Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


IGIENA ADAPOSTIRII ANIMALELOR DE FERMA

Zootehnie

+ Font mai mare | - Font mai mic



IGIENA ADAPOSTIRII ANIMALELOR DE FERMA




In conditiile tarii noastre nivelul factorilor climatici solicita intens animalele de ferma, motiv pentru care adapostirea devine o necesita­te. Prin adapostire actiunea factorilor climatici este estompata sau supri­mata, mediul are insusiri mai uniforme, dar in acelasi timp pot apare insu­siri care nu se intalnesc in mediul exterior, de aceea adapostirea pe langa o serie de avantaje, are si dazavantaje. Durata adapostirii este dependenta de specie si categorie de varsta si de productie.

Avantajele adapostirii animalelor rezida in calitatile mediului ferit de adaposturi, ca si in posibilitatea organizarii proceselor de pro­ductie cu mare eficienta economica. Dintre avantaje se pot sublinia:

- protectia animalelor de actiunea excesiva a factorilor climatici: temperatri scazute, precipitatii, vant, radiatii calorice solare excesive, reducand sau suprimand eforturile de adaptare. Principalul rol al adapostu­rilor este cel de tampon termic fata de variatiile continui ale temperaturii aerului atmosferic, reducand in sezonul rece pierderile de caldura, iar in sezonul cald, fluxul de caldura spre adapost;

               - posibilitatea dirijarii gradului de iluminare a mediului ca durata si intensitate, dupa cerintele animalelor;

- posibilitatea dirijarii calitatilor mediului adaposturilor prin echipamentele si instalatiile din dotare, pentru mentinerea la nivelul op­tim pentru animale;

- organizarea rationala a procesului de productie in acord cu spe­cificul animalelor adapostite: alimentatie, adapare, ingrijire recoltarea productiilor, iar prin mecanizarea activitatilor desfasurate, cresterea pro­ductivitatii muncii;

- animalele sunt mai usor supravegheate, devin mai docile, acciden­tele se reduc, iar actiunile curativo-profilactice se pot executa cu mai multa usurinta.

Dezavantajele adapostirii sunt prezente prin:

- sustragerea animalelor de la actiunea factorilor mediului natural care au rol stimulent si fortifica animalele. Absenta Ruv, a vanturilor mo­derate, a variatiilor termice cu amplitudine mare, pune animalele in condi­tii dificile la scoaterea din adaposturi;

- limitarea miscarii animalelor conduce la stari de hipotonie cu consecinte asupra functiei de reproductie, mai ales la animalele cu viata economica lunga;

- compozitia aerului din adaposturi se modifica prin cumularea de gaze nocive, pulberi si microorganisme, care slabesc rezistenta organica a animalelor;

- difuzarea bolilor infecto-contagioase se face cu mai multa usurinta prin concentrarea unui ­numar mare de animale, intr-un spatiu limitat ca intindere;

- se consuma energie si combustibili, care sunt insa compensate e­conomic de sporurile de productie obtinute.

 Cerinte  igienice in amplasarea fermelor si complexelor zootehnice

Amplasarea unitatilor zootehnice trebuie sa se faca dupa studii aprofundate, deoarece asigurarea cerintelor igienice, ca si cele economice, sociale, etc, trebuie realizate integral, avand in vedere durata activitatilor economice ce se desfasoara in acestea.

Locul pentru amplasare se alege pe baza studiilor pedo-climatice, hidrologice, social-economice, sanitare si sanitar-veterinare. Ele urmaresc incadrarea -unitatilor in cadrul natural, socio-economic si edilitar, vizand asigurarea unei rentabilitati economice maxime, printr-un flux productiv rational, alaturi ele cerinte pentru prevenirea poluarii mediului sau difu­zarea bolilor infecto-contagioase.

Cerintele economice.  In acest sens se impune fo­losirea terenurilor neproductive sau slab productive. Se are in vedere exis­tenta cailor de comunicatie, a surselor de apa si energie, toate vizand ficienta economica a productiei. Eficienta economica rezulta si din specifi­cul fermelor. Fermele producatoare de lapte, oua, carne se vor amplasa in zone preorasenesti, pentru apropierea de consumatori si transporturi iefti­ne si rapide ale acestor produse perisabile. In zonele rurale se vor amplasa fermele de reproductie, de crestere si de selectie.

Cerintele edilitare vizeaza amplasarea fermelor tinand seama de planul de sistematizare al localitalilor rurale si de perspectivele lor de dezvoltare, de folosirea sau construirea unor dotari edilitare comune unita­tilor zootehnice si localitatilor (alimentare cu apa, cu energie electrica, asezaminte culturale, etc.). Se are in vedere existenta si apropierea fortei de munca (sub 1 500 m) astfel incat, deplasarea persoanelor de la locuinte la ferme sa nu depaseasca 30 minute.

Cerintele sanitare si sanitar-veterinare sunt determinate de nece­sitatea prevenirii sau limitarii poluarii mediului cu crearea de riscuri de imbolnaviri si disconfort pentru populatie, ca si prevenirea zoonozelor, pentru apararea sanatatii publice. Pentru animale este vizata prevenirea contractarii bolilor infecto-contagioase sau difuzarea lor in afara unitatitlor, ca si asigurarea unor conditii care sa permita realizarea cerintelor igienice pentru adaposturi.

Functie de aceste cerinte, locul ales pentru amplasarea fermelor si complexelor zootehnice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- terenul ales sa fie suficient de mare pentru amplasarea corecta a adaposturilor si constructiilor anexe, in concordanta cu marimea efectivului si cu perspectivele de dezvoltare ale unitatilor;

- terenul sa aiba panta lina, uniforma, 1-3% spre S, SE sau SV, pen­tru o buna expunere la radiatiile solara si scurgerea usoara a precipitatii­lor, fara necesitatea unor lucrari speciale pentru evacuarea lor (canale, drenuri) ;

- nivelul perimetrului unitatii sa fie sub cal al localitatilor in­ vecinate, pentru a se evita scurgerile de apa sau dejectii spre acestea;

- terenul sa nu fie inundabil. Punctul cel mai jos al acestuia sa depaseasca cu minimum 0,5 m nivelul maxim posibil al apelor curgatoare din apropiere. Pentru amplasarea complexelor, nivelul maxim se considera cel atins odata la 100 de ani (risc 1%), pentru  ferme, odata la 50 de arni (risc 2%) ;

- terenul sa fie stabil, pentru a nu necesita lucrari speciale de consolidare (ziduri de sustinere), solul sa aiba permeabilitate mare, capa­citate de retinere a apei si capilaritate cat mai reduse, iar nivelul apei freatice la minimum 1,5 m adancime. Pentru cunoasterea acestor insusiri de­vine necesar studiul hidrologic prin foraje si cel al insusirilor fizice ale solului;

- terenul sa fie salubru, liber de contaminare persistenta (cu ger­meni anaerobi), fara infestare cu elemente parazitare dintr-o folosinta  an­terioara. Se impune in consecinta studiul insusirilor biologice ale solului;

- sa nu se foloseasca terenuri in vai stramte, neinsorite, umede, cu ceata persistenta sau in apropierea baltilor si mlastinilor, favorabile dezvoltarii insectelor hematofage;

- intregul perimetru trebuie sa fie protejat de vanturile puterni­ce, reci si de inzapeziri, in care scop se aleg pantele opuse vanturilor do­minante din zona, iar directia acestora sa fie opusa directiei localitatii apropiate;

- sa existe in apropiere pasuni si terenuri pentru culturi furaje­re, la care accesul sa se poata face direct, fara traversarea localitatilor sau contactul cu animale straine;

               - sa existe surse de apa in cantitate suficienta si la calitatile cerute de standardul apei potabile;

- sa existe surse de energie electrica, dar retelele de inalta ten­siune sa nu traverseze perimetrul unitatii, iar in apropiere sa nu se ga­seasca statii de transformare a curentului de inalta tensiune;

- sa fie in apropierea cailor ce comunicatie, dar nu mai apropape de 22 m de sosele nationale, 20 m de sosele judetene si 18 rn de drumurile co­munale. Nu se admite trecerea prin perimetrul unitatilor a soselelor, drumu­rilor, cailor ferate, a conductelor de gaze sau de canalizare publica;

- fermele nu se vor amplasa in apropierea combinatelor chimice, me­talurgice, termocentrale, care degaja gaze nocive si pulberi. Pentru evita­rea acestor riscuri, prin analiza chimica a aerului se pot realiza distante asigurate;

               - se vor cunoaste conditiile climatice ale zonei, prin analiza factorilor meteorologici (temperatura, precipitatii, radiatii, frecventa, taria si directia dominanta a vanturilor), prin masuratori pe o perioada cat mai indelungata. Valorile medii sunt elemente care trebuie folosite la proiecta­rea adaposturilor, reflectandu-se modul de orientare al acestora, in calita­tile si dimensiunile elementelor adaposturilor si a instalatiilor de clima­tizare;

- se vor respecta zonele de protectie sanitara stabilite de Minis­terul Sanatatii, pentru  prevenirea poluarii mediului ambiant al localitati­lor invecinate.

Distanta minima  dintre perimetrul fermelor sau complexelor pana la perimetrul centrului populat (incluzand si terenurile destinate extinderii localitatii) va fi de:

- 500-1 000 m la unitatile pentru cresterea porcinelor, dupa mari­mea acestora;

- 300-500 m la unitatile pentru bovine cu sub, respectiv peste 500 capete;

- 500 m la unitatile pentru cresterea pasarilor;

- 50 m la unitatile pentru ovine.

Zonele de protectie sanitar-veterinara, stabilite de M.A. (ordin 76/1979 si alte reglementari), urmaresc izolarea in spatiu a unitatilor zoo­tehnice pentru prevenirea difuzarii sau contractarii bolilor infecto-contagioase la/din unitatile vecine si protectia de poluare a centrelor populate.

Distantele minime dintre unitati sunt de:

- 200-500 m intre unitatile cu specii de animale diferitet in sistem de crestere intensiv;

- 100-200 m intre unitatile cu animale de blana si celelalte unitati zootehnice;

-          50-500 m intre fermele avicole cu diferite categorii de pasari.

               In cazul gospodariilor populatiei, ca si in fermele mici, rezultate din dezvoltarea acestora, nu se pot respecta aceste cerinte, fermele nefiind protejate, dar nici locuintele, care vor fi expuse disconfortului prin polu­area mediului. Vor trebui intocmite normative in acest scop, dar in princi­piu, dezvoltarea gospodariilor si a fermelor mici peste un anumit numar de animale nu va mai putea fi admisa in perimetrul localitatilor rurale compac­te, trebuind amplasate in afara perimetrului locuit.

Poluarea mediului de catre fermele zootehnice se realizeaza prin: gaze nocive si odorante, pulberi si microorganisme eliminate din adaposturi prin sistemul de ventilatie si antrenate la distanta de curentii de aer, care antreneaza si gaze odorante rezultate din descompunerea dejectiilor in mediul fermelor, precum si prin insecte si rozatoare provenite din mediul fermelor.

Sistematizarea fermelor si complexelor zootehnice

     Odata stabilit amplasamentul unitatilor, respectand incadrarea judi­cioasa in ansamblul teritorial, cerintele economico-edilitare si cele privind calitatile terenului, se impune organizarea rationala a perimetrului ales.

In afara de adaposturi, care servesc la cazarea animalelor si repre­zinta 65 - 80% din constructii, pentru realizarea productiei zootehnice, fer­mele si complexele au nevoie de:

               - cladiri si constructii auxiliare: fanare, silozuri, magazii, buca­tarii furajere, grupuri de muls, etc;

                         - cladiri si constructii accesorii: rezervoarele de apa, retele de a­limentare cu apa, retele de canalizare, amenajari si statii de prelucrare a dejectiilor, centrala termica, retele de distributie a energiei electrice si termice, cladiri sanitar-veterinare, abatoare, rampe de incarcare, cantare, remize, ateliere mecanice, etc;

- cladiri administrative si sociale: pavilioane administrative, cantine, filtre sanitare;

Toate aceste constructii trebuie sistematizate intr-un plan, care sa asigure izolarea in spatiu a unitatilor, realizarea unui flux tehnologic optim, specific fermei sau complexului, respectarea distantelor pentru asi­gurarea cerintelor igienice si de protectie fata de incendii.

Cerintele de sistematizare ale unitatilor zootehnice sunt reglemen­tate prin Legea sanitara veterinara nr.60/1974), (modificata prin legea 75/1991) prin normative si ordine ale MA, care stipuleaza urmatoarele cerinte:

a) Izolarea in spatiu se impune pentru prevenirea contractarii bolilor infecto-contagioase de catre animale. In acest scop,  perimetrul unitatii este sistematizat in zone concentrice.

               - zona de protectie, la periferie, este folosita pentru diferite culturi vegetale, care nu permit apropierea animalelor straine;

- zona de aparare cuprinde terenurile pentru producerea furajelor si pentru pasunatul animalelor unitatii, in care este interzisa folosirea ingrasamintelor organice din alte ferme sau ape reziduale;

       - zona interzisa, imprejmuita cu gard, in interiorul careia sunt amplasate constructiile fermei.

TEICHNER (1970), propune izolarea in spatiu cu urmatoarele zone:

- zona de protectie, la periferie, in scopul apararii unitatii de bolile infecto-contagioase, trebuind sa fie libera de agenti patogeni sau alte influente daunatcare sanatatii animalelor (poluanti ai mediului).

- zona oprita, situata central, imprejmuita, care protejeaza sana­tatea animalelor de pericolul contaminarii datorate circulatiei recontrola­te a vehiculelor, oamenilor si animalelor. Cuprinde domeniul exterior de a­provizionare - zona neagra, domeniul interior de aprovizionare si domeniul de productie propriu - zisa, incluzand adaposturile si unele constructii au­xiliare (grupuri de muls, etc.), formand impreuna - zona alba, necontamina­ta, separata prin garduri. Aceasta sistematizare este aplicata in unele complexe zootehnice de la noi.

Principiul alb - negru se aplica nu numai domeniului de aprovizio­nare, ci si altor cai de introducere a germenilor patogeni in unitati: de­zinfector pentru vehicule, pentru persoane, filtru sanitar pentru persoane.



b) Realizarea unui flux tehnologic optim se obtine prin gruparea constructiilor in sectoare functionale, astfel incat desfasurarea producti­ei sa se faca usor si eficient. In fermele mixte, gruparea adaposturilor si a constructiilor auxiliare se face pe specii, constituind sectoare separate prin garduri si plantatii. In complexele cu o singura specie, gruparea se face pe sectoare tehnologice: reproductie (gestatie, maternitati, crestere), productie, anexe si auxiliare. Dispunerea adaposturilor ca obiective de ba­za se face linear, grupate in baterii (pachete) pe mai multe randuri, in rozeta sau circular, ultimele doua solutii intalnindu-se numai in cateva complexe din tara noastra. Se urmareste realizarea unei circulatii usoare a animalelor, cu drumuri scurtefara intersectare a circulatiei pentru furajare, livrare de animale si produse si circulatia personalului.

c) Respectarea distantelor dintre sectoare si cladirile aceluiasi sector este impusa de cerinte sanitar-veterinare, cerinte igienice si de protectie impotriva incendiilor.

            Cerintele sanitar-veterinare impun distante minime pentru evitarea propagarii cu usurinta a bolilor infecto-contagioase intre sectoare. Ele sunt fixate prin normative si oscileaza intre 30 - 100 m.

Cerintle igienice impun distante minime intre adaposturi pentru asigurarea unei bune iluminari naturale si evitarea recircularii aerului e­liminat prin ventilatie la adaposturile vecine.

Distanta minima dintre adaposturile cu parter, fara padocuri este 6-10 m, crescand la 15 m sau mai mult, cand intre acestea exista padocuri sau solarii.

          Protectia fata de incendii se asigura prin distantele igienice in cazul adaposturilor construite din materiale rezistente la foc. Adaposturile construite din materiale semicombustibile sau combustibi1e se amplaseaza la distanta de 18 - 20 si intre ele.

d) Orientarea adaposturilor  in raport cu punctele cardinale, urma­reste realizarea protectiei impotriva vanturilor dominante, a supraincalzirii in timpul verii si asigurarea unei bune iluminari naturale.

Adaposturile inchise, avand ferestre pe ambii pereti longitudinali se orienteaza cu acest ax, paralel cu directia dominanta a vanturilor din zona, pentru a se expune o suprafata cat mai redusa (capatul adapostului). Adaposturile inchise cu ferestre pe o singura parte (cu fatada), ca si cele cu o latura deschisa (adaposturi semideschise, saivane, soproane), liniare sau incurbate (U, sau arc de cerc) se vor orienta cu fatada sau deschiderea opuse vanturilor dominante.

In tara noastra, corespunzator conditiilor climati­ce, in regiunile extracarpa­tice expuse Crivatului, care bate din N N E, axul longitu­dinal al adaposturilor inchi­se va fi orientat pe directia respectiva sau paralel cu me­ridianul. Cand configuratia terenului nu permite aceasta orientare, axul longitudinal va fi pe directia E-V, dar in peretele nordic se vor ampla­sa numai 1/4 - 1/3 din numarul ferestrelor. Adaposturile cu fatada sau semideschise se orienteaza cu partile respective spre S, SV. In celelalte zone ale tarii, orientarea se face dupa directia dominanta a vanturilor locale si dupa configuratia tere­nului.

Pentru o buna iluminare naturala, adapostuirle inchise cu ferestre in ambii pereti longitudinali se orienteaza cu axul  lung pe directia N - S, iar cele cu fatada sau deschise, cu aceasta latura spre S.

Pentru a concilia cele doua cerinte - orientare du­pa directia vanturilor domi­nante si pentru buna ilumi­nare - se admit abateri de la directiile indicate cu 25 – 45o .

Orientarea dupa meridi­an este favorabila si bilan­tului termic al adaposturi­lor. In timpul iernii se pierde mai putina caldura din adaposturi sub actiunea vanturilor,      iar vara cand in orele amiezii intensitatea radiatiilor calorice este maxima sunt receptionate pe o suprafata mai mica din adapost decat in orientarea E - V, permitand mentinerea unei temperaturi mai putin ridicate in adaposturi.

e) Organizarea drumurilor interioare pentru asigurarea circulatiei, urmareste realizarea facila a fluxului tehnologic si evacuarea rapida a ani­malelor in cazuri de calamitati naturale, trebuind sa fie cat mai scurte pentru a putea fi pavate economic, usurand transporturile si evitand toto­data introducerea noroiului in adaposturi prin animale, mijloace de trans­port si oameni.

Cerintele privind sistematizarea fermelor nu se pot realiza in gos­podariile mici cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie.

                 Arhitectonica adaposturilor pentru animale

Spre deosebire de locuintele umane si chiar de adaposturile din gospodariile populatiei, adaposturile din unitatile mari au o linie simpla, functionala, sub forma de pavilioane, cu acoperis in doua ape si capetele sectionate drept. Elementele de inchidere delimiteaza un spatiu care in plan are forma dreptunghiulara, determinata de numarul mare de animale cazate/adapost, imprimand lungimi corespunzatoare, dar latimile nu pot depasi anu­mite dimensiuni, necesitate de nevoia de iluminare naturala eficienta.

Sistemul pavilionar (pavilioane, hale), cel mai mult folosit, pre­zinta avantajul ca se pot asigura conditii mai bune de microclimat, facili­teaza circulatia animalelor si a mijloacelor de transport tehnologic, asi­gura o mai buna protectie animalelor prin efective relativ mai mici, dar o­cupa o suprafata de teren mai mare, iar investitiile sunt de asemenea mai mari, prin volum mai mare de constructii, drumuri si instalatii.

Sistemul comasat (compact), se caracterizeaza prin gruparea mai mul­tor adaposturi pavilionare sub acelasi acoperis, rezultand adaposturi de mare capacitate. Are avantajul volumului mai redus de constructii, deci economii de investitii, reducerea pierderilor de caldura spre mediu, ocupa o suprafa­ta mai redusa de teren, ca si drumuri si retele mai scurte. Circulatia ani­malelor si a mijloacelor de transport este mai dificila, ca si asigurarea iluminarii naturale. Comasarea se poate face pe orizontala, rezultand ada­posturi cu latimi mari, pentru porcine, ovine, bovine; sau pe verticala, re­zultand adaposturi etajate cu doua sau mai multe niveluri pentru pasari si porcine.

O tendinta actuala in realizarea adaposturilor este modularea, care permite folosirea larga a elementelor tipizate, adaposturile rezultate ofe­rind posibilitatea schimbarii tehnologiei, a destinatiei pentru alte catego­rii din cadrul unei specii sau chiar pentru alta specie. Cea mai noua ten­dinta este containerizarea, adapostul fiind realizat din containere de dimen­siuni mari, transportabile, dotate cu instalatiile necesare, care prin ala­turare permite obtinerea celor mai variate capacitati de cazare.

                Cerinte igienice privind materialele de constructie

pentru adaposturi

Calitatile mediului adaposturilor depind in mare masura de insusi­rile specifice ale materialelor de constructie si de modul lor de folosire. Fiind utilizate in scopul izolarii mediului adaposturilor de cel al zonei in care sunt amplasate, intre materialele care compun elementele adapostu­rilor si insusirile mediului se stabilesc raporturi, din care rezulta anu­mite cerinte pentru materialele folosite.

a) Raporturile cu caldura sunt cele mai importante, avand in vede­re rolul acesteia in asigurarea temperaturii in adaposturi, ca principal factor de microclimat. Materialele de constructie a adaposturilor realizea­za un tampon termic intre adapost si mediu, eficienta acestuia fiind depen­denta de calitatile termotehnice ale materialelor utilizate. In general ni­velul termic al mediului adaposturilor exprimat prin temperatura este mai ridicat decat al mediului exterior, motiv pentru care se produce un trans­fer permanent de caldura de la adapost spre mediu. Transferul se realizeaza prin mijloace fizice: conductivitate, convectie si radiatie, manifestate simultan, dintre care conductivitatea are un rol major.

Fiecare material de constructie are o anumita conductivitate ter­mica (l), determinata de densitate, de porozitate, de umiditate si nivel termic al sau si al mediului in care se afla, valoare care este determinata si se poate gasi in tabele. In practica, elementele de constructie sunt re.alizate din materiale diverse, motiv pentru care, apare utila cunoasterea coeficientului de transmisie termica (k), reprezentand cantitatea globala

de caldura transmisa printr-un element de constructie (perete, tavan, fe­restre, etc.), avand aria de 1 m2, in timp de o ora, la o diferenta de tem­peratura de  10 C intre cele doua fete. Se exprima in kcal/m2.h.0C, poate fi calculat sau gasit in tabele pentru diferite structuri si dimensiuni ale elementelor de constructie. Cu cat valoarea k este mai mica, rezultata din materiale poroase, cu densitate mai mica si din elemente de grosimi mai mari, cu atat rezistenta la transmisia termica este mai mare, elementul respectiv mai bun termoizolant, putand mentine mai eficient caldura in adapost. Cunos­cand cerintele de temperatura din adaposturi, functie de specia si categoria de animale ce vor fi cazate se aleg materialele si se dimensioneaza elemen­tele de inchidere a adaposturilor, astfel incat sa se asigure aceste tempe­raturi. Pentru conditiile tarii noastre, sunt satisfacatoare valorile k ale principalelor elemente ale adaposturilor, precizate prin ordinul MAIA nr. 76/1979. Fluxul de caldura prin elementele de constructie exprimat prin k este real pentru elementele integre. In cazul elementelor de­teriorate (tencuiala cazuta, fisuri, goluri), cresc valorile k, intre inte­rior si exterior stabilindu-se punti termice prin care pierderile de caldu­ra sunt mari.

b) Raporturile cu radiatiile  sunt determinate de calitatea suprafetei materialelor (netezime, culoare), care contribuie la absorbtia, difuzia si reflexia radiatiilor.

Materialele avand suprafata neteda si culori deschise reflecta ma­joritatea radiatiilor. Reflexia radiatiilor luminoase - albedou, este favo­rabila unei bune iluminari a mediului adaposturilor, iar reflexia radiatii­lor infrarosii solare de catre acoperis si pereti, favorabila mentinerii unei temperaturi mai coborate in timpul verii.

         c) Raporturile cu aerul rezulta atat prin temperatura acestuia com­parativ cu cea a materialelor, conducand la raporturi termice, dar si din structura materialelor. Structura poroasa a materialelor deterrnina permeabi­litatea pentru aer. Porii ocupati cu aer reprezinta un mediu rau conducator de caldura, materialele avand calitati termoizolante cu atat mai bune, cu cat porii din material au un volum total mai mare. Prin permeabilitate se reali­zeaza un schimb permanent de aer dintre adapost si mediul exterior, marimea schimbului fiind dependenta de diferenta de presiune a aerului dintre cele doua medii. Volumul de aer schimbat nu satisface insa nevoile de ventilatie, dar contribuie la pierderile de caldura din adaposturi. De aceea, mate­rialele cu porozitate mare sau cu cavitati sunt recornandate, ele nu trebuie sa permita schimbul de aer prin masa lor.

    


          d) Raporturile cu apa sunt determinate de asemenea de porozitate, porii materialelor putand fi ocupati de apa prin condensarea vaporilor din aer dupa atingerea saturatiei la temperaturi scazute sau cu apa sub forma lichida in urma ascensiunii capilare din sol sau in urma infiltratiilor diverse ale apei in materiale. Prezenta apei este daunatoare atat prin eliminarea aerului din pori crescand valoarea k, cat si prin reducerea durabilitatii materialelor.

               Permeabilitatea pentru aer si apa pot fi reduse sau anulate prin acoperirea materialelor avand asemenea insusiri, cu materiale impermeabile (tencuiala, sclivisire, bitum, folii de materiale plastice).

Alte cerinte ale materialelor de constructie se refera la rezisten­ta la uzura fizica in urma diverselor solicitai, la uzura chimica prin substante dezinfectante, dejectii, precum si rezistenta la foc, dupa care materialele se impart in rezistente (necombustibile) sau cu grade diferite de combustie (semicombustibile, semiinflamabile sau inflamabile).

O cerinta de prim ordin este cea economica, materialele de construc­tie pentru adaposturi trebuind sa fie cat mai ieftine, sa se gaseasca faa dificultate.

 

CERINTE IGIENICE PRIVIND PARTILE COMPONENTE ALE ADAPOSTURILOR

Adaposturile din unitatile zootehnice mari sunt construite dupa pro­iecte realizate de organe specializate, care au castigat o buna experienta in domeniu. Materializarea proiectelor se face de catre unitatile de con­structii, care folosesc tot mai mult elemente tipizate si mijloace mecanice, crescand ritmul de executie si eficienta economica. Existenta proiectelor, . ca si experienta constructorilor nu conduc automat la adaposturi


care sa raspunda tuturor exigentelor igienice, chiar cind proiectele sunt care sa raspunda tuturor exigentelor igienice, chiar cind proiectele sunt corespun­zatoare. Unele deficiente in etapa de proiectare, folosirea altor materiale si echipamente decat cele incluse in proiect, executia de calitate inferioa­ra sunt tot atatea cauze care conduc la adaposturi mai putin corespunzatoa­re. Revine medicului veterinar sarcina colaborarii cu proiectantul, precum si urmarirea realizarii constructiilor conform proiectului, sarcina care poa­te fi indeplinita eficient numai prin cunoasterea macar sumara a elementelor din proiect, a partilor componente ale adaposturilor, a instalatiilor si do­tailor necesare functionalitatii adapoaturilor, asigurarii calitatii medi­ului acestora.

                            Elementele de inchidere a adaposturilor

Realizarea mediului cu insusiri specifice in interiorul adaposturi­lor - microclimat - impune izolarea lor de mediul exterior, care se obtine prin elementele de inchidere. Principalul rol al acestor elemente este cel de tampon termic intre adapost si mediu, in scopul mentinerii unei tempera­turi interioare la cerintele animalelor cazate, dar totodata si pentru pro­tectia animalelor de intemperii: precipitatii, vanturi, radiatia solara ex­cesiva. Participarea elementelor de inchidere la izolarea de mediul exterior nu este egala, de aceea atat solutiile constructive, cat si materialele ao­losite, difera dupa .elementul considerat.

                             Fundatia

               Fundatia reprezinta elementul de constructie care se implanteaza in

sol, pe care se sprijina adaposturile. In afara de rolul de sprijin, funda­tia trebuie sa evite scurgerea dejectiilor si a apelor reziduale din adapost sau infiltrarea apelor meteorice din exterior si umezirea peretilor. Pentru aceste scopuri, la constructia fundatiilor se folosesc materiale rezistente si impermeabile. Cele mai bune materiale sunt betonul si blocurile de pia­tra (de rau sau cariera), legate cu mortar de ciment. Dupa natura solului si sarcina de sprijin, fundatiile pot fi continui (sub ziduri) sau izolate, ca sprijin pentru stalpii de sustinere a adapostului. Latimea fundatiei este mai mare cu cca 5 cm de fiecare parte, iar inaltimea depaseste cu 20-50 cm nivelul terenului in exterior si cu minimum 10 cm nivelul pardoselii adapos­tului, constituind soclul. Intre soclu si pereti se interpune izolatia hi­drica, din 1 - 2 foi de carton bitumat, lipite cu bitum la cald, pentru ru­perea ascensiunii capilare


a apei din sol, care ar umezii peretii (igrasie). Dupa natura terenului se poate face si izolarea hidtrica a partilor laterale ale fundatiei, cu bitum cald.

                 Peretii exteriori

               Peretii constituie elementul de inchidere care delimiteaza adapos­turile pe orizontala, creand spatiul necesar cazarii animalelor. Au rol ter­moizolant si adeseori portant pentru tavan si acoperis. Rolul termoizolant este esential, deoarece prin pereti se pierde pana la 20-25% din totalul pierderilor de caldura prin elementele de inchidere ale adaposturilor. Pentru acest motiv la constructia peretilor se impune folosirea de materiale cu o capacitate de termoizolare cat mai mare, precum si ingrosarea lor pana la realizarea coeficientilor de transmisie termica recomandati, dupa destinatia adaposturilor. Grosimea peretilor depinde de materialele folo­site si de zona climatica in care este amplasat adapostul. Pot fi realizati din diverse materiale.



      Pe langa cerintele de termoizolare, peretii trebuie sa nu fie higroscopici, sa fie rezistenti, greu irlflamabili si netezi, pentru a se curata si dezinfecta cu usurinta. Higroscopicitatea se combate prin tencuire, scli­visire, aplicare de folii din mase plastice, vopsire, placare cu faianta. Suprafata neteda se obtine din structura materialului sau prin aplicarea tencuielilor, care trebuie sa fie cat mai bine finisate.

Peretii din materiale locale: chirpici, paianta, nu sunt corespun­zatori igienic deoarece au porozitate mare, higroscopicitate mare, nu pot fi curatati si dezinfectati eficient, sunt nerezistenti si usor degradati de rozatoare. Peretii din lemn, buni termoizolanti, nu corespund deoarece se curata si dezinfecteaza cu greutate, sunt inflamabili si au pret ridicat.

Peretii trebuie mentinuti integri, curati, varuiti. Operatiile de intretinere se fac periodic, odata cu dezinfectia adaposturilor.

                                   Tavanul

         Tavanul (planseul), reprezinta elementul de inchidere care delimi­teaza adapostul in inaltime si separa nivelurile in cazul adaposturilor eta­jate. Inaltimea de amplasare variaza intre 1,8 - 3,5 m, dependenta de desti­natia adapostului, in special de asigurare a volumului acestuia. Fiind situ­at in partea superioara a adapostului spre care se indreapta


aerul cald, prin tavan se pierde pana la 50% din caldura pe care adapostul o pierde prin ele­mentele de inchidere. Aceasta situatie impune ca la construirea tavanelor sase foloseasca materiale foarte bune termoizolante, pentru a evita pierderile calorice mari si condensarea vaporilor , care degradeaza materialele si cad pe corpul animalelor sub forma de picaturi.

Tavanul poate fi construit din lemn, avand grinzi de sustinere spri­jinite pe pereti, podina din scanduri si straturi termoizolante.

               Podinele pot fi pe un singur strat, situat deasupra grinzilor, peste care se aplica un strat termoizolant dintr-un amestec de argila cu paie tocate, rumegus sau zgura, in grosime de 5 cm. Mai bun este tavanul cu podina in 2 straturi, unul superior (podeala), altul sub grinzi(tavaneala), termoizolarea realizandu-se atat prin scanduri, cat si stratul de aer inchis intre ele. Partea inferioara a tavanului este preferabil sa fie tencuita pentru a mari izolarea termica, dar si gradul de netezime, favorizand curatenia si dezinfectia.

       Atat tavanele din lemn cat si cele din beton sunt costisitoare. Un material local ieftin sunt placile de stufit, cu conditia sa fie izolate hi­drofug prin folie din material plastic, in caz contrar se degradeaza usor,ca si stuful sau paiele folosite in unele adaposturi mai ales la saivane. Oricare ar fi materialul folosit, tavanul trebuie sa fie neted pentru curatenie si dezinfectie usoara, sa fie uscat si curat. Materialele care nu indeplinesc aceste cerinte.

In ultimii ani majoritatea adaposturilor construite sunt lipsite de tavan, atat din motive economice, cat si de marire a cubajului adaposturiror in urma cresterii densitatii animalelor in adaposturi. In acest caz, rolul tavanului este preluat de acoperis.

                 Acoperisul

      Acoperisul este elementul de inchidere, cu rol de protectie fata de precipitatiile atmosferice. La adaposturile fara tavan, acoperisul realizeaza si izolarea termica, fiind prevazut cu elemente de izolare corespunzatoare.

Acoperisul se compune din: sarpanta ca element de rezistenta si in­velitoare, care asigura hidroizolatia, trebuind sa realizeze un strat conti­nuu, etans la precipitatii. La adaposturi se folosesc acoperisuri cu supra­fete plane cu doua pante. Sarpantele pot fi din lemn, din metal sau din be­ton armat, iar 1nvelitoarea din diferite materiale. lnvelitorile traditionale


din sindrila, paie, stuf, sunt putin rezistente, inflamabile si ofera o hi­droizolatie incompleta, fiind folosite mai ales pentru amenajari zootehnice cu folosinta temporara (tabere de vara). Invelitorile din tigla (solzi sau profilate), ofera o buna hidroizolatie si rezistenta, dar cer mult material lemnos. Cartonul bitumat aplicat pe scandura ofera o buna hidroizolatie, dar este inflamabil si cu rezistenta redusa, fiind folosit pentru acoperirea so­proanelor si a adaposturilor de vara.

       Tabla zincata sau vopsita, are bune calitati hidroizolante, dar conductivitate termica ridicata, incat iarna se pierde multa caldura din a­dapost, vara se incinge. Pentru zonele sudice ale tarii s-ar indica foliile din aluminiu, cu grad mare de reflexie a radiatiilor calorice, pentru evita­rea temperaturilor ridicate din adaposturi. Acoperisurile traditionale, pe langa dificultatile de hidroizolatie, de rezistenta si de termoizolare, functie de material, cer manopera multa si folosirea unor cantitati mari de material lemnos cu pret ridicat.

    Solutiile constructive moderne pentru acoperisuri utilizarea de materiale hidro- si termoizolante rezistente, unele din materiale prefabricate.

     Oricare ar fi materialele si solutiile folosite, acoperisu1 trebuie sa depaseasca laturile adaposturilor formand stresinile, pentru protectia peretilor de precipitatii. La adaposturi este satisfacatoare indepartarea precipitatiilor prin stresini cu picatura libera, desi mai buna (dar mai scumpa) este colectarea apei in jghaburi si conducerea jos prin burlane.

                                Ferestrele

     Ca elemente de inchidere, ferestrele sunt suprafete transparente incluse in peretii exteriori, in scopul iluminarii naturale a adaposturilor si activarea ventilatiei naturale in timpul verii. Sunt formate din toc fi­xat in pereti si din cercevele, ambele putand fi din lemn sau din metal. Pe cercevele se monteaza geamul din sticla avand grosimea de 1,6 - 2,5 mm. Am­plasarea ferestrelor se face in peretii longitudineli ai adaposturilor sau

in peretii cu expozitie sudica, astfel incat dupa orientarea axului adapos­turilor sunt protejate de vanturile reci, dominante. Coeficientul de trans­misie termica (k) este cuprins intre 2 si 5, conducaad la pierderi calorice mari, motiv pentru care suprafata totala pentru un adapost este stabilita in scopul asigurarii nevoilor minime de iluminare naturala. Inaltimea de ampla­sare apreciata de la pardoseala la marginea inferioara - parapet - este mare la adaposturi, in general 1,5 - 1,8 m. Pervazul ferestrei trebuie inclinat in jos, atat in exterior cat si in interior, pentru a asigura scurgerea apei din precipitatii sau din condens.

Ferestrele pot fi simple, cu o singura cercevea, existand si feres­tre simple cu geam dublu si duble cu doua cercevele, separate sau cuplate, avand doua geamuri.

In conditiile climatice din tara noastra sunt necesare ferestre duble, deoarece .ferestrele simple pe langa o redusa izolare termica, conduc in timpul iernii la inghetarea condensului pe geam, gheata putand atinge 3­4 cm grosime, reducand mult transparenta. Cele mai bune sunt ferestrele du­ble cu cercevele separate, dar apropiate ca valoare sunt si cele cuplate, care asigura o buna termoizolare, iar gheata nu se formeaza cea mai mare parte a zilei lumina.

  Servind si pentru ventilatie, cel putin 50% din ferestre tre­buie prevazute cu sis­tem de deschidere. Deschiderea se poate face prin pivotare, dar nu se preteaza pentru adaposturi, deoarece impiedica circulatia oamenilor si a anima­lelor, iar aerul rece din timpul iernii co­boara direct spre a­nimale. Cele mai bune sunt ferestrele bascu­lante, care orienteaza aerul rece spre partea superioara a adapostului, protejand animalele. Pentru reducerea la minimum a pierderilor de caldura, ferestrele trebuie sa fie integre, sa se inchida etans, iar tocurile bine fixate in pe­reti. Pentru acelasi motiv unele adaposturi sunt lipsite de ferestre (ada­posturi blindate).

                                      Usile

    Usile sunt elemente de inchidere destinate asigurarii circulatiei animalelor, a mijloacelor de transport si a persoanelor. Desi au suprafata redusa, prin usi se pierde caldura, valoarea k la usile folosite uzual fiind cuprinsa intre 2,2, si 5. Pentru acest motiv, usile trebuie sa fie integre, sa se inchida etans si sa se amplaseze in partea opusa vanturilor dominante.


    Se compun din toc, fixat in pereti si foaie, care este mobila. Se confecti­oneaza din lemn sau metal. Cele din lemn pot avea foaie simpla sau dubla, cu sau fara material termoizolant, cele din metal cu foaie simpla, preferabil termoizolata. Partea inferioara a usilor din lemn trebuie protejata cu ta­bla, pentru a evita deteriorarea de catre rozatoare.

   Dimensiunile usilor sunt dependente de solutia tehnologica privind transportul furajelor si evacuarea gunoiului de grajd, fiind cuprinse intre 1,5 - 3 m latime si 2 - 4 m inaltime. Usile cu latime pana la 2 m se deschid prin pivotare, avand unul sau doua canaturi, cu deschidere numai spre exterior, in sensul de eva­cuare a animalelor in cazuri de urgenta (incendii, inundatii, cu­tremure). Usile pivotante se des­chid usor, dar prin greutate mare se defecteaza repede si nu se mai etanseaza bine.

  Usile cu latimi mari se des­chid prin glisare pe sine, para­lel cu peretii. Golul dintre usa si zid trebuie inchis cu garnituri din cauciuc pentru a evita pierderile de caldura din adapost si patrunderea vantului si zapezii in cazul viscolelcr.

   Pragul usilor trebuie sa fie la nivelul pardoselii adapostului, iar in exterior cu 5 - 6 cm peste cota terenului, pentru a evita patrunderea a­pelor meteorice in adapost. Aceasta inaltime se amenajeaza sub forma de pan­ta pentru a evita impiedicarea animalelor cu producerea de leziuni in speci­al la copite si ongloane.

  Numarul usilor este dependent de capacitatea adaposturilor si de specia cazata, urmare a numarului maxim de animale ce pot fi evacuate de ur­genta pe o usa. Este necesara o usa pentru maximum: 25 cabaline de reproduc­tie, 35 animale de munca, vaci si scroafe cu purcei, 50 de vitei si tineret taurin, 200 porci la ingrasat, oi si capre. Amplasarea se va face cat mai u­niform, astfel incat lungimea drumului parcurs sa nu depaseasca 30 m in ca­zul animalelor legate si 50 m pentru cele in stabulatie libera. Usile pentru iesirea porcinelor in padoc, de dimensiuni mai mici,: trebuie de asemenea termoizolate. Deschiderile din pereti pentru evacuarea mecanica a gunoiului de grajd, vor fi protejate cu perdele din foi groase de cauciuc.

                                    Pardoseala

     Ca element de inchidere, pardoseala delimiteaza partea inferioara a adaposturilor, constituind suprafata de sprijin pentru animale, mijloace de transport sau persoane. Prin situarea ei, este elementul de inchidere cu ca­re animalele iau contact direct. Pentru a influenta cat mai putin animalele, a permite realizarea unui mediu in adaposturi cat mai apropiat de cerintele acestora, ca si desfasurarea unui proces tehnologic facil, pardoseala trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte igienice si tehnice:

-          sa aiba capacitate de izolare termica mare, deoarece animalele vin in contact direct cu pardoseala. Ca element de inchidere, desi suprafa­ta pardoselii este mare, nu participa cu o cota insemnata la pierderile to­tale de caldura din adapost, deoarece este asezata direct pe sol, care isi mentine o temperatura pozitiva chiar cand temperatura aerului este coborata. Contactul direct cu pardoseala a animalelor in decubit, impune ca prin ma­surile de termoizolare, pierderile de caldura sa fie cat mai mici. O buna pardoseala trebuie sa aiba o temperatura de contact (a stratului superfici­al), cu cel mult 2,5 – 3 C sub cea a aerului din adapost. Pentru acest mo­tiv, functie de sensibilitatea animalelor, prin materialele folosite, va­loarea k a pardoselilor, trebuie sa fie mai mica decat a celorlalte elemen­te de inchidere;

-          sa fie plana, fara denivelari care obosesc animalele in pozitie patrupodala si produc compresiuni si plagi decubitale la animalele culcate. Planeitatea nu impune orizontalitatea, din contra, pardoseala trebuie sa aiba o inclinatie - panta, necesara scurgerii dejectiilor lichide si a ape­lor de spalare, pentru a mentine suprafata cat mai uscata;

-          ru­gozitatea necesara pentru adeziunea copitelor si ongloanelor depinde de na­tura materialelor, dar poate fi ameliorata in cazul materialelor alunecoase prin materiale rugoase fine, care sa nu determine tocirea intensa a copite­lor si ongloanelor;

-          sa fie elastica,  pentru a nu obosi animalele si pentru a evita a­fectiunile podale prin duritate mare;

-          sa fie impermeabila la suprafata, pentru a evita imbibarea cu li­chide, cu pierderea capacitatii de izolare termica, iar prin descompunerea dejectiilor infiltrate, ar vicia calitatile aerului;

- sa fie rezistenta la uzura fizica, conferindu-i durabilitate de cel putin 10 ani si pentru a evita formarea pulberilor in urma uzurii;


-    sa fie rezistenta la uzura chimica (coroziune) sub actiunea de­jectiilor, dar mai ales a substantelor dezinfectante; unele folosite in con­centratii mari sau in solutii fierbinti;

 -    sa asigure o buna izolare impotriva rozatoarelor, pentru a evita invazia adaposturilor de catre acestea.

               Calitatea pardoselilor dintr-un adapost nu este uniforma, motiv pentru care se pot distinge:

               - zona de stabulatie, denumita si zona de odihna, amenajata sub

forma de standuri sau boxe;

               - zona de depunere a dejectiilor, la marginea standurilor sau in boxe;

              - zona de circulatie pentru animale, mijloace de transport, persoa­ne, realizata sub forma de alei sau culoare. Delimitarea zonelor nu este in­totdeauna precisa, adeseori aceeasi zona poate fi folosita pentru stabulatie si depunerea dejectiilor.

Pentru zona de stabulatie se impune realizarea tuturor cerintelor igienice, in special cele privind izolarea termica, elasticitatea, planeita­tea si nealunecarea; in zona de depunere a dejectiilor, cerintele de rezis­tenta la uzura chimica; in zona de circulatie, cele de rezistenta la uzura fizica.

     Dupa modul de prezentare, pardoselile adaposturi lor pot fi: pardo­seli continui si pardoseli discontinui sub forma de gratare sau plasa.

a. Pardose1i1e continui, realizeaza o suprafata compacta, impermea­bila. Sunt compuse obisnuit din 3 straturi: strat suport, strat pentru rupe­rea ascensiunii capi1are a apei si strat de uzura in partea superioara, in contact cu animalele.



  Grosimea pardoselilor este variabila, dar se inscrie intre 20-25 cm, suprafata lor trebuind sa depaseasca cu minimum 5 cm cota terenului exterior, pentru a evita patrunderea apelor meteorice in adapost. Pardoselile se sprijina obisnuit pe sol, dupa indepartarea stratului de teren vegetal pe o adanci­me de 10 - 20 cm, dupa care se aseaza straturile care le constituie:

stratul suport este format din pamant compactat in straturi su­prapuse asigurand rezistenta, egalizarea nivelului si panta necesara;

                   stratul pentru ruperea ascensiunii capilare, format din pietris in grosime de 5 - 10 cm;

stratul de uzura in partea superioara, din diferite materiale. Rolul termo- si hidroizolant este asigurat de acest strat sau se includ ma­teriale corespunzatoare in stratul suport. Tipurile de pardoseli continui se denumesc de regula dupa felul materialului din care este realizat stra­tul de uzura.

  Pardoseala din pamant, se utilizeaza in saivanele pentru ovine, in adaposturile pentru cabaline de reproductie, in partea anterioara a standu­rilor pentru bovine si cabaline, in adaposturile pentru bovine in stabula­tie libera pe asternut gros.

Este o pardoseala ieftina, calda, elastica si nealunecoasa, preta­bila pentru specii sau in locuri in care nu apare o umiditate accentuata. Are dezavantajul ca este permeabila, incat prin imbibare cu dejectii devine umeda, rece, este putin rezistenta, alparand denivelari in care stagneaza dejectiile, incat prin descompunere viciaza microclimatul, se curata si se dezinfecteaza cu dificultate si este usor deteriorata de rozatoare. Nu se preteaza pentru porcine, care o transforma in noroi, nici pentru pasari de­oarece prin scurmare se produc cantitati mari de pulberi.

Pardoseala din elemente ceramice se foloseste pentru zona de stabulatie la toate speciile. Ofera o suprafata de stabulatie cu calitati termoizolante medii, duritate medie, nealunecoasa, rezistenta la coroziune, usor de curatat si de dezin­fectat. Are permeabilitate mare. Prin uzura se deniveleaza, incat dejectiile stagneaza.

Pardoseala din beton poate fi folosita pentru toate zonele pardose­lilor, cel mai mult pentru cele de depunere a dejectiilor si cele de circu­latie, dar si pentru zona de stabulatie. Este o pardoseala rezistenta, nealunecoasa, dar dura si rece, motiv pentru care trebuie acoperita cu asternut.

Pardoseala din lemn

  Ofera o pardoseala elastica, calda, nealunecoasa, care se preteaza pentru zona de stabulatie la bovine si cabaline. Are pret de cost ridicat.

          Pardoseala din cauciuc sau mase plastice poate fi sub forma de co­voare, respectiv placi, de obicei profilate pentru a deveni antiderapante. Covoarele se aplica pe un strat de beton, fiind fixate in partea anterioara a standurilor sau cusetelor pentru vaci, iar placile se fixeaza cu adeziv pe beton. Covorul este in general umed si devine rece prin cumularea sub el a dejectiilor.

    b. Pardoselile din gratare

       Pardoseala - gratar, reprezinta o solutie moderna in cresterea a­nimalelor, in scopul eliminarii asternutului si reducerii manoperei de eva­cuare a dejectiilor din adaposturi. Sunt pardoseli discontinue, realizate din beton armat, din metal, lemn, materiale plastice, sub forma de gratar propriu-zis, bare sau plasa de sarma. Dejectiile receptionate de gratare cad prin gravitatie sau prin impingerea de catre extremitatile membrelor, fiind colectate in canale colectoare situate sub gratare. Pentru ca dejectiile sa traverseze cu usurinta gratarele, barele trebuie sa aiba partea inferioara mai ingusta (forma trapezoidala sau T). Cu cat distanta dintre bare sau ochiurile plasei este mai mare, dejectiile cad mai usor, dar .pentru asi­gurarea confortului minim al animalelor in sprijin cat si in decubit, distanta dintre bare, cat si latimea barelor sunt corelate cu dimensiunile ongloanelor sau ghiarelor. Corelarea se impune atat pentru sprijin comod, fara presiuni mari pe suprafete mici ale extremitatilor, cat si pentru evitarea traumatismelor membrelor prin intrarea acestora intre bare. Pardoselile gratar sunt foarte efi­ciente dar nu asigura si o buna suprafata de stabulatie animalelor. Sprijinul ca si odihna se fac cu dificultate. Duritatea mare a elementelor gratarelor, ca si uzura celor din beton cu aparitia de muchii determina tocirea intensa a ongloanelor si leziuni ale ghearelor la pasari. In plus, gratarele (exceptand cele din materiale plastice), sunt alunecoase si reci, animalele pierzand in decubit multa energie calorica (750 kcal/m2/h la cele din otel, 630 kcal la cele din beton armat). Ameliorarea acestor de­ficiente, prin aplicarea pe suprafata barelor a finisajelor elastice, din cauciuc sau mase plastice, nu a intrat in marea practica.


Asternutul in adaposturile pentru animale

Desi nu face parte din elementele de inchidere ale adaposturilor, asternutul este reprezentat prin diverse materiale care se aplica pe pardo­seala suprafetei de cazare (adapost, compartiment, stand, boxa), cu scopul de a oferi animalelor o suprafata calduroasa, moale, elastica si uscata. Pardoselile constituite din cele mai bune materiale, nu pot oferi o astfel de suprafata.

a. Rolul asternutului. Duritatea pardoselii neacoperita cu asternut este resimtita de animale. In pozitie patrupodala oboseste aparatul locomo­tor, iar prin tocirea intensa a copitelor si ongloanelor se favorizeaza apa­ritia afectiunilor podale. In decubit, pardoseala goala determina odihna di­ficila, compresiuni pe partile corpului in contact cu pardoseala, urmate de depilatii, rani cutanate decubitale mai ales in dreptul proeminentelor osoa­se si leziuni ale glandei mamare. Asternutul reduce sau suprima aceste in­conveniente, contribuie la mentinerea igienei corporale, reduce volumul de munca pentru acest scop si permite obtinerea de produse animale mai igienice (lapte).

   Rolul cel mai important al asternutului este cel de izolare termi­ca, de reducerea diferentei de temperatura dintre corpul animalelor si su­prafata pardoselii. Pe pardoseala fara asternut, diferenta de temperatura este mare, determinand pierderi calorice insemnate de catre animale, care in functie de temperatura de contact, determinata de calitatea pardoselii si umiditatea acesteia, influenteaza nivelul productiilor, sau aparitia de boli a frigore, in special la tineret. Absenta asternutului este resimtita de toate speciile, influenta maxima fiind observata la cele cu imbracaminte pi­loasa saraca (porcine).

           b. Calitatile materialelor pentru scopului, materialele folosite ca asternut   cerinte igienice si economice:

               - sa aiba capacitate de izolare termica mare, pentru a reduce pier­derile calorice corporale spre pardoseala;

               - sa aiba capacitate mare de absorbtie si ce retinere a lichidelor si gazelor;

               - sa fie elastice (moi, flexibile) dar rezistente, pentru a nu se

degrada usor si a nu produce multe pulberi;

               - sa nu irite pielea si sa nu adere de par, lana sau pene;

               - sa nu contina elemente daunatoare sanatatii animalelor (plante toxice, miceti, germeni patogeni) sau seminte de buruieni;

               - sa mareasca valoarea fertilizanta a gunoiului, sa fie ieftina si sa se gaseasca din abundenta.

               c. Materialele folosite ca asternut

   Calitatile asternutului sunt dependente de cele ale materialelor  folosite.

      Paiele de graminee, obisnuit cele de grau sau secara se folosesc pentru toate speciile. Curate, uscate si integre, ofera un asternut moale, elastic, calduros, constituind cel mai bun material. Au capacitate absorban­ta pentru lichide de 170 - 300% fata de masa lor, iar prin tocare la 20-50 cm lungime, capacitatea absorbanta creste si isi maresc durabilitatea in as­ternut.

           Pleava de cereale, ofera un asternut calduros, cu mare capacitate de absorbtie a lichidelor. Adera la invelisul animalelor.

Vrejii de leguminoase (fasole, mazare, soia) si cocenii de porumb, nu asigura un bun asternut fiind dure, grosiere, cu capacitate de absorbtie redusa. Vrejii adera de corpul animalelor si se fragmenteaza usor.

          Papura. rogozul si trestia, au capacitate de absorbtie si izolarere termica reduse, dau un asternut de slaba calitate. Se folosesc cele ieftine in amestec cu paie.

Turba cu fibre lungi, uscata, constituie un foarte bun material cu mare capacitate de absorbtie pentru lichide si gaze, dar se foloseste rar, numai unde exista resurse (foioase, cetina de brad).

          Cojile semintelor de floarea soarelui, nu au calitati absorbante, nu genereaza pulberi, fiind un material apreciat in halele de pasari, unde se preteaza deoarece dejectiile pasarilor sunt mai sarace in lichide.


   Rumegusul de lemn, are o mare capacitate de absorbtie (400-450%), oferind un asternut uscat, moale si calduros, folosit mult prin cantitatile disponibile. Are dezavantajul ca produce cantitati mari de pulberi si adera pe invelisul animalelor. Se foloseste rumegusul din lemn de rasinoase si fo­ioase de esenta moale, nu se foloseste cel de stejar, caci continand mult tanin, dupa umezire devine iritant pentru tegument.

     Hartia de ziar tocata la 1 - 1,3 cm diametru, in strat in halele de pui broiler a dovedit bune calitati, echivalent cu dublu ca grosime format din rumegus.

Nisipul cu granulatie fina, nu are calitati absorbante si termoizo­lante, in plus produce iritatii cutanate, iar prin ingestie determina tulbu­rari digestive (sabloze). Se foloseste pentru facilitarea indepartarii de­jectiilor de pe unele suprafete (sub paturi in halele pentru pasari si in mijloacele de transport: vagoane, autocamioane).

    d. Cantitatea de asternut folosita, difera dupa specia si categoria de animale, felul materialului si tetnologia de crestere. Necesarul zilnic in kg/cap de animal este apreciat in paie, pentru celelalte materiale can­titatile trebuie sa fie cel putin egale cu paiele.

               e. Folosirea asternutului se poate face ca asternut temporar sau permanent.

               Asternutul temporar se foloseste in cresterea gospodareasca pentru

vaci de lapte, la tineret bovin si vitei in boxe, in maternitati pentru scroafe si in adapostur-ile pentru cai de munca. Este indicat sa se schimbe zilnic pentru a asigura o buna suprafata de cazare si invelis cutanat curat. Din considerente economice se indeparteaza zilnic nimai partea murdarita, completandu-se seara cu o cantitate corespunzatoare de asternut curat.

Asternutul permanent (adanc) se foloseste in adaposturile cu sta­bulatie libera pentru bovine si cabaline, in saivanele pentru ovine si in halele de crestere a pasarilor pe pardoseala. Constituirea asternutului per­manent consta in aplicarea pe pardoseala a 0,5 - 1 kg var nestins/m2, peste care se aseaza materialele pentru asternut in strat de 5 - 20 cm, dupa cate­goria de animale. Zilnic, exceptand adaposturile pentru pasari, se adauga noi cantitati de asternut, pentru mentinerea igienei corporale. Asternutul se mentine 2 - 12 luni (un ciclu de productie), la sfarsitul perioadei atingan­du-se o grosime de 30 - 60 cm de aaternut si gunoi tasat. Materialele folosi­te sunt: paie brute sau tocate, pleava, rumegus, talas, coji de seminte de floarea soarelui, puzderie de in sau canepa, singure


sau in amestec. Materi­alele nu trebuie sa aiba o structura prea fina caci se aglomereaza, devin compacte, putin aerate si isi pierd calitatile termoizolante.  Conditie pentru folosirea cu bune rezultate a asternutului permanent este mentinerea lui uscata, in care scop se va evita varsarea de apa din adapatori, se ada­uga cantitati noi de materiale, iar stratul superficial se afaneaza periodic pentru a nu forma crusta.

     In asternutul permanent au loc procese biochimice a dejectiilor si a materialelor pentru asternut, care ridica temperatura asternutului, dar si gaze, organisme, care viciaza microclimatul.

Degajarile de gaze incep dupa 2 - 3 saptamani de folosire, fiind mai mari cand asternutul are umiditate mare, iar cantitatea de pulberi crea­te cand asternutul are sub 35% umiditate. Odata cu pulberile sunt antrenate si microorganisme din asternut, motiv pentru care adaposturile cu asternut permanent au cele mai ridicate cifre ale N.T.G., de ordinul sutelor de mii/ m3 in adaposturile pentru mamifere, pana la peste 10 milioane in halele pen­tru pasari. Umiditatea mare a asternutului nu permi­te o buna igiena corporala. Limitarea acestor inconveniente prin adaus de pulberi de lignit sau stropirea cu ulei, desi reduce simtitor degajarea de NH3, cantitatea de pulberi din aer si numarul de germeni vehiculati, nu re­prezinta solutii practice, deoarece nu amelioreaza productia si starea de sanatate a pasarilor. limitarea sau suprimarea activitatii microflorei.si ca urmare degajarea de gaze nocive se poate face prin substante bactericide  (paraformaldehida 0,5 - 1%) sau substante care deviaza pH spre acid (super­fosfat 0,5 - 1 kg/m2, acid fosforic 0,4 kg/m2), care reduc drastic degajari­le de gaze (C02, NH3).

Elemente de amenajare interioara (compartimentari)

   Spatiul delimitat de elementele de inchidere se amenajeaza cu ele­mente corespunzatoare speciei sau categoriei de animale cazate si tehnologi­ei de crestere folosite. Se urmareste astfel asigurarea unei suprafete de ca­zare cat mai adecvata cerintelor animalelor, asigurarea unui mediu cat mai igienic si organizarea facila a procesului de productie. Cea mai mare parte a suprafetei unui adapost revine cazarii animalelor, suprafata care este ame­najata sub forma de compartimente, in cadrul carora sa amplaseaza standuri, boxe, custi, baterii. Delimitarea locurilor pe standuri, a boxelor si custi­lor se face cu elemente spatiate, pentru a permite difuzarea luminii, a cal­durii si omogenizarea componentelor aerului din adapost. Elementele de sepa­rare sunt realizate din metal (bete din teava, plasa de sarma), din beton ar­mat prefabricat, sau din lemn (bile, stinghii, scanduri).

Unele elemente de separare trebuie sa fie reglabile pe orizontala si verticala, pentru a permite modificarea spatiului oferit animalelor. Din dimensiunile acestor elemente rezulta suprafata de cazare (utila), care este normata, trebuind sa asigure o suprafata minima pentru odihna, furajare si miscare a animalelor.

Alta parte din suprafata adaposturilor este ocupata de dotari pen­tru furajare si adapare, pentru depunerea dejectiilor sau pentru evacuarea acestora, pentru alei de circulatie a animalelor si mijloacelor de transport tehnologic, pentru amplasarea incaperilor destinate prepararii sau distribu­irii furajelor, pentru amplasarea instalatiilor de ventilatie si incalzire.

Dupa modul de amenajare a adaposturilor, gradul de folosire pentru scopul principal - cazarea animalelor, este foarte variat. Cea mai buna fo­losire rezulta in cazul stabulatiei libere, cand suprafata de cazare ocupa intreaga suprafata a adapostului si mai ales in cresterea etajata (baterii pentru pasari, porci). O folosire eficienta rezulta in cazul cresterii ani­malelor in boxe colective mari, pe cand folosirea boxelor individuale si a standurilor, conduc la cea mai redusa suprafata de cazare pe adapost.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4139
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site