Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Gradinita

Relatia dezvoltare - învatare motrica în ontogeneza

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic



RELATIA DEZVOLTARE - ÎNVATARE MOTRICA ÎN ONTOGENEZA

Calitatea relatiei individului cu mediul ambiant va depinde, in mod deosebit, de dezvoltarea normala a motricitatii, iar daca aceasta este foarte bine echilibrata si superior rafinata, „performanta” adaptarii va fi superioara.




De regula, descrierea diacroniei motricitatii la varstele mici nu primeste atributele de capacitate. Si totusi, cand ne referim la adaptare, nu putem sa ignoram suma indicatorilor care caracterizeaza „conditia fizica” sau „fitness-ul” (concept de baza in literatura anglo-saxona).

Programul genetic al dezvoltarii si maturizarii

Toate lucrarile de specialitate incep capitolul dezvoltarii fiintei umane prin a mentiona cei trei factori responsabili de dezvoltarea ei: ereditatea, mediul si educatia.

Omul se naste cu caracteristicile speciei, inscrise in programele sale genetice, in ceea ce se numeste „homeorhesis” si care explica de ce functii motrice sau psihice (mersul, vorbirea, de exemplu) incep sa se exprime intr-un anumit interval de timp, egal ca medie pentru toti copii normali.

Din studiul descrierilor stadiilor dezvoltarii motrice si psihice se poate observa caracterul „determinist genetic” al unor elemente. Ele sunt putin afectate de influentele educationale sau ambientale. Acest fenomen este valabil in primii ani ai copilariei, maturizarea diferitelor functii reducand ponderea unor mecanisme genetice. Vor ramane insa cu rol deosebit de important programele genetice ale conducerii si controlului miscarilor, ca si cele ale unor functii cognitive, afective si conative, precum si cele care regizeaza manifestarile aptitudinale sau temperamentale ale indivizilor.

Cand se analizeaza dezvoltarea ontogenetica, este important sa ne indreptam atentia asupra a doi factori: secventialitatea si unicitatea (B.Cheatum, A.Hammond, 2000). Copiii se dezvolta intr-o maniera previzibila, conform secventelor tipice de dezvoltare. Un stadiu de dezvoltare, conduce la atingerea altuia.

Un copil adopta pozitia asezat inainte de a sta in picioare si sta in picioare inainte de a merge. Deprinderile motorii grosiere (mersul si alergarea, de exemplu) se formeaza inaintea celor fine (cum ar fi scrisul).

Schema urmatoarea prezinta intr-o maniera sugestiva relatia dintre invatare si dezvoltare in procesul insusirii mersului. (schema nr.4.1)

Al doilea factor important de care trebuie sa se tina seama este unicitatea. Fiecare individ are propriul sau ritm de dezvoltare. La unii copii, anumite comportamente (cum ar fi mentinerea independenta a pozitiei asezat) apar mai devreme, la altii mai tarziu. Manifestarea acestor conduite, intre anumite limite, este considerata a fi normala. Tocmai de aceea, atunci cand se evalueaza un copil, trebuie utilizata si cea mai potrivita harta de dezvoltare . În plus, trebuie sa se accepte faptul ca si rata de dezvoltare a unui copil (ritmul de progres) este unica.

Scema nr.4.1.

Text Box: Evolutia procesului de mielinizare Relatia dintre procesul de mielinizare si evolutia motrica a copilului

B.Cheatum, A Hammond, 2000

Adoptarea pozitiei asezat este prezentata in literatura de specialitate  ca fiind valabila pentru 4 - 6 luni, cu sprijin, si 6 – 8 luni, fara sprijin. Într-o maniera asemanatoare, mersul apare cel mai devreme la 8 – 9 luni, dar in majoritatea cazurilor, la 12 – 15 luni.

Legi ale cresterii si dezvoltarii

O privire de ansamblu a procesului cresterii si dezvoltarii copilului, de la nastere la adolescenta, scoate in evidenta o serie de particularitati pe care unii autori le-au considerat drept „legi”. Iata cateva dintre acestea:

cu cat organismul este mai tanar, cu atat ritmul cresterii este mai intens (legea ritmului cresterii);

pe parcursul copilariei exista etape care marcheaza puseuri de crestere, in raport cu ritmul general, ca de exemplu, in perioada pubertatii (legea oscilatiei ritmului de crestere);

in timpul cresterii, in structura somatica si psihica si in toate partile componente, care au fiecare ritmuri si particularitati de dezvoltare, se creeaza diferite raporturi, interrelatii si armonizari, care tind sa stabileasca unitatea ritmurilor si stadiilor dezvoltarii generale (legea corelatiei cresterii) (cf. U. Schiopu, 1967, p.60-66)

Dezvoltarea psihica are urmatoarele caracteristici:

Înregistreaza salturi calitative, pe baza unor acumulari cantitative, formele noi de comportament sau de cunoastere fiind superioare precedentelor;

Noile calitati nu le desfiinteaza pe cele anterioare, ci le include prin restructurari succesive;

Dezvoltarea psihica se produce stadial, pe etape distincte, cu caracteristici proprii fiecarei varste;

Transformarile din viata psihica a copilului sunt continue si imperceptibile la intervale mici de timp;

Dezvoltarea psihica este asincrona la nivelul diferitelor procese si insusiri; aceste insusiri au ritmuri proprii de dezvoltare la diverse etape de varste;

Caracteristicile psihocomportamentale care ating nivelul de dezvoltare a adultului, tind sa ramana relativ stabile (Biberi, 1971, p.30-31)

R.Illingworth (1990) formuleaza o serie de principii ale dezvoltarii:



dezvoltarea este un proces continuu, de la momentul conceptiei, pana la adolescenta, ceea ce inseamna ca are loc inca din viata intrauterina si ca nasterea nu este decat un eveniment pe parcursul sau care marcheaza aparitia factorilor externi;

dezvoltarea urmeaza aceleasi etape la toti copiii, dar ritmul este diferit. Un copil invata sa se aseze inainte de a merge, dar varsta la care au loc aceste evenimente poate fi diferita;

dezvoltarea este intim legata de maturizarea sistemului nervos. De exemplu, nici un exercitiu nu il va putea face pe un copil sa mearga inainte ca sistemul lui nervos sa fie pregatit pentru asta, dar lipsa posibilitati de a exersa aceasta deprindere, va face ca invatarea sa se produca mai tarziu;

o activitate globala este inlocuita de una specifica: de exemplu, in primele luni de viata, un copil va reactiona prin miscarea intregului corp si a membrelor la vederea unui obiect interesant, in timp dupa sase luni, va surade si va intinde mana dupa acel obiect;

dezvoltarea se produce cefalo-caudal (de la cap spre membrele inferioare). Primul stadiu al mersului este reprezentat de dezvoltarea musculaturii gatului, care va permite astfel ridicarea capului. Bratele vor sustine actiunile copilului in incercarea de ridicare a trunchiului din decubit ventral sau, mai tarziu, de ridicare in ortostatism, prin apucarea grilajului patutului;

anumite reflexe primitive, cum ar fi cel de prehensiune si de mers automat trebuie sa dispara inainte de aparitia miscarilor voluntare, pentru ca dezvoltarea copilului sa fie normala.

La randul lor, R.Deldime si S. Vermeulen (1979, p.124) formuleaza legile dezvoltarii psihomotrice:

legea determinismului anatomic – evolutia motricitatii depinde de gradul de mielinizare a fibrelor nervoase;

legea procesului de diferentiere motricitatea globala care se manifesta la nivelul intregului corp, dar mai ales la nivelul membrelor nou-nascutului, se rafineaza in timp, ia forme noi, se diferentiaza in activitati din ce in ce mai localizate si ofera informatii asupra nivelului de dezvoltare;

legea dezvoltarii cefalo-caudale (Coghiel) si proximo-distale (Gesell): controlul motricitatii se stabileste mai intai pentru muschii apropiati de extremitatea cefalica. De exemplu, pentru muschii situati de-a lungul axei corpului: mai intai sunt controlati muschii globilor oculari, care permit urmarirea obiectelor, apoi muschii cefei, care permit ridicarea capului, apoi cei al trunchiului, care conditioneaza pozitia asezat.

legea stimularii provenite din mediul exterior: viata sociala, de exemplu, influenteaza dezvoltarea motricitatii.

Dezvoltare versus maturizare

Maturizarea este caracterizata si ca stare de pregatire pentru anumite comportamente. Psihologul rus Vigotski a propus termenul de zona optima a dezvoltarii pentru acea sau acele perioade din diacronia dezvoltarii copiilor, in care actiunile formative au cea mai mare eficienta. Chestiunea este daca incercarea de a-i invata pe copii anumite comportamente, motrice sau mentale, poate avea succes in conditiile in care nu se respecta atingerea momentului de maturitate a unor astfel de functii. Raspunsul a fost dat mai dinainte.

Asa cum se petrec lucrurile in apucare sau locomotie, la fel putem vorbi de pregatirea pentru activitatile scolare care apare la o anumita varsta medie, caracteristica fiintei umane. În al doilea an de viata, copilul incepe sa vorbeasca, iar la sase ani este capabil sa invete scrierea. Sunt desigur si situatii de precocitate la unii copii, asa cum la altii apar intarzieri fata de medie. Fara indoiala ca diferite motivatii si conditii ambientale vor juca rolul lor facilitator in deplasarea liniilor de demarcatie spre precocitate in dezvoltare

Dezvoltarea motrica este caracterizata prin modificarile structurale si functionale ale sistemului motric in raport cu timpul. Ea este dependenta de procesele de maturizare si de invatare si se va exprima in actiuni motrice si randament. Acestea vor fi considerate ca rezultate ale dezvoltarii miscarilor din punct de vedere morfologic, fenografic si biomecanic. Se pot distinge trei grupe de modificari: dezvoltare filogenetica, dezvoltare ontogenetica si dezvoltare actuala. Întreaga dezvoltare se produce pe baza interactiunii dispozitiilor ereditare cu influentele mediului. De aici, cele trei teorii ale dezvoltarii: endogene, exogene si convergente.

Pentru stiinta activitatilor corporale, relativ la dezvoltarea motrica, sunt foarte importante geneza actuala si ontogeneza capacitatilor motrice si coordinative, precum si dezvoltarea formelor de baza ale miscarilor (mersul, alergarea, saritura, aruncarea) si a altor deprinderi motrice. (Bos si Mechling, in Beyer, p. 430)

K. Haywood (1993) arata ca unele dintre miscarile copiilor mici din primele luni sunt reflexe primitive, involuntare, probabil mediate de centrii inferiori ai creierului. Aceste reflexe vor dispare repede si vor apare reactiile posturale. Cele mai importante reflexe care influenteaza dezvoltarea motrica a copilului sunt reflexele tonice labirintice (in legatura cu reactiile celor patru membre in situatii specifice de stimulare) si reflexele tonice ale gatului. Aceste reflexe sunt valorificate intens in activitatea terapeutica destinata copilului cu infirmitate motorie cerebrala (R.Illingworth, 1990)

Pe masura ce copilul de dezvolta, reflexele primitive dispar sau sunt integrate in miscari mai complexe. La copiii cu deficiente pot apare probleme de integrare a acestor reflexe. De exemplu, la copiii cu infirmitate motorie cerebrala reflexele tonice ale gatului se mentin si dupa varsta de 2-3 luni, si chiar se pot intensifica (rotatia pasiva a capului poate provoca o extensie neta a bratului de aceeasi parte).

Reflexele locomotorii, de asemenea, apar in primul an al copilului. Ele tind sa dispara cu cateva luni inainte de aparitia locomotiei voluntare, dar conditionarea acesteia numai de maturizarea neurologica este indoielnica.

Reflexele pot dispare sau se pot localiza pe masura ce sistemele corpului (sistemul nervos, sistemul osos si sistemul muscular) se maturizeaza. Pe masura ce copilul continua sa se dezvolte, centrii superiori ai creierului incep sa foloseasca pattern-urile generatoare in conducerea tot mai complexa si voluntara a miscarilor. (K.Haywood, 1993, p. 9)

În acelasi timp, se constata ca dezvoltarea motrica este in stransa dependenta cu nivelul de maturizare si functionare a analizatorilor. (tabelul nr.4.2.)

Reperele dezvoltarii motrice. Sunt etape sau momente ale modificarii calitative a miscarilor copiilor, care chiar in conditiile unor diferente individuale isi pastreaza secventele.



Aceste „modele” progresive ale insusirii deprinderilor sunt dependente, in parte, de maturizarea fizica: maturizarea sistemului nervos central, dezvoltarea fortei muschilor si a rezistentei, a posturii si a echilibrului si imbunatatirea procesarii informatiei senzoriale. (K.Haywood, 1993, p. 98)

De exemplu, copilul invata mai intai sa ridice capul – la 3 luni, apoi sa adopte pozitia asezat – la 6 luni,  sa stea in picioare – la 8 luni, sa mearga – la 1 an. Pe masura ce copii inainteaza in varsta, etapele cronologice ale dezvoltarii isi largesc plaja. Evaluarea fiecarui individ se face acum prin raportare la 'norma', la media grupului de apartenenta.

Accelerarea cresterii. În ultima suta de ani s-a constatat sporirea vitezei de crestere a organismului uman. Fenomenul a fost denumit 'secular trend' (eng.) sau tendinta seculara. Maturizarea fizica se produce la o varsta mai timpurie, iar inaltimea finala atinsa este, in medie, mai mare cu 5 - 10 cm decat altadata. Fenomenul este socio-somatic si este interpretat fie ca un rezultat al excitatiei trofice exercitata pe cale neuroendocrina de urbanizare, de tensiunea vietii moderne etc., fie ca o exprimare mai completa a potentialitatilor ereditare, in conditii mai bune de viata. (V.Sahleanu, 1976, p.8)

Dezvoltare fizica si motrica. Varsta nu este un etalon bun pentru clasificarea copiilor in privinta dezvoltarii fizice si motrice: la 3 ani, baietii prezinta o oarecare superioritate fata de fete in privinta dezvoltarii fizice si coordonarii. La 4 ani insa, unele dintre aceste diferente dispar (talia, greutatea, viteza) si adesea fetele chiar ii intrec pe baieti in anumite privinte (aruncare, saritura in lungime). Cea mai mare crestere a capacitatii motrice la prescolari are loc la 5 ani. (M.Hebbelink, 1968)

J.Weineck defineste „acceleratie individuala” drept cresterea unui adolescent care depaseste normele de dezvoltare ale categoriei sale de varsta si „intarziere de crestere” sau „maturizare tardiva”, dezvoltarea intarziata a unui copil sau adolescent in raport cu categoria de varsta. Autorul justifica viteza crescuta de maturizare a subiectilor care fac sport, chiar daca unii dintre ei sunt dotati prin structura. (J.Weineck, 1992)

Raportul dintre dezvoltare si invatare in aria motorie este pus in evidenta de analiza diferitelor tipuri de deficiente. De exemplu, daca un copil poate adopta pozitia asezat, poate merge, poate manipula diferite obiecte, atunci toate acestea constituie repere pentru includerea lui in activitati scolare. Daca aceste repere nu se manifesta in perioada specifica dezvoltarii fiintei umane, atunci inseamna ca exista o serie de probleme care trebuie abordate intr-un proces terapeutic sau de instruire adaptat nevoilor speciale ale acelui copil.

Copii cu deficiente, care pot avea si dificultati de invatare (ca si consecinta a deficientei primare), prezinta adesea tulburari motrice. Cei care semnaleaza aceste tulburari sunt in primul rand parintii, care observa ca cei mici nu participa sau nu raspund ca toti ceilalti copii, la diferite jocuri. Modul in care interactioneaza cu ceilalti este deficitar, pentru ca pur si simplu, corpul lor pare sa nu ii „asculte” atunci cand il solicita. Tocmai de aceea reactiile lor in privinta „miscarii” sunt diferite: unii sunt hiperactivi, se angajeaza in actiuni repetitive, pe care le repeta ore in sir, in timp ce alti copii, pur si simplu evita jocuri si activitatile practice. (B.Cheatum, A. Hammond, 2000) (tabelul nr.4.3)

Tabelul nr.4.3.

Probleme de dezvoltare motrica a copiilor

cu dizabilitati de invatare si probleme de comportament

Deficienta

Reactii posturale

Echilibru

Constientizare corporala

Control ocular

Locomotie

Control motor fin

Anduranta

Miscari excesive

Disabilitati de invatare

x

x

x

x

x

x

x

x

Autism

x

x

x

x



x

x

x

x

Tulburari pervazive de dezvoltare

x

x

x

x

x

x

x

x

Probleme emotionale

x

x

x

Tulburari de atentie

x

x

x

x

x

x

x

x

aceste tulburari nu sunt descrise in literatura de specialitate, dar au rezultat din observatiile efectuate in Laboratorul de Educatie Fizica Speciala a Universitatii din Michigan



J. PIAGET, Biologie si cunoastere. Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1971, p. 19, 26, 30, 186 si V.SAHLEANU, B. STRUGREN, Mica enciclopedie de biologie si medicina. Bucuresti, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, 1976, p. 103, 151.

Harta de dezvoltare – concept introdus de dr. Clare Graves (1970) pentru a ilustra modul in care fiecare persoana reuseste sa integreze temele legate de rezolvarea crizelor succesive prin care trece spre maturizare. Procesul de maturizare este unul expansiv, avand ca rezultat nu uniformizarea, ci diversificarea comportamentelor si atitudinilor umane. (www.clarewgraves.com)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1564
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site