Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzica
PescuitPicturaVersuri

Pilde si cugetari din intelepciunea popoarelor

diverse

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ATESTAT LA LIMBA ENGLEZA Elvis Presley - 'The King of Rock 'n' Roll'
Despre prietenie - text de Mircea Eliade
UN BUN MOMENT PENTRU A MULTUMI CELOR CARE ITI SUNT APROAPE!!!
M. WEBER
Proiectare De Produs
Prevenirea Accidentelor - Folosirea furtunului & bratelor rigide la terminalele marine pentru gaze lichefiate
FORMULARE
INSTRUCTIUNI DE UTILIZARE ASPIRATOR CU SPALARE PENTA VAP EL WF
Cum sa aranjam o masa perfecta
SUBIECTE PENTRU EXAMENUL DE ADMITERE LA MASTERAT - 2008

Pilde si cugetari din intelepciunea  popoarelor

Filosofii greci

Antistene

Afland odata ca Platon il vorbeste de rau, facu aceasta remarca: „Este un privilegiu al regilor de a face bine si de a fi vorbiti de rau.”




Intrebat de un tanar din Pont, care se pregatea sa-i urmeze lectiile, ce trebuie sa aduca, ii raspunse: „Vino cu o foaie noua, o pana noua si o tablita noua”, facand aluzie totodata la „mintea” pe care s-o aduca. Fiind intrebat de ce are asa de putini discipoli: „Din pricina ca am o nuia de argint cu care ii alung.” Punandu-i-se intrebarea de ce isi cearta cu atata asprime discipolii, el raspunse: „Tot asa se poarta si medicii cu bolnavii lor.”

Intr-o zi, vazand un barbat condamnat pentru adulter, exclama: „Nenorocitule, de ce pericol puteai sa scapi cu pretul unui obol!”

Avea obiceiul sa spuna ca-i mai bine sa dai peste corbi decat peste lingusitori, fiindca cei dintai te mananca dupa ce ai murit, iar ceilalti te mananca de viu. Odata, fiind laudat de niste ticalosi, spuse: „Tare mi-e teama ca am facut ceva rau.” Catre cineva care-i spuse: „Multi sunt care te lauda”, el replica: „Dar ce rau am facut?”

Intr-o zi, fiind mustrat ca sta in tovarasia unor oameni rai, dadu acest raspuns: „Si medicii stau cu bolnavii si nu capata friguri.”

Intrebat ce folos a avut el din filosofie, dadu urmatorul raspuns: „Putinta de a ma intretine cu mine insumi.”

Dadea sfatul ca oamenii sa indure barfa cu mai mult curaj decat daca ar fi loviti cu pietre.

Ducandu-se sa-l vada pe Platon cand era bolnav si vazand vasul in care vomitase, facu aceasta observatie: „Fierea ti-o vad, dar nu si trufia.”

Odata el isi intoarse haina, pe partea rupta, numai ca sa se vada. Socrate, vazand aceasta, ii spuse: „Iti vad trufia prin gaurile de la haina.”

Diocles noteaza din cugetarile lui: „Fii atent la ceea ce-ti spun dusmanii, caci ei, cei dintai, iti descopera greselile. Pretuieste pe omul drept mai mult decat pe o ruda.”

Aristip

Odata, pe cand Diogene spala niste legume, trecu pe langa el Aristip batjocorindu-l, la care Diogene ii zise: „Daca te-ai fi obisnuit sa mananci din aceste legume, n-ai fi avut nevoie sa umbli cu linguseli pe la curtile tiranilor.”

Fiind intrebat ce a castigat din filosofie, dadu acest raspuns: „Putinta de a ma simti in largul meu cu oricine.” Odata, un altul il intreba ce avantaj au filosofii, iar el il lamuri: „Daca n-ar mai fi legi, noi am trai tot ca acum.”

La intrebarea lui Dionysios, de ce filosofii se duc la casele bogatasilor in timp ce acestia nu-i viziteaza pe filosofi, raspunsul lui fu: „Cei dintai stiu de ce au nevoie, iar ceilalti nu.”

E mai bine, spunea el – sa fii cersetor decat sa fii neinvatat; cei dintai au nevoie de bani, ceilalti au nevoie sa fie umanizati.

Cineva ii aduse copilul la invatatura, iar cand el ii ceru o plata de 500 de drahme, tatal obiecta: „Cu pretul acesta pot cumpara un sclav.” „N-ai decat sa faci asa si vei avea doi sclavi”, raspunse el.

I se reprosa odata ca si-a luat un avocat intr-un proces. „Intr-adevar, si cand dau o masa angajez un bucatar” – spunea el.

Odata, intr-o calatorie pe mare, de cum intelesese ca vasul era condus de pirati, isi scoase banii, incepu sa-i numere, si, ca din nebagare de seama ii lasa sa cada in apa; dupa aceea, fireste, incepu sa se vaicareasca. Spunea ca-i mai bine sa piara banii pentru Aristip decat Aristip din pricina banilor.

Obisnuia sa-i mustre pe oameni ca la cumpararea vaselor de lut le incearca dupa sunet, dar cand e sa judece viata merg la intamplare.

Aristotel

Criticat odata ca daduse pomana unui om rau, el explica: „Mi-a fost mila de om, nu de caracterul lui.”

Avea obiceiul sa spuna mereu prietenilor si elevilor oriunde si oricand se intampla sa tina o lectie: „Dupa cum vederea isi ia lumina in aerul inconjurator, tot asa o ia si sufletul de la invatatura.”

Auzind ca cineva isi batuse joc de el, spuse: „In absenta mea poate chiar sa ma si bata cu biciul.”

Fiind intrebat cum se deosebesc cei educati de cei needucati, raspunse: „Tot atat de mult ca viii de morti.” Spunea ca educatia este o podoaba in fericire si un refugiu la nenorocire. Profesorii care educa copiii merita, spunea el, mai multa cinstire decat parintii care i-au nascut numai; caci acestia le-au dat viata, pe cand ceilalti – o viata frumoasa.

La intrebarea: „Ce-i un prieten?”, dadu raspunsul: „Un suflet mare care locuieste in doua corpuri:” Intrebat ce folos a tras din filosofie, dadu aceasta lamurire: „Acela de a face de buna voie ceea ce altii fac de teama legilor.” Educatia spunea ca este cea mai buna provizie pentru batranete.

Viciul este suficient ca sa produca nefericirea, oricat de multe bunuri exterioare si corporale i s-ar adauga. Mai afirma ca virtutile nu se implica una pe alta, fiindca un om poate fi prudent si totodata drept, dar in acelasi timp nestapanit si fara masura. El mai spunea ca inteleptul nu este fara patimi, ci moderat in patimi.

Bias

Belsug de bani pot avea multi datorita norocului. Spunea de asemenea ca acela care nu poate suporta o nenorocire este un adevarat nenorocit; ca e o boala a sufletului sa te indragostesti de lucruri imposibile si sa nu te poti gandi la nenorocirile altora.

Intrebat ce-i greu, el raspunse: „Sa suporti cu demnitate o schimbare in mai rau.”

Odata calatorea pe mare cu niste oameni lipsiti de pietate; dar, cand se starni furtuna, chiar si aceia incepusera sa cheme zeii in ajutor. Taceti, le spuse el, sa nu cumva sa va simta zeii ca sunteti aici, in corabie.

Cand un necredincios il intreba ce este pietatea, el tacu, iar acela intrebandu-l care-i pricina tacerii lui, el raspunse: „Tac, fiindca vrei sa afli lucruri ce nu ti se cuvin.”

Nu vorbi repede, caci asta-i semn de sminteala. I-ati ce ti se cuvine prin convingere, nu prin forta. Atribuie zeilor faptele tale bune. Fa-ti provizii de intelepciune pentru calatoria de la tinerete la batranete, caci aceasta e mai sigura decat toate celelalte bunuri.

Bion

Nenorocirea cea mai mare e sa nu fii in stare sa induri o nenorocire. Numea inchipuirea o piedica in calea progresului.

Chilon

Chilon l-a intrebat pe Esop ce face Zeus, iar acesta raspunse: „Coboara pe cel trufas si inalta pe cel umil.”

Intrebat prin ce se deosebesc cei invatati de cei neinvatati, Chilon raspunse: „Prin nadejdi temeinice.” Ce e greu? – Sa pastrezi o taina, sa intrebuintezi bine timpul liber si sa poti indura o nedreptate.

Nu ameninta pe nimeni, caci asta-i apucatura femeiasca. Fa o nunta modesta. Invata sa fii un stapan intelept in propria-ti casa. Cand vorbesti, sa nu gesticulezi, caci aceasta e un semn de sminteala. Fa-te chezas si vei fi pagubas.

Cleobul

Zicea ca trebuie sa ne maritam fiicele cand sunt fete la varsta si femei la minte; prin aceasta voia sa spuna ca si fetele trebuie date la invatatura.

Cand cineva pleaca de acasa, mai intai el sa cerceteze ce are de gand sa faca; si la intoarcere, sa se intrebe singur ce-a facut. Dadea sfatul ca omul sa-si exercite trupul; sa-i fie mai drag ascultatul decat vorbitul; sa prefere invatatura, nu nestiinta; sa aiba cuvinte de bun augur; sa fie prieten al virtutii si dusman al viciului. Invata sa induri cu barbatie schimbarile sortii.

Crates

Si-a prefacut averea in bani numerar, caci apartinea unei familii sus puse, si facand astfel doua sute de talanti, i-a impartit concetatenilor sai. A devenit apoi un filosof atat de tenace incat se spunea: „Vara intreaga purta pe el o manta groasa; iarna, o zdreanta pe trup.”

Adesea Crates alunga cu batul pe rudele sale care il vizitau si incercau sa-l abata din drumul ales, ramanand neclintit in hotararea sa.

Se povesteste ca si-a dat in pastrare banii unui bancher, cu conditia ca daca fii lui se dovedeau oameni de rand, sa-i dea lor, iar daca deveneau filosofi, sa-i imparta in popor, caci fii lui, imbratisand filosofia, n-ar mai fi avut nevoie de nimic. (Filosofii cinici gasesc de cuviinta sa elimine din filosofie studiul logicii si al fizicii si sa se concentreze cu totul asupra eticii, sustinand ca scopul urmarit este viata in conformitate cu virtutea, intocmai ca stoicii. Spun ca trebuie sa traim frugal, mancand strictul necesar si purtand o singura haina. Dispretuiesc bogatia, gloria si nobletea; unii dintre ei sunt vegetarieni, beau numai apa si se multumesc cu orice adapost se intampla precum Diogene care locuia intr-un butoi si spunea ca este privilegiul zeilor sa nu aiba nevoie de nimic, iar al oamenilor, care au asemanare cu zeii, sa aiba nevoie de putin. Ei cred ca virtutea poate fi invatata, si ca odata dobandita nu poate fi pierduta. Omul intelept merita sa fie iubit; el este ferit de greseala si-i prieten aproapelui sau. Nu trebuie sa ne lasam in voia sortii, la fel, ei socotesc indiferent ceea ce e intermediar intre virtute si viciu.)

Diogene

Ajuns la Atena, se intalni cu Antistene, care-l respinse din cauza ca, de felul lui, Antistene nu intampina niciodata elevii cu vorbe bune, dar Diogene isi cuceri locul de discipol cu de-a sila. Odata chiar Antistene l-a amenintat cu batul, dar discipolul si-a oferit capul, spunand aceste cuvinte: „Loveste, fiindca nu vei gasi un lemn destul de tare care sa ma indeparteze de tine cat timp te aud vorbind!” din acest moment a devenit elevul lui si, cum era un exilat fara patrie, se apuca sa duca o viata simpla.

Teofrast, in scrierea sa Megaricul, spune ca, vazand un soarece cum alerga fara sa caute un loc de culcus, fara sa tina seama de intuneric si fara sa doreasca din lucrurile socotite ca desfatatoare, Diogene descoperi o iesire din imprejurarile grele in care se afla.

Unii spun ca el, cel dintai, si-a indoit mantaua, din pricina ca era silit sa doarma in ea, ca a purtat desaga pentru a-si tine hrana, ca folosea orice loc pentru orice scop, pentru mancat, dormit si conversatie.

Odata ar fi spus, aratand porticul lui Zeus si sala de procesiuni, ca atenienii i-au pus la dispozitie locuri unde sa traiasca. S-a sprijinit pe un toiag numai cand a cazut bolnav, dar dupa aceea il purta oriunde, e drept nu in cetate, ci cand mergea la drum, avand si desaga, dupa cum spune Olympiodoros. Scrisese cuiva sa-i faca rost de o casuta si, cum acesta intarzia, Diogene si-a luat ca locuinta un butoi in Metroon, asa cum explica el insusi in scrierile sale. Vara se tavalea pe nisipul fierbinte, iar iarna imbratisa statuile acoperite cu zapada, folosind orice imprejurare pentru a se cali.

Intr-o zi, Platon il invitase la el acasa impreuna cu alti prieteni care veneau de la Dionysios. Diogene, calcand cu picioarele pe covoarele lui Platon, ii spuse: „Calc in picioare desertaciunea lui Platon”, la care acesta ii raspunse: „De cata orbire dai dovada, Diogene, cu aparenta ta de a nu fi orbit.” Altii spun ca vorbele lui Diogene au fost: „Calc pe trufia lui Platon” si acesta i-a replicat: „Da, Diogene, cu o trufie de alt fel.”

Pe cand vorbea intr-o zi, despre lucruri serioase fara ca nimeni sa ia aminte, se apuca sa ciripeasca si cum toti facura roata in jurul lui, el ii mustra ca veneau cu toata graba sa asculte fleacuri, dar cu incetineala si neglijenta cand era o tema serioasa. Mai spunea ca oamenii se concureaza la lovit cu piciorul si la diferite exercitii, dar nu cauta sa se intreaca unul pe altul in bunatate si dreptate.

Intr-o zi striga: „Veniti oameni!”, si cand acestia se stransera in jurul lui, ii alunga cu batul, spunand: „Am chemat oameni, nu lepadaturi.”

Catre unul care ii spuse: „Esti batran, e timpul sa te odihnesti.”, el raspunse: „Cum asa? Daca as alerga la curse si as fi aproape de tinta, ar trebui sa incetinesc, in loc sa fac un efort mai mare?”

Spunea ca lucruri pretioase se vand in piata pe nimic si invers: o statuie se vinde cu trei mii de piese de arama, pe cand o masura de faina se vinde pentru doua monezi de arama.

Diogene ii spuse lui Xenaides, care-l cumparase: „Vino si vezi sa faci ce iti voi porunci!”, la care acesta ii reaminti ca el este sclavul, si in consecinta el trebuia sa se supuna. Diogene il intreba atunci: „Daca, fiind bolnav, ti-ai fi cumparat un medic, ai fi ascultat de el sau ia-i fi spus ca el trebuie sa se supuna?”

Cineva dorea sa studieze filosofia cu el, iar Diogene ii dadu sa duca o scrumbie si ii spuse sa-l urmeze, dar celalalt, de rusine, arunca scrumbia si se indeparta. Dupa un timp, intalnindu-l pe acela, Diogene ii spuse razand: „Prietenia noastra a stricat-o o simpla scrumbie!” Versiunea lui Diocles este insa urmatoarea: cineva, spunandu-i: „Porunceste-ne, o, Diogene!”, el il lua deoparte si-i dadu sa duca o bucata de branza care costase o jumatate de obol. Celalalt refuza, iar dupa aceea Diogene facu observatia: „Prietenia dintre noi a fost rupta de o bucata de branza care costa jumatate de obol.”

Intr-o zi, vazand un copil cum bea apa din palma, isi arunca ulcica din desaga cu cuvintele: ”Un copil m-a intrecut in felul simplu de a trai.” Tot asa isi arunca blidul dupa ce vazu un copil care-si sparsese vasul, punand lintea in scobitura unei bucati de paine.

Cativa soareci se urcasera pe masa lui, iar el exclama: ”Ia te uita, pana si Diogene intretine paraziti!” Platon facandu-l odata caine, el spuse : ”E foarte adevarat, fiindca si eu m-am intors la cei care m-au vandut.” Odata, la iesirea din baia publica, cineva il intreba daca erau multi oameni inauntru. “Nu – spuse el –, nici unul.” Dar altuia care intreba daca era mare gloata, el ii raspunse: ”Da.” Altadata, aprinzand o lampa in plina zi, umbla incoace si incolo spunand: ”Caut un om!”

In ce priveste pe cei infricosati de visurile lor, le spunea ca nu se ingrijesc de ceea ce fac cand sunt treji, dar sunt foarte preocupati de nalucirile din timpul somnului.

Repeta mereu cu glas tare ca zeii au dat oamenilor posibilitatea de a trai usor, dar ca acest lucru a ramas ascuns acestora din cauza ca ei ravnesc la tot felul de delicatese. De aceea spuse unui om caruia sclavul ii lega incaltamintea: ”Nu vei ajunge la deplina fericire pana ce sclavul nu-ti va sufla si nasul, si acest lucru cand vei avea mainile paralizate.”

Cineva ii reprosa ca a fost exilat din patrie, iar el ii spuse: ”Dar, o, nenorocitule, prin exil am devenit filosof!” Tot asa, cand cineva ii aminti ca “poporul din Sinope te-a osandit la exil”, spuse: ”Si eu pe ei ca sa stea acasa.”

Odata ceru pomana de la o statuie si fiind intrebat de ce face aceasta, raspunse: ”Ca sa ma exercit in a fi refuzat.”

El zicea ca dragostea de bani este metropola tuturor relelor.

Cand fu intrebat de ce oamenii dau de pomana cersetorilor, dar nu dau filosofilor, raspunse: ”Fiindca se gandesc ca intr-o zi pot sa fie si ei schiopi sau orbi, dar niciodata sa ajunga filosofi.”

Pe cand se inapoia din Sparta la Atena, fiind intrebat de unde vine si incotro se duce, raspunse: ”De la locuintele barbatilor spre cele ale femeilor.”

Phryne (curtezana celebra prin frumusetea ei fara seaman) ridica o statuie de aur Afroditei din Delfi si se spune ca Diogene a scris pe ea: ”Ridicata din desfranarea grecilor.” Diogene compara pe cei desfranati cu smochinii care cresc pe o stanca prapastioasa; nici un om nu se bucura de fructele lor care sunt mancate de corbi si vulturi. Un invingator de la Olympia nu-si mai lua ochii de la o curtezana. “Ia priveste colo, spuse Diogene, cum berbecul aprig in lupta este doborat de o fetiscana oarecare!” Dupa el, curtezanele frumoase erau la fel ca otrava indulcita cu miere.

Odata Alexandru cel Mare, venind la el , ii spuse: ”Sunt Alexandru, marele rege!” Iar eu – sunt Diogene – Cainele, (cainele era un animal detestat si necurat).

Cineva il intreba ce a castigat din studiul filosofiei, iar el raspunse urmatoarele: ”Daca nu altceva, cel putin pot fi pregatit pentru orice soarta.”

Diogene obisnuia sa afirme ca exista doua feluri de educatie: una sufleteasca si alta corporala; aceasta educatie e cea prin care, cu o exercitare continua, (exercitiul perseverent, este unul dintre punctele fundamentale ale moralei cinice: calirea individului pentru a suporta frigul, foamea, reducerea pretentiilor lui la un minim necesar – indestularea cu ce ai – iata telurile urmarite de cinici si mijloacele pentru a ajunge la ele) se asigura deprinderea pentru faptele virtuoase; o jumatate a acestei educatii e incompleta fara cealalta, sanatatea si forta fiind tot asa de mult cuprinse printre lucrurile necesare atat pentru corp, cat si pentru suflet. El aducea ca dovada indiscutabila faptul ca usor se ajunge la virtute prin exercitare, deoarece in meserii, in deprinderile manuale si in celelalte arte se poate vedea cum, prin practica, mestesugarii isi dezvolta o extraordinara dibacie. La fel putem lua cazul cantaretilor din flaut si al atletilor: ce minunata dibacie dobandesc ei prin munca lor neincetata! Iar, daca si-ar fi pus sfortarile lor in educarea sufletului, este neindoielnic ca efortul lor n-ar fi zadarnic si fara realizari de seama. Nimic in viata sustinea el, nu are sorti de izbanda fara o practica perseverenta; aceasta poate sa invinga orice, prin urmare, in loc de o cazna nefolositoare, oamenii trebuie sa aleaga cazna prin care ei pot trai fericiti. Dar, din cauza neghiobiei lor, oamenii sunt nefericiti. Insusi dispretul placerii este foarte placut daca ne-am obisnuit cu el; caci intocmai cum cei obisnuiti cu o viata de placeri simt neplacere cand trec la un fel de viata opusa, tot asa cei care s-au exercitat in aceasta directie contrara, simt mai multa placere in a dispretui placerile.

Cand a fost vandut ca sclav, a indurat totul cu noblete sufleteasca. Intr-o calatorie pe mare la Egina a fost prins de piratii de sub comanda lui Scirpalos si dus la Creta, unde fu scos la vanzare. Intrebat de crainic ce se pricepe sa faca, raspunse: ”Sa conduc oameni.” Dupa aceea ii arata pe un corintean imbracat intr-o haina tivita cu purpura, Xeniades si spuse: ”Vinde-ma acestui om, caci are nevoie de un stapan.” Asa s-a facut ca l-a cumparat Xeniades, care l-a luat la Corint, l-a pus sa-i supravegheze copiii si i-a incredintat toata gospodaria casei. A condus-o in toate privintele in asa fel, incat Xeniades spunea oriunde se ducea: ”Un geniu bun mi-a intrat in casa.”

Unii spun c-ar fi lasat cu limba de moarte ca sa-l arunce fara sa-l inmormanteze, ca orice animal salbatic sa se poata hrani din el, sau sa fie aruncat intr-un sant si sa se imprastie putina tarana peste el.

Heraclit

Spunea ca e mai multa nevoie sa stingi aroganta decat un incendiu.

Darius a dorit sa-l cunoasca si i-a scris urmatoarele: “Regele Darius, fiul lui Hystaspes, trimite salutul sau lui Heraclit, inteleptul din Efes. Esti autorul tratatului Despre natura, care-i greu de inteles si de interpretat. In unele parti, daca o interpretam cuvant cu cuvant, pare sa contina un studiu al intregului univers si a tot ce se afla in el si ca totul depinde de o miscare divina; dar, in cele mai multe locuri, gandirea e intrerupta, asa incat chiar cei mai cunoscatori in literatura sunt incurcati si nu stiu care e justa interpretare a celor scrise de tine. De aceea regele Darius, fiul lui Histaspes, doreste sa se bucure de invatatura ta si de cultura greaca. Vino, deci, pe data, sa ma vizitezi in palatul meu. De obicei, grecii nu-s inclinati sa-si puna in lumina oamenii lor intelepti si neglijeaza frumoasele lor invataturi, facute sa fie ascultate cu atentie si insusite. La curtea mea insa iti sunt asigurate tot felul de privilegii, zilnic o conversatie nobila si demna si o viata care tine socoteala de indemnurile tale.”

“Heraclit din Efes saluta pe regele Darius, fiul lui Hystaspes. Toti oamenii de pe pamant se tin departe de adevar si de dreptate si, din pricina unei sminteli primejdioase, indragesc avaritia si setea de popularitate. Eu insa, care nu stiu ce-i rautatea si ma feresc de saturare, care e totdeauna stransa cu invidia, si am groaza de a cadea in trufie, nu voi veni in Persia, ci ma multumesc cu putinul care e pe gustul meu.”

Menedem

Nefiind in stare sa infraneze risipa unuia dintre cei care-l pofteau al masa, odata cand fu invitat nu spuse nimic, ci isi dezaproba in tacere gazda, multumindu-se sa manance numai masline.

Periandru

Sa nu faci niciodata ceva pentru bani; lasa castigul pe seama treburilor care urmaresc asemenea foloase.

Pitagora

Dupa informatiile lui Timaios, el, cel dintai, a spus ca “prietenii au toate lucrurile in comun” si ca “prietenia inseamna egalitate”; intr-adevar, discipolii lui puneau tot ce aveau laolalta. De asemenea, timp de cinci ani, pastrau tacerea, ascultandu-i numai invataturile, fara sa-l vada pe Pitagora, pana ce erau supusi unui examen. Din acel moment erau primiti in casa lui si le era ingaduit sa-l vada.

Pitagora interzicea omorarea animalelor, si nu permitea mancarea unor vietati care impart cu noi privilegiul de a avea suflet. Un alt motiv mai era ca oamenii sa se deprinda cu o viata simpla, sa se obisnuiasca a trai cu lucruri usor de gasit, punand pe masa numai hrana nepregatita la foc si band apa; caci acesta este mijlocul de a avea un corp sanatos si o minte ascutita. Unii spun ca se multumea cu putina miere sau cu fagure cu miere sau paine, neluind vin in gura; in timpul zilei, pe langa paine manca legume fierte sau crude, si numai rar peste. Haina ii era alba si curata, asternutul de pat din lana alba. N-a fost vazut niciodata usurandu-se, facand dragoste, sau beat. Se ferea sa rada si nu-i placea dezmatul si povestirile vulgare. La manie nu pedepsea nici pe sclav, nici pe omul liber.

Se povesteste ca-si indemna discipolii, ca totdeauna, intrand pe usa casei, sa intrebe: ”Ce greseala facui? Ce lucru rau faptuit-am? Ce datorie mi-a ramas neindeplinita?”

Platon

Odata Platon vazu pe cineva jucand zaruri si il lua la rost, iar cand acesta se dezvinovati spunand ca joaca pe nimica toata, Platon ii replica: ”Dar obisnuinta nu-i o nimica toata.”

Intr-o zi, Xenocrate tocmai sosise la el si Platon il ruga sa-i biciuiasca sclavul, deoarece el nu putea s-o faca, fiindca era infuriat. Tot asa se pretinde ca a spus unuia din sclavii sai: ”Ai fi fost batut cu biciul daca nu eram infuriat.”

Incalecand intr-o zi, descaleca imediat, spunand ca trebuie sa se pazeasca ca sa nu fie apucat de trufia cabalina.

Pyrrhon

La bordul unei corabii, in timp ce tovarasii de drum erau infricosati de furtuna, el isi pastra calmul si le intari curajul, aratand spre un purcelus de pe corabie care continua sa manance, si le spuse ca omul intelept trebuie sa-si mentina o stare de suflet netulburata asemanatoare.

Socrate

De cele mai multe ori, era dispretuit si luat in ras, dar indura cu rabdare aceasta purtare proasta; odata chiar cineva se mira foarte ca primise linistit o lovitura de picior, iar el spuse: “Daca un magar m-ar fi lovit cu copita, l-as fi dat in judecata?”

Alcibiade i-a oferit odata un loc mare ca sa-si zideasca o casa; dar Socrate ii spuse: “Sa zicem c-as avea nevoie de o pereche de incaltaminte si ca tu mi-ai darui o piele intreaga; nu m-as face de ras primind-o?”

Adesea, cand privea la multimea de marfuri expuse spre vanzare in piata, isi spunea singur: “Cate lucruri de care eu nu am nevoie exista!”

Era asa de ordonat in felul lui de viata, incat de mai multe ori, cand a izbucnit ciuma in Atena, el ramase singurul neatins de boala.

Avea obiceiul sa spuna ca-i place cel mai mult mancarea care are nevoie de cat mai putine garnituri si bautura care nu-i deschide pofta pentru alta; ca, avand cele mai putine nevoi, este cel mai apropiat de zei.

El a invitat odata niste oameni bogati si Xantipei ii era rusine cu masa ei: “Fii pe pace, ii spuse el, daca-s oameni cumpatati se vor multumi cu atat, iar daca-s oameni de nimica nu ne vom necaji pentru ei.”

Aceluia care i-a spus: “Atenienii te-au osandit la moarte”, el i-a raspuns: “Si pe ei natura i-a osandit la fel!” Sotiei, lui care se tanguia: “Mori pe nedrept!” ii spuse: “Nu cumva ai fi vrut sa mor pe drept?” Inainte de a bea cucuta, Apollodoros ii oferi o haina frumoasa, ca sa moara imbracat cu ea. “Cum asa – ii zise Socrate – haina mea a fost destul de buna cat am trait, si acum nu-i buna ca sa mor?”

Spunea ca a trait cu o femeie aspra, asa cum unor calareti le plac caii focosi, dar “intocmai cum acestia, dupa ce-i domolesc, pot usor sa-i stapaneasca pe ceilalti, tot asa si eu, obisnuindu-ma cu Xantipa, voi invata sa ma comport cu ceilalti oameni”.

Solon

Unii povestesc ca regele Cresus, imbracat in podoabe de tot felul, se aseza pe tronu-i si-l intreba pe Solon daca a vazut vreodata un spectacol mai frumos. “Da – fu raspunsul lui Solon – cocosi, fazani si pauni; caci ei stralucesc in culori naturale, care sunt de mii de ori mai frumoase.”

Avea obiceiul sa spuna ca vorba sa fie pecetluita de tacere, iar tacerea de timpul potrivit.

Cei cu trecere pe langa tirani seamana, zicea el, cu pietricelele intrebuintate la socoteli: fiecare din ele inseamna cand un lucru de valoare mare, cand unul mic; tot asa si tiranii fac din fiecare din jurul lor cand om mare si cu vaza, cand om fara nici o consideratie.

Intrebat de ce n-a facut si o lege impotriva paricizilor, raspunse: “Pentru ca n-am crezut posibila o astfel de crima.”

Bogatia duce la saturare, iar saturarea la crima.

Il impiedica pe Thespis sa reprezinte tragedii, pentru motivul ca fictiunea e daunatoare.

Increde-te in nobletea de caracter mai mult decat in juramant. Nu minti niciodata. Urmareste scopuri demne. Nu lega usor prietenii si pe cele vechi nu le renega. Invata intai s-asculti si dupa aceea sa comanzi. Cand dai un sfat cuiva, cauta sa-i fii cat mai folositor, nu cat mai placut.

Stilpon

Atunci cand Demetrios, fiul lui Antigonus, a cucerit Megara, a luat masuri ca locuinta lui Stilpon sa-i fie pastrata sub paza si sa-i fie inapoiata toata avutia pierduta in timpul jafului; dar cand a cerut sa i se intocmeasca o lista cu bunurile pierdute, Stilpon tagadui c-ar fi pierdut ceva care sa-i fi apartinut cu adevarat, caci nimeni nu-i luase invatatura, devreme ce avea inca ratiunea si cunostintele sale.

Thales din Milet

Cand era intrebat de ce nu are copii, el raspundea: “Pentru ca iubesc copiii”.

Se povesteste ca, atunci cand mama sa il silea sa se insoare, el ii raspundea ca inca nu este timpul, iar cand nu mai era in floarea tineretii, la insistentele mamei sale, el raspundea ca a trecut timpul.

Iesind odata din casa insotit de o batrana ca sa observe stelele, cazu intr-o groapa si strigatele sale de ajutor facura pe batrana sa-i spuna: “Cum vrei sa stii ce-i in cer, Thales daca nu esti in stare sa vezi ce-i la picioarele tale?”

Un barbat adulter, care-l intreba daca ar putea sa jure ca n-a comis adulterul, el ii raspunse: “Juramantul stramb nu-i mai rau decat adulterul.”

Fiind intrebat ce-i greu, raspunse: “A te cunoaste pe sine.” Ce e usor? “A da sfat altuia.” Care-i lucrul cel mai placut? “Reusita.” Cum am putea trai o viata mai buna si mai dreapta? “Ferindu-ne de a face ceea ce dojenim la altii.” El ne spune sa ne amintim de prieteni, fie prezenti, fie absenti. Sa nu ne falim cu infatisarea noastra, ci sa ne silim sa avem o purtare frumoasa. “Fereste-te de bogatia dobandita pe cai necinstite – spune el – si cauta sa nu fii acuzat de necredinta fata de cei care ti-au fost camarazi credinciosi.”

Grija pe care o ai de parintii tai, tot aceiasi s-o astepti si de la copiii tai.

Theofrast

El ii spuse unuia care nu deschidea niciodata gura la ospat: ”Daca esti un ignorant, purtarea ta e inteleapta, dar daca esti un om instruit, purtarea ti-e neghioaba.”

Xenocrate

Odata, curtezana Phryne, vrand sa-l puna la incercare sub pretext ca ar fi urmarita de niste indivizi, se refugie in casuta lui. El o primi din omenie, si cum in odaie nu era decat un singur pat ingust, accepta, la rugamintea ei, sa-i faca loc in pat si ei; dar, la urma, cu toate provocarile ei, ea pleca cum venise, spunand acelora care o intrebau ca se culcase, nu cu un barbat, ci cu o statuie.

Asa de mult era crezut pe cuvant, incat, desi era ilegal sa se aduca marturie fara juramant, totusi numai lui atenienii i-au ingaduit sa faca astfel.

Se multumea cu foarte putin. Cand Alexandru cel Mare ii trimise o suma mare de bani, el lua trei mii de drahme atice si trimise restul inapoi, spunand ca nevoile lui Alexandru erau mai mari ca ale lui, deoarece are de intretinut un numar mai mare de oameni.

Unuia care nu invatase niciodata nici muzica, nici geometria, nici astronomia, dar dorea totusi sa-i urmeze lectiile, ii spuse: ”Vezi-ti de drum, caci n-ai instrumente ca sa intelegi filosofia!” Altii povestesc c-ar fi spus: ”Nu la mine trebuie sa vii ca sa daracesti lana.”

Era cu totul lipsit de trufie; adesea se consacra meditatiei despre sine insusi si se spune ca o ora pe zi o consacra tacerii.

Xenofon

Povestea spune ca Socrate l-a intalnit pe o ulita ingusta si, punandu-i batul in fata ca sa-l opreasca din drum, l-a intrebat unde se vinde tot felul de bucate. Dupa ce primi raspunsul, ii puse o alta intrebare: “Unde devin oamenii mai buni si mai demni de cinste?” Xenofon nu putu raspunde. “Atunci urmeaza-ma – ii spuse Socrate – si vei afla.” Din acel moment deveni elevul lui Socrate.

Zenon

Cineva era atat de lacom la mancare, incat nu mai lasa nimic pentru ceilalti comeseni. Intr-o zi se aduse la masa un peste mare si Zenon il apuca ca si cum ar fi vrut sa-l manance tot. Pe cand lacomul se uita la el indignat, Zenon ii zise: ”Ce crezi ca simt cei ce traiesc cu tine zi de zi, cand tu nu poti suporta, o singura data lacomia mea?”

Arata cea mai mare otelire si frugalitate; hrana pe care o folosea nu era pregatita la foc, iar haina pe care o purta era subtire.

In “Republica”, el declara ca educatia obisnuita este fara folos, si dadea tuturor oamenilor care nu-s virtuosi epitetele de inamici, dusmani, sclavi si straini unii fata de altii, parinti fata de copii, fratii intre frati, prietenii intre prieteni. Numai omul intelept poate fi cu adevarat cetatean, prieten, ruda sau om liber, incat, dupa parerea stoicilor, parintii si copiii, daca nu-s intelepti, sunt dusmani intre ei.

Frica este o asteptare a raului. In frica intra urmatoarele emotii: teroarea, sovaiala, rusinea, groaza, panica, anxietatea. Teroarea este o frica care produce spaima, rusinea e frica de infamie, sovaiala este frica de faptele viitoare, groaza este frica produsa de reprezentarea unui lucru neobisnuit, panica este frica care-ti mareste debitul vorbirii, anxietatea e frica pe care o simtim in fata unui lucru neclar.

TAO in aforisme

Zhuang Zi

Nu incercati sa aflati opinia unui orb
Despre o pictura.
Nu invitati un surd la un concert.
Dar orbirea si surzenia nu sunt
Numai fizice.
Ele pot atinge chiar si spiritul
Si teama mi-e
Ca aceasta-i tocmai cazul dumneavoastra .
Si sufletul poate fi orb. Exista o multime de fiinte umane care raman inerte in fata poeziei, muzicii, artei celei mai sublime. Exista oameni care nu vibreaza la fiorul omenescului, care nu simt mila, compasiune, dragoste pentru semenii lor. Dar exista si o cecitate spirituala: atunci cand nu pricepi nimic din tot ceea ce iti explica maestrul spiritual; sau, atunci cand viata spirituala ti se pare o pierdere de vreme.

Oare cum as putea sti daca iubirea de viata
Nu este decat o iluzie? Cum as putea sti
Daca nu cumva cel care se teme de moarte
Nu este ca si un copil care s-a ratacit
Si plange, pentru ca nu-si mai regaseste casa?
Doamna Li, fiica ofiterului de frontiera Ai Feng,
A tot plans pana si-a udat tivul rochiei
Atunci cand a luat-o cu el ducele Tsin.
Dar numai ce a intrat in palatul lui,
S-a intins in culcus si a infulecat pe nerasuflate
Ca a si regretat ca a exagerat cu plansul.
Oare cum as putea sti daca nu cumva
Mort, nu voi rade de dragostea de viata?

Cel care obtine linistea, izbuteste.
S-ar putea spune mai degraba: cine are rabdare, izbuteste. Conform principiilor taoiste, orice realizare vine la timpul ei, astfel ca nu ai nimic de facut decat sa astepti incredintat ca iti vei atinge scopul. Este ca si in anecdota cu pescarul care a debarcat la malul marii si a asteptat rabdator fluxul sa-i transporte barca pe mal. Facand astfel, el s-a scutit de un efort istovitor si totusi si-a atins scopul.

Cel care il cultiva pe Tao
Nu cultiva datoria si dreptatea sociala
Ci-si dezvolta mai intai calitatile proprii.
Caci cel care ii vede pe altii
Fara a se vedea pe el insusi,
Cel care ii aude pe ceilalti fara a se auzi pe sine,
Isi pierde claritatea viziunii
Si devine un altul
Decat el insusi.

Ts`ui Kiu l-a intrebat pe Lao Zi: „Cum am putea imbunatati fiintele fara a le guverna?”
”Bagati de seama sa nu le tulburati spiritul, raspunse Lao Zi, caci spiritul fiintei umane este astfel constituit, incat se simte oprimat de orice presiune, si exaltat de orice incitare. Oprimat, el se simte incarcerat; exaltat, el poate comite ravagii. Supletea si blandetea intrec asprimea si violenta care ingheata ca si gerul sau ard ca si focul”.

Daca linistea apei permite
Oglindirea a tot ce se prezinta,
Oare ce nu poate face cea a spiritului?
Spiritul inteleptului este linistit,
Oglinda a universului si a fiintelor.

Cel care vrea sa obtina bunuri, devine pofticios.
Cel care vrea onoruri, este avid de toate titlurile.
Cel care doreste puterea
Cu greu s-ar mai putea lipsi de ea:
Acesta tremura atunci cand o are
Si dispera atunci cand e silit sa o abandoneze.
Acesti oameni nu-si infraneaza dorintele
Si cad sub instrumentele guvernarii:
Dizgratie, favoare, confiscare, bunuri, ofensa,
Porunci, suferinte, condamnari, se inlantuie
Pana la moarte…
Asa ca s-a zis:
A-i conduce pe altii inseamna
A te rectifica mai intai pe tine insuti.
Portile eliberarii nu se deschid
Pentru cel care nu practica aceste precepte.

S-a zis:
Inteleptul este liniste.
Calmul ii asigura echilibrul,
Detasarea ii asigura libertatea
Si indeparteaza de la el
Angoase, mahniri, influente pernicioase;
Integru, el isi pazeste mintea limpede
Si, senin, el straluceste.

Esentialul este sa te reformezi pe tine insuti.
Astfel am putea atinge ultima bucurie:
Cei din vechime apreciau
Ca este fericita o astfel de fiinta.
Astazi, se crede ca fericirea se gaseste
Intr-o functie importanta, o insarcinare oficiala.
Si totusi unde este natura omului in toate acestea?
Aceste demnitati vin cu titlu provizoriu
Nu le putem nici evita si nici pastra.
Este inutil sa te mandresti pentru functia ta inalta,
Asa cum este inutil sa te subestimezi
Daca esti sarac.
Este suficient sa-ti pastrezi echilibrul sufletesc
Si aceasta, in toate situatiile pentru a fi fericit.
Dar astazi, a avea sau a nu avea functie
Este un motiv zadarnic de ingrijorare.
Astfel s-a zis:
A te lasa dominat de afaceri,
A permite naturii tale sa fie corupta prin cuvinte,
Inseamna a naste o confuzie de valori,
E ca si cum ai merge in maini.
Suferinta omului provine din aceea ca si-a pierdut natura sa reala. El se identifica cu o functie, cu un post, cu un titlu de noblete, cu un rol social si astfel isi ingradeste propria-i libertate – iata ce inseamna o rasturnare de valori.

A calatori pe mare si a nu te teme
Nici de serpi si nici de dragoni
Iata curajul pescarilor.
A calatori pe pamant si a nu te teme
Nici de tigri si nici de rinoceri
Iata curajul vanatorilor.
Atunci cand taisurile nude se ciocnesc
A considera ca moartea este ca si viata
Iata curajul razboinicilor.
A sti ca esecul isi are destinul sau
Ca succesul isi are ora sa
Si a sta fara teama in catastrofa
Iata curajul inteleptului.

Regele Zhou a trimis doi emisari la Zhuang Zi pentru a-i propune un post de ministru. Zhuang Zi pescuia in rau. Dupa ce i-a ascultat, fara a-si ridica undita din apa, le-a zis: „Am auzit spunandu-se ca regii Zhou pastreaza cu veneratie, in templul stramosilor, carapacea unei testoase sacre care ar fi murit de mai bine de trei mii de ani. Ce credeti, aceasta testoasa ar fi preferat sa moara si sa fie venerata, sau – vie si sa-si tarasca coada prin noroi?” „Ar prefera sa continue sa traiasca si sa-si tarasca coada prin noroi”, raspunsera emisarii. „Intoarceti-va, zise Zhuang Zi, si eu la fel, prefer sa-mi tarasc coada prin noroi”.

Pentru un taoist viata la curte, posturile inalte, onorurile, nu inseamna altceva decat alterarea autenticei naturi umane. Ele echivaleaza cu moartea.

Daca miza unei partide este facuta din jetoane
Jucatorul se simte in largul sau.
Daca miza este haina sau centura sa
El se va simti nervos.
Daca miza este aurul galben
Isi va risca toate avutiile.
Si totusi iscusinta este aceeasi
Dar tulburarea ii vine din valoarea mizei.
Cel care se ataseaza de bunurile exterioare
Devine stangaci in forul sau interior.

Interiorizarea fara exagerare
Exteriorizarea fara exces
A sti sa tii masura
Sunt aici trei elemente ale succesului.

Un fermier nu dadea doi bani nici pe rangurile onorifice si nici pe onorariile aferente. El se ingrijea de turma sa asa incat boii sai erau toti bine hraniti. Ducele Meu, fara a se sinchisi de conditia lui modesta, ii oferi un minister.

Daca trupul tau seamana
Cu o ramura de copac uscata
Daca sufletul tau seamana
Cu cenusa stinsa,
Cum ai mai putea fi atins
De o catastrofa?

Strainul spuse:
”Adevarul se afla in sinceritate
Cine nu este sincer
Nu-l poate influenta pe un altul…
Numai adevarul interior
Permite mintii sa actioneze in exterior;
In asta consta valoarea adevarului.
Utilitatea sa consista in a pune
Fiecare lucrul la locul sau”.

Metalul si lemnul il pedepsesc pe om din exterior.
Agitatia si excesul
Il pedepsesc din interior.
Numai fiinta autentica
Scapa pedepselor
Care vin din interior si din exterior.

Dintre toate instrumentele mortii
Ambitia
Este cea mai nociva.

Ambitia este cea mai ucigatoare pentru ca se opune firescului. Ea forteaza nota cautand sa obtina cu tot dinadinsul ceea ce si-a propus. De aceea ea este potrivnica vietii.

A te multumi sa consideri faptele, a fi circumspect, a evita orice exprimare superflua a sentimentului, si astfel riscul intalnit intr-o negociere este scazut. Caci in orice raport interuman antagonismul se ascunde sub cordialitatea aparenta si poate izbucni, la fel cum bautorii la un chef, mai intai calmi, se excita din ce in ce mai mult. Tot astfel in toate afacerile intre oameni, cuvantul este ca si vantul pentru val: actiunea inceputa poate fi deturnata de la scopul ei.
Prin vant, valurile se ridica…
Mania amplifica divergenta si urmeaza vorbele inutile, tari si argumentele false care atata pasiunile, asa incat, fara a ne da seama, uitam scopul initial.
Nu trebuie sa fortezi niciodata rezultatul. Orice exces depaseste dreapta masura.

Confucius i-a spus lui Yen Mui:
Tao in sinea noastra nu poate fi scindat. Altminteri isi pierde unitatea si daca-si pierde unitatea el devine nesigur si-i provoaca astfel mintii tulburare, tulburare careia nu-i putem scapa.
Pe buna dreptate cei din vechime spuneau ca omul ar trebui mai intai sa se intareasca si sa-l afle pe Tao in sine insusi si apoi sa-l gaseasca pentru sau in altii.
Inainte de a fi realizat asa ceva, la ce bun sa te expui vicisitudinilor celorlalti?
Caci altminteri, riscam ca toata eficacitatea sa se reduca la dorinta zadarnica de renume si ca toata intelepciunea sa se piarda in dispute.

Cel care se lasa devorat de griji se dezechilibreaza grav. Teama ii paralizeaza actiunea, mintea sa cuprinsa de indoiala pare ca pluteste intre cer si pamant, impartita intre emotiile pozitive si negative, intre avantajele de obtinut si prejudiciile de evitat. Toate acestea agitandu-se in el creeaza o flacara devoratoare care ii distruge pacea interioara. Mintea, limpede ca si luna, nu rezista flacarilor pasiunilor care te fac sa-ti pierzi controlul si sa uiti calea justa.

Omul, cand se bucura prea mult
Graviteaza in jurul polului pozitiv.
Cand se necajeste prea mult,
El graviteaza in jurul polului negativ.
Fara echilibru intre luminos si obscur,
Cadenta anotimpurilor,
Armonia intre cald si frig,
Sunt perturbate.
Fiinta din aceasta pricina,
Isi pierde centru de greutate,
Isi deregleaza umorile si devine incapabila
Sa-si finalizeze gandurile si faptele.
Astfel lumea intreaga devine prada
Ipocriziei si instabilitatii.



Povestiri Zen

Nan-in, un maestru din epoca Meji, a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea sa cunoasca ce inseamna filozofia Zen. Nan-in il servi cu ceai. A umplut ceasca oaspetelui, dar a continuat sa toarne. Profesorul il privi mirat si-i spuse: “Ceasca s-a umplut, nu mai incape nimic!” Maestrul spuse: “Tu, ca si aceasta ceasca, esti plin de parerile tale, de prejudecati. Cum sa-ti explic ce inseamna Zen, daca nu are unde sa intre? Goleste-ti mai intai ceasca…”

Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vietii sale. Alaturi locuia o fata frumoasa, fiica unor negustori de alimente. Intr-o zi, ca un trasnet picat din senin, parintii descoperira ca fiica lor era insarcinata. Desi fata nu voia sa spuna cine-i tatal, pana la urma marturisi ca era Hakuin. Atunci, parintii furiosi, se dusera la maestru. „Aaa, da?” a fost singurul lui raspuns. Cand s-a nascut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a ingrijit, fara sa-i pese ca-si pierduse reputatia. Dupa un an, tanara mama nu mai rezista si spuse adevarul. Tatal copilului era un tanar care lucra in targul de peste… Dupa ce parintii se impacasera cu ginerele, tinerii parinti se dusera la Hakuin sa-si ceara iertare si sa-si ia copilul inapoi. Hakuin nu le reprosa nimic, ci spuse doar atat: „Aaa, da?”

Un student il intreba pe Gasan: „Ai citit Biblia crestinilor?” „Nu. Citeste-mi tu din ea”. Studentul deschise Biblia si citi din Evanghelia lui Matei: „De ce te ingrijesti de haine? Priveste crinii campului: nu lucreaza, nu tes, dar nici Solomon nu a fost imbracat atat de frumos…” „Cel ce a spus asemenea lucruri, preciza Gasan, pare un om ce a atins iluminarea!” Studentul citi in continuare: „Cere si ti se va da, cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide…” Gasan comenta: „Foarte frumos! Cel care a spus asta, e un Buddha!”

Juin, un maestru din Shingon, era, era un savant renumit in cunoasterea limbii sanscrite. In tinerete tinuse conferinte asupra unui subiect. Mama sa afla si-i scrise. „Nu cred, fiule, ca ai devenit calugar din dorinta de a te transforma intr-o enciclopedie ambulanta. Informatiile, comentariile, gloria si onorurile nu au sfarsit. As vrea sa renunti la conferinte si sa te retragi intr-un templu mic, izolat. Dedica-te meditatiei si asa te vei realiza cu adevarat”.

Maestrul Shaku parasi aceasta lume cand avea saizeci si unu de ani. Dupa munca de-o viata, lasa multe invataminte, mai bogate decat ale majoritatii maestrilor Zen. In timpul vietii, discipolii sai puteau sa doarma ziua. El insa, desi tolera acest lucru, nu irosea nici o clipa. Pe cand avusese doisprezece ani, studia filosofia Tendai. Intr-o zi de vara, in timp ce maestrul plecase undeva, micul Soyen se simtise atat de toropit, incat se intinsese pe pamant si adormise. Dupa trei ore, s-a trezit brusc, simtind ca a intrat maestrul. Era prea tarziu, maestrul era langa el. „Scuza-ma”, sopti maestrul, invelindu-l cu grija, ca pe un oaspete de seama. De atunci, Soyen nu a mai dormit niciodata dupa-amiaza.

Tosui a fost un maestru Zen celebru la vremea sa. Vizitase multe temple si predase in multe provincii. Ultimul templu in care predase era atat de plin de discipoli, incat Tosui decise sa-si intrerupa cursurile, sfatuindu-si elevii sa plece unde vor voi. Apoi, disparu si el… Dupa trei ani, unul dintre discipoli il descoperi traind printre cersetori, sub un pod din Kyoto, si-l ruga sa-l instruiasca. „Daca reusesti sa faci ce fac si eu, macar cateva zile, poate ca te voi instrui”, ii raspunse Tosui. Discipolul se imbraca in zdrente si petrecu o zi alaturi de maestru. Unul dintre cersetori murind, Tosui si discipolul ii carara cadavrul si-l ingropara, la miezul noptii. Apoi se intoarsera sub pod. Tosui dormi profund, dar discipolul nu reusi sa inchida ochii. Dimineata Tosui ii spuse: „Azi nu mai e nevoie sa ne cersim mancarea caci a mai ramas cate ceva de la cel ce-a murit. Discipolul n-a fost in stare sa manance. „Stiam ca n-o sa fii in stare, i-a spus Tosui, du-te deci in pace!”

Intr-o zi, cand armata japoneza facea manevre, comandantii si-au stabilit cartierul general in templul lui Gasan. Acesta ii spuse bucatarului: „Sa-i servesti pe ofiteri cu aceleasi mancaruri simple pe care le mancam si noi”. Militarii, obisnuiti sa fie tratati altfel, s-au suparat si unul i-a spus lui Gasan: „De ce nu ne tratezi cum se cuvine? Noi suntem soldati, ne sacrificam viata pentru patrie!” Gasan ii raspunse: „Si noi ce suntem? Noi suntem soldatii intregii omeniri si ne straduim sa salvam toti oamenii!”

Un soldat, numit Nobushige, se duse la Hakuin si-l intreba: „Exista cu adevarat rai si iad?” „Cine esti tu?” il intreba Hakuin. „Sunt un samurai” „Tu? se mira Hakuin, ce nobil te-ar lua pe tine in garda lui? Ai o mutra de caraghios!” Soldatul se infurie si duse mana la teaca, dar Hakuin continua: „Ai si sabie! Pariez ca-i prea tocita ca sa-mi tai capul!” Nobushige trase sabia din teaca, dar Hakuin ii spuse: „Asa se deschid portile infernului!” La aceste cuvinte, samuraiul, intelegand in sfarsit pilda maestrului, puse sabia in teaca si se inclina. „Asa se deschid portile raiului”, zise atunci maestrul.

Nobunaga, un mare razboinic, hotarase sa atace dusmanul, desi armata lui era doar a zecea parte din cea inamica. El era sigur ca va invinge, dar soldatii lui erau plini de indoiala. Atunci, Nobunaga opri marsul in fata unui templu si le spuse oamenilor sai: „Dupa ce ma voi ruga in templu, voi da cu banul: daca iese cap, vom castiga; daca iese stema, vom pierde. Suntem, doar, in mana destinului…” Intra astfel in templu, se ruga cu tacere, apoi iesi si dadu cu banul. La aruncare a cazut cap. Soldatii, increzatori, erau nerabdatori sa dea lupta. Dupa ce au castigat batalia, locotenentul lui Nobunaga spuse: „Nimeni nu poate schimba destinul!” „Asa e”, recunoscu Nobunaga, aratandu-i moneda care avea cap pe ambele fete.

Yamaoka Tesshu era unul dintre invatatorul imparatului. Era si maestru de scrima si foarte pregatit in filosofia Zen. Casa lui era refugiul cersetorilor si napastuitilor. Avea doar o singura haina pentru ca impartea tot ce avea celor saraci. Imparatul, vazandu-i haina roasa, ii dadu bani sa-si cumpere alta noua. A doua zi, Yamaoka aparu tot in haina cea veche. „De ce nu ti-ai luat haine noi?” il intreba imparatul. „I-am imbracat pe fiii Maiestatii voastre”, raspunse invatatul.

Hogen, un invatat chinez, traia intr-un templu mic, la tara. Intr-o zi, au sosit patru calugari ratacitori si l-au rugat sa le dea voie sa aprinda un foc in curtea templului, ca sa faca baie. Hogen ii auzi vorbind, in timp ce taiau lemnele, despre subiectivitate si obiectivitate. Se duse la ei si le spuse: „Priviti piatra asta mare. Ce credeti, exista doar in mintea voastra, sau in afara ei?” Unul dintre calugari raspunse: „Conform budismului, totul e doar o inchipuire a mintii. Piatra, deci, se afla doar in mintea mea”. „Cred ca ai un cap tare greu, remarca Hogen, daca umbli carand cu tine o piatra ca asta!”

Zengetsu, un maestru chinez din timpul dinastiei T’ang, a scris pentru elevii sai urmatoarele sfaturi: „Sa traiesti in lume, dar sa nu strangi legaturile cu pulberea lumii, aceasta este linia de conduita a unui adevarat discipol Zen. Cand vezi fapta buna a cuiva, cauta sa o repeti. Chiar si cand esti singur, poarta-te de parca ai avea alaturi un oaspete nobil. Exprima-ti sentimentele, dar nu fi peste masura de expansiv. Saracia este comoara ta; n-o schimba cu o viata imbelsugata. Un om poate parea altora prost, fara sa fie in realitate. O poate face pentru a-si apara spiritul cu discernamant. Virtutile sunt fructul autodisciplinei, nu cad din cer, ca ploaia sau zapada. Modestia este baza tuturor virtutilor. Lasa-i pe ceilalti sa descopere ca ai atins iluminarea. Un suflet nobil nu se expune in vazul tuturor. Cuvintele trebuie sa fie ca niste pietre pretioase, scoase rar la iveala, dar de mare valoare. Pentru cel ce filosofeaza cu adevarat, fiecare zi e o zi buna. Timpul trece, dar el inainteaza. Nici gloria, nici defaimarea nu trebuie sa-l influenteze. Critica-te des, dar nu-i critica pe altii. Nu discuta despre ce-i drept si ce-i rau. Unele lucruri drepte au fost socotite, mult timp, rele. Pentru ca-i posibil ca dreptatea sa fie recunoscuta dupa secole, nu trebuie sa pretinzi recunoasterea ei imediata. Traieste cu un scop si lasa rezultatele in seama marii legi a universului. Petrece-ti fiecare zi intr-o contemplare plina de seninatate”.

Pe cand studia, Yamaoka Tesshu vizitase toti maestrii. Intr-o zi, se duse la Dokuon din Shokoku. Dorind sa-i arate pregatirea sa, ii spuse: „Mintea, Buddha, fiintele, nu exista, de fapt! Adevarata natura a fenomenelor este vidul. Nu exista realitate, nici iluzie, nici intelepciune, nici prostie. Nu exista nimeni care sa dea, nimeni care sa primeasca… Dokuon, care bea tacut o ceasca cu ceai, nu spunea nimic. Deodata insa, il lovi pe Yamaoka cu un bat, facandu-l sa sara de durere. „Daca nu exista nimic, il intreba Dakuon, ce sari asa?”

Hyakujo, un maestru chinez, muncea, chiar si la optzeci de ani, cot la cot cu elevii sai. Discipolilor nu le placea faptul ca maestrul se ostenea atat. Stiind ca-i inutil sa discute cu el, i-au ascuns uneltele. In ziua aceea, maestrul n-a mai mancat, nemaimancand nici in zilele urmatoare. „S-a suparat ca i-am ascuns uneltele, isi spusera elevii, mai bine sa le punem la locul lor…” In ziua aceea, maestrul a lucrat si a mancat, asa cum facea de obicei, iar seara le spuse: „Cine nu munceste, nu mananca!”

Maestrul Gettan, care a trait la sfarsitul epocii Tokugawa, spunea: „Exista trei feluri de discipoli: cei care-i pot invata Zen pe altii, cei care au grija de templu si de sanctuar, iar altii sunt pur si simplu, de decor. Gasan nu impartasea aceeasi idee. Pe cand studia cu Tekisui, care era foarte sever, fusese lovit de mai multe ori de maestru. Unii elevi nu suportau felul acesta de invatatura si renuntau. Gasan insa ramase spunand: „Un discipol fara valoare utilizeaza prestigiul maestrului, un discipol mediocru admira bunatatea unui maestru, dar un discipol bun se formeaza doar sub disciplina maestrului!”

Sub indrumarea maestrului Sengai invatau meditatia multi elevi. Unul dintre ei se scula noaptea, sarea zidul templului si se distra in oras. Intr-o noapte, trecand prin dormitoare, Sengai descoperi lipsa elevului si gasi scara cu ajutorul careia sarise zidul. Sengai a luat scara si culcand-o langa zid s-a asezat sa-l astepte. Cand elevul se intoarse, vrand sa sara, puse piciorul pe capul lui Sengai. Dandu-si seama ce facuse, incremeni. Sengai ii spuse: „E frig in zori… Du-te, sa nu racesti!” De atunci, elevul n-a mai iesit din templu.

Matajuro Yagu era fiul unui celebru spadasin. Tatal sau, convins ca fiul e prea lenes pentru a-i egala maiestria, l-a izgonit. Atunci Matajuro s-a dus pe muntele Futara, la celebrul spadasin Banzo. „Vrei sa inveti manuirea sabiei sub indrumarea mea? Iti lipsesc cele necesare”. „Daca lucrez din greu, cati ani imi sunt necesari pentru a ajunge un maestru?”, insista tanarul. „Restul vietii tale”. „Nu pot astepta atat. Daca accepti sa-mi dai lectii, voi fi servitorul tau devotat. Cat timp va dura deci?” „Probabil zece ani”, se imblanzi Banzo. „Tatal meu a imbatranit, va trebui sa am grija de el… Daca voi munci din greu, cat va dura?” „Treizeci de ani!” „Cum asa? se mira Matajuro, adineauri ai spus ca zece ani, iar acum zici treizeci? As accepta orice lipsuri, doar ca sa invat aceasta arta intr-un timp cat mai scurt!” „Se pare, spuse Banzo, ca va trebui sa ramai cu mine saptezeci de ani caci un om care se grabeste in felul acesta rareori reuseste ceva!” „Bine, zise tanarul, intelegand ca-i pedepseste nerabdarea, accept”. Pentru inceput, Matajuro primi ordinul sa nu aminteasca nimic de scrima si sa nu se atinga de sabie. In schimb, gatea, spala vasele, facea patul, matura curtea, ingrijea gradina… Asa trecura trei ani si Matajuro se ocupa cu aceleasi indeletniciri. Nici macar nu incepuse sa invete primele notiuni din arta careia isi dedicase viata. Intr-o zi, Banzo se strecura pe la spatele lui si-i dadu o lovitura teribila cu o spada de lemn. In ziua urmatoare, in timp ce Matajuro gatea, Banzo il lovi din nou, pe neasteptate. De atunci, zi si noapte, Matajuro trebuia sa se apere de atacurile surpriza. Nu era clipa in care sa nu se gandeasca la sabia lui Banzo. Atunci zari pe figura maestrului un zambet… Matajuro ajunse cel mai mare spadasin din Japonia.

Hakuin le povestise discipolilor sai despre o batrana care avea o ceainarie, laudandu-i cunostintele despre Zen. Acestia nu l-au crezut si s-au dus la ceainarie sa se convinga. Dupa ce au intrat, batrana i-a intrebat daca venisera sa bea ceai sau ca sa-i verifice cunostintele despre Zen. In primul caz ii va servi cu placere, in al doilea, s-o urmeze dupa un paravan. Indata ce elevii venira dupa ea, batrana incepu sa-i loveasca cu un vatrai. Sase elevi din zece suportara loviturile, nedand bir cu fugitii.

Povesti filosofice din toata lumea

(Jean-Claude Carriere)

Unui predicator ii placea sa arate ca lucrarea Domnului este desavarsita. Un cocosat care il ascultase l-a asteptat la iesirea din biserica si i-a spus: „Zici ca Dumnezeu face bine tot ceea ce face, dar uite cum m-a facut pe mine!” Predicatorul l-a privit o clipa si i-a raspuns: „De ce te plangi prietene? Pentru un cocosat, arati foarte bine!”

Un om pe nume Mojud, ducea o viata cat se poate de obisnuita. Lucra la Biroul de Masuri si Greutati. Intr-o zi, a vazut ivindu-se in gradina, in fata lui, statura lui Khidir, calauza tainica a sufistilor. Iar Kidir i-a spus: „Lasa-ti lucru. Vin-o sa ma cauti peste trei zile pe malul raului.” Mojud s-a dus la seful lui si i-a spus ce hotarare luase. Nu mai dorea sa lucreze. Toata lumea din oras l-a luat drept nebun. Prietenii, familia au incercat in zadar sa-l faca sa se razgandeasca. Curand, fiindca locul lui de munca era foarte cautat, Mojud a fost dat uitarii.

In ziua cu pricina, s-a dus pe malul raului si s-a intalnit cu duhul lui Khidir, care i-a spus: „Sfasie-ti vesmintele si arunca-te in apa.” Mojud a facut intocmai fara sa cracneasca. Cum stia sa inoate, nu s-a inecat. Un pescar care trecea cu barca pe rau l-a saltat in barca si i-a spus: „Ti-ai pierdut cumva mintile? Ce vrei sa faci?”

„Nu prea stiu”, a raspuns Mojud. Asa ca a ramas pe langa pescar care l-a invatat sa scrie, sa citeasca si l-a ajutat la treaba. Asa au trecut cateva luni. Duhul lui Khidir s-a ivit din nou langa patul lui Mojud si i-a spus: „Scoala-te si pleaca.”

Mojud a parasit pe data coliba sarmana a pescarului si a mers pana ce a ajuns la un drum mare. Cand se crapa de ziua s-a intalnit cu un taran care se indrepta spre piata calare pe un magar. Taranul i-a spus: „Daca vrei ceva de lucru, vino cu mine, am nevoie de un ajutor.” Mojud l-a urmat fara sa sovaie si a lucrat alaturi de el vreme de aproape doi ani. A invatat o multime de lucruri despre pamant si despre roadele lui. Intr-o dupa-amiaza, pe cand facea niste baloturi de lana, i s-a aratat din nou Khidir care i-a spus: „Lasa-ti treaba, du-te la Mossul si cumpara-ti cu banii pe care i-ai strans o pravalie de piei.” Mojud a facut intocmai. Vreme de trei ani s-a indeletnicit la Mossul cu negotul de piei. Stransese o avere frumoasa si se gandea sa-si cumpere o casa, cand a venit din nou Khidir si i-a spus: „Ia-ti banii si cumpara o bacanie in Samarkand.” Mojud a parasit de indata orasul si s-a dus la Samarkand unde a deschis o bacanie. Atunci a inceput sa dea primele semne de cucernicie. Vedea de bolnavi, ii ajuta pe nevoiasi. Patrundea din ce in ce mai adanc in tainele necuprinse ale lumii. Veneau la el dervisi si poeti si-l intrebau: „Cine ti-a fost invatator? Cine ti-a arata calea?”

„Greu de spus”, raspundea Mojud.

„Ce ai facut mai inainte?”

„Am lucrat la Masuri si Greutati”

„Si ti-ai lasat slujba stiind ca ai putea trai in lipsuri?”

„Nicidecum. Am plecat si gata.”

Oamenii nu pricepeau nimic.

„Povesteste-ne viata ta, ii spuneau. Cu ce anume te-ai indeletnicit?”

„Am sarit in apa unui rau si m-am facut pescar, apoi am plecat in toiul noptii. Am lucrat pamantul precum un taran. Pe cand faceam baloturi de lana, am hotarat sa merg la Mossul, unde m-am facut negustor de piei. Am strans bani si i-am dat. Pe urma am venit la Samarkand si am deschi s o bacanie. Asta-i tot.”

„Purtarea ta este de neinteles, i-au spus oaspetii, nu ne ajuta deloc sa deslusim de unde ti-ai capatat puterile.”

„Stiu, a raspuns Mojud, dar totul s-a petrecut intocmai cum v-am spus.”

Nimeni nu putea pricepe care era in viata lui Mojud locul lumii nevazute, lumea care se strecoara tainic in toate cele si care face lucrurile de neinteles. Credem ca stim de unde vin intamplarile, isi spunea Mojud, fiecare se lauda ca stie de ce anume se petrec lucrurile asa cum se petrec, dar nimeni nu vede ca suntem in puterea unei lumi nevazute care ne mana sa facem ceea ce facem.

Mojud s-a stins la Samarkand, unde dobandise o faima ciudata, dupa ce le spusese tuturor doar atat: „Am facut asta si nimic mai mult.”

Dupa moartea sa, biografii i-ai faurit o viata mai frumoasa si deosebit de zbuciumata. Pentru ca sfintii trebuie sa aiba o viata pe masura. Dorinta cititorului este mai presus de realitatea tainica a existentei.

Un batran arab care arata ca vai de lume si traia din mila altora ratacea pe strazile unui oras. Nimeni nu-l baga in seama. Un trecator i-a spus, plin de dispret:

- Ce faci aici? Vezi bine ca nu te cunoaste nimeni.

Omul cel sarman s-a uitat linistit la trecator si i-a raspuns:

- Nu-mi pasa. Ma cunosc eu insumi si mi-e de-ajuns. Ar fi fost mai cumplit sa fie pe dos: sa ma cunoasca toti si sa nu ma cunosc eu.

Tagore spune povestea lui Govinda, marele predicator sikh, care citea cartile sfinte asezat pe o stanca, langa un rau. Invatacelul sau, Raghunath cel bogat, s-a inclinat in fata lui si i-a dat doua frumoase bratari de aur impodobite cu pietre pretioase. Govinda a luat una din bratari si a invartit-o intre degete. Bratara i-a cazut din mana, a alunecat pe stanca si a fost inghitita de apele repezi. Raghunath a scos un strigat si s-a aruncat in apa. A cautat indelung bratara, in vreme ce Govinda se cufundase din nou in carti. Se facuse seara cand invatacelul s-a intors la mal, obosit si ud.

- Dac-ai vrea numai sa-mi arati unde a cazut, i-a spus el inteleptului, poate ca as gasi bratara. Govinda a luat atunci cealalta bratara si a aruncat-o in bulboana, spunand:

- A cazut chiar acolo!

Intr-o dimineata, califul unei cetati vestite l-a vazut pe marele vizir prada unei strasnice tulburari. L-a intrebat care este pricina, iar vizirul i-a spus:

- Ingaduie-mi, rogu-te, sa parasesc chiar azi cetatea.

- De ce?

- Azi de dimineata, cand am strabatut piata ca sa vin la palat, am simtit o izbitura in umar. M-am intors si am vazut moartea uitandu-se tinta la mine.

- Moartea?

- Intocmai. Am recunoscut-o pe data, asa cum era ea imbracata in negru si cu un sal rosu. Este aici. Se uita la mine ca sa ma sperie. Pentru ca ma cauta, de asta sunt incredintat. Lasa-ma sa plec din oras tot acum. Am sa iau calul cel mai iute si deseara am sa fiu la Samarkand.

- Era chiar moartea? Esti sigur?

- Cat se poate de sigur. Am vazut-o cum te vad. Sunt sigur ca ea era, asa cum stiu ca tu esti tu si nimeni altcineva. Ingaduie-mi sa plec, rogu-te.

Califul, care tinea la vizir, l-a lasat sa plece. Omul s-a intors acasa, a inseuat cel mai bun cal si a iesit in galop printr-una din portile orasului indreptandu-se prin Samarkand. Ceva mai tarziu, califul, manat de un gand tainic, a hotarat sa se deghizeze, cum facea cateodata, si sa iasa din palat. S-a dus singur in piata cea mare, s-a pierdut in zarva targului, s-a uitat dupa moarte, a zarit-o si a recunoscut-o. Vizirul nu se inselase. Era chiar moartea, inalta si slaba, invesmantata in negru, cu chipul pe jumatate acoperit de un sal de bumbac rosu. Umbla de colo colo prin piata fara sa fie bagata in seama, atingand usor cu degetul umarul unui negustor care-si insira marfa pe tejghea ori bratul unei femei purtand o legatura de frunze de menta, ferindu-se din calea vreunui copil care alerga spre ea. Califul s-a indreptat spre moarte. Aceasta l-a recunoscut pe data, cu toate ca era deghizat, si s-a inclinat in semn de respect.

- Am sa te intreb ceva, i-a spus incet califul.

- Te ascult.

- Marele vizir este un barbat inca tanar, in plina putere, harnic si, dupa cate stiu eu, cinstit. De ce azi de dimineata, cand venea la palat, l-ai impins si l-ai speriat? De ce te-ai uitat urat la el?

Moartea a parut usor surprinsa si i-a raspuns califului:

- Nu vroiam sa-l sperii. Nu m-am uitat urat la el, doar ca, atunci cand ne-am intalnit intamplator in multime si l-am recunoscut, nu mi-am putut ascunde mirarea, iar el s-a gandit poate ca-l amenint.

- De ce mirare? a intrebat califul.

- Fiindca, a raspuns moartea, nu ma asteptam sa-l vad aici. Am intalnire cu el deseara la Samarkand.

Un pescar a gasit undeva pe un tarm o tigva goala si uscata si a intrebat-o, in gluma, cum ajunsese acolo. Dintre falcile fara viata a iesit un glas care a spus:

- Vorba.

Pescarul, inspaimantat, a luat-o la fuga spre sat si de acolo spre rege. I-a povestit nemaipomenita intamplare.

- O tigva vorbitoare? A intrebat regele, care credea ca omul bause peste masura ori fusese lovit in cap cu vreo bata de bambus. Fii cu bagare de seama: daca mi-ai povesti o prostie, va fi vai de capul tau!

Pescarul, vioi, l-a dus pe rege cu toata suita pe tarm, unde zacea tigva. De aceasta data insa, tigva s-a incapatanat sa taca. In ciuda rugamintilor pescarului, n-a scos un sunet, a ramas muta ca orice tigva obisnuita. Regele si-a scos sabia din teaca si i-a retezat capul pescarului. Apoi s-a intors in sat insotit de curteni. Tigva cea veche a intrebat atunci teasta proaspat taiata, care zacea alaturi in nisip

- Ce te-a adus aici?

- Vorba, a raspuns teasta.

Cunoasterea, care duce intotdeauna la intelegere (altminteri este o falsa cunoastere), e adesea insotita de o incercare, asa cum arata o straveche poveste indiana. Intr-o cetate carmuita de un rege buddhist pe nume Kalingadatta traia un negustor, buddhist si el. Negustorul avea un fiu care se tinea cu strasnicie de vechea credinta si care-i reprosa tatalui sau o convertire demna de dispret. Credinta adevarata, spunea tanarul, este cea brahmanica, iar singura religie adevarata este cea infatisata de Vede.

- Calugarii buddhisti sunt de cea mai joasa speta! S-au lepadat de purificarile rituale! Mananca la orice ora! Isi rad teasta in loc sa pastreze suvita sfanta!

Tatal incerca sa-i arate ca religiile sunt de mai multe feluri, ca buddhismul propovaduieste nu numai pacea, ci si iubirea fata de tot ceea ce este viu. Ce putea fi mai rau intr-o asemenea credinta?

Fiul nici nu vroia sa auda si-si invinuia fara incetare tatal. In cele din urma, acesta l-a dus la rege, care stia de neintelegerile dintre tata si fiu, s-a aratat dintr-o data necrutator si l-a osandit pe tanar la moarte.

- Da! a strigat el, trebuie sa moara numaidecat! Fiindca este o primejdie pentru toti supusii nostri!

Tatal s-a rugat, a cazut in genunchi, iar regele i-a dat tanarului fanatic un ragaz de doua luni, ca sa-si indrepte viata. „Ce rau am facut oare ca sa fiu trimis la moarte? se intreba fiul negustorului. N-am facut decat sa apar credinta adevarata! De ce trebuie sa mor?”

Curand n-a mai avut nici un chef, n-a mai putut dormi si n-a mai gustat nici o bucurie. Doua luni mai tarziu, negustorul, insotit de tanarul slabit si fara vlaga, s-a infatisat regelui, care i-a intrebat:

- De unde aceasta slabiciune? Te-am oprit oare sa mananci?

- Sa mananc? A spus tanarul. Dar cum oare as fi putut manca? Din clipa in care m-ai osandit la moarte, nu m-am gandit la nimic altceva! Moartea a alungat din mintea mea orice alt gand.

- Toate fiintele se tem de moarte, i-a raspuns regele. De aceea vin si te intreb: exista oare o credinta mai buna decat aceea care incearca sa-l lecuiasca pe om de teama de moarte?

Tanarul nu stia ce sa zica. Era peste masura de slabit si tremura.

- Iata cum are sa vina moartea la tine, i-a raspuns regele. Ia blidul acesta, plin ochi cu untdelemn, si du-te sa inconjuri cetatea. Calaul meu te va urma pas cu pas. Daca pica din blid o singura picatura de untdelemn, iti va taia capul pe loc.

Tanarul a plecat, cu ochii atintiti in blidul cu untdelemn, pe care il tinea strans cu amandoua mainile. Un calau urias, purtand la brau o sabie scanteietoare, mergea in urma lui. Au mers asa, amandoi, pe strazi, prin multime, in jurul templelor, au strabatut piata. Calaul pasea in tacere in urma fiului de negustor.

Acesta nu a varsat nici macar o picatura de untdelemn.

Cand s-a intors la palat, la caderea noptii, regele l-a intrebat:

- Ce-ai vazut astazi in cetate?

- N-am vazut nimic, a raspuns tanarul, si nici n-am auzit nimic.

- N-ai vazut si n-ai auzit nimic, i-a spus regele, pentru ca nu te uitai decat la blidul cu untdelemn pe care il tineai in mana. Poate ca ai descoperit insa, prin puterea de concentrare, adevarata credinta. Fiindca nu te-ai gandit nici macar la moarte, care a fost mereu pe urmele tale.

Ca stiinta si prin ea intelepciunea nu pot fi dobandite decat cu ajutorul unui dascal constituie un lucru pe care il arata toate traditiile. Numai ca identitatea si personalitatea dascalului sunt infatisate in mii de chipuri.

Iata, mai intai, lectia pe care un rege din sudul Indiei a primit-o de la un hot.

Doritor sa afle toate tainele furatului, nu pentru a se apuca de aceasta meserie, ci ca sa poata imparti mai bine dreptatea, un rege l-a chemat la el pe un hot vestit si i-a cerut sa-i dea lectii. Omul s-a aratat peste masura de mirat, ba chiar s-a suparat.

- Eu, hot? Cine ti-a spus o asemenea minciuna? Am trait cinstit de cand ma stiu: cum sa-ti dau lectii de furat? Spunand fara incetare ca este nevinovat si aratandu-se indignat de rautatea vecinilor sai, care-l parasera, fireste, pentru a-i strica bunul nume, omul a fost lasat sa plece. Nu trecusera decat cateva clipe de la plecarea lui si regele a bagat de seama ca-i lipsea de pe deget un inel scump. A poruncit ca omul sa fie prins si cercetat, dar inelul nu a fost gasit; poate ca gasise ragazul sa-l dea vreunui tovaras. De aceasta data, fiindca-l jignise pe rege, omul a fost aruncat in inchisoare, urmand sa fie tras in teapa chiar in a doua zi. Seara, regele nu izbutea sa adoarma. Avea mustrari de cuget, gandindu-se la omul care spusese ca este nevinovat, mai intai cand il chemase la palat, apoi cand fusese dus la temnita. In toiul noptii, regele s-a sculat si a coborat in inchisoare. S-a strecurat inauntru pe furis, ca o umbra, si l-a auzit pe prizonier, singur in celula intunecata, rugandu-se cu ravna, plangand incetisor si spunand ce mare nedreptate i se facuse. Regele – pe care omul nu-l putea zari – a plecat tot pe furis, precum venise, adanc miscat, si a hotarat sa-i dea drumul, fiind incredintat de nevinovatia lui. Apoi a adormit. A doua zi, omul a fost eliberat si dus in fata regelui. Si-a trecut repede o mana peste alta si a scos la iveala inelul. L-a apucat cu doua degete si i l-a inmanat, cu toate semnele de supunere si respect. Peste masura de uimit, regele l-a intrebat de ce se purtase astfel.

- Mi-ai cerut sa te invat, i-a spus hotul. Iata prima lectie: un hot trebuie sa se poarte intotdeauna ca si cum ar fi un om cinstit, care asculta de lege si de credinta. Iat-o si pe a doua: trebuie neaparat sa spuna ca este nevinovat, chiar atunci cand nu mai are nici o scapare. Cand vrei s-o facem pe a treia?

Intr-o poveste araba clasica, dascalul este un fierar de rand. Intr-o cetate unde se invatau toate stiintele traia un tanar studios, insufletit de o dorinta arzatoare de a se desavarsi. Intr-o zi a aflat, ascultand vorbele unui calator, ca traia intr-un tinut indepartat un om fara pereche inzestrat cu virtutile tuturor timpurilor. Desi era atat de invatat, omul muncea ca fierar, cum facuse si tatal sau, si tatal tatalui sau. Indata ce a auzit vorbindu-se despre aceasta minune a stiintei, tanarul si-a luat sandalele si bocceaua si a pornit la drum. Dupa luni si luni de mers si de oboseala, a ajuns in cetatea fierarului, i s-a infatisat acestuia, i-a sarutat poala vesmantului si a asteptat cu umilinta. Fierarul, un barbat in varsta, l-a intrebat:

- Ce doresti?

- Sa invat stiinta, a raspuns tanarul.

Fierarul i-a intins atunci franghia de la foale si i-a spus sa traga. Tanarul a tras asa de franghie pana la apusul soarelui. A doua zi a facut la fel, si tot asa in zilele si in lunile urmatoare. A trudit asa vreme de un an, fara ca nimeni sa-i spuna o vorba. Au trecut astfel cinci ani. Intr-o zi, tanarul i-a spus fierarului:

- Mestere…

Totul s-a oprit pe data in fierarie. Ceilalti lucratori pareau nelinistiti. In tacerea incremenita, fierarul l-a intrebat pe tanar:

- Ce doresti?

- Stiinta, mestere…

Fierarul a raspuns:

- Trage de franghie.

Au mai trecut cinci ani de truda in tacere. Nimeni nu scotea un cuvant. Daca un invatacel dorea sa-i puna dascalului o intrebare, o scria pe un petic de hartie. Uneori, mesterul arunca hartia in foc, semn ca intrebarea nu facea doua parale. Alteori rasucea hartia si o punea in turban, iar a doua zi invatacelul gasea raspunsul scris cu litere de aur pe peretele chiliei.

Dupa zece ani, batranul fierar s-a apropiat de tragatorul de franghie si l-a atins pe umar. Cel care venise sa deprinda stiinta – si care deprinsese rabdarea – s-a oprit. Se simtea cuprins de o pofta de viata fara margini. Batranul l-a imbratisat si la lasat sa plece. Se spune chiar ca n-a rostit nici un cuvant. Tanarul, care era acum un barbat in toata puterea, s-a intors acasa, la prieteni. Si a trait toata viata linistit si pe deplin impacat.

Se povestea pe vremuri in China – si in India – o intamplare destul de asemanatoare. Un tanar, caruia ii placeau de cand era copil pietrele pretioase, a hotarat sa se faca giuvaergiu. A pornit, asadar, in cautarea unui mester care sa-l invete meseria si a fost primit de cel mai vestit. La prima lectie, mesterul i-a pus in palma o piatra de jad, i-a inchis-o in pumn si i-a spus:

- Tine pumnul strans vreme de un an. Cu bine.

Si l-a trimis acasa. Tanarul s-a intors in casa parintilor sai, cu piatra stransa in pumn si tare suparat. Cum se poate, se intreba el, ca mesterul sa-mi fi cerut un lucru atat de prostesc si atat de greu de indeplinit? De ce aceasta porunca fara nici o noima? Cu toate astea, in pofida intrebarilor iscate de valul de manie care-l cuprinsese la inceput, tanarul, care tot se gandea la ce i se ceruse, a izbutit sa tina pumnul strans vreme de douasprezece luni, chiar si noaptea, in somn. La implinirea sorocului, s-a dus inapoi la mester, a deschis pumnul si i-a dat piatra.

- Ce trebuie sa fac acum? a intrebat el. Mesterul i-a raspuns:

- Am sa-ti pun alta piatra in mana si ai sa stai asa un an.

De asta data, tanarul si-a aratat mania: Inca una? De ce aceasta porunca fara rost, ivita in mintea unui prost batran? El, care dorea sa se faca giuvaergiu, de ce sa nu invete meseria cum se cuvine? In vreme ce striga, mesterul i-a pus in mana alta piatra. Fara sa-si dea seama, tanarul a strans piatra in pumn si a spus deodata:

- Piatra asta nu e jad!

Printre cele mai cunoscute pilde zen gasim acest dialog scurt, atribuit inteleptului Josshu. Un discipol il intreaba:

- Invatatorule, binevoieste si spune-mi, care este povestea adevarata a buddhismului?

- Ti-ai ispravit masa? a intrebat inteleptul.

- Da, stapane, tocmai acum.

- Atunci du-te si spala vasul.

Saadi, poetul persan, povesteste: Un om cu mare faima avea un servitor cu un chip hidos si cu fire nesuferita. Nu putea primi nici o porunca fara sa se manie, se purta grosolan la masa, nu-si facea treaba cum se cuvine, se impiedica de oaspeti si-si lasa stapanul sa rabde de sete. Nici ca-i pasa de mustrari si dojeni, care nu faceau, oricum, decat sa inrautateasca lucrurile. In timpul noptii, casa rasuna de pasii lui grei si de zgomotul vaselor sparte. I se intampla sa arunce gainile in fantana si sa puna manunchiuri de vreascuri in mijlocul drumului pe unde urma sa treaca stapanul sau. Nu te puteai bizui pe el cu nici un chip.

Niste prieteni ai stapanului l-au sfatuit sa se descotoroseasca de servitorul cel nesuferit si sa caute altul.

- Dar de ce? a raspuns stapanul, zambind. Ia datorez servitorului meu o adanca recunostinta, pentru ca m-a ajutat sa ma indrept. M-a invatat ce inseamna rabdarea, si continua sa ma invete asta in fiecare zi. Iar aceasta imi ingaduie sa trec mai usor peste toate necazurile vietii.

Traia odata in nordul Chinei un intelept care implinise optzeci de ani. Era cel mai vestit talmacitor al invataturii lui Confucius, iar faima lui o intrecea cum mult pe aceea a celorlalti intelepti. La o vreme s-a auzit un zvon, care venea din sud, cum ca traia acolo un om si mai intelept, cu mintea si mai ascutita. Batranul intelept din nord, gasind ca era cu neputinta, a hotarat sa porneasca la drum pentru a vedea cu ochii lui cum stau lucrurile.

Drumul a fost greu si plin de piedici. Dupa luni si luni de mers, a ajuns in sfarsit la noul intelept, s-a dus la el si i-a spus cine este, iar cei doi au hotarat sa-si arate tot ceea ce stiau, pentru a vedea care dintre ei este cel mai bun.

Batranul a inceput sa vorbeasca. I-a trebuit mai multe ceasuri pentru a infatisa, cu calm si inteligenta, principalele puncte ale gandirii sale. La sfarsit, i-a cerut omului din sud, un buddhist din scoala numita zen, sa-si impartaseasca si el ideile.

Inteleptul zen a spus doar atat:

- Sa cauti sa nu faci rau si pe cat poti sa faci numai bine. Inteleptul cel batran, auzind aceste vorbe, s-a inrosit de manie.

- Ce! a strigat el. la varsta mea, am infruntat toate primejdiile unui drum atat de lung! Ti-am spus de ce am venit! Ti-am aratat in amanunt care este doctrina mea! Nu ti-am ascuns nimic! Iar tu imi dai in schimb cateva vorbe neinsemnate pe care le stie pe dinafara pana si un copil de trei ani! Nu cumva iti bati joc de mine?

Invatatorul zen i-a raspuns:

- Nu, nu-mi bat joc de tine. Dar daca este adevarat ca un copil de trei ani stie pe dinafara acest lucru, vad ca un om de optzeci de ani nu este in stare sa traiasca astfel.

Dupa cat se poate banui, Nastratin Hogea a dat o gramada de lectii (desi nu se stie de la cine le-a luat). Un negustor a venit intr-o zi la el si i-a spus:

- Iti propun un targ pe cinste. Imprumuta-ma 50 de dinari, din care eu am sa fac 70. Castig curat: 20 de dinari. Zece pentru tine, zece pentru mine. Ce zici?

- Intr-adevar, n-ar fi de lepadat, a spus Nastratin, dupa ce s-a gandit cateva clipe. Eu insa iti propun un alt targ, mai bun pentru amandoi.

- Cum asa?

- Ei bine, iata: iti dau cei zece dinari. Tine. Castigul il dobandesti pe loc, fara sa fi scos nimic din buzunar. Iar eu castig patruzeci. Pe deasupra, vezi bine ca asta ne scuteste de toate certurile care insotesc de obicei un asemenea targ.

Uneori, invatatorii sunt cei ce trebuie sa ia seama la scolari, fiindca invatatura se poate face si pe dos. In Gradina cu trandafiri, Saadi ne povesteste ca un om de vaza, un vizir, avea un fiu, din nefericire cam fara minte. La dus la un invatator vestit, caruia i-a spus:

- Ai grija de fiul meu. Poate ca se va mai destepta, cu ajutorul tau.

Invatatorul a luat copilul si, vreme de luni de zile, s-a tot straduit sa-l invete. Dupa aceea l-a adus la tatal sau si i-a spus:

- Fiul tau este tot fara minte. Numai ca acum sunt si eu asemenea lui!

Tagore istoriseste povestea unui om care, inca din copilarie, spunea ca are minte libera. Nu tinea de nici o scoala si nu credea in nici un zeu.

Pana intr-o zi, cand aceasta minte n-a mai fost. Cativa ani mai tarziu, il slujea cu credinta pe un pustnic ce traia departe de lume. Zambind, omul cu mintea sloboda indeplinea ascultator toate poruncile pustnicului. Ii umplea pipa si-i freca picioarele.

Un prieten de odinioara a fost uimit vazand cat de tare se schimbase.

- Cum de ti-ai pierdut libertatea, la care tineai asa de mult?

- N-am pierdut-o. Ba chiar mi-am intarit-o.

- Nu pricep. Omul acesta iti porunceste sa-i freci picioarele, iar tu o faci fara sa cracnesti!

- Fireste, a spus celalalt, numai ca el n-are nevoie de asa ceva. Daca ar face-o doar pentru el, ar fi intr-adevar rusinos sa-mi ceara un asemenea lucru. Ar fi rusinos si pentru mine s-o fac. Dar eu sunt acela care are nevoie de asta.

Un copil evreu l-a intrebat pe tatal sau:

- Ce inseamna banii?

- Priveste, i-a raspuns tatal.

A luat un ciob de sticla obisnuita si l-a pus langa fereastra. Copilul vedea astfel un ciob, ca intr-o oglinda, strada, trecatorii, trasurile.

- Acum, a spus tatal, uite-te bine: am sa pun bani pe toata oglinda asta. Am s-o acopar cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ceea ce se petrece in strada. Nu te mai vezi decat pe tine!

Martin Buber ne arata, in ale sale Povestiri hasidice, ca rabinul Mihal, un personaj foarte venerat, traia intr-o saracie vecina cu mizeria. Cu toate acestea, parea intotdeauna nespus de vesel. Unul dintre prietenii sai l-a intrebat:

- Cum faci sa-i multumesti in fiecare zi Domnului si sa-i spui: „Fii binecuvantat, Tu care ii ajuti pe toti cei ce sunt in nevoie!” Tu n-ai nimic, abia o duci de pe o zi pe alta!

- Un lucru este limpede, a raspuns rabinul Mihal. Lucrul de care am cea mai mare nevoie este saracia. Iar Dumnezeu mi-o daruieste, binecuvantat fie numele Lui!

Un brahman a umplut un vas cu faina pe care o primise de pomana. A atarnat vasul deasupra patului si, privindu-l tinta, a inceput sa viseze:

- Daca vine o foamete, ceea ce se poate intampla oricand, am sa vand faina. Cu banii castigati, am sa cumpar doua capre. Am sa vand caprele si am sa cumpar vaci. Vacile or sa faca vitei, iar viteii am sa-i vand. Dupa aceea voi avea o turma de iepe, care or sa fete o multime de manji. Am sa vand caii si am sa-mi fac o casa mare. Va veni la mine un alt brahman, insotit de frumoasa lui fiica. Ma voi casatori cu fiica lui, care imi va aduce o zestre pe cinste, si vom avea un fiu caruia ii vom da numele de Somasarman. Cand va avea cativa anisori, va dori sa se aseze pe genunchii mei. Ca sa vina spre mine se va desprinde de bratele mamei sale si va trece pe langa copitele cailor. Ingrijorat, voi striga catre maica-sa: Fii cu bagare de seama! Ai grija de copil! Ia-l de acolo! Prinsa cu treburile gospodariei, nu ma va auzi. Atunci am sa ma ridic si am sa-i trag un picior!

Pierdut in vise, brahmanul a ridicat piciorul ca si cum ar fi lovit pe cineva. A nimerit vasul, care s-a spart, si toata faina a cazut peste el.

Dialogul de mai jos, dintre un medic si un batran venit la consultatie, este povestit de Rumi:

- Nu sunt intreg la minte, spune batranul. Ma lasa memoria, incep sa uit.

- Asta e din pricina varstei, spune doctorul.

- Mi-a slabit si vederea.

- Pentru ca esti batran.

- Simt dureri ascutite in spinare. Am inca dorinte, dar nu le mai pot satisface.

- Asta e batranetea.

- Pe deasupra, tot ce mananc imi cade greu. Mi s-a nenorocit stomacul.

- Ai peste saptezeci de ani. Acesta-i motivul.

- Cand respir, simt o apasare pe piept.

- E firesc, pentru ca esti batran.

Deodata, batranul se supara:

- Idiotule! Ce-mi tot spui acolo? Esti mai prost decat un magar! Dumnezeu a facut leacuri pentru toate bolile, dar tu habar n-ai! Nu-mi spui nimic altceva decat ca sunt batran!

- Da, spuse medicul. Esti batran. De asta esti si asa de suparacios.

Cat despre natura dreptatii, iata cum este infatisat acest subiect delicat intr-o poveste evreiasca: Un om care dorea sa cunoasca sensul cuvantului „iudaism” a mers sa se lamureasca la rabin.

- Mi-ar trebui pentru asta patruzeci de ani, a spus rabinul.

Omul s-a aratat dezamagit. Atunci rabinul i-a zis:

Cunosc un alt rabin care te-ar putea lamuri in cinci minute.

Omul a luat adresa celui de-al doilea rabin, s-a dus la el si i-a pus aceeasi intrebare. Rabinul a stat o vreme pe ganduri, apoi i-a spus:

- Iudaismul inseamna dreptate pentru toti.

- Si ce inseamna dreptate pentru toti?

- Mi-ar trebui patruzeci de ani ca sa te lamuresc, a raspuns rabinul.

Un beduin slab si sarman, pe nume Harith, traia in pustiu de cand se stia. Umbla de colo colo, insotit de nevasta lui, Nafisa. Iarba uscata pentru camila, insecte, din cand in cand un pumn de curmale, cate o gura de lapte: o viata grea si plina de primejdii. Harith vana sobolani de desert pentru blana si impletea franghii din fibre de palmier, pe care le vindea caravanelor. Nu bea decat apa salcie din fantani maloase.

Intr-o zi, din nisip a tasnit un paraias nou. Harith a gustat din apa necunoscuta, care era amara si sarata, si nitel cam tulbure. I s-a parut insa ca simtea curgandu-i pe gatlej chiar apa raiului.

- Trebuie sa duc apa asta, s-a gandit el, cuiva care va sti s-o pretuiasca.

A umplut doua burdufuri din piele de capra – unul pentru el, altul pentru califul Harun al-Rasid – si a pornit spre Bagdad. La sosire, dupa o calatorie obositoare, si-a istorisit povestea paznicilor si a fost lasat sa intre la calif, asa cum se obisnuia.

Harith s-a prabusit la picioarele Stapanului drept-credinciosilor si a grait astfel:

- Nu sunt decat un sarman beduin, legat de desert, unde soarta a vrut sa ma nasc. Nu cunosc nimic in afara de desert, dar desertul il cunosc bine. Cunosc toate apele care se afla acolo. Cand am gasit apa raiului, m-am gandit sa ti-o aduc, ca s-o gusti.

Harun al-Rasid a cerut o ulcica si a gustat din apa paraului amar. Intreaga curte se uita la el. a baut o inghititura zdravana, dar pe chipul lui nu s-a zugravit nimic. A ramas o clipa pe ganduri, apoi a spus cu glas tare:

- Luati-l pe acest om si intemnitati-l. Sa nu vada pe nimeni.

Beduinul, uluit, naucit, a fost luat si aruncat intr-o hruba intunecata. Iar califul le-a spus celor de fata, care il intrebau de ce luase o asemenea hotarare:

- Ceea ce nu inseamna pentru noi nimic inseamna pentru el totul. Ceea ce el crede ca este apa raiului este pentru noi o bautura neplacuta. Dar trebuie sa ne gandim la fericirea acelui om.

L-a chemat la el pe beduin la caderea noptii. Le-a poruncit paznicilor sai sa-l insoteasca tot atunci la iesirea din cetate, pana la marginea desertului, fara sa-i ingaduie sa vada apele Tigrului si nici fantanile orasului si fara sa-i dea sa bea altceva in afara de apa pe care o adusese.

In vreme ce beduinul parasea palatul in toiul noptii, l-a vazut inca o data pe calif. Acesta i-a daruit o mie de galbeni si i-a zis:

- Iti multumesc. Te numesc paznicul apei raiului. Ai sa ai grija de apa aceea in numele meu. Pazeste-o si ocroteste-o. Toti calatorii sa stie ca te-am numit in aceasta slujba.

Beduinul a sarutat mana califului si s-a intors grabnic in desert.

Suveranul se pricepe cel mai bine sa patrunda tainele mintii. Dar trebuie mai intai ca mintea lui sa fie limpede.

Traditia sufista ne arata cele ce urmeaza.

Un sultan a aflat despre un seic vestit, care traia in Anatolia si care avea sute de mii de credinciosi. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe seic la Istanbul si l-a intrebat:

- Ce mi-a fost dat sa aud? Ca ai sute de mii de oameni gata sa moara pentru tine?

- Nici vorba, a raspuns seicul. N-am decat unul si jumatate.

- Atunci de ce mi se spune ca esti in stare sa ridici toata tara? Sa vedem. Toti oamenii tai sa se adune maine dimineata pe camp. Langa cetate.

S-a dat vestea ca toti supusii seicului aveau sa se adune in a doua zi de dimineata pe camp, pentru ca seicul se afla chiar el acolo.

Pe un deal din mijlocul campiei, seicul a poruncit sa se inalte un cort. A dus in cort cateva oi, pe care nu le putea vedea nimeni.

Credinciosii au sosit in numar mare. Sultanul, care statea in fata cortului alaturi de seic, i-a spus:

- Ziceai ca n-ai decat un credincios si jumatate. Priveste! Au venit cu miile! Cu zecile de mii!

- Nici vorba, a rostit seicul. Nu am decat un singur credincios. Ai sa vezi. Spune tuturor ca am ucis pe cineva si ca ma trimiti la moarte, daca nu se gaseste vreunul printre supusii mei sa primeasca pedeapsa in locul meu.

Sultanul a facut intocmai si multimea a inceput sa murmure. Un om a facut un pas inainte si a rostit:

- Este stapanul meu. Ii datorez tot ceea ce stiu. Imi dau viata pentru el.

Sultanul i-a spus sa intre in cort unde, la porunca seicului, a fost taiata o oaie. Toti cei de fata au vazut sangele curgand din cort.

Sultanul a rostit:

- O viata nu este de ajuns. Mai este vreun credincios gata sa se jertfeasca pentru seic?

In tacerea deplina care a urmat si care a tinut mai multa vreme, o femeie a facut un pas inainte si a spus ca este gata sa moara. A fost dusa in cort, unde a fost taiata inca o oaie. La vederea sangelui, multimea a prins sa se risipeasca. Curand, pe camp nu mai era nimeni.

Seicul i-a spus sultanului:

- Vezi bine ca n-am decat un credincios si jumatate.

- Barbatul este adevaratul credincios, a zis sultanul, iar femeia face cat jumatate, nu-i asa?

- Nu, nicidecum, a raspuns seicul. E tocmai pe dos. Pentru ca barbatul nu stia ca are sa i se taie gatul in cort, in vreme ce femeia a vazut sangele si cu toate astea a dorit sa se jertfeasca. Ea este adevarata credincioasa!

Un pustnic care se numea Pafnutie si traia in desert, nu departe de Herapolis, se lovea, se biciuia si rabda de foame ani de zile. S-a gandit sa-l intrebe pe Dumnezeu la ce treapta a desavarsirii ajunsese.

Dumnezeu i-a raspuns: „Pe aceeasi treapta ca si cantaretul din fluier din sat”.

Pafnutie, mirat foarte, s-a dus in sat si i-a pus cantaretului din fluier o multime de intrebari. A aflat ca inainte de a fi muzicant, fusese talhar. In timpul unei talharii scapase insa de la moarte pe o fecioara harazita lui Dumnezeu.

Pafnutie s-a intors in desert si a luat-o de la capat cu suferintele, in tovarasia muzicantului-talhar, care-i devenise invatacel. Pafnutie ducea o viata din ce in ce mai aspra. Dupa ani lungi de suferinta, i-a pus lui Dumnezeu aceeasi intrebare: „Pe ce treapta am ajuns?”

Dumnezeu i-a raspuns ca pe aceeasi treapta cu primarul cutarui sat, om de treaba si cinstit, care nu facea rau nimanui. Un al treilea rand de incercari l-a dus pe Pafnutie, al carui trup nu mai era decat un schelet, pe treapta unde ajunsese un negustor bogat din Alexandria, care le daruia celor singuri, din cand in cand, cate un pumn de fructe uscate. Pafnutie a cugetat indelung la cele trei raspunsuri divine. N-a mai pus niciodata intrebarea. Dar le spunea povestea lui tuturor celor care veneau sa-l vada.

Un dervis cu faima aleasa mergea ganditor de-a lungul unui rau, cand a auzit un glas omenesc care canta un imn sfant. Numai ca in loc sa rosteasca silabele. Ya Hu cum se cuvine, glasul spunea U Ya Hu.

Dervisul a socotit de datoria lui sa indrepte acest lucru. A inchiriat o barca si a vaslit pana la o insulita din mijlocul apei, de unde venea glasul cantaretului. A aflat acolo, intr-o coliba de trestie, un om in straie sarmane care-si rostea rugaciunile in chip nepotrivit.

Dervisul l-a indreptat cu blandete. Omul i-a multumit, cu umilinta. S-au despartit. Dervisul s-a suit in barca si a vaslit pana la mal. Avea sufletul impacat, stiind ca facuse o fapta buna. Fiindca se zice ca un om care rosteste cum trebuie rugaciunile poate merge pe apa. Dervisul isi dorise toata viata sa faca acest lucru. Dar nu izbutise. Cand se afla in mijlocul apei, glasul cantaretului, care tacuse pentru cateva clipe, s-a inaltat din nou de pe insulita. Omul nu-si indreptase rostirea si canta tot U Ya Hu. Dervisul a dat drumul vaslelor, cuprins de deznadejde, si a inceput sa cugete de perversitatea firii omenesti. A auzit atunci un glas care il chema. L-a vazut pe cantaretul singuratic si l-a auzit strigand:

- Stai! Asteapta-ma! Vreau sa te rog ceva!

Omul parasise insula si se avantase in apele raului. Mergea pe apa. A ajuns la marginea barcii si i-a spus dervisului:

- Iarta-ma, frate. Mi-a slabit tinerea de minte. Am uitat care este rostirea corecta. Binevoieste dar si mi-o mai spune odata.

Un calator ajunge la malul unui rau foarte lat. Malul pe care se afla el colcaie de primejdii si de fiare salbatice. Celalalt mal pare linistit si sigur. Nu zareste nici o punte ca sa treaca dincolo si nici un pod plutitor. Se hotaraste, prin urmare, sa faca o pluta din crengi de copac, ierburi si frunze. Apoi, slujindu-se de maini si de picioare trece raul cu pluta. Ajunge cu bine pe celalalt mal, care pare intr-adevar linistit.

Calatorul se gandeste: „Pluta mi-a fost de mare ajutor. Mi-a ingaduit sa trec de pe un mal pe celalalt. Ar fi bine s-o iau cu mine”.

Ia pluta in spinare si-si vede de drum.

Buddha il scotea pe omul cu pluta in spinare lipsit de minte. Ii sfatuia pe invataceii lui sa renunte „chiar la lucrurile bune” si chiar la o invatatura minunata, daca nu voiau sa fie luati drept nebuni.

O poveste de origine araba spune ca un nebun trist a petrecut o noapte intreaga plangand inaintea locasului sfant. Sprijinit de usa, rostea:

- Daca nu ma lasi sa intru, am sa ma dau cu capul de usa, precum ciocanul, pana am s-o sparg. Atunci voi scapa de suferinta.

S-a auzit atunci un glas inauntru, care graia astfel:

- Inca un cap spart nu inseamna nimic, pentru ca oceanul nu este decat o picatura de roua. In doua-trei randuri, acest lacas a fost umplut de idoli, dar toti au fost sfaramati, pana la unul.

Un idol sfaramat afara nu inseamna nimic. Fiindca, daca-ti spargi teasta izbind-o de usa toata noaptea, n-ai sa faci altceva decat sa darami inca un idol.

Gasim O mie si una de nopti o poveste care istoriseste cum prietenii i-au spus intr-o zi lui Goha:

- Nu ti-e rusine sa te tarasti prin viata fara sa faci nimic? Si sa nu te slujesti de cele zece degete decat ca sa-ti duci mancarea la gura? Nu crezi ca a venit vremea sa ispravesti cu lenevia si sa treci in randul lumii?

Goha n-a spus nimic. Dupa cateva zile, a prins o barza mare si frumoasa. A urcat pe terasa si, de fata cu cei care-l dojenisera, a taiat aripile pasarii cu un cutit ascutit, dupa care i-a taiat ciocul cel lung (spaima sobolanilor si a broastelor), apoi picioarele lungi si delicate. Dupa care a aruncat pasarea de sus, indemnand-o:

- Zboara! Hai, zboara!

- Ce te-a apucat? l-au intrebat prietenii.

- Pasarea asta ma scotea din sarite, a raspuns Goha, pentru ca nu era ca toate celelalte. Acum poate intra in rand cu lumea.

Nastratin Hogea, cu burta goala ca de obicei, ratacea odata pe ulitele unei cetati, cand deodata a auzit, intr-o casa mare si aratoasa, zgomotele placute ale unei petreceri. A batut la usa si a cerut sa fie si el primit la ospat, insa era atat de prost imbracat incat paznicii nu l-au lasat sa intre.

S-a dus atunci la un prieten sa ia cu imprumut un caftan cusut cu fir de aur. Astfel invesmantat, a batut din nou la usa casei si a fost primit, de data aceasta, cu toata cinstea.

Nastratin s-a asezat in preajma bucatelor abia aduse, multumind frumos. Cu mare grija, a ridicat o mana si si-a muiat maneca in sos. Ca si cum ar fi vorbit cu maneca, spunea:

- Ia si mananca.

Stapanul casei s-a minunat, apoi s-a suparat si a strigat:

- Ce faci acolo? Esti cumva nebun?

- Nicidecum, a raspuns Nastratin. Nu pe mine m-ati poftit, ci caftanul. E firesc, prin urmare, sa manance el.

Sfantul Nicolae, care mergea odata pe tarmul marii, a dat peste un om care se ruga cu glas tare si striga:

- Ai mila, Doamne, si nu ma ajuta! Binevoieste si nu ma ajuta, Doamne!

Sfantul Nicolae s-a oprit si l-a mustrat pe omul acela care se ruga impotriva firii, indemnandu-l sa spuna tocmai pe dos, adica „Ajuta-ma, Doamne! Doamne, ajuta-ma!”

Omul s-a supus si a inceput sa se roage dupa cum fusese sfatuit. Sfantul Nicolae s-a urcat pe o corabie care s-a avantat in larg. Dupa cateva clipe, omul uitase indemnurile Sfantului Nicolae si nu mai stia cum sa se roage. L-a chemat pe sfant, dar acesta n-avea cum sa-l auda. Atunci si-a scos mantia, a intins-o pe apa, s-a asezat pe ea si a inceput sa vasleasca cu bratele. A ajuns din urma corabia pe care se afla Sfantul Nicolae si i-a strigat:

- Ei! Am uitat! Cum ziceai sa ma rog?

- Roaga-te cum stii! I-a raspuns sfantul.

Un dialog scurt intre doi sufisti:

- Am sa vand Cartea adevarului cu o suta de galbeni, iar unii vor spune: Nu e mult.

- Iar eu, spuse celalalt, voi darui cheia care va usura intelegerea ei, iar unii n-o vor primi, desi o voi da degeaba.

Dupa cum se stie, Buddha spunea ca un om ranit de o sageata trebuie mai intai, si cat mai repede, sa vada de rana. Nu sa se intrebe de unde vine sageata, cine anume a tras, din ce lemn este facuta si asa mai departe.

Preotul persan Rumi a preluat parabola aproape cuvant cu cuvant.

Un razboinic a fost ranit de o sageata, in timpul unei batalii. Cei din jur au incercat sa scoata sageata si sa-l ingrijeasca, dar el a vrut sa stie mai intai cine fusese arcasul, ce fel de om era si ce loc isi alesese pentru a-l nimeri. A dorit sa cunoasca, de asemenea, cum arata arcul si din ce era facuta coarda. In timp ce incerca sa afle toate aceste lucruri, a murit.

Invatatorule, zice un discipol, dezvaluie-mi taina vietii.

- Nu pot.

- De ce?

- Pentru ca este o taina.

Un om asculta povestile spuse de un intelept vestit si vedea ca erau talmacite cand intr-un fel, cand intr-altul. S-a plans: La ce bun sa mai spui povesti?

Povestitorul i-a raspuns:

- Dar tocmai de asta sunt atat de pretioase! Ce insemnatate ai da tu unei cesti pe care n-ai putea s-o umpli decat cu apa, ori unei farfurii din care n-ai putea manca decat carne? Si inca ceva: in ceasca si in farfurie nu incape oricat. Ce sa spunem atunci despre limba, care pare sa ne daruiasca o hrana mult mai bogata si mai imbelsugata?

A tacut o clipa, apoi a adaugat:

- Intrebarea care se pune nu este: „Care e talcul povestii? In cate feluri o pot intelege? O pot talmaci intr-un sigur fel?” Intrebarea suna astfel: „Omul caruia ii spun povestea va invata din ceea ce ii spun?”

Arta razboiului

Sun Tzu

Sun Tzu era original din Statul Ch’i. Datorita cartii sale despre arta razboiului, el a obtinut o audienta la Ho Lu, regele Statului Wu.

Ho Lu spune: „Ti-am citit in intregime cele treisprezece articole, domnule. Poti proceda la o mica demonstratie a artei de a stapani miscarea trupelor?”

Sut Tzu raspunde: „Pot”.

Ho Lu intreaba: „Poti face acelasi lucru si cu femeile?”

Sun Tzu spuse: „Da”.

De indata, regele isi dadu incuviintarea si ordona sa fie aduse de la curte o suta optzeci de femei frumoase.

Sun Tzu le repartizeaza in doua companii si puse in fruntea lor pe cele doua concubine preferate ale regelui. El le invata pe toate sa poarte o halebarda. Apoi el spuse: „Stiti unde se gaseste inima, unde se gasesc mana dreapta, mana stanga si spatele?”

Femeile spusesera: „Stim”.

Sun Tzu spuse: „Cand ordon – Fata – intoarceti-va cu fata, inima catre mine; cand spun – Stanga – intoarceti-va catre mana stanga; cand spun „Dreapta” catre dreapta; cand spun – Inapoi – intoarceti-mi spatele”.

Femeile spusera: „Am inteles”.

Dupa enuntarea acestor pregatiri, au fost aduse armele calaului.

Sun Tzu repeta ordinele de trei ori si le explica de cinci ori, dupa care batu semnalul pe toba: „Intoarceti-va la dreapta”. Femeile izbucnira in ras.

Sun Tzu zise: „Daca indicatiile nu sunt clare si ordinele n-au fost complet explicate, este vina comandantului”. El mai repeta ordinele de trei ori si le explica de cinci ori, si batu pe toba semnalul de intoarcere la stanga. Din nou femeile izbucnisera in ras.

Sun Tzu zise: „Daca indicatiile nu sunt clare si ordinele nu sunt explicate este vina comandantului. Dar daca indicatiile au fost explicate si ordinele nu sunt executate conform legii militare, aceasta inseamna crima din partea ofiterilor”. Apoi, el ordona: „Capitanii companiei de dreapta si a celei de stanga sa fie decapitati”.

Regele Statului Wu, care de la terasa sa, asista la scena, vazu ca cele doua concubine ale sale mult iubite vor fi executate. El se infricosa si trimise in graba curierul sau de camp sa duca mesajul urmator: „Eu stiu acum ca generalul este capabil sa foloseasca trupe. Fara aceste doua concubine hrana mea nu va mai avea nici un gust. Dorinta mea este ca ele sa nu fie executate”.

Sun Tzu raspunse: „Servitorul vostru a primit deja de la voi investitura de comandant sef; asadar, cand comandantul este in fruntea armatei, el nu este obligat sa accepte toate ordinele suveranului”.

El ordona deci ca cele doua femei care comandasera trupele sa fie executate, ca sa dea un exemplu. Apoi el numi in fruntea companiilor pe cele care ocupau gradul imediat inferior.

Dupa aceea din nou, el dadu drumul la toba si femeile se intorsesera la stanga, la dreapta, cu fata, cu spatele, se pusesera in genunchi, se ridicara toate, exact cum cerea exercitiul impus. Ele nu indraznisera sa faca nici cel mai mic zgomot.

Sun Tzu trimise atunci un mesager regelui pentru a-i duce stirea urmatoare: „Trupele sunt acum in ordine. Regele poate cobori pe a le trece in revista si a le inspecta. Ele pot fi folosite dupa voia regelui, ele pot merge prin foc si prin apa”.

Regele din Wu spuse: „Generalul poate sa se retraga in apartamentele sale si sa se odihneasca. Eu fu doresc sa vin sa le inspectez”.

Sun Tzu spuse: „Regelui nu-i plac decat cuvintele goale. El nu-i capabil sa le puna in practica”.

Sun Tzu a spus:

Razboiul este o problema de o importanta vitala pentru Stat, domeniu al vietii si al mortii, calea care duce spre supravietuire sau spre nimicire. E neaparat necesar sa fie studiat temeinic. Razboiul este o problema serioasa: ne temem ca oamenii n-ar trebui sa porneasca la razboi fara cugetarea pe care acesta o merita.

Evaluati-l deci in functie de cinci factori fundamentali si comparati cele sapte elemente enumerate mai departe. Asa va veti putea da seama de datele lui esentiale. Primul dintre acesti factori este influenta morala; cel de-al doilea, conditiile atmosferice, al treilea, terenul, al patrulea, comandantul si al cincilea, doctrina.

Prin influenta morala inteleg ceea ce determina armonia dintre popor si conducatorii lui, facandu-l sa-i urmeze in viata si in moarte, fara ca oamenii sa se teama ca-si primejduiesc viata.

Prin conditiile meteorologice inteleg jocul reciproc al fortelor naturii, efectele frigului iernii si al caldurii verii si, de asemenea, conducerea operatiunilor militare in acord cu anotimpurile.

Prin teren, inteleg distantele, usurinta sau dificultatea de a le strabate, largimea si ingustimea terenului si sansele de viata sau de moarte pe care le ofera.

Cu singura conditie ca oamenii sa fie tratati cu bunatate, dreptate si echitate si sa li se acorde incredere, armata va avea spirit de echipa si toti vor fi fericiti sa-si serveasca sefii. Cartea Metamorfozelor spune: „Cu bucuria de a trece peste greutati, poporul uita pericolul de moarte”.

Cand conduci trupe, este primordial sa cunosti dinainte caracteristicile terenului. In functie de distante, se poate pune in aplicare un plan de interventie indirecta sau de actiune directa. Cunoscand gradul mai mult sau mai putin mare de usurinta sau de dificultate cu care poate fi parcurs terenul, este posibil sa evaluezi daca este mai avantajos sa folosesti infanteria sau cavaleria.”.

„Stiind unde se ingusteaza si unde se largeste terenul, se va putea calcula marimea efectelor ce trebuie angajate. Stiind unde trebuie sa se dea batalia, stii in care moment trebuie sa-ti concentrezi sau sa-ti dispersezi fortele.”

Prin comandament – autoritate inteleg calitatile de intelepciune, dreptate, omenie, curaj si severitate ale generalului: aceste cinci calitati sunt cale ale generalului. De aceea, in armata este numit Respectatul.

Daca comandantul este inzestrat cu intelepciune, el este in masura sa-si dea seama de schimbarea situatiei si sa actioneze prompt. Daca este drept, oamenii sai vor sti exact ce recompense si pedepse li se cuvin. Daca este omenos, el isi iubeste semenul, ii impartaseste sentimentele si-i pretuieste munca si osteneala. Daca este curajos, obtine victorii sesizand fara ezitare momentul potrivit. Daca este sever, trupele lui sunt disciplinate, pentru ca stiu de frica si se tem de pedeapsa.

Daca un general nu este curajos, el va fi incapabil sa-si invinga ezitarile si sa faca proiecte mari.

Prin doctrina inteleg organizarea, autoritatea, promovarea ofiterilor la rangul cuvenit, siguranta cailor de aprovizionare si grija de a face fata nevoilor esentiale ale armatei.

Daca ofiterii nu sunt supusi unui antrenament sever, ei vor fi nelinistiti si vor ezita pe campul de lupta; daca generalii nu au experienta temeinica, ei vor ceda cand se vor gasi in fata inamicului.”

Daca este folosit un general care si-a insusit strategia mea, este sigur ca va invinge. Trebuie pastrat! Daca este folosit un general care refuza sa dea atentie strategiei mele, este sigur ca va fi invins. Trebuie indepartat!

Tinand seama de avantajele prezentate de planurile mele, generalul trebuie sa creeze conditii care sa contribuie la realizarea lor. Prin conditii inteleg ca el trebuie sa actioneze cu promptitudine potrivit cu ceea ce este avantajos si astfel sa fie stapan pe situatie.

Intreaga arta a razboiului este bazata pe inselatorie. De aceea, daca esti capabil, simuleaza incapacitatea, daca esti activ, simuleaza pasivitatea. Daca esti aproape, fa sa se creada ca esti departe, si daca esti departe, fa sa se creada ca esti aproape. Momeste inamicul pentru a-l prinde in capcana; simuleaza dezordinea si loveste.

Generalul Li Mu din statul Chao lasa turme de vite cu paznicii lor; cand cei din Hsiung Nu inaintau putin, el simula retragerea, lasand in urma lui mai multe mii de oameni, ca si cum i-ar abandona. Cand hanul fu informat despre aceasta, incantat, el inainta in fruntea unui detasament puternic. Li Mu aseza grosul trupelor sale in formatie de lupta pe aripile dreapta si stanga, declansa un atac neasteptat, zdrobi pe mongoli si masacra mai mult de o suta de mii dintre cavaleristii lor.




Cand inamicul se concentreaza, pregateste-te sa lupti contra lui; acolo ufde este puternic evita-l. Enerveaza-l si deruteaza-l pe general. Daca generalul este coleric, autoritatea lui poate fi usor zdruncinata. Caracterul sau devine instabil.

Daca generalul armatei inamice este incapatanat si se infurie usor, insulta-l si enerveaza-l, asa incat sa devina furios, sa nu mai vada clar si sa atace necugetat, fara nici un plan.

Fa-l sa i se para ca esti in situatie de inferioritate si incurajeaza-l la infumurare. Daruiti inamicului baieti tineri si femei pentru a-i suci capul, precum si jad si matase pentru a-i atata ambitiile.

Spre sfarsitul dinastiei Chi’in, Mo Tun, din tribul Hsiung Nu, s-a instalat la putere pentru prima data. Cei din tribul Hu din rasarit erau puternici si au trimis soli pentru a parlamenta. Acestia au spus: „Vrem sa cumparam calul de o mie de li al lui T’ou Ma.” Ma Tun isi consulta consilierii, care au strigat intr-un glas: „calul de o mie de li! Lucrul cel mai pretios din tara! Sa nu li se dea!”. Mo Tu raspunde: „Pentru ce sa refuzi un cal unui vecin?”. Si el trimese calul. Putin dupa aceea, cei din tribul Hu din rasarit trimisera soli, care au spus: „Vrem pe una din printesele hanului”. Mo Tun ceru avizul ministrilor sai: Toti strigara furiosi: „Hu din rasarit sunt cinci!” Mo Tun zise: „Cum am putea refuza o femeie unui vecin?”. Si le dadu femeia. Putin dupa aceea, cei din tribul Hu au revenit si au spus: „Aveti o mie de li de pamant nefolosit pe care il vrem noi”. Mo Tun isi consulta consilieri. Unii au spus ca ar fi rezonabil sa le cedeze pamantul, altii ca nu. Mo Tun se manie si zise: „Pamantul este temelia statului. Cum am putea sa-l dam?”. Toti cei care-l sfatuisera sa se dea pamantul au fost decapitati. Mu Tun sari atunci in sa, ordona ca cei ce vor ramane in urma sa fie decapitati si declansa un atac prin surprindere contra tribului Hu din rasarit. Acestia din urma, care il dispretuiau, nu facusera nici o pregatire. Cand ii ataca, ii nimici. Se intoarse apoi spre vest si ataca tribul Yueh Ti. La sud, anexa Lou Fan… si invada Yen. El recuceri in intregime pamanturile stramosesti ale tribului Hsiung Nu, cucerite anterior de catre generalul Meng T’yen, din statul Ch’in.

Ataca-l intr-una, hartuieste-l. Cand inamicul se afla in repaus, oboseste-l.

Spre sfarsitul celei de-a doua dinastii Han, dupa ce Ts’ao il invinsese pe Liu Pei, acesta fugi spre Uyan Shao, care inainta cu trupele sale spre Ts’ao Ts’ao. T’yen Fang, unul dintre ofiterii de stat major al lui Yuan Shao, spuse: „Ts’ao este expert in arta de a conduce trupele. Nu poate fi atacat cu usurinta. Cel mai bine ar fi sa taraganam lucrurile si sa-l tinem la distanta. Cat despre dumneavoastra, generale, trebuie sa construiti fortificatii de-a lungul muntilor si fluviilor si sa ocupati cele patru prefecturi. In exterior, incheiati aliante cu conducatori puternici; in interior urmati o politica agro-militara. Apoi, alegeti din trupele de elita si faceti unitati speciale. Reperati punctele unde inamicul poate fi luat prin surprindere, efectuati incursiuni repetate si perturbati tara la sud de fluviu. Cand el va veni in ajutorul flancului drept, atacati flancul stang; cand va veni in ajutorul flancului stang, atacati flancul drept; faceti-l sa-si piarda suflul, silindu-l sa alerge fara incetare in toate partile. Daca nu veti urma aceasta strategie eficienta si va decideti in schimb sa riscati totul intr-o singura infruntare, va fi prea tarziu ca sa mai regretati”. Yua Shao nu urma acest sfat, astfel incat el fu batut.

Daca inamicul este unit, dezbinati-l

Intaratati pe suveran impotriva ministrilor sai; indepartati-l de aliati, faceti sa se nasca intre ei banuieli reciproce in asa fel incat intre ei sa domneasca neintelegerea. Atunci veti putea complota impotriva lor. Acestea sunt, pentru strateg, cheile victoriei. Nu este posibil sa prevezi totul dinainte. Cand va gasiti fata in fata cu inamicul adaptati-va la schimbarile de situatie si gasiti expediente. Cum ar fi posibil sa prevezi acestea dinainte?

Daca estimarile facute la templu inainte de inceperea ostilitatilor lasa sa se intrevada posibilitatea unei victorii, inseamna ca si calculele indica o putere superioara celei inamicului. Daca ele anunta o infrangere, inseamna ca din aceste calcule reiese o putere inferioara. Facand cat mai multe calcule, se poate castiga; daca se fac prea putine, victoria este imposibila. Si cat isi micsoreaza sansele cel care nu calculeaza deloc! Datorita acestui lucru examinez si atunci solutia devine evidenta.

Victoria este obiectivul principal al razboiului. Daca ea intarzie, armele se tocesc si moralul soldatilor se macina. Cand trupele vor ataca orasele, ele vor fi la capatul puterilor.

Cand armata se va angaja in campanii indelungate, resursele statului nu vor fi suficiente

Chang Yu: „… Campaniile imparatului Wu al hanilor au taraganat fara nici un rezultat. Odata vistieria golita, imparatul a promulgat un edict de austeritate”.

Cand armele isi vor fi pierdut taisul, cand inflacararea se va stinge, cand fortele vor fi epuizate si visteria va fi golita, suveranii vecini vor profita de slabiciunea ta pentru a actiona. Si chiar daca ai consilieri priceputi, nici unul dintre ei nu va fi in stare sa intocmeasca planuri de viitor adecvate.

Daca deja am auzit vorbindu-se despre succese intr-un razboi de scurta durata dus fara indemanare, n-am auzit inca de vreun succes in cazul unei operatiuni de lunga durata, chiar purtata cu insistenta. Nu s-a vazut niciodata ca un razboi prelungit sa fie convenabil vreunei tari. Tu Zu: „Un atac poate fi lipsit de ingeniozitate, dar el trebuie neaparat sa se desfasoare cu viteza fulgerului.”

Cei care sunt incapabili sa inteleaga pericolele inerente la folosirea trupelor, sunt tot atat de incapabili sa inteleaga cum sa le conduca spre victorie.

Cand o tara este secatuita de pe urma operatiunilor militare, cauza este pretul ridicat al transporturilor pe distante lungi, trimiterea proviziilor la departare lasa poporul in cele mai grele lipsuri.

Chang Yu: „…Daca armata va trebui sa fie aprovizionata cu cereale la o distanta de o mie de li, oamenii vor avea un aspect infometat.”

Din cauza acestei uzuri a fortelor si bogatiilor, gospodariile campiilor principale vor saraci de tot, resursele lor fiind reduse cu sapte zecimi.

Li Ch’uan: „Daca razboiul se prelungeste, barbatii si femeile vor fi suparati ca nu se pot casatori si vor fi redusi la mizerie sub greutatea cheltuielilor de transport.”

Daca trupele isi masacreaza inamicul, este din cauza ca se afla la capatul rezistentei lor psihice.

Ho Yen Hsi: Atunci cand armate Yen incercuia Chi Mo in tinutul Ch’i, soldatii taiara nasurile tuturor prizonierilor Ch’i. Oamenii din Ch’i, iesindu-si in fire se aparara cu indarjire. T’yen Tan trimise un agent secret sa spuna: „Tremuram de teama ca nu cumva voi, oamenii din Yen, sa scoateti din morminte trupurile stramosilor nostri. Ah! Ne-ar ingheta sangele in vine”.

Esentiala in razboi este, deci, victoria, nu conflictele prelungite. Iata de ce generalul care intelege razboiul, este stapanul destinului poporului si arbitrul destinului natiunii.

Ho Yen Hsi: „Dificultatile inerente la numirea unui comandant sef sunt aceleasi astazi, ca si altadata”.

In razboi cea mai buna politica este sa cuceresti statul intact; distrugerea lui reprezinta ultima solutie.

Li Ch’uan: „Nu incurajati umorul”.

Cel mai important in razboi este sa ataci in strategia inamicului

Tu Mu: „…Marele Duce a spus: Cel care exceleaza in solutionarea dificultatilor inainte ca ele sa apara. Cel care este capabil sa-si invinga adversarii triumfa inainte ca amenintarile acestora sa se concretizeze”.

Li Ch’uan: Atacati planurile inamicului prin anihilarea punctului lor de pornire. Sub hunii celei de-a doua dinastii, K’ou Hsun l-a incercuit pe Kao Chun. Chun trimise pe generalul sau insarcinat cu planificarea, Huang Fu Wen, pentru negocieri. Huan Fu Wen era incapatanat si grosolan. K’ou Hsun ordona sa fie decapitat si il informa pe Kao Chun in termenii urmatori: „Ofiterului vostru de stat major ii lipsea buna crestere. L-am decapitat. Daca vreti sa va supuneti faceti-o imediat. Daca nu aparati-va.” Chiar in aceeasi zi Chun isi distruse fortificatiile si se preda.

Toti generalii lui K’ou Hsun spusera: „Cum! I-ati ucis mesagerul si totusi l-ati obligat sa predea cheile orasului! Cum este posibil asa ceva?”

K’ou Hsun zise: „Huang Fu Wen era mana dreapta a lui Kao Chun, sfetnicul sau particular. Daca l-as fi crutat si-ar fi dus la indeplinire planurile, dar omorandu-l l-am lipsit pe Kao Chun de mana lui dreapta. Se spune: Supremul rafinament in arta razboiului este de a dejuca in fasa planurile inamicului”.

Toti generalii spusera: „Aceasta depaseste puterea noastra de intelegere.”

Cel mai bine este sa-i destrami inamicului aliantele.

Tu Yu: „Nu-i lasati pe inamici sa se uneasca”.

Wang Hsi: „Examinati problema aliatilor si provocati ruptura lor. Daca un inamic cere aliati, problema este grava si pozitia inamicului puternica; daca nu are, problema este minora si pozitia lui este slaba”. Daca acest lucru nu este cu putinta, cel mai bine este sa-i ataci imediat armata.

Chia Lin: Marele Duce a spus: „ Cel ce lupta pentru victorie numai cu sabia, nu este un general bun”.

Wang Hsi: „Bataliile sunt treburi periculoase”.

Chang Yu: „Daca nu puteti sa inabusiti in fasa intentiilor inamicului, nici sa-i rupeti aliantele cand sunt pe punctul de a fi incheiate, atunci ascutiti-va armele spre a dobandi victoria.”

Cea mai rea politica este aceea de a ataca orasele. Nu ataca orasele decat atunci cand nu mai ai alta solutie.

Daca generalul nu este in stare sa-si infraneze nerabdarea si ordona oamenilor sai sa se ingramadeasca in preajma zidului ca un roi de albine, o treime dintre ei vor fi omorati fara ca orasul sa fie cucerit. Aceasta este soarta atacurilor de acest gen.

Tu Mu: „Spre sfarsitul dinastiei Wei, imparatul T’ai Wu conduse o suta de mii de oameni impotriva generalului tarii Sung, Tsang Chih, la Yu T’ai. Imparatul ii ceru mai intai vin, lui Tsang Chih. Tsang Chih sigila un vas plin de urina si i-l trimise. T’ai Wu, innebunit de furie, ataca imediat orasul, ordonand trupelor sale sa escaladeze zidurile si sa angajeze lupta corp la corp. Cadavrele se ingramadira pana pe creasta zidurilor si la capatul a treizeci de zile numarul reprezenta mai mult decat jumatatea efectivelor Wei.

Asadar, cei ce sunt experti in arta razboiului supun armata inamica fara lupta. Ei cuceresc orasele fara a le distruge si doboara un stat fara operatiuni prelungite.

Li Ch’uan: Ei invinsesera prin strategie. Sub a doua dinastie Han, Tsan Kung, nobil de Tsan, incercui pe rebelii Yao la Yuan Wu, dar timp de mai multe luni el nu fu in stare sa cucereasca orasul. Ofiterii si oamenii sai erau bolnavi si plini de rani. Regele din Tung Hai ii spusese lui Tsan Kung: „V-ati masat trupele si ati incercuit inamicul care este hotarat sa lupte pana la moarte, asta nu este strategie! Ar trebui sa ridicati asediul. Aratati-le ca au o portita de scapare; ei vor fugi si se vor imprastia. Atunci si un paznic de camp ii va captura! Tsang Kung urma acest sfat si cuceri Yuan Wu.”

Scopul trebuie sa fie de a cuceri intact Tot ceea ce este sub Cer. In acest mod, trupele vor ramane neatinse si victoria va fi totala. Aceasta este arta strategiei ofensive. Prin urmare, arta de a conduce trupele la lupta consta in aceasta. Daca dispui de o superioritate de zece contra unu, incercuieste dusmanul. La cinci contra unu, ataca-l. La doi contra unu, dezbina-l.

Tu Yu: Daca o superioritate de doi contra unu, nu este suficienta pentru a stapani situatia, utilizam forta de diversiune pentru a dezbina armata dusmanului. De aceea, Marele Duce a spus: „Cine este incapabil sa actioneze asupra inamicului, spre a-i dezbina fortele, nu poate vorbi despre o tactica de exceptie”.

Daca fortele sunt egale, poti angaja lupta. In aceste conditii numai generalul competent poate invinge.

Daca esti in inferioritate din punct de vedere numeric, asigura-ti cale de retragere.

Tu Mu: „Daca trupele noastre sunt in stare de inferioritate, impiedicati-l temporar pe inamic sa ia initiativa atacului. Dupa aceea, veti putea probabil sa profitati de un punct slab. Va veti mobiliza atunci toate energiile si veti urmari victoria cu o hotarare ferma”.

Chang Yu: „Daca inamicul este puternic si eu sunt slab, ma retrag pentru moment si ma feresc de orice angajare – aceasta pana cand competenta generalilor si eficienta trupelor vor fi la egalitate. Daca sunt stapan pe toate mijloacele mele si inamicul este in stare de deruta, daca trupele mele sunt pline de avant, iar ale lui apatice, atunci pot da batalia chiar daca el are superioritate numerica.”

Daca esti inferior in toate privintele, sa fii in stare sa te eschivezi, caci o armata mica este o prada usoara pentru una mai puternica.

Trebuie sa stii ca pentru un suveran exista trei mijloace de a atrage nenorocirea asupra armatei sale si anume daca procedeaza dupa cum urmeaza:

Necunoscand nimic din problemele militare, sa participe la organizarea lor, acesta ii dezorienteaza pe ofiteri. Ts’ao Ts’ao: „…O armata nu poate fi condusa dupa codul manierelor elegante”. Tu Mu: „In ce priveste convenientele, legile si decretele, armata are propriul ei cod pe care un general il respecta. Daca il aliniez dupa regulile care prezideaza guvernarea unui stat, ofiterii vor fi complet derutati.” Chang Yu: „Bunatatea si dreptatea pot fi de folos la guvernarea unui stat, dar nu in administrarea unei armate. Rapiditatea si supletea servesc administrarii unei armate, dar nu pot servi la guvernarea unui stat”.

Necunoscand problemele de comandament, sa ia parte la exercitarea responsabilitatilor, aceasta ucide increderea in sufletul ofiterilor. Wang’Shi: „Daca o persoana, care nu c}noaste treburile armatei, este trimisa sa ia parte la administrarea armatei, fiecare miscare a sa va starni dezacord si frustrare reciproca si intreaga armata va fi paralizata. De aceea, Pei Tu prezinta o cerere la palat pentru ca sa fie revocat Controlorul armatei; numai dupa aceea a fost in masura sa pacifice Ts’ao Chou”. Chang You: „Recent, curtenilor le-au fost incredintate functiile de Controlor al armatei, ceea ce evident reprezinta o eroare.”

Daca armata este dezorientata si lipsita de incredere, suveranii tarilor vecine vor starni dificultati. Acesta este sensul proverbului: „Confuzia in armata duce la victoria adversarului.”

Meng: …Marele Duce a spus: „Acela care nu cunoaste cu precizie obiectivele sale nu stie sa riposteze inamicului”.

Li Chi’uan: …Nu trebuie sa te inseli asupra alegerii persoanei careia ii este incredintata comanda…Liu Hsiang Ju, Prim ministru in Chao, a spus: „Chao Kua nu stie decat sa citeasca cartile tatalui sau si pana in prezent s-a dovedit complet incapabil sa stabileasca corelatia intre schimbarile de situatii. Or, Majestatea Voastra, datorita numelui sau, l-a desemnat comandant sef. Este ca si cum ai lipi corzile unei laute si ai incerca apoi s-o acordezi”.

Trebuie sa se stie ca exista cinci cazuri in care se poate prevedea victoria:

Cel care stie cand trebuie si cand nu trebuie sa angajeze lupta, va fi victorios.

Cel ale carui trupe sunt unite in jurul unui obiectiv comun va fi victorios. Tu Yu: De aceea, Mencius a spus: „Anotimpul potrivit conteaza mai putin decat avantajele oferite de teren; acestea, la randul lor conteaza mai putin decat armonia relatiilor omenesti.”

Cel care este prudent si asteapta un inamic imprudent va fi victorios. Ch’en Hao: „Organizati o armata de neinvins si asteptati momentul cand inamicul va fi vulnerabil”. Ho Yen Hsi: …Un nobil a spus: „Sa te bazeri pe tarani si sa nu faci pregatiri este cea mai grea dintre crime; sa fii gata dinainte pentru orice eventualitate este cea mai mare dintre virtuti”.

Cel care are generali competenti, feriti de ingerintele suveranului va fi victorios. Tu Yu: …De aceea, maestrul Wang a spus: „Sa fixezi intalniri este de resortul suveranului, sa decizi in materie de lupta, este de resortul generalului”.

Wang Li: „…Un suveran inzestrat cu o personalitate si o inteligenta superioara trebuie sa fie in masura sa recunoasca omul care-i convine, el trebui sa-i incredinteze raspunsurile si sa astepte rezultatele”.

Ho Yen Si: „…In razboi se pot produce o suta de schimbari in cursul fiecarei etape. Cand constati ca este posibil, inaintezi; cand vezi ca situatia este grea, te retragi. A spune ca un general trebuie sa astepte ordinile unui suveran in asemenea imprejurari e ca si cum ai informa un superior ca vrei sa stingi un incendiu. Inainte ca ordinul sa vina, cenusa va fi rece. Si se mai spune ca in asemenea imprejurari trebuie sa fie consultat inspectorul general al armatei; asta-i ca si cum pentru a construi o casa langa drum, ai cere sfatul trecatorilor; evident ca nu vei mai termina niciodata treaba”.

„Sa-l tii din scurt pe un general competent, cerandu-i, in acelasi timp, sa suprime un inamic viclean, este ca si cum ai lega ogarul negru al hanilor si apoi i-ai da ordin sa prinda iepuri. Care este diferenta?”

Cunoaste-ti inamicul si cunoaste-te pe tine insuti; intr-o suta de batalii nu te vei expune nici unei primejdii. Cand nu-ti cunosti inamicul, dar te cunosti pe tine insuti, sansele tale de victorie sau de infrangere sunt egale. Daca nu-ti cunosti nici inamicul si nici pe tine insuti, este sigur ca te vei gasi in primejdie in fiecare batalie. Li Ch’uan: „Astfel de oameni se numesc nebuni criminali. La ce se poate astepta ei decat la infrangere.”

Pot sa fac ce depinde de mine; ceea ce depinde de inamic nu e niciodata sigur. Iata de ce se spune ca e posibil sa stii cum sa invingi, fara ca aceasta sa insemne ca o vei si face.

Invincibilitatea consta in aparare, iar sansele de victorie in atac. Te aperi cand dispui de mijloace suficiente; ataci cand dispui de mijloace mai mult decat suficiente.

Cei care sunt experti in arta apararii se ascund sub noua straturi de pamant; cei care sunt abili in arta atacului se deplaseaza ca si cum ar cadea din al noualea cer. Astfel, ei sunt capabili sa se apere si sa-si asigure o victorie totala, in acelasi timp.

A prevedea o victorie pe care primul venit poate s-o prevada nu este culmea abilitatii.

Tu Yu: „Cei care sunt experti in arta pregatirii apararii considera esential sa tina seama de forta obstacolelor, cum sunt muntii, dealurile si fluviile. Ei fac in asa fel incat inamicul sa nu poata sti unde sa atace. Ei parca se ascund sub al noualea strat al pamantului.”

„Cei care sunt experti in arta de a ataca, considera ca esential sa tina seama de anotimpuri si de avantajele terenului; ei folosesc inundatiile si focul dupa imprejurari. Ei fac in asa fel ca inamicul sa nu poata sti unde sa se pregateasca. Ei declanseaza atacul ca un trasnet tasnit din al noualea cer”.

Li Ch’uang: …Cand Han Hsein nimici statul Choa, el pleca de la Gatul Putului inainte de micul dejun. El spuse: „Vom distruge armata lui Choa. Apoi ne vom regasi pentru masa.” Generalii care erau descurajati, se prefacura a fi de acord. Han Hsein isi dispuse armata in linie de bataie, cu spatele la fluviu. Observandu-i de la inaltimea parapetului, trupele Choa izbucnira intr-un ras zgomotos si il batjocorira astfel: „Generalul nu stie sa conduca o armata!” Han Hsein strivi atunci armata Choa si dupa ce-si lua micul dejun, puse sa fie decapitat seniorul Ch’eng An.

„Iata o pilda despre ceea ce scapa muritorilor de rand”.

Un bun strateg castiga victoriile fara gres. „Fara gres” inseamna ca, orice ar face, el isi asigura victoria; el invinge un inamic deja invins.

Chen Hao: „In materie de planificare, nici o miscare inutila: in materie de strategie, nici un pas neingaduit”. Iata de ce un comandant sef priceput face in asa fel incat sa ocupe o pozitie care sa-l puna la adapost de infrangere si el nu pierde nici o ocazie de a-si surclasa inamicul. Astfel, o armata este victorioasa inainte de a cauta batalia; o armata sortita infrangerii se bate fara speranta de a invinge.

Tu Mu: …Ducele Li Ching din Wei a spus: „Calitatile indispensabile ale unui comandant sunt, inainte de toate, clarviziunea, arta de a face sa domneasca armonia in sanul armatei sale, o strategie chibzuita, dublata de planuri pe termen lung, simtul anotimpurilor si facultatea de a intelege factorii umani. Cand un general inapt sa-si evalueze posibilitatile sau sa isi imagineze ce sunt promptitudinea si supletea va inainta, cand se va prezenta ocazia de a ataca, cu un pas poticnit si sovaitor, privirea intoarsa cu ingrijorare mai intai la dreapta, apoi la stanga, el nu va fi capabil sa intocmeasca un plan. Daca este credul se va increde in rapoarte nedemne de crezare, crezand ba una, ba alta. Tot atat de temator ca o vulpe in retragere si in avansare, el va lasa randurile armatei sale sa se risipeasca. Prin ce se deosebeste acest mod de actiune de aruncarea unor nevinovati in apa clocotita sau in foc? Nu este exact acelasi lucru cu a duce vacile si oile sa pasca langa lupi si langa tigri?”

Elementele artei militare sunt: in primul rand, aprecierea spatiului; in al doilea rand, evaluarea cantitatilor; in al treilea rand, calculele; in al patrulea rand, comparatiile si, in al cincilea rand, evaluarea sanselor de victorie.

Cantitatile decurg din apreciere, cifrele din cantitati, comparatiile din cifre si victoria din comparatii.

Ho Yen Si: „Prin teren trebuie sa intelegem, in acelasi timp, distantele si configuratia terenului; prin aprecieri si calcul. Inainte ca armata sa fie pusa in miscare sunt efectuate studii in ceea ce priveste gradul de dificultate prezentat de teritoriul inamic, cat de drepte sau intortocheate sunt drumurile lui, cifra efectivelor inamicului, valoarea echipamentului sau de razboi, starea moralului trupelor acestuia. Sunt efectuate calcule pentru a se vedea daca inamicul poate fi atacat si numai dupa aceea se trece la mobilizarea populatiei si la inrolarea trupelor”.

Datorita artei de a-si dispune trupele, un general victorios este in masura sa le faca sa lupte cu efectul apelor zagazuite, care deodata eliberate, se precipita intr-o prapastie fara fund.

Chang Yu: „E in natura apei sa evite inaltimile si sa se napusteasca spre tinuturile joase. Cand se rupe un baraj, apa se dezlantuie cu o forta irezistibila. Or, forma unei armate seamana cu apa. Profitati de lipsa de pregatire a inamicului, atacati-l in momentul in care se asteapta mai putin, evitati-i forta si loviti partile lui slabe si, intocmai ca si apei, nimeni nu va va putea rezista”.

In general, a comanda multi oameni e acelasi lucru cu a comanda cativa. E o problema de organizare.

Chang Yu: „Pentru a conduce o armata trebuie, mai intai, sa incredintezi responsabilitatile comandantilor si loctiitorilor lor si sa fixezi efectivelor diverselor formatiuni…”

„Un om este simplu soldat; doi oameni, o pereche, trei, un trio. O pereche plus un trio formeaza o grupa de cinci adica o caprarie; doua caprarii formeaza o sectie; cinci sectii fac un pluton; doua plutoane, o companie, doua companii un batalion; doua batalioane, un regiment; doua regimente, un grup de lupta, doua grupuri de lupta o brigada, doua brigazi o armata. Fiecare dintre aceste elemente este subordonat celui ce-l precede in ierarhie si are autoritate asupra celui care-i este imediat inferior. Fiecare dintre ele este instruit cum se cuvine. De aici reiese ca este posibil sa conduci o armata de un milion de oameni ca si cum ar fi vorba de cativa insi si a ordona unui numar mare este acelasi lucru cu a ordona catorva. Este o problema de dispunere si de semnale.

Chang Yu: „Este sigur ca trupele, cand sunt foarte numeroase, se desfasoara pe spatii vaste, pe care nici ochiul, nici urechea nu l-ar percepe cu o acuitate satisfacatoare. De aceea, ordinul de inaintare sau de retragere este transmis ofiterilor si oamenilor cu ajutorul steagurilor si pavilioanelor si acela de a se deplasa sau de a se opri cu ajutorul clopotelor si al tobelor. Astfel, viteazul nu va inainta singur si fricosul nu va fugi”.

Atacati-i cu tot ce aveti mai puternic in punctele slabe ale inamicului.

Daca soimul sfasie dintr-o lovitura corpul prazii sale, este pentru ca loveste exact la momentul potrivit.

Tu Yu: „Loviti-va inamicul la fel de puternic, cum loveste soimul la tinta. Acesta fara gres sfasie rinichii prazii sale pentru ca el asteapta momentul potrivit pentru a lovi. Gestul lui este calculat”. Astfel, expertul in arta militara poseda o forta de impulsie irezistibila si atacul sau este reglat cu precizie. Potentialul sau este cel al unei arbalete intinse la maximum, timpul sau de actiune este cel al declansarii mecanismului acestuia.

In tumult si in vacarm, batalia pare confuza, dar nu exista dezordine; trupele par sa se invarta in cerc, dar ele nu pot fi infrante.

Li Ch’uang: „In batalie, totul pare a fi tumult si confuzie, dar steagurile si pavilioanele raspund unor dispozitive precise, sunetelor talgerelor au reguli fixe”.

Confuzia aparenta rezulta din ordine, lasitatea aparenta din curaj, slabiciunea aparenta din tarie.

Tu Mu: „Semnificatia acestui verset este ca daca doresti sa simulezi dezordinea pentru a atrage un inamic, trebuie sa fii, tu insuti, foarte disciplinat. Numai atunci poti simula invalmaseala. Cel care doreste sa simuleze lasitatea si sa-si pandeasca inamicul trebuie sa fie curajos, caci numai atunci va fi in stare sa simuleze frica. Cel care doreste sa para slab, pentru a-l face pe inamic trufas, trebuie sa fie extrem de puternic. Numai cu aceasta conditie va putea sa se prefaca a fi slab”.

Ordinea sau dezordinea depind de organizare, curajul sau lasitatea de imprejurari, taria sau slabiciunea de dispunere.

Li Ch’uang: „Cand trupele reusesc sa se plaseze intr-o situatie favorabila, lasul este viteaz; daca situatia devine disperata, curajosii vor deveni lasi. In arta razboiului ne exista reguli fixe. Precum am mai spus, aceste reguli nu pot fi stabilite decat dupa imprejurari.” Astfel, cei care se inteleg sa provoace o miscare a inamicului izbutesc creand o situatie in fata careia acesta trebuia sa se plece; ei il atrag prin momeli intr-o cursa sigura si, facandu-l sa creada intr-un castig aparent, il asteapta in forta.

Un comandant de armata calificat pretinde victoria de la situatie si nu de la subordonatii sai.

Ch’en Hao: „Expertii in arta militara au indeobste incredere in oportunitatea si in rapiditatea executiei. Ei nu lasa numai pe spinarea propriilor oameni povara sarcinii de indeplinit”. El isi alege oamenii apoi profita de situatie. Astfel el este capabil sa aleaga oameni, adica, oameni capabili sa profite de orice situatie, oricare ar fi ea. Aceasta implica un sistem de selectie care sa nu fie bazat pe nepotism sau favoritism.

Li Ch’uan: „Viteazul stie sa se bata; prudentul sa se apere; inteleptul sa dea sfaturi. Deci, nu este irosit nici un talent”.

Tu Mu: „Nu pretindeti nici o infaptuire celor care a nu au talent”.

Chang Liao a spus: „Stapanul nostru este in campanie departe si daca asteptam sosirea intaririlor, rebelii ne vor nimici cu siguranta. De aceea, instructiunile ne ordona ca inainte ca trupele inamice sa se uneasca, sa le atacam imediat pentru a le rupe coltii si intari moralul propriilor noastre trupe. Apoi, vom putea apara orasul. Toate sansele de victorie sau de infrangere depind de aceasta actiune”.

Li Tien si Chang Liao il atacara pe Sun Ch’uan si efectiv il pusesera in dificultate, ceea ce facu sa se prabuseasca moralul armatei Wu. Ei se intorsesera si-i pregatira liniile de aparare, iar trupele se simtira in siguranta. Sun Ch’uan asedie orasul timp de zece zile, dar nu reusi sa-l cucereasca si se retrase.

In legatura cu acest episod istoricul, Sun Shang a notat: „Razboiul este o chestiune de siretenie. In ceea ce priveste apararea lui Ho Fei, ea era sovaitoare, slaba si lipsita de intariri. Daca ai incredere in generali viteji carora le place sa se bata, greutatile nu vor intarzia sa apara. Daca te bazezi numai pe cei ce sunt prudenti, acestia se vor descumpani si le va fi greu sa tina situatia sub control”.

Chang Yu: „Cea mai buna metoda cand ai oameni in subordine, consta in a-l folosi pe zgarcit si pe prost, pe intelept si pe viteaz si de a-i da fiecaruia responsabilitatea care i se potriveste. Nu incredintati oamenilor sarcini pe care nu sunt capabili sa le indeplineasca. Faceti o selectie si incredintati fiecaruia raspunderi pe masura competentei lor”.

Cel care conteaza pe situatie isi foloseste oamenii in lupta ca si cum ar rostogoli niste buturugi si pietre. Caci este in firea buturugilor si a pietrelor sa stea in echilibru pe un pamant ferm si sa miste pe un pamant nestabil. Daca au colturi se opresc, daca sunt rotunde se rostogolesc. Astfel, potentialul trupelor care in lupta sunt conduse cu indemanare, se poate compara cu cel al galetilor rotunzi care se rostogolesc din varful muntelui.

Tu Mu: „…Astfel, nu este nevoie decat de putina forta pentru a realiza mult”.

Chang Yu: …Li Chang a spus: „In razboi sunt trei feluri de situatii:

Cand generalul dispretuieste inamicul si ofiterilor sai le place sa se lupte, cand ambitiile acestora tintesc asa de sus ca norii de pe cer si inflacararea lor este la fel de salbatica precum uraganele, suntem in prezenta unei situatii create de moral.

Cand un singur om apara un defileu ingust de munte, care seamana cu tubul digestiv al unei oi sau cu intrarea cotetului unui caine, el poate tine piept la o mie de soldati. Ne gasim atunci in prezenta unei situatii create de teren.

Cand se trage folos din delasarea inamicului, din oboseala sa, din foamea sau setea sa, sau cand lovesti in timp ce posturile sale inaintate nu au fost solid intarite, sau cand armata sa este la jumatatea drumului de traversare a unui rau, ne gasim in prezenta unei situatii create de teren.

„Astfel, cand comanzi trupe, trebuie sa tragi foloase de pe urma situatiei, exact ca atunci cand rostogolesti o minge de-a lungul unei pante abrupte. Efortul pe care il depui este minim, dar rezultatele sunt uriase”.

In general, cel care ocupa primul terenul si asteapta inamicul, se afla in pozitie de forta; cel care vine pe teren mai tarziu si se arunca in lupta este deja slabit. De aceea, expertii in arta militara il fac pe inamic sa vina pe campul de batalie si nu se lasa adusi de ei.

Cel care este capabil sa-l faca pe inamic sa vina de bunavoie izbuteste oferindu-i un avantaj oarecare. Si cel care este in stare sa-l impiedice sa vina izbuteste, slabindu-i fortele.

Tu Yu: …Daca sunteti in masura sa mentineti anumite puncte vitale situate pe drumurile lui strategice, inamicul nu poate trece. De aceea, maestrul Wang a spus: „Cand o pisica sta la intrarea unei gauri de soareci, zece mi de soareci nu indraznesc sa iasa; cand un tigru pazeste vadul, zece mii de cerbi nu pot sa-l traverseze”.

Daca inamicul este in pozitie de forta, sa stii sa-l slabesti, daca e bine hranit, sa-l infometezi, daca este in repaus, sa-l impingi la actiune.

Arata-te in locurile prin care el trebuie sa treaca, deplaseaza-te repede acolo unde nu te asteapta.

Pentru a fi sigur ca vei lua ceea ce ataci, sa ataci un punct pe care inamicul nu-l apara. Spre a fi sigur ca mentii ceea ce aperi, sa aperi un punct pe care inamicul nu-l ataca. De aceea, impotriva celor ce sunt experti in arta de a ataca, un inamic nu stie sa se apere; contra expertilor apararii, inamicul nu stie unde sa atace.

Impalpabil si imaterial, expertul nu lasa urme; misterios ca o divinitate, el nu poate fi auzit. Astfel, inamicul se afla la bunul lui plac.

Ho Yen Hsi: „Procedez in asa fel incat inamicul sa ia punctele tari drept puncte slabe si punctele mele slabe drept punct tari si ii descopar slabiciunile… Imi ascund urmele pana le fac invizibile; pastrez tacerea pentru ca nimeni sa nu ma poata auzi”.

Cel a carui inaintare este irezistibila se bazeaza pe punctele slabe ale inamicului; cel care atunci cand bate in retragere, nu poate fi urmat, se deplaseaza atat de repede ca nu poate fi ajuns.

Chang Yu: „…Soseste ca vantul si pleca precum fulgerul”.

Daca doresc sa dau o batalie, inamicul, chiar protejat de ziduri inalte si de santuri adanci, este fortat sa angajeze lupta, deoarece atac o pozitie pe care el este obligat sa o apere.

Daca doresc sa evit lupta, se poate sa ma apar foarte simplu tragand o linie pe pamant; inamicul nu va putea sa ma atace pentru ca il abat de la directia pe care doreste sa o urmeze.

Tu Mu: Chu Ko Liang, instalandu-si tabara sa la Yanh P’ing, dadu lui Wei Yen si altor generali ordinul de a-si grupa efectivele si de a cobori spre est. Chu Ko Liang nu lasa decat zece mii de oameni pentru a apara orasul, asteptand vesti. Ssu Ma I spusese: „Chu Ko Liang depunea o activitate intensa, ca de obicei. El ordona sa se scoata steagurile si sa inceteze tobele. El impiedica pe oameni sa iasa din oras, apoi, deschizand cele patru porti, trimise soldatii pe strazi unde acestia se raspandira.”

„Ssu Ma I se temu de o ambuscada si in graba isi conduse armata spre Muntii din nord”.

Chu Ko Lian spuse sefului sau de stat major: „Ssu Ma I a crezut ca i-am intins o cursa si a fugit la poalele lanturilor muntoase. Cand mai tarziu a aflat, fu coplesit de regrete”.

Daca sunt in stare determin amplasarea inamicului; totodata ascunzand-o pe a mea, in acest caz eu pot sa ma concentrez in timp ce el trebuie sa se imprastie. Si daca eu ma concentrez in timp ce el se imprastie, eu pot folosi totalitatea fortelor mele pentru a ataca o parte din ale sale. Voi avea, deci, superioritate numerica. Atunci, daca pot folosi cel mai mare numar pe a lovi o mana de oameni la locul ales, cei ce au de-a face cu mine vor fi pierduti.

Tu Mu: „…Folosesc cand trupele usoare si calareti vigurosi pentru a ataca acolo unde el nu este gata, cand arbaletierii robusti si arcasii puternici pentru a-i smulge pozitii-cheie pentru a-i invalmasi flancul stang, pentru a-i inconjura aripa dreapta, pentru a-l alarma in fata si a-l lovi pe neasteptate in spate.”

„In plina zi il pacalesc cu jocul drapelelor si stindardelor si seara, il induc in eroare cu batalii de toba. Atunci, terorizat de frica, el isi va imparti fortele ca masura de precautie.”

Inamicul nu trebuie sa stie unde am de gand sa dau batalia. Caci, daca nu stie, el va trebui sa fie pregatit in mai multe puncte. Si daca este pregatit in mai multe puncte, adversarii pe care ii voi gasi in vreunul din aceste puncte nu vor fi numerosi. Caci daca el se pregateste in prima linie, ariergarda sa va fi slaba, si daca se pregateste in spate, primele lui randuri vor fi fragile. Daca el se pregateste la stanga, dreapta lui va fi vulnerabila si daca se pregateste la dreapta, stanga sa va fi descoperita. Si daca se pregateste peste tot, el va fi slab peste tot.

Chang Yu: „El nu va fi in stare sa descopere unde vor aparea cu adevarat carele, nici din ce punct va tasni cavaleria mea, nici chiar in ce loc trebuie, de fapt, sa-l urmareasca infanteria mea si de aceea se va imprastia si se va imparti, si va trebui sa se apere contra mea din toate partile. In consecinta, puterea sa va fi divizata si slabita, fortele sale vor fi scindate si risipite si in locul in care il atac voi putea arunca o armata de anvergura impotriva unitatilor lui izolate”.

Cine dispune de efective reduse trebuie sa se mentina pregatit contra inamicului; cine are efective numeroase impinge inamicul sa se pregateasca impotriva lui.

Daca se stie unde si cand va avea loc o batalie, se poate efectua cu trupele un mars de o mie de li, pentru a le reuni pe campul de batalie. Dar daca nu se cunoaste nici ziua, nici locul luptei, stanga nu poate ajuta dreapta, nici dreapta stanga; avangarda nu va putea sustine spatele si nici spatele avangarda. Cu atat mai mult se intampla asa, atunci cand diversele elemente se gasesc la zeci de li unele de altele sau chiar numai la cativa li!

Tu Yu: „Expertii in materie de razboi trebuie sa stie unde si cand se va da batalia. Ei masoara itinerariile si fixeaza data. Ei impart armata si se pun in miscare pe detasamente separate. Cei ce sunt departe pleaca primii, cei care sunt aproape pleaca dupa aceea. Astfel, jonctiunea diverselor elemente – chiar daca ar fi la o mie de li unele de altele – se va efectua in acelasi timp, asa cum se aduna cumparatorii care vin spre piata.”

Scoate deci la iveala planurile inamicului si vei sti care strategie va fi eficace si care nu.

Atata-l si descopera schema generala a miscarilor lui.

Stabileste dispunerea lui, asigura-te astfel asupra locului bataliei.

Pune-l la incercare si vezi care sunt punctele tari si care cele slabe.

Important este cand se dispun trupele, sa nu prezinte o forma susceptibila de a defini in mod clar. In acest caz, vei scapa de indiscretiile spionilor cei mai isteti si nici mintile cele mai patrunzatoare nu vor putea sa stabileasca un plan impotriva ta.

Stabilesc dupa forma planurile care duc la victorie, dar aceasta scapa muritorilor de rand. Cu toate ca fiecare are ochi pentru a sesiza aparentele, nimeni nu intelege cum am creat victoria.

De aceea, cand am castigat o victorie, nu folosesc a doua oara aceeasi tactica, dar pentru a face fata imprejurarilor folosesc metoda mea la infinit.

Or, o armata poate fi comparata cu apa, dupa cum suvoiul care curge evita inaltimile si se indreapta spre locurile joase, tot asa o armata evita forta si loveste slabiciunea. Si la fel cum suvoiul de apa urmeaza denivelarile terenului, tot asa o armata, pentru a dovedi victoria, isi adapteaza actiunea sa la situatia inamicului.

Dupa cum apa nu are forma stabila, nici in razboi nu exista conditii permanente. In consecinta, cel care stie sa castige victoria, modificandu-si tactica dupa situatia inamicului, merita sa fie divinizat.

Din cele cinci elemente, nici unul nu predomina in mod constant, din cele patru anotimpuri nici unul nu dureaza vesnic; dintre zile, unele sunt lungi si altele scurte, iar luna creste si descreste

Nimic nu este mai greu decat arta manevrei. Dificultatea in aceasta privinta este sa faci dintr-o cale intortocheata drumul cel mai direct si sa schimbi nesansa in avantaj.

Inainteaza, deci, pe cai ocolite si distrage atentia inamicului, momindu-l. Datorita acestui procedeu, se poate ca, plecat dupa el, sa ajungi inaintea lui. Cine este in stare sa actioneze astfel intelege strategie directului si indirectului.

Ts’ao Ts’ao: „…Lasati impresia ca sunteti la departare. Veti putea sa porniti la drum dupa inamic si sa sositi inaintea lui pentru ca stiti sa apreciati si sa calculati distantele.”

Tu Mu: „Acela care vrea sa aiba un avantaj urmeaza un drum lung si intortocheat si il transforma intr-o cale scurta, el schimba nesansa in avantaj. El inseala si induce in eroare inamicul spre a-l conduce la temporizare si la neglijenta, apoi el avanseaza cu repeziciune.”

Cel ce lanseaza intreaga armata in urmarirea unui avantaj, nu il va obtine.

Daca abandoneaza tabara cu scopul de a smulge avantajul prin lupta, materialul va fi pierdut.

Tu Mu: „Daca te deplasezi cu toate convoaiele de bagaje, materialul va calatori cu incetineala si nu se va obtine avantajul. Daca se lasa in urma bagajele grele si se inainteaza in mars fortat cu trupele usoare, exista temerea ca bagajele se vor pierde”.

Rezulta ca daca isi vor scoate armura si vor porni la drum, neoprindu-se nici zi, nici noapte si strabatand o sute de li, sarind o etapa din doua, cei trei sefi de armata vor fi capturati. Caci trupele robuste vor ajunge primele, iar cele slabe se vor tari in urma in dezordine, in asa fel incat, daca va fi folosita aceasta metoda, va ajunge numai a zecea parte a armatei.

Tu Mu: „…In mod normal, o armata parcurge treizeci de li pe zi, ceea ce constituie o etapa. Intr-un mars fortat parcurge dublul acestei distante, ea strabate doua etape. Nu se pot strabate o sute de li pe zi decat mergand zi si noapte. Daca inaintarea se efectueaza in acest ritm, oamenii vor fi facuti prizonieri… Cand Sun Tzu spune ca, daca aceasta metoda este aplicata, numai un soldat din zece va ajunge, vrea sa spuna ca, atunci cand nu exista alta solutie si ca trebuie cu orice pret data batalia pentru a castiga o pozitie avantajoasa, se alege un om din zece, cel mai viguros pentru a-l trimite inainte, in timp ce ceilalti noua vin in ariergarda. Astfel, din zece mii de oameni alegeti o mie, care vor sosi in zori, ceilalti vor veni neintrerupt, unii la sfarsitul diminetii si ceilalti in cursul dupa-amiezii, in asa fel incat nici unul nu va fi istovit, ci toti, unii dupa altii vor veni sa se alature primilor veniti. Pasul lor rasuna fara intrerupere. Cand te bati pentru un avantaj, acesta trebuie sa fie un punct strategic vital. In acest caz, o mie de oamenii abia vor ajunge pentru a-l apara, in asteptarea restului armatei.”

Cei care ignora conditiile geografice – muntii si padurile, defileele periculoase, mlastinile – nu poate conduce marsul unei armate.

Cei care n-au recurs la calauze locale sunt in imposibilitate sa cunoasca avantajele terenului.

Tu Mu: Kuan Tzu spune: „In general, seful armatei trebuie sa se familiarizeze dinainte temeinic cu hartile, pentru a cunoaste trecerile periculoase pentru care si pentru carute, pe acelea unde apa este prea adanca pentru vehicule, trecatorile muntilor cunoscuti, principalele fluvii, dispunerea inaltimilor, terenului si colinelor, locurile unde stuful, padurile si trestiile sunt luxuriante, lungimea drumurilor, importanta cetatilor si a oraselor, cetatile binecunoscute care sunt parasite si locurile unde exista paduri luxuriante. Trebuie cunoscute toate aceste date ca si traseul exact al liniilor de demarcatie. Toate aceste date, generalul trebuie sa si le inmagazineze in memorie; numai cu aceasta conditie el nu va pierde avantajul terenului”.

Li Ch’uan a spus: „…Trebuie sa alegem ofiterii cei mai curajosi si pe cei care sunt cei mai inteligenti si cei mai zelosi si recurgand la calauze locale, sa strabatem in secret muntii si padurile fara sa lasam urme. Cateodata, confectionam labe artificiale de animale si le incaltam, cateodata adaptam la fete pasari false si ne ascundem in liniste in tufisurile dese. Apoi, plecam urechea la sunetele indepartate si clipim din ochi pentru a vedea mai bine. Avem spiritul atent la orice ocazie de care am putea profita. Observam semnele atmosferice, cautam in cursurile de apa eventuale urme ale treceri inamicului prin vad si pandim freamatul copacilor care denota apropierea lui.”

Ho Yen Hsi: „Daca am primit ordinul sa intram in campanie, ne grabim spre un loc necunoscut unde n-a patruns influenta civilizatiei sau unde comunicatiile sunt taiate si daca ne pierdem in aceste defileuri, nu este greu? Daca inaintez ca o armata izolata, inamicul ma asteapta, ma pandeste. Caci, situatiile respective ale atacului si ale aceluia care se pazeste difera considerabil. Cu atat mai mult cand inamicul este siret si foloseste numeroase stratageme! Daca n-am stabilit un plan cadem cu capul plecat. Bravand pericolele si patrunzand in locuri periculoase, ne expunem dezastrului de a fi prinsi in plasa sau coplesiti. Inaintand ca oamenii beti riscam sa ne gasim aruncati intr-o lupta neprevazuta. Cand ne oprim seara suntem nelinistiti de alerte false; daca inaintam in graba si fara pregatire, cadem in ambuscade. Este ceea ce se cheama sa arunci o armata de ursi si tigri in tara mortii. Cum putem sa le dam de capat fortificatiilor rebelilor sau sa izgonim inamicul din barlogurile sale inselatoare?”

De aceea, pe teritoriul inamic, muntii fluviile, ridicaturile de pamant si colinele pe care el le poate apara ca puncte strategice, padurile, trestiile, stuful si ierburile stufoase, unde el se poate ascunde, lungimea drumurilor si potecilor, suprafata cetatilor si oraselor, intinderea satelor, fertilitatea si ariditatea campurilor, adancimea santurilor da irigatie, importanta materialului, amploarea armatei dusmane, taisul armelor, toate acestea trebuie perfect cunoscute. Atunci avem ochiul atintit pe inamic si va fi usor doborat.

Razboiul se bazeaza pe inselaciune. Deplasati-va cand e in interesul vostru si creati schimbari de situatii prin dispersari si concentrari de forte.

Cantariti mai intai bine situatia si dupa aceea actionati.

Cartea administratiei militare spune: Intrucat glasul omenesc nu se aude in timpul luptei, se folosesc tobe si gonguri. Intrucat trupele nu se pot vedea cu claritate in timpul luptei, se folosesc drapele si stindarde. Gongurile si tobele, drapelele si stindardele sunt folosite pentru a concentra intr-un punct atentia trupelor. Cand trupele pot fi unite in acest fel, viteazul nu va inainta singur, nici lasul nu mai poate da inapoi. Aceasta este arta de a conduce o armata.

Tu Mu: …Legea militara declara: „Daca aceia care atunci cand trebuie sa inainteze, nu o fac si cei care trebuie sa se retraga, nu o fac, sunt decapitati”.

„In timp ce Wu Ch’i se batea impotriva lui Ch’in, un ofiter inaintea ciocnirii armatei cu adversarul, nu a putut sa-si stapaneasca inflacararea. El alerga, taie doua capete si se intoarse. Wu Ch’i ordona sa fie decapitat”.

Seful de stat major al armatei il dojeni in termenii urmatori: „Acest om e un ofiter talentat; nu trebuie sa pui sa fie decapitat”. Wu Ch’i raspunse: „Nu pun la indoiala talentele lui de ofiter, dar el este neascultator”.

Ca urmare puse sa fie decapitat.

Se poate intampla ca o armata sa fie lipsita de moral si comandantul ei sa nu aiba curaj.

Ho Yen Hsi: „…Wu Ch’i a spus: Responsabilitate unui armate de un milion de soldati se bazeaza pe un singur om. El este succesul moralului”.

Mei Yao Ch’en: „…Daca o armata si-a pierdut moralul, generalul sau, la randul lui, isi va pierde increderea”.

Chang Yu: „Generalul domina prin incredere. Or, ordinea si harababura, curajul si lasitatea sunt tot atatea calitati determinate de incredere. De aceea, acela care este expert in arta de a tine inamicul in frau il contracareaza, apoi porneste impotriva lui. El il scoate din sarite pentru a-l inspaimante si il hartuie pentru a-l face sa se teama. Astfel el il face sa-si piarda incredere si toata priceperea de a intocmi planuri”.

Dis-de-dimineata te simti plin de ardoare; in cursul zilei, zelul incetineste iar seara, gandurile se intorc spre tara, de aceea, specialistii in arta militara evita inamicul atunci cand acesta este inflacarat; ei il ataca atunci cand s-a molesit si cand soldatilor le este dor de tara. Iata ce se numeste a avea in fata „factorul moral”.

Ei asteapta in perfecta ordine un inamic dezorientat si, in liniste, un inamic galagios. Iata ce se numeste a avea in mana „factorul spirit”.

Tu Mu: „In calm si fermitate ei nu sunt coplesiti de evenimente”.

Ho Yen Hsi: „Pentru generalul care trebuie sa-si exercite singur si cu subtilitate autoritatea asupra unei armate de un milion de oameni impotriva unui inamic a carui ferocitate o egaleaza pe aceea a tigrilor, avantajele si dezavantajele se intrepatrund. In fata nenumaratelor schimbari, el trebuie sa fie prudent si suplu; el trebuie sa pastreze prezente in minte toate posibilitatile. Daca nu are inima ferma si judecata clara, cum ar putea face fata imprejurarilor fara sa-si piarda capul? Cand pe neasteptate se loveste de dificultati grave, cum ar putea sa nu se alarmeze, cum ar putea fara sa se incurce, sa tina cu fermitate in mana o infinitate de probleme?”

Ei asteapta pe campul de bataie un dusman care vine de departe; in repaus, cu trupe bine hranite, asteapta un inamic epuizat, trupe flamande. Este ceea ce se numeste a avea in mana factorul „conditii materiale”.

Ei nu ataca un dusman care inainteaza cu stindarde bine oranduite, nici pe cel ale carui formatii se aliniaza intr-o ordine impresionanta. Este ceea ce se numeste a avea in mana „factorul oportunitate”.

Arta de a comanda consta, deci, in a nu infrunta inamicul atunci cand el ocupa pozitii strategice si atunci cand este adapostit de coline, a nu te opune.

Daca simuleaza fuga, nu il urmari.

Nu ataca trupele lui de elita.

Nu te arunca lacom in capcanele in care iti sunt intinse.

Mei Yao Ch’en: „Pestele care ravneste la capcana este prins; trupele care ravnesc capcana sunt invinse”.

Cheng Yu: Dupa cele Trei Strategii: „Sub capcana parfumata va fi, desigur, un peste prins cu undita”.

Nu taia drumul unui inamic care se intoarce acasa.

Unui inamic impresurat trebuie sa-i lasi o iesire.



Tu Mu: „Arata-i ca-i ramane o scandura de salvare si strecoara-i in suflet ca exista si alta solutie decat moartea. Dupa aceea loveste”.

Ho Ywn Hsi: Atunci cand Ts’ao Ts’ao l-a asediat pe Hu Kuan, el dadu acest ordin: „Cand orasul va fi cucerit, aparatorii vor fi inmormantati.” Insa dupa o luna orasul rezista. Ta’ao Jen spuse: „Cand un oras este asediat, este esential de a lasa sa se intrevada asediatilor o posibilitate de supravietuire. Or, monseniore, cum dumneavoastra le-ati spus sa lupte pana la moarte, fiecare se va lupta ca sa-si apere pielea. Orasul este puternic si are rezerve mari de hrana. Daca il atacam, un mare numar de ofiteri si de oameni vor fi raniti. Daca perseveram pe aceasta cale, va dura zile intregi. Sa-ti instalezi tabere sub zidurile unui oras puternic si sa ataci rebeli hotarati sa se bata pana la moarte, nu este un plan judicios”. Ts’ao Ts’ao urma acest sfat si orasul se preda.

Nu impinge la disperare un inamic haituit.

Tu Yu: Printul Tu Ch’ai a spus: „Fiarele salbatice, cand sunt haituite, se lupta cu energia disperarii. Cat de adevarat este aceasta atunci cand este vorba de oameni! Daca ei stiu ca nu exista alta solutie, ei se vor bate pana la moarte”.

In timpul domniei imparatului Hsuan di dinastia han, Chao Ch’ung Ku reprima o revolta a tribului Ch’iang. Cei din tribul Ch’iang vazura ca armata lui era numeroasa; ei scapara de bagajele lor grele si pornira sa treaca vadul fluviului Galben. Drumul traversa defilee inguste si Ch’ung Kuo impingea inaintea lui pe cei din tribul Ch’iang, fara exces.

Unul spuse: „Avem un avantaj mare, dar inaintam incet”.

Chang Kuo raspunse: „Ei sunt intr-o situatie disperata. Nu pot sa-i hartuiesc. Daca ii imping cu moderatie, ei vor pleca fara sa intoarca capul. Daca ii strang de aproape, ei se vor intoarce impotriva noastra si se vor bate pana la moarte”.

„Toti generalii spusera: Minune!”

Pe un teren propice comunicatiilor, uneste-te cu aliatii tai.

Nu intarzia pe un teren descoperit.

Pe un teren inchis este nevoie de ingeniozitate.

Pe un teren al mortii, lupta.

Exista drumuri pe care nu trebuie sa te aventurezi, trupe pe care sa nu le lovesti, orase pe care sa nu le asediezi si terenuri pe care sa nu te aperi pas cu pas.

Wang Hsi: „Dupa parerea mea, trupele asezate drept momeala, trupele de elita si un inamic cu formatiile bine randuite si impresionante ne trebuie sa fie atacate”.

Tu Mu: „Aici este vorba de un inamic redistribuit intr-o pozitie strategica, in spatele unor ziduri inalte si a unor santuri adanci si dispunand de provizii imbelsugate in grane si alte alimente, al carui scop este de a-mi retine armata. Daca atac orasul si-l cuceresc, nu voi obtine nici un avantaj demn de mentionat. Daca-l cuceresc, asaltul va reduce cu siguranta in bucatele puterea armatei mele. Asadar nu trebuie sa atac”.

Exista cazuri cand nu este nevoie sa executi ordinele suveranului.

Ts’ao Ts’ao: „Cand este oportun, in cursul operatiunilor, generalul nu are nevoie sa fie franat de ordinele suveranului”.

Tu Mu: Wei Liao Tzu declara: „Armele sunt ustensile de rau augur si lupta este contrara virtutii: comandantul este stapanul mortii si el nu este responsabil nici sus, fata de cer, nici jos, fata de pamant, nici fata de inamic, nici in spate, fata de suveran”.

Chang Yu: Regele Fu Ch’ai a spus: „Cand vedeti ce conduita trebuie sa adoptati, actionati; nu asteptati instructiunile”.

Un general care cunoaste perfect cei noua factori variabili, stie cum sa conduca trupele.

Chia Lin: „Generalul trebuie sa fie sigur ca poate domina situatia in avantajul sau, dupa cum o cer imprejurarile. El nu este legat de proceduri fixe”.

In conducerea operatiunilor militare, cel ce nu intelege tactica adaptata la cele noua situatii variabile, va fi incapabil sa foloseasca trupele sale eficient, chiar daca intelege cele „cinci avantaje”.

Chia Lin: …Cele „cinci variatiuni” sunt urmatoarele: un drum, chiar cel mai scurt, nu trebuie sa fie urmat, daca se stie ca este periculos si ca exista riscul unei ambuscade.

Un oras, chiar izolat si care se preteaza a fi atacat, nu trebuie sa fie atacat daca se presupune a fi bine aprovizionat si aparat de trupe de prima forta tinute bine in mana de un general experimentat, ca ministri sai sunt loiali si planurile lui sunt de nepatruns.

Un teren bun, chiar daca stapanirea lui este tentanta, nu trebuie sa faca obiectul unei batalii daca se stie ca odata cucerit va fi greu sa fie aparat, sau ca nu exista nici un avantaj de tras din cucerirea lui, ca va fi probabil contr-atacat si ca vor fi pierderi mari.

Ordinele unui suveran, cu toate ca trebuie executate, nu trebuie urmate daca generalul stie ca ele comporta pericolul unui control daunator al sefului statului asupra actiunilor sale.

Trebuie sa te conformezi acestor cinci eventualitati in momentul in care ele se ivesc, potrivit imprejurarilor, caci nu este posibil sa decizi dinainte asupra lor.

De aceea, generalul competent trebuie sa tina cont, in deliberarile sale, in acelasi timp, de conditiile favorabile si defavorabile.

Ts’ao Ts’ao: „El cantareste primejdiile inerente avantajelor si avantajele inerente primejdiilor”.

Luand in considerare factorii favorabili, el face planul sau viabil; luand in considerare factorii defavorabili, el va rezolva toate dificultatile.

Tu Mu: „…Daca doresc sa am avantaj asupra inamicului, nu trebuie sa privesc numai avantajul pe care il voi gasi la el, ci trebuie mai intai sa iau in consideratie felul in care el poate sa-mi dauneze daca actionez astfel”.

Ho Yen Hsi: „Avantajul si dezavantajul au unul asupra altuia o actiune reciproca. Seful luminat delibereaza.”

Este temut de vecini acela care le face rau.

Chia Lin: „Planurile si proiectele destinate sa faca rau inamicului nu sunt cantonate in cadrul unei metode deosebite. Ori indepartati din anturajul lui inteleptii si virtuosii, cu scopul de a nu mai avea consilieri, ori trimiteti tradatorii in tara lui pentru a-i sapa administratia, sau datorita unor inselaciuni viclene, indepartati ministrii de suveranul lor. Sau trimiteti agitatori indemanatici pentru a incita populatia si a-i delapida bogatiile. Sau oferiti-le muzicieni si dansatori imorali pentru a le schimba obiceiurile. Sau dati-le femei frumoase pentru a-i face sa-si piarda capul”.

El ii istoveste mentinandu-i constant in miscare si ii impinge sa alerge de acolo pana acolo, prezentandu-le pretinse avantaje.

Exista un principiu, in materie de arta militara: de a nu presupune ca inamicul nu va veni, ci de a conta, mai degraba, pe graba lui de a-i face fata, de a nu sconta ca el nu va ataca, ci mai degraba sa te faci neinvins.

Ho Yen Hsi: …In strategiile lui Wu se citeste: „Cand este pace in lume, un om precaut isi tine sabia alaturi de el”.

Cinci calitati sunt periculoase la un general:

Daca este las, el va fi capturat.

Ho Zen Hsi: In Ssa Ma Fa se citeste: „Cel ce pune viata mai presus de toate va fi paralizat de nehotarare. Nehotararea la un general este marea victorie a inamicului”.

Daca este temerar, poate fi ucis.

Daca este furios, poate fi pacalit.

Tu Yu: „Un om impulsiv poate fi facut sa se infurie si impins la moarte. Cel care se infurie usor este iritabil, incapatanat; el actioneaza in graba. El nu tine cont de dificultati”.

Wang Hsi: „Ceea ce este esential la un general este constanta”.

Daca are sentimentul onoarei prea susceptibil poate fi calomniat.

Mei Yao Ch’en: „Cel ce tina sa-si apere reputatia nu da atentie la nimic altceva”.

Daca are un suflet milos, poate dovedi slabiciune.

Tu Mu: „Acela care are sentimente de omenie si de compatimire si nu se teme decat de pierderea oamenilor, nu poate renunta la un avantaj temporar pentru un profit pe termen lung si este incapabil sa abandoneze ceva pentru a se apuca de altceva”.

Cand trimisii inamicului vorbesc cu umilinta, dar acesta isi continua pregatirile, inamicul va inainta.

Chang Yu: Cand Tien Tan apara Chi Mo, generalul Ch’i Che, din statul Yen, asedie acest oras, Ten Tan puse el insusi, mana pe lopata si ajuta trupele sale de lucru. El isi trimise sotiile si concubinele sa se inroleze in armata si imparti propriile alimente pentru a-si hrani ofiterii. El trimise, de asemenea, femei pe meterezele orasului pentru a cere conditii de capitulare. Generalul statului Yen fu foarte satisfacut. Tien Tan aduna, in acelasi timp, douazeci si patru de mii de uncii de aur si trimise generalului din Yen, prin locuitorii bogati ai orasului, o scrisoare redactata in acesti termeni: „Orasul este pe cale de a se preda imediat. Singura noastra dorinta este sa nu luati prizonieri nici pe femeile noastre, nici pe concubinele noastre”. Armata din Yen se relaxa si deveni din ce in ce mai neglijenta. Tien Tan a atacat prin surprindere si i-a aplicat inamicului o infrangere zdrobitoare.

Cand inamicul vede un avantaj, dar nu inainteaza pentru ca sa-l foloseasca, inseamna ca este obosit.

Cand in tabara inamica se aud strigate noaptea, inseamna ca dusmanului ii este frica.

Ch’en Hao: „Soldatii sunt ingroziti si incearca un sentiment de nesiguranta. Ei fac galagie pentru a se linisti”.

Cand ofiterii se infurie usor, inseamna ca ei sunt epuizati.

Ch’en Hao: „Cand generalul face planuri nefolositoare, toti sunt obositi”.

Chang Yu: „Cand administratia si ordinele sunt lipsite de fermitate, moralul oamenilor lor este scazut si ofiterii sunt furiosi”.

Cand oamenii se aduna in mod constant in grupuri mici si vorbesc la ureche, generalul a pierdut increderea armatei. (comentariile ce urmeaza acestui verset sunt consacrate mai ales pentru a explica termenii folositi. Majoritatea comentatorilor sunt de acord sa declare ca atunci cand oamenii se aduna si isi vorbesc la ureche, ei isi critica ofiterii. Mei Yao Ch’en observa ca ei probabil sunt pe cale de a proiecta o dezertare, versetul care urmeaza imediat fiind o parafraza a acestuia, a fost sarit.)

Recompense prea dese arata ca generalul este la capatul puterilor, pedepse prea dese inseamna ca e in culmea descurajarii. (Ho Yao Ch’en observa ca pentru indeplinirea sarcinii sale, generalul trebuie sa gaseasca echilibrul intre indulgenta si severitate.)

Daca ofiterii trateaza, mai intai, oamenii cu brutalitate si apoi se tem de ei, limita indisciplinei a fost atinsa. (Caci nu dupa numarul combatantilor, ci dupa ordinea impecabila a randurilor lor si dupa vitejia lor, se masoara in general, faptele razboinice.)

In razboi, numai numarul nu aduce nici un avantaj. Nu inaintati bizuindu-va exclusiv pe forta militara.

Este de ajuns sa evaluati corect situatia inamicului si sa va concentrati fortele pe a pune mana pe el. Un punct, asta e tot. Cel ce este lipsit de prevedere si isi subestimeaza inamicul va fi cu siguranta prins de el.

Daca trupele sunt pedepsite inainte ca fidelitatea lor sa fie asigurata, ele vor fi nesupuse. Daca ele nu se supun este greu sa le folosesti. Daca trupele sunt credincioase, dar pedepsele nu sunt aplicate, nu poti sa le folosesti. Comandati deci, cu politete si insufletindu-le tuturor aceeasi ardoare razboinica; se va putea spune ca victoria este asigurata.

Daca ordinele sunt fara exceptie eficiente, trupele vor fi supuse. Daca ordinele nu sunt intotdeauna eficiente, ele vor fi nesupuse.

Daca ordinele sunt in toate imprejurarile justificate si executate, raporturile care exista intre comandantul sef si trupele sale sunt multumitoare.

Un teren care este tot atat de dezavantajos de a patrunde, atat pentru inamic, cat si pentru noi, este fara influenta. El este de asa natura ca, cu toate ca inamicul intinde o capcana, eu nu inaintez, ci incerc sa-l antrenez retragandu-ma. Odata ce a tras afara jumatate din efectivele sale, pot sa-l lovesc cu succes.

Chang Yu: …In Arta razboiului de Li Ching, se citeste: „Pe un teren care nu ofera avantaj nici unei parti, trebuie sa atragi inamicul simuland retragerea, sa astepti ca jumatate din efectivele lui sa fi iesit si sa lansezi un atac pentru a-i bara drumul”.

Daca ocup primul un teren ingust, trebuie sa blochez caile de acces si sa-l astept pe inamic. Daca inamicul e cel ce ocupa primul un astfel de teren si blocheaza defileele, nu trebuie sa-l urmez; daca nu le blocheaza complet, pot sa fac acest lucru.

Pe teren accidentat trebuie sa-mi stabilesc pozitiile pe inaltimile insorite si sa-l astept pe inamic. Daca el este cel care ocupa primul un astfel de teren, il atrag retragandu-ma. Nu-l urmaresc.

Chang Yu: „Daca trebuie sa fii primul care sa te instalezi pe teren ses, cu atat mai mult trebuie s-o faci in locurile dificile si periculoase. Cum am putea ceda un astfel de teren inamicului?”

Cand te gasesti departe de un inamic de o forta egala cu a ta, este greu sa-l provoci la lupta si nu ai nimic de castigat$ sa-l ataci pe pgzitiile pe care el si le-a ales.

Acestea sunt principiile referitoare la sase tipuri diferite de teren. Generalului ii revine responsabilitatea suprema de a se informa despre ele cu cea mai mare grija.

Me Yau Ch’an: „Natura terenului este factorul fundamental pentru a ajuta sa-si asigure victoria”.

Daca trupele fug, daca sunt nesubordonate sau in pericol, daca se prabusesc in plina confuzie sau sunt puse in deruta, este greseala generalului. Nici unul din aceste dezastre nu poate fi atribuit unor cauze naturale.

Celelalte imprejurari fiind la egalitate, daca o armata ataca pe alta, ale carei efective sunt de zece ori mai mare ca ale ei, se ajunge la deruta.

Tu Mu: „Cand se ataca in proportie de unul contra zece, trebuie, mai intai sa se compare agerimea si strategia generalilor aflati fata in fata, vitejia si lasitatea trupelor, conditiile meteorologice, avantajele oferite de teren si sa se aprecieze daca trupele din fiecare tabara sunt satule, flamande, obosite sau proaspete”.

Cand trupele sunt tari si ofiterii slabi, armata este nesupusa.

Tu Mu: „Acest verset vorbeste despre soldati si subofiteri nedisciplinati si trufasi si despre generali si comandanti de armata timorati si slabi

La inceputul perioadei Ch’ang Ch’ing, sub dinastia domnitoare pe atunci, T’yen Pu primi ordinul sa preia comanda in Wei pentru a ataca pe Wang T’ing Ch’ou. Pu fusese crescut in Wei, unde populatia il dispretuia drept care mai multe zeci de mii de oameni traversara drumurile pe spinarea magarilor. Pu nu reusi sa-i respinga. El ramase la postul lui timp de mai multe luni si cand vru sa porneasca batalia ofiterii de trupa se imprastiara in toate directiile iar Pu isi taie gatul”.

Cand ofiterii sunt curajosi si trupele slabe, armata este in pericol.

Cand ofiterii superiori sunt furiosi si nesupusi si cand, gasindu-se in fata inamicului, se arunca in lupta fara a se intreba daca angajarea are sanse de a reusi si fara sa astepte ordinele comandantului sef, armata se prabuseste.

Ts’ao Ts’ao: „Ofiterii superiori desemneaza pe generalii subordonati. Daca cuprinsi de furie, ei ataca inamicul fara a cantari fortele aflate in fata, atunci armata se prabuseste cu siguranta”.

Cand generalul este moralmente slab si autoritatea sa este foarte severa, cand ordinele si directivele sale nu sunt limpezi, cand nu exista reguli ferme pentru a-i calauzi pe ofiteri si pe soldati, iar formatiile nu au tinuta, armata este dezorientata.

Ho Yen Hsi: …Sub dinastia Han „Vitejii celor Trei Fluvii” erau tovarasi de arme cu un talent putin obisnuit. Sub dinastia Wu, trupele de soc se numeau „Distrugatorii de obstacole”, sub Ch’i „Stapanii destinului”, sub T’ang „Saritorii si agitatorii”. Acestea sunt diferitele nume date trupelor de soc. Nimic nu este mai important decat folosirea acestora in tactica ce se pune in practica pentru a castiga bataliile.

„In general, cand ansamblul trupelor este instalat in acelasi loc, comandantul selectioneaza din fiecare tabara ofiterii infocati si curajosi, care se disting prin agilitate si forta si se claseaza, prin faptele lor de arme, deasupra a ceea ce este comun. El ii grupeaza pentru a constitui un corp special. Din zece oameni ia doar unul si din zece mii, o mie”.

Chang Yu: „In general, este esential sa fie folosite in lupta trupe de elita ca varf de lance al avangardei. Mai intai, pentru ca acestea intaresc propria noastra hotarare, apoi pentru ca aceste trupe tocesc taisul inamicului”.

Configuratia locurilor poate fi un atu major in lupta. Iata, estimarea situatiei inamicului si calcularea distantelor, ca si gradul de dificultate al terenului astfel incat sa-l faca stapan pe victorie, aceasta este arta generalului eminent. Cel ce se bate avand o cunoastere perfecta a acestor factori este sigur de victorie; in caz contrar, infrangerea este asigurata.

Daca situatia este dintre acelea care favorizeaza victoria, iar suveranul a dat ordin sa nu se atace, generalul poate trece peste el.

Iata de ce generalul – atunci cand inainteaza, nu urmareste gloria lui personala, iar atunci cand se retrage, nu este preocupat de evitarea unei sanctiuni, ci are un singur tel, sa protejeze populatia si sa slujeasca interesul superior al suveranului sau, - este pentru stat un giuvaer pretios.

Li Ch’uan: „…Un astfel de general este dezinteresat”.

Tu Mu: „…Se gasesc foarte putini cu asa caracter”.

Pentru ca un asemenea general isi considera oamenii ca pe copii sai, acestia il vor insoti in vaile cele mai adanci. El ii trateaza ca pe copiii sai mult iubiti si ei sunt gata sa moara cu el.

Tu Mu: „Pe vremea Regatelor Combatante, cand Wu Ch’i era general, el se imbraca si se hranea ca cel mai umil dintre oameni. Patul sau nu avea rogojina; in timpul marsurilor, el nu urca pe cal; isi ducea singur ratiile de rezerva. Impartea cu trupele sale oboseala si efortul cel mai dur.”

Chang Yu: „…De aceea, Codul militar declara: Generalul trebuie sa fie primul care sa-si ia partea sa din sarcinile si corvezile armatei. In caldura verii, el nu-si deschide umbrela si in frigul iernii, nu imbraca vesminte groase. In locurile periculoase, trebuie sa coboare de pe cal si sa mearga pe jos. El asteapta ca puturile armatei sa fie sapate si numai dupa aceea bea; ca sa manance, el asteapta ca pranzul armatei sa fie gata si pentru a se adaposti asteapta ca fortificatiile armatei sa fie terminate”.

Li Ch’uan: Daca el isi indrageste astfel oamenii, el va obtine maximum de la ei. Astfel, nobilul Ch’u nu trebuia sa spuna decat un cuvant pentru ca soldatii sa se simta imbracati in vesminte calduroase de matase”. (Nobilul ii compatimea pe cei ce sufereau de frig. Cuvintele lui erau de ajuns ca sa reconforteze oamenii si sa le ridice moralul sovaitor.)

Daca un general se arata prea indulgent cu oamenii sai, dar este incapabil sai foloseasca, daca ii iubeste, dar nu-i poate face sa-i asculte ordinele, daca trupele sunt dezordonate si daca nu stie sa le tina in mana, ele pot fi comparate cu niste copii rasfatati si ele sunt inutile.

Chang Yu: „Daca nu li se arata decat bunavointa, trupele devin asemenea unor copii neascultatori si sunt inutilizabile. Acesta este motivul pentru care Ts’ao isi taie parul pentru a se pedepsi. Comandantii de valoare sunt, in acelasi timp, iubiti si temuti. (Dupa ce a interzis trupelor sa calce cerealele in picioare, Ts’ao lasa din neglijenta, sa tropaie pe campie propriul sau cal ca sa manance. El comanda atunci sa fie decapitat. Ofiterii lui protestasera si plansera dezolati si atunci Ts’ao isi apleca aceasta pedeapsa simbolica pentru a dovedi ca, chiar un comandant sef trebuie sa raspunda legii si disciplinei militare.)

Daca stiu ca trupele mele sunt capabile sa loveasca inamicul, ignorand faptul ca el este invulnerabil, sansele mele de victorie nu sunt decat cincizeci la suta.

Daca stiu ca inamicul poate fi atacat si ca trupele mele sunt capabile sa-l atace, dar fara a-mi da seama ca din cauza configuratiei terenului nu trebuie sa atac, sansele mele de victorie nu sunt decat cincizeci la suta.

Daca stiu ca inamicul este vulnerabil, ignorand ca trupele mele sunt incapabile sa-l loveasca, sansele mele de victorie nu sunt decat cincizeci la suta.

De aceea, atunci cand cei ca au experienta razboiului trec la actiune, ei nu comit nici o greseala; cand actioneaza, mijloacele sunt nelimitate.

Iata de ce spun: „Cunoaste-ti dusmanul, cunoaste-te pe tine insuti, victoria nu va fi niciodata amenintata. Cunoaste terenul, cunoaste conditiile meteorologice, victoria ta va fi totala.”

Cand armata a patruns adanc in teritoriul inamic, lasand deoparte, in urma ei, numeroase orase si cetati inamice, ea se gaseste pe un teren serios.

Ts’ao Ts’ao: „E un teren de unde este dificil sa revii”.

Cand armata strabate munti, paduri, o regiune accidentata, sau inainteaza prin defileuri, mlastini, balti sau alte locuri greu de patruns, ea se gaseste pe teren dificil.

Un teren in care se patrunde printr-un loc gatuit si de unde se iese prin locuri intortocheate si care permite unei forte inamice reduse sa o loveasca pe a mea, care este mai importanta, se numeste „incercuit”.

Tu Mu: „Aici e usor sa intinzi capcane si risti o infrangere absoluta”.

Nu atacati un inamic care ocupa un teren-cheie; in teren de comunicatie vegheati ca formatiunile voastre sa nu fie separate una de alta.

In teren dificil, grabeste pasul; in teren incercuit inventeaza stratageme, in terenul mortii luptati.

In teren de convergenta, mi-as intari aliantele.

Chang Yu: „Imi apropii aliati puternici, oferindu-le obiecte pretioase si matase si ii leg prin pacturi solemne. Respect cu fermitate tratatele, astfel aliatii imi vor da cu siguranta ajutor.”

In teren „serios”, mi-as asigura un aflux constant de provizii.

In teren „incercuit”, as bloca punctele de acces si iesirile.

In terenul mortii as putea sa arat ca nu exista nici o sansa de supravietuire. Caci este in firea soldatilor sa reziste cand sunt inconjurati, sa lupte pana la moarte cand nu exista alta solutie iar cand sunt haituiti, sa se supuna orbeste.

Modificarile tactice adecvate celor noua tipuri de teren, avantajele inerente folosirii formatiilor compacte sau larg desfasurate si principiile care guverneaza comportamentul omenesc sunt probleme pe care generalul trebuie sa le studieze cu cea mai mare grija.

Altadata, cei ce treceau drept experti in arta militara impiedicau in tabara inamicului jonctiunea intre avangarzi, cooperarea reciproca intre elementele importante si elementele de mai mica anvergura, asistenta acordata de trupele de valoare celor mediocre si sprijinul mutual intre superiori si subordonati.

Atunci cand fortele inamice sunt dispersate, el impiedica sa se regrupeze; cand ele sunt concentrate, el seamana dezordinea.

Meng: „Lansati numeroase operatiuni destinate sa-l induca in eroare: Aratati-va la vest si inaintati plecand de la est; atrageti-l in nord si loviti-l la sud. Innebuniti-l si faceti-l sa-si piarda mintile astfel incat sa-si imprastie si sa-si incurce trupele”.

Chang Yu: „Luati-l pe neasteptate, declansand atacuri surpriza acolo unde nu este pregatit. Hartuieste-l cu trupe de soc.”

Dupa cum spune o poveste lunga, Shen Wu, care traia sub ultimii descendenti ai dinastiei Wu, aflata intr-o astfel de situatie, taie cu ajutorul armatei singura retragere lasata trupelor sale. Fortele sale se batusera atunci cu energia disperarii si invinsesera o armata de doua sute de mii de oameni.

Rapiditatea este chiar esenta razboiului. Profitati de lipsa de pregatire a inamicului; urmati itinerarii neprevazute si loviti-l acolo unde nu este asigurat.

Tu Mu: „In acest fel se rezuma natura profunda a razboiului si culmea artei in conducerea unei armatei”.

Chan Yu: „Aici, Sun Tzu explica din nou… daca exista ceva care conteaza, aceasta-i cu adevarat divina rapiditate”.

In cazul unei forte de invazie, principiul general de retinut este ca, odata intrata adanc in interiorul inamic, armata este unita si tara care se apara nu o poate infrange.

Jefuiti regiunile fertile pentru a aproviziona armata din abundenta.

Vegheati la hrana trupelor; nu le impuneti corvezi inutile. Faceti in asa fel incat ele sa fie animate de acelasi suflu si ca forta lor sa ramana intacta. In ceea ce priveste miscarile armatei, stabiliti planuri de nepatruns.

Aruncati trupele intr-o situatie fara iesire, astfel ca, chiar in fata mortii, ele sa nu fuga. Caci, daca ele sunt gata sa moara, cate fapte eroice nu ar fi capabile sa infaptuiasca? Atunci, intr-adevar, ofiteri si soldati, impreuna dau maximum din ceea ce pot. Intr-o situatie disperata ei nu se tem de nimic; cand nu este posibila o retragere, ei sunt de neclintit. Cand au patruns adanc in teritoriul inamic, ei sunt legati unii de altii si, acolo unde nu exista alta solutie, ei vor angaja cu inamicul lupta corp la corp.

Deci, astfel de trupe nu au nevoie sa fie incurajate la vigilenta. Fara sa le smulga sprijinul, generalul il obtine; fara sa il caute le dobandeste devotamentul; fara sa o ceara, le castiga increderea.

Ofiterii mei nu au foarte multe bogatii, dar aceasta nu din dispret pentru bunurile pamantesti; ei nu se asteapta sa traiasca pana la batranete dar nu din ura pentru longevitate.

Wang Hsi: „Atunci cand ofiterii si soldatii se preocupa de bunurile pamantesti, ei iubesc viata mai mult decat orice.”

In ziua in care armata primeste ordinul de a se pune in mars, lacrimile celor ce stau jos le inunda gulerede; lacrimile celor ce sunt culcati le curg siroaie pe obraji. Dar aruncati-i intr-o situatie fara iesire si ei vor arata curajul nemuritor al lui Chuan Chu si Ts’Huel.

Tu Mu: „Toti au semnat un pact cu moartea. In preajma bataliei, se lanseaza acest ordin: Ceea ce se va petrece astazi depinde de aceasta lovitura unica. Corpurile celor ce refuza sa-si puna viata in joc vor ingrasa campurile si vor deveni hoituri abandonate ca hrana pasarilor si animalelor salbatice.”

Trupele celor ce sunt experti in arta militara sunt folosite ca Sarpele „care riposteaza cu toate inelele sale deodata”, de pe muntele Ch’ang. Atunci cand il lovesti in cap, ataca cu coada; cand il lovesti in coada, ataca cu capul; daca este lovit la centru, el ataca in acelasi timp si cu capul si cu coada.

Daca sunt intrebat: „Este posibil sa faci trupele sa fie capabile de o astfel de coordonare instantanee?” raspund: „Este posibil.”. caci cu toate ca oamenii din Wu si din Yueh se urasc, daca s-ar gasi impreuna la bordul unui vas clatinat de furtuna, ei ar colabora ca mana dreapta cu mana stanga.

A intretine un nivel de bravura uniform, este obiectivul comandantului militar. Numai datorita folosirii adecvate a terenului fortele de soc si fortele usoare sunt amandoua, utilizate cel mai bine. (Chang Yu precizeaza criteriile pentru care trebuie sa se tina seama de teren la dispunerea trupelor. Diferenta de calitate dintre trupe poate fi compensata prin repartizarea gandita a pozitiilor. Trupele slabe vor fi capabile sa pastreze un teren puternic, dar „ar da gres” poate daca ele sunt plasate intr-o pozitie mai puternica.)

Chang Yu: „Daca se obtine avantajul terenului, atunci chiar trupele slabe si fara consistenta ar putea invinge. Cu atat mai multe trupe incercate si puternice! Daca intr-un caz si in celalalt trupele pot fi folosite cu eficacitate, este pentru ca ele sunt asezate in conformitate cu conditiile terenului”.

Generalul are datoria sa fie calm, imperturbabil, impartial si stapan pe sine.

Wang Hsi: „Daca este calm, el este insensibil la contrarietati; daca este de nepatruns, este insondabil; daca este drept, actioneaza cum trebuie; daca este stapan pe el, nu cade in confuzie”.

El trebuie sa stie sa-si mentina ofiterii si soldatii in necunostinta de planurile sale.

Ts’ao Ts’ao: „Trupele sale se pot asocia le bucuria actiunii indeplinite, dar nu la stabilirea planurilor sale”.

El interzice practicile superstitioase si astfel elibereaza armata de indoiala. Atunci, pana in clipa mortii nu va avea dificultati din partea ei.

Ts’ao Ts’ao: „Interziceti oracolele si prezicerile de rau augur. Debarasati planurile de indoiala si incertitudine”.

El schimba metodele sale si isi modifica planurile astfel incat sa nu se stie cum actioneaza.

Chang Yu: „Procedeele folosite anterior si planurile vechi duse la bun sfarsit in trecut trebuie modificate”.

El schimba amplasamentul taberelor si inainteaza pe cai deturnate, facand astfel intentiile sale de nepatruns.

A concentra trupele si a le arunca intr-o situatie disperata este numai problema generalului.

El intra cu armata adanc in interiorul inamic si acolo grabeste declansarea.

El arde vasele si sparge marmitele; impinge armata ca pe o turma de oi, cand intr-o directie, cand intr-alta si nimeni nu stie unde merge. (Nici propriile sale trupe, nici inamicul sau nu pot sa-i prevada intentia finala.)

El fixeaza o data pentru adunarea trupelor si in momentul efectuarii jonctiunii el taie trupelor retragerea ca si cum le-ar trage o scara de sub picioare.

Cine ignora planurile statelor vecine nu poate lega la timp aliante, daca sunt ignorante conditiile geografice in ceea ce priveste muntii, padurile, defileele periculoase, mlastinile si baltile, nu poate conduce o armata; daca se omite folosirea calauzelor indigene, nu se poate obtine avantajul terenului. Este de ajuns ca un general sa neglijeze unul din acesti trei factori pentru a nu apt sa comande armatele unui rege dominator.

Ts’ao Ts’ao: „Aceste trei puncte au fost tratate mai sus. Motivul pentru care Sun Tzu revine asupra lor este ca el dezaproba puternic pe cei ce sunt incapabili sa utilizeze trupele convenabil”.

Or, atunci cand un rege dominator ataca un stat puternic, el pune inamicul in imposibilitatea de a se concentra. El se impune fata de inamic si ii impiedica pe aliatii sai sa i se alature.

Mei Yao Ch’en: „Atunci cand atacati un stat important, daca puteti diviza fortele inamice, mijloacele noastre vor fi mai mult decat suficiente”.

Acordati recompense fara a tine seama de obiceiurile curente; dati ordine fara a tine seama de precedente. Astfel veti putea folosi armata intreaga ca si cum ar fi fost vorba de un singur om.

Cheng Yu: „Daca codul relativ la recompense si la pedepse este clar redactat si aplicat in mod expeditiv, atunci veti putea folosi multimea ca si cum ar fi fost vorba de o mana de oameni”.

Puneti trupele la lucru fara a le impartasi intentiile voastre, folositi-le pentru a obtine avantajul fara a le dezvalui pericolele la care se expun. Aruncati-le intr-o situatie periculoasa, ele vor scapa din ea; plasati-le intr-un teren al mortii, vor rezista. Caci, atunci cand armata este supusa intr-o asemenea situatie, ea poate, sprijinita de infrangere, sa smulga victoria.

Cand inamicul va ofera o ocazie, profitati de ea fara intarziere. Luati-i-o inainte, punand stapanire pe un lucru pe care il pretuieste si treceti la actiune la o data fixata in secret.

Doctrina militara ne invata sa urmarim de aproape situatia militara a inamicului pentru a hotari asupra luptei.

Pentru acest motiv, fiti, deci, timid ca o fecioara. Cand inamicul prezinta o fisura, fiti rapid ca un iepure si el va fi incapabil sa va reziste.

A castiga batalii si a cuceri obiectivele fixate, dar a nu reusi sa tragi foloase din aceste rezultate, este de rau augur, si se numeste „pierdere de timp”.

Daca nu este in interesul statului nu actionati. Daca nu sunteti in stare sa reusiti, nu recurgeti la forta armata. Daca nu sunteti in pericol, nu va bateti.

Un suveran nu poate sa ridice o armata intr-un acces de exasperare, nici un general sa nu se bata sub impulsul urii. Caci, daca este posibil ca un om care este iritat sa-si recapete linistea si un om ranit sufleteste sa se simta din nou satisfacut, un stat care a fost distrus, nu poate fi refacut, nici mortii readusi la viata. Iata de ce suveranul luminat este prudent si generalul bun este prevenit impotriva miscarilor nesabuite. Astfel, statul este salvat si armata crutata.

Or, daca printul luminat si generalul avizat inving inamicul de cate ori trec la actiune, daca realizarile lor depasesc pe cele obisnuite, aceasta se datoreaza informarii prealabile.

Ho Yen Hsi: Capitolul din Riturile dinastiei Chou intitulat „Ofiterii militari”, mentioneaza pe seful spionajului national. Acest ofiter conducea, probabil, operatiunile secrete in strainatate.

Ceea ce se numeste „informare prealabila” nu provine de la spirite, nici de la divinitati, nici de la analogiile cu evenimente trecute, nici din calcule. Ea trebuie obtinuta de la oamenii care cunosc situatia inamicului.

Or, exista cinci fluxuri de agenti secreti care pot fi folositi si anume: agenti indigeni, interiori, dubli, lichidabili si volanti.

Atunci cand cele cinci tipuri de agenti lucreaza simultan si cand nimeni nu le cunoaste procedeele, ei se numesc „sculul divin” si constituie comoara unui suveran.

Agentii indigeni, pe care ii folosim, sunt originari din tinutul inamic.

Agentii interiori sunt functionari inamici pe care ii folosim.

Tu Mu: „In categoria functionarilor se numara oameni de merit, care au fost destituiti; sunt si altii care comitand greseli au fost pedepsiti. Sunt sicofanti si favoriti care ravnesc la bogatie. Sunt dintre aceia care pe nedrept au fost, timp indelungat, mentinuti in functii modeste, cei care nu au ajuns in posturi de raspundere si cei a caror singura dorinta este de a profita de pericolele tulburi pentru a-si mari puterile personale. Exista cei cu doua fete, nestatornici si vicleni si cei care asteapta permanent sa vada de unde bate vantul. In ceea ce-i priveste pe acestia va puteti informa in secret asupra situatiei lor materiale, sa-i acoperiti cu aur si matase si sa vi-i atasati. Pe urma, puteti conta pe ei pentru a face lumina in situatia in care se prezinta tara lor si pentru a va informa asupra planurilor pe care acea tara le face impotriva voastra. De asemenea, ei pot provoca disensiuni intre suverani si ministrii sai, de asa natura incat intre ei sa nu domneasca o intelegere perfecta”.

Agentii dubli sunt spioni inamici pe care noi in folosim.

Li Ch’uan: „Cand inamicul trimite spioni ca sa iscodeasca ceea ce fac sau nu fac, la dau cu generozitate bani, ii trimit inapoi si ii transform in proprii mei agenti”.

Agentii lichidabili sunt aceia dintre spionii nostri carora noi le dam deliberat informatii inventate in toate felurile.

Tu Yu: „Lasam sa scape informatii care sunt realmente false si facem in asa fel ca agentii nostri sa le cunoasca. Atunci cand acesti agenti, lucrand pe teritoriul inamic, vor fi prinsi de acesta, vor face uz, cu siguranta, de aceste informatii false. Inamicul le a acorda credit si se va pregati in consecinta. Dar noi, fireste vom actiona in cu totul alt sens si inamicul isi va omori spionii”.

Chang Yu: „Sub dinastia noastra, seful statului major, Ts’ao gratie intr-o zi un comandant, il deghiza in calugar, il puse sa inghita un cocolos de ceara s il trimise la Tangut. La sosire, falsul calugar fu intemnitat. El le vorbi celor care-l capturasera despre cocolosul de ceara pe care-l elimina in curand in scaun. Deschizand cocolosul, cei din Tangut citira scrisoarea adresata de catre seful statului major, Ts’ao, sefului planificarii strategice. Hanul, furios, puse sa fie executat ministrul sau, ca si calugarul spion. Acesta este procedeul. Dar agenti lichidati nu se marginesc la o singura misiune. Uneori, eu trimit agenti sa gaseasca inamicul pentru a semna pacea si apoi atac.”

Agentii volanti sunt cei ce aduc informatii.

Tu Yu: Alegem oameni inteligenti, dotati. Prudenti si capabili sa-si croiasca un drum catre aceia care, in tabara inamica sunt intimi cu suveranul si membrii ngbilimii. Astfel, ei sunt in masura sa observe miscarile inamicului si sa-i cunoasca actiunile si planurile. Odata informati asupra situatiei reale, se intorc sa ne informeze. Iata de ce ei se numesc „agenti volanti”.

Tu Mu: „Sunt oameni care pot sa vina si sa plece si sa transmita rapoarte. Ca spioni volanti trebuie sa recrutam oameni inteligenti, dar care par prosti si oameni intreprinzatori, in ciuda aerului lor inofensiv, oameni sprinteni, vigurosi, indrazneti si bravi, deprinsi cu misiuni modeste si capabili sa indure foamea, frigul, mizeria si umilinta”.

Dintre toti cei care in armata fac parte din anturajul comandantului-sef, nici unul nu este mai aproape de acesta ca agentul secret; dintre toate retributiile, nici una nu este mai mare ca cea a agentilor secreti; dintre toate problemele, nici una nu este mai confidentiala ca acelea care au legatura cu operatiunile secrete.

Mei Yao Ch’en: „Agentii secreti isi primesc instructiunile in cortul generalului; ei sunt apropiati si pe picior de intimitate cu el”.

Tu Mu: „Acestea sunt problemele soptite la ureche.”

Cine nu este experimentat si prudent, omenos si drept, nu poate folosi agenti secreti. Si cine nu este fin si subtil nu poate sa le smulga adevarul.

Tu Mu: „Ceea ce trebuie inainte de toate, este sa apreciezi caracterul spionului si sa stabilesti daca este sincer, demn de incredere si cu adevarat inteligent. Apoi, el poate fi folosi… Printre agenti, exista unii al caror singur scop este sa se imbogateasca fara sa caute a cunoaste cu adevarat situatia inamicului si care nu raspund exigentilor mele decat prin vorbe goale. Intr-un asemenea caz, eu trebuie sa dau dovada de siretenie si de subtilitate. Apoi, voi putea aprecia sinceritatea si caracterul mincinos al spuselor spionului si sa fac deosebirea intre ceea ce este conform cu faptele si ceea ce nu este”.

Mey Yao Ch’en: „Luati masuri de precautie impotriva spionului care a fost manipulat”.

Subiect intr-adevar delicat? Cu adevarat delicat? Nu exista nici un loc unde sa nu fie folosit spionajul.

Daca planuri relative la operatiuni secrete sunt divulgate prematur, agentul si toti cei carora le-a vorbit trebuie sa fie ucisi.

Ch’en Hac: „…Pot fi ucisi spre a li se inchide gura si a-l impiedica pe inamic sa-i auda”.

In general, daca vreti sa loviti armata, sa atacati orase si sa asasinati oameni, trebuie sa cunoasteti numele comandantului garnizoanei, al ofiterilor de stat major, al usierilor, al gardienilor de la porti si al garzilor de corp. Trebuie sa dati ordin agentilor vostri sa se informeze amanuntit despre aceste detalii.

Tu Mu: Daca dorim sa conducem ofensiva, trebuie sa cunoastem oamenii pe care-i foloseste inamicul. Sunt ei experimentati sau prosti, fini sau grosolani? Odata aceste calitati stabilite, facem pregatirile adecvate. Cand regele celor din Han trimise pe Han Hsin, Ts’ao si Kuan Yung sa atace Wei Pao, el intreba: „Cine este comandant sef al statului Wei?” „Po Chin”, i se raspunse. Regele spuse: „Gura lui miroase inca a laptele pe care l-a supt. El nu va putea sa-l egaleze pe Han Hsin. Cine comanda cavaleria?” „Feng Chesig”, i se raspunse. „Este fiul generalului Feng Wu Che din Ch’in. Cu toate ca este un om de valoare, nu face cat Kuan Yung.” „Si cine comanda infanteria?” „Hsiang T’o”, i se raspunse. Regele spuse: „Nu poate fi comparat cu Ts’ao Ts’ao. N-am nici un motiv sa ma ingrijorez.”

Este de o importanta capitala sa fie reperati agentii inamicului, care vin sa duca activitati de spionaj impotriva voastra si sa fie trecuti in serviciul vostru. Dati-le instructiuni si aveti grija de ei. In acest fel sunt recrutati si folositi agentii dubli. (Acesti agenti trebuie sa fie, dupa traducerea lui Giles, „atrasi cu bani, adusi pe cai ocolite si gazduiti confortabil).

Agentii indigeni si interiori pot fi recrutati si folositi prin intermediul agentilor dubli.

Chang Yu: „Motivul este ca agentul dublu cunoaste, printre compatriotii sai, pe aceea care sunt hrapareti, si pe functionarii care s-au achitat cu neglijenta de datoriile lor. Pe aceste persoane la putem atrage in serviciul nostru”.

Si in felul acesta agentul lichidabil, incarcat cu informatii false, poate fi trimis la inamic pentru a i le transmite.

Chang Yu: „Agentii lichidabili pot fi trimisi sa transmita informatii false deoarece agentii dubli stiu in ce domeniu inamicul poate fi inselat”.

Si tot astfel, agentii volanti pot fi folositi la momentul oportun.

Suveranul trebuie sa aiba cunostinta deplina despre activitatile celor cinci feluri de agenti. Aceasta cunoastere trebuie sa provina de la agentii dubli si de aceea ei trebuie neaparat tratati cu extrema darnicie.

Iata de ce, numai suveranul luminat si generalul de valoare, care sunt in masura sa foloseasca drept agenti persoanele cele mai inteligente, sunt siguri ca realizeaza lucruri mari. Operatiunile secrete sunt esentiale in razboi; pe ele se bazeaza armata pentru a efectua fiecare din miscarile ei.

Chia Lin: „O armata fara agenti secreti este exact ca un om fara urechi si ochi”.

Victorios va fi doar;… cel care stie cand trebuie sau cand nu trebuie sa angajeze lupta.

Cel care este prudent si pandeste imprudenta inamicului sau.

Cel care comanda oameni competenti, care si ei cunosc legile victoriei.

Eliminati dorinta, in totalitate, chiar daca ea se afla in stare latente.

Controlati-va emotiile si temperamentul, astfel incat sa nu mai fiti niciodata maniosi.

Nu permiteti gandurilor sa fie altfel decat calme si ferme.

Controlati-va nervii prin intermediul mintii, asa incat sa nu va copleseasca nici o durere.

Renuntati la atasamentul fata de cei din jur si nu luati in seama critica, injuriile si cuvintele lor aspre, decat pentru a va corecta si nicidecum pentru a suferi. (Sun Tzu)



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2073
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site