CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Structural-functionalismul
Ca si
particularismul istoric structural functionalismul s-a constituit ca o reactie,
atat impotriva evolutionismului cat si a difuzionismului, impotriva
reconstructiilor hazardate ale trecutului pe care aceste curente le-au propus
ca si impotriva caracterului lor speculativ.
Functionalismul poate fi considerat a fi deopotriva o doctrina si
o metoda.
Sa vedem, pentru inceput, care sunt presupozitiile teoretice ale curentului, in
ce sens este functionalismul o doctrina:
Pornind
de la constatarea ca intre faptele sociale exista relatii de corespondenta
functionala, functionalistii ajung la concluzii generale privind natura
societatii. Societatea in viziunea functionalistilor formeaza un intreg
organizat si functional in care diferitele elemente (comportamente, credinte
modelate cultural, rituri, ritualuri, institutii) pot fi explicate prin
cerintele functionarii intregului. Ca urmare, fiecare element constitutiv al
societatii are un caracter functional si necesar. [existenta lui se
datoreaza faptului ca 'este nevoie de el' in ansamblul sistemului;
nici un element nu este intamplator sau in intregime autonom]. Se remarca, prin
urmare un anumit teleologism al doctrinei functionaliste: fiecare institutie
constitutiva unui sistem social exista pentru ca are un rol de indeplinit in
mentinerea ordinii sociale, contribuind la buna functionare a sistemului. (Ceea
ce revine la a sustine ca nu exista arbitrar in societate; avem de-a face, prin
urmare cu o forma de mecanicism, de determinism rigid. Daca in cercetare nu
intelegem functia unui element social, aceasta nu inseamna, sustin
functionalistii, ca ea nu exista, ci doar ca nu am cercetat indeajuns.) Sarcina
antropologului este dupa parerea lui Alfred Radcliffe-Brown aceea
de a studia caile prin care obiceiurile si credintele (respectiv diferitele
componente ale culturii) functioneaza in sensul rezolvarii problemelor de care
depinde mentinerea sistemului. Rezulta in mod firesc, din presupunerile de
mai sus, accentul pus pe echilibru social. Structura unei societati
functionale ramane in esenta
Functionalismul reprezinta, de asemenea, una dintre expresiile cele mai puternice a ceea ce epistemologii numesc 'holism metodologic' adica punctul de vedere conform caruia structurile ar preceda indivizii si ar fi explicative in raport cu acestia.
Ca si metoda,
demersul functionalist este cunoscut sub numele de 'analiza
functionala'. Aceasta consta in tratarea oricarui fapt social din
perspectiva relatiilor pe care le intretine, in sincronie, cu alte fapte
sociale in interiorul unui ansamblu care nu este epistemologic necesar sa fie
privit ca fiind complet structurat. Notiunea de 'functie' trimite
doar la ideea interdependentei relative a faptelor. In acest inteles,
legaturile observabile in realitate nun sunt promovate la rang de raporturi de
determinare sau de legi de functionare. Ceea ce se admite este faptul ca o
societate este alcatuita dintr-un numar de elemente identificabile, ca aceste
elemente nu sunt dispuse la intamplare, ci urmeaza o anumita logica a
configuratiilor si ca evidentierea raporturilor dintre aceste elemente
contribuie intr-o oarecare masura la intelegerea fiecaruia dintre ele.
Functionalistii s-au aplecat asupra tuturor campurilor de organizare a vietii
sociale: la inceput cu preponderenta asupra familiei, economiei si magiei
(Malinowski, Firth, Richards) , mai tarziu, in special sub influenta lui
Radcliffe-Brown, asupra relatiilor de rudenie, organizarii politice si a
religiei.
Limitele functionalismului
Marea problema a functionalismului este tautologia pe care se bazeaza
explicatiile functionaliste: se presupune explicarea a ceva prin termeni ce
apartin aceluiasi sistem inchis. Un fapt social are o anumita functie pentru ca
intregul i-o presupune. Cazul analizei pe care Durkheim o face religiei e cel
mai graitor: religia este explicata prin apelul la societate care la randul ei
e explicata prin religie. Edmund Leach denunta intrebuintarea functionalista a
notiunii de functie ca fiind intemeiata pe un 'echivoc logic': ea
acopera doua categorii distincte, si anume atat faptele observabile, cat si
finalitatile propuse. La randul sau Lvy-Strauss scoate in evidenta dogmatismul
functionalistilor afirmand ca 'sa spui ca o societate functioneaza este un
truism; sa spui ca intr-o societate totul functioneaza este o
absurditate'.
Un alt punct slab al curentului este inabilitatea sa de a da seama de
schimbarea sociala, de tensiunile si contradictiile efectiv observabile intr-o
societate ca si pe un plan mai adanc de istorie in general.
Cu toate acestea, functionalismul a fost curentul teoretic care a impus
definitiv antropologia culturala/sociala ca 'stiinta cu drepturi
depline' intre celelalte sociale, multi dintre istoricii disciplinei considerand
antropologia ca o stiinta sociala moderna doar o data cu aparitia
functionalismului.
Vom incerca in continuare sa intelegem de ce, in ciuda limitelor prezentate mai
sus, functionalismul s-a dovedit extrem de influent pe termen lung printre
antropologi, si deopotriva extrem de prolific din punct de vedere al productiei
stiintifice. Pentru aceasta trebuie sa contextualizam istoric aparitia acestui
curent, sa clarificam sensul inovatiilor epistemologice pe care le-a propus ca
si motivele de natura extra-stiintifica care au contribuit la succesul lui.
La sfarsitul secolului XIX nimic nu garanta apriori statutul
antropologului ca fiind un interpret al vietii 'primitivilor' mai
autorizat decat calatorii si mai ales decat misionarii si administratorii
coloniali, cei mai multi dintre acesti fiind in mijlocul nativilor pentru o
perioada mai lunga de timp si avand mai bune abilitati lingvistice in limbile
indigene. In fapt antropologia se practica fie prin 'expeditii', prea
scurte pentru colectarea unui material semnificativ, fie prin intermediari,
care adesea erau chiar misionarii si administratorii in cauza, in acest ultim
caz singurul mijloc de control al datelor fiind cultivarea unor relatii pe
termen lung cu autodidacti sofisticati. O schimbare radicala se produce o data
cu profesionalizarea culegerii datelor prin munca de teren si prin organizarea
producerii de texte in jurul acestei experiente. Un rol important in
aceasta turnura, produsa in anii 20, l-a avut Bronislaw Malinowski, a carui
experienta de cercetare in Melanezia a devenit paradigmatica, el fiind si cel
care a definit fielwork-ul ca activitate intensa de cercetare a
antropologului solitar, care se integreaza in comunitatea cercetata prin
vietuire indelungata cu acestia si prin invatarea limbii lor. Tot el este cel
care, alaturi de Alfred Radcliffe-Brown, a atacat 'amatorismul' in
teren, delimitandu-se de practica folosirii intermediarilor care, chiar daca
pot avea bune contacte cu nativii, nu poseda aparatul stiintific necesar analizei
si nici neutralitatea omului de stiinta. Semnificatia principala a acestei
evolutii este disparitia dihotomiei intre cel ce descrie/traduce formele
culturale si cel care construieste teoria plecand de la aceste descrieri.
Incepand cu Malinowski 'povestea cercetarii' - naratiunea intrarii in
teren, stabilirii contactelor, vietuirii alaturi de nativi - devine parte a
monografiilor, consacrand genul etnografiei rezultat al cercetarii bazate pe
observatie si participare - ca gen literar si stiintific inconfundabil. James
Clifford descrie acest gen ca un nou stil reprezentational care a
depins de inovatii institutionale si metodologice prin care s-a realizat
escamotarea dificultatilor si obstacolelor care stateau in fata unei cunoasteri
rapide si eficiente a culturilor exotice. Cele mai importante inovatii prin
care legitimarea, conferirea autoritatii acestui gen ca unul ce produce
cunoastere valida au fost, dupa Clifford, urmatoarele:
a. Un prim moment a fost reprezentat de recunoasterea, atat in mediul stiintific
cat si in constiinta publica, a 'antropologului de teren'.
Personalitati proeminente si carismatice cum au fost Malinowski, Margaret Mead,
Marcel Griaule au reusit sa comunice o versiune a etnografiei ca fiind
deopotriva o disciplina provocatoare si o practica eroica. 'Etnograful
profesionist' intrupeaza figura cercetatorului care si-a insusit ultime
tehnici analitice si moduri de explicare stiintifica, de unde avantajul fata de
diletantii 'terenului': el poate accede direct si mult mai rapid in
'inima' culturilor, descoperind institutiile si structurile lor
esentiale. Etnograful se distinge, de asemenea, fata de amatori, prin
atitudinea sa relativista in privinta culturilor, fapt care se presupune ca
l-ar face mult mai detasat decat misionarii si administratorii coloniali, de
pilda, preocupati de convertirea sau administrarea nativilor. In fine, se
presupune ca activitatea sa din teren sta sub anumite standarde normative: a
locui intre cei cercetati, a le utiliza limba, a sta suficient in teren (o
durata rar specificata insa), a studia anumite subiecte clasice, etc.
b. A fost in mod tacit acceptat faptul ca noul tip de etnograf, a carui sejur
in teren depasea rareori doi ani (cel mai adese fiind mai scurt), poate
'utiliza' in mod eficient limba nativilor fara sa o stapaneasca la
perfectie. In aceasta logica s-a acceptat de asemenea ca este suficienta
stapanirea limbii atat cat este necesar pentru identificarea unor forme
culturale caracteristice, tipice, sau a unor constructe lingvistice cu
incarcatura semantica semnificativa. Prin aceasta presupozitie s-a produs o
ruptura fata de generatia anterioara de antropologi, intre care probabil Boas
era cel mai reprezentativ, care avea o puternica orientare filologica si pentru
care etnografia ca 'traducere interculturala' statea mai aproape de
sensul literal al expresiei.
c. Noua etnografie va fi construita pe seama puterii analitice a
observatiei. Cultura, prin aceasta prisma, este conceputa ca ansamblu de
comportamente specifice, ceremonii si gesturi care pot fi inregistrate si
explicate de catre un observator competent. Postura de participant-observator
devine norma, o data cu cresterea neincrederii in informatorii privilegiati si
in interpretarile lor, fiind preferata din ce in ce mai mult postura
observatiei metodice a etnografului. Acest fapt conduce catre o orientare
decisiva a cercetarii catre sfera vizualului, interpretarea devenind
direct dependenta de descriere.
d. Presupunerea ca antropologul poate patrunde direct si rapid in
'inima' culturilor se baza pe asumptia ca anumite metode sau
constructe teoretice pot 'prescurta' demersul totalizator. Inventarul
exhaustiv al obiceiurilor si credintelor nu ar mai fi o conditie necesara
pentru a intelege o cultura; selectarea anumitor informatii semnificative poate
furniza, prin intermediul modelelor teoretice, elementele armaturii centrale
sau ale structurii unui intreg cultural.
e. Inventarul cultural exhaustiv fiind imposibil de realizat intr-o perioada
relativ scurta, atentia etnografilor s-a deplasat catre teme si institutii
particulare. Insa scopul acestei reorientari a atentiei nu a fost contributia
la un inventar posibil al formelor culturale, ci surprinderea intregului prin
parte. Tehnica de textualizare bazata pe sinecdoca ca stil reprezentational a
presupus ca partile sunt microcosmosuri sau analogii ale intregului;
in acelasi timp a constituit o modalitate de a filtra cunostintele
'neesentiale' pentru studiul unui subiect particular. Intre exemplele
semnificative de construire a intregului prin parte se pot enumera ritualul
complex al schimbului Kula la Malinovski, 'structura
sociala' la Radcliffe-Brown sau ceremonia Naven la Bateson.
f. Consecinta directa a cercetarilor intense de scurta durata a fost
reprezentarea sincrona a intregurilor. Ceea ce s-a produs a fost
radiografierea culturilor in 'prezentul etnografic' acoperirea unui
ciclu anual, a seriilor unui ritual sau a pattern-urilor unui
comportament tipic. A introduce cercetari istorice pe termen lung ar fi
insemnat o imposibilitate practica pentru stilul noii etnografii; insa aceasta
imposibilitate a fost convertita de catre functionalisti intr-o critica mai
ampla asupra istoriei 'primitivilor', indreptata in special impotriva
'istoriei conjecturale' practicate de difuzionistii epocii
anterioare.
Vom exemplifica in continuare una dintre strategiile reprezentationale
utilizate de antropologii moderni, prin care acestia legitimeaza genul
scriiturii antropologice/etnografice, o scriitura 'asigurata' sub
raportul veridicitatii prin retorica implicarii nemijlocite a antropologului in
viata sociala/cultura studiate.
Textele etnografice clasice contin, in introduceri sau in capitole dedicate
metodologiei, ilustrari ale experientei antropologului ca garantii pentru
veridicitatea informatiilor prezentate, ilustrari care utilizeaza o bogata
retorica a persuasiunii. Margaret Mead de pilda, intr-una dintre lucrarile de
antropologie cu cel mai mare succes de public, Male and Female,
relateaza (imagineaza?) cu evidente scopuri retorice, prejudecatile carora trebuie
sa le faca fata antropologul de teren:
'Povestile spuse despre antropologii din acele colturi primitive ale
lumii in care antropologii sunt la fel de prezenti ca si negustorii, oficialii
guvernamentali si misionarii sunt in mod particular semnificative. Caci
folclorul curent despre antropologii din Pacificul de Sud-Vest pretinde aproape
intotdeauna ca acestia se dezbraca de hainele lor si isi insusesc portul
nativilor, intr-o forma sau alta Sunt acuzati ca renunta la casca [coloniala],
la echipamentul de expeditie si la jambiere, imbracand in schimb o fusta din
frunze sau chiar nemaiimbracand nimic Insa dupa ce primul sentiment de revolta
trece, aceste mituri despre antropologi devin chiar reconfortante. Caci desi
sunt extrem de defaimatoare toate aceste povesti arata cateva lucruri care sunt
adevarate in esenta. Ele spun in limbaj popular ca antropologul lasa deoparte
toate capcanele culturii sale pentru a se fixa ca sa o inteleaga in cultura
nativilor; ele afirma ca antropologul indeparteaza toate barierele de rasa
si clasa si toate temerile legate de igiena pe care cei mai multi
americani sau europeni le au in satele nativilor; si mai spun ca ei primesc in
modul cel mai simplu hrana din mainile nativilor. In fine, aceste povesti
recunosc in modul cel mai clar faptul ca felul in care antropologii ii
cerceteaza pe nativi nu este unul simulat, ca intr-un experiment, ci unul ce se
desfasoara ca invatare, prin observatie si participare. Antropologul nu se
multumeste sa cantareasca cantitatea de sago din dieta nativilor, ci o
mananca la randul lui, cel putin atat cat sa inteleaga cat de greu apasa asupra
stomacului; nu inregistreaza doar verbal si prin fotografii stransoarea
puternica a mainilor copilului purtat in jurul gatului, ci poarta la randul sau
copilul si experimenteaza presiunea asupra traheii; se grabeste sau intarzie la
o ceremonie; ingenuncheaza pe jumatate orbit de fum in timp ce spiritele
stramosilor vorbesc, sau cand zeii refuza sa apara.'(Margaret Mead, Male
and Female. A Study of the Sexes in a Changing World , p.27-28)
Textul contureaza, intr-o forma condensata, portretul 'etnografului
profesionist': el se delimiteaza de administratori, misionari, ceilalti
'europeni sau americani'; cunoaste prin invatare; cunostintele sunt
garantate de observatia directa, experimentarea si participarea la activitatile
semnificative ale tribului. Functia acestui pasaj in textul monografic este sa
convinga, printr-un artificiu retoric presupusa prejudecata populara ca
antropologul este adanc implicat in viata comunitatii, o adevarata
'umbra' a nativului. Semnificativa este strategia narativa:
antropologul patrunde in text la persoana a treia, singular; este antropologul
in general, portretul sau normativ. Experientele textualizate la persoana
intaia singular sunt rare, preferandu-se in schimb persoana a doua singular,
subterfugiu stilistic prin care se simuleaza intrarea cititorului in campul
observational. Un pasaj din Argonautii Pacificului de Vest este
revelator:
'Imagineaza-ti ca intri dintr-o data pe o plaja tropicala, inconjurat
de tot echipamentul, avand aproape un sat de indigeni, in timp ce ambarcatiunea
care te-a adus se indreapta spre larg si, curand, dispare. Intrucat te
instalezi la inceput intr-un sector rezervat albilor, avand ca vecin un negustor
sau un misionar, nu ai altceva de facut decat sa incepi imediat munca de teren '(Bronislaw
Malinowski, Les Argonautes du Pacifique Occidental, p.60)
Simularea intrarii cititorului in teren nu se limiteaza doar la postura
antropologului; el este purtat mai departe, catre sfera subiectivitatii
nativilor. Evans-Pritchard scrie, de pilda, in The Nuer:
'Daca esti un dil [rang ierarhic] al tribului esti mai mult
decat unul dintre membri lui oarecare. Esti unul dintre stapanii tinutului,
locurilor satului, ai pasunilor, lacurilor si fantanilor. Alti oameni traiesc
acolo datorita casatoriei in clanul tau, adoptarii lor in linia ta de
descendenta sau ca urmare a altor legaturi sociale. Esti un lider al tribului
iar numele clanului tau este invocat atunci cand tribul merge la razboi
'( Edward Evans-Pritchard, The Nuer, p. 215)
Constructia narativa la persoana a doua singular are rolul de a-i pune impreuna
pe antropolog, cititor si nativ intr-o participare simulata. Prin aceasta
fictiune a participarii se urmareste realizarea fuziunii dintre descrierea
culturala externa si cea indigena, permitandu-i naratorului-etnograf sa-l
conduca ulterior pe cititor printr-un text care penduleaza intre analiza
abstracta si experienta concreta, prima fiind garantata de autenticitatea
secundei (recunoscuta de-acum de cititor, care este situat in pozitia de
observator participant).
Incheiem
aceasta tema prin prezentare unui ganditor ale carui idei au influentat
puternic si au anticipat curentul functionalist: este vorba despre mile
Durkheim (1858 1917).
Durkheim este adesea considerat fondatorul sociologiei franceze moderne, fiind
insa deopotriva interesant pentru antropologie, atat in calitatea sa de
teoretician al societatii in general, cat mai ales prin analizele sale asupra
totemismului australian si, pornind de aici, asupra faptului religios in
general. Tot de la el ne provin o seama de concepte cheie care au devenit bun
comun al stiintelor sociale, intre care trebuie amintite concepte cum sunt cele
de 'constiinta colectiva', 'fapt social', 'intreg
social'. Proclamand ireductibilitatea intregului social, Durkheim apare ca
initiatorul holismului sociologic conform caruia individul este
produsul societatii ale carui postulate metodologice le va adopta
antropologia in Franta si Marea Britanie.
Ne oprim, in cele ce urmeaza la prezentarea catorva dintre conceptele care au
influentat antropologia culturala si sociala, precum si la prezentarea
demersului sau din Formele elementare ale vietii religioase, lucrare
in care gasim modelul cauzalitatii sociale care a influentat decisiv
functionalismul britanic.
Elaborarea asupra conceptului de fapt social este intreprinsa de Durkheim in
lucrarea Les regles de la mthode sociologique, din 1895. Aici
Durkheim afirma ca in toate societatile exista un grup determinat de fenomene
care se disting de cele studiate de stiintele naturii, iar acestea trimit la o
ordine de fapte care prezinta caracteristici foarte speciale: ele tin de
modalitatea de a actiona, de a gandi si simti exterioare individului care
au o putere de coercitie in virtutea careia i se impun acestuia [individului].
Ele nu se confunda cu fenomenele organice (tin de reprezentare si actiune),
nici cu cele fizice (pentru ca nu au existenta in si prin constiinta
individuala despre ele). Neavand ca substrat individul, ele nu pot avea, crede
Durkheim, alt substrat decat societatea. Aceste fenomene alcatuiesc domeniul
propriu al sociologiei. Fundamental pentru observarea faptelor sociale este
considerarea lor ca si lucruri (choses), si aceasta in sensul ca ele
sunt 'date', se impun, se ofera observatorului cu o realitate
incontestabila, fiind deopotriva 'naturale' si constrangatoare pentru
cei care le traiesc. Exemplul dat de Durkheim este cel al adunarilor publice
ceremonii, ritualuri, adunari cu scop politic unde marile miscari de
entuziasm, indignare, mila samd care se produc nu au ca si origine nici una
dintre constiintele particulare. Acestea survin, in cazul fiecarui individ, din
exterior si sunt susceptibile sa antreneze indivizii chiar impotriva vointei
lor.
Tema aceasta va fi insa utilizata magistral in cazul analizelor religiei
intreprinse de Durkheim in Formele elementare ale vieti religioase, o
lucrare mai tarzie (1912) in care ganditorul incearca sa explice care este
'motorul' functionarii societatii.
In Formele elementare ale vieti religioase Durkheim incearca sa puna
in lumina ceea ce el numeste 'functia universala a religiei'. In
incercarea de a clarifica aceasta, se pleaca de la 'primitivi',
argumentandu-se ca de vreme ce primitivii poseda o religiozitate simpla,
atomara, cercetarea acesteia poate simplifica demersul analitic.
Teza fundamentala a cartii este ca religia reprezinta o modalitate
mistificata de a da seama despre primatul socialului, iar pentru a explica
sensul religiei si geneza ei Durkheim introduce termenul de forta.
Imperativul acesteia ne constrange comportamentul din exterior, iar aceasta
constrangere este pusa de oameni pe seama unor forte transcendente.
Cautand forma cea mai simpla de religiozitate, Durkheim se opreste asupra totemismului
credinta dupa care oameni sunt relationati cu anumite animale,
plante sau obiecte naturale in virtutea unei descendente din spirite ancestrale
comune. Acest sens conferit totemismului le ofera nativilor deopotriva un principiu
al descendentei (de unde vin) si un principiu al ordinii tribale
sau de clan. Totemismul, crede Durkheim, ar reprezenta prima infatisare a ideii
de forta, care sta, dupa cum s-a amintit anterior, la baza tuturor religiilor.
Totemul are doua functii: este pe de-o parte zeu, iar pe de alta parte este
simbol al clanului. De unde pare a rezulta o identitate intre cele doua
elemente: identitatea intre zeu si clan; clanul si zeul se suprapun in
religiozitatea totemica. Intrebarea care apare este urmatoarea: nu cumva zeul
este chiar clanul deghizat?
Durkheim incearca in continuare sa clarifice identitatea dintre acestea, fapt
care ar da seama de o unitate intre doua realitati care ne apar indeobste ca
fiind separate. Primitivii si religiile lor fac transparenta aceasta
identitate: conform lui Durkheim, primitivii nu pot proiecta o transcendenta
'indepartata', asa cum se intampla in societatile complexe, iar
aceasta imposibilitate face vizibila o identitate care nu este evidenta: cea
dintre religie si societate
Argumentele aduse pentru sustinerea tezei sunt urmatoarele: societatea dispune
de tot ceea ce e necesar pentru a trezi ideea divinului. Ea reprezinta pentru
membri comunitatii ceea ce este zeul pentru credinciosi, si anume: | ii este
superioara individului, e supraindividuala (in sensul ca urmareste scopuri
specifice), individul depinde de ea; | ii solicita in permanenta pe indivizi
pentru atingerea scopurilor ei; | societatea, asemenea zeului, cere privatiuni
si sacrificii; | si tot ea impune reguli de conduita precum si moduri de
gandire anterioare indivizilor.
Constrangerea pe care societatea o exercita devine, prin intermediul religiei,
una 'benevola', in sensul ca este de ordin moral; constrangere care
ne determina sa actionam automat, fara considerente de utilitate sau bine
personal (conform distinctiei pe care un alt sociolog, Max Weber, o face intre
'actiunile in raport cu o valoare' si 'actiunile in raport cu un
scop'). Constrangerea pe care o impune mobilizeaza sentimentele, emotiile,
nu este una pur rational-utilitara.
Un alt concept important pe langa cel de forta, introdus de Durkheim, este cel
de 'constiinta colectiva', concept ce desemneaza un ansamblu
de cunostinte cu incarcatura emotionala si fara o structura riguroasa, ansamblu
care ne determina obiceiurile, actiunile, gesturile, sentimentele.
Felul in care presiunea sociala, constrangerea se exercita asupra indivizilor
poate fi sintetizat prin urmatoarea schema: colectivitate ? constiinta
colectiva ? coercitie psihica ? constrangere individuala
? actiune controlata.
Adunarile publice sunt exemplele cele mai evidente pentru felul in care
functioneaza constrangerea: individul actioneaza chiar impotriva vointei sale;
adunarile reprezinta forme insufletite ale mistificarii si ocazii in care
contractul social se reface periodic (ele presupun in primul rand declansarea
emotiilor , a pasiunilor, etc).
Functia religiei este, prin urmare, aceea de a intari coeziunea
sociala printr-o forma culturala care constrange prin mistificare. Aceasta
functie e probata, dupa D, de arbitrarietatea sacrului, care se poate
'materializa' in aproape orice obiect sau fiinta. Sacrul este chiar
reprezentarea societatii, si in acest sens el este mai adanc decat zeii. Prin
mijlocirea religiei care se naste in intensitatea vietii colective, sustine
Durkheim, societatea 'ideala' (sau reprezentata prin religie) ajunge
sa faca parte din societatea 'reala' (sau organizata). Prima o
exprima pe ce-a de-a doua si in acelasi timp o creeaza.
Pe masura ce o religie devine din ce in ce mai elaborata raportul de identitate
cu societatea devine tot mai opac. Demistifacata insa, pe seama analogiei cu
religiile simple, orice religie 'moderna' poate fi redusa la
mecanismul ei social. Mecanism care in expresia cea mai simpla trimite la
faptul ca atunci cand insul crede ca este interesat de relatia sa cu zeul, este
de fapt interesat de legatura sa cu societatea.
Religia mai are insa o functie, indeobste vizibila in societatea primitiva:
prin valentele ei clasificatoare ea indeplineste rolul unei 'teorii
a cunoasterii' prin ea primitivul si-a exersat facultatea de a
conceptualiza si deci gandirea logica, dezvoltand concepte care ulterior se vor
abstractiza sub numele de gen, specie, spatiu, timp, cauzalitate.
'Fratriile au fost primele genuri, clanurile, primele specii', afirma
Durkheim. Ceea ce este esential, pentru o teorie generala a cunoasterii, este
faptul ca aceste categorii considerate mult timp de filosofi ca innascute
sunt, in interpretarea lui D produse ale societatii.
Meritul lui Durkheim in interpretarea religiei este acele de a fi adus
transcendenta 'in lume' singura transcendenta reala este cea a
socialului. Alaturi de Feuerbach, el este printre primii ganditori care
interpreteaza in mod total desacralizat religia, a carei origine este
identificata in ceva real, impotriva oricarei metafizici.
Bibliografie
Barret, Stanley - Anthropology. A Students Guide to Theory and Method, University of Toronto Press, Toronto, 1996
Clifford James The Predicament of Culture, Harvard University Press, Cambridge & London, 1988
Durkheim, E. Formele elementare ale vietii religioase, Polirom, Iasi, 1995
Durkheim, E. - Les regles de la mthode sociologique, PUF, Paris, 1993
Evans-Pritchard, Edward - The Nuer, Oxford University Press, Oxford, 1969, p. 215
Kuper, Adam - Anthropology and Anthropologists. The Modern British School, Routledge, London and New York, 1973
Lenclud, G. in Pierre Bonte, Michel Izard (ed.), Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, 1999
Malinowski, Bronislaw - Les Argonautes du Pacifique Occidental, Gallimard, Paris, 1993, p.60
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1325
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved