Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


APRECIEREA EXTERIORULUI ANIMALELOR DOMESTICE PRIN MASURATORI

Zootehnie

+ Font mai mare | - Font mai mic



APRECIEREA EXTERIORULUI ANIMALELOR

DOMESTICE PRIN MASURATORI

-Somatometria-

            Aprecierea formei si dimensiunilor corporale ale animalelor domestice se face si prin masurare directa, folosind metode metrice si gravimetrice, operatiune denumita somatometrie (metron=masura).




            Cu ajutorul acestor metode se poate urmari: modul in care se dezvolta animalul de la fatare pana la maturitate, se pot face comparatii cu caracteristicile rasei la animalele in curs de aclimatizare, la metisi fata de rasele genitoare etc.

            Dimensiunile corporale se masoara cu diverse instrumente, datele sunt inregistrate, apoi prelucrate si interpretate.

Instrumente utilizate in somatometrie

            Bastonul (zoometrul, hipometrul, baston Lydtin, Dexiaz, tip I.C.Z.) este cel mai des folosit, cu el masurandu-se dimensiunile mari (lungimile si inaltimile). Exista bastoane tip mare si mic, cu forma si constructie asemanatoare, doar cu marime si destinatie diferita. In general este alcatuit din doua parti: un corp extern, rotund, cu rol de teaca, lung de 111 cm, marcat in cm si o vergea metalica (prismatica dreptunghiulara), lunga de 106 cm, care aluneca in teaca lemnoasa.

            Fetele laterale ale acesteia sunt, de asemenea, marcate in cm. Pentru fixarea punctelor de reper a dimensiunii, bastonul prezinta doua ramuri metalice, cu latimea de 1 cm, articulate mobil si care se pot fixa in pozitie perpendiculara pe capat, respectiv pe teaca de lemn.

            O ramura se afla in partea superioara a tijei metalice, pe un corp metalic lung de 6 cm; a doua este atasata la un cursor metalic care gliseaza pe teaca de lemn. Daca vom considera zoometrul orientat cu ramurile metalice inainte, gradatiile sunt asezate in felul urmator: pe stanga de jos in sus de la 0 la 116 cm, continuindu-se pe tija de sus in jos de la 116 la 217 cm cand tija este complet scoasa din teaca; pe partea dreapta gradatiile incep de la capatul superior al tijei, cu 0 pana la 101 cm si se continua pe baston pana la 211 cm, adica in partea superioara a cursorului metalic glisant.

            Inaltimile se masoara pe animalul in statiune fortata patrupeda asezat pe un teren orizontal si drept, in statiune fortata patrupeda. Bastonul se fixeaza perpendicular pe planul de stationare si se ia inaltimea la cel mai inalt punct, prin scoaterea tijei centrale din teaca de lemn. Dimensiunea se citeste pe partea stanga, pe tija, direct la punctul de iesire a acesteia din teaca.

            Pentru lungimi si largimi se folosesc gradatiile de pe partea dreapta. (pentru a stabili partea dreapta sau stanga a Zoometrului, acesta trebuie sa fie orientat cu ramurile metalice in fata examinatorului).

Daca dimensiunea este mai mica de 101 cm, se fixeaza ramura laterala in capatul de sus al tecii bastonului si cuprinde punctele de reper prin deplasarea tijei centrale; daca depaseste 101 cm se va scoate tija complet din teaca si se va deplasa ramura laterala inferioara pe teaca bastonului.

            Compasul de masurat (Wilkens). Se utilizeaza pentru masurarea largimilor si a lungimilor mai mici. Este alcatuit din doua brate in forma de arc de cerc, care se rotesc in jurul unui ax sau surubul de fixare a lor, citirea dimensiunii se face pe un arc pe care s-au stantat centrimetrii (adica pe arc se indica deschiderea bratelor) sau gradele – echivalentul acestora fiind trecut intr-un tabel. La masurarea dimensiunii ramurile compasului se vor fixa pe punctele externe cu ajutorul unui surub.

            Panglica este folosita la masurarea perimetrelor. Exista panglici de 2,5 m si de 40-50 cm, divizate in centrimetri.

            Goniometrul se utilizeaza la masurarea unghiurilor formate de diferite raze osoase. Cel mai des este folosit la determinarea raporturilor mecanice, adica a unghiurilor aparatului locomotor si mai putin pentru luarea unghiului fronto-nazal la porci sau unghiul costal la taurine. Exista diverse tipuri de goniometre: Schmaltz, Duerst etc.

            Cantarul se foloseste pentru determinarea masei corporale. Pentru efectuarea masuratorilor sunt necesari: un operator si doua ajutoare (unul inregistreaza datele).

Principalele masuratori care se efectueaza la animalele domestice

            Dupa aspectul urmarit pot fi masuratori de masa, de conformatie si de crestere. Numarul acestora variaza in functie de specie si scopul pentru care se executa. Astfel, in timp ce la taurine si cabaline se fac mai multe, la ovine si suine se executa 4-5 masuratori, mai ales pentru aprecierea dezvoltarii corporale.

Masuratori de masa si conformatie

            Sunt masuratorile care servesc la aprecierea gradului de dezvoltare a animalului.

            Inaltimea la greban sau talia se masoara cu zoometrul si reprezinta distanta de la pamant la punctul cel mai inalt al grebanului.

            Este dimensiunea principala care serveste la aprecierea dezvoltarii corporale si se foloseste pentru comparatie cu celelalte dimensiuni, dand indicatii asupra proportionalitatii.

            Lungimea oblica a trunchiului se masoara cu zoometrul de la punctul spetei sau partea anterioara a articulatiei scapulo-humerale pana la punctul fesei sau tuberozitatea ischiatica.

            Aceasta lungime ne da indicatii si asupra formatului corporal.

            Largimea pieptului. Se masoara cu zoometrul sau compasul si reprezinta distanta intre articulatiile scapulo-hemerale sau proeminentele laterale ale extremitatii superioare a humerusului. Serveste atat la aprecierea dezvoltarii corporale in ansamblu, cat si a dezvoltarii cavitatii toracice.

            Largimea crupei la solduri. Se masoara cu compasul si este distanta dintre unghiurile externe ale oaselor iliace.

            Perimetrul toracic se masoara cu panglica, inapoia spetelor, pe linia tangenta unghiului supero-posterior al spetei (la cal trece prin punctul cel mai inalt al grebanului). Masuratoarea ne da indicatii asupra dezvoltarii corporale in ansamblu si asupra dezvoltarii cavitatii toracice.

            Perimetrul fluierului se masoara cu panglica mica la linia care uneste treimea mijlocie cu treimea superioara a fluierului unde fluierul are perimetrul cel mai mic. Da indicatii supra dezvoltarii scheletului.

            Masa corporala se determina prin cantarire executata la termene si in anumite conditii.

Masuratori de conformatie

            Se executa atunci cand se studiaza mai detaliat dezvoltarea fiecarei regiuni corporale si conformatia. Din cele 43-47 masuratori efectuate cu acest scop, mai importante sunt:

            Inaltimea la spinare se masoara cu zoometrul de la pamant la nivelul ultimei vertebre dorsale  Da indicatii asupra liniei superioare a trunchiului.

            Inaltimea la crupa se masoara cu zoometrul si reprezinta distanta de la pamant la punctul cel mai inalt al osului sacrum (daca acesta nu se poate determina, se ia ca reper linia imaginara dintre unghiurile externe ale iliumului). Da indicatii asupra inaltimii trenului posterior raportata la cel anterior.

            Inaltimea la baza cozii se masoara cu zoometrul, de la pamant la punctul de prindere al cozii si da indicatii asupra directiei crupei.

            Inaltimea (adancimea) toracelui se masoara cu zoometrul intre stern si punctul cel mai ridicat al grebanului. Ajuta la aprecierea dezvoltarii toracelui.

            Vidul substernal se masoara inapoia membrelor anterioare, de la pamant pana la stern el reprezinta diferenta dintre talia si adancimea toracelui. Ajuta la aprecierea armoniei de ansamblu a organismului, fiind direct influentat de conditiile de crestere a animalului.

            Inaltimea membrului anterior se masoara de la pamant la varful olecranului.

            Inaltimea membrului posterior se masoara de la pamant la centrul articulatiei coxo-femurale.

            Lungimea sau profunzimea toracelui se masoara cu zoometrul de la partea anterioara a articulatiei scapulo-humerale pana la partea posterioara a convexitatii ultimei coaste. Ajuta la aprecierea dezvoltarii toracelui.

            Lungimea capului se masoara cu compasul de la creasta sau protuberanta occipitala la mijlocul arcadei incisive (oglinda botului la rumegatoare).

            Lungimea fruntii se masoara cu compasul si este distanta de la mijlocul crestei occipitale la linia de unire a unghiilor interne ale ochilor.

            Lungimea fetei se obtine prin diferenta dintre lungimea capului si lungimea fruntii.

Largimea fruntii se masoara cu compasul si este distanta dintre punctele cele mai proeminente ale arcadelor orbitare.

            Ingustimea fruntii se masoara cu compasul deasupra tamplelor, la punctele unde fruntea este mai ingusta.

            Lungimea gatului se masoara cu panglica de la creasta frontala la apofiza tranversa a primei vertebre dorsale.

            Lungimea spinarii se masoara cu compasul de la unghiul supero-posterior al spetei pana la nivelul apofizei spinoase a ultimei vertebre dorsale.

            Lungimea salelor se masoara de la ultima vertebra dorsala pana la linia imaginara de unire a soldurilor.

            Lungimea crupei se masoara cu compasul de la varful soldului la punctul fesei.

            Largimea toracelui sau diametrul bicostal. Se masoara cu zoometrul, transversal, imediat inapoia spetelor. Prin comparare cu profunzimea si adancimea toracelui ne da o imagine clara asupra dezvoltarii si formei cavitatii toracice.

Largimea salelor se masoara cu compasul intre apofizele transverse ale vertebrei a 4-a lombare.

Largimea crupei se masoara cu compasul la articulatiile coxo-femurale.

Largimea crupei la ischii. Se masoara cu compasul

Masuratori de crestere

            Ritmul in care se desfasoara procesul de crestere se apreciaza prin masuratori de masa si de conformatie repetate periodic de la parturitie pana la terminarea cresterii (cand intre doua masuratori succesive nu mai sunt diferente).

Masuratori ale raporturilor mecanice

            Servesc la aprecierea unghiilor dintre razele osoase, mai ales ale aparatului locomotor si se determina cu goniometrul. Pentru a se evidentia mai usor, se traseaza cu creta pe corpul animalului razele osoase cu unghiurile formate de ele. Se executa mai ales la cabaline pentru a studia conformatia membrelor.

Exprimarea rezultatelor somatometrice

Exprimarea prin valori absolute

Dimensiunile corporale se exprima in centrimetrii, iar masa corporala in grame sau kilograme. Acestea sevesc la determinarea dezvoltarii corporale a animalelor, dand relatii asupra omogenitatii sau variabilitatii unui grup de animale.

Exprimarea prin valori relative

            Pentru a putea aprecia proportionalitatea si armonia de dezvoltare a diferitelor regiuni sau parti componente ale organismului animalelor, valorile absolute ale dimensiunilor masurate se raporteaza la una din dimensiunile de baza: talia si mai rar lungimea oblica a trunchiului.

            Deci, valoarea relativa (V.r.) este exprimarea procentuala a unei valori absolute (V.a.) fata de talie (t):

            In cazul dimensiunilor regiunilor corporale corelate morfofiziologic, se face compararea intre ele tot prin comparare procentuala si se obtin indicii corporali.

            Dupa Duerst, exista urmatoarele categorii de indici:

            Indici de format (ai proportiilor generale) care se refera la formatul corporal in intregime sau la formatul trunchiului.

Indicii corporali

Nr.

crt.

Specificare

Formula de calcul

Observatii

1

I. formatului

corporal lateral

Se compara cu media rasei

2

I. formatului corporal transversal

Creste proportional cu largimea

3

I. toracic

Indicatii asupra formei toracelui, tipul fiziologic si productiv

4

I. adancimii toracelui

Diferit mult cu varsta si conditiile de crestere

5

I. de compactitate

Creste cu compactitatea trunchiului

6

I. ascutimii crupei

Valoarea este mare la crupa ascutita

7

I. formatului crupei

8

I. osaturii

(dactilo-toracic)

9

I. cefalic

Folosit pentru determinarea tipului craniologic la taurine

10

I. diferentei de inaltime

Scade pe masura cresterii animalului

11

I. vidului substernal

Scade la animalele adulte

Barimetria

            In conditiile in care nu se poate efectua cantarirea animalelor mari, se afla masa corporala prin calcul indirect cu ajutorul unor relatii barimetrice sau din tabele cu date precalculate in baza corelatiilor existente intre diverse dimensiuni.

            Dintre formulele barimetrice se utilizeaza mai des urmatoarele:

Pentru cabaline:

in care:

 G-masa vie; C-perimetrul toracic in cm si K este un coeficient cu valorile: 85-pentru caii de tractiune, 75-pentru trapasi si 70-pentru caii de curse.

De exemplu:

Pentru bovine:

 

in care:

L –reprezinta lungimea orizontala a trunchiului (distanta orizontala de la baza cozii la partea anterioara a spetei); G-masa corporala vie; C-perimetrul toracic (in cm).

*Pentru suine:

unde: C=perimetrul toracic

            *Aceasta formula este valabila numai pentru rasele perfectionate

            Eroarea de calcul a masei corporale prin barimetrie este de ± 30 kg fata de masa obtinuta prin cantarire si este neglijabila la animalele mari.

Tehnica de apreciere a procesului de crestere

            Modul in care se desfasoara procesul de crestere la tineretul animalelor domestice se apreciaza prin determinari periodice a masei corporale si masuratori ale dimensiunilor corporale. Exprimarea sintetica se face prin corelarea acestora si exprimarea prin indici de crestere. Acestia sunt:

Energia de crestere, se exprima prin masa si dimensiunile corporale in dinamica si reperezinta capacitatea populatiei dintr-o specie, rasa, linie, familie etc. de a atinge la varsta adulta o anumita masa si dimensiuni corporale.

            Viteza absoluta de crestere (Va) se exprima prin sporul mediu zilnic al masei sau dimensiunilor corporale si se calculeaza scazand din valoarea dimensiunii (masei) finale (M2) pe cea a dimensiunii (masei) initiale (M1), rezultatul impartindu-se la durata in zile a intervalului:

            Intensitatea de crestere este un indice mai rar utilizat in practica si se poate exprima in doua feluri:

a) prin viteza relativa de crestere (Vr), adica valoarea procentuala a sporului de crestere intr-un interval de timp fata de valoarea masei care creste.

            Pentru o exprimare mai semnificativa se va raporta procentual sporul de crestere intr-un interval de timp la valoarea medie a masei corporale, adica folosind formula:

            Se utilizeaza valoarea medie a maselor corporale deoarece intensitatea de crestere difera cu inaintarea in varsta, fiind mai mare la inceputul intervalului.

            Exemplu: intre varsta de 1 si 2 luni, un vitel creste de la 50 la 74 kg.

Viteza relativa de crestere va fi deci:

respectiv:

b) prin coeficientul de crestere (C%), adica valoarea procentuala a cresterii totale pana la o anumita varsta (Mi) din valoarea finala, adica valoarea care trebuie realizata la varsta adulta (Mf):

Exemplu: la fatare un vitel are masa de 42 kg, la varsta adulta ajunge la masa medie a rasei de 600 kg. Coeficientul de crestere al acestuia va fi:

            Deci, la fatare vitelul are 7% din masa de adult, cand atinge greutatea de 120 kg coeficientul de crestere va fi: (120 x 100) : 600 = 20%, adica vitelul va avea o greutate egala cu 20% din masa finala a adultului.

            Modul in care evolueaza cresterea animalelor se reprezinta mai sugestiv grafic, prin curba de crestere. Aceasta se alcatuieste raportand evolutia cresterii la varsta, fie in totalitate, fie numai pe anumite perioade. Astfel, se poate reprezenta grafic: sporul mediu zilnic, viteza absoluta de crestere, viteza relativa de crestere, respectiv intensitatea cresterii.

            Exemplu: sporul mediu zilnic (la diferite specii) realizat in timpul cresterii, in primele 6 luni este cel din tabelul urmator:

Evolutia sporului mediu zilnic la tineretul principalelor specii de ferma

Specia

Luna

I

II

III

IV

V

VI

Manz

1000

940

890

720

650

420

Vitel

850

720

800

700

680

500

Miel

250

200

180

150

100

80

Purcel

150

250

350



420

500

600

Examenul de sinteza al exteriorului animalelor

            Dupa ce executam un examen de ansamblu si o sintetizare a datelor furnizate prin masuratori, valorile relative si indicii corporali putem face examenul analitic al exteriorului animalelor respective.

Principalele aspecte urmarite in cadrul acestuia sunt: dezvoltarea corporala, formatul corporal, armonia de ansamblu si tipul morfoproductiv.

            Dezvoltarea corporala se apreciaza prin somatoscopie si masuratori de masa (talia, lungimea trunchiului, perimetrul toracic, perimetrul fluierelor si masa corporala) a caror rezultate se exprima prin valori absolute. Datele se compara cu valorile caracteristice speciei si rasei respective.

            Formatul corporal se apreciaza dupa forma geometrica in care se inscrie animalul din profil lateral, adica patrat sau dreptunghiular. Acesta se coreleaza cu indicile formatului corporal lateral.

            La cabalinele adulte, formatul poate fi: dreptunghi inalt, cand indicele corporal este mai mic decat 100 (inaltimea la greban mai mare decat lungimea trunchiului); patrat, cand valoarea indicelui este 100 si dreptunghiular, cu indicele mai mare de 100.

            La taurinele adulte, formatul corporal este dreptunghiular, lungimea trunchiului fiind cu 10-28% mai mare ca inaltimea la greban.

Valoarea indicelui formatului corporal variaza cu tipul productiv al animalului: la rasele de carne indicele este intre 122-128%; la rasele de lapte este intre 117-120%; la rasele mixte este intre 118-122%; la rasele primitive este intre 113-115%.

            La suinele si ovinele adulte, formatul corporal este numai dreptunghiular.

            Formatul corporal la animalele in crestere difera de cel al animalelor adulte. Acesta variaza cu varsta, datorita intensitatii de crestere extrem de diferite a dimensiunilor corporale. De exemplu: la tineret, inaltimea la crupa este mai mare decat inaltimea la greban, iar paralel cu inaintarea in varsta, aceasta se egaleaza. La fel lungimea corpului este proportional mai mica decat talia, la fatare si creste cu intensitate mai mare odata cu inaintarea in varsta.

            Tipul morfoproductiv. Formatul corpului animalelor este conditionat si de tipul de productie dominata. Aceasta se apreciaza luand in considerare raporturile existente intre inaltimi, lungimi si largimi. In functie de relatia dintre aceste elemente, deosebim trei tipuri: brevimorf (breviliniu), mezomorf (medioliniu) si dolicomorf (longiliniu).

            a). Tipul brevimorf se caracterizeaza prin forme (inatimi) scurte si largi. Formatul corporal este dreptunghiular, dar animalele au muschii scurti si dezvoltati in largime. Din aceasta fac parte taurineler si ovinele de carne si caii de tractiune.

            b). Tipul mezomorf – corespunde formatul patrat, cu lungimi intermediare. Cuprinde rasele de taurine cu productie mixta si calul Arab.

            c). Tipul dolicomorf – are forme lungi (mai ales gatul si membrele) si largimi mici, inscriindu-se in format inalt. Aici se incadreaza caii de viteza si rasele de taurine primitive.

            Armonia de ansamblu este determinata de forma, volumul, dezvoltarea si modul de ansamblare a regiunii corporale. Aprecierea se face somatoscopic (metoda mai putin exacta) si prin studiul raporturilor existente intre dimensiunile corporale si a indicilor corporali. Astfel, proportionalitatea dezvoltarii corporale se apreciaza prin urmatoarele tipuri de raporturi:

            a). Raporturi de inaltime, rezultate din compararea inaltimilor luate in puncte diferite. Se compara:

            -inaltimea la greban cu adancimea toracelui. La taurinele de lapte inaltimea toracelui reprezinta 52% din inaltimea la greban, pe cand la cele de carne raportul poate depasi 60%. La cabaline, raportul se inverseaza datorita vidului substernal mai mare si este variabil cu rasa. Raportul variaza si cu varsta: tineretul are vidul substernal mai mare decat animalele adulte;

            -inaltimile la crupa, spinare si baza cozii. Prin comparare, se obtine o imagine asupra liniei superioare a trunchiului;

            -inaltimea la greban cu inaltimea la spinare, permit aprecierea daca animalul are spinare de crap sau este inseuat;

            -inaltimea la greban cu inaltimea la crupa ne da o imagine asupra raportului dintre cele doua trenuri;

            -inaltimea la crupa cu inaltimea la baza cozii-refelecta directia crupei.

            b). Raporturile de lungime. Relatii deosebite asupra conformatiei rezulta din raportul in care se gasesc trenurile anterioare, mijlociu si posterior. De exemplu, la caii de calarie, trenul mijlociu trebuie sa fie mai scurt decat cel anterior si posterior. Alungirea acestuia constituie defect important de conformatie. La porc, un tren mijlociu lung (mai ales datorita lungimii salelor) constituie o calitate. Se mai folosesc pentru aspectul conformatiei raporturile: dintre lungimea toracelui si lungimea trunchiului si dintre lungimea crupei su lungimea trunchiului.

            c). Raporturile de largime rezulta din compararea mai ales a largimilor: pieptului cu a toracelui, largimile crupei la solduri, articulatia coxofemurala si la ischii. Largimile se compara si cu inaltimea la greban. Raporturile variaza cu rasa, tipul morfoproductiv, sexul, varsta, conditiile de crestere si intretinere.

            d). Raporturile de ansamblu rezulta din compararea diferentelor dimensiunii de inaltime, lungime, largime si stabilirea unor indici corporali.

Metode de exprimare a rezultatelor aprecierii

exteriorului animalelor

            Metoda libera sau somatoscopica de examinare a exteriorului consta asa cum s-a vazut in aprecierea acestuia prin inspectie, (uneori si palpatie) analitica si de ansamblu operativa ce permite sesizarea unor particularitati de conformatie care reflecta aptitudinile productive ale animalului.

            Aceasta metoda este uneori influentata de un anumit subiectivism in modul de apreciere si de aceea personalul implicat in aceasta operatiune trebuie sa dea dovada de un grad ridicat de profesionalism, iar rezultatul final sa fie exprimat in note (puncte), dupa cum urmeaza: foarte bun = 5; bun = 4; mediocru = 3; submediocru=2; rau = 1

            La reproductie se admit numai animalele cu note de la 3 la 5. In practica, aceasta notare, printr-un calificativ general, se utilizeaza rar, la efective mari.

            O aprciere sistematica si stiintifica, se face examinand amanuntit si acordand puncte fiecarei regiuni corporale sau unui grup de regiuni. In acest scop sunt alcatuite tabele de punctare care sunt diferentiate pe specii, rase, varsta sau tip morfoproductiv.

            Pe baza notelor acordate fiecarui caracter sau grup de regiuni se stabilesc clasele partiale, iar pe baza acestora clasa generala care poate sa fie R, E, I si II in functie de destinatie si sex.

            Pentru usurarea muncii de apreciere se folosesc tabele de punctare in care nota maxima utilizata este 5. Diferentierea dupa valoarea care o au regiunile corporale se face prin folosirea unor coeficienti.

            Pentru a evita subiectivismul si unele greseli in aprecierea exteriorului animalelor, se utilizeaza si metode ajutatoare de exprimare a rezultatelor, ca de exemplu cea grafica si fotografierea.

            Metoda grafica permite exprimarea rezultatelor aprecierii prin semne ce arata forma si defectele regiunilor corporale. In cadrul metodei sunt doua variante: metoda conturului si metoda dreptunghiulara.

            Fotografierea are valoare stiintifica si documentara mare. O fotografiere este completa cand se face din fata, din profil, din sus sau lateral, inscriindu-se si numarul matricol al animalului si datele de origine.

Prelucrarea si valorificarea datelor biometrice

            Datele biometrice se calculeaza pe baza statisticii variabilitatii insusita la alte discipline.

            Pentru exemplificare redam modul de calcul al elementelor statistice, al inaltimii la greban, a unui lot de 116 juninci, din rasa Baltata romaneasca, la varsta de 12 luni.

            Valorile absolute stabilite in urma masuratorilor efectuate sunt urmatoarele:

100,

111,

116,

120,

130,

121,

109,

115,

115,

120,

113,

113,

110,

109,

112,

113,

115,

117,

113,

101,

132,

115,

118,

112,

115,

118,

115,

115,

115,

114,

116,

111,

114,

116,

114,

111,

116,

117,

111,

123,

116,

114,

116,

114,

111,

116,

117,

110,

116,

111,

120,

116,

123,

116,

110,

113,

115,

116,

113,

118,

115,

118,

118,

110,

118,

113,

110,

119,

110,

125,

103,

112,

109,

118,

112,

115,

122,

113,

110,

116,

116,

118,

116,

118,

115,

119,

115,

116,

117,

116,

118,

121,

118,

112,

128,

116,

107,

119,

116,

121,

116,

115,

122,

116,

116,

131,

110,

124,

116,

125,

117,

110,

116,

118,

117,

117.

            Sistematizarea datelor se face sub forma de “sir de variatie” in felul urmator:

1. Se stabileste limita superioara si inferioara a variabilitatii (132 respectiv 100 cm, datele subliniate in text).

2. Se stabileste amplitudinea variabilitatii (132-100 = 32 cm).

3. Se stabilesc clasele, prin impartirea amplitudinii in segmente egale, delimitate de valori ce poarta denumirea de “limite de clasa”, iar distanta dintre doua limite “interval de clasa” si se noteaza cu “i”. Intervalul de clasa se stabileste impartind amplitudinea la numarul de clase stabilit de operator (32 : 11 = 2,9 ≈ 3).

4. Se intocmeste un tabel in care se face repartizarea variatiunilor pe clase: valorile cuprinse in interiorul unei clase purtand denumirea de frecventa absoluta a clasei, si se noteaza cu “p” sau “f”.

Clase

Frecvente

100-102

//

2

103-105

/

1



106-108

/

1

109-111

/////

/////

/////

///

18

112-114

/////

/////

/////

///

18

115-117

/////

/////

/////

/////

/////

/////

/////

/////

///

43

118-120

/////

/////

/////

////

19

121-125

/////

//

7

124-126

////

4

127-129

0

130-132

///

3

In continuare se va alcatui sirul de variatie:

Clase

100-102

103-105

106-108

109-111

112-114

115-117

118-120

121-125

124-126

127-129

130-132

            Sirul de variatie si reprezentarea grafica a acestuia ne da relatii cu totul generale asupra variabilitatii caracterului studiat. De aceea, pentru obtinerea unor date precise ne servim de o serie de calcule matematice, care conduc la stabilirea estimatelor variabilitatii, ce se grupeaza in:

            Media aritmetica. Ea reprezinta valoarea centrala a variatiei insusirii urmarite.

            Indicii de dispersie, care ne indica modul in care valorile insusirii sau caracterului studiat sunt concentrate in jurul mediei.

Acestia sunt: deviatia standard, varianta, coeficientul de variabilitate si eroarea standard a mediei.

            Media aritmetica (X), se calculeaza dupa formula:

; in care:

            = media aritmetica;

            C = media aritmetica aproximativa (arbitrara), stabilita dupa frecventa maxima;

            Sfx = suma frecventelor inmultite cu valorile codificate;

            I = intervalul de clasa;

            n = numar de indivizi.

            Pentru stabilirea valorilor de calcul datele se sintetizeaza intr-un tabel care ajuta atat la aditionarea elementelor inregistrate, dar mai ales favorizeaza calculul propriu-zis

Clasele

F

Datele codificate x

fx

fx2

100-102

2

-5

-10

50

103-105

1

-4

-4

16

106-108

1

-3

-3

9

109-111

18

-2

-36

72

112-114

18

-1

-18

18

115-117

43

0

0

0 C=116

118-120

19

1

19

19

121-123

7

2

14

28

124-126

4

3

12

36

127-129

0

4

0

0

130-132

3

5

15

75

S

Sf(n)=116

Sfx(SX)=-11

Sfx2(SX)2=323

            Pentru stabilirea valorilor de calcul ne folosim de datele tabelului

           

            Varianta (s2) este o masura a variabilitatii care ne da datele necesare privind gradului de dispersie a valorilor individuale a caracterului studiat, fata de medie. Ea reprezinta patratul mediu al abaterilor datelor individuale de la medie si se calculeaza dupa formula:

            ;

in care:



            s2 = varianta;

            Sx2 = suma patratelor abaterilor de la medie;

            GL = numarul gradelor de libertate;

            i2 = patratul intervalului de clasa.

           

Valorile lui Sx2 se stabilesc dupa formula:

            ;

in care:

Sx2 = suma abaterilor patratelor;

SX2 = suma patratelor datelor individuale;

= termen de corelatie.

            Gradele de libertate” indica numarul valorilor independente intre ele si se obtin prin scaderea din totalul determinarilor a cifrei 1, (n-1)

           

           

            In statistica variatiunilor, varianta (s2) serveste la stabilirea deviatiei standard.

            Deviatia standard (s), reprezinta dispersia fata de media sau gruparea valorilor in jurul mediei (plus si minus variante ale caracterului sau insusirii studiate) si nu este altceva decat radacina patrata din varianta.

            ;

in care:

            s2 = varianta

            25,191 = 5,019 cm

            Eroarea standard a mediei . Cand studiem variabilitatea unui caracter la o grupa mai mare de animale, nu putem lua in cercetare toti indivizii din aceasta grupa, ci numai o parte din ei, media caracterului determinat fiind valabila insa la intreaga grupa existenta. Alegerea facandu-se randomizat (la intamplare), vom lua in studiu independent de vointa noastra fie mai multe plus-variante si mai putin minus-variante sau invers.

            Aceasta duce la obtinerea unei valori a mediei diferita de cea reala. Cu cat se analizeaza un numar mai mare de indivizi din grupa, cu atat indicii calculati vor fi mai apropiati de valoarea reala a mediei. De aici rezulta ca valoarea lui  este invers proportionala cu numarul de indivizi (n). De asemenea, eroarea este cu atat mai mare cu cat dispersia caracterului sau insusirii studiate este mai mare, deci eroarea este direct proportionala cu varianta.

Eroarea standard a mediei se calculeaza dupa relatia:

            ;

in care:

            = eroarea standard a mediei;

            s2 = varianta;

            n = numarul de indivizi.

           

            Coeficientul de variatie (V sau v%). In cazul insusirilor reprezentate prin unitati de masura diferite, pentru a putea face o comparatie a caracterelor si insusirilor intre ele, in scopul stabilirii cu ajutorul deviatiei standard a variabilitatii, raportam deviatia standard la medie fie in valori absolute, fie in valori relative, indice ce poarta denumirea de coeficient de variatie si se calculeaza cu ajutorul formulelor:

                                   

in care:

            V sau v% = coeficientul de variatie;

            S = deviatia standard;

            = media;

                       

            In final prezentarea datelor se face astfel:

n=116

±

Sx

S2

s

v%

115,73

±

0,465

25,191

5,019

4,336

STRUCTURA DE FAMILII A POPULATIEI

(Numarul si marimea familiilor, varianta marimii familiilor)

            Familia este un grup de indivizi apropiat inruditi intre ei apartinand ambelor sexe (parinti, fii, fiice = frati, surori (sibs) sau semifrati – semisurori (half-sibs), veri primari, ce apartin unei populatii; ele apar si dispar continuu, ca si indivizii, nefiind unitati evolutive, dar putand forma obiectul selectiei.

Practic, la animale se deosebesc trei tipuri de familii:

            - de frati (surori), reprezentata de descendenti ai aceleeasi mame si aceluiasi tata, intalnite la gaini (familie de gaina) sau la porci (familii de scroafa);

            - de semifrati (semisurori), descendenti rezultati din acelasi tata dar din mame diferite, intalnite la speciile unipare (familii de tauri, de berbeci);

            - amestec de frati si semifrati (surori si semisurori), descendenti ai aceluiasi tata din mame diferite dar multipare ( familii de cocosi, de vieri).

            Datorita implicatiilor lor in ameliorare, numarul si marimea familiilor face  obiectul unor calcule de optimizare.

            Familiile pot fi intalnite in matca, la testare si la intrarea in matca. Intereseaza in special numarul de familii si marimea familiilor la testare si la intrare in matca.

            N.B. Termenul de “familieeste impropriu folosit pentru a desemna haremul la gaini sau uneori o populatie. Animalele din orice populatie sunt inrudite intre ele, dar mai putin inrudite decat cele din familie (aproximativ cat ˝ veri primari). Cauza inrudiriii animalelor din populatie consta in primul rand in originea ei dintr-un numar mic de indivizi si apoi datorita marimii ei limitate.

Estimarea numarului si marimii familiilor la testare

            Numarul de familii la testare este de regula egal cu numarul de masculi din matca (familii de semifrati sau amestec de frati si semifrati) sau de femele din matca (familii de frati).

            Marimea familiilor se stabileste prin numarare; presupunand insa ca fiecare mascul monteaza un numar egal de femele si ca fiecare femela produce un numar egal de descendenti, se poate estima prin impartirea numarului de descendenti la numarul de familii.

Exemplu:

            Intr-o populatie de ovine Merinos de Palas (3150 capete) se folosesc 90 berbeci si se produc anual pentru testare (tuns) 2566 miori si mioare. Presupunand ca fiecare berbec monteaza un numar egal de oi dintre cele 3150 si ca fiecare oaie are sansa egala de a produce un descendent testat, sa se arate ce tip de familii exista si care este marimea ei.

Rezolvare:

            -  Sunt familii de semifrati;

            -  Numarul familiilor la testare este de 90;

            - Marimea medie a familiilor este de 28,5 semifrati si semisurori (2566:90=28,5).

Structura de familii a populatiei

(Evidenta originii)

            Numarul stramosilor unui individ creste cu fiecare generatie (n) in progresie geometrica (2n). Astfel, un individ are 2 parinti, 4 bunici (22), 8 strabunici (23) etc. Datorita marimii limitate a populatiei si numarului practic infinit de stramosi se ajunge ca dupa un anumit numar de generatii toti indivizii din populatie sa se inrudeasca intre ei. In realitate, un individ are de regula, un numar mai mic de stramosi decat este posibil, deaoarece unii dintre ei apar de mai multe ori, adica sunt stramosi comuni. Pentru lucrarile de selectie intereseaza, de regula, numai 1-2 generatii de stramosi; pentru cercetarea metodicii ameliorarii se iau uneori in consideratie toate generatiile cunoscute.

            Originea unui animal poate fi cunoscuta numai daca in ferma se tine:

            - evidenta montei, adica inregistrarea masculului care monteaza fiecare femela, fapt ce presupune marcarea vizibila, aplicarea montei dirijate sau in harem;

            - evidenta fatarilor prin inregistrarea mamei fiecarui produs si marcarea imediata a nou nascutilor. Aceste evidente sunt laborioase, cer responsabilitate si control.

            Evidenta originii se tine cu ajutorul pedigreului care poate fi de mai multe tipuri:

            - pedigreu clasic se prezinta sub forma unui tabel cu ramificatie in doua parti de sus in jos, la fiecare individ trecandu-se in stanga mama si in dreapta tatal; cuprinde 3-5 generatii, este inscris in registrele genealogice si in certificatele de vanzare a animalelor de reproductie;

            - pedigreu structural reprezinta o schema care respecta, in mare, principiul pedigreului clasic, dar masculii se noteaza cu patrate, femelele cu cercuri, stramosii comuni nu se trec de doua ori in pedigreu si sunt legati pe verticala prin linii sau printr-un T (pedigreu genetic vechi); de regula, pedigreul urmareste sa evidentieze stramosii comuni mamei si tatalui si numai pe acestia ii figureaza;

            - pedigreu in text (lant) este inregistrarea la rand a stramosilor, notand inrudirea lor cu individul fie prin litere (T, M, TM, MM, etc), fie prin cifre, care sa arate generatia, retinand ca se completeaza intai linia paterna (T, TT, TTT, etc.) si ca inainte de masculi se spune “din” iar inainte de femele se spune “si”; se folosesc registrele genealogice tiparite;

            - pedigreu de 2-4 linii aleatoare; de la parinti (2 linii) sau bunici (4 linii) inainte se noteaza numai un stramos din fiecare generatie, la intamplare, inregistrandu-se cate generatii este posibil; la doua linii se poate adauga si cel de al doilea parinte, ceea ce duce tot la 4 linii; foloseste la cercetarea stiintifica a populatiei (inrudite, consangvinizare, stramosi importanti);

            Originea grupurilor de indivizi se tine folosind pedigreul de grup:

            - pedigreul structural de grup realizeaza interconectarea pedigreelor structurale a mai multor indivizi inruditi, pentru a evidentia inrudirea dintre ei;

            - pedigreul incrucisat de grup reprezinta pedigreul unei intregi populatii, la care masculii au linii orizontale sau circulare pe care se trec toti fii si fiicele lor, legati prin linii verticale sau radiale cu mamele.

            Astazi, in lucrarile curente de ameliorare se inregistreaza in cazul metodelor de selectie familiala numai parintii; la nevoie se poate alcatui insa tot pedigreul. In selectia pe performante proprii nu se tine evidenta si nu se cunoaste originea animalelor.

            In trecut si uneori si astazi, pedigreele sunt trecute in registrele genealogice. Acestea cuprind, in afara de pedigreu, date in legatura cu performantele proprii, performantele ascendentilor si descendentilor. Aceste date sunt inregistrate astazi pe benzi magnetice si la nevoie pot fi scoase si prelucrate de calculatoare programate.

Exemplu:

            In baza datelor de mai jos se alcatieste pedigreul armasarului HADBAN XXIII (nascut in 1973 la herghelia Mangalia) si se transforma in pedigreu structural, iar facultativ in pedigreu aleator de 4 linii (Wright, 1924, Robertson, 1951) si de doua linii (Robertson, 1960). Sa se observe cum se da numele.

            Hadban XXIII din (1) Hadban XVII, din (2) Hadban VIIII, din (3) Hadban IV, din (4) Hadban III si (4) Amurath 11 si (3) Koheilan IV-17, din (4) Koheilan IV si (4) Ben-Ahmet si (2) El-Sbaa I-3, din (3) El-Sbaa I, din (4) El-Sbaa si (4) Kioumi si (3) Gazal II-1, din (4) Gazal II si (4) Gazal II-3 si (1) Hadban IX-6 din (2) Hadban IX, din (3) Hadban IV, din (4) Hadban III si (4) Amurath 11 si (3) Siglavy-Bagdady II din (4) Siglavy-Bagdady II si (4) Gazal II-10 si (2) Nedjari 13, din (3) Nedjari-Perkun, din (4) Nedjari si (3) Gazal II-3, din (4) Gazal II si (4) Hadban I-7.

Rezolvare:

            Se alcatuieste pedigreul clasic, se noteaza generatiile si se completeaza tinand seama de generatia indicata in paratenza si de indicatorul “din” sau “si”.

HADBAN XXIII

Hadban IX-6

Hadban XVII

Nedjari 13

Hadban IX

El-Sbaa 1-3

Hadban VII

Gazal

13

Nedjary-Perkun

Siglavy-Bagdady II

Hadban IV

Gazal

II -1

El-Sbaa

I

Koheilan IV-17

Hadban IV

Hadban 1-7

Gazal II

Fantazja

Nedjari

Gazal II-10

Siglavy-Bagdady II

Amurath 11

Hadban III

Gazal II-3

Gazal II

Kioumi

El-Sbaa

Ben-Achmet

Koheilan IV

Amurath 11

Hadban III

Consangvinizarea si incrucisarea

Estimarea efectului consangvinizarii

            Notiuni de rememorat: Consangvinizarea, homozigotia, depresiunea de consangvinizare.

            Cresterea homozigotiei dupa consangvinizare (efect genetic) este estimata prin coeficientul de consangvinizare (Fx pentru un individ si ∆ F la nivel de populatie, unde masoara cresterea mediei homozigotiei de la o generatie la alta).

            Coeficientul de consangvinizare pentru un individ se calculeaza pe pedigreu cu ajutorul urmatoarei relatii:

                       

            n1= numarul schimbarilor de generatie de la mama la stramosul comun cu tata;

            n2= numarul schimbarilor de generatie de la tata la stramosul comun cu mama;

            FA= consangvinizarea stramosului comun (in general se neglijeaza).

Important! Generatiile nu se numara de la individul X pentru care se calculeaza consangvinizarea, ci de la parintii lui.

            Insumarea de fractii intervine cand parintii au mai multi stramosi comuni sau cand acestia (acelasi stramos) se repeta.

            De remarcat ca Fx= r/2, deci consangvinizarea descendentului este jumatate din inrudirea parintilor.

            Cresterea homozigotiei la nivel de populatie se estimeaza pe baza marimii

populatiei (M+F folositi la reproductie),

           

            Intrucat aportul femelelor se poate neglija din cauza numarului lor mai mare se poate aproxima ca:

           

            Aceasta formula permite ca pornind de la o valoare preconizta a lui ∆F sa se poata stabili numarul de masculi necesari in populatie pentru a nu depasi valoarea data ∆F.

           

            Atentie la modul in care este exprimat ∆F!. Daca este in procente, se transforma in fractii zecimale sau se inmulteste rezultatul cu 100.

            Cresterea homozigotiei pe generatie se poate calcula si cu o formula simplificata care foloseste datele din pedigreele de doua sau patru linii intamplatoare.

Consangvinizarea totala

           

            Prin linie dubla se intelege o linie care uneste dubla aparitie a stramosului comun, atat in ascendenta mamei cat si in ascendenta tatalui.

            Liniile duble posibile se afla inmultind numarul de pedigree cu numarul de linii intamplatoare in pedigreu.

            In afara acestei consangvinizari totale realizate se poate calcula si o consangvinizare posibila, pe baza inrudirii in sine a populatiei ( R ), astfel:

           

            Consangvinizarea realizata prin aparitia stramosului comun in primele doua generatii ascendente se numeste consangvinizare curenta.

Diferenta pana la consangvinizarea totala este reprezentata de consangvinizarea recurenta.

            Pe baza acestor tipuri de consangvinizare se poate calcula un indice de subdivizare a populatiei in linii (Is):

           

Exemplu:

            Sa se calculeze FX pentru un individ cu parintii semifrati si pentru un individ cu parinti inruditi unchi-nepoata.

Rezolvare:

            Pedigreele structurale sunt urmatoarele:

           

Estimarea efectului incrucisarii

            Notiuni de rememorat: incrucisari de infuzie, absorbtie, simple, duble, rotative, heterozis.

            Incrucisarea de infuzie presupune ca o singura generatie sa se foloseasca masculi imigranti (1 sau 100% gene imigrante), revenind apoi la masculi autohtoni (0% gene imigrante), pana cand procentul genelor imigrante scade la nuivelul dorit. Calcularea acestui procent in fiecare generatie se face ca medie a procentelor de gene imigrante existente la parinti. Cand s-a atins procentul dorit, el este pastrat imperechind intre ei indivizii acelei generatii.

            Incrucisarea de absorbtie presupune ca timp de mai multe generatii sa se revina la masculi imigranti (1 sau 100% gene imigrante), pana cand procentul genelor imigrante creste la nivelul dorit. Calcularea acestui procent se face ca si la infuzie.

            Incrucisarea simpla presupune ca indivizii din F1 sa fie folositi numai in productie, urmand ca dupa reformare sa fie inlocuiti cu indivizi produsi ca si ei. Ei au cate 50% gene de la fiecare populatie parentala.

            Incrucisarea dubla presupune ca femelele din F1 (AB) sa fie folosite la reproductie, imperechindu-se fie cu masculi A sau B (incrucisarea de intoarcere) fie cu masculi din a 3-a populatie C (incrucisare tripla), fie cu masculi hibrizi si ei CD (incrucisare quadrupla). Procentul de gene de la fiecare populatie se calculeaza ca si in cazurile anterioare.

            Incrucisarea rotativa presupune ca numai masculii sa fie rasa curata, iar femelele sa fie impartite in atatea grupe, cate rase de masculi participa la rotatie. Fiecare grup de femele se imperecheaza toata viata cu o anumita rasa de masculi. Fiicele retinute la reproductie din fiecare grup inlocuiesc reforma femelelor in grupa vecina, schimband deci rasa masculului; se realizeaza astfel o rotatie a masculilor de la o generatie la alta. Procentul de gene de la fiecare rasa se calculeaza la fel.

            Efectul fenotipic al incrucisarii se estimeaza diferit dupa cum se are in vedere efectul interactiunilor aditive sau neaditive al genelor imigrante.

            Efectul fenotipic bazat pe aditivitate se obtine calculand media performantelor medii ale populatiilor parentale, ponderata cu procentul de gene cu care participa fiecare populatie la hibrid.

            Interactiunile neaditive provoaca o abatere a mediei reale a hibrizilor fata de media asteptata conform aditivitatii, abatere care se cheama heterozis sau valoarea hibrida.

            Heterozisul nu poate fi cunoscut decat dupa masurarea performantei la hibrizii F1.

Apoi el poate fi calculat ca abatere procentuala astfel:

                                   

            De remarcat faptul ca, la caracterele complexe, heterozisul se poate obtine cumuland heterozisul inregistrat la fiecare dintre insusirile care concura la realizarea acelui caracter.

            Performanta asteptata la hibrizii dubli se poate estima numai pe baza performantei hibrizilor simpli, facand media tuturor combinatiilor de hibrizi simpli care pot apare.

            : unde:

PAB= performanta la hibrizi simpli

PA, PB= performanta liniilor (parinti)

P(A x B) x C= performanta la hibrizii dubli (triliniari)

P(AB x CD)= performanta la hibrizii dublii (tetraliniari)

            Vezi schema de obtinere a hibridului tetraliniar Supercunirom

            Comparativ cu efectul mediu de heterozis dat de o incrucisare dubla la care participa n populatii, efectul mediu de heterozis dat de o incrucisare rotativa cu tot atatea populatii este diminuat cu .

Exemplu:

            Sa se stabileasca schema unei incrucisari de infuzie care conduce la 25% gene imigrante; sa se alcatuiasca apoi schema unei incrucisari de absorbtie care conduce la 75% gene imigrante.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5989
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site