, ramas peste vreme marturie a iscusintei in arta lemnului a mesterilor nasaudeni si iese din comuna cand drumul, trece peste rau pe cel de-al doilea pod de lemn, de dimensiune redusa, in dreapta lui.

Inainte de a intra in urmatoarea asezare, Magura Ilvei, mai jos de paraul Recele, care da numele ultimei asezari ale Ilvei Mari, valea se ingusteaza si intra intr-un defileu taiat in roci vulcanice, strans intre versantul drept, inalt, ai Magurii Mici (l119 m) si varful Chicera Mica (900 m). Aici, Ilva taie adanc in rocile vulcanice, care unesc la baza cei doi versanti si-si formeaza o albie cu numeroase cascade naturale mici, ce reped apa in suvoi, spumegand-o in taria patului albiei. Soseaua si calea ferata se inghesuie sub peretii ferastruiti ai carierelor de piatra si, dupa ce paraul Arsita, coborat din fanete prin satul Arsita, situat pe versantul stang, isi varsa apele in Ilva, acestea traverseaza valea pentru a iesi la largami in lunca in care este asezata localitatea Magura Ilvei.

Valea se strange din nou intre versantii abrupti in care-si repede ape nabadaioase, gasind hodina doar cind paraiase mici ii aduc largime cu depunerile lor. Versantii sunt din nou sfartecati de exploziile din carierele de piatra. Odihna apelor Ilvei este insa efemera pentru ca dupa doar un kilometru, doua culmi, cea a Brumatului si a Magurii Sturzilor o inghesuie din nou, obligand-o sa se strecoare cu greu, incercand in toate partile sa-si croiasca drum prin andezite. O ia la dreapta, incearca inainte si se intoarce din nou spre Magura, facand un cot scurt, dar puternic si cu mult zgomot, pentru a iesi in depresiunea in care este asezata localitatea Poiana Ilvei. Drumul se cocoata pe versantul drept, iar calea ferata razbate cu greu muntele,intrand in ultimul tunel din bazinul Ilvei.

La cariera Zagra, Ilva intra in ultimul sau defileu, lung de 4 km, la capatul caruia, la margine de drum, un izvor de apa minerala carbogazoasa, captat printr-o teava verticala, astampara setea drumetului cu apa rece si buna. Cativa metri mai jos, cel mai mare afluent al sau, Lesu - vechea "Iliuta a Bozghii' ii aduce prinos de ape reci in zilele rare de arsita ce se petrec prin asezarile de pe vale.

Urmarita in trecut, cand padurile de molid isi inaltau falnic varfurile spre inaltul cerului, de o cale ferata ingusta, azi inlocuita cu un drum forestier, Iliuta Bozghii porneste timid, cu ape putine, sa strabata lungul drum ce o desparte de sora sa mare Ilva, cale de 43 km, egaland-o in lungime pe aceasta. Primul sau afluent, Paraul lui Maxim, vine de sub Poiana Frumuseaua si dandu-i putere, coboara impreuna la intalnirea cu fratele ei tanar, Unguru.

La umbra padurilor de molid isi inscrie de aici in jos numele de Valea Lesului, curgand lin prin coturi, durand bulboane pe pat de prundis. Paraul Holbaneasa isi aduce obolul apelor limpezi privind la poiana intinsa pe Dealul Sinenilor.

La obarsia paraului Tisa, in Poiana Ciosa, unde din timpuri vechi oamenii au durat o minastire miniaturala, un drum ii traverseaza obarsiile iesind pe culme sus, in Piatra Fantanele spre a cobora la Dornisoara in bazinul Domelor, dupa ce a brazdat lespezile fostului drum al Romanilor. Cand paraul Tisa, cel mai mare afluent al sau din zona de izvoare, coboara din umbra fasiilor de padure, valea capata largime si formeaza un adevarat rau rivalizand cu sora lui din departari, Ilva, ce a dat salas din timpuri vechi numeroaselor asezari omenesti retrase din calea navalirilor.

Inainte de a intra in lumina fanetelor ce se intind pe malul drept pana sus, in culmea ce-o desparte de Ilva, Valea Lesului primeste un ultim afluent de dreapta - Magura. Suntem la 21 km amonte de varsarea Vaii Lesului in Ilva. Sus, la obarsia Magurii, la 4,5 km de drum forestier, este situat un lac de alunecare denumit Izvoru Magurii. Altitudinea ridicata (880 m) si padurea de molid, care imbraca in haina verde Poiana de la Obarsia Magurii, ii confera un pitoresc invaluit in aerul ozonat al brazilor si cel inmiresmat al florilor de camp.

Lesu coboara de aici limpede si gures pana cand ajunge la paraul Ierbusaua - 7 km mai jos de Magura -, unde albia i se adanceste sub pavaza poienilor presarate cu fasii de padure de fag si intra in asezarea Lunca Lesului, cu case rasfirate pe vale si pe versantul drept. Paraul Erboasa, sosit si el din versantul stang, ii da din nou tinerete. Din fanatele versantului drept, in locul carora alta data cresteau paduri incheiate, coboara azi Paraul Blidarului. Atunci cand vanturile plimba norii peste Magura Neagra si ii coboara spre Somesul Mare, acestia isi dezleaga baierele pe culmea ce se intoarce brusc spre virful Blidaru, iar paraul cu acelasi nume duce in Valea Lesului mal si pietris cules de apele galbene. Drumul forestier trece pe versantul drept al vaii, pe care-1 paraseste doar cand fratele mai mic, Blidirelul, vine cu apele-i nabadaioase sa puna hotar de vecinatate intre Lesu Lunca si comuna Lesu.

Lesu

Paraul Lescioru, coborat din Tarnita Bargaului si de sub cel mai inalt varf al muntilor: Heniu Mare (l 611 m), intra in centrul comunei, asezata intr-o mica depresiune a vaii, intinsa pe 6 km, pentru ca apoi, trecand printr-un defileu stramt, cu apa adanca, lung de 2 km, in a carei albie padurea de fag coboara pana jos, sa se verse in Ilva la 5 km amonte de confluenta acesteia cu Somesul Mare.

Comuna Lesu, alaturi de late cateva sate si catune raspindite in versantul stang al bazinului Ilvei (Dragan, Ciosa, Catuneli, Secaturi), datorita relativei lor izolari, au pastrat obiceiurile si portul stramosesc mult mai putin alterat decat in alte zone.

Din comuna Lesu, pe piciorul Hugulet, se ajunge pe cel mai inalt varf al masivului Muntilor Bargaului, Heniu Mare, de unde se desfasoara o frumoasa panorama spre Muntii Rodnei cu piscurile lor acoperite pana tarziu de albul zapezii, spre cei ai Suhardului si Calimanilor. Drumul poate continua pe culme, pe langa varful Heniu Mic (l531 m) pana in comuna Prundul Bargaului.

Ajuns din nou la Ilva Mica, aproape de varsarea Ilvei in Somes, un drum se desprinde spre stanga si, unmand cursul paraului Stramba, trece in Valea Bistritei, la Josenii Bargaului, unde ajunge dupa 16 km. La margine de masiv, atestata documentar in anul 1552, comuna Ilva Mica este asezata la confluenta raului Ilva cu Somesul si este cunoscuta ca nod de cale ferata (linia ferata se imparte pentru a urca pe Valea Ilvei o parte si pe Valea Somesului, la Rodna cealalta parte).

3. Clima

Relatia relief-clima se grefeaza pe legile dispozitiei altitudinale a factorilor naturali si reprezinta u element de prima marime in potentarea sau diminuarea fenomenului turistic. Aflat la o latitudine avansata (intre 47 15 si 47 35) si o altitudine cuprinsa intre 400 si 2279 m, este evident ca teritoriul prezentat trebuie impartit in zona culmilor inalte, in care turismul nu se poate practica tot timpul anului si zona culoarelor de vai, a spatiilor depresionare si a culmilor domoale, pretabile la un turism permanent.

Chiar daca in ansamblu ne aflam intr-o zona cu climat continental moderat, supus influentelor nord-atlantice, trebuie consemnat faptul ca prezenta celor doua masive muntoase (Rodna si Bargau) determina particularitati zonale ale climei, determinate de diferenta de altitudini si de orientarea culmilor.

Prezenta culoarelor depresionare si a depresiunilor conditioneaza aparitia unor anomalii termice, in sensul manifestarii inversiunilor de temperatura. Datorita fragmentarii accentuate a reliefului, apar frecvente particularitati topoclimatice.

Temperaturile medii anuale sunt cuprinse intre - 1,5 C la altitudinea de peste 2200 m , 0 C la 2000 m, 2 C la cca. 1700m, ajungand la 6,5 C pe culoarul Somesului si 6 C pe cel al Ilvei. In ceea ce priveste temperaturile extreme, luna cea mai rece este ianuarie cu valori medii cuprinse intre -9C in zona inalta si - 4 C pe Valea Ilvelor, respectiv -3,5 C pe Somes. Minima absoluta inregistrata a fost de -31,5 C (1985) iar maxima de 35,7 C (1987). Un fenomen interesant este cel manifestat pe culoarul Ilvei, unde canalizarea curentilor de aer, cantonarea si sedimentarea acestora la baza ariilor depresionare si a inversiunilor termice determina o valoare a temperaturilor medii anuale mai mare la Ilva Mare (situata la o altitudinede 780m) fata de Poiana Ilvei (490 m altitudine). Luna cea mai calda este iulie, cu valori medii de aproximativ 17 C in culoarele de vale , scazand la 3-5 C la peste 2000 m.

Vanturile dominante din sectorul vestic inregistreaza scimbari evidente ale directiei, de la vara la iarna, cu intensificari orientate vest-est, cat si pe sectoarele rectilinii ale raurilor Somesul Mare, Ilva si Lesu.Valorile medii ale vitezelor oscileaza intre 3,5 si 4 m/s, cele maxime ridicandu-se adesea la 35 m/s. In anotimpul cald sunt frecvente brizele de munte si de vale care bat dimineata catre inaltimi iar seara spre culoare si depresiuni.

Nebulozitatea - frecventa zilelor cu cer noros este maxima in intervalul lunilor aprilie-iunie si scade in intervalul august-octombrie, in care domina cerul senin.

Aici chiar si norii arata bine

Precipitatiile atmosferice inregistreaza o crestere gradata pe directia vest-est, in raport cu altitudinea si expozitia vestica favorabila ploilor frontale. In spatiul Muntilor Rodnei cantitatea de precipitatii care se inregistreaza este mai mare decat in late masive muntoase. Cantitatile medii de precipitatii variaza astfel: la Rodna 918 mm, la Sangeorz-Bai 802 mm iar la Poiana Ilvei 672 mm.

Cum sa nu-ti placa iarna?

Precipitatiile sub forma de zapada cad in perioada rece a anului, incepand cu luna noiembrie. Numarul mediu anual de zile cu precipitatii este de 130-150.

Avandu-se in vedere diversitatea si complexitatea topoclimatelor din zona, majoritatea axate pe un regim termic moderat, umiditate ridicata, circulatie locala a aerului sub forma de vanturi locale munte-vale si implicit o poluare a aerului redusa, factorul climatic este pentru intreaga zona un argument in plus pentru potentarea fenomenului turistic.