Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Gradinita

CALITATEA PERSONALITATII ELEVULUI

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic




FINALITATEA EDUCATIEI : CALITATEA PERSONALITATII ELEVULUI

FACTORI CARE CONTRIBUIE LA MODELAREA PERSONALITATII COPILULUI




Elementul de baza al societatii il constituie Omul. De aceea, societatea contribuie in mare masura la ridicarea valorii oamenilor care o compun, avand grija ca printr-un complicat si indelung proces de educare si instruire sa formeze oameni cat mai bine dezvoltati din toate punctele de vedere care sa poata face fata necesitatilor din etapa de dezvoltare in care se afla.

Faptul ca principalele trasaturi ale personalitatii adultului sunt determinate nu numai de constitutia genetica, ci si de experientele traite de individ in primii ani de viata arata ca “evenimentele copilariei au o importanta capitala pentru dezvoltarea armonioasa ulterioara” (1, p. 114). Daca, in marea lor majoritate, experientele copilariei sunt fericite, pozitive, incurajatoare, atunci ele dau copilului incredere in viitor si in cei din jur; dimpotriva, daca sunt neplacute, nefericite, inhibitive, atunci ele il lasa sa creada ca lumea este rea si neprimitoare sau ca el, pur si simplu, este nedorit. Ingrijirea constanta si experientele constructive favorizeaza cresterea armonioasa si increderea in sine, dupa cum “experientele traumatizante din primi ani de viata , ofensele ,descurajarile , injosirile umilitoare si primitive ii aduc copilului ,mult mai devreme, in fata ochilor vulnerabilitatea sa”(2, p. 187). Ca urmare, se poate instaura un sentiment general de neputinta si nimicnicie care afecteaza procesul psihic de dezvoltare. In aceste conditii, “nu este deloc o intamplare faptul ca aproape toate tulburarile psihice serioase la varsta adulta s-au dovedit a fi traume suferite in prima copilarie”, sustin Senger si Hoffmann (2, p. 22).

Copilul se naste, traieste si se dezvolta in cadrul mediului social, educatia reprezetand influentele cele mai organizate din societate, care au ca obiectiv modelarea personalitatii. Copilul traieste succesiv si concomitent intr-o varietate si diversitate de medii sociale. In familie, gradinita, scoala, el participa inpreuna cu parintii la practicile religioase care au loc in familie si la biserica, benificiaza de mass-media (radio, televizor, casete, ziare, reviste etc.), isi petrece timpul liber impreuna cu prietenii ia cunostinta cu pulsul social-economic, politic, cultural-artistic. Familia reprezinta, asadar, prima scoala in care copiii invata cum sa se comporte in viata si in societate. Pana la 7 ani, parintii sunt cei ce reprezinta model de viata, de comportare, cu influenta decisiva asupra copilului. In familie, copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formeaza idealuri si aspiratii, convingeri, sentimente, trasaturi de vointa si de caracter. Cei mai multi parinti cunosc oboseala, stresul cotidian, sunt din ce in ce mai ocupati si ajung chiar sa se sustraga de la obligatiile parintesti sub pretextul unor probleme mai importante care-i absorb in totalitate. Trist este faptul ca unii dintre acesti parinti realizeaza consecintele dramatice ale lipsei lor de tandrete si intelegere, ale lipsei de comunicare, dar cel mai adesea este prea tarziu, consecintele fiind deosebit de grave. Severitatea excesiva a parintilor in raporturile cu copii si/sau nerelationarea cu acestia vor fi urmate de apatie, indiferenta, lipsa de initiativa, implusivitate, revolta din partea acestora . Este necesara incredere reciproca, cu care copiii trebuie obisnuiti inca de la varste fragede, este necesara obisnuinta de a respecta unele reguli, deprinderea de a se stapani si de a solicita ajutor doar la nevoie, actionand cat mai mult prin propriile puteri.

Copilul traieste cea mai mare parte din timpul sau in familie, unde invata limba, obiceiurile si comportamentele civilizate. De aceea se spune ca cei “sapte ani de acasa “ au un rol hotarator asupra formarii comportamentului uman. La aceasta varsta, copilul se gaseste in perioada celei mai mari plasticitati a sistemului nervos, care ofera posibilitatea familiei sa produca prin educatie, primele modificari care orienteaza dezvoltarea si formarea ulterioara a personalitatii. Potentialul educogen al familiei este conditionat de structura, de nivelul material si cel cultural, de atmosfera relationala si afectiva din cadrul familiei ( intelegere intre parinti, viata normala, buna organizare), de responsabilitatea lor fata de educatia copiilor, de faptul cum se implica in nevoile copiilor ( afectivitate, intelegere, atentie, respect). Dupa cum am amintit si mai sus, din pacate exista parinti care nu dau atentia cuvenita fiecarui moment din viata copilului sau priveste cu indiferenta “ este mic ce intelege el acum?”, iar aceasta nepasare isi pune amprenta asupra personalitatii copilului, care la randul lui incepe sa trateze pe cei din jurul sau la fel cum a fost tratat. Copilul invata dupa cum traieste, asa cum spune si Dorothy Law Nolte:

  • “Cand copilul este criticat, el invata sa condamne;
  • Cand copilul este tratat cu ostilitate, el devine bataus;
  • Cand copilul este ridiculizat, el invata sa fie timid;
  • Cand copilul este certat in permanenta, el invata sa se simta vinovat;
  • Cand copilul se simte tolerat, el invata sa fie rabdator;
  • Cand copilul e incurajat, el invata sa fie increzator;
  • Cand copilul este pretuit, el invata sa aprecieze;
  • Daca copilul traieste in dreptate, el invata sa fie cinstit;
  • Daca copilul creste intr-un mediu care il apreciaza, el invata sa se placa pe sine;
  • Daca copilul traieste intr-un mediu in care se manifesta acceptare si prietenie, el invata sa gaseasca dragoste in lume.”

Copilul are nevoie de toate acele mici dovezi de dragoste pe care i le putem aduce zilnic, care ajuta in mare masura la formarea viitorului adult. El se simte iubit atunci cand parintele ii ofera ceea ce are mai bun in el , cand are timp pentru copil, cand ii acorda tot interesul, il considera o fiinta umana, ii intelege dorintele si trebuintele, ii asculta problemele si-i ia in consideratie temerile; pe scurt, atunci cand il simte aliat. De dragostea pe care o “seamana” acum, o sa aiba parte, si parintii mai tarziu. De aceea in raporturile sale cu copilul, un adult iubitor va cauta consecvent sa-l convinga de faptul ca este un copil bun. Dovezile cotidiene de dragoste ale adultului asigura copilul de sprijinul sau de-a lungul actiunilor de dezvoltare si de afirmare a personalitatii, a responsabilitatilor sale, ca este apreciat si iubit dincolo de cuvinte si de gesture decorative.



Dar mediul familial reprezinta doar conditia esentiala a educatiei. Prin sine insusi, acest mediu nu realizeaza obiectivele educatiei. Potentialul sau educativ se afirma prin desfasurarea vietii de familie, prin stilul de viata, prin relatiile care se stabilesc in cadrul familiei. Astfel, prin comportamentul membrilor familiei, in primul rand al parintilor – prin modul cum vorbesc, cum gesticuleaza, cum se comporta cu alti oameni, cum se achita de indatoririle sociale – ei constituie in permanenta modele, pe care copiii cauta sa le imite. Prin modul cum isi formeaza si-si mentin autoritatea fata de copii, cum dozeaza si cum gestioneaza dragostea fata de ei (cum imbina exigenta cu bunatatea), cum rezolva situatiile conflictuale, parintii pot avea rol de educatori autentici sau pot pierde aceasta calitate. Un asemenea rol, insa, poate fi indeplinit numai de o familie inchegata in care membrii se respecta reciproc si isi poarta de grija in mod reciproc. Se poate spune ca educatia unui copil este reusita cand are stilul de viata propriu varstei sale, iar un copil reusit este acela care se inalta frumos, ca o planta sanatoasa; un copil avid sa cunoasca mica lume din jurul sau, caruia ii place activitatea si jocul, atasat de anturaj si mai ales de mama sa prin afectiune, iar progresele pe care acesta le inregistreaza impreuna cu ea constitutie de fapt un success, o adaptare la nevoile sociale, economice si culturale, un pas important in descoperirea, cunoasterea si dezvoltarea propriei personalitati umane.

Un alt factor care contribuie la modelare personalitatii umane, prima veriga din sistemul de invatamant este gradinita - institutie fundamentala de formare a personalitatii, functia ei principala fiind aceea de a pregati copii prescolari pentru integrarea sociala. In aceasta calitate, gradinita are functii instructiv-educative. Invatamantul prescolar are scopul de a contribui la formarea personalitatii copiilor in varsta de la 3 la 6 ani, urmarind stimularea dezvoltarii fizice si intelectuale potrivit particularitatilor psihofizice specifice varstei.

Prin intreg sistemul de activitati instructive-educative ce se desfasoara in gradinita, se urmareste influentarea dezvoltarii fizice armonioase a copiilor, stimularea inteligentei, a gandirii si limbajului, a creativitatii acestora, cultivarea sensibilitatii artistice, a gustului pentru frumos in natura, in arta si in viata sociala, precum si formarea unor deprinderi simple de munca, de ordine si de comportare disciplinata, civilizata. O atentie dosebita se acorda adaptarii copiilor la regimul activitatii scolare. De aceea, pentru concretizarea acestui obiectiv, am urmarit realizarea unor masuri organizatorice, considerate ca elemente de inceput ale activitatii educative si necesare a fi realizate inca de la sosirea copiilor in gradinita:

- cunoasterea particularitatilor individuale ale fiecarui copil;

- cunoasterea modului in care familia isi ingrijeste copilul, stilul vietii de familie;

- colaborarea diferentiata de la familie la familie, in vederea formarii calitatilor morale la copii.

Numai printr-un dialog eficient cu parintii, prin activitati in care sunt inclusi si ei, printr-un parteneriat stabilit inca de la inceput “Gradinita-Familie”, putem asigura copilului o educatie completa, o dezvoltare armonioasa. Cu privire la continutul activitatii educative, ca masura organizatorica, am considerat necesar analizarea detaliata a fiecarei teme de activitate instructiv-educativa din programa, pentru stabilirea tuturor valentelor educative pe care le ofera in vederea realizarii obiectivului si sarcinilor pregatirii pentru viata. Printr-o imbinare abila a procedeelor verbale cu cele practice , a exigentei, a dragostei si increderii fata de copii si parinti, s-au creat trairi afective care prefigureaza sentimentele de mai tarziu.

Jocul este activitatea fundamentala, forma de organizare in care se desfasoara toate activitatile didactice. Jocul didactic face tranzitia de la joc – care ofera libertate si independenta, placerea si atractivitatea asigurate prin elementele de joc ( asteptare, surpriza, competitie ) – la activitatea de invatare, care impune o disciplina mai riguroasa, efort intelectual – fiind un gen de munca -, responsabilitate pentru rezultatele obtinute. Daca pentru adult aceasta activitate este considerata dominant ca forma activa de consumare a timpului si de divertisment, pentru copil ea apare ca o activitate serioasa, care-l transpune in roluri asemanatoare cu ale mediului social al adultilor. Astfel prin jocurile cu rol “De-a mama”, De-a educatoarea”, De-a doctorul” , “De-a constructorul”, etc. , copilul isi satisface nevoia de “a fi adult”, de a imita activitatea adultului, de a-si atribui roluri care influenteaza propria lui atitudine. Pornind insa de la ideea ca la aceasta varsta imaginile vizuale, emotiile, sentimentele joaca un rol determinant, am considerat ca este necesar ca in munca pe care o desfasor sa folosesc material cat mai concret, cat mai variat, cu ajutorul caruia sa formez si sa consolidez unele actiuni ale membrilor familiei pe care nu le pot observa in mediul social. Astfel, am intocmit cu copii o serie de albume cu actiuni ale prescolarilor, ale tinerilor adolescenti si ale adultilor in diferite domenii de activitate. La intocmirea acestora am primit si concursul parintilor. De asemeni am inclus parintii si in activitati ecologice, unde impreuna cu copii au plantat o floare, iar ghiveciul a fost adus la gradinita, copilul avand obligatia zilnica de a-si ingriji floarea. Dandu-i astfel de preocupari, de sarcini copilul se simte important atat acasa cat si in gradinita si capata incredere in fortele proprii. Dialogul cu familia, sustinut in cadrul sedintelor cu parintii, este un prilej deosebit, pentru educatoarea grupei de a “se sfatui” cu parintii, de a discuta probleme educative, modalitati de abordare a copilului. Aceasta relatie bine stabilita inca de la inceput, contribuie atat la buna desfasurare a procesului instructive-educativ din gardinita, cat si la o buna educatie in familie si la formarea viitorului adult. Ca urmare, noi educatoarele putem fi si suntem unul din factorii importanti care modeleaza atat pe copii din gradinita, cat si pe parintii acestora – atunci cand este cazul! Ca si adultii, copiii dovedesc o mare sensibilitate. Ei sunt foarte sensibili la reprosuri, dar si la laude. Evolutia copilului, ca si imaginea lui despre sine, depind foarte mult de relatiile cu adultii si de imaginea acestora despre el. Copilul isi apreciaza (si isi va aprecia) propria persoana in functie de aprecierile celorlalti. Respectul si aprecierea constante, autentice date de parinti si de educatoare contribuie la formarea unei imagini pozitive despre sine. De aici, importanta de a-i trata pe copii cu tot respectul.




Este semnificativ ca, in permanenta, copilul sa se simta acceptat, ceea ce inseamna ca el poate intervene intr-o discutie linistit, cu incredere, fiind sigur ca este auzit si inteles totodata; el se simte destins si interesant atunci cand vorbeste. Multi adulti, insa, din nefericire, nu stiu sa vorbeasca si sa se raporteze cu respect la copii. Lipsa de respect ii raneste si le sporeste neincrederea. Subaprecierile exagerate, arbitrate si repetate- ale unui adult aflat el insusi intr-o criza de identitate si cu o stima de sine scazuta- in faza in care unui copil ii place sa se etaleze, conduc la instalarea unei timiditati nevrotice, care il aduc, uneori, pe acesta in situatia de a se simti inferior si a-si forma o imagine negativa despre sine. Avand prea putine posibilitati de a-si corecta mai tarziu aceasta autoimagine negativa, ea poate deveni o fixatie si, in acelasi timp, baza pentru formarea si evolutia viitoarei sale personalitati. De aceea, educatoarea are obligatia de a-i implica indeosebi pe acesti parinti in viata de prescolar al copillului sau, pentru a scoate in evidenta calitati ale copilului pe care de multe ori parintii, nu constientizeaza ca acesta le are. Asfel prin serbarile organizate cu diferite ocazii, prin activitati in care sunt implicati si parintii, educatoare atrage atentia asupra copilului , atentie de care unii copii duc lipsa. Parintii constata in acele momente ce copil mare are, ce multe lucruri stie sa faca , si incepe sa-l priveasca cu alti ochi, ceea ce ajuta copii sa-si recapete increderea in fortele proprii, primind din partea adultului admiratia care pana atunci i-a lipsit. De asemeni prin gradinita copiii, capata abilitatile, deprinderile si priceperiler de care acestia au nevoie in clasa I. Astfel in activitatea scolara a fost instituita grupa de pregatire pentru scoala, cu frecventa obligatorie pentru copii in varsta de 6-7 ani. Sarcinile acestei grupe sunt preponderant formative. Ele constau in:

- asigurarea sanselor la instruire pentru toti copiii, atat pentru cei care nu au urmat gradinita, prezentandu-se doar cu experienta de familie, cat si pentru cei care au participat la activitatile grupei mici, mijlocii si mari;

- dezvoltarea psiho-fizica a copiilor prescolari, cu precadere dezvoltarea proceselor psihice de cunoastere (gandirea, memoria, imaginatia), pana la nivelul cerut de activitatea scolara;

- socializarea copiilor prescolari, adica pregatirea lor pentru a sti sa traiasca si sa “munceasca” in colectivitatea clasei de copii si, mai tarziu, in colectivitatea sociala.

Asadar, educatia este factorul hotarator in dezvoltarea personalitatii copilului atat din punct de vedere intelectual, socioafectiv si cultural, dar mai ales de pregatire a acestuia pentru integrarea socioprofesionala si adaptarea la o societate in schimbare.

BIBILOGRAFIE

MORAND de JOUFFREY, P., Psihologia copilului, Ed. Teora, Bucuresti, 1998.

SENGER, G., HOFFMANN, W., Cum ne calculam coeficientul de personalitate, Ed. Gemma Pres, Bucuresti, 1998.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1189
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site