Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


ANTIUTOPIA IN OPERA LUI KAREL ČAPEK

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



ANTIUTOPIA IN OPERA LUI KAREL ČAPEK

Obiectul prezentei lucrarii il constituie studierea caracterului antiutopic al operei unuia dintre cei mai cunoscuti si apreciati scriitori cehi, Karel Čapek, afirmat in literatura la inceputul secolului XX si care a devenit o personalitate de prim rang in viata intelectuala internationala dintre cele doua razboaie mondiale. Desi operele sale cunosc o mare raspandire, cea mai mare parte a criticii literare universale l-a tratat aproape numai ca autor de scrieri cu caracter stiintifico-fantastic. In lucrarea de fata, am incercat sa inlaturam stigmatul pe care il poarta creatia lui Čapek, de literatura science fiction, o specie literara considerata de o mare parte a exegezei ca fiind periferica, de agrement, si sa demonstram vaditul caracter filosofic si realist al scrierilor čapkiene pe care le-am inclus in sirul fictiunilor antiutopice.




Scopul lucrarii este, pe de o parte, acela de a arata ca operele antiutopice ale lui Karel Čapek au profunde valente filosofice, scriitorul fiind extrem de preocupat de soarta omenirii si de evolutia civilizatiei umane in directii nedorite; pe de alta parte, incercam sa demonstram ca scrierile autorului ceh au functia unor semnale de alarma, Čapek fiind un vizionar ce prefigureaza efectele negative ale progresului tehnologic si stiintific. Avand in vedere gravele probleme ridicate de primul razboi mondial, scriitorul s-a inarmat cu ideile filozofiei «vietii practice», cum a numit el filosofia lui William James, al carei nucleu l-a adoptat ca baza a propriului sistem de gandire, si a incercat sa demitizeze falsele idealisme ale industrialismului modern prin operele sale antiutopice.

Alegerea ca tema pentru teza de doctorat a unui studiu asupra operei lui Karel Čapek s-a bazat pe doua considerente principale: in primul rand, pentru ca, desi este vorba despre este un scriitor a carui creatie literara a mai facut obiectul unor studii de specialitate in tara noastra – printre care, la loc de frunte, se gaseste monografia profesorului Corneliu Barborica    - nu s-a mai procedat pana acum la noi la o abordare exhaustiva a acestei teme; in al doilea rand, consideram ca problematica abordata de Čapek in lucrarile sale de factura antiutopica este extrem de actuala si astazi, in conditiile in care progresele tehnologice si industrializarea tot mai rapida a societatii contribuie, in mod inevitabil, la dezumanizarea individului. Čapek abordeaza probleme fundamentale ale vremurilor noastre: stiinta si consecintele aplicarii ei, tehnicizarea si mecanizarea vietii sociale.

In incercarea de a aduce varii argumente care sa sustina teza potrivit careia scrierile čapkiene avute in vedere aici se incadreaza in genul antiutopiei, am facut trimiteri atat la operele vizate ale scriitorului ceh, cat si la alte scrieri cu tendinte antiutopice din literatura universala moderna (Herbert George Wells, Anatole France, Evgheni Zamiatin, Aldous Huxley, Franz Kafka, Mihail Bulgakov) sau la forme mitice ale antiutopiei, precum povestea Golemului si cea a uriasului Mistcalfa, din mitologia scandinava. Sursele bibliografice romanesti si cehesti enumerate la sfarsitul lucrarii au fost de un real folos in urmarirea scopului propus, in acest sens apeland indeosebi la monografia dedicata de profesorul Barborica lui Karel Čapek, precum si la lucrarea Domniei Sale intitulata Utopie si antiutopie. Baza teoretica de la care am pornit in realizarea prezentei lucrari au constituit-o mai multe tipuri de bibliografie: opere literare, studii cuprinzand date referitoare la problematica studiata si, nu in ultimul rand, critica ce face referire la orientarea filosofica si la creatia scriitorului Karel Čapek. Titlurile enumerate in bibliografie acopera in mod selectiv sursele primare, dar si surse critice variate, de la clasice la cele extrem de recente, de la nume consacrate (criticii F.X.Salda si Jan Mukarovsky sau teoreticieni precum William James) la critici contemporani sau critici mai putin cunoscuti, dar ale caror contributii le-am considerat extrem de importante pentru intelegerea tematicii abordate in studiul de fata.

Astfel, in primul capitol, intitulat Antiutopia: definitie si concept, am prezentat mai degraba un cadru general pentru abordarea temei, explicand notiunea de „antiutopie”, cu toate sinonimele sale (utopie negativa, distopie, contrautopie, cacotopie) folosite de-a lungul timpului de diversi exegeti (i.e., John Stuart Mill), si facand o distinctie clara intre utopia traditionala, pozitiva, si cea negativa, la care ma voi referi, pe tot parcursul lucrarii, utilizand termenul „antiutopie”. Desi ambele tipuri de utopii sunt plasate intr-un spatiu fictiv, delimitarea se face urmarind directia, tendintele de evolutie si consecintele evolutiei societatii umane. Am incercat sa argumentam ideea potrivit careia utopia si antiutopia nu reprezinta scheme ce se concentreaza asupra schimbarii ordinii sociale existente, ci a instaurarii unui ideal social. Distinctia intre utopie si antiutopie apare in momentul in care idealul social propus se transforma in realitate, sub forma totalitarismului de dreapta sau de stanga, cu tendinte negative de evolutie si urmari nefaste pentru civilizatie. Din acel moment, avem de-a face cu o antiutopie.

Cel de-al doilea capitol al lucrarii – Trasaturile literaturii antiutopice - urmareste sa dezvolte argumentele aduse in prim plan in primul capitol, prezentand principalele caracteristici ale literaturii antiutopice. Ne-am referit, de exemplu, la stratificarea sociala care separa cu strictete clasele sociale (Minunata lume noua, Albert Huxley), la campaniile propagandistice derulate de stat si sistemele educationale menite sa determine cetatenii sa-si venereze conducatorii (1984, George Orwell), la inducerea cultului personalitatii fata de o figura emblematica in stat, pe care oamenii o idolatrizeaza cu fanatism (Binefacatorul – Noi, Evgheni Zamiatin; Fratele cel Mare (1984, George Orwell) sau la dominatia absoluta a unei religii de stat (dictatura Inchizitiei, aflata sub indrumarea Marelui Inchizitor din Fratii Karamazov, de Dostoievski, sau ideologia guvernului totalitar din Oceania, Ingsoc din 1984, de Orwell).

Tot in acest capitol am incercat sa facem o distinctie necesara intre antiutopiile apartinand acelor scriitori vizionari care au intuit numai aparitia statului totalitar si l-au descris inainte de a deveni realitate (Dostoievski, Čapek, Wells, Huxley, Anatole France si Kafka) si scriitorii care nu au facut decat sa parafrazeze si sa transpuna in fictiune realitati deja cunoscute ale regimurilor comuniste existente. Astfel, George Orwell, pornea in romanul 1984 de la cunostintele sale despre Uniunea Sovietica si de la comunismul deja existent la acea vreme. Fictiunea lui Orwell nu reprezinta un efort vizionar, ci se incadreaza in categoria anticipatiilor stiintifice, cunoscute de publicul larg sub denumirea de science fiction.



Cel de-al treilea capitol – Antiutopia ca fictiune literara: definitia fictiunii antiutopice, trasaturi, precursori – ne introduce in lumea fictiunilor de factura antiutopica, prezentandu-ne modelul protagonistului preferat de scriitorii de antiutopii. Acesta poate fi un proscris, un individ din afara societatii descrise (John Salbaticul din Minunata lume noua, A.Huxley), creaturi din mitologie, ca Golemul sau Miscalfa, figuri emblematice precum Frankenstein, Faust, Mefisto, robotii lui Čapek sau androizii la care invadeaza din ce in ce mai mult fictiunile de anticipatie stiintifica, savanti excentrici si inventatori lipsiti de moralitate care isi duc pana la absurd nascocirile si inventiile.

Cel de-al patrulea capitol – Reprezentanti ai antiutopiei in literatura universala – ne prezinta principalii scriitori de antiutopii din literatura universala. In literatura universala moderna, galeria autorilor de antiutopii este deschisa de scriitorul britanic Herbert George Wells. Acesta a publicat o serie de scrieri antiutopice in care a condamnat titanismul unor savanti dispusi sa sacrifice viitorul umanitatii pentru un loc de frunte in topul oamenilor de stiinta. Sirul antiutopiilor wellsiene debuteaza cu romanul Masina timpului, continuand cu Insula doctorului Moreau, Omul invizibil, Cand se va trezi Cel-ce-doarme si Primii oameni in Luna.

Multe dintre aspectele aduse in atentie de Wells in romanele sale le regasim si la Anatole France, in Insula pinguinilor, o nuvela satirica menita a se constitui intr-o critica la adresa intregii umanitati. Scriitorul avertizeaza asupra evolutiei negative a societatii umane, care, ajunsa in stadiul capitalismului industrial, se va autodistruge asemenea civilizatiei pinguinilor, in momentul in care va ajunge pe culmile evolutiei. Anatole France condamna in mod indirect capitalismul cu inegalitatile sociale pe care le sustine, inducand ideea ca socialismul reprezinta solutia salvatoare pentru impasul in care a ajuns umanitatea avida de putere si avutie.

Dintre scriitorii de limba engleza care au incercat, prin scrierile lor de factura antiutopica, sa traga un semnal de alarma asupra previziunilor sumbre declansate de formele de guvernamant totalitare i-am mai amintit pe Aldous Huxley, cu romanul Minunata lume noua, George Orwell cu 1984, si Ray Bradbury, cu Fahrenheit 451.

Avertismentele si viziunile premonitorii privind posibilitatea instaurarii unor noi regimuri dictatoriale constituie principala tematica prezenta in antiutopiile lui Franz Kafka, Procesul si Castelul. Cele doua romane au ca protagonist principal acelasi personaj - Josef K. - al carui destin ne duce cu gandul la mult controversata afacere Dreyfus”. Asemenea ofiterului Alfred Dreyfus, Josef K. se trezeste in postura de acuzat fara vina; ca si Josef K., Gregor Samsa, protagonistul nuvelei Metamorfoza, o alta scriere de orientare antiutopica, devine o victima inocenta a unei societati nepasatoare fata de soarta indivizilor sai, trezindu-se intr-o dimineata transformat intr-o insecta uriasa, fara sa aiba nici cea mai vaga idee de unde a pornit tragedia sa.

Pe lista scriitorilor de utopii negative l-am inclus si pe rusul Mihail Bulgakov, dat fiind ca atat nuvelele Inima de caine si Ouale fatale, cat si romanul Maestrul si Margareta prezinta evolutii antiutopice, mascate adesea de faldurile literaturii stiintifico-fantastice mai mult decat in cazul celorlalti scriitori amintiti in studiul nostru. In romanul Maestrul si Margareta, antitutopia este prezenta sub forma avertismentelor scriitorului asupra pericolului revolutiei comuniste din Rusia, asupra idealurilor socialiste si a realitatilor dure ale regimului bolsevic, in vreme ce nuvelele mentionate ne amintesc de seria experimentelor nereusite din antiutopiile lui Karel Čapek (piesa R.U.R. si romanele Fabrica de absolut si Razboi cu salamandrele). Cele doua nuvele al lui Bulgakov prezinta experimente de laborator esuate, prin care autorul doreste sa-i semnaleze cititorului sau pericolele inteligentei necontrolate de ratiune.

Evgheni Zamiatin este un alt scriitor rus care a atras atentia, prin romanul Noi, asupra pericolului aparitiei unei societati cu tendinte antiutopice, aratand ca depersonalizarea ireversibila a individului si transformarea acestuia intr-o fiinta lipsita de constiinta reprezinta un fenomen specific societatilor totalitate. Dintre scriitorii rusi, l-am mai amintit pe Fiodor Dostoievski, cu binecunoscutul sau roman Fratii Karamazov.



Cel de-al cincilea capitol al tezei, intitulat Antiutopia in opera lui Karel Čapek, aduce in atentie cateva dintre principalele probleme ale vremurilor noastre, in jurul carora scriitorul ceh si-a tesut fictiunile antiutopice: stiinta, tehnologia moderna si rezultatele acestora - tehnicizarea, mecanicizarea si automatizarea vietii sociale. Nelinistile scriitorului privind rolul stiintei si tehnicii in societatea contemporana nu izvorasc din simple speculatii, ci din cele doua realitati crude care au pus in discutie stiinta si tehnica la inceputul secolului trecut: pe de o parte, primul razboi mondial, in timpul caruia toate resursele si toata energia stiintei s-au concentrat in directia distrugerii vietii si a civilizatiei, pe de alta parte, organizarea industriei in uzine, trusturi sau monopoluri-gigant, in cadrul carora erau angrenate milioane de persoane uniformizate si transformate in simple mecanisme. Am tinut sa evidentiem astfel legatura stransa dintre creatia antiutopica a lui Čapek si preocuparile scriitorilor expresionisti ai vremii (Franz Kafka, Max Brod, Georg Kaiser), care se aratau ingrijorati din pricina implicatiilor sociale ale tehnicii si automatizarii vietii.

In acest capitol am facut si o scurta trecere in revista a lucrarilor antiutopice ale lui Karel Čapek, urmand ca in capitolul al saselea – Antiutopia in dramaturgia lui Čapek – si in cel de-al saptelea – Antiutopia in proza lui Čapek – sa trecem la o prezentare exhaustiva a fiecarei lucrari in parte. Operele čapkiene pe care le-am avut in vedere aici au fost piesele R.U.R - cea mai titrata scriere čapkiana - Adam Creatorul, Din viata insectelor, Reteta Makropolos si Boala alba, precum si romanele Fabrica de absolut, Krakatit si Razboi cu salamandrele.

Penultimul capitol, Concluzii, prezinta o perspectiva de ansamblu asupra elementelor comune din antiutopiile lui Čapek, precum si o serie de reflectii personale privind tematica abordata de scriitorul ceh in economia acestor lucrari.

Inainte de toate, este de remarcat ca, in aceste scrieri, Čapek a creat un cerc relativ restrans al idealistilor, manifestand o predilectie pentru cei proveniti din randul savantilor: ingineri, oameni de stiinta si inventatori (Rossum, Domin si Alquist din R.U.R., Inventatorul din piesa Din viata insectelor, doctorul Galén din Boala alba, G.H.Bondy din romanele Fabrica de absolut si Razboi cu salamandrele, D’Hémon din Krakatit). Personajele lui Čapek se regasesc si in alte lucrari ale sale, ca in cazul lui G. H. Bondy, din Fabrica de absolut, figura reluata de autor 15 ani mai tarziu, sub acelasi nume, in romanul Razboi cu salamandrele, sau sub alte nume in celelalte piese si romane ale scriitorului ceh. In toate antiutopiile lui Čapek regasim lumea marilor industriasi, oameni de afaceri lipsiti de scrupule, si, in contrast cu acestia, lumea oamenilor simpli, precum si ideea transformarii inventiei intr-un produs de serie. Dupa un sablon asemanator, dar adaptat, s-a ghidat Čapek atunci cand a scris R.U.R., Reteta Makropolos, Adam Creatorul, Fabrica de absolut, Krakatit si Razboi cu salamandrele.

Nu doar personajele sunt reluate de-a lungul creatiei a lui Čapek, ci si tematica abordata. Aspectele privind lupta impotriva militarismului constituie tema cel mai des intalnita in romanele lui Čapek. Aceeasi problematica a abordat-o autorul si in romanul Razboi cu salamandrele, la scrierea caruia a avut drept model parodia civilizatiei din Insula Pinguinilor, a lui Anatole France. Salamandra este un simbol, ca si robotii din piesa R.U.R, pinguinii lui Anatole France sau rinocerii lui Eugen Ionescu. Este simbolul standardizarii intr-o societate din ce in ce mai industrializata si tehnologizata, simbolul imanentei unui pericol catastrofal pentru societatea umana aflata intr-un declin continuu. Salamandra este simbolul erorilor omenirii si un model negativ pentru civilizatia umana, societatea salamandrelor fiind o satira la adresa societatii umane si a realitatii.

Majoritatea operelor de factura antiutopica ale lui Čapek, fie ca sunt piese sau romane, sunt construite dupa acelasi prototip structural: utopia, contextul favorabil in care un inventator face o descoperire, care este vanduta unui capitalist pentru profitabilitatea ei, fara a lua in calcul urmarile nefaste ale afacerii si pericolul care il reprezinta pentru umanitate comercializarea inventiei la nivel mondial; si antiutopia, in care folosirea inventiei la scara larga pune omenirea in fata unei catastrofe imposibil de evitat. Elementul care vine sa demonteze, in final, modelul antiutopiei clasice la Čapek este reprezentat de solutia salvatoare pe care scriitorul ne-o propune intotdeauna cand totul pare lipsit de orice speranta. Exceptie de la aceasta regula o face doar piesa Boala alba, singura lucrare a lui Čapek lipsita de optimismul unei solutii salvatoare inserate in final, precum si de umorul care se strecoara in majoritatea scenelor dramatice din celelalte drame čapkiene. Boala alba nu este un simplu simbol, ci arma la care autorul recurge pentru a critica gandirea malefica si idealurile grandomane ce duc intotdeauna omenirea, in scrierile sale, spre autononimicire. Prin prisma finalului care difera de sablonul aplicat in cazul altor piese de natura antiutopica, piesa Boala alba nu mai poate fi apreciata drept un avertisment umanist general, ci ca o reactie cu adresa precisa la ascensiunea hitlerismului si a militarismului german, tinand cont si de faptul ca a aparut aproximativ in aceeasi perioada cu romanul Razboi cu salamandrele.



Se poate lesne observa inclinatia scriitorului ceh spre factorul politic si social, spre satirizarea societatii contemporane lui si spre folosirea comicului grotesc in creatia sa antiutopica. Satira lui Čapek este doar o ironie amara a destinului uman, autorul atragand atentia asupra acelorasi aspecte care l-au preocupat dintotdeauna: politica, economia, evolutia stiintei si tehnologiei in societatea moderna. Ideile filosofice relativiste si realiste strabat scrierile sale antiutopice, indiferent ca vorbim despre publicistica, dramaturgie sau proza.

Čapek se ascunde in spatele paravanului ideilor ce tin de fictiunea antiutopica pentru a-si putea lansa atacurile virulente, cvasi-devastatoare, la adresa unei societati gresit structurate, minimalizand figuri politice importante ale epocii in care a trait. Spre exemplu, Hitler a fost aspru criticat si satirizat in romanul Razboi cu salamandrele pentru politica sa imperialista, in timp ce primului presedinte al Republicii Cehe, T.G. Masaryk, Čapek i-a inchinat doua volume de convorbiri, publicate la inceputul anilor ’30.

Intr-un capitol de sine statator atasat in finalul studiului nostru (Addenda) am inclus o selectie de fragmente in traducere personala din monumentala lucrare a lui Karel Čapek Convorbiri cu T. G. Masaryk, care nu s-a bucurat niciodata de o traducere publicata in limba romana. Capitolele selectate si traduse sunt menite nu doar sa aduca in prim plan personalitatea primul presedinte al Republicii Cehoslovace si stilul beletristic presarat cu profunde reflectii filozofice si politice al lui Čapek, dar mai ales sa creeze o paralela intre stilurile si mentalitatile celor doua personalitati, demonstrand astfel asemanarea lor in plan ideatic, filozofic si uneori chiar politic. Prin intermediul filozofiei, Čapek si Masaryk si-au exprimat, fiecare prin profesia sa, idealul unei lumi mai bune: Čapek ca scriitor de antiutopii, incercand sa avertizeze omenirea asupra pericolelor progresului industrial si tehnologic, dar si asupra posibilei amenintari reprezentate de regimurile dictatoriale; Masaryk ca politician si om de stat, pornind de la propriile conceptii filozofice despre lume, viata si despre om, conceptii pe care s-a straduit sa le transpuna si in viata practica.

Čapek nu a condamnat niciodata capitalismul, socialismul sau alta forma de organizare politica, dar a respins ferm tendintele evolutioniste negative, de natura destructiva, ale unor societati guvernate de anumite structuri politice. Mai curand a blamat „prelungirea” tendintelor „capitalismului salbatic” specific secolului XIX si a primei jumatati a secolului XX. Čapek nu a atacat regimurile politice ale timpurilor sale, ci statele si guvernele care se conduceau dupa politici destructive, cu efecte catastrofale la adresa umanitatii. Nici in articolele sale cu tematica politica nu a intrat in polemici aprinse. Scrierile lui au oglindit intotdeauna atitudinea sa puternic umanista si nicidecum ideile sale politice. Personajele malefice din scrierile antiutopice ale lui Čapek nu au fost indivizii, ci guvernele care le-au permis anumitor indivizi sa puna in practica politici cu efecte destructive pentru omenire. A fost un umanist convins, modern, care a crezut in individ si in valorile acestuia, dar a manifestat un scepticism feroce fata de societatea contemporana. Čapek trebuie vazut in contextul epocii sale si judecat prin prisma evenimentelor care au marcat vremurile in care a trait.

Čapek a fost un umanist modern, care credea cu fermitate in valorile fundamentale ale civilizatiei si culturii. Continuator al traditiei umaniste in gandirea ceha, a incercat sa puna accentul pe prezentarea omului si pe evolutia acestuia de-a lungul istoriei. Chiar daca a publicat scrieri in care si-a exprimat fatis rezervele fata de implicatiile antiumane ale progresului industrial, nu a respins niciodata progresul tehnologic si nu a sustinut orbeste idealul intoarcerii la natura. Dimpotriva, a acceptat ca tehnologia este o creatie a omului, necesara pentru a stapani fortele naturii si ale materiei intr-o lume amenintata la orice pas de haos. Čapek a dorit numai sa avertizeze omenirea cu privire la pericolul indepartarii de la adevaratele valori umane si sa indemne la cumpatare si rezerva in folosirea instrumentelor tehnologiei moderne.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 710
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site