Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Gradinita

Individual si supraindividual in cultura. Cum se produce educatia

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Individual si supraindividual in cultura. Cum se produce educatia

Plecind de la definitiile cele mai recente produse de antropologi, voi considera cultura, intr-un sens cit mai larg posibil, ca fiind ansamblul produselor activitatii umane, al valorilor si al modalitatilor de comportare obiectivate de anumite comunitati, transmise altor comunitati si generatiilor urmatoare. Chiar daca, probabil, nu este impecabila, aceasta definitie are cel putin doua merite: 1.nu considera culturile ca fiind realitati „monadice”, izolate si monologale, ci le socoteste ca realitati permeabile la contacte, aflate in dialog si interferente; 2. permite ulterioara definire a educatiei ca un proces de transmitere a culturii. De altfel, aceasta definitie este o formulare mai concentrata a aceleia cu care opereaza UNESCO incepind cu anii optzeci ai secolului trecut: „In sensul sau cel mai larg, cultura poate fi astazi considerata drept ansamblul de trasaturi distinctive, spirituale si materiale, intelectuale si afective, care caracterizaza o societate sau un grup social. Ea cuprinde, in afara de arte si litere, modurile de viata, drepturile fundamentale ale fiintei umane, sistemele de valori, traditiile si credinteleCultura da omului capacitatea de a reflecta asupra lui insusi. Ea ne face fiinte specific umane, rationale, critice si angajate etic”. Fara indoiala ca este un urias merit al UNESCO modul in care a reusit sa puna in lumina, conceptual si principial, mecanismele de interinfluenta ce se manifesta intre educatie, cultura si ceea ce, de circa doua decenii, se numeste dezvoltare durabila. Pentru a putea, totusi, urmari cit mai exact modul in care functioneaza relatia dintre educatie si cultura, este necesar sa apelam la distinctia deja clasica in sociologie, dintre dimensiunea individuala si cea colectiva ale culturii.




Mai intii, trebuie insa sa extragem, toate consecintele din constatarea ca omul este o fiinta culturala. Daca asa stau lucrurile, este limpede ca, in cadrul acestei variante existentiale care este omul, totul ia o forma de manifestare culturala, incepind cu necesitatile si actele biologice si terminind cu produsele spirituale cele mai elaborate. Chiar si actele aparent asemanatoare cu cele ale animalelor sunt mediate, interpretate si executate cultural. De adapost, de pilda, au nevoie si animalele si oamenii. Insa animalele isi gasesc adapostul, eventual si-l „construiesc”, dar n-au ajuns sa elaboreze o arta arhitecturala. Toate cuiburile de cuci sunt la fel, toate vizuinile vulpilor sunt la fel, „barajele' castorilor sunt la fel - in schimb, toate casele, daca nu este vorba de „sistematizarea urbana' stalinist-ceausista, sunt diferite, iar multitudinea istorica, dar si sincronica, a stilurilor arhitecturale este dificil de inventariat in intregul sau. Si animalele superioare si oamenii se inmultesc prin acte heterosexuale, insa numai la oameni exista ars amatoria atat de diferite. Sa comparam, de pilda, sexualitatea europeana cu cea hindusa sau chineza sau chiar pe cea din nordul Europei cu cea a latinilor si mediteranienilor. Si animalele si oamenii au nevoie de hrana, insa doar cei din urma au invatat arta culinara. Totul este mediat cultural la om - relatiile de rudenie, obiceiurile vestimentare (exista si o arta a modei), salutul etc. De pilda, europenii se saluta stringindu-si mainile, in vreme ce eschimosii isi freaca nasurile. Europenii se apleaca atunci cind saruta mina unei femei, americanii ridica mina femeii spre buze, ceea ce, in Franta, ar constitui o impolitete de neiertat, ca si in Romania sau Italia, de altfel.

Cultura este, prin urmare, o puncte intre individ si comunitate si, din acest motiv, seamana cu un Janus bifrons - o fata a ei priveste spre individ, cealalta spre comunitate. Sociologul polono-american Florian Znaniecki constata: „Cultura personala a individului constituie totalitatea modurilor de comportare, a metodelor de actiune, a gindurilor, conceptiilor, produselor activitatii lui, care pot fi adesea necunoscute altor oameni”. Iar cultura colectiva nu este o simpla suma a culturilor personale ale membrilor comunitatii, ci are un caracter mai degraba sintetic, reprezentind in fond „un ansamblu al produselor gindirii si activitatii, al obiceiurilor, modalitatilor de conduita care au fost recunoscute si acceptate de colectivitate, si care au capatat importanta pentru membrii sai, determinind conduite considerate ca obligatorii” .

Intre cultura personala si cea colectiva, raporturile sint foarte complexe, uneori chiar tensionate, insa ele se stimuleaza reciproc. Cultura colectiva se „innoieste” si se imbogateste datorita creativitatii culturale individuale, iar prin educatie, cultura colectiva ii formeaza pe indivizi ca fiinte culturale. Cit priveste „obligativitatea” culturii personale de a se „incadra” in cultura colectiva, ea trebuie inteleasa intr-un sens foarte larg, referindu-se mai degraba la spiritul decit la litera acelei culturi sau, in termenii lui Blaga, aceasta este o problema de „stil”. Intre infinitele „obligatii”, intre nenumaratele bunuri, valori si modele culturale, individul este, de fapt, liber sa aleaga. Va fi mai limpede cum se produce alegerea atunci cind voi analiza dialectiva dintre status, rol si model cultural. Daca aceasta „obligativitate” ar fi absoluta, rigida, ar rezulta o eliminare a inventiei si creatiei culturale, o imposibilitate de reinnoire a culturilor. Cultura s-ar repeta, intre aceleasi limite, la infinit. Este ceea ce se intimpla, in oarecare masura, in culturile dogmatice ori in dimensiunile dogmatice ale culturii. Dar nici acolo creativitatea personala nu este complet eliminata. In vechea Indie, existau Vedele neschimbate si de neschimbat dar, in acelasi timp, exista explozia de interpretari personale din Upanishade. La fel stau lucrurile si in alte culturi dogmatice sau in dimensiunile dogmatice ale culturilor – de la Tora iudaica la Scripturile crestine sau la Qumran, corpusul interpretativ a depasit de mii de ori dimesiunile textelor dogmatice fundamentale. Si chiar diferitele forme de iudaism, crestinim, islamism sau buddhism se datoreaza modurilor diferite de raportare la corpusurile dogmatice, sint prin urmare rezultate ale interpretarii, ale interventiilor personale.

Jocul dintre individual si colectiv in cultura este extrem de mobil si aproape neverosimil de complicat. Nu tot ceea ce s-a creat intr-un anume moment este transmis altor comunitati sau viitorimii. In principiu, se pastreaza ceea ce este in spiritul unei culturi la un moment dat, in functie de valorile dominante. Insa, in culturile mature, sunt mereu pastrate si transmise si valorile de patrimoniul universal. Exista, desigur, in istorie si fenomene catastrofice legate de presiuni prin care o ideologie sau o politica totalitara atenteaza la mecanismele proprii prin care cultura opereaza selectiile si isi constituie patrimoniul. Sa ne amintim politica „culturala” a regimului comunist, cu nenumaratele excluderi sau rasturnari ale ierarhiilor firesti: excluderea lui Brancusi si a artei abstracte pentru decenii; epurarile ideologice la care a fost supusa dreapta intelectuala interbelica; situarea lui Eminescu dedesubtul lui Neculuta in anii '50 etc. Sa ne mai amintim rugurile de carti, expulzarile si persecutiile la care au fost supusi oamenii de cultura si cultura in vremea nazismului, a bolsevismului, a fascismului italian ori in fundamentalismele islamice. Cum s-a vazut, astfel de fenomene nu pot dura mai mult de citeva decenii, pentru ca societatile si culturile lor au instincte sigure de conservare. O cultura veritabila este mai puternica decat orice regim dictatorial, ea reuseste sa-si creeze zone de libertate si creatie, adesea chiar si public, pina si in cele mai intolerante dintre totalitarisme. In legatura cu raportul dintre cultura individuala si cea colectiva este foarte potrivit sa reiau un scurt pasaj din Goethe: „Chiar daca lumea in ansamblul sau merge inainte, tineretul trebuie totusi sa reinceapa mereu de la capat si sa parcurga individual epocile culturii universale”.



Aceasta parcurgere, ce se desfasoara in societatile moderne prin intermediul scolii, dar si prin influenta culturala difuza a intregii societati, este chiar educatia. Ca proces global, educatia ar putea fi caracterizata si drept o recapitulare rapida, prescurtata si selectiva a experientei culturale a umanitatii in ansamblul sau si, in particular, a experientei comunitatii si a celei a grupului de referinta. In acest mod ajunge omul sa fie om, deci fiinta culturala, asa se petrece, in linii mari, educatia.



UNESCO – Conférence Mondiale sur les politiques culturelles, Mexico, 1982, p.39.

UNESCO – La 43-ème Conférence Mondiale de l`Education sur la thème „Éducation – Culture – Développement”, Genève, Septembre 1991.

Apud J.Szczepanscky, Notiuni elementare de sociologie, Editura stiintifica si enciclopedica, 1972.

Heinrich Zimmer, Introducere in civilizatia si arta indiana, Ed.Meridiane, 1983.

Philip S. Alexander, Retelling the Old Testament in Scripture Citing Scripture, London, 1990; Paul Nwyia, Exègèse coranique et langage mystique, Dar El-Machreq, Beirut, 1991; D.C. Simpson, Pentateuchal Criticism, Oxford University Press, 1924.

J.W. Goethe, Poezie si adevar, ELU, 1968.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1017
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site