Proiect scolar international 'COLOCVII EMINESCIENE'

Colegiul National ''Mihai Eminescu'', Baia Mare, Maramures, Romania,

Strada Culturii, nr.7, Tel. 0262

Proiect scolar international

''COLOCVII EMINESCIENE''

~Privind dincolo de aparente

creatia plina de insemnatate a

poetului nepereche!~

Privind dincolo de aparente creatia plina de insemnatate a

poetului nepereche!

Despre Eminescu si creatia sa neegalata ca valoare pana in timpurile noastre, existand putine sanse ca geniul sa fie pus vreodata in umbra de un altul, s-a vorbit si s-au scris multe. Pareri impartite venite din partea oamenilor de pretutindeni, si totusi bazate pe acelasi rationament, potrivit caruia cel ce a fost odata Mihai Eminescu este si va ramane cel mai mare poet roman din toate timpurile cu care ne mandrim si pe care tindem sa-l intelegem si sa-l cunoastem pe deplin.

Un prim pas in realizarea unei pareri personale, nu cladita pe opiniile altora, despre ceea ce reprezinta creatia eminesciana pentru noi, ar fi acela de a trece in revista cateva dintre operele reprezentative ce poarta semnatura geniului.

Facand o trecere in revista a operei eminesciene, constatam, la poezie de exemplu, existenta unor creatii de-a dreptul fascinante, pline de dorinta si sentimente nobile precum iubirea, gingasia si idolatrizarea fiintei iubite (''Cat de frumoasa esti pot spune/ Cat te iubesc nu e de spus''-Venin si farmec), invelite cu patura nelinistii si a nesigurantei atat de fragile (''E-un 'nu stiu cum' s-un 'nu stiu ce'.''- De-or trece anii).

La 12 ianuarie 1866 se stinge din viata patriotul si profesorul ardelean Aron Pumnul, iar in amintirea 'mentorului sau spiritual' adolescentul inchina, intr-o placheta votiva,

o vibranta oda funerara, care constituie de fapt debutul sau pe taram poetic. Cu toate acestea prima aparitie a unei poezii semnata Eminescu are loc la 25 februarie 1866, si este vorba despre poezia De-as avea. La 15 aprilie 1870 ii apare in Convorbiri Literare, revista junimistilor, un poem scris in cu totul alt registru decat cele din Familia: Venere si madona, urmat imediat de Epigonii si de Mortua est! Intre octombrie 1877 si iunie 1883 apar pretioasele opere: Luceafarul, Doina, poemul dacic Gemenii si unele piese de teatru; in martie 1880 tipareste poemul O, mama

Capodopera inestimabila a lieraturii noastre, Luceafarul , ''este mai mult decat o poezie despre conditia poetului, avand, deopotriva in vedere, conditia omului. Luceafarul este poemul dualitatii esentiale a omului supus unui destin si unei naturi care-i sunt date si tinzand sa le depaseasca'' Nicolae Manolescu.

Recent, Luceafarul este interpretat ca 'un basm al fiintei' , iar ''Hyperion, care aspira zadarnic la linistea uitarii, apare ca un intermediar intre 'chipurile de lut' ale umanitatii risipite in timp si intre eternitatea divinitatii lipsite de chip. Astru sau 'gand purtat de dor', inger sau demon, imagine glaciala sau incandescenta, Hyperion apare de fiecare data

altfel'' Ioana Petrescu, Eminescu.Modele cosmologice si viziune poetica, Editura Minerva, 1987.

In acest poem, Eminescu nu se identifica numai cu Hyperion, ci, si sub alte raporturi, cu toate personajele. ''Patrunzand in adancul ultim si misterios al poemului, nu ne aflam fata in fata cu niste personaje concrete, independente, care joaca o poveste de dragoste si nici cu niste simboluri abstracte, filosofice sau teologice, dar cu aceste voci extraordinare, ale caror timbru ne este cunoscut, caci l-am auzit de atatea ori, in poezia erotica sau ilosofica a lui Eminescu''~ Nicolae Manolescu.

In creatia eminesciana, dragostea si natura sunt teme permanente, existand intre ele o osmoza perfecta in care sentimentul se armonizeaza cu elementele de cadru natural- prima aflandu-se in consonanta cu cea de a doua, deoarece natura devine o stare de suflet care reflecta prin infatisarea ei sentimentele eului liric.

Spre exemplu, Poezia ''Dorinta'' este o idila clasica, facand parte din categoria creatiilor veroniene(adrestate Veronicai Micle) si a fost publicata in revista ''Convorbiri Literare'' din 1 septembrie 1876, alaturi de Craiasa din povesti, Lacul si Melancolie. Aceste poezii au fost incadrate printre creatiile erotice idilice in care predomina natura alaturi de cunoscutele ei elemente specifice eminesciene- lacul, codrul, izvorul luna, teiul, in care se remarca muzicalitatea trairilor eului liric. Prin toate aspectele stilistice regasite in creatia eminesciana ''Dorinta'', se ilustreaza cu prisosinta adevarul ca idila eminesciana este absoluta, de o gravitate evanghelica si ca dragostea eminesciana ramane sentimentul eternei existente.

In poezia ''Lacul'', lirica erotica eminesciana imbina sentimentul dragostei pentru fiinta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii, caci starea sufleteasca ia nastere, se implineste sau se consuma intr-un decor mirific, de basm, ori intr-un cadru dezolant, mohorat, in functie de natura sentimentelor exprimate, iar poetul viseaza la o dragoste ideala si la posibilitatea implinirii ei. Si in aceasta creatie eminesciana, genialitatea poetului este dovedita de naturaletea exprimarii intr-o formacuceritoare prin simplitate, dar si de capaciatea rara de a gasi drumul cel mai scurt ti mai rapid catre sufletul cititorului.

In poezia ''Craiasa din povesti'' dragostea si iubirea sunt asociate elementelor naturii, si se regasesc elemente de basm si mitologie populara, avand asemenea celorlalte poezii, mai sus mentionate, tematica erotica. In acest ansablu de iubire, simplitate rafinata si dorinte arzatoare, iubita apartine lumii povestilor, naturii fascinante prin frumusete, armonie si echilibru.

Genialitatea lui Eminescu este dovedita de naturaletea exprimarii, de sinceritatea sentimenteleor si de simplitatea formei, iar ''ceea ce il deosebeste pe Eminescu de toti scriitorii insemnati pe care i-a avut tara pana acum este faptul ca el a fost tot pe atata ganditor cat si poet. Intelectual nascut, inzestrat cu o cultura vasta, el a judecat de la o mare inaltime omeneasca, a stiut sa aleaga partile eterne de cele trecatoare si mai ales pe acelea le-a cristalizat in operele sale.Opera lui Eminescu ramane nemuritoare ca si dragostea pe care in versuri geniale a exprimat-o, ca si orizonturile filosofice asupra vietii si societatii omenesti pe care ni le deschide in poeziile si povestirile sale''. (H. Sanielevici- Cercetari critice si filozofice, ed.a-III-a, Bucuresti, 1925, pg. 54)

Sunt in asentimentul lui Mihail Sadoveanu care a spus: ''In viata lui scurta, Eminescu a dus arta poeziei la inaltimi neintrecute pana astazi, imbogatind ritmul, rima si expresia artistica; a dat cuvintelor simple valori noi si armonii surprinzatoare, sentimentelor adancime unica, iar viziunilor un orizont nemarginit'' cum de altfel nimeni nu putea sa o faca mai bine decat el, iar referitor la poeziile lui Eminescu, Sadoveanu si-a exprimat nobila speranta: ''Generatia mea le-a stiut pe de rost. Generatii de tineri le vor murmura si de-acum inainte in primavara vietii, cat va suna pe lume dulcea limba romaneasca''.

O mare nesansa a literaturii noastre a fost contactul mult intarziat cu Eminescu- prozatorul. Pe de o parte pentru ca prozele publicate in timpul vietii (cele doua capodopere: Sarmanul Dionis si Caezara) au trecut aproape neobservate, iar, pe de alta parte, pentru ca publicarea celorlalte: Avatarii faraonului Tl si Moartea lui Ioan Vestimie (probabil capodopere), s-a produs in mijlocul unui razboi cu vociferari, proteste si gesturi repezite, numit, in mod foarte inspirat, de catre Perpessicius: ''Postumiada''. Se merita mentionat, ca proba a neaderentei la proza eminesciana, faptul ca sriitori minori precum G. A. Baronyi (Misterele Bucurestilor- 1861) sau Gr.H. Grandea (Misterele romanilor- 1879) au tatonat in zona fantasticului cu rezultate net inferioare. Cu toate acestea meritul de a atrage atentia asupra prozei fantastice eminesciene revine criticii si istoriei literare.

De la George Calinescu, Perpessicius, Eugen Simion pana la Nicolaie Ciobanu si Ioan Vultur, ''Sarmanul Dionis'', a fost considerata ceea ce este de fapt- o capodopera a geniului si, dupa expresia celui din urma, ''actul inaugural al fantasticului in literatura romana''. Liricul si epicul, realul si fantasticul, mitul si filosofia fuzioneaza in ''Sarmanul Dionis'', nuvela cu o structura extrem de complexa, care ofera mai multe 'paliere' de interpretare, lucru care s-a si realizat. Unii au citit nuvela ca 'roman al initierii' magice, altii ca pe un 'poem liricofilosofic', iar altii au vorbit despre 'fantasticul doctrinar' , dar fireste, lista interpretarilor asupra aceste creatii poate continua

Insula lui Euthanasius, din nuvela ''Caesara'', este un teritoriu fascinant al prozei eminesciene: evaziunea din real, dar si meditatia in actiune. Intre arta si realitate se realizeaza un transfer subteran de substanta si energii. Alegoria simbolizeaza suprematia artei asupra realului, forta sa anticipatoare in plan ideatic si estetic. Iubirea dintre Ieronim si Cezara nu poate fi inchipuita in afara insulei lui Euthanasius.Eroul este smuls din spatiul contemplatiei si proiectat in cel al actiunii, al trairii plenare in mijlocul naturii. Pe aceasta cale- a erosului- se ajunge in cazul de fata la refacerea unitatii, realizandu-se apropierea de divinitate, ca semn al absolutului si al transcendentei.

''Avatarii faraonului Tl'' a fost pusa in circulatie si comentata pentru inceput,

in anul 1932, prin prisma alesei competente a luI G. Calinescu, iar ulterior Eugen Simion

si N. Ciobanu au oferit si ei interpretari temeinice asupra acestei capodopere. Ceea ce impresioneaza, de aceasta data, este marea anvergura epica, dar si gama variata de procedee ce ajuta la realizarea fantasticului. Aceasta opera este, dupa cum a spus N. Ciobanu, ''un adevarat breviar al fantasticului din intreaga opera narativa a lui Eminescu''.

Sirul de avataruri reprezentat de regele Tl, cersetorul Baltazar si marchizul Alvarez, frumosul demon Angelo este proiectat intr-un insolit teritoriu, in care se regasesc conjugate armonios temele mari ale literaturii eminesciene: viata-moarte-eros (teme universal valabile) si cabalism, spiritism, mister (teme specifice genului), dar toate aflate sub semnul oglinzii si al timpului neindurator. Coborarea lui Tl in adancurile piramidei semnifica drumul aspru al cunoasterii cu scopul regasirii eternului pierdut.

''Moartea lui Ioan Vestimie'' ofera surpriza unei alte viziuni asupra eroului aflat, potrivit datelor oferite, in registrul insului comun. Pierderea memoriei, dublata de o nelamurita neliniste, declanseaza moartea fizica a eroului. Spiritul desprins de trup urmeaza a exista in zona fantasticului printr-o ingenioasa tehnica a visului in vis. Odata cu indepartarea de cotidian, eroului i se interzice reintoarecerea in tiparele fiintei umane. Structura originalam a nuvelei, precu si numeroasele deschideri oferite, ne da senzatia unui accentuat regret de a nu avea o opera finita.

O frumoasa descriere de ansamblu asupra creatiei eminesciene de felul acesta a facut Nicolae Iorga cand a spus: ''Eminescu isi scrie proza cu acelasi condei colorat, puternic si fin cu care ne-a dat Satirile si Epigonii. Sentimentul adanc al naturii pe care o insufleteste cu geniul sau, aratand pretutindeni adevarul cuvantului ca orice tablou din natura e o stare sufleteasca, o imaginatie de o putere halucinatorie si un sentimentalism dulce insuflesesc si dau o figura distincta productiilor sale de proza (N. Iorga, in Lupta, nr. 1060, 25 februarie 1890, pg.2)

Operele prezentate mai sus reprezinta doar o farama din ceea ce inseamna creatia eminesciana, dar suficienta pentru a ne deschide apetitul pentru arta poetica si opera impresionanta, a unei fiinte, care desi ar putea purta numele de inger (Luceafarul) este totusi om, un om care a trat putin pe-acest pamant, si totusi destul pentru a face ca o intreaga lume 'sa-i cada in genunchi' la auzirea maretei opere.

Eu cred in modelul Eminescu, fara a-l idolatriza, avand convingerea ca, cel care se apleaca atent asupra creatiei lui va constata ca 'este chiar omul deplin al culturii romanesti', dupa cum aprecia Constantin Noica

Eminescu poate fi analizat din unghiuri moderne, dar nu exilat din cultura romana. Ma refer aici la faptul ca in prezent asistam in domeniul literaturii, la o noua ierarhizare a valorilor stabilita intr-un ritm si cu o vitetza fara precedent, iar pana la un punct extrem de necesara dar, nu de putine ori este contestata opera unor autori care au fost sortiti luminii. De aceasta tentativa de camuflare nu a scapat nici poetul nepereche. De aceea eu consider ca noi, cei de la Colegiul National ''Mihai Eminescu', profesori si elevi avem o datorie in plus fata de destinul operei si personalitatii patronului nostru spiritual. Si, cu adevarat, ar trebui sa avem o mandrie intelectuala, care ne obliga extrem de mult, deoarece ne desfasuram activitatea sub semnul si creatia lui Eminescu

Bibliografie

----- ----- ------------

'Sarmanul Dionis', Mihai Eminescu, editura Eminescu, Bucuresti, 1972;

2. Limba si literatura romana pentru clasa a-XI-a, Alexandru Crisan, Ioana Parvulescu, Rodica Yafiu, editura Humanitas, Bucuresti, 2003;
3. Literatura romana pentru elevii de gimnaziu, Mariana Badea, Mariana Negru, editura Badea&Professional Consulting, Bucuresti, 2003;
4. Revista scolara 'Eminesciana', anul I, numarul I, mai 2006, editura Ceconii,

Baia Mare;

5. Limba si literatura romana pentru clasa a-XI-a, Adrian Costrache, Florin Ionita,  

Editura Art, Bucuresti, 2007.