Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

Poezii si cantece

POEZII DESPRE ANOTIMPUL TOAMNA

Gradinita



+ Font mai mare | - Font mai mic





VANT DE TOAMNA

De M. Lovin

S-a pornit asa deodata,

Vantul toamnei sa tot bata,

Sa legene crengile,

Sa usuce frunzele.

S-au copt toate fructele:

Gutui, nuci si pere,

Struguri, prune, mere.

Toate noi le-am adunat

Sa le-avem pentru iernat.

TOAMNA

De Demostene Botez

Toti acei ce-ntreaga vara

Am muncit din zori in seara,

Toamna au roade bogate,

Au si fructe si bucate.

Mere, pere, in panere,

Prune bune si alune,

Si gutui amarui

Cu puf galben ca de pui,

Si tot felul de legume

De nu le mai stii pe nume.

TOAMNA

A venit toamna cetoasa,

Frunzele au ruginit,

Vremea este racoroasa,

Florile s-au vestejit.

Ploi marunte-ncep sa cada.

Dealurile sunt pustii,

S-au sfarsit de prin ograda

Jocurile de copii.

BALADA UNUI GREIER MIC

De G. Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,

Peste tarini zdrentuite,

A venit asa, deodata,

Toamna cea intunecata.

Lunga, slaba si zaluda,

Botezand natura uda

Cu-n manunchi de ciumafai,-

Cand se scutura de ciuda,

Imprejurul ei departe

Risipeste-n evantai

Ploi marunte,

Frunze moarte,

Stropi de tina,

Guturai.

Si cum vine de la munte

Blestemand

Si lacrimand,

Toti ciulinii de pe vale

Se pitesc prin vagauni,

Iar macesii de pe campuri

O intampina-n cale

Cu grabite plecaciuni.

Doar pe coasta, la urcus,

Din casuta lui de huma,

A iesit un greierus,

Negru, mic, muiat in tus

Si pe-aripi pudrat cu bruma:

Cri, cri, cri,

Toamna gri,

Nu credeam c-o sa mai vii

Inainte de Craciun,

Ca puteam si eu s-adun

O graunta cat de mica,

Ca sa nu cer imprumut

La vecina mea furnica.

Fiindca nu-mi da niciodata,

Si-apoi umple lumea toata,

Ca m-am dus si i-am cerut.

Dar de-acus,

Zise el cu glas sfarsit

Ridicand un piciorus,

Dar de-acus s-a ispravit.

Cri, cri, cri,

Toamna gri,

Tare-s mic si necajit.

ZILE DE TOAMNA

De G. Cosbuc

Ieri vedeam pe lunca flori.

Mandri fluturi zburatori,

Si vedeam zburand albine!

Ieri era si cald si bine.

Azi e frig si nori si vant,

Frunzele cad la pamant,

Florile stau suparate,

Vestejesc de bruma toate.

Ieri era frumos pe-afara
Ca-ntr-o calda zi de vara.
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.

TOAMNA

De Maria Pandaru

A venit deodata

In haina bogata,

Sa trezeasca-n flori

Teama de ninsori.

Pasari calatoare

Cu dorul de soare

Le auzi trecand

In carduri plecand.

Iar ca o dovada,

Ploi incep sa cada,

Campul pustiind,

Ierburi risipind.

TOAMNA

De O. Cazimir

Trece vantul prin copacii goi

Si zvarle cu castane-n noi.

Dar in linistea din umbra lui,

Nu-i raspunde glasul nimanui.

Doar o frunza-a mai fosnit, departe,

Ca o fila-ntoarsa dintr-o carte.

LIVADA

De Tiberiu Utan

Pasare de aur, toamna

Trece-n zbor neauzit,

Iar in cinstea ei, in arbori,

Fructele s-au rumenit.

Merii picotesc sub raze

Si iti vine sa alergi

Printre pomi, descult, prin ierburi

Moi, ca peste calde cergi.

Minunata esti livada,

Colt din basmul luminos

De bunica spus aseara,

Ca voinicul Frumos.

TOAMNA

Toamna-ncepe sa isi sune

Frunzele-aurite salbe.

Veverita strange-alune

Pentru zile reci si albe.

Iar livada-ngalbeneste

Si frunzisul isi destrama,

Semn ca toamnei ii plateste

Roadele cu bani de-arama.

Chiar si-un soricel de camp

Mai gaseste pe campie

Bobulete de porumb

Pentru-ascunsa-i magazie.

De priviti cu luare-aminte,

Tot ce este-n jur te-nvata

Sa fi gospodar cu minte,

Ca sa-ti fie bine-n viata.

TOAMNA

De E. Dragos

Vine ploaia, bate vantul,

Frunze cad din pomi de-a randul,

Doar un cuc de poleiala

Canta-n plopii de la scoala.

S-au copt merele-n livada,

Nu se duce sa le vada.

S-au copt prune, s-au copt pere,

El nu vine si nu cere,

Numa-si ia la revedere

De la vara care piere.

BELSUGUL TARII

De Andrei Ciurunga

S-au dus demult si ultimii cocori.

Din cerul sur, impovarat de nori,

Lumina ploii luneca pe geamuri -

Sunt tot mai goale vestedele ramuri.

Nu va-ntristati copii ca-i toamna rece,

Iar vantul umed suiera cand trece,

Caci ploaia asta mohorata, maine,

Va rade-n rosii si-n gutui, si-n paine.

CE TE LEGENI

(fragment)

de M. Eminescu

- Ce te legeni codrule,

Fara ploaie, fara vant,

Cu crengile la pamant?

- De ce nu m-as legana

Daca trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creste

Si frunzisul mi-l rareste.

Bate vantul frunza-n dunga,

Cantaretii mi-i alunga;

Bate vantul dintr-o parte,

Iarna-i ici, vara-i departe.

NOIEMBRIE

De E. Dragos

Si-a scuturat caisul

Tezaurul de soapte,

Batuti cu aur, prunii

Si ei au risipit -

Vuind din miaza-noapte.

Si-n urma lui, livada

Se umple de argint,

Caci bruma se asterne

Pe sufletul livezii,

Pe rasuflarea ierbii

Si-a blandelor fantani,

Iar pomii stau si-asculta

In poalele amiezii

Cum nucul spune snoave

Si basme din batrani.     

TOAMNA

De O. Goga

Val de bruma argintie

Mi-a impodobit gradina.

Firelor de lamaita

Li se usuca radacina.

Peste crestet de dumbrava

Norii suri isi poarta plumbul.

Cu podoaba zdrentuita

Tremura pe camp porumbul.

Si cum de la miaza-noapte

Vine vantul fara mila,

De vifornita pagana

Se-ndoiesc nuci batrani,

Plange-un pui de ciocarlie

Sus pe cumpana fantanii.

TOAMNA

Toamna cea cu vant si ploi

A venit iar pe la noi.

Sa mai lasi si vreme buna,

Caci recolta se aduna.

Daca tu vei lasa bruma

Prin gradini sa straluceasca,

Semn atunci, draguta toamna,

Ca ne-apropiem de iarna.

Fum pe cosuri o sa iasa,

Iar noi o sa stam in casa

Multumiti de ce-am facut

Si ca toamna a trecut.

Ne-am gasit hambare pline

Ca am muncit frumos si bine

Iar la anul de-om ajunge,

Alte recolte vom strange.

CANTEC

De St. O. Iosif

Nu mai sunt pe lunca flori,

Vaile-s desarte,

Tipa carduri de cocori

Pribegind departe!

Si vazduhul s-a-norat,

Ninge sus la munte,

Trec pe vale la iernat,

Turmele marunte.

Plang tilingi, talangi raspund,

Soarele apune,

Glas de bucium suna-n fund,

Ca o rugaciune.

Lunca = campie pe malul apelor curgatoare

Desarte = goale, pustii

Pribegind = parasind locul natal, mergand in alta parte

VINE TOAMNA

De Ivo Muncian

De trei zile larma tine -

Cor de glasuri cristaline.

Stau pe sarma insirate

Randunelele-mbracate

Cu frac negru de parada,

Ciripind toate-n gramada.

Ce-si tot zic? Ce vor sa faca?

Langa cine vor sa treaca?

Iata ce mi-a spus pisica:

"- Ia, se cearta pe nimica,

Tin sfat mare, se      intreaba

Cum sa plece mai degraba.

Auzit-au, pare-mi-se,

Cum ca se ivise

Undeva, intr-un copac,

Chiar pe margine de lac,

Ca o frunza-ngalbenita

Era tare necajita."

DE TOAMNA

De Pavel Peres

Cand toamna se-apropie-ti pare

Ca e gutuia nesfarsit mai mare

Chiar cat luna-n ceruri tremuranda

Pentru ca gerul e de-acum la panda.

Cocorii-s pregatiti din nou sa plece,

S-au speriat de-o adiere rece,

Dar nu-i un moft, caci poate sa se vada

Cum frunzele incep incet sa cada.

CANTEC DE TOAMNA

Bun gasit, draguta toamna!
Bun sosit la noi!
Ne-ai lipsit atata vreme
Din gradini si din zavoi!

Mere rosii, poama coapta,
Multe ne-ai adus!
Nu uita, toamna bogata,
Nucile-s de-ajuns.

De pe deal copiii vin
Plini de voiosie;
Au adus de la vecini
Multi struguri din vie.

Merele sunt coapte-acum.
Strugurii sunt dulci si buni.
Draga toamna-ti multumim!
Te rugam mai vino!

- Vin!

TOAMNA

A venit acum si toamna,
S-au copt strugurii in vii,

Carele sunt mari si pline.
Urca spre gospodarii.

Pretutindeni oameni harnici
Roade-mbelsugate aduna,
Infratindu-se in munca
Si cantand de voie buna.

TUFANICA

De Malina Cajal

Pomii par a fi carunti

Sub stelutele de nea.

Tufanica, tu infrunti

Singura-n gradina mea,

Floare mica, tufanica.

Pasi de gheata, fara glas,

Culca florile-n gradina.

Doar tu, dreapta ai ramas

De mireasma parca plina,

Floare mica, tufanica.

PEISAJ DE TOAMNA

De V. Carianopol

Crizantema, floare rara,

Cu petale diafane,

A-nflorit. Si floarea toata

Si-a-mbracat-o cu volane.

Sta in rond si nu-i e teama

Chiar de-al toamnei carnaval.

Cum e alba ca zapada,

Parca s-a gatit de bal.

Dar vazand-o asa frumoasa

Si-mbracata ca o stea,

Vantul a venit, a luat-o

Si-a pornit in dans cu ea.

Si danseaza acum, danseaza,

Vantu-o tine-n brat de stei,

Pomii azvarle cu confete,

Frunze galbene de tei.

MARUL

De Irimie Straut

Rotundul cerului si-al lunii

Si rosul soarelui din zori,

Aroma fina si dulceata

Nectarului cules din flori, -

Pe toate le cuprinde marul

Si mi le-aduce toamna-n dar;

Deci, grija de-al sadi, de-al creste,

Nu ne-a fost truda in zadar.

PLEACA BERZELE

De G. Rusu

Spre cararea de sub stele,

Carduri, carduri se grabesc.

Toate berzele pornesc

Intr-un drum stiut de ele.

Inainte de plecare

Au facut un mic popas,

Sa ne spuna: "Bun ramas".,

Rand pe rand, la fiecare.

Clampanind prietenoase,

Dau din aripi catre mine:

- Noi plecam, ramai cu bine!

- Sa va-ntoarceti sanatoase!

Vrabiuta le petrece

Si se-ntoarce-ncet spre sat.

- Ce-o fi draga de oftat?

Ele tin mortis sa plece!

Si zburand pe gard, sprintara,

Mai privi odata-n sus:

- Cip! Cirip! S-au dus?- "S-au dus!"

Le vedem la primavara.

TOAMNA

De Nedelea Barlad

Cade frunza de salcam

Imbracand cararea,

Berzele s-au dus acum,

Cenusie-i zarea!

In crang fluturi nu mai sunt!

Pasari nu mai canta!

Plutesc neguri pe pamant.

Vantul tot framanta.

Pic cu pic, pe geamuri lin

Ploaia se prelinge.

Nu e soare, nici senin,

Cerul parca plange.     

RECUNOSTINTA

Grijuliu,

Pamantul - mama,

Toata vara cea senina

A hranit cu seva dulce

Pomii tineri din gradina.

Astazi,

Cand vazduhu-i rece,

Cand e iarna, bate vantul -

Pomii straiele-si dezbraca

Si-nvelesc cu drag pamantul.

TOAMNA

Zboara frunzele in vant,

Ce frumos cad la pamant!

Toamna iarasi a sosit,

Mic si mare-i multumit.

Noi cu totii ne-adunam,

Desenam, lucram, pictam.

Vremea trece cu folos,

Chiar de-i timp urat, ploios.

TOAMNA

- Toamna de ce vii la noi,

Copacii sa ni-i despoi,

Cantaretii ni-i alungi,

Noptile le faci mai lungi?

- Am venit sa va aduc

Poame multe si ma duc!

Dar sa stii ca-n urma mea

Vine iarna si mai grea.

Cantaretii de plecara

Se intorc la primavara.

TOAMNA

Uite, randunici, cocoare,

Trec in zbor spre tari cu soare.

Aripi mari si aripioare

Zboara, uite-asa.

Vantul crengile indoaie

Uite asa, asa.

Taietorul lemne taie,

Uite asa, asa.

Uite si scolari spre scoala,

Trec voiosi cantand.

Ca si ei, si noi vom merge

Uite asa, curand!

ASA E TOAMNA TOTDEAUNA

Din pomul verde si frumos

O frunza cade, inca una,

Pan' se-astern covor pufos,-

Asa e toamna totdeauna.

Si pasari zi de zi se duc,

Ici-acolo vezi doar cate una,

Precum o nuca-n varf de nuc, -

Asa e toamna totdeauna.

Pe camp, pe case si pe flori,

Frumoase brume-si pun cununa

Si-adoarme soarele in nori, -

Asa e toamna totdeauna.

LA REVEDERE, PASARI CALATOARE

- Mandre pasari calatoare,

Vai, cu ce v-am suparat?

- Nici un fel de suparare,

Noi ne ducem la iernat.

Vezi ca vantu-i tot mai rece,

Numai nouri, numai ploi.

Iarna, insa, cum va trece,

Ne intoarcem inapoi.

- Eu v-astept la primavara.

O sa ma gasiti usor.

Cum intrati la noi in tara,

Intrebati de Nicusor.

TOAMNA TARZIE

Sus, in pom, pe o crenguta,

S-a oprit o vrabiuta.

Vrabiuta si crenguta,

Amandoua se dau huta.

Bate vantul manios

Sa dea vrabiuta jos.

Vrabiuta sta pe loc

Cu o frunza prinsa-n cioc.

TOAMNA TARZIU

De Monica Tomescu


Pui-de-vant, n-auzi ce-ti spun?
Da-te jos din pom acum!
Si-apoi cauta-ti de drum!
Zi si noapte ti-e totuna.


Asta-i joaca? Zici ca-i toamna
Si ca numai ea te-ndeamna
Sa imi lasi copacii goi?
Sa pui frunzele-napoi!

TOAMNA

Toamna a intrat in casa
Punand struguri dulci pe masa
Si-n camara, prin borcane,
Patlagele dolofane.


Tot ea ne-a adus alune,
Nuci si mere foarte bune.

Mari gutui pentru dulceata
Si-un butoi de varza creata.

TOAMNA
Toamna e de roade plina,
S-au copt fructele-n gradina.
Mere rumene, frumoase,
Pere galbene, zemoase,


Struguri aurii in vii,
Prune mari si brumarii.
In camara le vom pune,
Caci la iarna vor fi bune.

TOAMNA

Sunt acum struguri si mere,
Dar nu mai sunt randunele.
Multe flori sunt vestejite,
Frunzele-s ingalbenite.


Iar pomii raman goi.
S-a dus vara de la noi!
Pasarelele-au plecat,
Frunzele s-au scuturat.

CA OGLINDA

Ieri am strans cu mana mea
Toate frunzele cazute;
Pentru noi nu-i treaba grea,
Le-am cules pe intrecute.

Le-am cules si adunat
Si le-am dus la groapa toate,
Ca sa fie-n drum curat,
Fara frunze spulberate.

'Ce-ati facut e lucru bun'
Ne-a spus mama mea din tinda.
Trecatorii trec si spun:
'Strada parca e oglinda!'

UNDE TE DUCI, TOAMNA DRAGA?

- Draga toamna, un' te duci

Doar in fusta si papuci?

- Eu ma duc sa scutur nuci,

Sa dau soarelui porunca

Sus pe deal si jos in lunca,

Sa-ndulceasca viile,

Sa coaca gutuile.

- Toamna, daca ostenesti,

Spune-mi, cand te odihnesti?

Am odihna cu toptanul,

De acusi pana la anul!

MORCOVUL


Morcovul cel cu codita
A crescut in gradinita
Si mamica l-a luat
Si in ciorba l-a tocat.

Toc, toc, toc!
Ciorba e pe foc
Pentru-a mea fetita
De la gradinita.
Tac, tac, tac
Pentru-al meu baiat
Marunt l-am tocat

Vitamine si culoare
Gustu-i bun - iti place oare?
Zi de zi el te ajuta
In ciorbita si in supa
Si in orisice mancare,
Ca tu sa cresti mare, mare!

- Stii copiii de la scoala?
Ia! Mananca morcovei,
Ca sa cresti mare ca ei!

SUPA DE ZARZAVAT

S-a dus gospodina sa ia zarzavat
Si vine acasa cu cosul incarcat:
Cu morcovi, cu varza, cartofi,
Patrunjel, cu sfecla, cu ceapa,
Ca toate-s la fel.

Si toate incep sa se certe pe masa:
"Ba eu sunt mai dulce", " ba eu mai frumoasa",
Dar morcovii, dar varza, cartofi,
patrunjelul, sfecla, ceapa
Nu-s toate la fel?

Le ia gospodina pe rand sa le spele.
Pe urma le taie bucati, bucatele,
Si morcovi, si varza, cartofi,
patrunjel,

Si sfecla, si ceapa,
Ca toate-s la fel.

Pe soba in clocot, capacul tresalta
Si fierb, fierb laolalta
Si morcovi, si varza, cartofi,
patrunjel, si sfecla, si ceapa.
Fierb toate la fel.
Pe urma, tot toate,
Ce vreti sa mai spuna?
Ca supa-i pe masa
Si-i strasnic de buna!

STRUGURII

Struguri galbeni, aurii,
Rosii, negri, brumarii,
I-a copt toamna sus in vii:
Haideti sa-i mancam copii!

IN LIVADA SI IN VIE

De Emilia Caldararu

In livada si in vie

Toamna, ce mai bogatie!

Nucii-si leagana pe damburi

Fructele cu dulce samburi;

Cum si prunii pe carare,

Vinetele pietre rare.

Se itesc din vita groasa,

Strugurii si tamaioasa.

Mere dulci, gutui acrui,

Parca lumineaza-n grui.

Iar a perelor recolta

Pe sub ceruri face bolta.

Daca inima va-ndeamna

Hai, copii, cantati de toamna,

Umpleti cosuri si panere

Cu a toamnelor avere.

TOAMNA LA GRADINITA

Lucia Muntean

Frunza galben-ofilita

Se desprinde de pe ram!

Ploaia rece si grabita

Bate: pic, pic, pic la gem.

Pasarile calatoare

Stoluri, stoluri se aduna

Si spre tarile cu soare

Pleaca toate, impreuna.

Picaturi nenumarate

Cad pe drum si-n poienita

Umbrelute colorate

Se grabesc la gradinita.

Chiar de vremea e ploioasa,

Copilasii cei frumosi

Intra rand pe rand in clasa

Si se joaca bucurosi.

TOAMNA

Lucia Muntean

Galbene si rosii frunze

Din copac s-au desfrunzit.

Joaca-n aer obosite

La pamant toate-au cazut.

Pasarelele prin cranguri

Ciufulite sunt de vant

Stoluri pleaca spre tari calde

Aripioare fluturand.

Noi cu cosuri prin padure

Ciupercute adunam

Si cu toamna pe carare

Ne-ntalnim, ne salutam.

DOUASPREZECE LUNI

Anul pentru fiecare

Patru anotimpuri are,

Care ne aduc in dar

Multe luni in calendar.

Trei luni are primavara

Ce-nverzeste toata tara.

Inca trei la rand sunt vara,

Mult ne mai jucam pe-afara!

Toamna are tot trei luni

Si ne-aduce struguri buni,

Trei luni ultime de iarna

Incheie anul in graba.

PLECAREA RANDUNICII

Randunelele-au plecat

Catre tari cu soare.

Toamna s-a apropiat,

Cuiburile-s goale.

- Mergi cu bine, randunica!

Iti vom duce dorul.

Du-te, du-te fara frica,

Nu-ti stric cuibusorul!

Sa nu uiti: la primavara

Te-asteptam sa vii,

Ca s-aduci cu tine iar

Numai bucurii!

POMUL CATRE COPIL

- Uite, vara a trecut

Si eu am ingalbenit.

Spune-mi tu, copile drag

Frunzele, de ce imi cad?

- Iti voi spune negresit

De ce ai ingalbenit:

Zana "TOAMNA" cand soseste,

Tot ce-i verde ingalbeneste

Ca si omul ce traieste.

Te rog, nu te supara,

Stiu ca frunza-ti va cadea.

Iti va creste alta-n soare

Primavara viitoare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 20578
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved