BASMUL CULT 'POVESTEA LUI HARAP-ALB' de Ion Creanga

BASMUL CULT
'POVESTEA LUI HARAP-ALB' de Ion Creanga
-basm cult-
Basmul 'Povestea lui Harap-Alb' se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creanga. A aparut in revista 'Convorbiri literare', la 1 august 1877, apoi in acelasi an in ziarul 'Timpul'.
impletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific ancestral (stravechi) al basmelor, insa, in aceasta creatie narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenescde unde reiese si originalitatea unicaa acestei creatii.
Semnificatia titlului 'Harap-Alb' reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: 'D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu.' Numele lui are sensul de 'rob alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'. Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana.
Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Constructia si momentele subiectului:
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi fi motive populare, iar ca modalitate narativa, incipitul este reprezentat de formula initialatipica oricarui basm: 'Amu cica era odata intr-o tara'. 'Povestea lui Harap-Alb' este insa un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga, perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient. Naratiunea Ia persoana a Hl-a imbina supranaturalul cu realul, armonizand eroii fabulosi cu personajele taranestidin Humulestiul natal al autorului. Actiunea are la bazaconflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar deznodamantul consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative.
Expozitiunea:
Rrelateaza faptele ce se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii, in timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfarsit: 'Amu cica era odata intr-o tara' un crai care avea trei feciori si un singur 'frate mai mare, care era imparat intr-o tara mai indepartata', pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era 'tocmai la o margine a pamantului', iar fratele mai mic traia '/a alta margine'. In acest cadru spatio-temporal miticse deruleaza - intr-o inlantuire cronologica - intamplarile reale si fabuloasela care participa personajele basmului.
Verde imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita 'grabnic pe cel mai vrednic' si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori 'se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea', craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator: 'nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine', ceea ce evidentiaza elementele realeale basmului.
Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce in gradina 'sa planga in inima sa'. Deodata, 'o baba garbova de batranete' ii cere de pomana, apoi il sfatuieste sa ceara tatalui sau 'calul, armele si hainele cu care a fost el mire', desi hainele sunt 'vechi si ponosite', iar 'armele ruginite' si sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni 'la jaratic sa manance'. Urmand intocmai sfaturile babei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea traditiilor stramosesti). voinicul pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, 'numai iaca ii iesa si lui ursul inainte'. Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar. apoi sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca 'de omul ros, iara mai ales de cel span', sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initialetipice si cifra magica trei. care face posibila depasirea primei probe de catre eroul principal.



Intriga:
Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule medianetipice, 'si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza de doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale 'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-1 angajeaza drept calauza. in aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care intrerupe povestirea si descrie codrii desi si intunecosi, ce contureaza un peisaj de basm
Ajunsi la o fantana care 'nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul intra in put, umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti, de unde vii, si incotro te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia', anticipand astfel finalul basmului. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinta, respectandu-si
juramantul facut.
Desfasurarea actiunii:
Incepe odata cu sosirea la palatul imparatului Verde, unde Spanul se da drept nepotul sau si, infumurat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta', dandu-i si o palma - 'ca sa tii minte ce ti-am spus'-, ca altfel 'prinde mamaliga coaja'. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei calatoriei facute de erou ca sluga a spanului pana la imparatia unchiului sau, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
Basmul este structurat in mai multe episoade inlantuite, care se constituie in tot atatea probe la care este supus protagonistul. intr-o zi, avand la masa 'niste salati foarte minunate', care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul fabulosil duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica, iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea si sa treaca proba. Urmatorul episod are loc dupa alte cateva zile, cand imparatul ii arata spanului niste pietre pretioase foarte frumoase, iar acesta isi trimite sluga sa-i aduca 'pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc'. Din nou Sfanta Duminica il ajuta pe Harap-Alb sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si sa le duca spanului, eroul trecand cu bine si aceasta proba fabuloasa.
Dupa un timp, imparatul da un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi 'si alte fete cinstite'. In timpul petrecerii, incitat de povestile bizare despre fata imparatului Ros, spanul ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta tanara, ca altfel 'te-ai dus de pe fata pamantului'.
Harap-Alb, gandiiuiu-se la sfatui pe care i-l daduse tatal sau, acela de a se feri de omul span si de omul ros, este inspaimantat, piangandu-se calului: 'parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste ilta', apoi pornesc impreuna catre Rosu imparat. Episodul calatorieieste ilcatuit din mai multe secvente narative. Pe un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si trece prin apa ca sa nu curme 'viata atator gazulite nevinovate'. Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara, ca atunci cand va crede ca are nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoate palaria, o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo.Voinicul ciopleste un bustean si le face un adapost, dupa care craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea va veni in ajutor.
Actiunea:
Continua cu formule mediane-'Mai merge el cat merge'- si Harap-Alb intalneste, pe rand, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca 'pe unde treceau, parjol faceau'. Harap-Alb le este tovaras 'si la paguba si la castig' si se poarta prietenos cu fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei la curtea imparatului Ros, despre care aflase ca 'era un om paclisit (negru la suflet) si rautacios la culme'. De aceea, flacaul considera ca 'la unul fara suflet', cum era imparatul, era nevoie de 'unul fara de lege', sperand ca, 'din cinci nespalati' cati erau, i-o veni 'vreunul de hac', conform proverbului: 'Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara.'
intr-un tarziu, ajung cu totii la imparatie - episodul de la curtea imparatului Rosu fiind introdus de formula mediana'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este' - unde imparatul Ros ii supune la probe fabuloasesi foarte periculoase, care se constituie in secvente narative. Mai intai ii cazeaza intr-o casa de arama, careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufla de trei ori, 'cu buzisoarele sale cele iscusite' si casa ramane 'nici fierbinte, nici rece', tocmai buna de dormit intr-insa.
Urmatoarea probaeste un ospat cu foarte multe bucate si bautura, pe care Flamanzila si Setila le fac sa dispara intr-o clipa, apoi incep sa strige in gura mare, unul ca 'moare de foame' si celalalt 'ca crapa de sete', spre disperarea imparatului, care nu-si putea crede ochilor.
Cerand inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeste zece banite de 'samanta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel' si porunca de a alege pana dimineata macul de nisip. Atunci Harap-Alb isi aminteste de craiasa furnicilor, da foc aripioarei si intr-o clipa o droaie de furnici, 'cata frunza si iarba' au ales 'nasipul de o parte si macul de arta parte', fiind si aceasta o secventa fabuloasaspecifica basmelor.
Imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea pe fata, iar 'daca maine dimineata s-ar aftla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau', altfel 'v-ati dus pe copca'. Cei sase prieteni s-au asezat de paza de la usa fetei pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului, avand puteri supranaturale, se preface intr-o pasarica si zboara nevazuta prin cinci straji'. Ochila si Pasarila se tin dupa ea si abia izbutesc s-o prinda si s-o duca inapoi in odaia ei.
Plin de ciuda, imparatul le spune ca el mai are o fata luata de suflet, dar care seamana perfect cu fiica sa.Daca Harap-Alb va depasi aceasta probasi le va deosebi, 'ferice de tine va fi', dar daca nu va reusi vor pleca imediat de la curtea imparateasca, deoarece 'nu va mai pot suferi'. Harap-Alb da foc aripioarei de albina, care -l ajuta sa o identifice pe fata imparatului. Trecand si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar imparatul, 'ovilit (ofilit) si sarbad (palid) de suparare si rusine', ii ureaza sa fie vrednic s-o stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima.
Fata vrea si ea sa-1 supuna la o proba. Trimite calul lui Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca 'trei smicele (nuiele, crengute) de mar dulce si apa vie si apa moarta' dintr-un loc numai de ea stiut, acolo 'unde se bat muntii in capete'. Calul se intoarce primul si fata imparatului Ros porneste cu ei la drum spre palatul imparatului Verde, 'Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este'. Lui Harap-Alb i se tulbura mintile privind fata care era tanara, frumoasa 'si plina de vina-ncoace' si nu ar vrea s-o duca spanului, 'fiind nebun de dragostea ei'.
Punctul culminant:
Intre timp, turturica ajunsese cu vestea la imparatul Verde si acesta se apucase sa faca pregatiri pentru primirea fetei imparatului Ros. Vazand cat este de frumoasa fata, spanul se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci 'el este adevaratul nepot al imparatului Verde'. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, spanul se repede la Harap-Alb 'si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos', strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la span, il insfaca de cap, 'zboara cu dansul in inaltul ceriului' de unde ii da drumul si acesta se face 'praf si pulbere'. Fata imparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale si-l poate reinvia, prin leacuri nuraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc si prin ritualuri stravechi cu 'cele trei smicele de mar dulce' si cu apa moarta ii lipeste capul de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata imparatului Verde ca sa primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.
Deznodamantul:
Basmului consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria adevarului, asa ca nunta incepe 's-apoi da, Doamne, bine!'. S-a strans lumea sa priveasca, ba chiar 'soarele si luna din ceriu radea'. Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati, oameni importanti 'S-un pacat de povestariu (povestitor)/ Fara bani in buzunariu'. S-au bucurat si au petrecut cu totii: 'Veselie mare intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!'. Finalul este fericit si deschis, deoarece veselia a tinut 'ani intregi si acum mai tine inca'.
Compozitional, basmul contine formule specifice finale, prezente si in creatia lui Creanga. Ca la orice nunta imparateasca din basme, veselia a tinut ani intregi, 'si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita Si rabda'.
Caracterizarea personajelor:
Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Aib' ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realisteaduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate de zmei, balauri sau spani
Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturalesi putandu-se metamorfoza in animale, plante, insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorati.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii moralecultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirectdin intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri si directdin ceea ce alte personaje spun despre el.
Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formariilui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult.
Semnificatia numelui:
Rreiese din scenain care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in felul sau latrebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putand insemna 'negru alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'.
Faptele eroului raman si ele in limita umanului, probelecare depasesc sfera realului Fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie. Lipsit de experienta, 'boboc in felul sau la trebi de aieste.', mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului stralucea' atat de tare, incat multi crai si imparati il rugara sa-i 'deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, 'mai nu-i venea s-o duca' spanului.
Probele:
La care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-1 pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si de Sfanta Duminica. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu spanul.
Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e 'soi bun' (G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare Ia diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand Ie intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i, de asemenea, viata.
O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Episodul calatorieispre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initierea flacaului (calatoria este un mijloc de cunoastere), deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute in orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate talente: 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul'.
In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probelede la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata.
Ultima proba la care il supune fata este, de data' aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si Ia rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara juramantului facut spanului, acela ca ii va fi sluga 'pana cand va muri si iar va invia'.
Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.
Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul imparatului aflat in impas. Ion Creanga scoate insa in evidenta, prin caracterizare indirecta, trasaturile umane ale taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica. Pentru a verifica daca fiii lui au depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: 'lac de-ar fi, broaste sunt destule', 'fiecare pentru sine, croitor de pane' etc. Ironia amara a tatalui dezamagit de fiii lui este tot de natura taraneasca, umana: 'Sa umblati numai asa de frunza frasinelului toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om'. Om trecut prin viata, cu o experienta solida, el nu-si pune in pericol fiii, pana nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente unei calatorii in necunoscut. Ca orice tata responsabil si preocupat de soarta fiilor, le verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor. Sfatul pe care-1 da mezinului, acela de a se feri de omul span si de omul ros, se dovedeste esential pentru maturizarea flacaului, care trebuia totusi sa treaca personal prin aceasta experienta de viata.
imparatul Verde, fratele craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum initiatic pana la statutul actual de conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la ospete, inconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Trasaturile morale reies indirect, din faptele si vorbele personajului. Mandru de imparatia sa vestita in toata lumea, isi educase fetele in respectul cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii, ele nu indrazneau sa incalce poruncile tatalui. Pastrator al traditiilor strabune, imparatul Verde apeleaza la fratele lui pentru a-i trimite un fiu care sa-i urmeze la tron, intrucat el avusese numai fete. Ospitalier si increzator in oameni, el primeste cu cinste pe nepotul sau, pe fata imparatului Ros si se comporta necrutator cu minciuna, atunci cand este demascat spanul.
Sfanta Duminica este un personaj secundar si fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menita a face sa invinga binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile necesare sa razbata in viata.
Ea este in acelasi timp femeia inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie, trasaturi ce reies indirect din faptele si vorbele ei. La inceput, Harap-Alb este neincrezator, 'Ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara', desi ea ii da un sfat, devenit adevar universal-valabil, 'nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor'. Sub infatisarea unei babe garbovite, 'care umbla dupa milostenie', Creanga sugereaza umilinta inteleptului care vazuse destule in viata Iui si sub care se ascunde harul prorocirii, dezvaluindu-i lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii ie ignora, sfatuindu-l sa ia armele si hainele tatalui sau de cand acesta fusese ginere.
Fata imparatului Ros, personaj fabulos, este la fel de faimoasa ca si tatal ei, se spunea despre ea ca e 'farmazoana' (vrajitoare, sireata). ca stia sa poarte 'lumea pe degete', dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care 'este cea adevarata' (caracterizare indirecta). Ea pare 'o zgatie de fata'(ca Smarandita din 'Amintiri') sau 'un drac bucatica rupta tata-sau in picioare, ba inca si mai si', dar atunci cand se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, dovedeste demnitate si onoare: 'trebuie sa merg cu Harap-Alb si pace buna!'.
Indragostindu-se de ea ca un nebun, Harap-Alb o caracterizeaza direct: 'un boboc de trandafir din luna lui mai, scaldat in roua diminetii, dezmerdat de cele intai raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor', portret fizicasemanator cu cel al Ilenei Cosanzene din basmele populare. Ion Creanga transpune idila pastorala in basm, evidentiind ideea ca Harap-Alb, ca un flacau din Humulesti, o vede ca pe o fata de la tara, 'frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dansa ba' si 'o prapadea din ochi de draga ce-i era'. Fata il indrageste si ea pe voinic, ghiceste adevarul despre Harap-Alb si-l dezvaluie imparatului Verde, apoi, pentru ca fusese prevazatoare, adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moarta si apa vie), reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cand spanul il ataca pe neasteptate.
Spanul intruchipeaza forta raului in basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamana in lume teroare, rautate si violenta. El este personaj negativ specific basmului si intruchipeaza nedreptatea, rautatea, minciuna - trasaturi condamnate in orice basm popular sau cult.
Omul span este prin nastere un om rau, 'vita de boz tot ragoz', viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un 'boboc' (nepriceput, lipsit de experienta) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni.
Trasaturile Iui morale reies in mod indirectdin faptele sale si din relatiile cu celelalte personaje. Impostor si grosolan, se comporta ca un stapan tiran, considerand ca slugile seamana cu animalele, 'ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii'. Din proprie experienta, stie ca 'Sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja', deoarece el, obraznic si prost crescut, cum vede ca 'i s-au prins minciunile de bune' si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatul Verde, devine amenintator cu sluga, ii da o palma, cu scopul 'sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica'.
Vazandu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, spanul devine arogant si laudaros, insusindu-si toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, falindu-se ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile: 'Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. [] Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul'. Insolent si infatuat, spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu 'sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale' o sa schimbe regulile acestuia care, 'prea intri in voia supusilor', iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, 'n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt', pentru ca 'omul sfinteste locul'.
Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Alb' de Ion Creanga este o specie epica de mare intindere, o naratiune cu intamplarile reale si fantastice, a caror imbinare compune principalul mijloc artistical acestei creatii epice, fabulosul. Personajele basmelor sunt fiinte imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce intruchipeaza binele si raul, din a caror confruntare iese invingator, intotdeauna, binele. Cadrul de desfasurare a actiunii este fantastic, alcatuit, de regula, din lumea reala si 'taramul celalalt', spatiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice si obiecte cu puteri magice.
Limbajul artistic al basmului 'Povestea lui Harap-Alb' este presarat cu zicatori, proverbe si fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasca autentica, presarata cu regionalismesi cuvinte (expresii) populare: 'sa-1 vad cand mi-oi vedea ceafa', 'Poftim, punga, Ia masa, / Daca ti-ai adus de-acasa'; 'Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de Ia Sa-1-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati'.
Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata, pe care a povestit-o 'sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice'. (Pompiliu Constantinescu)
Elemente folclorice preluate din basmul popular O Motivul probelor este specific nu numai basmului popular, ci si basmului cult, spanul supunandu-l pe Harap-AIb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-i aduca 'salati din gradina ursului'; capul si pielea pline de nestemate ale unui cerb fabulos ori sa o aduca pe fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminica, de furnici si de albine, de prieteni si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele.
* Cei cinci prieteni fabulosi: Ochita ('care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta: numai pe sine nu se vede cat e de frumosel.'), Setila ('fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului'), Gerila ('o dihanie de om care se perpelea pe langa foc'), Flamanzila ('foametea sac fara fund sau cine mai stie ce pricopseala a fi, de nu-I mai poate satura nici Pamantul') si Pasari-Lati-Lungila ('fiul sagetatorului si nepotul arcasului') il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o aduce pe fiica imparatului Ros la curtea Iui Verde-Imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata imparatului Ros il respinge pe span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-imparat.
* Motivul razbunarii malefice. Dat in vileag, spanul se repede ca un 'cane turbat si reteaza capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara 'cu cele trei smicele de mar dulce', il stropeste cu apa vie si-l invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe span si 'mi ti-l azvarle in inaltul cerului', de unde cade pe pamant si moare.
*Invingerea binelui. Verde-imparat ii casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-imparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care 1-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, 'chiar si saracimea ospata si bea!'
* Finalul basmului este hiperbolizat, fiindca veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar 'cine se duce acolo, be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda'.
* Formulele specifice basmului popular:
-formule tipice initiale (de inceput): 'Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori.'; 'Si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi. Si cine apuca a se duce pe atunci intr-o parte a lumii, adeseori dus ramanea pana la moarte';
-formule tipice mediane (de mijloc): 'Si merg ei, si merg cale lunga sa le-ajunga, trecand peste noua mari, peste noua tari si peste noua ne mari, si intr-o tarzie vreme ajung ia imparatie'; 'porneste spre imparatie Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este';
-formule tipice finale: 'Dupa aceasta se incepe nunta, s-apoi da, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strans de privea,/ Soarele si luna din ceriu radea.'; 'S-apoi fost-au poftiti la nunta: Craiasa furnicilor,/ Craiasa albinelor/ Si craiasa zanelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!'; 'Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca.
Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita
si rabda'.
*Basmul cult 'Povestea lui Harap-AIb' de Ion Creanga are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele (calatoria, incercarea puterii, petitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite in sprijinul binelui, formulele tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.
♦ Ion Creanga - limbajul prozei narative
Naratiunea prin dialog, umorul, jovialitatea si eruditia paremiologica, oralitatea povestirii intr-un ritm alert, toate acestea particularizeaza stilul si talentul prozatorului ilustrat in toate creatiile literare, definind arta naratiunii Iui Ion Creanga.
Facand o paralela intre lumea basmului si taranii din Humulestii lui Creanga, Harap-AIb, un fel de Fat-Frumos din basmele populare, este viteaz, rabdator, generos, curajos, angajat cu toata convingerea in lupta impotriva raului si mai ales este inzestrat cu arta de a-si face prieteni. El este mereu condus, sfatuit si ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele probe, altele fiind depasite de bunii sai prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de alta parte, Harap-AIb este flacaul supus initierii in experienta vietii catre maturizare, supus incercarilor sortii, din care tanarul trebuie sa devina apt a-si intemeia o familie, sa aiba capacitatea de a conduce, de a pastra un secret si de a-si tine cuvantul dat, adica de a se putea integra in viata colectivitatii. Trecand cu bine toate probele, flacaul se inscrie in codul civilizatiei taranesti, demonstrand generozitate, bunatate, inteligenta, tact, discretie, capacitatea de a intretine o familie, valorificand traditiile mostenite de la strabuni (hainele, armele si calul tatalui sau).
Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creanga, deoarece ele definesc trasatura dominanta de caracter care-i individualizeaza in mod sugestiv: 'Setila' poate fi betivul satului; 'Flamanzila' - taranul lacom si mancau; 'Ochila' - cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde acestia de ochii lumii ('care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta, numai pe sine nu se vede cat e de frumusel'); 'Gerila' care umbla si vara infofolit si se vaita de frig etc. Dar orice trasatura, fie ea si defect, ce domina omul de rand poate deveni la un moment dat benefica, 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul'.
Spanul este simbolul raului, viclean, infricosator, agresiv si violent, avand ca principiu de viata ideea ca 'cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc tinute in frau'. Prin intregul sau comportament, spanul ilustreaza proverbul 'Sa te fereasca D-zeu cand se face tiganul fecior de imparat', ca devine arogant, dictatorial, deoarece 'frica pazeste bostanaria' sau 'cand vezi ca mata face marazuri, s-o strangi de coada pana mananca mere padurete'. El simbolizeaza pe omul ajuns bogat prin viclesug si prin minciuni, care dispretuieste munca, pe care nu-1 respecta nimeni in satul lui, desi toti ii stiu de frica. Dar cand vine momentul dezvaluirilor, oamenii sunt necrutatori, mai ales prietenii celui persecutat in mod deosebit, ca in basm, unde calul este cel care-1 pedepseste pe span.
'Geniul humulestean este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua in serios eroii, de a le retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vicii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata. () Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul span si omul ros.' (Nicolae Manolescu).
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Ion Creanga prin ritmul rapid al povestirii, fara digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, data mai ales de eruditia sa paremiologica.
Oralitatea stilului lui Ion Creanga este data de impresia de spunere a intamplarilor in fata unui public, a unui auditoriu care asculta si nu pentru cititori.
Modalitati de realizare a oralitatii stilului:
. dialogul: '- Parca v-a iesit un sfant din gura, Luminate imparate, zise atunci Flamanzila. []- Ia lasati, mai, zise Ochila, clipocind mereu din gene.'; 'Atunci spanul zice ingamfat: - Ei, mosule, ce mai zici? - Ce sa zic, nepoate! Ia, cand as avea eu o sluga ca aceasta, nu i-as trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasa? Numai de vrednicia Iui -zise spanul - caci altfel nu-1 mai luam dupa mine ca sa-mi incurce zilele.';
. folosirea dativului etic: 'Si odata mi ti-1 insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face spanul pana jos praf si pulbere.';
. exclamatii, interogatii, interjectii: 'Si odata mi t-o insfaca ei, unul de o mana si altul de cealalta, si hai, hai! hai, hai! in zori de ziua ajung la palat' '- Mai, Pasarila, iacata-o-i, ia!' 'Ei, apoi? Lasa-te in sama lor, daca vrei sa ramai fara cap';
. expresii onomatopeice, 'si cand sa puna mana pe dansa. zbrr!pe varful unui munte si se ascunde dupa o stanca () si cand sa puna mana pe dansa, zbrr! si de acolo si se duce de se ascunde tocmai dupa luna'; 'S-odata pornesc ei, teleap-teleap-teleap, si cum ajung in dreptul usii, se opresc putin.'
. imprecatii, apostrofe: 'Numai de nu i-ar muri multi inainte; sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri.'; 'Na! asa trebuie sa pateasca cine calcajuramantul!';
. adresare directa: 'Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati';
. diminutive: 'Si daca-ti putea scoate la capat trebusoara asta, atunci oi mai vedea eu'; 'Ma, fetisoara imparatului ne-a tras butucul () s-a prefacut in pasarica, a zburat ca sageata pe langa ceilalti';
. formule specifice oralitatii: 'toate ca toate','vorba ceea', 'de voie de nevoie', 'vorba unei babe'; 'vorba cantecului'; 'Vorba ceea: Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit';
. proverbe si zicatori: 'Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla'; 'Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale'; 'Nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vrea Domnul'; 'frica pazeste bostanaria'; 'omul sfinteste locul'; 'Sa nu dea Dumnezeu omului, cat poate el suferi'.
. versuri populare sau fraze ritmate: 'Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora Iui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-1-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati.', 'La placinte,/ inainte/ Si la razboi/ inapoi.'; 'Voinic tanar, cal batran,/ Greu se-ngaduie la drum!'.
. cuvinte si expresii populare, regionalisme: 'm-ai bagat in toate grozile mortii' (m-ai ingrozit -n.n); 'n-ai cui banui' (n-ai pe cine da vina ~n.n); 'o lua in porneala' (se ducea la pascut - n.n); 'a mana porcii la jir' (a sforai - n.n); 'hatarul' (placerea - n.n.); 'a se chiurchiului' (a se chercheli, a se ameti - n.n.); 'farmazoana' (vrajitoare, sireata - n.n.); 'arzuliu' (fierbinte - n.n.); 'teleaga' (partea de dinainte a plugului - n.n.);
. Umorul in proza lui Creanga este dat de starea permanenta de buna dispozitie a autorului, de jovialitatea, verva si placerea lui de a povesti pentru a starni veselia 'ascultatorilor'. Absenta satirei deosebeste, in principal, umorul lui Creanga de comicul lui Caragiale, povestitorul avand o atitudine de intelegere fata de pacatele omenesti, ba chiar facand haz de necaz cu optimism si vitalitate, crezand intr-o atare indreptare a defectelor umane ('Razi tu, razi, Harap Alb () dar unde mergi, fara de mine n-ai sa poti face nimica').
Modalitati de realizarea umorului:
. exprimarea poznasa, mucalita, intr-o siretenie a frazei la care este imposibil sa nu te amuzi: 'Si inaltimei voastre gand bun si mana sloboda, ca sa ne dati cat se poate mai multa mancare si bauturica, zise Setila, caruia ii lasa gura apa; ca din mancare si bautura las daca ne-a intrece cineva; numai la treaba nu ne prea punem cu toti nebunii'; 'as ruga pe luminarea sa, ca daca are de gand a ne ospata, dupa cum s-a hotarat, apoi sa ne indeseasca mai mult cu udeala, pentru ca acolo sta toata puterea si indrazneala'; 'Doar unu-i imparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzita.';
. combinatii neasteptate de cuvinte: 'Tare-mi esti drag! Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi'; 'Dar amarnic mai esti la viata; cand te manii, faci sange-n baliga'; 'Ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pantecele cobza';
. caracterizari pitoresti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata imparatului Ros este 'o zgatie de fata', 'un drac, bucatica rupta din tata-sau din cap pana in picioare, ba inca si mai si'; 'care de care mai chipos si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii';
. vorbe de duh: 'Vorba ceea: da-i cu cinstea, sa piara rusinea';
. autopersiflarea: 'Crai, craiese si-mparati,/ Oameni in sama bagati,/ S-un pacat de povestariu,/ Fara bani in buzunariu.'
. ironia: 'Se vede lucru, ca nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine; si decat sa incurci numai asa lumea, mai bine sa sezi deoparte cum zici, caci mila domnului: lac de-ar fi, broaste sunt destule'; 'Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem.';
. caracterele personajelor: imparatul Ros are 'inima haina, nu se mai satura de a varsa sange omenesc'; fata lui este 'o farmazoana cumplita'; imparatul Verde este bland, vesel si petrecaret, 'prea intri in voia supusilor';
. poreclele personajelor: Pasarila, Buzila;
. situatiile si intamplarile in care sunt pusi eroii: aparitia ciudatelor personaje in fata imparatului Ros, care incercau sa se poarte elegant si protocolar, starneste nedumerirea acestuia: 'imparatul i-a fost de-a mirarea, vazand ca niste golani au asemenea indrazneala, de vin cu nerusinare sa-i ceara fata, fie din partea oricui ar fi.';
. diminutive cu valoare augmentativa: 'bauturica' pentru cele '12 buti pline cu vin din cel hranit (vin tare -n.n.) [] bauturica mai este ce este' , 'buzisoare' pentru 'niste buzoaie groase si dabalazate' (lalai, atarnand in jos - n.n.): 'Atunci Gerila sufla de trei ori cu buzisoarele sale cele iscusite';

Spanul

- personaj secundar de basm cult -

'Povestea lui Harap-Alb', de Ion Creanga
- basm cult -
Ion Creanga (1837?-1889) este considerat creatorul basmului cult in literatura romana, a carui principala particularitate este caracterul realist al intamplarilor, iar personajele sunt puternic umanizate si individualizate. Spatiul desfasurarii actiunii este ancorat intr-o realitate sociala si istorica determinata, iar faptele ilustrate izvorasc din legile firii care guverneaza omenirea.
'Povestea lui Harap-Alb' este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga, fiind publicat la 1 august 1877 in revista 'Convorbiri literare', reprodus apoi de Mihai Eminescu in ziarul 'Timpul'.

Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri supranaturale, ca in basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umana.
Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului (raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seamana in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statut social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie sociala, 'vita de boz tot ragoz'.
Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta de narator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare indirecta, comportamentul sau si relatiile cu ceilaiti compunand un portret uman infricosator.
Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, 'un om span', (barbat caruia nu-i creste barba - n.n.) naratorul sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform acestei idei stravechi, 'omul insemnat' este periculos si trebuie sa te feresti de el: 'De obicei, acestia (oamenii insemnati - n.n.) sunt rai, cruzi, perfizi si lingusitori' (O.Barlea).
Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje.
La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, 'sa nu-ti fie cu suparare, drumetule', 'nu ai cumva trebuinta de sluga, voinice?', laudandu-se cu harnicia: 'muncesc, muncesc si nu s-alege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte'. Se autocompatimeste, plangandu-se de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu prefacuta modestie, filozofia sa de viata,: 'la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc' (sa nu-l supar - n.n.). Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un 'boboc' (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De indata ce pune capacul pe gura fantanii in care se afla filul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste sa jure pe palos: 'Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci'. Numele de Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, intregeste umilinta la care este supus fiul de crai: 'D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu'.
Dupa ce 'pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai', principiul dupa care se conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu animalele, 'ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii'. Din proprie experienta, stie ca 'sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja', deoarece el, cum vede ca 'i s-au prins minciunile de bune' si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o palma, cu scopul 'sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica'. Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un caracter degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine arogant, dispretuitor si laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: 'Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ti vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul'.
Adept al principiului 'sluga-i sluga si stapanu-i stapan', Spanul este dictatorial si aspru cu supusii, ca 'nu-mi sufia nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri (nazuri, mofturi - n.n.), -o Strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro'.
Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui cu imparatul Verde. Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt, Spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu 'sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale' o sa schimbe regulile acestuia care, 'prea intri in voia supusilor', iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, 'n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt', pentru ca 'omul sfinteste locul'.
Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o intreaga galerie umana humulesteana: 'Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit'. Uneori zicalele capata sensul unor adevaruri universal-valabile, ca aceea rostita de Span - 'de ce te-ai pazit n-ai scapat' - exprimand ideea ca omul este supus sortii, ca nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie sa treaca prin ceea ce i-a fost scris.
Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spanului, care, vazand cat este de frumoasa fata imparatului Ros, se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, ca 'el este adevaratul nepot al imparatului Verde'. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, Spanul se repede la Harap-Alb 'si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos', strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci, calul lui Harap-Alb se repede la Span, il infasca de cap, 'zboara cu dansul in inaltul ceriului' de unde ii da drumul si acesta se face 'praf si pulbere', in timp ce fata imparatului Ros, il invie pe Harap-Alb cu leacurile miraculoase.
Spanul 'este demascat si pedepsit in numele dreptatii, aspiratiei etern-umane' ca raufacatorii sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga realizeaza - prin 'Povestea lui Harap-Alb' - o sinteza a 'spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii, prin care profilul roman fiinteaza in lume, inscriindu-se astfel in randul valorilor eterne si ale umanitatii'.(Maria Nastase, 'Povestea lui Harap Alb')

Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

Basmul cult
- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.
- Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui
- Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.
- Reperele temporale si spatiale sunt vagi
- In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea
- Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)
e. refacerea echilibrului si rasplata eroului
Basmul Povestea lui Harap Alb , de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :
a. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete
b. Aparitia factorului perturbator : cartea primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron.
c. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.
d. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.
e. Refacerea echilibrului si rasplata eroului - Harap Alb este decapitat de Span si inviat de fata Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spanul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.
"Povestea lui Harap Alb" este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului
Oral :Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista:modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor,vorbire directa si indirecta, registre stilistice").

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Marci ale prezentei naratorului:
- prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata",dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Imparat). Formula initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic. Cuvantul "cica",sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.
b. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului. "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda."
Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. In lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe intelepciunea populara da sentinte,
maxime: Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos
La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.
Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.
Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui
("Ce-mi pasa mie?") si se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au intamplat oricum fara el, de aceea considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitandu-i pe cititori sa-si faca si ei datoria lor ("si va rog sa ascultati").
Registrul stilistic folosit in basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.
Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.
Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta pecetea stilului vorbit.
Caracteristici ale stilului oral:
- dativul etic: si mi ti-l insfaca;
- expresii onomatopeice: mai, zbirr;
- imprecatii (injuraturi);
- proverbe si zicatori;
- adresarea directa catre cititor;
- fraze ritmate: Acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, din sat de la Chitila. ; "De-ar
sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi."
- expresii narative tipice: si odata, si atunci, in sfarsit, si apoi, dupa aceea.
- Intrebari si exclamari: "inteles-ati?", "Ptiu, drace!".
Valoarea estetica a intregii opere a lui I.Creanga , in mod particular a basmului 'Pov lui Harap-Alb', consta in arta narativa si in limbajul acesteia.
'Arta lui Creanga consta in a aduce in scena oameni vii,care vorbeasca cu repeziciune si gesticuleaza exprimandu-se in talcuri, zicatori, formule idiomatice, glume, aluzii,maxime, ca intr-o epopee comica dramatizata.' (Al. Piru)
Forta narativa a scriitorului se manifesta in momentul in care acesta incepe sa povesteasca, caci exprimarea prinde culoare,e vie,autentica.Functia estetica a limbii nu consta in frumusetea elementelor ei luate in parte, ci in arta povestitorului de a face din observarea modalitatii de vorbire a personajelor un criteriu al autenticitatii lor. Stilul sau neobosit de a povesti este asemanator celui unui actor care intra in pielea fiecarui personaj, placandu-i sa exagereze si sa parodieze. Ritmul naratiunii este rapid, exista un anumit dinamism anecdotic, actiunea fiind dramatizata prin dialog.
Ca modalitati ale nararii in acest basm intalnim reprezentarea si povestirea, aceasta din urma fiind de multe ori insotita de comentariile naratorului. Spre exemplu, Cerbul fermecat care vine 'boncaluind', este nuantat in miscarea lui de multe amanunte date de narator: 'Si ajungand la izvor, odata si incepe a be halpav la apa rece; apoi mai boncaluieste, si mai be un rastimp si iar mai boncaluieste si iar mai be, pana ce nu mai poate'.
O alta trasatura a textului narativ al lui Creanga este dramatizarea prin dialog a actiunii. Prin dialog, Creanga caracterizeaza personajele, individualizandu-le prin limbaj.
Iata cateva caracteristici ale limbajului personajelor:
-prezenta verbelor imitative si a interjectiilor: 'mai Pasarila,iacata-o, ia! colo dupa luna, zise Ochila;'
-zeflemisirea: 'tare`mi esti drag!te-as vara in san, dar nu incapi de urechi;'
-exprimarea mucalita: 'sa traiasca trei zile cu cea de-alataieri'
-exprimarea locutionala: 'pana l-am dat la brazda, mi-am stuchit sufletul cu dansul'
'Creanga e un sociabil, un comunicativ care intra lesne in vorba' (C. Ciopraga), de aceea, atunci cand povesteste, el se implica, participa sufleteste, dand limbajului, prin aceasta atitudine, accente afective.

Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera literara studiata.

Basmul:specia genului epic in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etc), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii (balauri,zmei,vrajitoare) pe care le biruie in cele din urma. Atunci cand are un autor si nu apartine literaturii populare, este basm cult.
Trasaturi ale basmului:
1. ilustreaza alta lume decat cea reala: Actiunea se petrece in imparatiile lui Verde Imparat si Imparatului Ros, personajele vor fi imparati, fii si fice de crai. Originala aici este imbinarea supranaturalului popular cu evocarea realista a satului moldovenesc, caci unele personaje par a fi despinse din Humulesti.
2. Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o tara mai indepartata", "tocmai la o margine a pamantului"
3. elem reale + fabuloase => fantasticul ca sfpecific ancestral al basmelor. La Ion Creanga, principala trasatura a fantasticului este ca e antropomorfizat: personajele fabuloase se comporta in general ca oamenii. Exista personaje fantastice, probe fabuloase, personajele au insusiri supranaurale. Este un fantastic de tip beningn, car prin seninatate, absenta tragicului.
4. Exista personaje reale si personaje fabuloase, acestea din urma avand puterea de a se metamorfoza.
5. Personajul principal trebuie sa depaseasca probele si sa invinga obstacolele puse in cale cu scopul de a demonstra virtuti morale exceptionale si a deveni apt pentru a-si intemeia si conduce propria gospodarie.
- Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete. Fiul cel mic - span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica.- Imp Verde.
6. Actiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si fortele raului.Dezn=victoria binelui.
7. Formule initiale: "Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea 3 feciori"
Formule mediane "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este"
Formule finale: "Cine se duce acolo bea si mananca.Iar pe la noi,cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda"
8. Cifre fatidice : Craiul avea 3 fii, exista 3 aparitii ale spanului, spanul il supune la 3 probe initiatice (urs, cerb, fata Imp Ros)., calul vine de 3 ori sa mannace jaratic, se scutura de 3 ori si se metamorfozeaza.
9. Cultiva principii morale esentiale: adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul.

Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un basm cult studiat.
Actiune: faptele , intamplarile evenimentele, perpetiile caresesucced intr-o opera literara.

Constructia subiectului:
Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o tara mai indepartata", "tocmai la o margine a pamantului"
Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete.
Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel mic - span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica
Punctul culminant: moare Harap -Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb
Deznodamantul: nunta imparateasca.
Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un basm cult studiat.

Fara indoiala o capodopera, "Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Creanga, nu pentru ca in el sunt cumulate majoritatea temelor, motivelor, modalitatilor narative specifice basmului, ci pentru ca releva constiinta scriitoriceasca a autorului, faptul ca opera literara este o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice, etice si estetice.
Povestile lui Creanga au un caracter realist, fantasticul fiind puternic individualizat si umanizat.
Structura compozitionala are ca element constitutiv calatoria intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic in vederea formarii eroului pentru viata.
Inca de la inceput, fiul cel mic al Craiului isi va dovedi calitatile deosebite, fiind afectat de dojana tatalui mahnit de nereusita celor doi baieti mai mari. Prin mila si bunatate craisorul castiga sprijinul Sfantei-Duminici care il va ajuta sa si gaseasca un cal pe masura. Odata ce voinicia tanarului a fost dovedita, tatal tine sa il instruiasca, dandu i o serie de sfaturi intelepte, rezultat al unei indelungate experiente de viata.
Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, ajuns nepotul imparatului Verde, vrand sa l piarda, il supune pe Harap Alb la diferite incercari. Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de a treia incercare presupune la randul ei alte "trei" probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele populare.
Incercarile la care este supus sunt menite a l pregati ca viitor conducator, mostenitor al unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasarila Lati Lungila, Flamanzila, Ochila.
In final, Harap Alb, ajutat de calul nazdravan, este repus in drepturi, iar Spanul este demascat si pedepsit.
In desfasurarea epicului, personajele sunt puternic umanizate, ceea ce permite individualizarea lor si creare unor psihologii complexe, pe care nu le intalnim in basmul popular.
Harap Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase (cum se intampla in basmele folclorice), ci prin extraordinara lui autenticitate umana. Stapanit adeseori de fric, plin de naivitati si slabiciuni omenesti, este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie. Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolistic al fortelor binelui. Prin ele isi face ajutoare care il scot din impas. Infrangerea propriilor slabiciuni in procesul anevoios al devenirii il conduce la dobandirea constiintei de sine si a libertatii sale morale. Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept, receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s ar fi implinit.
Lui Harap Alb ii este opus Spanul, simbol al fortelor raului, intruchipand inumanul. Ca si in cazul celorlalte personaje, scriitorul isi mentine atitudinea realista.
Prefacut, schimbandu si infatisarea, manifestand o falsa solicitudine, Spanul reuseste sa l determine pe fiul de crai sa l tocmeasca in slujba sa, in ciuda sfatului parintesc. Odata ajuns sluga, el isi construieste un plan minutios de supunere a stapanului sau. Prin viclenie si stratagema diabolica, reuseste sa l subordoneze, schimband astfel identitatea fiului de crai. In continuare, impostorul se comporta ca un adevarat tiran, injosindu l pe erou in orice fel posibil. Neindurator, il supune pe Harap Alb unor incercari menite a l duce la pieire. In final, este demscat si pedepsit, in numele dreptatii si al demnitatii, aspiratii etern umane.
Cei 5 nazdravani care il insotesc pe Harap Alb se inscriu tot in sfera umanului, reprezentand un portret grotesc caricatural in care o trasatura dominanta este ingrosata pana la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice. Fiecare il ajuta pe crai sa treaca probele la care il supune imparatul Ros, drept rasplata pentru omenia sa. Prin ei, Harap Alb constata ciudateniile firii omenesti, avand astfel prilejul sa cunoasca mai bine psihologia umana si sa constate ca "tot omul are un dar si un amar".
In "Povestea lui Harap Alb" Creanga a retopit structuri epice traditionale, intr un stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. Astfel, de inspiratie folclorica sunt: tema (triumful binelui asupra raului) si motivele (calatoria, petitul, muncile, proba focului, incercarea puterii, izbanda mezinului, casatoria), personajele (Craiul, Verde imparat, Imparatul Ros, fata acestuia, Spanul, Harap Alb), ajutoarele eroului (Gerila, Setila, Sfanta Duminica, regina furnicilor, si cea a albinelor, calul, etc.), elementele miraculoase (apa vie, apa moarta), fuziunea dintre real si fabulos (se trece de la real la fantezie fara sa se faca distinctie intre cele doua planuri), limbajul caracterizat printr o aparenta simplitate si oralitate (determinata de prezenta exclamatiilor, interjectiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor; repetitia formulelor tipice basmului, precum si frecventa dialogului si monologului).
Dar elementele populare nu exclud pe cele care confera povestirii o certa nota de originalitate. Referitor la specificul artei literare, scriitorul individualizeaza cu ajutorul detaliilor si dramatizeaza actiunea prin dialog.
La nivel fantastic, personajele sunt umanizate, nu numai prin comportament si mentalitate ci si prin limbajul ce permite o localizare. Personajele devin astfel niste tarani care vorbesc in grai moldovenesc.
Alta dominanta a scrisului sau o reprezinta placerea de a spune, verva si optimismul. Pentru a obtine o veselie contagioasa, Creanga apeleaza la o variata gama de mijloace artistice: exprimarea poznasa, mucalita ("Sa traiasca 3 zile cu cea de alaltaieri"), ironia realizata prin folosirea diminutivelor ("buzisoare", "bauturica"), zeflemisirea ("Tare mi esti drag !. Te as baga in san, dar nu ncapi de urechi"), caracterizarile pitoresti, prezentarea unor oameni si scene comice, utilizarea unor porecle si apelative caricaturale ("Buzila", "mangositi", "farfariti") sau a unor vorbe de duh ("Da i cu cinstea sa peara rusinea").
Nota de originalitate a basmului este conferita si de eruditia paremiologica. Creanga citeaza la tot pasul proverbe, zicatori, vorbe de duh, pe care le ia din tezaurul de intelepciune populara si le introduce in text prin expresia : "vorba ceea". Procedeul are o mare frecventa si, datorita lui, Creanga a fost comparat cu Anton Pann si amandoi cu marele scriitor francez Rabelais.
O alta nota distincta o da libajul folosit: majoritatea cuvintelor sunt de origine populara, unele cu aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme, in timp ce neologismele apar foarte rar.
Particularitatea cea mai izbitoare a scrisului lui Creanga ramane insa exprimarea locutionala ce creaza un relief unic al frazei romanesti.
Ca si in "Amintiri din copilarie", autorul se implica in poveste, limbajul capatand o puternica tenta afectiva exprimata prin interjectii, exclamatii sau dativul etic. De asemeni, metaforele lipsesc cu desavarsire, lasand locul comparatiilor (de fapt, figurii de stil generalizate, devenind expresii consacrate de uz).
Sintaxa frazei este orala, deoarece cuvintele curg dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului.