Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Tristi-Copil si Inia Dinia

Fabule ghicitori

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
GHICITORI DESPRE ANIMALE DOMESTICE
Povestire (ISPAS MOTAN GRAS) Raymond Roca
GHICITORI DESPRE OBIECTE DE UZ CASNIC
GHICITORI DESPRE FLORI
GHICITORI DESPRE PASARI DOMESTICE
GHICITORI DESPRE CORPUL OMENESC
GHICITORI DESPRE MIJLOACE DE TRANSPORT
GHICITORI DESPRE PASARI SALBATICE
GHICITORI DESPRE ANIMALE
GHICITORI DESPRE ANIMALE SALBATICE DIN TARA NOASTRA


Tristi-Copil si Inia Dinia

A fost, a fost, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti, nici eu a lehai ca un purice-a plesni. Si eu nu-s de cand povestile; is mai dincoace cu vo doua-trei zile. Povestile pe la poarta trecea cand pe mine mama ma facea. S-am luat si eu una de coada, s-am zvarlit-o peste poarta, si t-o spun amu dumitale.

Cica era un imparat bogat de nu se mai afla altul ca el pe sub soare: bani, mai, aur si argint ciubere pline de galbeni. S-avea numai o fata. Si ce i-a venit fetei prin minte, c-a zis catre tata-su:
- Tata, sa-mi faci o manastire.
- T-oi face, draga tatei.
- Da iaca cum sa mi-o faci: sa fie numai de aur si din argint din sorocoveti, ca stiu ca ai de unde
Cum n-avea sa i-o faca daca era plin de avere, cum ii stupul! Unde a-nceput a scoate cu ciuberele bani s-a plati la mesteri s-a dat in scurta vreme gata manastirea: cat din bani zidita, cat cu aur si argint poleita. Manastirea era cam stramtuta, nu-i vorba, dar inalta.
- Tata - zice fata - eu aici singura, in manastirea asta, n-oi sedea. Sa te duci prin tara si sa cauti douasprezece fete tot asa de tinere si frumoase ca si mine, sa nu ma cunosc eu dintre ele.
Si s-a dus imparatul s-a cautat si-a gasit numai unsprezece fete; iara dupa ce le-a gasit le-a adus acolo la manastire.
- Da, unde-i cea de a douasprezecea?
- D-apoi n-am gasit-o.
- Se afla sa n-o fi gasit?
- Nu-i vorba, am dat eu peste una, tot asa de la fel ca voi; da iaca cum ii pricina de n-a venit: fata aceea a avut mama si ma-sa dupa ce-a facut un copil, a trait numai v-o trei zile, s-a murit, s-amu a ramas fata sa-ngrijeasca de baiat.
- Numai asta-i toata pricina? D-apoi cat ii imparatia mnitale de mare nu s-a gasit cineva sa creasca un biet copil? Cat de fara zabava, s-aduceti fata cu copilul aici.
S-au adus slujitorii fata cu copilul (cu frate-su). Da, ce frumusete de copil, de nu mai era altul ca el pe sub soare! Cum l-a vazut fata imparatului, indata mare i-a adus o dadaca si i-a poruncit:
- Ia copilul si sa mi-l cresti intr-o zi, ca altii intr-o luna; si-ntr-o luna, ca alti intr-un an.
- Asa oi face.
La un an baiatul era marisor, putea umbla, putea grai, cum ar fi unul de istialalti la zece-doisprezece ani.
Pe fata-mparatului o chema Inia Dinia. Iar baiatului, s-a batut multa vreme capul cum sa-i puie numele, si s-a ales ca pe baiat sa-l cheme Tristi-Copil. Amu aude fata ca-ntr-o tara departata este o scoala imparateasca s-a zis, catre tata-su:
- Babaca, sa iei si sa duci baiatul la scoala aceea, c-aista, pe cum vad eu, are sa fie om scump.
S-a pus imparatul doi cai la trasura si s-a dus peste noua mari, peste noua tari, peste noua vinetii, a saptea-mparatie. Dupa ce-a ajuns acolo, i-a lasat baiatului bani de cheltuiala, iar el s-a luat drumul spre casa, s-a mers multa lume-mparatie, ca cuvantul din poveste, mai inainte este. Dar la despartire, Inia Dinia a zis catre baiat, ca oricat de mult a sedea acolo la scoala, de ea sa nu pomeneasca, pentru ca de-o pomeni, Tristi-Copil, acasa nu degraba a veni. Cum a intrat baiatul in scoala, numai o data i-a aratat calfa pe hartia asta, pe cealalta, pe carti - si cand a venit si l-a luat la cercetare, singur calfa s-a mirat: Mai, ca nici asa baiat, inca nu mi s-a dat ochii a vedea si urechile a auzi. Aista are sa fie mare om la vremea vremii!
A stat el in scoala aceea pret de-un an, si-n vremea asta, toata cartea a-nvatat-o, mai-mai ca-l intrecea pe calfa. La implinirea anului, s-a dus la-mparatul cel cu scoala s-a zis asa:
- Inaltate-mparate, eu de-amu ma duc acasa. Cartea cat am avut de invatat am invatat-o: n-am la ce mai sta sa mai mananc painea strainului.
- Da, mai baiate! Daca nu vrei sa mai stai, cu de-a sila nu te poate tine nimenea. S-apoi alta: mai dragul tatei - zice catre un fecior care-nvatase cu Tristi-Copil - ada v-un pahar de rachiu si cinsteste baiatu ista, ca la drum i-a prinde bine.
Si i-a dat un pahar de rachiu. Cand sa-l puie la gura, raspica Tristi-Copil:
- Aai! bogdaprosti, sa fie de sanatatea dumnitale, inaltate bezede.
S-a baut paharul, de dusca.
- Mai da-i unul - zice imparatul.
Cand l-a pus la gura a zis ca sa traiasca inaltatul imparat si sa fie de sanatatea lui.
- Mai da-i un pahar, mai!
Cand l-a pus la gura si pe-aista, a zis ca sa traiasca toata gloata imparateasca si sa fie de sanatatea inaltatei imparatese.
- Mai da-i un pahar, mai baiate, ca-i drumul departat.
Cand l-a mai pus si pe-aista la gura, a zis ca sa traiasca toti oamenii imparatesti si sa fie de sanatatea Iniei Diniei.
- Da cine-i aceea Inia Dinia, mai baiate?
- Da cine sa fie? Aceea-i stapana me(a); aceea m-a crescut si m-a dat pe mine la carte.
- Noa, de-amu sa stai aici, ca nu-ti dam drumul acasa.
- D-apoi de ce?
- D-apoi ia, pana ce n-a veni stapana-ta; ca vrem si noi sa stim cine-i aceea Inia Dinia.
- Cum are sa vie ea, daca nu stie nimica ce-i de capul meu?
- A veni ea, la un an, la doi, la trei; ce mai la deal, la vale, pana n-a veni ea, nu-ti dam drumul. Sa-l puneti la opreala, mai!
Si l-au pus la opreala pe Tristi-Copil. Nu era inchis, avea voie sa umble pe-afara prin ograda, far’ decat n-avea voie sa se duca acasa. Urat ii mai era bietului baiat, sarmanul! Umbla si el cand incolo, cand incolo, mai dihai decat un om beat.
Amu, ce-i vine-mparatului prin minte: sa-si faca niste dinaluri (binale). Adus-a lemne multe; tocmit-a mesteri si s-a apucat de lucru. A dat lemnele la topor, la barda, la sfara, s-apoi s-a apucat de-nchiet. Tristi-Copil sedea toata ziua pe lemne si se uita la mesteri cum lucrau. Dupa ce-a inchiet lemnele, le-a ridicat sus, care-si la locul lor; iar baiatul s-a suit si el acolo sus. Da, zice calfa mesterilor acelora:
- Inaltate bezede! Ce sezi, rogu-te, asa de scarbit?
- Nu-mi mai zice bezede, ca eu nu-s bezede, eu nu-s de-aici. Eu is cine stie de unde: de peste noua tari, de peste noua mari, de peste noua vinetii, a septea-mparatie.
- Ee, poi da, dragul meu, cu mana t-as lua durerea de la inima; dara daca nu pot!
- Stii ce una, calfa?
- Sti daca mi-i spune.
- Esti dumneata mester?
- D-apoi mai este ca mine altul pe podul pamantului?
- Putea-u-ai sa-mi faci un cobuz?
- A haaa, ma miram, ce-ai sa ma-ntrebi. Ti l-oi face cat de degraba.
- Si cat mi-i cere?
- Nu mult; ia, de-o oca de rachiu.
- T-oi da si de doua oca, numai sa mi-l faci.
S-apuca mesterul de cobuz; dar numai seara la lumanare lucra la el, ca ziua nu dovedea cu lucru-mparatesc. In trei seri a dat cobuzul gata. Cand l-a pus Tristi-Copil la gura, asa canta de se rasuna palatul. A doua zi s-a suit acolo sus si aceea cantare canta biatul, ca s-a auzit rasunetul tocmai la manastirea Iniei Diniei.
- Fetelor - zise ea, dac-a auzit sunetul cobuzului - cantarea asta nu-i a altuia, fara numai a lui Tristi-Copil. El trebuie sa fie la opreala. M-a pomenit cumva pe mine, si iaca amu nu-i dau drumul. Degraba va gatati cu ce aveti voi mai frumos si mai minunat si sa mergem la baiat.
Si s-au-mbracat ele si s-au gatat, au incuiat manastirea si-au iesit cu toatele afara.
- De-amu tineti-va de mana.
S-acelea puteri le-avea Inia Dinia ca numai ce s-a inaltat toata ceata in vazduh, si cat te-ai sterge la un ochi, a ajuns la imparatul cel ce oprise pe baiat. S-a minunat imparatul de frumusetea femeii acesteia.
- Da la ce-ati pus baiatul la opreala?
- Da ca sa vii sa te vad si eu cine esti.
- Apoi bine, iaca asta-s, care ma vezi. Dar baiatul unde mi-i?
- Da ia, intr-o odaie de-acestea.
Atunci numai ce iese si Tristi-Copil.
- Asa-i ca n-ai ascultat de sfatul meu? Asa-i c-ai pomenit de mine?
- Apoi asa-i.
- De-amu, dragul meu, du-te acasa si sa-ti faci un bat de fier si opinci de fier. S-atunci mi-i gasi, cand s-o roade batul, de-a ramane numai cat tii in mana, si opincile sa se roada pan-or ramane numai nojitele! Sa ma cauti la manastirea Calu Gastru intr-un pai reazema si intr-un par spanzura.
Unde s-a dat baiatul meu la plans, de se scutura camasa pe dansul, pentru ca vedea ca ramane singur pe lume.
- Nu umbla a-ti mai face inima rea - zice Inia Dinia - c-aista-i canunul. Eu, de aceea ma duc la aceea manastire, s-apoi de-acolo are sa-ti fie bine.
Si s-au ridicat in vazduh Inia Dinia cu cele douasprezece fete si sau facut nevazute; iar Tristi-Copil s-a pornit spre casa. Dac-a ajuns acasa, s-a facut opinci de fier si bat de fier s-a plecat spre manastire.
Da, in mergerea lui, nu mai avea drum hotarat. Apuca peste dealuri, peste vai si peste paduri. De la o vreme a iesit din niste paduri s-a vazut cam departisor niste curti. El a mers pana de-aproape; dar n-a tras deodata la curti, a tras la niste odai. Cei de la odai l-au intrebat ca-n ce fel umbla el pe-acolo “de unde esti si unde te duci?”
- Sti-ma Dumnezeu. Nu mi-ti primi sa va slujesc, sa capat o bucatica de mamaliga, sa nu pcei(1) de foame.
- D-apoi te-om primi, mai. Dar carte stii v’ oleaca?
- Stiu oleaca.
Si-l iau si-l duc la scoala imparateasca. Calfa de-acolo cum l-a vazut, l-a-ntrebat daca stie carte.
- Ia, oleaca stiu.
Si-i da baiatului niste carti sa ceteasca. Si cand a prins el a citi, a ramas calfa ca cum ar fi incremenit.
- Mai, mai, carte stiu; dar acesta mai mai sa ma-ntreaca!
Vazand el ca Tristi-Copil ii doba de carte, n-a mai stat de dansul sa-l invete, ca n-avea ce. L-a pus sa cerceteze pe ceilalti ucenici. Da amu, o seama de ucenici au prins ciuda pe ist strain si s-au sfatuit sa-l bata, sa-l alunge de-acolo. Un baiat de aceia, mai mare de trup si mai zdravan, a inceput a cata pricina lui Tristi-Copil, a sarit la el si l-a batut.
Vazand strainul c-aici nu poate trai, asa cam pe dupa miezul noptii, a luat si s-a pornit spre manastirea Calu Gastru.
Cand dimineata, calfa da de baiat ca nu-i. Nu se da nimenea sa spuie din ce pricina nu-i. Ce folos c-a aflat de ce n-a vrut sa mai steie; amu cela era dus in lumea lui.
*
Noi sa lasam pe Inia Dinia acolo la manastire si sa vedem ce-a mai facut Tristi-Copil.
El mergand pe drum a dat de-o padure, a dormit noaptea intr-o poiana din mijlocul ei, si a doua zi pe-amiaza a iesit din padure si cum a iesit, s-a facut inaintea lui un ses cat vedeai cu ochii. Pe sesul acela se vedeau de departe doi, isbindu-se; dar ce era, el nu putea sa stie. Sa fie oameni, sa fie cai, mai ce sa fie? Cand se mai apropie, vede o zmeuaica batandu-se cu o dracoaica. Dar ce bataie se bateau, Doamne! Se faceau doua roti de foc si cand se izbeau una-n alta sareau bucatile si scanteile din ele cine stie unde.
Daca l-au vazut, au inceput a se ruga sa le judece el si cum le-a judeca el asa s-or lasa si ele.
- De ce va mancati voi si va bateti in felul acesta? zice Tristi-Copil.
- Iaca de ce - raspunde dracoaica; zmeuaica a facut copilul acesta, si dupa ce l-a facut, l-a lasat, ia, incolo; i-a fost lene sa-l creasca. Eu l-am luat si m-am necajit si l-am crescut pana in starea in care-l vezi, s-amu vrea sa mi-l ieie crescut gata. Apoi ii cu dreptu?
- Zmeuaica, sa lasi baiatul dracoaicei, daca t-a fost urat si greu a-l creste. Ai fi bucuroasa sa vii la masa de-a gata. Sa te duci, zmeuaica, in drumul tau, si tu, dracoaica, cu baiat cu tot, in drumul tau; daca va place.
- Ai iti multumesc de facerea de bine; pentru treaba asta sa stii ca te-oi ajuta si eu cat de curand, zice dracoaica.
- Fi-t-ar de cap si de ciolane, ca mi-ai luat baiatul, zise zmeuaica.
Tristi-Copil le-a lasat si s-a dus unde-avea de dus. Zmeuaica a apucat si ea intr-o parte; dracoaica cu baiatul a ramas pe loc. Dupa ce Tristi-Copil s-a departat, ca de-abia-l mai puteai vedea, zice dracoaica sfatuindu-se cu baiatul ei:
- Tristi-Copil ne-a facut noua un bine. Se cuvine ca si noi sa-i facem bine. Sa te duci sa-l ajungi si sa-i fii de ajutor, ca in drumul lui are sa treaca peste niste ape, si l-or sluti podarii.
- Ma duc, mama, sa-l ajung.
Si cat te-ai sterge la un ochi, a fost pe-aproape de Tristi-Copil, care s-a cam speriat vazand pe fiul dracoaicei ca vine ca un nour.
- Nu te teme nici leaca, pentru ca eu nu vin nici c-un rau, far’ vin sa-ti fiu mana de-ajutor pana ce-i trece trei ape, c-amintrelea au sa te sluteasca podarii.
- Apoi hai dara inainte si-ti multumesc de cuvantul cel bun.
Si merg ei o bucata buna, pana ce ajung la o apa de cele mari.
- Mai podare, imi trage podul, c-am sa trec de ceea parte.
- L-oi trage si te-oi trece apa, daca mi-i lasa sa-ti scot un ochi.
- Te-oi lasa, graieste feciorul dracoaicei.
Cum au trecut podul, le-a iesit podarul inainte sa-si ieie vama.
- Giuruita-ti trebuie, zice feciorul dracoaicei, ochi iti trebuie, ochi t-oi da.
Si cand l-a luat o data, mai, si cand l-a ridicat in sus, tocmai in mijlocul apei cu capu-n jos l-a zvarlit. Au mai fost iesit ei niste oameni si mai huiau; dar vazand ca-i feciorul dracoaicei, au tacut molcum.
Iesti doi s-a dus inainte s-au mers pana ce-au ajuns la apa cea mare din mijloc.
- Trage podul, mai, c-am sa trec de ceea parte.
- L-oi trage, da pentru asta, sa ma lasi sa-ti tai o mana.
- Te-oi lasa - raspunde tot feciorul dracoaicei.
Cum au trecut apa, s-a venit podarul, la vama, a patit-o s-acesta ca si cel dintai. S-au mai mers ei - Tristi-Copil si feciorul dracoaicei - pana ce-au ajuns la apa cea de la urma - a treia.
- Trage podul si ma trece de ceea parte, maai!
- Te-oi trece, mai, daca mi-i lasa sa-ti tai un picior.
- Te-oi lasa.
Si l-a-necat si pe-acesta s-apoi a zis feciorul dracoaicei:
- Eu as merge cu tine la manastirea lui Calu Gastru, da-i departe tare si-s cam trudit. Mergi sanatos, ca eu ma-ntorc inapoi.
- Mergi sanatos si dumneata, si bogdaprosti ca m-ai adus teafar pan-aici.
S-a mers Tristi-Copil, s-a mers pana ce-a ajuns la un parau mare si repede. Si era pe paraul ista o moara de facea numai picla(2). Morarul, cum l-a vazut, l-a intrebat ca de unde-i si cu ce capat umbla pe-acolo?
- Sti-ma Dumnezeu. Umblu si eu sa gasesc undeva v-o bucatica de mamaliga.
- Daca ti-i vorba de-asa, ramai la mine, mai baiate, ca tot is eu singur si n-am pe nimeni de ajutor.
S-a ramas Tristi-Copil argat la morarul cela. Amu iaca cum ii socoteala: la moara ceea venea intotdeauna un om calare pe un poloboc de grau si macina. Tristi-Copil in scurta vreme a deprins mestesugul morariei si facea treaba mai dihai decat morarul cel batran.
Moara era cu doua pietre. Cand venea omul cu polobocul, turna intr-amandoua cosurile. La o covata sedea mosneagul si la alta Tristi-Copil. Vazand morarul cel batran ce lucru de treaba buna face baiatul, a mai lasat moara in seama baiatului, iara el s-a dus la targ.
Cand a ajuns cel cu polobocul la stapana-sa, bucataritele si chiar stapana l-a-ntrebat cine i-o macinat graul, ca bun lucru de faina i-a facut.
- Un baiatanas ii tocmit sluga la morar, si baiatanasul mi-a facut treaba asta.
- Na, zice stapana, sa-i duci un galben si sa-i spui ca tot de asta faina sa faca.
Apoi, domnule, moara aceea era a Iniei Diniei; iar cel cu polobocul la pitariile ei ducea faina. Nu tocmai tare departe de moara, era si manastirea Calu Gastru, cu chiliile celor douasprezece calugarite. Omul cel cu polobocul, dupa ce-a ajuns la moara, a dat galbenul lui Tristi-Copil.
- Na mai, ti-a trimis stapana-mea un galben s-a zis ca tot de asta faina sa-i faci.
- Ba i-oi face eu pe trei parti mai buna.
Dar baba morarita crapa de ciuda ca n-a luat mosneagul ei galbenul.
- Numai drumurile le pazesti - probozea(3) baba pe mosneag, dupa ce venise de la targ. Iaca a venit cel cu polobocul s-a dat baiatului istuia un galben. Nu era mai bine sa-l fi luat tu? In loc sa ne putem noi hrani, hranim un venetic din lume.
- Aara, mai baba, lasa ca ne-om hrani noi si singuri, daca-i vorba de-asa.
Si cheama baiatul si-i spune sa se duca unde l-a-ndrepta Dumnezeu
- “ca eu, dragul meu, nu te mai pot tinea”.
- M-oi duce, mosule, dac-asa mi-a fost scris, sa umblu pribeag prin lume, ca a nimarui.
Si mergand baiatul asa pe drum, se-ntalneste cu cel cu polobocul, care ducea faina la manastire.
- Buna vremea, om bun.
- Multumesc dumnitale, mai baiete.
- Nu mi-i lua si pe mine pan-acolo unde mergi dumneata?
- Ba lua; dar, nu drept pana la curti, ca ma tem sa nu-mi banuiasca stapana.
Si s-a suit Tristi-Copil pe poloboc, si cand mai-mai sa se apropie de manastire, s-a dat jos si s-a facut un zugrav s-a intrat intr-o chilie la o calugarita.
- Buna ziua.
- Multumesc dumnitale.
- N-aveti nevoie de-a zugravi ceva?
- Ba avem, cum nu.
Si s-aseaza Tristi-Copil s-a zugravit chiliuta aceea asa de frumos, de gandeai ca esti pe alta lume, cand ai fi intrat acolo.
- Ce mi-i cere pe lucrul care l-ai facut?
- Ia, nimica; numai sanatate si voie buna.
Celelalte calugarite tare s-au minunat de zugraveala chiliei.
- Nu mi-i zugravi si mie chilia? zice o calugarita.
- Ba zugravi.
Si ce-a facut la asta calugarita, era pe zece parti mai frumos si mai minunat decat la cea dintai. Raiul pe pamant era in chiliuta aceea.
- Ce mi-i cere pe lucru?
- Ia, v-o zece galbeni.
- T-oi da, ca si face.
Nu mult trece si vine Inia Dinia pe-acolo si i-a placut si ei ce-a vazut.
- Nu-i merge sa-mi zugravesti si chilia mea?
- Merge, cum sa nu merg?
Si s-a apucat Tristi-Copil de zugravit; dar frumusete ca la chilia ceea de a doua n-a mai facut. Cand au ramas in chilie numai Inia Dinia si cu Tristi-Copil, apoi s-au cunoscut. Amu, iaca de ce-a zugravit mai frumos la cea de-a doua calugarita: aceea era sora lui dreapta. S-apoi de-acolea, mai tata, sarutatu-s-au Tristi-Copil cu Inia Dinia, dragostitu-s-au, stransu-s-au in brate, rogu-te, ca cei care nu s-au vazut de-atata amar de vreme. Si-apoi mai zi, ca erau si tineri, s-asa-i tineretea asta, bat-o s-o bata!

Eu i-am lasat pe dansii acolo petrecand, ca-n vremurile-acelea, s-am venit si v-am spus povestea lui Tristi-Copil s-a Iniei Diniei.

Nota:
(1) Sa nu pcei - sa nu pier.
(2) Picla - faina de cea mai buna calitate, foarte bine macinata.
(3) Probozit - mustrat cu asprime.

Auzita in seara de joi, 30 octombrie, 1897, de la mosneagul Pavel Bartea, mort in toamna anului 1898, in varsta de aproape 80 de ani.
Alexandru Vasiliu, Povesti si legende, Bucuresti, 1928, p. 32-39









Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 777
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site