Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Cei trei M

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CATALOGUL PRESEI BUZOIENE SI RAMNICENE IN DATE (1839 – 2008)
Sondaje on-line
EFICIENTA COMUNICARII
Mass-media si spatiul public
Adversitatile violentei in televiziune
Jurnal de practica – Prima TV
BANCA MONDIALA
Mass-media mileniului III. Online journalism
RESPONSABILITATEA JURNALISTULUI FATA DE SOCIETATE SI FATA DE CETATEAN
DISCURSUL STIRILOR


Cei trei M

La inceputul lunii aprilie a anului 1493, la Barcelona, a fost tiparita, sub titlul De Insulis Inventis, versiunea latina a scrisorii pe care Cristofor Columb a trimis-o consilierului regal Santangel, in care descria calatoria sa peste ocean si descoperirea noului drum catre Indii. Retiparita, peste numai o luna, la Roma (unde a cunoscut trei editii succesive), apoi la Paris, Antwerpen, Basel si Florenta, descrierea expeditiei si a noilor teritorii a devenit, dupa formula istoricului Samuel Eliot Morison, un „best-seller' al momentului. Inceputul unei noi epoci din istoria omenirii a coincis cu un prim moment de acces larg la informatii. Tiparul a transformat o experienta personala in cunoastere larg accesibila si a facut ca niste secrete, care altfel ar fi fost pastrate ascunse de catre suveranii europeni, sa devina acum stiri. „Astfel, tiparul creat de Gutenberg (inventia secolului) a permis circulatia textului referitor la calatoria lui Columb (descoperirea secolului), in mediile intelectuale ale Europei, la numai cateva luni de la intoarcerea acestuia. Expeditia lui Columb a dezvaluit puterea tiparului ca mijloc de transmitere a stirilor'.



Exemplul de mai sus arata ce inseamna puterea comunicarii de masa: datorita tiparului (o noua tehnologie), care a permis multiplicarea unui text (descrierea expeditiei), o anumita informatie a devenit accesibila si a putut sa circule in medii sociale si in zone geografice deosebit de variate. Dintr-o data, o relatie de comunicare ce ar fi trebuit sa se consume in interiorul unui cerc restrans de persoane (autorul scrisorii, destinatarul ei si, eventual, cativa membri din anturajul lor) a iesit in afara acestui cerc si a pus in contact nenumarati alti oameni. Cei care au avut acces la informatiile respective nu se cunosteau intre ei, nu il cunosteau personal pe autorul mesajului, nu impartaseau aceleasi valori, idei, credinte; singurul lucru pe care il aveau in comun era faptul ca toti au beneficiat de un bun cultural, anume creat pentru a fi consumat.

In general, comunicarea umana se poate construi pe baza a doua mari tipuri de relatii:

a)       directe: comunicarea se realizeaza intre doua sau mai multe persoane, aflate in pozitii de proximitate (de obicei spatiala); in actul comunicarii ele interactioneaza, altfel spus se influenteaza reciproc. Acest tip de comunicare poarta numele de comunicare interpersonala.

b)      indirecte: comunicarea este mediata de un suport mai mult sau mai putin complex din punct de vedere tehnologic (scrisoarea, telefonul, calculatorul) sau de un bun produs de un ansamblu de institutii, specialisti si dotari tehnologice (cartile, filmele, ziarele, radioul, televiziunea, Internetul). Indiferent de caracteristicile tehnice, de modul de functionare si de intentiile ori atitudinile oamenilor care comunica, actul de mediere (adica fixarea informatiilor pe un suport oarecare) permite:

sporirea capacitatilor de inmagazinare a datelor;

amplificarea audientei unor mesaje;

cresterea vitezei de transmitere a mesajelor;

cresterea capacitatii mesajelor de a ajunge la distante din ce in ce mai mari.

Comunicarea mediata include doua tipuri de relatii: comunicarea mediata tehnologic, care leaga grupuri umane mai putin numeroase, si comunicarea de masa, care leaga conglomerate sociale enorme in prima categorie (pe care J. Dominick o numeste „comunicare asistata de aparate', I. Black si J. Bryant „personal media', iar L. Grossberg „networkmedia') se incadreaza teleconferintele (realizate prin telefon), videoconferintele (prin Internet), dialogul prin e-mail, discursurile, spectacolele sau concertele amplificate prin instalatiile specifice etc. In a doua se regasesc acele forme de comunicare in care intre emitator si receptor se interpun instalatii tehnice sofisticate si institutii complexe: sistemul editorial, redactiile din presa scrisa, radio sau televiziune, studiourile de productie cinematografica sau discografica etc.

Datorita facilitatilor oferite de sistemul comunicarii de masa, accesul la informatii este democratizat: cei care doresc sa consulte datele respective pot sa le obtina fara ingradiri de natura politica, religioasa, rasiala, sociala. Exista insa limite de viteza de transmitere si de cost al accesului. Din aceasta perspectiva, istoria comunicarii de masa este o istorie a imbunatatirii constante a posibilitatilor tehnice si a cresterii numarului institutiilor specializate in producerea si distribuirea acestor bunuri, fapt ce a insemnat o scadere permanenta a costurilor de acces. Pentru a intelege acest adevar este suficient sa ne gandim la uriasele diferente de cantitate si pret dintre productia de carte din epoca lui Gutenberg si actualele fluxuri de aparitii editoriale, sau dintre pretul si calitatea sonora a primelor gramofoane si pretul si performantele actualilor lectori CD. Astfel, dupa J.B. Thompson, „aparitia comunicarii de masa poate fi interpretata ca aparitia, in Europa, la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-Iea, a unui ansamblu de institutii ocupate cu valorizarea economica a formelor simbolice si cu circulatia lor largita in timp si in spatiu'.

Ieftinirea produselor oferite de sistemul comunicarii de masa este determinata de industrializarea productiei si de generalizarea consumului. Serializarea si tipizarea, impunerea principiului bandei rulante, evitarea unicitatii artizanale (atat de importanta in creatia artistica) si aplicarea legilor pietei in definirea criteriilor de valoare ale unui produs au avut drept consecinta cresterea eficientei in producerea acestor bunuri si, implicit, cresterea fara precedent a cantitatii de informatie si divertisment oferite spre consum publicului larg. Pe de alta parte, numarul tot mai mare de consumatori a permis scaderea preturilor (de cumparare sau de inchiriere a dreptului de acces) ale bunului respectiv si atragerea unor noi categorii de public in sfera consumului de produse mass-media. Prin temeiurile ei economice, prin continut si estetica, prin formele de difuzare sociala, comunicarea de masa se dovedeste a fi, in mod evident, o ipostaza a culturii populare, non-elitiste: ea se adreseaza unei anume societati - societatea de masa - si genereaza o forma aparte de cultura -cultura de masa.

Conceptul sociologic de masa desemneaza un anume mod de agregare a indivizilor (diferit de alte moduri de agregare, cum ar fi grupul, publicul, multimea); masa reprezinta un conglomerat urias de oameni care nu se cunosc intre ei, nu se afla in relatii de proximitate spatiala, nu comunica, nu au valori si scopuri comune si pe care nu-i leaga decat un singur lucru - consumul aceluiasi produs cultural, distribuit pe scara larga prin tehnologii moderne. Asa cum subliniaza J. F. Tetu, modalitatile de comunicare specifice unui asemenea conglomerat „se bazeaza pe o indistinctie a indivizilor, astfel incat individualitatea fiecaruia conteaza mai putin in raport cu apartenenta sa la o comunitate, la o societate'.

In jurul acestui termen s-au purtat nenumarate dezbateri si polemici -sociologice, istorice, psihologice, politologice, filosofice. S. Olivesi, care a studiat istoria conceptului, arata ca in limbajul secolului al XIX-lea „masa' desemna paturile sociale inferioare, conglomeratele sociale amorfe, periculoase si violente. Ea se opunea (in special prin distinctiile propuse de Gabriel Tarde si Gustave Le Bon) „multimii' si „publicului': primul termen se refera la o grupare umana localizata precis (concentrata intr-o anumita zona), dominata de impulsuri afective, irationale si care se manifesta prin actiuni punctuale si imprevizibile; „publicul' reprezinta un ansamblu, limitat numeric, de indivizi, care au constiinta apartenentei la o comunitate de interese si care se manifesta in mod coerent, rareori cu violenta; „masa', in schimb, nu poate fi vazuta, masurata, personalizata: in conglomeratul anonim si pasiv individul se pierde si se instraineaza de esenta sa rationala, umana.

Pe baza acestei notiuni, atat de incarcata de judecati de valoare (marcate social si cultural), s-au dezvoltat conceptele de societate de masa, cultura de masa si comunicare de masa.



Societatea de masa. Aceasta sintagma este o constructie creata la sfarsitul secolului al XIX-lea pentru a descrie „societatile modeme in care formele traditionale de asociere precum comunitatea, clasa, etnicitatea si religia au decazut si in care predomina formele de organizare la scara larga, birocratizate si marcate de relatii impersonale. In termeni mai radicali, societatea de masa este caracterizata ca una in care populatia este o masa nediferentiata, rupta de radacinile ei comunitare, de traditie si de moralitatea arhaica, incapabila sa aiba gusturi culturale elevate sau clarviziune politica; in consecinta, ea este supusa influentelor afective sau starilor de moment si este usor de manipulat de politicieni fara scrupule'; din alta perspectiva, aceasta notiune defineste acele societati „in care cele mai multe institutii sunt organizate astfel incat sa poata lucra cu agregate mari de oameni si in care asemanarile dintre atitudinile si comportamentul indivizilor sunt considerate mai importante decat deosebirile'.

La temelia conceptului de societate de masa stau reflectiile unor teoreticieni precum Auguste Comte, F. Tonnies, Emile Durkheim, preocupati de gasirea unor note generale si (implicit) a unor notiuni prin care sa poata teoretiza modificarile sociale frapante aduse de dezvoltarea economiei capitaliste. Aceste transformari erau evidente mai ales atunci cand modul traditional de organizare a vietii sociale se confrunta cu cel specific aglomerarilor urbane modeme: primul aparea dominat de omogenitate (oamenii se cunosc, locuiesc in aceeasi zona, au traditii, valori si idealuri comune), in timp ce al doilea aparea marcat de eterogenitate (locuitorii marilor orase nu se cunosc, muncesc si locuiesc in zone indepartate unele de altele, nu au sentimentul ca impartasesc valori si idealuri comune, sunt in relatii de competitie si conflict). Opozitia romantica dintre sat si oras (trecut idilic - prezent decazut) s-a strecurat in noua configuratie teoretica, in care un mod de asociere „organic' (grupul traditional) se opune unui mod de agregare mecanic. Dupa Tony Bennet, „dezbaterile in jurul societatii de masa nu constituie in nici un caz, un corp unitar si integrat de teorii. Ele trebuie intelese ca o «perspectiva» de abordare, destul de dezlanata, perspectiva in care se intersecteaza mai multe teme: declinul «comunitatilor organice», aparitia culturii de masa, atomizarea sociala a «omului de masa». Luate impreuna, aceste teme au articulat o polifonie de reactii negative si pesimiste, referitoare la procesele de industrializare, de urbanizare, de dezvoltare a democratiilor populare, de educatie populara si de aparitie a formelor modeme de comunicare de masa'.

Societatea de masa se defineste prin:

a)        dispersia spatiala a membrilor sai;

b)        absenta unor forme coerente de organizare (caracterul „masificat');

c)        absenta traditiilor, valorilor si credintelor comune;

d)        slabirea autoritatii institutiilor si individualismul agresiv;

e)        consumul unor bunuri culturale eteroclite, produse in afara grupului, de institutii specializate, cu scopul de a fi comercializate;

f)          amplificarea izolarii si alienarii indivizilor. Cuvantul-cheie este eterogenitatea: „Lumea occidentala a cunoscut o crestere a eterogenitatii si individualitatii, o reducere a gradului in care societatea putea controla, in mod efectiv, prin mijloace infonnale, activitatea membrilor ei, o amplificare a instrainarii indivizilor in raport cu identificarea lor cu societatea ca intreg, o sporire a relatiilor sociale contractuale si o crestere a izolarii psihologice a oamenilor' .

Conceptul de „societate de masa' este deosebit de important pentru a intelege modul in care s-au format primele teorii despre sistemul mass-media (in special cele referitoare la efectele puternice ale presei asupra comportamentului indivizilor); la ora actuala insa, transformarile suferite de societatile contemporane si noile configuratii teoretice pun in lumina caracterul sau deja desuet. Societatea „post-moderna' s-a demasificat - in cadrul marilor aglomeratii urbane au fost reconstruite noi grupuri si, implicit, noi criterii identitare (de la vecinatatile traditionale la asociatiile voluntare, fie ele civice, sportive, de petrecere a timpului liber sau cultural-artistice); aceste retele comunitare au spart „masa' in numeroase tipuri de „public' si au devenit sursa unor curente de opinie, generatoare nu de miscari irationale si impredictibile, ci de actiuni concertate planificate. La randul lor, cercetarile sociologice si antropologice minutioase au relevat formele multiple de rezistenta prin care indivizii si grupurile se opun presiunilor masificarii; noile perspective deschise de aceste studii au pus sub semnul intrebarii validitatea conceptelor si teoriilor bazate pe ideea reactiilor omogene, de tip pasiv, ale unei mase de consumatori alienati, fara valori proprii, irationali si apatici.

Cultura de masa. Printr-un efect de simetrie, cultura specifica unei asemenea societati a fost individualizata prin acelasi epitet. In cele mai multe dintre lucrarile care au abordat aceasta realitate, cultura de masa a fost definita in mod negativ si globalizator: ea a aparut ca „un concept apocaliptic', ca o expresie a decaderii culturii clasice in contactul cu masele, cu noile tehnologii si cu lumea afacerilor; in plus, ea a fost conceputa ca o cultura unificatoare, care anihileaza celelalte forme de cultura si le inlocuieste, dictatorial, cu un surogat, alcatuit din elemente facile si vandabile luate din alte forme de creatie culturala. „Folosita de obicei in sens peiorativ, cu referire la cultura societatii de masa [], cultura de masa este definita nu de faptul ca este cultura maselor sau ca este produsa pentru a fi consumata de catre mase, ci de faptul ca ii lipsesc atat caracterul reflexiv si subtilitatea culturii «inalte» a elitelor (sociale, culturale sau academice), cat si simplitatea si concretetea culturii folclorice din societatile traditionale'.

In realitate, peisajul cultural contemporan nu este nici omogen si nici unitar. In societatile complexe ale secolului XX, diversele categorii sociale creeaza „subculturi' specifice, care convietuiesc, se intrepatrund si se influenteaza reciproc. O subcultura este „un ansamblu mai mult sau mai putin coerent de reprezentari, care isi trag radacinile din sfera culturala generala in care sunt integrate'. Fiecare din aceste campuri culturale este legat de o anumita categorie sociala, identificata de criterii etnice, de sex, de varsta sau de statut economic; de asemenea, diferentele geografice creeaza, si ele, anumite subculturi specifice. Din aceasta perspectiva, in spatiul cultural modem intalnim: (sub)cultura de elita (produsa in mediile intelectuale, de creatori specializati, pentru un public cultivat, intr-un context estetic definit de „canoane' elaborate in mod reflexiv); (sub)cultura folclorica (produsa in medii rurale, de creatori partial specializati, conform unor canoane traditionale non-discursive, pentru un public local); (sub)cultura populara (produsa in medii urbane si rurale, de persoane nespecializate, pentru diverse publicuri, pe baza unor canoane eteroclite, in permanenta schimbare); (sub)cultura de masa (produsa in institutii specializate, dupa canoane eterogene, pentru o piata larga, nediferentiata, de consumatori potentiali); alaturi de acestea exista si alte tipuri de subculturi, precum cele religioase, profesionale, alternative (counter-culture), etnice etc.



Cultura de masa se individualizeaza prin cateva caracteristici:

a)        generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale (pe principiul benzii rulante);

b)        standardizarea produselor (datorita fabricarii lor „in serie');

c)        cresterea distantei sociale dintre creatorii de bunuri culturale si publicul respectiv;

d)        inlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice (i.e. profitul adus de respectivul bun cultural devine criteriu de valoare);

e)        simplificarea continutul si eliminarea dimensiunii intelectuale in favoarea atributelor afective etc. In esenta, „cultura de masa desemneaza ansamblul comportamentelor, miturilor si reprezentarilor produse si difuzate conform unor tehnici industriale, in special al acelora care insotesc expansiunea sistemelor mass-media'.

Comunicarea de masa. Fenomenul atat de complex si contradictoriu al comunicarii de masa a cunoscut, dupa cum este si firesc, numeroase tipuri de definire si numeroase perspective de clasificare. Astfel, dupa Ch. Wright, „comunicarea de masa este orientata catre audiente largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de catre comunicator; mesajele sunt transmise in mod public si sunt calculate astfel incat sa ajunga repede la public, uneori chiar in mod simultan (cu emiterea lor); de obicei ele sunt tranziente si nu au caracter de documente inregistrate. in sfarsit, comunicatorul tinde sa fie integrat si sa actioneze in organizatii formale, care implica mari cheltuieli'. Michael Real sustine ca acest tip de comunicare „emana de la o sursa individuala sau organizationala, prin modalitati de codare si multiplicare electronice sau mecanice, adresandu-se unor audiente relativ mari, eterogene si anonime, care nu au decat posibilitati limitate de feedback'. Dupa alti autori, comunicarea de masa reprezinta „practica si produsul care ofera divertisment si informatii unei audiente formate din persoane necunoscute; aceste continuturi, transmise pe suporturi tiparite, sonore si audiovizuale, au statutul unor marfuri, care sunt produse industrial, cu ajutorul unor tehnologii complexe, sunt regularizate de stat si finantate de firme particulare; aceste continuturi sunt consumate in mod personal, privat, de catre publicul lor'; „suma institutiilor si a tehnicilor prin care grupuri specializate folosesc tehnologii moderne pentru a distribui continuturi simbolice unor audiente largi, eterogene si dispersate'; „ansamblul formelor institutionalizate de productie si difuzare, pe scara larga, a mesajelor; procesele de productie se bazeaza pe o diviziune a muncii precisa si implica forme de mediere complexe, precum sistemul editorial, de film, de radio sau de fotografie'.

In limbajul de specialitate, foarte adesea, aceasta notiune este considerata sinonima cu aceea de mass-media; acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvant englez (mass), care trimite la „masa' de consumatori ai acestor forme culturale, si un cuvant latin (media), in forma sa de plural, care se refera la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective. Daca primul element al constructiei este clar, cel de-al doilea reprezinta o sursa de permanente ambiguitati (conceptuale si lingvistice). Dupa Yves Lavoine, care a urmarit diversele acceptii pe care le are acest concept, „media' se refera, simultan, la mai multe lucruri diferite:

a) o tehnica sau un ansamblu de tehnici de

producere a mesajelor si de fabricare a unor suporturi manevrabile - ceea ce implica un anume timp de transport;

transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anume (unde hertziene, cablu) catre un terminal (receptor, monitor);

b)      ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;

c)       ansamblul organizatiilor care produc sau trateaza aceste mesaje'. La randul lor, autorii Dictionarului mass-media sustin ca termenul „media' se refera, simultan, la o tehnica anume, la un mod de folosire a acestei tehnici, la un public determinat, la institutiile specifice si la anumite genuri sau forme de exprimare.

In toate aceste acceptii, o idee ramane insa constanta: aceea de difuzare a unui produs catre mai multi receptori - „media' fiind fie suportul, fie tehnica, fie suma institutiilor, fie toate acestea la un loc, prin care se asigura circulatia mesajelor, intr-un mod din ce in ce mai rapid, pe arii geografice din ce in ce mai mari, catre conglomerate din ce in ce mai numeroase de oameni. La ora actuala, termenul „media' are tendinta sa se rupa de celalalt element al sintagmei („mass') si sa acopere, singur, aria de semnificatii specifice acestei constructii; multi specialisti considera ca o asemenea autonomizare a cuvantului se datoreaza influentei exercitate de opera lui Marshall McLuhan, care a folosit cuvantul „media' pentru a desemna simultan ansamblul tehnicilor (inclusiv suporturilor) de comunicare si ansamblul institutiilor si produselor create in cadrul sistemului comunicarii de masa.

Termenul „media' a generat, in ultimii ani, numeroase constructii derivate; daca unele dintre acestea au avut un caracter conjunctural si nu au reusit sa se impuna (vezi formule ca: mediacratie, mediamat, mediamorfoza, medio-logie, mediagenie, mediativitate, supra-mediere), alte constructii lingvistice au intrat deja in limbajul de specialitate, denumind fie anumite realizari ale noilor tehnologii (multimedia, hypermedia, mediateca), fie anumite activitati specifice: ma gandesc in mod special la notiunile de mediere si mediatizare. Primul cuvant se refera la acele suporturi care se interpun, in actul comunicarii, intre emitator si receptor: astfel, limba naturala (pe suport sonor sau material - papirus, tablita de lut, hartie, ecran) sau limbajele artificiale (Morse, al surdomutilor, al calculatoarelor) efectueaza o actiune de mediere in actele de comunicare umana. In schimb, mediatizarea se refera la actul prin care anumite mesaje sunt transformate, sub influenta sistemului mass-media, in timpul procesului de productie si difuzare specific comunicarii de masa.



Elementele componente ale sistemului mass-media pot fi ordonate in diverse categorii, in functie de criteriul de clasificare folosit:

a)      dupa suportul pe care este transmis mesajul, putem deosebi media tiparite (carti, ziare si reviste, afise) de cele electronice (radio, televiziune, calculatoare);

b)      dupa modul de achizitionare, distingem produsele cumparate direct (carti, ziare, reviste, casete si CD-uri), cele pentru care se plateste o taxa de acces (televiziunea pe unde hertziene sau prin cablu, Internet), cele pentru care nu se plateste un pret direct (radioul si televiziunea comerciale) si cele pentru care se plateste numai pentru unitatea aleasa din ansamblul intregului produs (pay-per-view);

c)      dupa continut, se pot separa media de informare de cele de divertisment si de cele de publicitate;

d)      dupa marimea publicului care primeste aceste mesaje, pot fi identificate media de masa, media de grup (presa de intreprindere, afisele din institutii, televiziunea cu circuit inchis) si media individuale (lectorul CD, aparatul de fotografiat, walkman-ul);

e)      dupa caracteristicile tehnice, limitandu-ne la atributele suporturilor, putem diferentia media de difuzare (transmit mesaje: cablu, unde hertziene) si media autonome (traduc semnalele si permit intelegerea mesajului: radioul, monitorul TV, consola de joc, lectorul laser);

f)       dupa functie: media de informare (stocheaza si prelucreaza date), media de reprezentare (permit lectura mesajelor) si media de distributie (transmit mesaje - sistemele de telecomunicatii);

g)      dupa modul de corelare a comunicatorilor, avem media off-line - contin mesaje pe un suport care nu permite comunicarea directa: cartea, ziarul, CD-ul, banda electromagnetica, si media on-line - transmit mesaje, leaga comunicatorii, ofera diverse servicii: ansamblul magistralelor informatiei.

La ora actuala, in peisajul comunicarii de masa, pe langa tipurile „traditionale' de media au aparut si s-au impus forme noi de comunicare - asa-numitele media noi. Acestea combina elemente textuale si grafice (specifice, pana de curand, presei scrise) cu sunete si imagini in miscare (tipice audiovizualului traditional), cu imagini de sinteza si cu facilitatile tehnologice oferite de calculatoare, generand produse care, prin unitatile componente, sunt similare cu cele din mass-media „clasice', dar care, prin modul de asamblare si de utilizare (caracterul interactiv), sunt total diferite. Frecvent, noile media sunt denumite cu termenul generic multimedia.

Ideea care sta la baza acestor sisteme este aceea a convergentei: ea a fost teoretizata, inca din 1978, de Nicholas Negroponte, cercetator la Massachusetts Institute of Technology; acesta a sustinut necesitatea combinarii industriilor mass-media cu industriile calculatoarelor si cu sistemele de telecomunicatii, pentru realizarea unei noi galaxii de comunicare. In urma acestor convergente s-au nascut sistemele „on-line' (de la posta electronica sau e-mail, prin care se transmit mesaje personalizate unor receptori cunoscuti sau necunoscuti, la World Wide Web, prin care mase enorme de oameni au acces la banci de date stranse in diverse „site'-uri), teletextul (transmiterea de texte scrise prin canalele de televiziune), jocurile video (care combina imagini, texte, grafice, controlate prin programe de calculator si accesibile pe monitoare TV sau de calculator), imaginile si spectacolele holografice, televiziunea digitala, presa scrisa digitala, magistralele informatiei (concentrarea pe un monitor a mai multe canale - televiziune, radio, calculator, presa scrisa), crearea de realitati virtuale etc. Prin unele caracteristici, aceste sisteme sunt asemanatoare cu mass-media (au capacitatea de a atinge audiente uriase, eterogene, departate geografic; au o mare viteza de transmitere; sunt finantate prin cumparare directa, inchirierea dreptului de acces, sponsorizare sau vanzarea de spatiu / timp pentru publicitate); prin alte aspecte, noile media par mai apropiate de formele de comunicare interpersonala, mediate tehnologic (transmit atat mesaje elaborate de specialisti, cat si mesaje fabricate de persoane particulare, ofera facilitati de dialog intim, continuturile transmise nu pot fi controlate de autoritatile statale).

Dintr-o perspectiva sintetica, mass-media (sau formele „clasice' ale comunicarii de masa) se refera la „institutiile sociale care se ocupa cu producerea si distributia cunostintelor si care se disting prin urmatoarele caracteristici:

folosirea unor tehnici (relativ) avansate pentru productia de masa si distribuirea mesajelor;

organizarea riguroasa si reglementarea sociala a activitatii lor;

trimiterea mesajelor catre audiente (in mod potential) foarte mari, care sunt necunoscute comunicatorului si libere sa-i preia mesajele sau sa le refuze'.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1030
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site