Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Gradinita

Procesul de invatamant - aspecte structurale

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Procesul de invatamant - aspecte structurale

Incercand o definire a procesului de invatamant, putem retine faptul ca este o forma sistematizata si organizata de desfasurare a ansamblului procesual predare - invatare apresupunand deci interactiunea personalitatilor celor doua entitati psihologice implicate, profesorul si elevii) orientata finalist, transpusa pragmatic intr-o serie de metode si procedee si supusa legilor evaluarii.




Abordarile generale ale procesului de invatamant propuse de profesorul Dan Potolea avezi, Potolea Dan, Curriculum, acurs universitar), Universitatea din Bucuresti, 1991), sunt:

- abordarea structurala, care cuprinde urmatoarele componente: finalitati, continuturi, timp, relatii educationale aprofesor - elev, student), metode si mijloace, modalitati de organizare a activitatilor si evaluare, reprezinta planul static de analiza al procesului de invatamant si poate fi si reprezentata grafic;

- abordarea procesuala, care desemneaza planul dinamic al desfasurarii procesului de invatamant, poate fi analizata diadic, la nivel de:

* faze:

- proiectare;

- implementare arealizare efectiva);

- evaluare;

* procese:

- predare;

- invatare;

- evaluare;

Studiul procesului de invatamant trebuie realizat in mod sistematic in formarea metodica initiala a profesorilor, deoarece modalitatile de reprezentare ale acestuia aprocesul de invatamant) de catre cadrele didactice, pot influenta activitatea si prestatia lor la catedra.

Reprezentarea procesului de invatamant este o imagine mentala, o structura cognitiva care va marca decisiv in plan actional proiectarea, organizarea si desfasurarea activitatilor educationale. Un profesor eficient nu se mai poate cantona intr-un singur model explicativ, dar pentru a evita acest lucru trebuie sa detina informatiile necesare. Optiunea pentru un anumit model didactic trebuie sa reprezinte atat un impuls pentru stimularea creativitatii didactice cat si o modalitate de afirmare a personalitatii profesorului.

Principalele modele de abordare ale procesului de invatamant sunt urmatoarele:

a. Modelul interactiv: accentueaza corelatia si interactiunea

reciproca dintre predare - invatare - evaluare, pentru a evita

centrarea exagerata numai pe predare, astfel incat, chiar si

eventualele nereusite aesecuri) la finele procesului de instruire

putand fi repartizate paritar, atat profesorului cat si elevului;

b. Modelul sistemic: introduce rigoarea analizei, in abordarea

ansamblului de elemente educationale, care se afla intr-o stransa interactiune, astfel incat, perturbarea unui element poate

conduce la dezechilibrarea intregului sistem, dar si globalizarea

sintezei, avantajand astfel proiectarea didactica; calitatea

sistemului nu deriva din calitatea intrinseca a fiecarui element

ori din calitatea sumei acestora, cat mai ales din finetea,

amplitudinea si forta interactiunilor dintre elementele

componente aobiective, continuturi, metode, relatii educationale, evaluare, etc);

c. Modelul informational, dezvolta implicatiile teoriei

informatiei in procesul de invatamant, studiind principalele

categorii de informatii vehiculate in circuitele interactionale ale

procesului, situational abordand si fenomene informationale

specifice, redundanta, surplus de informatie care poate deturna

ori, din contra, consolida sensul unui mesaj educational apentru

procesul de predare-invatare, redundanta imbraca trei forme:

necesara - surplus de informatie solicitat de situatiile concrete,

tolerata - surplus de informatie aflat la pragul de acceptabilitate,

superflua - surplus de informatie care viciaza mesajul initial);

d. Modelul cibernetic, introduce si cultiva rolul

mecanismelor de feedback, conexiune inversa implicate in

dinamica procesului instructiv-educativ, in scopul reglarii dar si

al autoreglarii acestui proces; modalitatile cele mai eficiente de

reglare sunt prezentate de microdeciziile educationale, cu timp

de latenta foarte scurt dar si cu o succesiune foarte rapida:

selectia calitativa a feedback-ului trebuie facuta in functie de

criteriul interventiei sau al actiunii practice aautenticul feedback

este cel care nu se opreste numai la informatie ci presupune si o

interventie pe acest suport informational;

e. Modelul comunicational are ca obiect de studiu

participantii la actul de comunicare aemitator - receptor), canalul de comunicare, procesele de codare si de decodare a mesajelor, relatiile dintre repertorii agradul lor de congruenta, depasirea barierelor de comunicare, tipurile si formele de comunicare, comunicarea verbala dar si comunicarea nonverbala, empatia, etc.

Schema procesului de comunicare didactica poate fi urmatoarea, unde legenda este E = emitator, R = receptor acele

doua roluri pot fi schimbate), canal de comunicare, obstructii si

blocaje, R = repertoriul E aRE) si repertoriul R aRR) -

acomunicarea se produce atunci cand repertoriile celor doi

participanti: totalitatea structurilor cognitive, mnezice si

operationale specifice situatiei, interactioneaza);

f. Modelul campului educational aspatiului de instruire),

porneste de la premisa ca procesul de predare invatare se

desfasoara in limitele unui spatiu complex in care intervin o

serie de variabile care conditioneaza rezultatele invatarii, cum ar fi: sistemul de predare P, sistemul de invatare E, continutul C, obiectivele O, metodele si mijloacele M, sociostructura si

programul PG; programul reprezinta un mod de structurare a activitatii de invatare a elevilor si ca paradigma de elaborare poate fi algoritmic sau euristic;

g. Modelul situatiilor de instruire, exploateaza contextul

invatarii si plaseaza elevul intr-o anumita retea de relatii cu

materia de studiat apornind de la premisa ca invatarea este

intotdeauna contextuala, petrecandu-se intr-un cadru situational

determinat); situatiile de instruire sunt ansambluri de variabile

dinamice, multifactoriale, semnalizate prin relatiile si

interactiunile dintre ele avariabile); configuratia statica a unei

situatii de invatare este: psihologica, sociala, pedagogica, in

timp ce structura dinamica este formata din: interventia



pedagogica, invatarea, contextul, rezultatele si ecosistemul

amediul socio- economic);

Analiza modelelor explicative ale procesului de invatamant poate constitui pentru cadrele didactice un exercitiu valoros de optiune in conditiile in care acest fond informational exista. Decizia cu privire la modelul adecvat situatiei si personalitatii cadrului didactic poate fi mult mai usor luata daca profesorul este abilitat din punct de vedere al competentelor metodice, cu capacitati de proiectare si de evaluare.

1.1. Instruirea

Intreprinderea de instruire angajeaza din cele mai vechi timpuri resurse umane si materiale bogate si variate. Din punct de vedere etimologic instruirea, provine din latinescul 'instruo' si inseamna aranjament, amenajare, constructie, iar prin aproximare lingvistica ar desemna 'o constructie in spirit', o constructie intelectuala, sau dupa expresia lui Skinner, 'a construi structuri cognitive, operationale'.

Astfel, instruirea desemneaza insusirea unui corp de informatii intr-o maniera care sa determine elaborarea unor structuri si procese intelectuale, operationale si sa contribuie la dezvoltarea potentialului intelectual al individului. Profesorul Eugen Noveanu, defineste instruirea ca pe o actiune de comunicare, de transmitere de cunostinte si, recunoscand limitele definitie propune spre analiza o serie de alte acceptiuni date de specialisti ai domeniului, Bruner, Itelson, Popescu Neveanu, de Villers, van der Maren. In cele din urma binecunoscutul cercetator roman se opreste asupra acceptiunilor instruirii date de B. O. Smith, care, renuntand la dihotomia - descriptiv / prescriptiv prezinta patru definitii elaborate:

- definitia descriptiva se regaseste intr-o fraza ca 'distribuirea

cunostintelor si a deprinderilor', astfel incat relatia dintre

instruire si invatare este fundamentala, nu poate exista instruire

daca nu rezulta o invatare;

- definitia intentionala se bazeaza pe rationamentul potrivit

caruia considerarea instruirii ca activitate intentionala presupune recunoasterea obiectivelor si a convingerilor cadrului didactic ca determinanti ai performantelor la clasa;

- definitia normativa centreaza analiza pe principiile etice si

deontologice;

- definitia stiintifica presupune descrierea atenta a

comportamentelor specifice instruirii, al caror efect a fost pe

deplin experimentat.

Un fundamental castig al asertiunilor anterioare este acela ca instruirea este actiunea intreprinsa cu intentia de a produce invatarea. In contextul aceleiasi idei, E. Robertson formuleaza un set de conditii pentru clasificarea unei activitati educationale ca instruire:

- existenta unui contact direct intre profesor si elev;

- existenta unei asimetrii informationale - profesorul

cunoaste materia de studiat in timp ce elevul nu detine

acele informatii;

- profesorul doreste sa faciliteze invatarea continutului

de catre elev;

- actiunile profesorului conduc rational catre invatarea

continuturilor respective de catre elev ;

- actiunile profesorului sunt astfel construite incat sa-i

releve elevului elementele de continut pe care se

presupune ca trebuie sa le invete;

- actiunile profesorului continua cel putin pana cand

elevul incearca sa invete continutul ca rezultat al acestor

actiuni;

Parcurgand informatiile anterioare, din punctul de vedere al metodicii predarii stiintelor sociale se pot contura cateva modele instructionale elaborate si aplicate de-a lungul istoriei pedagogiei.

1. Modelul logocentric este cel mai raspandit model de

organizare si desfasurare a instruirii si porneste de la premisa explicativ-stiintifica: stiinta este un produs, rezultat finit si bilant de adevaruri exprimate intr-un corp de cunostinte; obiectivul fundamental il constituie transmiterea informatiilor esentiale de catre profesor, modelul fiind centrat pe monopolul absolut al cadrului didactic.

- avantajele modelului constau in faptul ca se poate

trasmite un volum mare de cunostinte intr-un timp relativ redus la un numar foarte mare de elevi aeconomicitate); de asemenea, sunt achizitii ale culturii, valori care nu pot fi trasmise decat prin acest canal de comunicare aJ.Bruner spunea ca valorile culturii nu se descopera ci se transmit);

- dezavantajele modelului sunt ca acesta genereaza

pasivismul elevilor, solicitand prea putine resurse

intelectuale si afective din partea elevilor; formativitatea

invatamantului in aceasta maniera este foarte scazuta:

prescurteaza foarte mult procesul de invatare:

cunostintele sunt retinute numai la nivel mnezic,

potentialul lor de operationalitate fiind foarte redus;

subestimeaza realitatea si cultiva aspectul livresc al

procesului de instruire;

Modelul empiriocentric abordeaza euristic situatia de instruire, privind stiinta ca un proces si familiarizand elevii cu logica investigatiei stiintifice, cu tehnicile de cercetare. Elevii experimenteaza cunoasterea si folosesc pentru procesul de instructie invatarea prin descoperire, rezolvarea de probleme. Modelul empiriocentric dezvolta formativitatea contribuind esentialmente la consolidarea operatiilor si a proceselor intelectuale.

- avantajele modelului sunt legate de gradul mare de

activism metodologic si intelectual la elevi, de

dezvoltarea gandirii creatoare si a inteligentei elevilor;

- dezavantajele modelului sunt legate de consumul mare

de timp necesar pentru procesul de invatare, de

consumul crescut de energie intelectuala, de

imposibilitatea de acoperire totala a continuturilor numai prin structurarea empiriocentrica .

3. Modelul tehnocentric este centrat pe eficienta si pe performanta in invatamant, pe rationalizarea procesului de predare - invatare, in sensul descompunerii invatarii in operatiile sale. Astfel, instruirea devine din perspectiva acestui model o inlantuire de procedee si de tehnici de lucru, promovand: definirea operationala a obiectivelor, analiza tmeinica a continuturilor, analiza dificultatilor de invatare, instrumentalizarea metodologiei didactice, recurgerea la evaluarea operationala si la fedback. Modelul poate fi considerat un complex de operatii de inginerie didactica, impulsionat si de dezvoltarea calculatorului.

- deavantajele modelului constau intr-o supraorganizare

a instruirii care poate deveni o frana in calea creativitatii

si spontaneitatii elevului;

- duce la formarea unor stereotipuri atat de predare cat si de invatare.

4. Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instrurii bazat pe actiunea in grup a elevului care statueaza organizarea sociala a invatarii desi, din punct de vedere psihologic invatarea este individuala. Colectivul devine obiect al activitatii de instruire iar metodele sociometrice suport al cunoasterii realitatii colective. Principalele metode sunt cele de tip cooperatist, de autoconducere, dezbatere, cercetare in echipa, etc .

- limitele modelului sunt foarte clar exprimate chiar de

initiatorul acestuia, C.Rogers, si ele constau intr-o

uniformizare si o diminuare a rolului individualitatii



elevilor.

5. Modelul psihocentric porneste de la exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltare spontana. Orientarea teoretica este centrata pe individualitatea fiecarui elev, pe cunoasterea acestuia, iar metodele utilizate sunt: munca independenta, jocurile didactice, simularea. Problema motivatiei reprezinta o preocupare constanta a cadrului didactic pentru cultivarea intereselor, motivelor si dorintelor copilului.

- avantajele modelului sunt evidentiate de aspiratia catre

individualizare a instruirii, de stimularea capacitatilor

intelectuale ale elevilor, etc;

- limitele modelului sunt datorate minimalizarii rolului

profesorului, acesta fiind nominalizat numai in calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei etc.

Cunoasterea acestor modele este o necesitate pentru cadrele didactice, ele conferind mai multa mobilitate gandirii didactice, dezvoltand si stimuland inventivitatea si creativitatea pedagogica. Fiecare model in parte prezinta atat aspecte valoroase cat si limite adupa cum s-a putut observa deja) , solutia ideala constituindu-o utilizarea lor combinatorica prin alternarea situationala a elementelor fiecarui model.

1. Predarea

Profesorul Ioan Cerghit, ilustrul pedagog roman, definea predarea ca pe un ansamblu complex de actiuni si comportamente didactice specifice, destinate producerii invatarii. Cu alte cuvinte predarea este o actiune de provocare a schimbarii a ceea ce exista in ceea ce trebuia sa existe, prin angajarea elevilor intr-o noua experienta de invatare.

Elementele definitorii ale predarii sunt:

- prevederea, planificarea, proiectarea, producerea schimbarilor;

- precizarea naturii schimbarilor intervenite aidentificarea

finalitatilor);

- determinarea continuturilor care vor produce schimbarea

comportamentala asteptata la elev;

- organizarea si dirijarea schimbarilor dorite prin strategii specifice;

- organizarea conditiilor care vor favoriza aparitia schimbarilor;

- controlul si aprecierea naturii si a calitatii schimbarilor

intervenite in comportamentul elevilor;

Calitatea activitatilor de predare este relevata in functie de potentialul ei cognitiv, afectiv si psihomotor transformator. Asa dupa cum am vazut, in modelele didactice traditionale predarea inseamna numai o simpla prezentare, comunicare a materiei, in timp ce, didactica moderna priveste predarea ca pe un complex de functii si actiuni multiple si multivariante.

Predarea este o activitate predominanta a profesorului si o variabila cauzala de care depinde, in masura preponderenta starea de pregatire a elevilor. In istoria didacticii activitatea de predare a fost uneori neglijata, considerata fiind un subiect tabu. Totusi abordarile moderne s-au axat pe o reprezentare duala a predarii:

- una deductiva, care beneficiaza de unele suporturi teoretice

ale teoriilor invatarii de tip behaviorist, cognitiv si umanist;

- alta inductiva, dezvoltata prin aportul paradigmatic al

etnometodologiei, este axata pe observarea faptelor de predare,

a situatiilor si a modelelor de comportament comune cadrelor

didactice;

Simbioza celor doua modele de abordare ale procesului de predare conduce la ideea de interpretare pluralista a acesteia, fapt ce permite acoperirea tuturor modalitatilor de predare utilizate pana in prezent, atat in institutiile scolare traditionale cat si in cele moderne.

Exista intre cele mai interesante acceptiuni date predarii si aceea manageriala, dupa care aceasta ar reprezenta un ansamblu de operatiuni si actiuni sistematice de planificare, organizare, indrumare, control, evaluare si decizie a procesului de instruire. Complexul operational intreprins la nivelul activitatilor de predare cuprinde si o serie mai larga, dupa cum urmeaza: stimularea, consilierea, ameliorarea, cercetarea, inovarea. Rolurile cadrului didactic, amintite si intr-un capitol anterior, prin preluare treptata si internalizare de catre elevi, vor constitui tranzitia de la educatie la autoeducatie amai corect spus, de la instruire la autoinstruire).

Principalele acceptiuni ale predarii, prezentate de profesorul Ioan Cerghit, sunt urmatoarele: predarea ca transmitere, predarea - ca oferta de experiente, predarea ca forma de dirijare a invatarii, predarea - ca gestiune a invatarii, predarea - ca ansamblu de comportamente didactice specifice. Intr-o prezentare mai detaliata realizata de profesorul Ioan cerghit, acceptiunile date predarii se prezinta astfel:

1. Predarea - ca transmitere

in practica instructiei traditionale activitatea de predare este vazuta ca transmitere de cunostinte si tehnici de actiune. A preda inseamna a da, a oferi, a transmite in mod sistematic cunostintele specifice unei discipline; a prezenta materia, a informa, a mijloci un transfer de informatii; a comunica o serie de cunostinte, de rezultate, de cercetari stiintifice; a expune o lectie etc.

Comunicarea de continuturi-stimuli tine seama, dupa J. Bruner, de modurile aregistrele) dominante in care elevii isi reprezinta cele predate:

- reprezentarea activa aregistrul actional) bazata pe actiunea si observatia directa a obiectelor si fenomenelor reale, ceea ce permite o organizare senzoriala a datelor;

- reprezentarea iconica aregistrul figural), bazate pe imagini concentrate sau grafice care tin locul notiunii si

- reprezentarea simbolica aregistrul simbolic) ce se sprijina pe utilizarea de cuvinte, propozitii simbolice sau logice ain limbajul obisnuit, logic, in limbajul matematic), ceea ce permite o mare concentrare semantica.

Corespunzator acestui mod de intelegere a predarii, invatarea reprezinta un proces de inmagazinare de cunostinte si deprinderi, iar elevul este privit ca un 'burete care absoarbe stiinta pana la saturatie, iar prin presare o reda', ori ca un recipient gol umplut de informatii, rolul acestuia fiind de a invata ascultand, citind, vazand sau imitand.

Predarea - ca oferta de experiente

in aceasta perspectiva, predarea se defineste ca oferta a unei progresii de experiente cognitive, actionale si afective determinate si dirijate in mod intentionat spre valori aaxiologic). Prin traire constienta si cu implicare a acestor experiente elevul isi dezvolta propriile experiente in virtutea carora se apropie de adevar, patrunde in 'miezul lucrurilor', surprinde esenta si semnificatia umana si sociala a acestora. Principalul este ca elevii sa extraga tot ce se poate extrage din aceste experiente.

3. Predarea - ca forma de dirijare a invatarii

Sistemele clasice de instruire si-au dezvoltat si perfectionat atat de mult functiile de orientare si indrumare a invatarii, incat predarea a inceput sa fie identificata cu dirijarea invatarii. A preda, in sens de a dirija, se refera astfel la ' ceea ce face profesorul pentru a motiva, a incuraja si a inspira elevii sai pentru a atinge rapid obiectivele de studiat' aI.K.Daries, 1971).

Predarea s-ar construi astfel incat dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a matricei, cat si dintr-un complex de prescriptii aindicatii, aprecieri, orientari, incurajari etc.) utilizate in vederea ghidarii eforturilor elevilor de invatare a continuturilor date. in mod special este vorba de dirijarea proceselor de recuperare cognitiva: de centrare a atentiei, de receptare a codurilor adecodarea codurilor), de redare a informatiei, de stimularea asociatiilor dintre informatiile stocate la nivelul memoriei operante ade scurta durata) si cele din memoria permanenta ade lunga durata) etc.

Criticile sunt indreptate nu impotriva dirijarii in sine, ci impotriva excesului de dirijare aa dirijismului exagerat) care dezavantajeaza efortul personal, munca proprie, initiativa si activitatea, priveaza elevul de efortul de anticipare si constructia unei strategii aipoteze) atunci cand se afla in fata nevoii de rezolvare a unei probleme.

Ultima ratiune a dirijarii ramane aceea de a indruma in mod discret elevii spre studiul auto-dirijat.

4. Predarea - ca management al invatarii

Din perspectiva managementului invatarii, predarea se defineste ca o interventie pedagogica multifunctionala si deliberat orientata in directia promovarii si obtinerii acelor modificari de comportament in mod explicit asteptate sau dorite. Calitatea predarii se apreciaza, prin urmare, in raport de virtutile transformatoare pe care ea este in stare sa le dovedeasca.

Astfel, a preda inseamna:

- a prevedea aa planifica, a proiecta, a programa) producerea schimbarilor dorite;

- a orienta intr-o directie precisa aceste schimbari, a le da un sens, adica a preciza obiectivele invatarii;

- a stabili natura respectivelor schimbari; ceea ce echivaleaza cu determinarea



continutului acestora, a selecta, a reelabora, a organiza materia;

- a prezenta materia noua, in diferite moduri;

- a dirija producerea schimbarilor, a indruma evolutia acestora in directia prestabilita;

- a stimula angajarea activa a elevilor in actul invatarii;

- a organiza conditiile care vor furniza aparitia schimbarilor presupuse;

- a oferi momente de feedback in vederea intaririi si eventual a corectarii si

ameliorarii schimbarilor in curs a se produce;

- a asigura conditiile necesare retinerii si transferurilor aaplicarii) noilor achizitii;

- a controla aevalua) efectele sau schimbarile produse;

- a evalua eficacitatea si eficienta acestor actiuni intreprinse, inclusiv rezonanta lor

formativa si educativa;

- a investiga conditiile psiho-sociale si pedagogice de natura sa promoveze noi solutii

viitoarelor probleme specifice predarii etc.

Dupa cum se poate deduce, predarea angajeaza o multime de functii, extinse nu numai la ceea ce se intampla in clasa de elevi, ci si inainte si dupa ceea ce se realizeaza aici. Tocmai aceasta multitudine de functii confera predarii semnificatia unei activitati de gestionare a invatarii, de management al schimbarilor numite invatare.

5. Predarea - ca instanta de decizie

in masura in cae se aplica diverse strategii de diirijare a invatarii, predarea este privita ca o instanta decizionala prin care se opteaza, in functie de criterii precis definite si in perioade alternative de timp pentru diverse strategii sau modele de invatare.

Toate detaliile didactice prezentate anterior isi regasesc o valoroasa sinteza behaviorista in urmatoarele comportamente de predare ale cadrului didactic:

a. Comportamente de organizare

b .Comportamente de impunere

c. Comportamente de dezvoltare

d. Comportamente de personalizare

e. Comportamente de interpretare:

f. Comportamente de feedback

g. Comportamente de concretizare

h. Comportamente de control

i. Comportamente de exprimare a afectivitatii

Toate aceste comprtamente se manifesta atat intr-o forma verbala cat si intr-o forma nonverbala, fapt care permite conturarea unor teorii ale predarii si a unor conditii ale predarii.

1.3. Invatarea

Cele mai multe acceptiuni date invatarii aconcluzie centralizata in urma analizaei unor seturi de definitii date invatarii, vezi, Skinner, Gagne, Briggs, Kidd, Ullich, Geulen, Veith, Ausubel, Cerghit, Potolea, Noveanu, etc) atesta existenta unei constante in definitie, schimbarea, modificarea comportamentului pe baza experientei traite astructurata educational). In sens definitional, invatarea, este o transformare de comportament pe baza unei experiente organizate scolar, organizare supusa structurarii, observatiei, controlului, in conditiile activitatii si ambiantei scolare.

Procesul de invatamant incearca sa provoce o schimbare, in timp, in spatiu si in forma a experientei traite de individ: psihomotrice, actionale, deoarece numai o experienta noua, poate genera o noua invatare.

Procesul de invatare presupune o dualitate de forte implicate:

- forte care inlesnesc, provoaca si determina schimbarea acadrul

didactic);

- forte in dezvoltare, care suporta schimbarea si care se implica

activ in actul de transformare personala;

Acceptiunile date procesului de invatare sunt cunoscute in literatura de specialitate sub doua denumiri: invatarea ca proces si invatarea ca produs:

- invatarea ca proces: reprezinta o succesiune de operatii, de actiuni, stari si evenimente interne constient finalizate in procesul de transformare a comportamentelor interne in structuri de cunostinte mentale:

- imagine - notiune - act - gandire;

- contemplare senzoriala - gandire abstracta;

- empiric - stiintific in invatare;

- perceptie - reprezentare;

Abordarea procesuala a invatarii conduce la elaborarea unor produse ce apar in calitate de produse noi si care devin in plan interior puncte de plecare si mecanisme interne ce stau la baza unor noi acte de invatare. Totodata, aceeasi abordare, genereaza o progresie de schimbari care combina acte constructive si acte distructive. Invatarea este in permanenta pierdere si castig, elaborare si reelaborare, retinere si excludere, o continua evolutie progresiva ain spirala) pe calea cunoasterii, pe baza angajarii si dezvoltarii unor insusiri intelectuale: creativitate si independenta.

O idee cheie pentru reusita actului de invatare o reprezinta convingerea ca o 'cunostinta' nu este formativa prin ea insasi ci prin procesul prin care se ajunge la ea. Deplina angajare a individului in actul invatarii este totodata un alt factor determinant pentru producerea invatarii. Orice experienta cognitiva, traita cu interes genereaza la randul sau nevoia unei noi experiente de cunoastere.

Invatarea ca proces solicita un activism sustinut din partea celui care invata astfel incat, sarcina cadrului didactic este aceea de a organiza si dirija invatarea in sensul in care ea poate sa implice, sa angajeze, sa determine participarea activa a elevului.

- invatarea ca produs apare ca un ansamblu de rezultate noi, produse de activitatea procesuala si se refera la: cunostinte, priceperi, notiuni, modalitati de gandire, atitudini si comportamente.

Rezultatele reprezinta o materializare a schimbarilor cantitative si calitative, relativ stabile, de natura afectiva sau cognitiva si, de asemenea, corespund unor schimbari intervenite fata de stadiul anterior.

Fluctuatia rezultatelor ofera masura eficacitatii si a eficientei procesului de predare - invatare.

In ceea ce priveste, tendintele principalelor tipuri de invatare, mutatiile survenite in momentul actual sunt urmatoarele:

- invatarea prin imitare;

- invatarea conceptuala;

- invatarea pe de rost;

- invatarea prin rezolvarea de probleme;

- invatarea pasiva;

- invatarea activa;

- invatarea senzoriala;

- invatarea algoritmizata;

- invatarea prin activtate practica;

- invatarea euristica;

- invatarea prin exersare;

- invatarea prin receptare;

- invatarea prin descoperire;

Intreaga problematica a invatarii trebuie sa constituie alaturi de predare o constanta a preocuparilor cadrului didactic la nivel de organizare si desfasurare a procesului de invatamant.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2325
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site