Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Demonstratia apartenentei unui text liric studiat la estetica directiei traditionaliste

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Ion Pillat este un poet traditionalist a carui activitate literara poate fi incadrata in perioada interbelica. Opera sa se afla la confluenta curentelor literare, ingloband elemente romantice, parnasiene, simboliste clasice, dar si motive autohtone, deci traditionaliste.





Poetul debuteaza cu volumul „Visari pagane” in 1912 dupa care urmeaza „Eternitati de-o clipa” unde se observa atasamentul lui fata de simbolism. Poezia maturitatii este reprezentata de volumele „Gradina intre ziduri” si „Pe Arges in sus” unde se evidentiaza foarte bine legatura cu pamantul si locurile natale. Volumul „Biserica de altadata” reliefeaza ortodoxismul, iar „Limpezimi” si „Poeme intr-un vers” sunt volume de orientare clasica.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Arges in sus” aparut in 1923. Acest volum este reprezentativ pentru traditionalismul poetului intrucat poeziile incluse realizeaza imaginea spatiului natal, casa parinteasca, natura campeneasca insufletita de amintirile copilariei.

Temele predilecte ale liricii lui Ion Pillat sunt: timpul, spatiul natal si reinvierea trecutului acestea fiind regasite si in poezia „Aci sosi pe vremuri”. Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului asociata cu repetabilitatea destinului uman, ciclicitatea vietii.

Titlul este o sintagma ce fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata (timp si spatiu mitic, nedefinit), prin indicii de spatiu (adverbul de loc cu forma regionala „aci”), de timp (locutiune adverbiala de timp „pe vremuri”) si forma verbala de perfect simplu („sosi”). Acestea sugereaza ca existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite de fiecare generatie in parte care simte si traieste asemenea predecesorilor.

Compozitional, poezia este alcatuita din nouasprezece distihuri si un vers final avand rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea iubirii „de ieri” a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea „de acum” a tinerilor si epilogul poeziei. Cele doua planuri, trecutul si prezentul sunt redate succesiv ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeaza elemente de simetrie si opozitie a planurilor construite pe relatia „atunci” – „acum”. Elemente de recurenta sunt spre exemplu motivul clopotului, insotind doua momente esentiale ale existentei umane – nunta si moartea, simbol al trecerii timpului si laitmotivul din versul final.

Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Aceste prime versuri reprezinta un pastel in care este descrisa casa ce arata imaginea unor amintiri.

Elementele asociate casei „obloane”, „poarta”, „zavor”, versul „Paianjeni zabrelira si poarta, si zavor” si personificarea „imbatranira plopii” sugereaza trecerea timpului, degradarea elementelor survenita odata cu trecerea timpului; se contureaza astfel o imagine a unui loc pustiu si parasit, dar se si accentueaza ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului care poate reinvia trecutul in amintire.

Trecutul este activat prin prezentarea bunicii cu nume mitologic Caliopy (muza poeziei si a elocintei in mitologia greaca).



Urmeaza o zona narativ-epica unde se poate urmari intalnirea bunicilor, indragostitii de altadata. Totul se desfasoara respectand un ceremonial. Bunicul asteapta sosirea berlinei din care coboara tanara „in larga crinolina”. Prezenta berlinei accentueaza imaginea trecutului. Bunicul ii recita iubitei capodopere ale literaturii romantice, iar sunetul clopotului insoteste protector cuplul de indragostiti. Acestia par ca vor sa conserve momentele, dar trecerea timpului a afectat pana si aceasta atmosfera de basm. Meditatia poetica, tonalitatea elegiaca evidentiaza ideea ca eternizarea fiintei umane este posibila doar prin iubire. Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmata in versul urmator de revenirea la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e batrana”, portretele fiind singurele care pastreaza imaginile de odinioara ale stramosilor(„Ce straniu lucru: vremea! – Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete.”)

Prin intermediul unei comparatii se realizeaza o paralela trecut-prezent si se face trecerea la planul prezentului: „Ca ieri sosi bunicasi vii acuma tu”. Ca intr-un ritual, nepotii repeta gesturile bunicilor. Diferentele tin de moda vremii: iubita coboara acum din trasura, iar indragostitul ii recita poeme simboliste. Din portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea”, acum „ochi de ametist”.

Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si sugereaza repetabilitatea existentei umane, iar versul final accentueaza trecerea iremediabila a timpului („De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat”).

Muzicalitatea e conferita atat de elementele prozodiei clasice – rima imperecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe, de motivul clopotului care este un posibil refren cat si de numele cu sonoritate din secolul al XIX-lea (Eliad, Le lac, Sburatorul) si moderne de la inceputul secolului al XX-lea (Francis Jammes, Horia Furtuna)

La nivel morfo-sintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul prezent evocate in poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreaza permanenta sentimentului de iubire („vii”, „calci”) fie insotesc meditatia pe tema trecerii timpului („te vezi”, „te recunosti”). Verbele la perfectul simplu („sosi”, „sari”, „spuse”) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor.

O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor arhaice si regionale in evocarea trecutului: „haiduc”, „potera”, „berlina”, „crinolina”.

Din punct de vedere stilistic, la nivel structural se utilizeaza paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre figurile de stil se foloseste cu precadere metafora: „casa amintirii”, „ochi de peruzea”, „ochi de ametist” si comparatia care sustine ideea ciclicitatii („Ca ieri sosi bunica si vii acuma tu”).

In concluzie, prin tematica - amintirea trecutului, evocarea copilariei, ciclicitate, simetria povestilor si tonalitatea elegiaca poezia „Aci sosi pe vremuri” apartine liricii traditionaliste.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1015
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site