Argumenteaza ca opera literara "Mai badita, floare dulce" este o doina populara

Argumenteaza ca opera literara "Mai badita, floare dulce" este o doina populara

Mai badita, floare dulce,

Unde te-as gasi te-as smulge,

Si-acasa la noi te-as duce,

Si te-as rasadi-n gradina,

Si te-as secera cu mila;

Si te-as face stog in prag,

Si te-as imblati cu drag;

Si te-as macina marunt

La morisca de argint;

Si te-as cerne

Prin sprancene,

Si te-as framanta-n inele,

Si te-as da inimii mele

Sa se stampere de jele.

(L. Blaga - Antologie de poezie populara)

Printre speciile literaturii noastre populare, doina ocupa, alaturi de basm si balada, un loc aparte. In mitologia populara, Doina este una din cele noua zane care-l insotesc pe Sfantul Soare in drumul sau spre cer. Ea este zana cantecului si a poeziei, inspirandu-l pe omul simplu din popor in exprimarea propriilor sale sentimente de dragoste, de bucurie, de dor sau tristete.

In mitologia daca, "daine" era imnul catre zei al dacilor, ei adresandu-se prin acest cantec cerului. Marii nostri scriitori au cules doinele din popor. Impresionati de frumusetea lor, numerosi poeti ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri sau Nichita Stanescu au realizat doine si in literatura culta.

Doina este o creatie lirica populara in versuri, specifica poporului nostru, prin care sunt exprimate cele mai puternice si mai variate sentimente: de dor, de dragoste, de jale, de revolta. Fiind creatii literare foarte vechi, doinele s-au nascut in mediul rural si pastoral, textul lor poetic fiind strans legat de o melodie adecvata, caracterizata prin tempo larg, taraganat.

Poezia "Mai badita, dulce floare" este o doina pentru ca indeplineste toate conditiile acestei specii. In primul rand, autorul ei este un poet anonim, iar poezia s-a transmis pana la noi pe cale orala, fiind culeasa si publicata de Lucian Blaga. Ea este o doina, fiind si o opera literara lirica, in care poetul popular isi exprima cele mai puternice sentimente de dragoste fata de persoana iubita.

Doina "Mai badita, dulce floare" este realizata sub forma unui monolog, rostit de o tanara indragostita. Eul liric subiectiv i se adreseaza "baditei", adica iubitului, care nu este prezent. Astfel, desi e o doina de dragoste, alte doua sentimente puternice razbat in finalul ei: dorul de flacaul iubit, precum si jalea ca el este departe. Ca in orice doina, desi trairile sunt de maxima intensitate, sentimentele nu sunt numite: poetul popular isi simte, dar nu-si poate numi trairile.

De dimensiuni mici, ca orice doina, creatia lirica "Mai badita, dulce floare" este construita pe un mic scenariu, avand la baza o comparatie simpla: badita fiind o "floare dulce". In restul poeziei, ideea de "floare" ramane permanenta, ea primind insa diferite sensuri: smulsa de pe camp, ea poate fi rasadita in gradina, secerata, macinata, framantata (lucruri care ne duc cu gandul la grau). In final, aceasta "floare" devine o hrana pentru tanara indragostita, dar o hrana pentru inima si suflet, caci "badita" este departe si ea simte nevoia sa-si astampere jalea.

Ca in majoritatea doinelor, si in "Mai badita, dulce floare" motivul este unul floral. Floarea simbolizeaza gingasia, frumusetea si puritatea tanarului simplu si iubit. Tanara face referiri la muncile care se fac in cadrul cultivarii cerealelor in zonele de campie, folosind verbele la modul conditional-optativ. Ea isi exprima dorintele, conditionate insa de faptul ca iubitul nu este prezent: "te-as duce", "te-as rasadi", "te-as secera", "te-as face stog", "te-as imblati", "te-as macina". Din cele 12 verbe, unsprezece sunt la conditional-optativ, si doar ultimul la conjunctiv, exprimand scopul celorlalte: ca inima "sa se stampere de jele".

Majoritatea verbelor ocupa aceeasi pozitie in cadrul versurilor, fiind coordonate prin conjunctia "si", versurile devenind astfel simetrice, construite pe acelasi tipar, dar si deosebit de muzicale. In popor doinele nu se recita, ci se canta, realizarea lor artistica implicand deci atat o forma literara, cat si una muzicala.

Ideea doinei este ca dragostea constituie o adevarata hrana pentru sufletul omului. In lipsa fiintei iubite, se naste sentimentul dorului, despartirea ducand, in cele din urma, la jale. Scenariul este asemanator cu multe din poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu: in absenta iubitei, poetul se simte singur si viata i se pare zadarnica.

Poezia "Mai badita, dulce floare" este o doina si pentru ca autorul anonim foloseste o serie de mijloace de realizare artistica specifice acestei specii. Epitelele sunt putine, dar sugestive: "floare dulce", "morisca de argint". Un rol important in realizarea simetriei si muzicalitatii versurilor il are repetitia conjunctiei coordonatoare "si", zece versuri din totalul de paisprezece incepand cu aceasta conjunctie. Imaginea baditei ca "mandra floare" este o comparatie devenita metafora. Floarea devine simbolul omului iubit, un alt simbol fiind cel al dragostei, ca hrana pentru suflet. Interesanta este folosirea unor circumstantiale care arata modul grijuliu si dragastos in care tanara ar secera, imblati, macina etc.: cu mila, cu drag. Modul de expunere folosit este monologul liric. Poezia este o doina si pentru ca are dimensiuni relativ mici. Ca in majoritatea poeziilor populare, rima este imperecheata si nu intotdeauna perfecta: smulge/duce, gradina/mila, marunt/argint. Masura este de opt silabe, iar ritmul trohaic.

Marii culegatori de folclor au inteles valoarea si bogatia doinelor noastre populare, adunandu-le si publicandu-le in antologii. Vasile Alecsandri, unul din cei mai importanti culegatori, spunea ca poeziile noastre populare compun o adevarata avere nationala. Pe temelia acestei "averi" spirituale a poporului roman s-a cladit si marea literatura culta, poetii inspirandu-se in permanenta din creatiile populare.