Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


JOHANN SEBASTIAN BACH(1685-1750)

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic



JOHANN SEBASTIAN BACH(1685-1750)

In evolutia uimitoare a muzicii clasice universale, Bach reprezinta piscul cel mai inalt. Din maretia lui s-a dezvoltat relieful ganditorilor prin sunete de-a lungul istoriei muzicii pana in zilele noastre.



Inaltimea geniului sau este dublata de o existenta simpla, impartita intre creatie, interpretare si educatie muzicala si de o modestie ce a fost exemplu pentru generatii de muzicieni.

S-a nascut la 21 martie 1685 in Germania la Eisenach fiind cel mai mic fiu al lui Johann Ambrosius Bach (muzician al oraselor Erfurt si Eisenach). S-a bucurat putin de caldura si ambianta muzicala a familiei, parintii murindu-i cand nu implinise decat zece ani.

A fost primit in casa fratelui sau mai mare Johann Cristoph care s-a dovedit un indrumator sever in tainele compozitiei si in arta cantatului la clavecin.

A urmat cursurile gimnaziale la Eisenach si apoi la Ohrdruf unde s-a dovedit a fi un elev exceptional (mai ales la latina si la muzica in cadrul unei formatiuni corale sever instruita). Totusi acumula multe absente preferand sa asculte orga din biserica vecina scolii.

Avand un bagaj de cunostinte muzicale destul de bun datorat tatalui sau(instrumentist de coarde si suflat), fratelui mai mare(compozitie si clavecin) si unchiului sau prin intermediul caruia deslusise tainele orgii ca si formatiei corale de la Ohrdruf, Johann Sebastian Bach obtine la 15 ani un loc in corul gimnaziului bisericii Sf. Michael din Lűneburg mai intai ca vocalist si dupa schimbarea vocii ca violonist si organist. I se asigura intretinerea si chiar o mica leafa dar mai ales avea acces la bogata biblioteca a scolii ceea ce ii intregeste prima etapa a instruirii muzicale. Astfel coristul Bach are prilejul sa cunoasca bine muzica corala bisericeasca, instrumentistul sa-si desavarseasca tehnica si arta interpretativa, compozitorul sa analizeze in profunzime lucrarile maestrilor inaintasi sau contemporani. Acum i-a contact cu maestria stilului organistic nord-germanic si se hotaraste sa mearga la Hamburg pe jos pentru a-l asculta pe batranul organist Jon Adams Reinken (a carui maniera libera de a trata coralele, fantezia prelucrarilor, a variatiunilor si a momentelor improvizatorice, au influentat puternic gandirea muzicala si arta componistica a lui Bach). Tot acum i-a contact cu muzica franceza la resedinta ducelui Brunswick (casatorit cu o frantuzoaica iubitoare de arta). Prin intermediul lui Thomas de la Selle (care-i remarcase marele talent) participa la seratele muzicale ale castelului asaltat de ambianta muzicala laica franceza – concerte, balete, opere. Doreste foarte mult sa invete limba franceza.

Tot acum, a invatat de la fabricantul de orgi J. B. Held sa construiasca si sa repare orgi si curand si-a depasit profesorul.

In 1703 putem spune ca incepe cariera de muzician angajat a marelui Bach.

A fost angajat violonist in orchestra particulara a ducelui Johann Ernest de Weimar. In august 1703 organist la Neue Kirche din Arnstadt unde compune cantata “Pentru ca tu nu mi-ai lasat sufletul in infern” si primele pagini pentru clavecin “Capriciu despre plecarea fratelui mult iubit”. Compune deasemenea tocate, preludii si fugi.

La Arnstadt se va casatori cu Maria Barbara(o verisoara indepartata) in anul 1707. Plecarea la Lübeck pe jos pentru a asculta vestita arta a lui Buxtehude(unde sta patru luni neglijandu-si seviciul) da nastere la un conflict cu autoritatile bisericesti. Este nevoit sa plece de acolo la Mulhausen unde este primit cu entuziasm in urma unei auditii ca organist la Blasiuskirche. A cantat la orga la toate slujbele religioase copiind lucrari valoroase pentru a imbogati repertoriul coral si biblioteca bisericii. A instruit elevi coristi, a fost foarte apreciat si i-a fost tiparita prima lucrare “Cantata Gott ist mein König” creata cu prilejul alegerii consiliului municipal. Desi intentiona sa ramana aici, intervin dispute agresive intre confesiuni, fiind nevoit sa plece; din vara anului 1708 putem spune ca incepe perioada laica a lui Bach, angajat ca muzician de curte, mai intai la Weimar ca organist in serviciul ducelui de Saxa (1708 - 1717), apoi la Kothen.

In 15 ani de slujba la resedinte princiare, fenomenalul sau talent a entuziasmat si i-au adus renume si invitatii la curtile din orasele invecinate, pentru a concerta sau pentru a-si spune parerea ca expert in constructia orgii.

Este perioada in care Bach compune si cea mai mare parte a lucrarilor sale pentru orga. Impresionant este numarul mare de preludii, fugi, tocate, fantezii ce dateaza din aceasta perioada de la Weimar ca si celebra “Passacaglia” in do minor.

Admiratia pentru muzica italiana(mult cantata aici) ca si transcrierea creatiilor lui Frescobaldi, Marcello, Vivaldi, Albioni, Corelli continua sa fie o buna metoda pentru studierea structurii, formei si a ideilor muzicale, ceea ce duce la desavarsirea artei sale unice.

La Weimar este multumit. Are casa sa si sapte copii cu Maria Barbara , dintre care numai trei traiesc si vor deveni muzicieni.

Aici a avut Bach primii discipoli si admiratori ce-i vor deveni prieteni, fermecati de arta sa la clavecin si la orga. Cu toata recunoasterea valorii sale, Bach a incheiat deceniul petrecut la Weimar in arest pentru indrazneala de a-si fi dat demisia pentru ca i se refuzase numirea in postul de Capellmaister. Aceasta numire o va obtine la curtea din Köthen(1717 – 1723) in slujba printului Leopold de Anhalt unde Bach va da intreaga masura a talentului sau de compozitor(ducand la desavarsire genurile instrumentale consacrate) prin muzica camerala(preludii, fugi, fantezii, inventiuni, variatiuni, sonate, suite si concerte).



Este suficient sa amintim Sonatele si Partitele pentru vioara solo, suitele pentru violoncel solo, Preludiile si Fugile din prima parte a clavecinului bine temperat, Fantezia cromatica, Concertele Brandemburgice ce dateaza din aceasta perioada.

Printul Leopold fiind si un cunoscator al muzicii (canta la viola di gamba) ii ofera lui Bach conducerea muzicala a curtii avand o orchestra de 18 instrumentisti, remunerat foarte bine, si-i pretuieste prietenia, constient de geniul sau.

In 1721 odata cu casatoria printului, lucrurile se schimba deoarece sotia acestuia nu iubea muzica. Moartea Mariei Barbara il determina pe Bach sa participe la un concurs pentru ocuparea postului de organist la biserica Sf. Iacob din Hamburg, unde, desi prestatia sa a fost mult apreciata, postul a fost acordat unui organist ce a donat bisericii o mare suma de bani.

In aceasta calatorie o cunoaste pe Ana Magdalena (fiica unui trompetist) care-i va deveni a doua sotie la 3 decembrie 1721. Ea ingrijeste de cei patru orfani ai Mariei Barbara si-i mai daruieste inca 13 copii, dintre care nu vor trai decat sase. Il ajuta pe Bach la copierea partiturilor si in 1722 isi incearca norocul la biserica Sf. Toma din Leipzig, unde prin decesul cantorului Kuhnau, postul ramasese vacant.

Dar sansele erau mici deoarece Teleman (mai celebru in epoca) si Christoph Granpner capelmaistru la curtea din Darmstadt erau cei doriti. Intradevar postul i-a fost oferit lui Teleman (care insa renunta in favoarea unui post de director al operei din Hamburg) apoi lui Granpner caruia nu i se acorda plecarea de la Darmstadt si in cele din urma lui Bach, fara entuziasm: “deoarece nu am putut obtine pe cel mai bun, trebuie sa ne multumim cu unul mediocru” nota consilierul Platz.

Odata cu aceasta numire (1 iunie 1723) putem spune ca incepe ultima, cea mai lunga si fecunda perioada din viata lui Bach.

La Sf. Toma – asigura invatamantul muzical si cursurile de latina, fiind angajatul scolii nu al bisericii. Deasemenea raspundea de muzica bisericilor Sf. Toma si Sf. Nicolae ca si de ceremoniile oficiale ale orasului sau Universitatii (relatiile cu oficialitatile n-au fost din cele mai bune).

In aceasta calitate a compus cinci cicluri intregi de cantate pentru oficierea slujbelor pe parcursul unui an (slujba Magnificatului dirijata de compozitor de Craciun la Thomas Kirche).

In 1734 Ernest preia conducerea la Thomasschule si se intetesc conflictele lui Bach cu superiorii sai. Doar cinstea acordata de August III – principele elector al Saxoniei si rege al Poloniei care l-a numit compozitor al curtii a mai atenuat lipsa de consideratie cu care era tratat.

Creatia primelor doua parti ale Missei in si minor dedicata principelui saxon ca si cantatele festive si legatura cu, curtea din Dresda ca si numirile de compozitor al curtilor de la Weissenfels si Köthen stimuleaza activitatea creativa a compozitorului in aceasta perioada grea.

La moartea lui Leopold (fostul sau stapan laic) a compus muzica funebra Trauermusik, care cuprinde si fragmente din “Pasiunea dupa Matei” – cea mai valoroasa opera muzicala inspirata din patimile lui Isus.

Din 1729 este si director la Collegium musicum pentru studenti (asociatie fondata de Teleman) prin care s-au inaugurat concertele publice si ale caror repetitii se desfasurau de multe ori in casa compozitorului.

Din aceasta perioada dateaza cele patru volume de piese “Klavierübung” aparute periodic intre 1731 – 1742 (cele mai valoroase: partituri pentru clavecin din primul volum si Variatiunile Goldberg din volumul IV).

In ultimul deceniu de viata Bach renunta la obligatiile didactice si se dedica preocuparilor muzicale, calatoria la curtea regelui Friedrich al II-lea (unde fiul sau Philipp Emanuel era clavecinist) si primirea sa in societatea stiintelor muzicale – condusa de Lorenz Mizler.

La 7 iulie 1747 va trimite regelui Friedrich o magnifica creatie “Ofranda muzicala”, lucrare ce demonstreaza preocuparea spre stiinta contrapunctului pe care o va definitiva in “Arta fugii”. Ultima faza a ramas neterminata pe repetarea motivului “Bach” ce s-a interpretat ca o semnatura cifrata a autorului constient de apropiatul sfarsit al vietii.

Orbirea lui Bach nu i-a intrerupt munca caci cu ultimele puteri el a dictat ginerelui sau muzica celor cateva coale pentru orga ce intregeau grupul celor 18 pe care le revizuise in vederea publicarii.

La 28 iulie 1750 s-a stins lasand posteritatii o opera monumentala ce nu a putut fi egalata pana astazi.



Suita BWV 995

Conceptia acestei lucrari poate fi datata in perioada in care Bach se afla la Coethen. Suita a fost scrisa original pentru cello solo dar aranjata ulterior tot de acesta pentru lauta si dedicata lautistului Schouster ( nu se poate dovedi ca data in care a fost compusa lucrarea coincide cu cea in care a fost facuta dedicatia ).

Luand in considerare faptul ca Bach a facut intotdeauna versiuni mai elaborate din punct de vedere structural la o data ulterioara ( insemnand ca versiunea pentru lauta a fost scrisa ulterior celei principale pentru cello ), este foarte probabil ca Bach sa fi facut aranjamentul pentru lauta in primii ani de la Leipzig ( sfarsitul anilor 1720 si inceputul anilor 1730).

Cum sunt foarte multe locuri in structura compozitionala a Suitei scrise idiomatic pentru lauta, se poate sustine ca Bach avea o larga cunoastere a instrumentului. Desi caracterul anumitor miscari ale acestei Suite nu exclud interpretarea pentru clavecin, sunt multe locuri unde Bach ar fi putut dezvolta mai bine materialul sonor pe un instrument cu claviatura. De exemplu, structura polifonica din “Presto” ar fi putut fi elaborata mai consistent – in consecinta este putin probabil ca aranjamentul acestei Suite sa fi fost scris intentionat initial pentru clavecin. Este uimitor cat de bine a fost armonizat si aranjat contrapunctul pentru a se incadra posibilitatilor tehnice ale lautei. Daca Bach ar fi fost preocupat doar cu

elaborarea structurala a variantei pentru cello, s-ar putea specula ca Presto-ul ar fi luat o cu totul alta forma.

Un important semn de intrebare se ridica in legatura cu nota cea mai joasa a acestei piese un contra “Sol”, luand in considerare ambitusul obisnuit al instrumentului ( lauta cu 13 corzi) care se intinde doar pana la contra “La” ( cateodata coborat in La b ). Se presupune ca aceasta Suita a fost scrisa pentru un instrument cu o coarda aditionala in bas.

Aranjamentul facut mai tarziu pentru Lauta baroca ( 13 corzi, acordaj in Re, cea mai grava coarda contra “La”) – un instrument care de obicei satisfacea nevoile acestei perioade – scoate la iveala deasemenea foarte clar problemele pe care un muzician le intalnea la aceasta compozitie. Este foarte problematic, daca nu imposibil, sa canti corect lucrarea originala pe un instrument cu 13 corzi chiar si cu scordaturile necesare.

Allemanda

Dans popular de origine germana, Allemanda a suferit de-a lungul timpului schimbari la nivel ritmico-melodic si de structura ajungand in forma cea mai evoluata in opera bachiana. El (Bach) stabileste cele patru dansuri de baza ale suitei preclasice: Allemanda, Curanta, Sarabanda si Giga. Caracteristicile Allemandei sunt: tempouri – Allegro, Allegro moderato, Moderato (poate fi intalnit si tempoul Andante insa nu este specific); masura binara; anacruza de saisprezecime; uniformitate ritmica din valori mici (si ritm punctat in unele Suite franceze); forma este bipartita simpla. Temele Allemandei au la baza unul sau doua motive ce se amplifica folosind procedee specifice muzicii polifonice si moduland spre dominanta (sau relativa majora daca tonalitatea initiala este minora) pana la sfarsitul primei sectiuni (A). A doua sectiune incepe cu acelasi motiv si folosind aceleasi procedee dezvoltatoare, parcurgand drumul tonal in sens invers de la dominanta la tonica unde piesa se incheie.

Giga

Dans popular de origine engleza, cristalizat ca forma abia in Suita preclasica, la inceput dansata in perechi ea a fost transformata de marinari intr-un dans interpretat de solisti. Ultimul dans din structura de baza a Suitei preclasice, Giga, a cunoscut o larga raspandire in Italia, Franta, Germania. Caracteristicile devenite tipice acestui dans sunt o metrica bivalenta (atat binara cat si ternara); tempoul miscat caracteristic finalului de ciclu (molto vivace, allegro); forma este bipartita, ambele sectiuni fiind modulante la fel ca la Allemanda. Caracterul polifonic este cel mai pregnant in acest dans, expunerea tematica facandu-se uneori in fugato. Motivul de debut al primei sectiuni poate apare inversat in sectiunea a doua, procedeu specific polifoniei (ca si in cazul de fata).





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 987
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site