JACQUES-LOUIS DAVID (1748-1825)

JACQUES-LOUIS DAVID

Cariera lui David a coincis cu cea mai turbulenta perioada din istoria Frantei. Artistul a fost martor al pasiunilor, dar si al ororilor Revolutiei franceze, precum si al stralucirii lui Napoleon. De-a lungul acestor ani artistul a jucat un rol remarcabil in viata publica. Datorita simpatiilor sale republicane, David se alatura Conventiei Nationale si voteaza executarea regelui Ludovic al XVI-lea. Sub conducerea lui Napoleon el devine pictorul oficial al imparatului, reproducand in opera sa imagini ale grandorii regimului imperial, din aceasta cauza artistul era la un pas de a fi executat, petrecandu-si restul vietii in exil politic. Stilul sau e la fel de radical precum erau inclinatiile sale politice.

Creatiile lui Jacques-Louis David au traversat mai multe etape, trecand prin rococo-ul tarziu, influentat de traditia Academiei franceze si desavarsindu-se in cadrul stilului neoclasic. In perioada sa de studentie, lucrarile sale se aflau categoric sub influenta rococo-ului, in perioada de inceput favorizand subiectele istorice si mitologice, atras de tragic si grandios.

Dupa debutul sau Rococo, stilul sau a fost transformat in urma vizitei in Italia, cand a fost cucerit de stilul antichitatii clasice. El a continuat in aceasta directie devenind un adevarat campion al miscarii neoclasice, reusind astfel sa retrezeasca spiritul artei antice.

Incepand cu anul 1780, pictura lui David devine o imagine a reactiei sociale si morale fata de frivolitatea rococo-ului. Neoclasicismul, curent inceput la sfarsitul secolului al XVIII-lea si continuat in prima jumatate a secolului al XIX-lea, este fondat de David si de unii dintre discipolii sai, ca reactie la eleganta rococo-ului. Stilul are drept model sculptura antica, este rational, dezbracat de latura emotionala, subiectele abordate de regula fiind evenimentele eroice si caracterele mitologice, folosite alegoric, in scop moralizator. Datorita acestei panze impunatoare, David este recunoscut ca fiind cel mai important pictor al Frantei.

A realizat putine lucrari deosebite pe durata sederii sale in Italia, dar, odata cu intoarcerea la Paris, incepe o perioada de autentica inspiratie artistica, in care David creeaza primele sale adevarate capodopere: Portretul contelui Potocki (1781).

David a fost martor al epocii sale; niciun alt artist in afara lui nu a fost atat de strans legat de epoca in care a trait, impartasind in totalitate si in mod activ idealurile Revolutiei franceze. Revolutia sa personala priveste in special stilul: plecand de la necesitatea de a mentine reprezentarea realista, artistul regenereaza rigoarea partial artificiala a stilului neoclasic, conferind operelor sale un dramatism intens, dar limitat si un puternic continut moralizator. Arta sa, care imbina in acelasi timp, unitatea si varietatea, nu se indeparteaza niciodata de asemanare: "sa pictezi adevarat si corect inca de la prima tusa", dupa cum le spunea chiar David ucenicilor sai. Virtuozitatea sa tehnica nu lasa nimic la intamplare, pasiunea pentru detaliu si pentru realitate sunt caracteristicile pentru care e considerat drept cel care a vitalizat pictura franceza.

Portretul doamnei Buron

David si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei in compania unchilor dinspre mama, familia Buron. In acest portret se poate observa deja forta tanarului pictor: esenta compozitiei, simplitatea fondului si intensitatea expresiva a chipurilor sunt caracteristicile ce ii personalizeaza in mod frecvent operele.

Portretul doamnei d'Orvilliers

Fascinatia acestui portret este creata prin echilibrul dintre precizie si libertate, prin vitalitatea femeii, prin expresia visatoare a acesteia si prin jocul cromatic bazat pe nuante de alb, rosu si negru, culori ce se regasesc si in picturile cu teme istorice abordate in aceasta perioada.

Marte dezarmat de Venus si cele trei gratii

Ultima mare opera a lui David e realizata in culori intense si luminoase, caracteristice ultimei perioade a operei lui David. El incerca sa "reduca arta pe calea principiilor formulate de greci".

Moartea lui Socrate

O parte din tablourile sale au fost inspirate din istoria clasica. Tablourile sale istorice pot fi clasificate in trei mari categorii: juramintele, scenele pe patul de moarte, de exemplu Moartea lui Socrate si momente culminante ale bataliilor. Primele doua categorii erau extrem de populare in anii 1780, perioada in care temele erau adesea interpretate dintr-o perspectiva politica.

Moartea lui Marat

Acest tablou e considerat capodopera operei lui David.

E o imagine redusa la elementele sale compozitionale de baza, conceputa pentru a nu lasa nicio urma de indoiala privind nobletea eroica a martirului revolutiei franceze aflat in pragul mortii.

Belizarie primind pomana

Inspirandu-se dintr-o tema ce era la moda in Franta, David a realizat prima sa compozitie in stil neoclasic, in care rigoarea se imbina cu acel continut moral specific. Scena il prezinta pe generalul imparatului Iustinian, care fiind acuzat de conspiratie, i-au fost scosi ochii si a fost obligat sa cerseasca. El cere de pomana la picioarele unui monument ridicat in cinstea unui triumf militar. Structura tabloului se deschide cu un peisaj clasic presarat cu mici siluete si arbusti, ceea ce alcatuieste un tablou inauntrul tabloului. Este o lucrare puternica si sobra, concentrata asupra a trei figuri foarte expresive: femeia care incearca sa-si ascunda emotia, generalul care cerseste si copilul din bratele acestuia.

Juramantul Horatilor

Pentru regele Ludovic al XVI-lea, contele d'Angiviller, directorul Constructiilor regale, ii comanda lui David ilustrarea conflictului dintre Alba si Roma dupa un text scris al lui Titus Livius. Artistul reprezinta momentul in care, in fata tatalui, fratii Horati jura sa-si sacrifice viata pentru patrie. Stilul acestui tablou a facut din el manifestul neoclasicist. Decorul, costumele si fizionomiile, imprumutate din arhitectura si statura antica studiate la Roma, au modele in arheologie. Arcadele impart grupurile personajele dispuse in friza. Tatal si fiii sugereaza curajul si vigoarea prin modelul sculptural, prin culorile reci si prin geometria lineara. Coplesite, femeile li se opun prin demnitate si arabescuri. Lumina se focalizeaza asupra zonei celei mai importante: gestul juramantului Hotatilor si armele cu care ating o culme in centrul panzei. Aceasta lucrare e considerata manifestul neoclasicismului in pictura, ea este riguros compusa pe o retea de verticale si orizontale, intr-o gama cromatica retinuta, toate aceste elemente de limbaj plastic conferind operei lui David echilibru, calm si armonie.

David e aclamat in mod traditional ca fiind un adevarat campion al stilului neoclasic in Franta. Cele mai mari opere neoclasice ale artistului s-au grupat in jurul anilor 1780.

Stilul neoclasic auster al lui David s-a demodat foarte repede dupa caderea lui Napoleon. Pentru majoritatea, era mult prea asociat cu acea perioada revolutionara. In locul acestuia, o varianta mai putin amenintatoare a stilului a fost promovata cu succes de Ingres, unul dintre elevii lui David. Ingres a reusit sa transforme neoclasicismul intr-un stil preferat de autoritati, stilul cercurilor conducatoare.