CAPACITATILE COORDINATIVE IN DANSUL SPORTIV

Foerster (1902), defineste coordonarea "capacitatea de a scoate la iveala, cu ajutorul contractiei musculare, efecte exterioare care contribuie la indeplinirea unei teme precise, in conditiile de consum energetic redus". El precizeaza trei conditii ce trebuie indeplinite ca sa putem vorbi despre coordonare:

scopul urmarit;

efectul sa fie realizat cu un consum energetic redus;

simtul subiectiv sa fie de usurinta si siguranta in executie;

Mitra, Gh. si Mogos, A. (1977), vorbind despre indemanare, specifica faptul ca la baza sa sta coordonarea, proces important al activitatii organismului indeplinit de SNC. Coordonarea, dupa aceiasi autori, se realizeaza prin intermediul inhibitiei corticale, proces nervos care corecteaza si regleaza permanent excitatia nervoasa.

Capacitatea de coordonare poate fi definita ca o calitate psihomotrica complexa, ce are la baza corelatia intre sistemul nervos central si musculatura scheletica in timpul efectuarii unei miscari.

Epuran, M. si Horghidan, V. (1994), situeaza in randul componentelor psihomotricitatii, alaturi de schema corporala, lateralitatea, rapiditatea miscarilor ideomotricitate si coordonare dinamica (a corpului intreg si a segmentelor sale ), coordonarea statica - echilibrarea, coordonarea perceptiv-motrica ( perceptia spatiului, ritmului si a miscarilor proprii).

Capacitati coordinative generale si speciale

Capacitatile coordinative generale sunt rezultatul unei instruiri gestuale polivalente in diferite actiuni motrice sau sporturi. Ele se manifesta in diferite domenii ale vietii cotidiene si in sport prin faptul ca problemele gestuale oarecare pot fi rezolvate in mod creator (dupa Harre, D., Deltow, Ritter, 1984).

Capacitatile coordinative speciale se dezvolta mai mult in cadrul disciplinelor sportive considerate si dupa Ozolin, N. (1984) " cu insusiri variate in tehnica sportiva in functie de disciplina sau de diverse combinatii."

Capacitatile coordinative vor fi imbunatatite esential daca fiecare dintre componente este la fel de rational dezvoltata cum se intampla in cazul capacitatilor conditionale.

Indemanarea prezentata drept calitate motrica, ofera teren de discuiii intre specialisti, ea fiind in acelasi timp subdivizata, prezentata sub diverse denumiri cu diverse continuturi. Dupa parerea acestora nu se poate pune egal intre capacitatea de coordonare si indemanare, punct de vedere la care subscriem.

Letzelter (1985), distinge grupa calitatilor coordinative cu doua subgrupe: mobilitate (statica, dinamica, activa, pasiva, generala, speciala) si indemanare (psihomotrica, capacitate de invatare, indemanare speciala).

Hirtz, P. (1972), defineste indemanarea, o calitate de baza a coordonarii.

Se admit ca fiind componente ale capacitatii coordinative:

capacitatea de adaptare

capacitatea de reactie

capacitatea de ghidare, combinare

capacitatea de echilibru

- capacitatea de agilitate, indemanare

Weineck, J. (1980), imparte capacitatile coordinative generale in:

Hirtz, P. (1972) a subordonat celor trei capacitati de baza, cinci capacitati coordinative fundamentale pe care a incercat sa le clasifice ierarhic astfel:

1.capacitatea de orientare spatiala

2.capacitatea de diferentiere chinestezica

3.capacitatea de reactie

4.capacitatea de echilibru

5.capacitatea de ritm (simtul ritmic)

Blume, (1981) citat de Manno, R. (1996), face urmatoarea schema:

1.capacitatea de combinare si cuplare a miscarilor

2.capacitatea de orientare spatio-temporala

3.capacitatea de diferentiere chinestezica

4.capacitatea de echilibru

5.capacitatea de reactie motrica

6.capacitatea de transformare a miscarilor

7.capacitatea ritmica

Schema clasificarii aptitudinilor coordinative

(Blume, 1981, citat de Manno, R., 1996)

Schema capacitatilor coordinative

(Weineck, J., 1980)

Programare Comparatie intre valoarea urmarita si cea reala

(circuit de reglare si de control (circuit de reglare

intern) si de control extern)

Nivel de perturbare

Model simplificat al coordonarii actului motor

(Manno, R., 1996)

Solutia problemelor de coordonare impuse de un act motor sportiv trece prin realizarea mai multor functii partiale:

executia miscarii propriu-zise de catre organele motorii. Organul de controlat si de reglat este musculatura scheletica, care este componenta activa a aparatului motor.

Programarea desfasurarii miscarii, care permite achizitionarea si transmiterea informatiilor privind rezultatele momentane si finale ale actului motor.

Programarea desfasurarii miscarii, cu prevederea anticipata a rezultatelor sale momentane si finale (anticipare).

Compararea informatiei la intrare (valoare reala), cu programul actiunii si cu obiectivul prevazut (valoare ceruta sau nominala).

Procesul de control si de reglare propriu-zis, adica transmiterea la muschi a stimulilor de control si de reglare.

Memoria motrica, cea care inregistreaza programul miscarii efectuate, transformarile sale, si care intervine, de asemenea, prin fragmente de exercitii motrice similare inregistrate deja. Rolul sau este esential in invatarea miscarii (Schnabel, Meinel, 1984).

2. CAPACITATILE COORDINATIVE - ELEMENTE ALE COMPORTAMENTULUI MOTRIC IN DANSUL SPORTIV

2.1. Rolul sistemului analizatorilor in dansul sportiv

Analizatorii cu cea mai mare pondere in desfasurarea miscarilor de dans sunt analizatorii chinestezic, vizual, auditiv, tactil, vestibular. Toti contribuie in realizarea cu succes a actelor si actiunilor motrice specifice dansului, intr-o masura in care nu ne putem permite sa consideram ca unul ar fi mai important decat celalalt. Daca un subiect ar fi lipsit de unul din aceste simturi, dansul nu ar putea capata valoarea pe care o dorim, din punct de vedere al tehnicitatii si plasticitatii sale.

Auzul contribuie in realizarea concordantei miscarilor cu muzica pe care in dansul sportiv trebuie sa o respectam cu strictete dupa anumite reguli, astfel daca nu se danseaza pe muzica, specialistii considera ca perechea nu danseaza.

Simtul tactil realizeaza o legatura intre parteneri, ei reusesc sa se simta reciproc prin contactele de la nivelul mainilor, numita "priza", prin atingerile corpurilor, prin exercitarea presiunilor la conducerea in timpul dansului,       prin controlul pasilor in timpul pasirii pe podea (parchetul) de dans si absolut in tot ce inseamna colaborarea dintre cei doi parteneri.

Analizatorul vestibular este raspunzator de mentinerile corpurilor in echilibru in timpul dansului. Miscarile sunt foarte complexe, necesitand permanent echilibru, precizie in momentele statice, in momentele dinamice, acestea alternand datorita coregrafiei realizate, dar si in figurile exersate.

Vazul, dupa cum stim culege cele mai multe informatii din mediul extern, asigurandu-ne un suport pentru a ne realiza conexiunile cu ceilalti indivizi. Ca si in viata de zi cu zi, vederea contribuie in dans la formarea bazelor miscarilor dupa modele vizualizate, explicatia figurilor trebuie sa fie insotita si de demonstratie, ceea ce ajuta foarte mult invatarea. Partenerii in timpul dansului se privesc intre ei, colaboreaza, se misca in sincron sau din contra, fiecare trebuie sa fie atent la miscarile celuilalt pentru o executie coregrafica desavarsita.

Analizatorul chinestezic este cu precadere un suport al tuturor miscarilor corpului. "Simtul partenerului sau a partenerei", reprezinta acea percepere kinestezica pe care o dobandesti in timp, dupa o perioada in care incepi sa-ti cunosti propriile posibilitati si sa participi efectiv prin acomodarea cu celalalt la imbunatatirea actelor motrice.

2.2. Metode generale de imbunatatire a capacitatilor

coordinative

Desi unele componente ale capacitatii coordinative prezinta un optim de dezvoltare la un anumit moment, iar altele sunt practic nedezvoltate, putem spune ca ele ar avea ca interval de maturizare perioada dintre varstele 7 si 10 ani (Hirtz, P., 1978)

Gagea, A., considera ca obligatorii pentru seturile de metode si mijloace folosite pentru dezvoltarea capacitatilor coordinative urmatoarele atribute:

sa fie adecvate, acest aspect presupunand diagnosticarea exacta a nivelului capacitatilor coordinative asupra carora urmeaza sa se actioneze. Mijloacele trebuie sa actioneze optim in vederea obtinerii rezultatelor scontate;

sa fie riguros dozate, tinand cont de nivelul atins in dezvoltarea capacitatilor coordinative, de varsta, experienta motrica,etc.;

sa actioneze asociat, in cadrul procesului de pregatire sportiva;

sa fie asigurata o iteratie corespunzatoare, succesiunea folosirii acestor mijloace in programul de pregatire sa fie adecvata obiectivului si ritmului de progres al sportivului.

Acelasi autor (Gagea, A., 2002), considera ca dezvoltarea coordonarii trebuie sa aiba antrenamente cu teme destinate special acestui scop. "Prin repetarea controlata, forma miscarii se apropie din ce in ce mai mult de ceea ce, conventional, numim miscare bine controlata. De fapt este vorba de continuarea fenomenului de learning prin stereotipie". Procesul de ameliorare a coordonarii este foarte limitat si in acelasi timp individualizat, deoarece la acelasi volum indivizii progreseaza diferit, iar cresterea volumului nu da cresteri importante ale coordonarii.

In cazul capacitatilor coordinative, in literatura de specialitate gasim doua categorii de metode folosite in vederea cresterii nivelului de dezvoltare si anume:

metode generale

metode specifice

Weineck, J. (1983), adauga la acestea, metodele de formare a reprezentarii motrice, considerand ca aceasta sta la baza invatarii actelor motrice. In functie de varsta, capacitatea de efort intelectual si nivelul dezvoltarii capacitatilor coordinative, autorul propune doua metode considerate cu un foarte bun randament:

metoda informarii vizuale

Folosita in special la incepatori, pentru care reprezentarea desfasurarii actului motric este in mod esential un cliseu vizual. In mod contrar, la sportivii/elevii avansati, aceasta metoda nu acopera decat in mica masura informatiile chinestezice.

metoda informatiei verbale

Aceasta metoda poate preceda, succeda si/sau poate fi utilizata concomitent cu metoda vizuala. Ea vine sa precizeze, sa clarifice actul motric ce urmeaza a fi realizat.

Cele doua metode se completeaza reciproc, utilizarea lor impreuna fiind varianta optima pentru o intelegere cat mai buna a actului motric in general.

Metode generale de imbunatatire a capacitatilor coordinative

Harre, D. (1979), prezinta pentru dezvoltarea capacitatilor coordinative urmatoarele metode:

variatia executiei miscarilor

Se realizeaza fie prin imbinarea unor faze partiale ale unei secvente motrice fie executand numai anumite secvente, variind ritmul.

variatia conditiilor externe

Are in vedere variatii ale conditiilor si diensiunilor ambientale, sau ale aparaturilor folosite in executie si ale spatiilor.

- combinarea unor deprinderi motrice automatizate

Presupune legarea succesiva sau concomitenta a deprinderilor motrice insusite. Metoda se poate aplica numai in cazul automatizarii deprinderilor, altfel se inregistreaza greseli in executie.

exersarea cu cronometrarea timpului

Are in vedere executarea unor exercitii bine cunoscute cat mai curand posibil, sau in limite de timp minime si maxime, care se vor inregistra.

variatia informatiilor

Presupune extinderea sau restrangerea informatiilor primite de sportiv/elev, in functie de modificarile mediului. O crestere a numarului de informatii furnizate, va mari capacitatea de control a acestuia. Rezultate optime se pot obtine obstructionand una din informatiile primite (vizuala) sau excluzand pe cele acustice.

exercitii executate pe fond de oboseala

Dupa un efort, sportivului i se cere sa efectueze o serie de actiuni cu un inalt grad de dificultate din punct de vedere al cooperarii. Avand in vedere faptul ca exercitiile utilizate trebuie bine stapanite sub aspectul executiei tehnice, aceasta metoda nu se poate folosi in fazele de modificare a tehnicii.

exercitii in care se urmaresc imitarea unor secvente motrice stabilite

exercitii de pe ambele parti

Aceste doua metode de la final, permit multe variatii si pot fi legate intre ele. Alegerea lor este impusa de natura capacitatii de coordonare ce urmeaza a fi dezvoltata, obtinandu-se rezultate numai in cazul variatiei continue a stimulilor.

2.3. Metode specifice de imbunatatire a capacitatilor coordinative

1. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de combinare si cuplare a miscarilor:

conexiunea progresiva, partiala sau totala, dintre doua deprinderi cu accentuarea anumitor componente;

executiile de coordonare segmentara, intre membrele superioare si inferioare;

dezvoltarea progresiva a lateralitatii, folosind miscarile asimetrice cu dificultati crescande;

structuri cu folosirea acelorasi pasi specifici in combinatii diferite.

2. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de orientare spatio-temporala:

observarea celorlalti sportivi, in miscare si de pe loc;

deplasarea in spatii si pe distante prestabilite;

folosirea unor spatii diferite de cele standard;

folosirea unor pozitii, situatii si miscari neobisnuite;

posibilitatea observarii si autoobservarii prin mijloace video si/sau oglinzi.

3. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de diferentiere chinestezica:

toate exercitiile in care exista o crestere progresiva a nivelului de precizie;

lucru in perechi, realizarea unor prize cu posibilitatea de reactie la miscarea partenerului(ei) stimul-raspuns.

4. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de echilibru:

toate exercitiile care stimuleaza echilibrul propriului corp si al partenerului(ei);

exercitii de mentinere a unor pozitii pe acompaniament muzical, cu timp prestabilit;

studiu la bara de perete din dansul clasic si elemente adaptate;

studiu din dansul clasic si modern la centru.

5. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de reactie motrica:

situatiile in care se impune reactia la stimuli vizuali, acustici, tactili, chinestezici, intr-o forma progresiv-complexa;

lucru prin imitatie sau in oglinda, improvizatii.

6. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de transformare a miscarii:

crearea unor situatii in care sunt necesare modificari neprevazute ale actiunilor (greseli ale partenerilor, ciocniri ale perechilor in ring).

7. Metode pentru dezvoltarea capacitatii de ritmicizare (simtul ritmului):

variatii de ritm;

executie cu muzica cronometrata si apoi fara muzica tot cronometrata;

imprimarea unor accente ale ritmului de executie.

2.4. Metodica generala de invatare si acomodare cu muzica

Notiuni generale de muzica

Deoarece miscarea este un proces care se desfasoara in timp si in spatiu pentru oricare specialist sau cursant este importanta cunoasterea duratelor notelor muzicale si orientarea in privinta notiunilor de baza.

Durata valorilor notelor muzicale

Pentru scrierea duratelor valorilor notelor muzicale in general este valabil principiul injumatatirii.

Cea mai mare valoare muzicala o are nota intreaga - "O", care are valoare de patru timpi muzicali.

Daca injumatatim o nota intreaga, vom avea o jumatate de valoare, adica o doime, cu valoarea a doi timpi muzicali.

Jumatatea doimii reprezinta patrimea si are valoarea unui timp muzical.

La randul ei, patrimea impartita in jumatate reprezinta optimea care este o jumatate de timp muzical.

Optimea impartita in doua ne da saisprezecimea, reprezinta un sfert de nota muzicala.

De aici se pot imparti saisprezecimile si ne dau treizecisidoimile.

Valorile notelor muzicale se micsoreaza cel mai des prin impartirea la jumatate, mai rar prin impartirea la trei. Impartirea notelor este posibila nu numai la doi sau trei, ea poate fi impartita la cinci, sase, sapte, opt, noua: quintola, sextola, septola, octola, novemola. In muzica ritmurile de triola, quintola, etc., au intotdeauna o semnificatie deosebita.

Tactul

Masura muzicala - reprezinta unitatea de masura in muzica si este exprimata in scris prin intervalul dintre doua bare.

Fiecare masura muzicala are un numar de valori de note care nu se schimba si care este indicat la inceputul oricarei masuri muzicale, imediat dupa cheia sol printr-o fractie in care numaratorul precizeaza cate note sunt intr-o masura muzicala: 4/4 = cate note sunt in masura muzicala de valoarea numitorului.

Numitorul arata valoarea notei muzicale: doua patrimi - 2/4, trei patrimi - 3/4, patru patrimi - 4/4, sase optimi - 6/8. Dansurile din sectiunea standard sunt scrise in urmatoarele masuri muzicale:

3/4este masura muzicala pentru vals lent si vals vienez

4/4 este masura muzicala pentru slow foxtrot si quick step

2/4 si 4/4 sunt masuri muzicale pentru tango

Dansurile latino-americane sunt si ele scrise in anumite masuri muzicale:

2/4 sunt samba si pass doble

4/4 sunt cha-cha-cha, rumba si jive.

Tactul, ca ordonata de timp se refera nu numai la sunet, el pulseaza si in pauzele muzicale.

Ritmul da caracterul muzicii si este alternanta regulata in timp a diferitelor sunete mai lungi sau mai scurte, succesiune in care se prezinta tmpii tari accentuati si timpii semitari sau slabi, neaccentuati.

Ritmul muzicii, caracterul tactului (par, impar sau impus) si tempoul schimbator sau identic (rapid, lent, accelerat sau incetinit) al muzicii, determina caracterul miscarii.

Tempoul este viteza cu care se executa o bucata muzicala, gradul de viteza cu care se succed timpii intr-o fraza muzicala:

Exemplu de tempo:

- adagio = foarte lent

- largo = larg = lent

- allegretto = putin mai rapid

- moderato = moderat

- vivace = vioi

- presto = rapid, foarte rapid

In dansul sportiv, avem o varietate de tempouri chiar daca avem aceleasi masuri muzicale.

De exemplu, valsurile au aceeasi masura muzicala de 3/4 ,aceeasi frazare muzicala de 6 timpi = 2 masuri, dar valsul lent are 29-30 de masuri/min, valsul vienez are 60 masuri/min. De aceea valsul lent are un caracter de multe ori dramatic, liric, iar valsul vienez are de multe ori caracter vioi, jucaus, plutitor.

Tangoul are 33 masuri/min, foxtrot-ul are 29-30 masuri/min, quick step-ul are 50 masuri/min, toate scrise in masura de 4/4, difera dupa viteza de desfasurare in timp a masurilor muzicale si de aici si un caracter diferit.

Acelasi lucru se intampla si in sectiunea latino-americane unde samba are 50-52 masuri/min, paso doble are 60-62 masuri/min, ambele scrise in masura de 2/4, difera foarte mult dupa tempo si caracter; jive-ul are 42-44 masuri/min, rumba 25-27 masuri/min, cha-cha-ul are 28-30 masuri/min, scrise in 4/4, difera dupa tempo si caracteristicile de aranjament muzical, caracter.

Intensitatea sunetelor

Sunetele care formeaza frazele muzicale au diferite nuante, gradatii de factori, intensitate si se noteaza prin:

- pianissimo - foarte incet

- mezzo forte - potrivit

- forte - tare

- fortissimo - foarte tare

- stacato - sacadat, intrerupt

- crescendo - creste

- descrescendo - descrestere

Intensitatea sunetelor se concretizeaza in miscari line, energice, sacadate, tensionate, relaxate, etc., in functie de ceea ce exprima piesa muzicala.

Coloratura muzicala a unei piese reprezinta ansamblul ideilor si sentimentelor transmise de catre mijloacele de expresie muzicala (instrumentatie, voce) denumita coloratura emotionala. Caracterul muzicii poate fi vesel, melancolic, eroic, saltaret, romantic, liric. Trebuie sa existe o concordanta intre caracterul muzicii, cu linia generala afectiva si executia motrica. Pentru aceasta se impune:

selectionarea miscarilor potrivite caracterului muzical;

executie motrica intr-o maniera interpretativa care sa sublinieze coloratura afectiva si care sa prezinte comunicarea nonverbala a mesajului dorit.

In dansul sportiv, muzica ocupa un rol esential. Fara ea nu se poate dansa si dansul nu ar fi existat. Cand ne apucam sa studiem dansul, trebuie sa stim sa ascultam o piesa muzicala, sa depistam ritmul, tempoul muzical, sa intelegem caracterul muzicii ca sa stim ce putem dansa si cum putem interpreta muzica prin miscare.

Miscarile, figurile de dans trebuie insusite in ritmul melodiei. Caracterul muzicii ne transmite cu ce atitudine trebuie sa dansam: impulsiv, temperamental, sacadat, cursiv, languros.

Descrierea figurilor de dans este facuta adesea in termeni de pasi de "quick" (rapid) si "slow" (lent).

Un pas "quick" are valoare de un timp muzical, adica o patrime, un pas "slow" ocupa doi timpi muzcali.

In unele dansuri lente se complica lucrurile. De exemplu in cha-cha, unde sunt opt note, fiecare ocupand o jumatate de timp sau in samba unde sunt saisprezece note fiecare ocupand o patrime dintr-un timp si punctand opt note, ocupand trei patrim din timp.

In sistemul "cut", interpretarea muzicii s-a simplificat in functie de timpii accentuati. In general, daca se foloseste sistemul simplificat, muzica este mult mai usor de scris si de interpretat pentru dansatori. In zilele noastre toate dansurile sunt scrise in aceasta maniera. Foarte important pentru dansatori este tempoul dansului exprimat in numarul de masuri muzicale pe minut.

Tempourile variaza in functie de nivelul de pregatire al dansatorilor. Pentru incepatori acestea vor fi mai simple, mai usor de interpretat, urmand ca pe masura ce nivelul de pregatire creste, sa se complice si modul de interpretare a tempoului.

Inainte de a trece la partea de predare a exercitiilor si pasilor de dans, trebuie sa ne educam ritmicitatea motrica prin:

- auditie muzicala;

depistarea masurii, frazei muzicale, a timpilor accentuati si a caracterului muzicii;

numaratoarea timpilor pe masura sau fraza muzicala;

percutie realizata pe fiecare valoare de nota muzicala, apoi pe timpii accentuati;

percutie realizata dupa felul in care realizam pasii caracteristici acelui dans;

jocuri muzicale: unii numara sau realizeaza percutie pe timpii accentuati, altii pe timpii neaccentuati;

jocuri muzicale pe echipe: o echipa executa percutie pe prima fraza sau masura muzicala, cealalta echipa raspunde la urmatoarea masura sau fraza muzicala;

jocuri muzicale si cu tactare pe pasi simpli ca: variante de mers, variante de bataie pe loc din picior(are), variante de saltari pe loc si in deplasare, combinarea batailor din palme cu bataile din picioare, etc.

Exemplu: avem masura muzicala de 2/4 din samba.

dupa audiere, se tacteaza timpul 1 din masura muzicala prin bataie din palme sau lovirea unui segment corporal cu palma, bataie din picior, etc.,

depistarea frazei muzicale si tactarea timpilor impari (1,3,5,7), apoi numai a timpilor pari (2,4,6,8),

percutie dupa modul de realizare a pasului, respectiv 1&2, (pe T1 - o baaaie; pe T2 - doua batai),

baietii fac percutie pe timpul 1, fetele pe timpul 2 cu 2 batai,

se executa mai intai varianta de mers cu percutie apoi se trece la realizarea pasului pe care dorim sa-l invatam.

Aceste exemple de jocuri pot continua, deoarece, sunt multe moduri de a realiza o acomodare eficienta cu muzica caracteristica dansului pe care dorim sa-l invatam.

Jocurile muzicale sunt foarte utile si in acelasi timp si distractive pentru perceperea corecta a particularitatilor muzicale. Relatia muzica-miscare este de coordonare a miscarilor din punct de vedere al tempoului si ritmului.