Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Revolutia electronica I: compozitia cu banda si sintetizatoarele timpurii

Muzica

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Ciclul de lieduri „Din lumea copiilor”
MUZICA - Originile hip-hopu-ului romanesc
Prelucrari de „cantece poporale”
Baladele
Prelucrarile de „vechi cantece romanesti”
Stilistica interpretarii liedurilor lui Gheorghe Dima
Revolutia electronica I: compozitia cu banda si sintetizatoarele timpurii
Liedurile de expresie satirica

Revolutia electronica I: compozitia cu banda si sintetizatoarele timpurii

Noile surse sonore au avut impact hotarator asupra logicii inaltimilor, a timpului muzical si a culorii timbrale.




Precursori:

In studiul sau teoretic, Schita unei noi estetici muzicale, Busoni prezicea din 1907 raspandirea “masinariilor” muzicale (auzind despre telharmonium). Inca din secolele trecute, au existat minti fascinate de surse artificiale de producere a sunetului, au fost construite diverse dispozitive mecanice, eventual utilizand electricitate (clavecinul electric in 1761, al Abatelui Delaborde, panharmoniconul lui Johannes Maelzel – o orchestra mecanica). Spre sfarsitul secolului 19, legatura intre electricitate si sunet e din ce in ce mai bine stabilita, si datorita aparitiei telefonului si al fonografului, inventii care transmit, inregistreaza, reproduc sunetul. In 1906 apare Telharmonium (sau dinamofonul) inventat de Thaddeus Cahill, un instrument gigantic cu clape, de 200 de tone, putand sa emita sunete controlate electronic, poate prima versiune a ceea ce azi se numeste sintetizor. Era construit pentru a transmite interpretari live ale repertoriului traditional prin liniile telefonice, la sute de mile distanta.

Alte instrumente apar in anii urmatori: Thereminul in 1919; un instrument automatic inventat in 1929 de Coulpeus si Givelet care folosea role perforate de hartie; Vivatone (1932), Novachord (1938), Clavioline (1947). Spre asfarsitul anilor `20, doua instrumente electronice au fost inventate – Trautonium si Undele Martenot, primul folosit de R.Strauss si Hindemith, al doilea de Honegger, Milhaud, Varèse, Jolivet, Messiaen.

Muzica si zgomot: filosofii din ce in ce mai raspandite.

Futuristii, grup de artisti si scriitori italieni (Filippo Marinetti, Francesco Pratella – singurul muzician, Luigi Russolo), scriu manifeste intre 1909-1913, insistand ca muzicienii trebuie sa foloseasca tot felul de sunete: din natura – umane, animale – sau artificiale; practicile traditionale sunt vazute ca elitiste, departe de viata reala. Russolo a organizat concerte cu noi “sunete” – tunete, tipete, galgaituri, scartaituri etc.

George Antheil – Ballet mécanique, 1923, pentru pianola, 16 piane, 8 xilofoane, sonerii electrice, nicovale, claxoane de automobil, ferastrau, elice de avion.

Edgard Varèse - Ionisation (1933) pentru 13 percutionisti, instrumentele fiind in mare parte netraditionale, multe din ele neacordabile (sirene, guiros, nicovale, temple blocks etc.).

John Cage incepe din 1930 sa se preocupe de inglobarea zgomotului in muzica sa. La inceput, exploreaza limitele sunet-zgomot tot prin intermediul instrumentelor de percutie.

Debuturile muzicii electronice au avut doua surse: emanciparea sunetelor acustice cotidiene prin manipulare electronica, si crearea de noi sunete prin mijloace electronice. Ambele se leaga de aparitia magnetofonului.

Primele manifestari: “Musique Concrète” si “Elektronische Musik”.

Primul magnetofon: AEG, produs in Germania si demonstrat public in 1935, urmand perioada cand va fi comercializat in medii largi (prin 1950). Muzica electronica se va dezvolta independent in Europa si S.U.A., respectiv prin retelele de radio si prin laboratoarele atasate la universitati.

La inceputul anilor `50, doua centre importante europene se bazeaza pe Radiodifuziunile locale – la Paris si Köln, focalizand perspective proprii componistice, estetice, tehnice.

Musique Concrète: in 1948 incep experimentele lui Pierre Schaeffer, un inginer de sunet la RTF. Transmite la radio un “concert de zgomote”, intituland „concreta” acest tip muzica, dat fiind ca provenea din real, din zgomotele lumii inconjuratoare. De asemenea, metoda de lucru era concreta, imbinand materiale sonore direct intr-o opera finita, fara treptele intermediare ale notatiei si interpretarii live. In 1949, incepe colaborarea cu compozitorul Pierre Henry, peste un an prezinta primul concert public de muzica concreta in Paris, iar in 1951 fondeaza impreuna Grupul de Cercetare asupra Muzicii Concrete – primul studio real de muzica electronica doar pentru uz componistic. (Aici vor lucra Boulez, Luc Ferrari, Messiaen, Stockhausen.) Lucrarea “clasica” a genului, Simfonia pentru un om singur (1950) si opera Orpheus (1951) vor scandaliza lumea muzicala la prima lor auditie in 1953, Donaueschingen.



Din aceasta asociere intre un inginer de sunet si un compozitor vor rezulta tehnici principale in manevrarea sunetului electronic: montajul (supraimprimarea a doua sau mai multe sonoritati), derulare cu viteze diferite, derularea inversa a benzii, bucle sonore, colaj. La acestea se vor adauga, mai tarziu, reverberatia, filtrarea, delay etc.

Un alt mecanism de procesare a sunetului este spatialitatea: stereofonia, cvadrofonia, care permit inregistrarea si derularea a doua sau mai multe canale separate dar simultane. Cel mai impresionant exemplu din anii `50 ramane Poemul electronic al lui Varèse, in care o varietate de sunete electronice si concrete sunt emise de peste 400 de boxe, sunetul putand acoperi spatii vaste.

Elektronische Musik: ia nastere in 1951, in studiourile Radiodifuziunii nordvestgermane (NWDR), la Köln. Compozitorul Herbert Eimert si fizicianul Werner Meyer-Eppler colaboreaza la studioul de aici, tehnicile fiind similare cu cele ale parizienilor. Dar aici ele sunt aplicate sunetelor de origine electronica, sunete-sinus, generatori de unde sau oscilatori; este explorat procesul cunoscut sub numele de sinteza aditiva (undele sinusoidale de frecvente diferite sunt combinate ca sa genereze o inaltime cu anumite armonice superioare, sau fara armonice, deci cu un anume timbru).

Eimert combina aceste proceduri (plus filtrare, ring modulatie, reverberatia) cu compozitia seriala, vazand in muzica electronica tipul “pur, autentic” de compozitie. Studioul din Köln devine centrul compozitiei seriale, post-weberniene, in Europa occidentala. Stockhausen devine directorul sau artistic in 1953, aici vor lucra Karel Goeyvaerts, Gottfried Michael Koenig, Henri Pousseur.

Alte demersuri electronice: dupa ce inovatiile de la Paris si Köln devin cunoscute in festivalurile de muzica noua, incep sa influenteze puternic viata muzicala. Alte studiouri se infiinteaza – la RAI, Milano, fondat de Luciano Berio si Bruno Maderna, unde au lucrat Luigi Nono, Henri Pousseur si John Cage.

Gesang der Jünglinge de Stockhausen (1956), Omaggio a Joyce de Berio (1958) si Artikulation de Ligeti (1958) marcheaza o noua etapa a muzicii electronice, fascinata de explorarea limbii, de cercetarea fonetica.

In America, se infiinteaza in 1951 un Proiect al Muzicii pe Banda Magnetica, ce-i contine pe Earle Brown, John Cage, Morton Feldman, David Tudor, Christian Wolff, ce promoveaza legatura intre muzica electronica si avangarda extrema, ducand spre solutii ulterioare ca live electronic, compozitia multimedia.

Maturitatea muzicii electronice: la inceputul anilor `60 sunt infiintate numeroase studiouri de muzica electronica in Europa, SUA, Japonia. Din perspectiva de azi, tehnologia si studioul clasic par primitive si ineficiente – de pilda sintetizorul RCA (masiv, costisitor, dificil de manuit). In general, studioul pare a fi solutia ideala pentru un compozitor care isi lucreaza singur piesa, o finiseaza pana in cele mai mici detalii, fara a depinde de interpreti.

Muzica pe banda si instrumente live: cand cele doua tipuri se combina, mediul electronic e imbogatit de vitalitatea elementului uman, v. Désérts de Varese, Musica su Due Dimensioni (1952), pentru flaut si banda, de Maderna, Aria with Fontana Mix de Cage (1958), Kontakte (1960) de Stockhausen.

Electronica in interpretarea live: favorizata de avangarda extrema, cu preocupari pentru teatru si multimedia, ce utilizeaza mijloacele electronice in timp real. Poate functiona ca o alternativa la instrumente si voci conventionale, sau ca o extensie a acestora: exemple din muzica americana, din creatiile englezului Cornelius Cardew si ale lui Stockhausen.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 663
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site