Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura


ARBUSTI SI TUFANI

Silvicultura

+ Font mai mare | - Font mai mic




ARBUSTI SI TUFANI.

Padurea este ca o cladire cu mai multe etaje, daca nu ca si societatea omeneasca cu diferite stari sociale.




Dominantii, stapanii, sunt representati prin arborii cu trunchiul inalt; isi desfasoara ramurile impletind o bolta de frunzis spre lumina plina a soarelui, de care au nevoie ca sa-si cladeasca an de an, inel cu inel, lemnul sustinator, manunchiuri dese de vase lemnoase resistente si elastice, sustinerea arborului dar si canalele prin care circula sucurile hranitoare.

Uneori bolta e atat de deasa, incat nu e strabatuta de soare. In padurile de molid amurgul vesnic nu permite decat ciupercilor sa creasca.

Fagii si stejarii mai lasa ceva lumina prin ei. Indeajunsa pentru burueni, al treilea etaj, nu ajunge pentru plantele lemnoase. In raristi de padure, la marginea poenilor, dar mai ales a padurilor, se ingramadesc arbustii, arbori piperniciti, cari se multumesc cu faramiturile din lumina lasata de cei mari. Si astfel padurea este inconjurata adesa de un gard viu de arbusti feluriti, care rar se incumeta, unde le este permis, sa se vare si in interiorul padurii.

Dar nu numai in preajma imediata a concurentii padurilor se afla arbusti. Conditiunile de clima, de teren, nu sunt pretutindeni aceleiasi. Unele sunt favorabile pentru arbori; altele nu. Bradul se incumeta sa se ridice tot mai sus pe munte. Nametii, dar mai ales vanturile aspre nu le ingaduie sa se urce ori cat. Devin schiloditi, ramurile ajung ca niste sdreute. Se opresc in loc. Stejarii cearca si ei sa se intinda spre domnia stepelor secetoase, batute aprig de vanturi; devin ciritei, sgribuliti, nodurosi pana ce se opresc.

Si totusi atat sus spre inaltimele muntoase, cat si jos spre stepele uscate, inainteaza plante lemnoase, sub forma arbustilor, tot mai marunti, pana ce ajung ca niste tufisuri ori chiar se ascund printre buruenile nelemnoase, de care nu le poti lesne deosebi. De aceia arbusti si tufisuri se intalnesc in jurul padurilor, dar si sus la munte ori jos la campie. Sunt foarte numerosi ca specii, foarte variati ca forme.

Cei de pe langa paduri, de indata ce au ceva-ceva mai mult loc si mai bune conditii, svacnesc si ei de se pun la intrecere cu arborii. Deosibirea dintre arbusti si arbori mai marunti e greu de facut. Asa e alunul, asa socul, asa scorusul.

Aice vor fi aratati cei mai obisnuiti.

a) Arbusti din preajma padurilor.

Apartin la familii deosebite.

Cornul (Cornus mas), este unul din cei mai inalti arbusti dela noi, ajungand si 7 metri, gros cat incheietura manei, putand trai si 100 de ani. Se multumeste cu terenurile cele mai sarace. E unul din vestitorii primaverii. Abea si-a scos clopotelul grabit floricica si cornul e gata si el. Bucuria tiganului, cand s'a ales un copac. Dar desi infloreste inaintea altora, coarnele nu sunt coapte de cat hat tarziu, dupa visine si cirese. Pacaleala tiganului lacom.

In vreme de iarna se cunoaste lesne dupa mugurii mici, cate doi fata in fata si altii, care vor da florile, umflati ca niste bombite.

Fig. 93. Corn inflorit si cu fructe.

Si dupa frunze se recunoaste usor. Sunt ovale, cu varful ascutit, cu dunga neteda si cu frumoase nervuri, aproape paralele cu marginile frunzei. Florile marunte, desfasurate inainte de a da copacul frunzele, sunt galbene ca niste stelute cu petale.

Stau buchetele in lungul crengutelor verzui, cu dungulite roscate si cu 4 muchi spre varf.

Coarnele, verzi si acre la inceput, incep repede a se rumeni, pe urma a se inmuia st a lua culoarea margeanului. Spanzura ca niste cercelusi, cate 2—3, dela subsuoara frunzelor, spre toamna galbene-roscate.

Lemnul cornului prea putin se foloseste, de si e tare, greu, trainic; cel mult se fac din el bastoane. Coarnele se pastreaza uscate; sunt bune si de durere de pantece, fiind astrigente ca si scoarta copacelului.

Sangerul (Cornus sanguinea), mai mic, are frunze mai late, mai scortoase cu varful scurt, infloreste mai tarziu, pe vremea privighetorile, iar florile albe, marunte, sunt stranse gramada, ca o tipsie, spre varful crengutelor tinere. Frumoase sunt fructele, cat mazarea de mari, sinilii, iar codita e roscata.

E frumos in toamna, cand pe langa fructele albastrii, ajung si frunzele rosii ca sangele. De altfel si iarna, crengutele tinere sunt la varf roscate. Numele romanesc e minunat dat. Pe malul drept al Nistrului de nord pe unde tufisurile se lasa pana'n oglinda apei, petele de sanger formeaza un decor neuitat.

Fig. 94. Sanger.

Din lemnul lui tare se fac cozi de matura, bastoane, iar din fructe se poate scoate un ulei bun de luminat.

Alunii (Coryllus avellana) alcatuiesc alunisuri dese, nu numai in paduri, ci umplu rapele si le apara impotriva puhoaielor. Din crengile lui netede, gospodarul isi face nuelusa de care nu se lipseste cand porneste la drum, macar pana la vecin. De cu iarna spanzura pe crengutele tinere matisorii barbatesti. Nici nu s'a dus bine spuma omatului si ei se lungesc, se deschid, iar polenul se scutura in nourasi galbeni, la cea dintai unda de vant. Florile femeesti, in varful mladitelor, sunt ca niste muguri, in varf cu cateva pene rubinii. E o minunatie de gingasie. Pe urma alunul se imbraca cu frunze late, zimtuite pe margini si cu o tesatura deasa de nervuri. In vremea aceasta alunele se formeaza, mici nucusoare verzi de o data, invelite intr'un frumos potir de frunze modificate, cu marginele rupte. Cand se coc, fructele devin lemnoase, lucii, ca sa se rostogoleasca lesne la pamant.

Fig. 95

E vremea cand fete si flacai se duc la alune, intrand la intrecere cu veveritele, care, si ele vor sa-si umple cu alune hambarele pentru iarna. Uneori uita unde le-au pus sau au fost ucise de dihor. Alunele incoltesc si in acest fel alunisurile se indesesc.

Copacelul are destule alune, ca sa fie indeajunse pentru oameni, pentru veverite si pentru el.

Alunul e atat de raspandit la noi, ajungand pana mai sus de fag. la 1500 m., in cat e unul din copaceii care joaca mare rol in folclorul romanesc. In descantece, varguta de alun e nelipsita:

Varguta de alun

Acum intr'un ceas bun



Prefa-te in balaur

Cu solzii de aur

Si pe cel dus

Ada-l pe sus.

In afara de bastoane, crengutele mladioase de alun folosesc la impletit cosuri, la facut cozi de ciocane, etc. Da un mangal bun pentru praful de pusca. Alunele se mananca, desi rancezesc repede.

Lemnul-raios (Evonymus verrucosus) de prin locurile mai umede se deosibeste prin frunzele mai marunte, dar mai ales prin crengile „raioase', cu negei mici de pluta. Florile sunt mai roscate, mai brune, iar staminele, patru, ca niste bumbisori de aur. Fructele rare, marunte, crapa lesne, iar sub ele spanzura de niste fire subtiri semintele negre, inconjurate cu o carne rosie ca para.

Lemnul-canesc, (Ligustrum vulgare), neam de aproape cu frasinul dupa floare, e un arbust marunt, intalnit alaturea de precedentele. Frunzele micute, netede, stralucitoare, fata in fata, pare ca-s frunze de portocal. I,a varful crengilor sta un strugure inflorit, cu flori ca de lamai, avand petalele albe carnoase si staminele galbene. Frumoase sunt si fructele, gramada, negre, batand in violet ca pana corbului.

E unul din copaceii cei mai folositi pentru gardurile vii, caci se pot tunde. Din fructe se scoate vopsele rosii, albastre si negie, iar mladitele servesc la impletit cosuri.

Fig. 96. Fructe de lemn-canesc (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Fig. 97. Syringa Josikea (d. M. Brandza).

Liliacul (Syringa vulgaris), e atat de cunoscut, ca podoaba gradinelor. Nu traeste numai cultivat ci si salbatec, pe stancele din Banat si Mehedinti, ca si in Dobrogea. Un neam al lui, Syringa losikea, a fost descoperit la noi, in Transilvania, formand una din plantele endemice, adeca care cresc numai in tara noastra.

Socul (Sambucus nigra) nu se sfieste sa creasca nici prin terenurile necultivate din orase, desi se ridica pana sus la munte. E cunoscut si de copii, caci atrage luarea aminte prin tufele mari ce le formeaza, umbroase; frunzele dese, cu mirosul inabusitor sunt compuse. Florile marunte, se vad cine stie de unde, stranse gramada pe o tipsie, formata din ramificarea de mai multe ori a coditei din varful crengilor. Atractive sunt si boabele negre, care spanzura in jos, indoind prin greutatea lor crengutele ce le poarta. Crengile sunt pline cu maduva. De aceia din ele copiii fac pusculite sau proaste, de improscat apa. Si fluere de soc se fac, potrivit cantecului:

Flueras de soc

Mult zice cu foc.

Mai intrebuintata e maduva, usoara, alba, in experientele de electricitate, pentru sectiuni la microscop, sau, in loc de pluta de ceasornicari, spre a fixa pe ea lucruri marunte. Cu boabele de soc se falsifica vinurile, colorandu-le. Florile si ele sunt foarte cautate in medicina, ca sudorifice, „moaie pieptul'. Un arboras care iarasi, toamna, da podoaba huceagurilor si gardurilor din vii, dar si boschetelor de prin parcuri, este:

Dracila (Berberis vulgaris) zis si lemn-galben. Se recunoaste usor dupa smocurile de frunze insirate pe crengute. Frunzele sunt ovale, cu dinti pe margini, marunti si ascutiti. Stau gramada, pentru ca sunt pe niste crengute inchircite. La baza lor se gasesc ca aparate, tepi ascutiti. Florile sunt galbene ca lamaia, ciucura ca niste strugurasi. Fiecare floare are o minunata alcatuire a staminelor pentru a improsca polenul. Fiind foarte sensibile, de indata ce sunt atinse de trompa unei insecte, staminele se apleaca intr'o clipa peste stigmat, varsand tot polenul din sacii dela varf, cu un capac ce se deschide de sus in jos. Mandru e copacelul toamna. E un tablou. Crengutele sunt galbui, frunzele de un rosu deschis ca al trandafirului, iar fructele adevarati cercelusi de margean.

Lemnul e frumos colorat si inauntru, galben de pucioasa sau galben roscat; e foarte cautat in marchetarie. Scoarta se foloseste in medicina ca intaritoare. Din radacina se scoate o vopsea galbena iar din fructe se scoate acid malic. Sunt acrisoare si frunzele tinere gustate cu placere de animale. De aceia i se zice in popor si acris-rosu. E frumos acest arboras, dar si mult rau aduce, prin faptul ca gazdueste o ciuperca rea, care da rugina graului.

Fig. 98. Crenguta de dracila cu flori si fructe.

Fig. 99. Crusanul.

Crusanul (Rhamnus frangula) zis si patachina; si el poate sa ajunga uneori, prin lunci, inaltimea alunului. De regula insa e mic, tufis pitic, varan-du-se printre celelalte tufe, la poalele padurii.

Are frunze ovale, colorate verde-viu, ca si ale prunului, cu marginele netede, cel mult slab valurate.

Florile marunte spanzura cate 2—3 la subsuoara frunzelor si au cate 5 sepale alburii si tot atatea petale. Fructele la inceput verzi, pe urma rosii, cand se coc sunt vinete. Par niste visine mici, cu codita trandafirie, scurta, infloreste mereu, asa in cat pana toamna se vad alaturea de fructe coapte si flori deschise. Iarna, arbustul se cunoaste lesne, dupa crengutele lucioase, violete, cu multe lentile lungarete, albe si cu mugurii paslosi, fara solzi.

Din lemnul lui se scoate cel mai bun mangal pentru fabricarea prafului de pusca. Nemtii il si numesc Pulverholz. Coaja se intrebuinteaza ca medicament, dar si ca vopsea.

Verigariu (Rhamnus cathartica) zis si salba-moale, are frunzele mult asemanatoare cu ale cornului, numai ca sunt mai marunte si pe margini zimtuite. Stau cate doua fata in fata, iar la subsuoara lor se ingramadesc floricelele mici, numeroase; cele barbatesti cu cate 4 petale albe si 4 stamine, iar cele femeesti cu 4 stamine sterpe si in mijloc un ovar rotund, terminat cu 4 stigmate resfirate in afara. Fructul carnos e negru cand se coace si cu un gust neplacut.



Fig.100.Crenguta de verizariu.(K.).

Iarna se recunoaste dupa crengutele netede, cu mugurii indoiti si lipiti de coaje, iar in varf adesea cu un spin, care poate fi destul de mare. N'are nici o intrebuintare, de cat doar ca din fructele crude, ca si din radacina, se scoate o culoare galbena, din fructele coapte alta verde, din cele trecute una rosie. Fructele se mai dau ca purgative.

Clocotisul (Siaphylaea pinnata), adesea face parte si din gardurile naturale din jurul viilor, ca si din tufisurile de prin parcuri. Altfel traeste pana in regiunea fagului. E un tufan frumos, umbros, caci are multe frunze compuse, tot cate 2 fata in fata, iar la locul de unde ies din creanga, se mai vad frunzulite ca niste suvite inguste.

Fig. 101. Clocotis (K)

Mandra e tufa inflorita. Florile destul de mari, cu petalele albe, stau ingramadite pe niste struguri, care spanzura printre frunze. Mai usor de recunoscut e dupa fructe, niste besici cat nuca de mari, ca niste balonase verzui de hartie, deschise putin numai la varf. Rupand fructele dai de semintele lucii, cafenii, cate una in fiecare casuta, din cele cinci in care e impartit balonul umflat. Si iarna se recunoaste copacelul lesn'e, caci crengutele sunt verzi, cu ceva abureala rosiatica si au pe ele, deasupra urmelor frunzelor, cate un mugur scurt, umflat la baza, cu varful ascutit si invaluit intr'un singur solz muchiat pe de laturi. In varf crenguta poarta de regula doi muguri la fel, unul langa altul. Din semintele insirate pe ata, se fac siraguri de matanii.

Fig 102 Calin

Calinul (Viburnum opulus) creste mai mult prin locurile umede, prin luncile raurilor, pe marginea paraielor si le impodobeste cu tipsia florilor lor albe. Nu creste inalt de regula, de si prin ingrijire, in gradini, poate ajunge ca un copacel. Svacneste insa iute, dar nu traeste mult; in schimb da lesne dela radacina lastare noui. Frunza lui seamana putin cu a vitei de vie; e impartita in trei, prin doua crestaturi adanci.

Prin Mai infloreste. In varful crengutelor sunt adunate florile marunte, albe-galbui, formand o tipsie lata. Florile de pe margine, albe, sunt mai boghioase, cu petale mari, dar sterpe. Fructele, boabe rosii, fac podoaba arbustului, de cu toamna pana iarna tarziu. Se mananca si au un gust amarau. Iarna se recunoaste dupa crengutele cu muchi netede, putin cafenii, cu mugurii lipiti de ele si ascutiti; la varf crenguta are un mugure in mijloc, mai subtire si alti doi mai umflati pe laturi.

Nu are multa intrebuintare, de cat doar ca fructele se mananca, dupa cum in medicina populara joaca un rol destul de insemnat. Se cultiva in gradini, mai ales varietatea cu florile toate sterpe si ingramadite ca un bot de omat (Boule-de-neige).

Darmocsului (Viburnum Lantana) spre deosebire de fratele sau, ii plac mai mult partile cu soare.

Are frunze late, mari, intregi, cu marginele dintate si cu.fetele incretite. Stau fata in fata pe crenguta neteda, dreapta ca o lumanare. Florile marunte, albe, plapand mirositoare, sunt ingramadite iarasi pe o tipsie lata la capatul crengutelor. Fructele frumoase, la inceput ca margeanul, apoi negricioase au o carne mai tare decat a calinelor.

Iarna, pe crengutele netede si ca presarate cu o pulbere galbue, se afla fata in fata muguri lungareti, fara solzi invelitori. Frunzulitele plapande sunt aparate de o pasla deasa.

Nuelusele flexibile servesc la impletitul cosurilor, iar din scoarta radacinei se scoate un clei, cu care se prind pasarile.

Salba-moale (Evonymus europaeus), zis si vorniceriu, este tovarasul darmocsului, cu care adesea se impleteste in tufarisuri. E atat de frumos spre toamna, cand ii spanzura numeroasele fructe, in cat fara vrere iti atrage atentiunea.

Fig. 103. Darmocsul

E un arbust cu crengile subtirele, cu frunze netede pe margine, fata in fata. Florile sunt micute, la subsuoara frunzelor, pe codite subtirele ramificate. Sunt verzui si au cate 4 petale in cruce. Fructele sunt o dragalasenie, sub forma unei patlagele rosii cu patru muchi rotunjite si de culoarea carmazului. Cand sunt coapte, crapa spre a lasa sa se vada samanta galbuie, inconjurata, si ea cu o carne portocalie. E ademeneala pentru pasari.

Crengile mai batrane au uneori patru muchi de pluta in lungul lor. Lemnul e tare si des; de aceia din el se fac unele instrumente. Mangalul e foarte cautat pentru desemn.

Maciesul (Rosa canina) este podoaba huceagurilor, a poenelor, a curaturilor, de sus, dinspre munte si pana jos in ses. Cand creste singuratec, formeaza adevarate boschete, impodobite in luna Mai cu frumoase si numeroase flori oachese, trandafirii. Spre toamna si mai ales iarna, cand totul in juru-i e alb, stralucesc fructele lui ca niste boabe de margean, atragand stoluri de pasarele care ciupesc din carnea dulcea invalisului, raspandind astfel fructele adevarate, ca niste pietricele galbui.

Trunchiul maciesului, rare ori gros de un decimetru, se resfira in crengi mladioase, care se indoaie spre pamant, presarate cu spini ascutiti, ca niste ghiare periculoase, ceiace face ca nu s'atinge de frunzele lui compuse, nici macar capra lacoma.

Floarea e mare, boghioasa, cu 5 petale trandafirii, cu numeroase stamine ca pulberea de aur, iar sub ea se afla un paharel verde, ca un polobocel, in care sunt adapostite numeroasele ovare. Cand fructul da spre copt, partile paharului se rumenesc; formeaza atractivele boabe, carnoase, dulci, care apara adevaratele fructe invelite de perisori, ca niste fire rupte de sticla.

Nu foloseste decat ca podoaba sau pentru garduri vii, de si lemnul lui, cand e gros, e tare, fin si cu frumoasa culoare; e cautat la strung.

Fig. 104. Fructe de salba-moale (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Fig. 105. Fructe de macies (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Paharelele rosii se mananca, ba pe aiurea unde nu e atata belsug in toate se fac din ele compoturi, ori chiar marmelada. Maciesul are o gramada de neamuri printre arbusti si tufe.



Asa sunt: porumbelul, paducelul, mura, smeura, s. a.

Rugul, care da fructele negie (mure), se infiinteaza repede mai ales unde s'a taiat padurea, formand tesuturi de crengi ca niste plase, in care te impleticesti usor, daca nu bagi de seama.

Smeura se afla mai mult la munte, formand smeurisurile; in ele poti sa te intalnesti cu Mos Martin.

Porumbelul (Prunus spinosa) e copac pitic. E numai spini, caci altfel nu s'ar putea duce viata chinuita pe toate rapele, santurile si locurile unde alt arbust nu se incumeta sa se urce. Numai prin spini se apara de capre si iepuri. Asa cum e, chircit, cu crengile sucite, noduroase, iti umple sufletul de bucurie, cand il vezi, primavara de timpuriu, nins de flori. Frunzele nu formeaza atunci decat stropi verzi, in campul de omat al petalelor.

Mai pe urma se desfasoara si ele.

Frumos e porumbelul si catre toamna, cand crengile sunt incarcate cu porumbele sinilii, acoperite cu o bruma argintie. Fructele se culeg, caci uscate, sunt bune iarna, chisalita, cu mamaliga. Poporul le da la copii pentru durere de pantece, incolo n'are nici o intrebuintare.

Dupa cum porumbelul este adevaratul gard viu al padurei, tot asa gardul viu natural al gospodariilor dela satele de dealuri si podis il formeaza:

Catina-de-garduri (Lycium vulgare) de loc din Asia, dar atat de raspandita la noi, in cat aproape nici nu se poate inchipui icoana unui sat fara ea. Un sant in jurul gospodariei sau a viei, e deajuns. Pe valul de tarna repede se prinde catina. Intaritura e gata. Nici vita nici chiar omul nu o poate lesne strabate. Iar daca vrei sa scapi de ea, cu greu ajungi sa o starpesti. E cel mai plodicios arbust, caci din radacinile intinse ies lastare noui, nici nu te astepti cand si unde.

Fig. 105. Catina, (d. M. Brandza).

Fig. 106. Fruct de porumbel (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Din cauza aceasta formeaza tufisuri de crengute indoite, adevarate bice, presarate cu frunze dese, asemenea celor de salcii, avand chiar culoarea mai mult cenusie de cat verde.

Mereu da flori pana toamna tarziu, niste floricele mici, violete, care spanzura cate 2—3 la subsuoara frunzelor. Din ele ies fructe, ca niste broboane lungarete de margean, adesea ori si singura podoaba mai vie a gardurilor.

In afara de catina-de-garduri, poporul a mai dat acelas nume si la alte tufe lemnoase, care aduc aminte pe cea dintai.

Fig. 108. Catina-mica (K).

La poalele muntilor, in albia puhoaielor repezi formeaza tufe dese Catina-mica (Myricaria germanica), care poate sa se inalte chiar la 1—2 m., daca are conditiuni priincioase. Seamana cu maturicele din gradini. Tufele dese sunt formate din crengi cu coaja neteda, rosietica si cu frunzei marunte, atat de dese in cat aproape se acopar unele pe altele. Prin Iunie, infloreste. Florile marunte, trandafirii, sunt ingramadite la capatul crengutelor, cate una la subsuoara unei frunzulite ceva mai subtiri. Cand fructele sunt coapte, crengutele par ca sunt un matisor de salcie, caci semintele care ies din fructe au la varf un puf alb, necesar sa le imprastie. Catina-mica se scoboara si pe vaile de munte, formand tufe pipernicite printre prundisuri si nisip, unde se tine bine si nici de viituii nu-i pasa. E cautata ca planta de ornament prin gradini si parcuri.

Fig. 109. Tamarix gallica (K.).

Catina-rosie (Tamarix gallica) este din potriva raspandita mai ales pe luncile raurilor mari din stepele noastre, ca si pe ostroavele de pe Dunare si mai ales din delta. Traind in locuri cu arsita mare, are frunzele si mai mici, aproape ca niste solzi, ce acoper crengutele subtiri si dese. Florile, trandafirii, des asezate pe varful ramurilor, sunt marunte, iar cand fructele sunt coapte in locul lor e puful alb al semintelor. Formeaza tufisuri dese, palcuri-palcuri si poate creste chiar de 4 m., inaltime. Cu ele se fixaza nisipuri sburatoare din apropierea tarmului marii.

Cenusa acestui arbust, mai ales cand creste in apropiere de tarmul maiii, contine mult sodiu, iar varfurile crengutelor lui pot tine locul hameiului in fabricarea berei.

Ea e intovarasita in acoperirea ostroavelor de Catina-alba-mare (Hippophae rhamnoides), pe care o intalnesti insa din vaile muntilor, pana aproape de tarmul ma i ii. Placandu-i locurile mobile, nisipuri, prundisuri, dar si o clima umeda, acopera rapele proaspat rupte de puhoaie, ca si nisipurile ostroavelor.

Fig 110 Catina-alba-mare (K.).

Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se presinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul nisipului, cand mai albie, gresia des-golita, ori chiar caramizii, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur a bobite portocalii. E un tablou, care intrece in colorit imaginatia ori carui pictor. Iar cand dela Nicoresti, cobori malul galben, rupt, al luncii Siretului, uiti ca esti in Romania. Te socoti undeva in tarile din jurul Mediteranei. Malul galben, formeaza un zid. Prin ruptura lui, cerul apare, In contrast, de un albastru intens, ca si in sudul Frantei, iar in fata pe langa argintul pletelor de apa resfirate printre ostroave, se vad tufe portocalii de catina alba.

Numirea aceasta i-a dat-o poporul din cauza frunzelor argintii, pe dos, lungi si subtiri, ca niste suvite de panza, lipite pe crengutele brune. Inainte de a da frunzele planta e ciucura de flori, marunte, albe, lipite in lungul crengutelor terminate in varf cu un spin. In locul florilor femeesti, pe tufe deosebite de cele barbatesti, de timpuriu apar fructele, cu un sambure negru, invelit de o carne portocalie. Crengile sunt numai fructe iar culoarea portocalie a tufelor, atrage atentiunea si celui mai nepasator pentru frumusetile naturii.

De aceia planta este adesea intrebuintata ca planta de ornament si in gradini.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1092
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site