Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AccessAdobe photoshopAlgoritmiAutocadBaze de dateCC sharp
CalculatoareCorel drawDot netExcelFox proFrontpageHardware
HtmlInternetJavaLinuxMatlabMs dosPascal
PhpPower pointRetele calculatoareSqlTutorialsWebdesignWindows
WordXml


CONTROLUL FLUXULUI IN C

c

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Adaugarea unui element la sfarsitul listei
STRUCTURI DE DATE
Codificarea arborilor
Goto-uri si etichete
Memoria partajata
Algoritmi de programare dinamica
PROGRAMAREA STRUCTURILOR DE DATE IN C
APLICATII STRUCTURI
Instructiunea alternativa (IF)
Citirea si afisarea datelor. Primele programe in C++

TERMENI importanti pentru acest document

CONTROLUL FLUXULUI IN C

Instructiunile de control al fluxului dintr-un limbaj specifica ordinea in care se fac calculele. Ne-am intilnit deja cu cele mai cunoscute constructii de control al fluxului din limbajul C, in exemplele date in paginile anterioare; in cele ce urmeaza, vom completa setul de instructiuni si vom fi mult mai precisi asupra celor discutate mai sus.




1. Instructiuni si blocuri

O expresie ca de exemplu x = 0 sau i++ sau printf() devine instructiune cind este urmata de punct si virgula, ca in:

x = 0;

i++;

printf();

In limbajul C, punct-virgula este terminator de instructiune, nu separator, cum este in limbajele de tipul ALGOL.

Acoladele sunt folosite pentru a grupa impreuna instructiuni si declaratii intr-o instructiune compusa sau bloc, asa ca ele sunt sintactic echivalente cu o singura instructiune. Acoladele ce inchid instructiunile unei functii sau cele pentru instructiunile multiple dupa un if else while for sunt exemple clare pentru aceasta. (Variabilele pot fi de fapt declarate inlauntrul oricarui bloc; vom discuta despre aceasta in Capitolul 4). Nu se pune niciodata punct si virgula dupa acolada inchisa care termina un bloc.

2. If-Else

Instructiunea If-Else este folosita pentru luarea de decizii. Formal, sintaxa ei este:

if(expresie)

instructiune-1

else

instructiune-2

unde partea 'else' este optionala. 'Expresia' este evaluata; daca este 'adevarata' (adica, are o valoare nenula), 'instructiune-1' este executata. Daca ea este 'falsa' ('expresia' este zero) si daca exista partea cu 'else', se executa in schimb 'instructiune-2'.

Deoarece un 'if' testeaza pur si simplu valoarea numerica a unei expresii, sunt posibile anumite prescurtari de cod. Cel mai clar exemplu este scriind

if(expresie)

in loc de

if(expresie != 0)

Citeodata, acest lucru este natural si clar. Altadata poate parea cifrat.

Deoarece partea cu 'else' a unui if-else este optionala, se poate ajunge la o ambiguitate cind se omite un else dintr-o secventa imbricata de if-uri. Aceasta este rezolvata, ca de obicei, asa: else este asociat cu if-ul anterior cel mai apropiat, care nu face pereche cu un 'if'. De exemplu, in:

if (n > 0)

if (a > b)

z = a;

else

z = b;

else face pereche cu if cel mai dinauntru, asa cum am aratat prin tabulare. Daca nu dorim aceasta, trebuie sa folosim acolade pentru a forta asocierea potrivita:

if (n > 0)

else

z = b;

Ambiguitatea este vatamatoare indeosebi in situatii ca urmatoarea:

if (n > 0)

for (i = 0; i < n; i++)

if (s[i] > 0)

else /* WRONG */

printf('error- n is zero n');

Tabularea arata neechivoc ceea ce dorim, dar compilatorul nu intelege acest mesaj, si-l asociaza pe else cu if-ul cel mai dinauntru. Acest tip de eroare poate fi foarte greu de gasit.

Apropo, sa notam ca exista un punct si virgula dupa z = a in:

if (a > b)

z = a;

else

z = b;

Aceasta deoarece, gramatical, dupa if urmeaza o instructiune si o instructiune de asignare de tipul z = a se termina intodeauna cu punct si virgula.

Else-If

Constructia

if (expresie)

instructiune

else if (expresie)

instructiune

else if (expresie)

instructiune

else

instructiune

apare atit de des incit este demn de purtat o discutie scurta si separata asupra ei. Aceasta secventa de if-uri este calea cea mai generala de a scrie decizii multiple. Expresiile sunt evaluate in ordine; daca o expresie este adevarata, instructiunea asociata cu ea este executata, si aceasta termina intregul lant. Codul pentru fiecare 'instructiune' este fie o instructiune, fie un grup intre acolade.

Ultima parte de 'else' manipuleaza cazul 'niciuna din cele mai de sus' sau implicit, in care nici una din conditii nu este indeplinita. Citeodata nu exista nici o actiune explicita pentru cazul implicit; in acest caz,

else

instructiune

poate fi omisa, sau poate fi utila pentru verificarea de erori, pentru a prinde o conditie 'imposibila'.

Pentru a ilustra o decizie trivalenta, dam o functie binara de cautare, care decide daca o valoare particulara x apare intr-un tablou sortat v. Elementele lui v trebuie sa fie in ordine crescatoare. Functia returneaza pozitia (un numar intre 0 si n-1) daca x apare in v, si -1 daca nu.

binary (x, v, n) /* gaseste pe x in v[0], v[1], , v[n-1] */

int x, v[], n;

return(-1);

}

Decizia fundamentala este aceea daca x este mai mic decit, mai mare decit sau egal cu elementul din mijloc v[mid] la fiecare pas; aceasta este natural pentru un if-else.

4. Switch

Instructiunea switch este realizator special de decizii multiple care testeaza daca o expresie se potriveste cu una dintr-un numar de valori constante si ramifica corespunzator programul. In capitolul 1 am scris un program care contorizeaza aparitiile fiecarei cifre, a spatiului, si a tuturor celorlalte caractere, folosind o secventa de if else. Dam in continuare acelasi program cu instructiunea switch.

main() /* contorizeaza cifre , blancuri , alte caractere */

printf('digits =');

for (i = 0; i < 10; i++)

printf(' %d', ndigit[i]);

printf('nwhite space= %d, other= %dn', nwhite,nother);

}

Switch evalueaza expresia intreaga din paranteze (in acest program caracterul c) si compara valoarea ei cu toate cazurile. Fiecare caz trebuie sa fie etichetat cu o constanta intreaga sau caracter sau cu o expresie constanta. Daca un caz se potriveste cu valoarea expresiei, executia incepe la acel caz. Cazul etichetat 'default' este executat daca nici unul din cazuri nu este satisfacut. Un 'default' este optional; daca el nu este prezent si nici unul din cazuri nu se potriveste nu se executa nici o actiune. Cazurile si 'default' pot apare in orice ordine. Cazurile trebuie sa fie toate diferite.

Instructiunea break declanseaza o iesire imediata din switch. Deoarece cazurile servesc doar ca etichete, dupa ce codul unui caz a fost executat, executia continua spre urmatoarea instructiune daca nu nu luati o actiune explicita spre a iesi. Break si return sunt modurile cele mai uzuale de a parasi o instructiune switch. O instructiune switch poate fi de asemenea folosita si pentru a forta o iesire imediata dintr-o bucla while for sau do, asa cum vom discuta mai departe in acest capitol.

Ramificarea in cazuri este si buna si rea. Pe partea pozitiva, ea permite mai multe cazuri pentru o singura actiune, asa cum sunt cazurile pentru blanc, tab sau linie noua in acest exemplu. Dar implica de asemenea faptul ca, in mod normal, fiecare caz trebuie sa se termine cu un break, pentru a preveni ramificarea pe cazul urmator. Iesirea dintr-un caz in altul nu este buna, fiind inclinata spre dezintegrare atunci cind programul este modificat. Cu exceptia etichetelor multiple pentru un singur caz, aceste iesiri dintr-un caz in altul trebuie folosite cu economie.

Ca o problema de forma buna, puneti un break dupa ultimul caz (la noi, cazul default) chiar daca logic nu este necesar. Intr-o zi cind veti adauga la sfirsit un caz nou, aceasta bucatica de programare defensiva va va salva.

Exercitiul 1. Scrieti o functie expand(s, t) care converteste caracterele de tipul lui 'linie noua' si 'tab' in secvente escape vizibile de tipul 'n' si 't' in timp ce se copiaza sirul s in sirul t. Folositi instructiunea switch.

5. Bucle - While si For

Am intilnit deja buclele while si for. In

while (expresie)

instructiune

'expresie' este evaluata. Daca ea este nenula, 'instructiune' este executata si 'expresie' este reevaluata. Acest ciclu continua atita timp cit 'expresie' nu este zero, iar cind ea devine zero executia se reia de dupa 'instructiune'.

Instructiunea for:

for (expr1; expr2; expr3)

instructiune

este echivalenta cu

expr1;

while (expr2)

Din punct de vedere gramatical, cele trei componente ale unei bucle for sunt expresii. In majoritatea cazurilor, expr1 si expr3 sunt asignari sau apeluri de functii iar expr2 este o expresie relationala. Oricare din cele trei parti poate fi omisa, cu toate ca punct-virgula corespunzatoare trebuie sa ramina. Daca expr1 sau expr3 este lasata afara, i nu mai este incrementat. Daca testul, expr2 nu este prezent, el este luat ca fiind permanent adevarat, asa incit:



for (;;)

Avantajul pastrarii centralizate a controlului buclei este si mai clar atunci cind exista mai multe bucle imbricate. Urmatoarea functie este o sortare shell pentru un tablou de intregi. Ideea de baza a sortarii shell este aceea ca in stadiile de inceput se compara elemente indepartate si nu cele adiacente, ca in sortarile simple bazate pe interschimbare. Aceasta tinde sa elimine cantitati mari de dezordine, rapid, asa ca stadiile urmatoare au mai putin de lucru. Intervalul dintre elementele comparate scade treptat spre unu, punct in care sortarea devine efectiv o metoda de interschimbare adiacenta.

shell(v, n) /* sorteaza v[0], ,v[n-1] in ordine crescatoare */

int v[], n;

Sunt aici trei bucle imbricate. Cea mai dinafara contoleaza distanta dintre elementele comparate, contractind-o de la n/2 prin injumatatire la fiecare pas, pina cind devine zero. Bucla din mijloc compara fiecare pereche de elemente care este separata de un 'gap'; bucla cea mai din interior le inverseaza pe acele elemente care nu sunt in ordine. Deoarece 'gap' poate fi redus la 1 eventual, toate elementele sunt eventual ordonate corect. Sa notam ca generalitatea lui 'for' face ca bucla exterioara sa aiba aceeasi forma ca celelalte, chiar daca nu este o progresie aritmetica.

Un operator final in limbajul C este virgula ',' care isi gaseste adesea utilizare in instructiunea for. O pereche de expresii separate printr-o virgula este evaluata de la stinga spre dreapta si tipul si valoarea rezultatului sunt tipul si valoarea operandului din dreapta. Astfel, intr-o instructiune for este posibil sa plasam expresii multiple in parti variate, de exemplu sa prelucram doi indici in paralel. Acest lucru este ilustrat de functia reverse(s) care inverseaza pe loc un sir s.

reverse(s) /* inverseaza pe loc sirul s */

char s[];

}

Virgulele care separa argumentele functiilor, variabilele din declaratii, etc nici nu sunt operatori 'virgula' si nu garanteaza evaluarea de la stinga la dreapta.

Exercitiul 2. Scrieti o functie expand(s1, s2) care expandeaza notatiile scurte de tipul a-z in sirul s1 in lista echivalenta si completa abc.xyz in s2. Sunt permise litere mari si mici si cifre; sa fiti pregatiti sa tratati si cazuri de tipul a-b-c si a-z0-9 si -a-z. (O conventie utila este aceea ca '-'la inceput este considerat ca atare).

6. Bucle Do While

Buclele while si for impartasesc atributul de testare a conditiei de terminare la inceputul buclei mai degraba decit la sfirsitul ei, asa cum am discutat in Capitolul 1. Al treilea tip de bucle in C - bucla do-while - testeaza conditia la sfirsit, dupa ce a executat intreg corpul buclei; corpul este executat cel putin o data. Sintaxa ei este

do

instructiune

while (expresie);

'Instructiune' este executata si apoi 'expresie' este evaluata. Daca este adevarata, 'instructiune' se executa din nou, s.a.m.d. Daca 'expresie' devine falsa, bucla se termina.

Asa cum este de asteptat, bucla 'do-while' este folosita mai putin decit while si for, probabil 5% din totalul de folosire a buclelor. Cu toate acestea, ea este din timp in timp valoroasa, ca in exemplul urmator, unde functia itoa converteste un numar intr-un sir de caractere (inversa lui atoi). Lucrarea este putin mai complicata decit se pare la prima vedere, deoarece metodele usoare de generare de cifre le genereaza intr-o ordine gresita. Am ales calea de a genera sirul invers apoi de a-l inversa.

itoa (n, s) /* converteste pe n in caractere in s */

char s[];

int n;

while ((n /= 10) > 0); /* sterge-o */

if (sign < 0)

s[i++] = '-';

s[i] = '0';

reverse(s);

}

Bucla do-while este necesara, sau cel putin convenabila deoarece cel putin un caracter trebuie pus in matricea s, indiferent de valoarea lui n. Am folosit de asemenea acoladele in jurul singurei instructiuni ce compune corpul buclei do-while, chiar daca nu sunt necesare pentru ca cititorul grabit sa nu considere gresit partea cu while ca fiind inceputul unei bucle while

Exercitiul In reprezentarea numerelor ca si complemente fata de 2 versiunea noastra pentru itoa nu functioneaza pentru numarul negativ cel mai mic, adica pentru valoarea lui n egala cu -(2 la puterea dimensiune cuvint-1). Explicati de ce. Modificati functia pentru a functiona corect si pentru aceasta valoare, indiferent de calculatorul pe care se executa.

Exercitiul 4. Scrieti o functie analoaga itob(n, s) care converteste intregii fara semn n intr-o reprezentare binara pe caracter in s. Scrieti itoh, care converteste un intreg intr-un numar hexazecimal.

Exercitiul 5. Scrieti o versiune a lui itoa care accepta trei argumente in loc de doua. Al treilea argument este un cimp de lungime minima; numarul convertit trebuie completat cu blancuri la stinga, daca e necesar, pentru a se inscrie in cimpul dat.

7. Break

Adesea este convenabil sa controlam iesirile din bucle altfel decit testind conditia la inceputul sau sfirsitul buclei. Instructiunea break ofera o iesire mai devreme din for while do si switch. O instructiune break face ca bucla (sau switch-ul) cea mai din interior sa se termine imediat.

Urmatorul program sterge blancurile si taburile de la sfirsitul fiecarei linii de intrare, folosind un break pentru a iesi din bucla la (primul) cel mai din dreapta caracter nonblanc sau nontab

#define MAXLINE 1000 ;

main()    /* sterge caracterele albe de la sfirsitul liniei */

getline returneaza lungimea liniei. Bucla while din interior incepe cu ultimul caracter al lui line (sa ne amintim ca --n decrementeaza pe n inainte de a-i folosi valoarea) si cauta inapoi primul caracter care nu este blanc, tab sau (newline) linie noua. Bucla este sparta cind este gasit unul din acestea sau cind n devine negativ (adica atunci cind intreaga linie a fost analizata). Ar trebui sa verificati ca este corect si in cazul in care linia este formata numai din caractere albe (de spatiere).

O alternativa la break consta in a pune testul chiar in bucla:

while ((n = getline(line, MAXLINE)) > 0)

Aceasta este inferioara versiunii precedente, deoarece testul este mai greu de inteles. Testele care necesita un amestec de && ,||,! sau paranteze sunt in general interzise.

8. Continue

Instructiunea continue este legata de break, dar mult mai putin folosita; ea face sa inceapa urmatoarea iteratie a buclei (while for do). In cazul lui while si do aceasta inseamna ca partea de test se executa imediat; in cazul lui for, controlul se trece la faza de reinitializare. (continue se aplica numai la bucle, nu si la switch. Un continue inauntrul unui switch dintr-o bucla declanseaza urmatoarea iteratie a buclei.

Ca exemplu, fragmentul urmator prelucreaza numai elementele pozitive dintr-un tablou a; valorile negative sunt sarite:

for (i = 0; i < N; i++)

Instructiunea continue este folosita adesea cind partea din bucla care urmeaza este complicata, astfel ca inversind un test si incluzind inca un nivel, ar imbrica programul si mai mult.

Exercitiul 6. Scrieti un program care copiaza intrarea in iesire, cu exceptia ca el tipareste o singura data o linie dintr-un grup de linii adiacente identice. (Aceasta este o versiune simpla a utilitarului UNIX uniq.)

9. Goto-uri si etichete

Limbajul C ofera instructiunea - de care se poate abuza oricit - goto si etichete pentru ramificare. Formal, goto nu este necesara niciodata si in practica este aproape intodeauna usor sa scriem cod fara ea. Noi nu am folosit goto in aceasta carte.

Cu toate acestea, va sugeram citeva situatii in care goto isi poate gasi locul. Cea mai obisnuita folosire este aceea de a abandona prelucrarea in anumite structuri puternic imbricate, de exemplu de a iesi afara din doua bucle deodata. Instructiunea break nu poate fi folosita deoarece ea paraseste numai bucla cea mai din interior. Astfel:

for ()

for ()

error:

descurca beleaua

Aceasta organizare este manevrabila daca codul de minuire a erorii este netrivial si daca erorile pot apare in locuri diferite. O eticheta are aceeasi forma ca si un nume de variabila si este urmata de doua puncte. Ea poate fi atasata oricarei instructiuni dintr-o aceeasi functie ca si goto.

Ca un alt exemplu, sa consideram problema gasirii primului element negativ dintr-un tablou bidimensional. (Tablourile multidimensionale sunt discutate in Capitolul 5). O posibilitate este:

for (i = 0; i < N; i++)

for (j = 0; j < M; j++)

if (v[i][j] < 0)

goto found;

/* nu s-a gasit */

found:

/* s-a gasit la pozitia i,j */

Codul implicind un goto poate fi scris intodeauna fara go to, chiar daca pretul pentru aceasta este o variabila suplimentara, sau teste repetate. De exemplu, cautarea in tablou devine:

found = 0;

for (i = 0; i < N && !found; i++)

for (j = 0; j < M && !found; j++)

found = v[i][j] < 0;

if (found)

/* a fost la i-1, j-1 */

else

/* nu a fost gasit */

Cu toate ca nu suntem dogmatici in privinta subiectului, se pare ca e adevarat ca instructiunea goto ar trebui folosita cu economie, daca nu chiar deloc.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 298
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site