Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Diversitate tematica, stilistica si de viziune in poezia interbelica

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Colegiul Economic 'Ion Ghica' Bacau





Diversitate tematica, stilistica

si de viziune

in poezia interbelica

Cuprins:

I. Perioada interbelica

II. Curente literare in perioada interbelica: 1. Traditionalsm

2. Modernism

3. Avangardism

III. Diversitate tematica

IV. Diversitate stilistica

V. Viziune poetica

VI. Concluzii

VII. Incheiere

VIII. Anexe

Perioada interbelica

Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila    dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.

In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in legatura cu romanul. Astfel Garabet Ibraileanu in studiul “Creatie si analiza” constata existenta a doua principale tipuri de roman:

romanul de creatii, care prezinta personajele in deosebi prin comportamentul lor

romanul de analiza care este interesat de viata interioara de psihic.

In perioada interbelica romancierii experimenteaza tehnici multiple ale romanului modern. Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel balzacian pe care George Calinescu il foloseste in “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului romanesc pe linia studiului caracterului.

Romanul interbelic cunoaste si alte orientari cum este cea lirica in opera lui Ionel Teodoreanu, estetizanta si simbolica la Mateiu Caragiale, memorialista la Constantin Stere si fantastica la Mircea Eliade.

Pe langa roman in proza interbelica se dezvolta: nuvela la Gib Mihaiescu, reportaj literar la Seo Bogza si proza originala a lui Urmuz deschizatoare de drumuri pentru literatura deceniilor urmatoare.

In aceasta perioada s-au dezvoltat mai multe curente literare printre care se numara si modernismul.Acesta cuprinde toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie si are in vedere principalele elemente noi in poezie,proza si in critica literara.Modernismul nu s-a manifestat numai in domeniul literaturii,ci si in arta.Fiind total opus traditionalismului,acesta reprezinta o manifestare radicala si indrazneata,a celor mai noi forme de exprimare in planul creatiei.Aceasta tendinta sustine teoria imitatiei,promovarea tinerilor scriitori,care au o imaginatie bogata si care creeaza cu usurinta o poezie,de asemenea sustine si trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana, si evolutia de la epic la liric.Printre modernisti se numara George Bacovia,Lucian Blaga,Ion Barbu si Tudor Arghezi.Acestia s-au impus prin originalitatea creatoare.

Traditionalism

Traditionalismul este o ideologie cultural literala interbelica caracterizata printr-un ansamblu de idei, credinte, prin care promoveaza traditia si ideea de specific national. Atitudinea traditinalismului este mai veche in cultura noastra, iar ea preia elemente din semanatorism si poporanism.

Traditinalismul interbelic se constituie in opozitie cu modernismul lovinescian(secolul XX)

Traditionalismul pretuieste si apara traditia inteleasa ca expusa pericolului alterarii si degradarii. Spiritul critic nu este exclus din atitudinea traditionalista, numai ca el este intors, de regula, impotriva tendintelor si valorilor moderne ce aduc o eroziune si chiar o degradare a „vechiului”. Specifice si definitorii pentru traditionalism sunt interesul si pasiunea pentru folclor, conservarea in mit a trecutului national, mai ales a celei de factura rurala.

Cel mai „intens” traditionalism la reprezentat in cultura noastra, gandirismul, miscarea literara dezvoltata in jurul revistei „Gandirea” (1921-Cluj-condusa de Cezar Petrescu). Revista are printre colaboratori nume de prestigiu: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Tudor Vianu, cuprinzand literatura in toate aspectele sale: poezie, proza, teatru, cronici.

Gandirismul insista asupra specificului religios, spre deosebire de orientarea traditionalista a lui Nicolae Iorga, care pune accentul pe specificul national in cultura romana.

Nichifor Crainic, conducatorul revistei din 1926 pana in 1944 sustne: „Autohtonismul nu poate fi reflectat in totalitea lui daca nu i se ia in discutie pe langa cele trei elmente ale specificului national (Istoria nationala, Folclorul romanesc, Natura) si folclorul spiritual care este caracteristic romanilor, credinta ortodoxa sau ortodoxismul.”

Modernism

* etimol.> derivat de la 'modern'; lat. modernus = recent, nou.

Modernismul apare in literatura sec.al XX-lea si cuprinde toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie si se refera la principalele elemente noi in poezie, proza si critica literara.Modernismul nu s-a manifestat numai in domeniul literaturii,ci si in arta,fiind total opus traditionalismului.Acesta reprezinta o manifestare radicala si indrazneata,a celor mai noi forme de exprimare in planul creatiei.Acesta tendinti sustine teoria imitatiei,promovarea tinerilor scriitori,care au o imaginatie bogata si idei ingenioase,trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana,evolutia poeziei de la epic la liric. In literatura latino-americana de dupa 1880, modernismul este influentat de simbolismul francez,caracterizat de muzicalitate si exotism. In literatura romina criticul literar Eugen Lovinescu a teoretizat modernismul prin cenaclul “Sburatorul” in lucrarile de doctrina: “Istoria civilizatiei romine moderne”, “Istoria literaturii romine contemporane”, “Memorii” etc. Reprezentanti: I.Barbu, C.Petrescu, I.Voronca, A.Holban, P.Constantinescu, G.Braescu,
G.Calinescu, V.Steinu, H.Papadat-Bengescu s.a.

Avangardism

Prezent in limbajul militar al Evului Mediu, termenul avangarda (avant - garde) se refera initial la un detasament trimis intr-o misiune de razboi, in recunoastere.

Incepand insa cu secolul XIX el desemneaza si tendintele novatoare, radicale din politica, literatura, pictura, arhitectura, muzica, cinematografie.

Desi au in comun spiritul ludic sau sociale, miscarile avangardiste ( futurismul, dadaismul, suprarealismul, constructivismul, integralismul) variaza prin formula, prin gradul de nonconformism si prin intensitatea negatiei.

Avangardistii romani considera substanta literaturii, fac gesturi de fronda, sunt autori de manifeste literare. Ion Vinea, Adrian Maniu, Virgil Gheorghiu, Paul Paun, Gellu Naum, Virgil Teodorescu se proclama cu vehementa deschizatori de drum.

Unii cercetatori considera avangarda ca una dintre 'fetele modernitatii' altii sunt de parere ca este punctul extrem in care a ajuns modernismul.

Noul curent literar isi propune stergerea ierarhiilor de orice tip, ruptura cu traditia si dinamitarea ei. Retorica ofensiva, vizionarismul, caracterul violent mascheaza insa o drama a existentei, o criza determinata de sesizarea opozitiei dintre realitate si absolut, dintre libertate si necesitate.

Avangardismul este o reactie impotriva incapacitatii stiintei, artei si literaturii de a stopa izbucnirea primului razboi mondial. Sustinatorii acestui curent propunand in schimb o literatura a irationalului.

Avangardismul romanesc ramane a fi unul dintre curentele literare cele mai controversate, cele mai putin cunoscute. Monografia abunda in informatii, intamplari, evenimente mai putin sau deloc cunoscute. Din momentul aparitiei sale si pana astazi, avangardismul romanesc este unul dintre cele mai interesante fenomene.

Diversitate tematica,motive literare

Diversitatea tematica la un scriitor poate fi o parte definitorie a sa,si isi poate creea originalitate prin adoptarea unei anumite teme,si a unor anumite motive in poezie.De asemenea,axandu-se mai mult asupra unor teme,la care adaugam spatiul,cadrul ce-l inconjoara si starea de spirit a scriitorului,acesta din urma reuseste sa-si puna amprenta asupra acelei teme astfel creandu-si originalitate.

Un bun exemplu este George Bacovia.Priceperea acestuia de a reusi sa-si transmita gandurile si emotiile prin versuri,care la prima vedere par usoare,dar au intelesuri foarte adanci gandite,contribuie la originalitatea sa creatoare.Bacovia utilizeaza foarte mult simbolul in poeziile sale, la fel ca si light-motivul si repetitia.Majoritatea poeziilor bacoviene incep si se termina simetric,insa cel mai important procedeu folosit de poet este sinestezia.Un alt element original al poeziei bacoviene este cromatica.Poetul nu utilizeaza nuante de culori ci doar culori puternice care ies in evidenta.Dintre aceste cateva culori mentionam rosul,care reprezinta sangele, galbenul reprezinta deznadejdea,tristetea,verdele si violetul reprezinta monotonie iar rozul si albastrul implica starea de nevroza.Bacovia aduce o noua tonalitate in lirica romaneasca. In poezia lui domina cerul de plumb apasator, orizonturile inchise,toamna galbena,toate acestea constituind originalitatea eului liric.

Temele poeziei bacoviene duc cu gandul la aceeasi idee, la acea atmosfera macabra.Una din temele poeziei sale este existenta cotidiana,cea de zi cu zi.El exprima un pustiu launtric,camera in care traieste poetul este plina de fantasme,aceasta tema intalnindu-se in poeziile”Gri”,”Singur”.

Tema naturii la Bacovia este prezenta prin anotimpurile sale preferate:iarna si toamna.Acestea aduc tristetea,stingerea,moartea lenta,greutate apasatoate.Dintre fenomenele naturii frecvente intalnim ploaia,vantul,zapada.Toate acestea se gasesc in poeziile”Pastel”,”Nervi de toamna”,”Ploua”:

“E toamna,fosnete somn…

Copacii pe strada ofteaza,

E tuse,e planset,e gol…

Si-i frig,si bureaza.

(“Nervi de toamna”)

Natura se afla sub puterea unor forme distructive,natura bacoviana fiind o stare de spirit,iar anotimpurile sunt obsedante si creeaza stari nevrotice:

“Si toamna,si iarna

Coboara amandoua

Si ploua si ninge

Si ninge si ploua.”

(“Moina”)

O alta tema folosita de Bacovia este moartea.In mediul in care traieste acesta ,sentimental mortii este prezent,chiar poetul considerandu-se la un moment dat un cadavru intr-una din poeziile sale”Renuntare”.Senzatia de funebru este permanenta in lirica bacoviana.Moartea este o stare de disperare,de dezagregare a materiei ,a fiintei,a existentei:

“Sunt cativa morti in oras iubito

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun,

Pe catafale de caldura-n oras.

Incet cadavrele se descompun.”

(“Cuptor”)

Una dintre culorile sale preferate este negrul prin care se realizeaza o atmosfera de infern.Si un bun exemplu este poezia”Negru”in care intalnim flori carbonizate,vesminte funerare,sicrie,toate acestea realizand un decor invaluit in negru.Dar negrul mai apare si in contrast cu albul creind un decor de doliu:

“Copacii albi,copacii negrii

Stau goli in parcul solitar

Decor de doliu funerar

Copacii albi,copacii negri.”

(“Decor”)

O alta tema este infernul citadin.Orasul la Bacovia este vazut ca un targ de provincie, murdar, cu noroi, cu un aspect neingrijit:

“Prin mahalale mai neagra noaptea pare

Sivoaie-n care triste inundara

Si auzi tusind o rate-n sec amara

Prin ziduri vechi ce stau daramate.”

George Bacovia va ramane mereu acel poet care te atrage cu poezia sa datorita intelesurilor lor atat de ascunse dar care in momentul cand le-ai descifrat ,le-ai inteles ,sunt atat de clare si atit de adevarate.

Lucian Blaga este o personalitate marcanta a culturii interbelice care marcheaza aceasta perioada prin originalitatea creatiei.Opera sa este una in care gandurile si sentimentele autorului sunt transmise direct,intr-un limbaj figurat.In multe din poeziile sale,Lucian Blaga sugereaza sentimentul dragostei.Tema dragostei ,a iubirii o intalnim foarte clar in poezia “Izvorul Noptii” in care eul liric aduce un omagiu iubitei.In poezia lui Blaga se stabileste o stansa legatura intre iubita si natura deoarece iubita primeste trasaturi ale naturii:

“imi pare ca ochii tai,adanci ,sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai

si peste munti,si peste sesuri,

acoperind pamantul

c-o mare de intuneric.”

(“Izvorul Noptii”)

O alta tema intalnita in poeziile lui Blaga este tema singuratatii si a izolarii.El se izoleaza,pleaca la marginea lumii,unde nu aude decat sunetul apei batand in tarmuri.Pamantul parca e o insula izolata,singuratica,inconjurata de intuneric:

“Suntem fara scapare singuri in miaza noptii

Aici unde astazi singuratatea ne omoara.”

(“Noi cantaretii leprosi”)

Singuratatea devine izolare a pamantului de cer.Poetul rataceste in singuratate in asteptarea iesirii zadarnice din aceasta.

Tema mortii este prezenta in opera lui Blaga.Sentimentul mortii,tipul fiintei pandite de moarte este regasita in poemele sale.Teama de moarte e a omului pentru care nu exista viata de dincolo,o viata linistita ca cea a omului religios,ci a fiintei amenintate de intuneric.Blaga s-a inspirit din folclor si din mitologie unde teama de moarte este evidenta:

“De ce imi e asa de teama-mama

Sa parasesc iar lumina?”

(“Din adanc”)

Tema trupului ca inchisoare a sufletului este si ea intalnita in opera lui Blaga.In poezia”Dati-mi un trup voi muntilor” poetul exprima dorinta fierbinte a sufletului sau care-si cauta un invelis pe masura cunostintelor sale:

“Dati-mi un trup voi muntilor,

dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia in plin!



(“Dati-mi un trup voi muntilor”)

Tot in aceasta poezie intalnim axis mundi,prin dorinta sa de a putea fi un munte, sansa de a putea urca pina la cer precum muntii care pot atinge cu crestele lor norii.

Tema cunoasterii,care inseamna iubire este intalnita in poezia”Eu nu strivesc corola de lumini a lumii”.Iubirea este o forma de cunoastere,o cale de comunicare cu Universul dar numai prin bataile inimii iubitei:

“…si sub glii ti-am auzit

a inimii bataie zgomotoasa”

(“Pamantul”)

In volumul “Banuitele trepte”(1943),poetul apare impacat cu universal,poemele sunt incarcate de speranta,de incredere.Daca in celelalte poeme anterioare,venirea la lumina era tragica,aici este vazuta ca o binefacere.

“…in tine cine m-a chemat

fie binecuvantat

sat de lacrimi fara leac.”

(9 Mai 1895)

Lucian Blaga a scris poezii in care tema era natura.,”Vara”,aici el nu descrie un peisaj din natura in genul celor creeate de Alecsandri sau Cosbuc.Pentru el natura inconjuratoare este numai un punct de plecare pentru meditatie,pentru cugetare,acest fapt fiind explicat foarte bine cu ajutorul cuvantului-cheie”dogoare”care sugereaza starea eului,arsita de conoastere a sufletului sau.

Tudor Arghezi este un inovator al limbajului artistic in poezie. Creatia sa poetica este impresionanta prin diversitatea tematica si prin profunzimea ideilor.Arghezi abordeaza mai multe teme in poeziile sale.O tema bine reprezentata la Arghezi este cea a framantarii metafizice.El isi pune intrebari asupra conditiei umane si mediteaza asupra locului omului in univers,asupra posibilitatii sale de cunoastere chiar si asupra existentei lui Dumnezeu.

O tema intalnita frecvent este cea a singuratatii omului:

„Tare sunt singur ,Doamne,si piezisi

Copac pribeg uitat in campie,

Cu fruct amar si cu frunzis.”

(Psalm)

Se confeseaza lui Dumnezeu,fiinta suprema.El foloseste metafora copacului uitat in campie,prin care arata ca este lipsit de bucurie.

O alta tema este cea a omului parasit de Creatorul sau:

„De cand s-a intocmit Sfanta Sciptura

Tu n-ai mai pus picioru-n batatura

Si anii mor si veacurile pier

Aici sub tine dedesupt subt cor.”

Eul asteapta un semn de la Creatorul sau,este trist datorita trecerii timpului,neputand sa-l opreasca,se simte abandonat.Astfel intervine nevoia omului de a comunica cu divinitatea.Arghezii considera ca Dumnezeu se ascunde intentionat de om.

„Incerc de-o viata lunga sa stam un ceas la sfat

Si te-ai ascuns de mine de cum m-am aratat.”

O alta tema frecventa este aceea a cautarii disperate a unei dovezi in legatura cu existenta creatorului.Negasind ceea ce cauta apare indoiala,tagada.

“Pentru credinta sau pentru tagada

Te caut darz si fara de folos.

Esti visul meu, din toate, cel frumos

Si nu-ndraznesc sa Te dobor din cer gramada”

(Psalm)

Vrea cu disperare o dovada,cauta necontenit o certitudine dar in zadar.Setea de adeverire,de concretizare a divinitatii este exprimata in multe din poeziile sale.

Sunt unele poezii in care este exprimata revolta poetului impotriva creatorului.Exasperat de cautare,de piedicile care-i impiedica aceasta lunga cautare,eul isi exprima revolta impotriva acestuia:

„ Oriunde-ti pipai,cu soapta tristei rugi,

Dau numai de belciuge,cu lacate si drugi.”

Iubirea la Arghezii este un sentiment protector,chemarea necontenita a iubitei:

„Si acum s-o vad venind

Pe poteca solitara,

De departe,simt un jind

Si-as dori sa mi se para.”

(„Melancolie”)

Iubita ca sotie este stapana universului casnic,iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale cu toate bogatiile sale:

„Pamantul umbla dupa tine sa te soarba

Cu varfuri boante de iarba oarba.

Din sangele tau baut si din sudoare

Pot sa iasa alte poame si fesuri noi de floare.”

(„Mireasa”)

O alta tema este timpul care trece si distruge omul:

„Ma bate vremea,ma bate ziua,ma bate clipa.”

Timpul se afla intr-o stransa legatura cu tema mortii.Spaima de moarte este ilustrata in poezia”Duhovniceasca”:

„Ce noapte groasa,ce noate grea!

E cineva sau poate mi se pare.”

Insa aceasta spaima este diminuata datorita realizarii omului si datorita implinirilor sale.De aici omul isi ia taria de a infrunta sfarsitul:

„De ce-as fi trist ?Ca nu stiu mai bine

Cu sunet de vioara ulciorul pe pamant?

Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,

In pajistea cu cranguri?De ce-as fi trist?si totusi

(„De ce-as fi trist”)

In opera sa Tudor Arghezii are si elemente moderniste prin temele lirice prelucrate,prin limbajul folosit si extrasele din toate registrele limbii arhaice,bisericesti,cotidiane si rurale,dat si titlul socant al poeziei „Flori de mucigai”.Un alt element modern al liricii bacoviene este evidentiat prin sursa de inspiratie si anume cea inchisorilor.

Ion Barbu este si el unul dintre marii poeti ai literaturii romane care,de asemenea se impune prin originalitatea creatiei sale.Lirica lui Barbu reprezinta o relatie dintre matematica si poezie.Poetul a fost debutat de un matematician,iar modul sau de a gandi in spiritul abstract al matematicii si-a pus amprenta si supra operei sale: „Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru prezentarea formelor posibile de existenta,intrucat exista undeva,in domeniul inalt al geometriei,un loc luminos,unde se intalneste cu poezia.Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei;asa ca ramanand poet,n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.”

Poezia lui este cu mult mai deosebita decat cea a lui Arghezii sau Blaga,intrucat gradul de dificultate este mai mare.Astfel poeziile sale sunt greu de inteles deoarece foloseste un limbaj abstract.Barbu exprima,in opera sa,dorinta lui de comunicare cu Universul,in care pluteste o stare de intelectulitate.

Tema poeziei „Din ceas dedus”exprima ideea autocunoasterii,ideea reflectarii in oglinda,poezia in totalitate fiind un joc al mintii.Lumea materiala care ne inconjoara constituie o oglindire a ideilor in spirite,o oglindire a spiritelor in propria constiinta.

Tema nuntii o regasim in poezia „Ritmuri pentru nuntile necesare”.Aici Barbu exprima ideea de cunoastere prin trei cai esentiale:prin eros,prin ratiune si prin contemplatie poetica.Utilizand simbolul,toate aceste trei cai sunt simbolizate printr-o nunta.Aici eroul este dominat de Venus,ratiunea de Mercur si contemplatia de Soare.

In poezia „Timbru” poetul este fascinat de lucruri,de piatra,de unda marii,acestora atribuindu-le suflete,si de aceea el simtea comuniune cu creatia cosmica.

„Ar trebui un cantec incapator,precum

Fosnirea matasoasa a marii cu sare,

Ori lauda gradinii de ingeri,cand rasare

Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum.”

Ion Barbu este si un modernist deoarece opera sa cuprinde elemente care se incadreaza in acest curent literar:adancirea lirismului, ambiguitatea limbajului, profunzimea intelesurilor,versul liber.Toate aceste elemente fac ca opera sa sa se incadreze in acest curent literar.

Diversitate stilistica

George Vasiliu, cu pseudonimul Bacovia, are in opera sa influente din Edgar Poe si din simbolismul francez: Boudelaire, Paul Verlaine, Arthur Remband, prin atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica. George Bacovia prefera deci, culorile inchise, sumbre, cum ar fi negru, violet, gri.

Astfel, se observa in poezia „Decor” cromatica simpla alb si negru: „copacii albi, copacii negri”, „cu pene albe, pene negre”, „si frunze albe, frunze negre”. Ca figuri de stil in aceasta poezie, sunt folosite: paralelismul sintactic: „in parc regretele plang iar/in parc fantomele apar”, metonimia: „in parc regretele plang iar”, ceea ce sugereaza existenta unei crize sufletesti. Figura de stil cea mai importanta a textului ramane totusi repetitia. Ea se manifesta atat in plan semantic, cat si in plan gramatical si prozodic, amplificind aspectul „macabru” al decorului. Prin utilizarea acelorasi termeni (alb, negru), dar si a unor structuri(„copacii albi, copacii negri”, „si pene albe, pene negre”) se instituie un laitmotiv muzical, grav.

In poezia „Plumb”, cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii: cea exterioara(cimitirul) si cea interioara(sentimentele eului liric).

Atmosfera poeziei este tulburatoare, mai ales prin simpla evocare a mortii, la nivelul semantic al cuvintelor folosite: sicrie, cavou, coroane si prin repetitia obsesiva a cuvantului plumb. Sensul acestei metafore-simbol semnifica apasarea sufleteasca a eului poetic si monotonie. Poezia este presarata de figuri de stil precum: metafore: „sicriele de plumb”, „oximoron: „flori de plumb”, personificare: „dormeau adanc sicriele de plumb”. In strofa a doua se observa neputinta eului de a se misca, de a iesi din starea aceasta de monotonie, de tristete, care il cuprinsese: prin metaforele „aripile de plumb”, „amorul meu de plumb” (plumbul fiind un metal greu si cenusiu). Eul liric cauta ajutor in el insusi (amorul meu).

Somnul este privit ca o anticamera a mortii. Cuvantul „intors” este un epitet al verbului, ceea ce inseamna intoarcerea catre moarte, spre apus, adica profunzimea starii de tristete a eului poetic.

Repetitia consoanelor: p, b, s, c, r, dar si a vocalelor inchise care sunt mai frecvente decat cele deschise, imprima versurilor o muzicalitate inchisa, stranie.

Metafora inversiune din prima strofa „funerar vesmant” accentueaza ideea de moarte.

Frecventa verbelor statice la imperfect: dormeau, stam, era, atarnau subliniaza impresia de imobilitate, de impietrire. Alaturarea perfectului compus „am inceput” cu conjunctivul prezent „sa strig” semnifica o dedublare a eului poetic, dorinta sa de a comunica.

Structura „era frig” sugereaza prezentul etern, raceala mortii si totodata inghetarea sufletului, eul liric fiind incapabil de a mai simti ceva.

Ritmicitatea poeziei este data de aceeasi punctuatie, constructia strofelor fiind aproape identica. Formula metrica simpla (rima imbratisata, masura de zece silabe) accentueaza tonalitatea versurilor. Cele trei puncte de suspensie din prima strofa, adica pauza afectiva, retorica, pun in evidenta ceea ce simte eul.

Paralelismul sintactic este realizat prin utilizarea conjunctiei „si” in repetitii, punand in evidenta o serie de asociatii: sicriu/amor, cavou/mort, vant/frig, coroane de plumb/aripi de plumb.

De asemenea este folosita licenta poetica „aripele de plumb”.

Poezia „Lacustra” comunica prin atmosfera dezolanta o stare de anxietate, insusi titlul exprima refugiul si singuratatea eului liric.

Intensitatea trairilor in timp este sugerata de adjectivul nehotarat „atatea” si adverbul de timp „nopti” si repetarea lor atat in prima cat si in ultima strofa.

Lirismul este subiectiv, existand o implicare totala a eului liric prin folosirea in exclusivitate a persoanei intai, evidenta atat la nivel pronomonal(ma, mi), cat si verbal(aud, sunt, tresar).

Sonoritatea versurilor este data de frecventa vocalei u (aud, plouand, sunt) si de terminatia stridenta in -ind si –ind a cuvintelor: gand, asteptand,tresarind, alcatuind o muzicalitate grava in perfect echilibru cu nucleul poeziei. Tiparul metric este in acest caz complex. In prima si a treia strofa se gasesc trei versuri identice care amplifica muzicalitatea interna a poeziei

(„De-atatea nopti aud plouand”,

„Sunt singur si ma duce-un gand

Spre locuintele lacustre”). Masura constanta (de opt, noua silabe), asonanta (se intinde/ploaie; ude/pori) potenteaza sonoritatea sumbra a textului.

Imaginile auditive sunt si ele prezente in text, perceptia eului liric realizandu-se acustic: „aud plouand”, „aud materia plangand”(pesonificare). Starea de disconfort se simte in toata poezia, de exemplu: epitetul „scanduri ude” , apa avand un efect negativ, eroziv.

Verbele de perceptie (tresar, mi se pare, simt) si gerunziul (asteptand, tresarind) indica starea de veghe, nelinistea, angoasa eului liric. Siguratatea acestuia fiind sugerata prin reluarea adjectivului singur.

Adverbul „tot” din finalul poeziei sugereaza intensitatea trairii eului liric si faptul ca nimic nu s-a schimbat.

Distantarea dintre trecut si prezent se realizeaza prin metafora „pilotii grei”, creandu-se o prapastie temporala, care nu se mai poate remedia, intre el si societate, eul poetic fiind damnat prin conditia lui sociala.

Metafora „pilotii grei se prabusesc” sugereaza prabusirea societatii, dar si o moarte sufleteasca a eului liric.

In „Sonet”, poezie cu forma fixa (patrusprezece versuri: doua catrene si doua tertine), adoptata la estetica simbolista bacoviana, eul liric se simte din nou singur. El se aseamana in poezie cu Edgar Poe si Verlaine(ambii simbolisti), prin conceptia artei. Inca de la inceputul poeziei se simte atmosfera inchisa, sufocanta si apasarea sufleteasca prin epitetul „noapte grea”, noaptea semnificand misterul, singuratatea.

Epitetul metaforic „noapte uda” sugereaza, din nou, efectul negativ, distructiv al apei si obsesia actiunii acesteia.

Eul liric foloseste constructia „te-neci afara”, referindu-se la el prin generalizare, pentru a descrie societatea ostila, sufocarea sufleteasca, te fiind o marca lexico-gramaticala a eului liric. Ceata semnifica nesiguranta, pericolul. Linia de pauza folosita in poezie are rol explicativ. Poetul foloseste o ampla inversiune:

„Prin ceata-obosite , rosii, fara zare-

Ard, afumate, triste felinare”

pentru a da expresivitate textului. Lumina slaba descrisa prin epitetul personificator „obosite” si inversiunea „triste felinare” sugereaza speranta slaba a eului liric. Crasma este comparata cu lumea exterioara prin epitetul metaforic „crasma umeda”.

Forta distructiva a apei este simtita si in cea de-a doua strofa, prin sintagma „sivoaie-n casa”.

Adverbul de mod „mai” intensifica ideea de mister, de teama. Poetul percepe realitatea sub aspect senzorial, folosind sinestezia: vazul, auzul. Epitetul „ziduri vechi” sugereaza trecerea timpului, saracia, societatea care este pe punctul de a se prabusi.

Metafora „topit de bautura” semnifica faptul ca eul poetic este coplesit de suferinta, ceea ce ii confera confuzie.

In acelasi timp eul se resemneaza: „nu-mi pasa”. Repetitia „cad, recad”, amplifica ideea de monotonie, eul simtind nevoia de a comunica: „si nu mai tac din gura”. Poetul foloseste licenta poetica de mai multe ori: „neagra noaptea”, „mahalali”, „bajbaiesc”.

Tudor Arghezi este primul poet roman care valorifica estetica uratului inspirandu-se din opera lui Charles Baudelaire. Experienta capatata in inchisoarea Vacaresti se regaseste in creatia sa. In poezia argheziana gandirea si limbajul sunt de factura moderna, iar forma si tematica sunt adesea traditionale.

In poezia „Testament”, eul liric nu se singularizeaza, ci se integreaza in campul istoric literar. Discursul poetic reliefeaza conditia poetului traportat la propria arta, poezia fiind gandita pentru a deschide volumul „Cuvinte potrivite”, rostita de poet catre fiul sau, cititorul.

Poetul se sdreseaza familiar cititorului, din generatia noua, prin invocatia retorica „fiule”, ceea ce presupune apropiere si dorinta de a-l proteja. De asemenea, cititorul este individualizat prin folosirea persoanei a II a, singular. Metafora centrala a poeziei este „cartea”, adica opera in sine. Ea reprezinta unicul bun lasat mostenire de fiului-simbolul viitorului:

„Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,

Decat un nume adunat pe-o carte.”

Versurile devin un amplu discurs organizat in jurul unei succesiuni de echivalente ale cartii: „cartea-treapta”, „cartea-hrisovul vostru cel dintai”, „cartea-cuvinte potrivite”, „cartea-Dumnezeu de piatra”, „cartea-slova de foc si slova faurita”.

Metonimia „cartea-treapta” reprezinta legatura dintre generatiilecare au trecut peste obstacole: „rapi si gropi adanci”.

Poetul doreste ca cititorul sa aiba ca baza, temelie cartea „capatai”. Acest termen are o mare forta sugestiva, semnificand faptul ca literatura este o baza a spiritualitatii unui popor.

Pe parcursul intregii poezii se face legatura cu trecutul, stramosii „oseminte”, „mania bunilor”, „oseminte” si efortul lor „sudoarea muncii sutelor de ani”.

Eul liric isi insuseste efortul stramosilor „varsate-n mine”, el este un ecou, continuator al generatiei anterioare.

Se poate observa o evolutie de la minca fizica la cea intelectuala, prin opozitia dintre traditional sapa, brazda si modernism condei, calimara. Astfel se poate considera ca poetul este o voce a multimii, care s-a ridicat din generatiile de la tara.



Foarte sugestiva este metafora creatiei „cuvinte potrivite”.

Asa cum bine stim Tudor Arghezi foloseste in creatia sa estetica uratului. Deci, ea nu lipseste nici din aceasta poezie: „zdrente” si „bube, mucegaiuri si noroi”, poetul considerand ca o lume cu semne urate poate ajunge sa fie magica si conduce cititorul sa mediteze asupra uratului existentei.

Eul liric foloseste oximoronul „venin-miere”, sugerand faptul ca suferinta a fost transformata in miere: „Veninul strans l-am preschimbat in miere”. Discursul liric are atat critica cat si elogiu, aceasta fiind sugerata printr-un alt oximoron:

„Am luat ocara, si torcand usure

Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.”

Epitetul personificator „durere surda si amara” este ceea ce a simtit eul liric generalizat („noastra”) in trecut.

Ultima definitie metaforica a cartii subliniaza harul divin al creatorului „slova de foc” si epitetul „slova faurita”. In aceasta inseparabila uniune se impletesc inspiratia si munca trudnica.

In ultimele versuri ale poeziei se observa conditia poetului- „robul”, a carui carte este citia de Domnul.

Versificatia este si traditionala si moderna deopotriva. Traditionalul tine de rima pereche, iar modernitatea tine de ritmul neregulat care nu urmareste piciorul metric, ci gandirea poetica.

Psalmul al saselea-Te dramuiesc in zgomot si-n tacere” debuteaza cu imaginea poetelui de vanator, pentru care divinitatea devine un vanat, cel mai dificil dintre toate. Insusi titlul si apoi primul vers dezvaluie framantarea sufleteasca a eului legata de problema existentei divinitatii, prin verbul la prezent „te dramuiesc”. Sintagma „in zgomot si-n tacere” releva faptul ca el il cauta cu vorba pe Dumnezeu, iar tacerea inseamna acceptare, afirmare. Prezenta persoanei a doua, sugereaza faptul ca eul liric, in cautarea sa, se adreseaza in mod direct lui Dumnezeu. Acesta din urma este comparat cu un soim (stapanul cerului, priveste din vazduh). Succesiunea de interogatii retorice, semnifica atat adresarea directa, cat si incertitudinea si nelinistea eului liric, acesta dorind ca intrebarile sale sa isi gaseasca raspuns.

Metafora personificatorie „sa te ucid”, sugereaza faptul ca eul liric nu stie ce sa faca: sa-l scoata din inima, sa nu mai creada in divinitate. Versul „si nu-ndraznesc sa Te dobor din cer gramada” semnifica faptul ca intentia eului poetic nu este de a-l infrunta in sens negator, el cauta sincer si vrea sa i se redea credinta. Prezenta lui Dumnezeu atat in cer cat si pe pamant este relevata de versul „Te-trezarii in stele, printre pesti”, iar setea de credinta este sugerata prin metafora „Taurul salbatec cand se-adapa”. Dorinta celui ce cauta este de a gasi ceva palpabil „vreau sa Te pipai”, ce poate fi atins si care sa ii certifice in mod concret prezenta divinitatii. El are nevoie de o corporalizare a divinitatii (asa cum apostolul Toma a avut nevoie pentru a se convinge ca Isus inviase). El trebuie sa simta si sa poata afirma ceea ce simte „si sa urlu: Este!”

In poezia „Flori de mucigai”, Tudor Arghezi, se foloseste din nou de estetica uratului. Alaturarea oximoronica a celor doi termeni flori(pozitiv, viata, gingasie, frumusete) si mucigai(intuneric, rau, urat), formeaza metafora materiei poetice supuse filtrarii lirice in actul creator. Lirismul poeziei este subiectiv, eul liric fiind implicat direct: „am scris”, „ma durea”, „sa scriu”. Efortul creatiei apare inca din primul vers: „am scris cu unghia pe tencuiala”. Epitetul „firida goala” sugereaza din nou lipsa divinitatii, iar enumeratia, simbolurile evanghelistilor: taurul, leul si vulturul impreuna cu evanghelistiin insusi: Luca, Marcu si Ioan simbolizeaza absenta divinitatii, lipsa inspiratiei si imposibilitatea ajutarii. O alta figura de stil pe care o putem remarca este ingambamentul:

„Care au lucrat imprejurul

Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.”

Prin repetare, termenul stih capata diverse conotatii simbolice: „stihurile fara an” semnifica atemporalitatea, eternitatea, „stihurile de groapa”- detentia, insingurarea, „stihurile de acum”- sentimentele pe care eul liric le traieste in acel moment, in detentie. Astfel, privatiunile: sete, foame, groapa se refera la faptul ca eul liric se afla intr-un spatiu in care isi pierde ratiunea.

Metafora „unghia ingereasca” semnifica inspiratia prin divinitate. Insa experianta pe care a trait-o a fost marcanta „nu a mai crescut”. Inversiunea, specifica modernismului „nu o mai am cunoscut” se refera la neputinta eului de a mai scrie, accentuand pronumele o. Mediul ostil isi face din nou simtit prezenta prin „ploaia batea”, „ma durea”. Eul poetic nu vrea sa renunte „m-am silit”, dar durerea il strange „ca o ghiara” (comparatie). Metafora „mana stanga” sugereaza faptul ca acesta nu a mai creat asa cum ne-a obisnuit.

Poetul foloseste atat versul regulat, cat si pe cel liber, apare rima pereche si ritmul neregulat.

Poetul filozof, Lucian Blaga, deschide volumul de debut al sau cu poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, o veritabila arta poetica, in care isi exprima viziunea lui asupra lumii. Titlul, reluat im primul vers al poeziei este constituit dintr-o metafora ce semnifica cunoasterea luciferica. Blaga isi exprima atitudinea fata de tainele universale, alegand contemplarea si nu cunoasterea rationala. Pronumele personal „eu”, asezat la inceputul poeziei are o conotatie expresionista orgolioasa. Metafora-simbol din primul vers mai poate semnifica echilibrul universal, perfectiunea (corola), imagine absolutului. Poezia este structurata pe doua planuri: al eului liric si al celorlalti, marcate prin majuscula la inceput de vers. Cele doua planuri se afla in opozitie, prin atitudinea in fata cunoasterii. Prin negatia „nu ucid” se intelege opusul. La inceputul poeziei se face referire la cunoasterea luciferica; eul liric nu incearca sa cunoasca misterul si sa-l distruga. Enumeratia „in flori, in ochi, pe buze ori morminte.” Semnifica misterele lumii, incercarea de cunoastere a lor. Astfel, florile pot semnifica fragilitatea, frumusetea, natura; ochii trimit la viziune, deschiderea sufletului catre lume; buzele pot sugera sensibilitatea, afectivitatea, intimitatea; iar mormintele sunt marturii ale portilor care dau spre taramul de dincolo de moarte. Toate aceste simboluri duc la cunoastere pe cale senzoriala.

Eul liric este exprimat subiectiv prin pronumele la persoana intai, singular „eu”, „mea”. Cea de-a doua secventa se structureaza pe baza unor relatii ale opozitiei (conjunctia adversativa „dar”): „eu – altii”, „lumina mea” – „lumina altora”. In context, „lumina mea” semnifica o cunoastere poetica de tip intuitiv (luciferica), in timp ce „lumina altora” semnifica o cunoastere de tip rational (paradisiaca). Metaforele verbale „strivesc”, „sugruma” concorda cu o atitudine expresionista, dura. Misterul isi face simtit prezenta prin termeni precum: taine, ascuns, adancimi, intuneric. Succesiunea de metafore revelatorii: „nepatrunsul ascuns”, „adancimi de intuneric”, „largi fiori de sfant mister” semnifica faptul ca nimic nu poate fi spus pana la capat, deoarece cuvintele au totdeauna o prelungire imateriala, de nerostit. Se observa ca literele m, l, r, i, o, a se regasesc in sintagme ce desemneaza misterul si prin imbinarea lor se creaza o muzicalitate aparte, ce da impresia de prelungire a sunetelor (exemplu: corola). Verbele predicative aflate la prezent, aflate prin opozitie prin afirmare si negare, trimit la timpul etern al absolutului. Versificatia este una moderna, specific blagiana(vers liber).

In finalul poeziei, se trage concluzia discursului liric:

„caci eu iubesc

si flori si ochi si buze si morminte.”, confirmand optiunea ferma a eului liric pentru atitudinea luciferica.

In poezia „Dati-mi un trup voi muntilor” eul liric se adreseaza la imperativ, printr-o invocatie retorica muntilor(metafora revelatorie), cere o materialitate vesnica, asemenea muntior.

Metafora-simbol „lutul tau slab” se refera la materialitatea trupului. Astfel se face o comparatie intre trup si suflet: „trecatorul meu trup” –trupul este muritor si „strasnicul suflet”- energia sufletului. El cere ca vesnicia sa existe si in trup, nu numai in suflet.

Personificarea „prea stramt” sugereaza faptul ca sufletul cere un trup mai mare pentru ca sa incapa toata energia.

In urmatoarele versuri se evoca teluricul(pamantule)si neptunicul(furtunilor), astfel incat pamantul si apa formeaza trupul.

Eul liric aspira catre axis mundi, muntele, care poate fi considerat axa lumii, adica legatura dintre cer si pamant. Epitetul „brate fierbinti” semnifica intensitatea iubirii eului liric fata de natura:

„mi-as intinde spre cer toate marile

ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti” impreuna cu verbele la conjunctiv „sa cuprind”, „sa sarut”, „sa frang” sugereaza dorinta lui de a ajunge la cer.

Trupul colosal (ajunge la cer)duce la maretie. Metafora „picioarele mele de stinca” sugereaza greutatea picioarelor eului liric.

Poezia „Izvorul noptii”, redusa ca intindere si cu o metrica variabila(versurile de trei silabe alterneaza cu cele de douasprezece, intre ele legatura facandu-se prin ingambament) este expresiva si profunda si este construita ca o invocatie, ca o adresare catre fiinta iubita.

In prima secventa lirica, se constata ipostaza meditativa a eului liric, care identifica in negrul intens a ochilor iubitei punctul in care se manifesta geneza noptii si a naturii. Fenomenul demiurgic accentueaza atmosfera de taina in care se desfasoara prin gesturi simple, tandre, ceremonianul erotic „stau culcat cu capu-n poala ta”. Ultima parte a discursului poetic are aspectul unei concluzii:

„Asa-s de negrii ochii tai

lumina mea”.

Se remarca in text prezenta termenilor ce alcatuiesc calea lexicala a intunericului, sugerand un spatiu al tainei „negri”, „noaptea”, „intuneric”, in opozitie cu termenul „lumina”, ce marcheza intensitatea cu care este traita dragostea.

Substantivul la vocativ „frumoaso” exprima veneratia eului liric fata de fiinta iubita, iar adjectivul la superlativul absolut „asa de negri” desemneaza un atribut fizic in jurul caruia se contureaza intreaga frumusete a femeii. Pronumele la persoana intai si a doua (imi, ti, ta, tau, mea) fixeaza ideea cuplului armonios, aflat sub magia erosului.

Prin metaforele „izvorul noptii”, „mare de intuneric” si epitetul „tainic curge noaptea” se reprezinta plastic coincidenta dintre geneza noptii si nasterea iubirii, punandu-se totodata in evidenta sentimentul misterului cosmic.

Ion Barbu, alaturi de Tudor Arghezi si Lucian Blaga a contribuit fundamental la definirea prin creatie a conceptului de poetica modernista, impunand totodata o viziune inedita.

Barbu insusi afirma: „Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.”

In poezia „Oul dogmatic”, ideea centrala a textului de dezvolta pe o anumita filozofie legata de germinatie si procreatie terestra, intanita de altfel, in toate cosmogoniile si miturile vechilor popoare. Imaginea oului primordial inseamna miracolul vietii, forma initiala a existentei. Poemul debuteaza cu un motto care anticipeaza una din imaginile ce vor fi surprinse in text: cea a Duhului Sfant in ipostaza de dinaintea coborarii sale in materie.

Printr-o imagine antitetica intre „oul sterp” si „oul viu, la varf cu plod”, apare opozitia intre ordinea banala a lumii, profana, lipsita de principiul creator al spiritului si lumea sacra, purtatoare de viata. Urmeaza o cosmogonie transpusa intr-o viziune concretizata in imagini plastice: albusul, care protejeaza miezul galben, semnifica placenta placenta primordiala, in vreme ce galbenusul, reprezinta plinul, principiul feminitatii ce asteapta sa se implineasca prin creatie.

Apare metafoa „ceasornicului”, element ce masoara temporalitatea, dar nu un ceasornic comun, ci unul fara minutar.

Ion Barbu vorbeste si despre un simbol „al roatei”, care semnifica iceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, intr-o curgere continua a vietii, ce ne intoarce mereu de unde a pornit. Astfel „oul”, „sfera” si „roata” devin simboluri ale permanentei vitale.

Strofa finala este formulata concluziv, incepe cu sintagma „inca o data”. In ultimele doua versuri se reia ideea intregului poem: oul sfant – sacrul se afla in opozitie cu oul sterp – profanul.

Poezia este expresia unei gandiri senine, echilibrate. Folosirea persoanei a treia cu character de generalitate reprezinta o detasare obiectiva.

Apare rima imbratisata, rima pereche, combinari intre aceste tipuri de rima in cadrul aceleasi strofe(strofa a patra), sau rima totala cum apare in strofa a a cincea, dar apar si versuri fara rima.

Repetarea vocalelor u si o creaza muzicalitate, accentuand ideea cuvantului respectiv. Inversiunile folosite (exemplu: „Il lasa-n pacea intaie-a lui”) accentueza ideea, interogatiile retorice: „Dar plodul?”, „Vezi Duhule Sfant facut sensibil?” atrag atentia asupra ideei exprimate. Verbele sunt la prezent, un prezent etern.

In poezia „Timbru”, poetul apare prins de imaginea fascinanta a lucrurilor materiale (piatra, huma, unda marii), carora le insufla viata.

Cele doua instrumente cimpoiul si fluierul au tonalitati melancolice, ele canta durerea divizata, care poate semnifica suferinta datorata separarii materiei de suflet. De aceea, poetul se hotaraste sa le insufle spiritul sau poetic elementelor neinsufletite ale naturalului, elemente ce sunt adunate intr-un tablou static.

Eva poate fi asociata cu poezia, iar Adam cu poetul, caci ea are „trunchi de fum (metafora), adica este spirit facut din materie.

Suprapunerea dintre materie si spirit se face prin metafora „lauda gradinii de ingeri”, in cadrul careia se face trimitere la o imagine concreta :gradina, la o entitate spirituala : inger.

Exista atat imagini vizuale: „lunca”, „marea”, „gradina”(teluric si acvatic), cat si auditive: „fluierul”, „suna”, „cantec”.

Este folosita inversiunea „Durerea divizata o suna”, cu rolul evidentierii ideii, epitetele: „durerea divizata”, „unda logodita”, metafora „truchi de fum”.

La nivelul versificatiei apare rima imbratisata.

Poezia traditionalista „In gradina Ghetsemani”, de Vasile Voiculescu, este o poezie de inspiratie religioasa, in care se reda suferinta lui Isus inainte de rastignire. Astfel, intregul poem devine o alegorie avand la baza opozitia dintre sacru si profan. Prezenta verbelor la imperfect, situeaza drama intr-un timp mitic si creaza impresia de suferinta continua. Poetul foloseste foarte multe cuvinte de origine populara: branci, amarnica, sterlici, vraistea. Metafora „paharului” pe care trebuia sa il bea Isus este preluata din Biblie si este una deosebit de plastica(se refera la paharul din care au baut Isus si ucenicii sai la Cine cea de taina, dar si la ceasul patimilor ce aveau sa vina). Putem remarca, de asemenea, contrastul cromatic ce vine in sprijinul dualitatii personajului: „curgeu sudori de sange pe chipu-i alb ca varul” (comparatie). Rugaciune devine hiperbolic „amarnica strigare”, iar efectul ei are proportii cosmice „starnea an slavi furtuna”. Gestul ingenunchierii „Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intr-una”, nu semnifica atitudinea unui invins, ci invocarea spiritului divin pentru a-si invinge slabiciunea omeneasca.

Metafora „mana-nendurata” este o expresie a vointei devenite implacabile.

Tnsiunea nu a scazut in intensitate, dovada stau epitetele „nendurata” si „grozava” (acesta insotit si de inversiune). Metafora „sete”, epitetul „uriasa” si hiperbola „sta sufletul sa-i rupa” sunt cuvinte incarcate de traire, tensiune, sugerand dorinta de jertfa. In ultima strofa predomina ideea unui haos general „vraistea gradinii”. Metafora „bataile de aripi” sugereaza prezenta mesagerilor divini – ingerii. Ultimul vers intareste ideea de moarte „Si ulii de seara dau roate dupa prada.”

In esenta, poemul valorifica ideea cunoasterii adevarului printr-un act de sacrificiu, in care refuzul ispitei pacatului inseamna alegerea caii rugaciunii si a credintei chiar si dincolo de moarte.

Viziune poetica

George Bacovia

Prin opera sa a creat o atmosfera sumbra, cetoasa, umeda, denumita atmosfera bacoviana. Dar nu in aceasta atmosfera rezida meritul poetului. Incadrat de unii critici intre cei mai valorosi poeti simbolisti din tara noastra, el isi depaseste cu mult epoca situandu-se printre cei mai originali poeti romani. S-a nascut la Bacau (de unde si-a derivat si pseudonimul, adevaratul sau nume fiind George Vasiliu), oras in care si-a facut studiile liceale. Studii de drept la Bucuresti si Iasi, in ultimul oras obtinand si licenta in drept. Cu diploma pe care o avea, ar fi putut profesa avocatura sau ar fi putut ocupa diverse functii importante in administratie. Fire mai timida insa si destul de reticenta la valurile vietii, fiind marcat si de o boala care in anul 1957 avea sa-l trimita in mormant, Bacovia se multumeste cu o slujba marunta de functionar. Adevarata sa chemare nu a fost triumful pe scara vietii, ci poezia. Debutul literar si l-a facut cu sprijinul lui Al. Macedonski in revista 'Literatorul'. Primul volum de versuri i-a aparut in anul 1916, cand lumea se afla in plin razboi mondial . Mai tarziu criticii literari au descoperit in volumul de debut, intitulat 'Plumb', surpriza aparitiei in campul literelor romanesti a unui original poet.

George Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfarsit de lume, al caldurilor toride, al primaverilor iritante si nevrotice (Decembrie, Lacustre, Cuptor, Nervi de primavara). Cadrul este orasul de provincie, de parcuri solitare, cu cafenele sarace, cuprinse intr-o realitate demoralizanta, amenintand sa se prabuseasca. Toamna, frigul, tristetea, umezeala, raceala nevroza, descompunerea devin proiectii ale unei emotii poetice. Poetul este un inadaptat in societatea burgheziana- de aici dorinta de evadare.

Atmosfera lautrica particulara este deprimanta: de toamne reci, cu ploi putrede, limitat intr-un peisaj de mahala, de oras provincial, intre cimitir si abator atmosfera de plumb in care pluteste obsesia mortii. Gasim in poezia lui Bacovia influente din simbolismul francez prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, dar si prin culoare.

Tudor Arghezi a fost poet, prozator si gazetar cu o cariera literara intinsa si foarte bogata, unul dintre autorii de prim rang ai poeziei interbelice.

In anul 1927 ii apare volumul de poezii 'Cuvinte potrivite', care constituie unul dintre cele mai importante momente pentru poezia romaneasca interbelica.

Anul 1931 reprezinta, prin aparitia volumului 'Flori de mucigai', o alta data importanta pentru poezia argheziana.

El mentine cateva linii traditionaliste dar se poate contesta ca el inoveaza pe baza traditiei fiind considerat un modernist clasicizant. Este primul poet roman care valorifica estetica uratului insemnand utilizarea unor cuvinte urate care sunt considerate a sfida bunul simt, descoperite insa ca avand o puternica expresivitate.

In viziunea argheziana, orice categorie se poate transforma in contrariul sau : materialul in spiritual, uratul in frumos, nepoeticul in poetic. Prin transfigurarea si sintetizare realitatea se schimba, iar uratul devine obiect estetic.

Arghezi este un reprezentant al poeticii antipoeticului, prin credinta lui in puterea de izbavire a unei pure frumuseti, evita din temperatura inalta la care sunt supuse cuvintele in procesul creator. Nu e vorba despre o subliniere a uratului pentru a pune in lumina frumusetea ci despre o conversiune a lui la o stralucire tainica, folosind propriile sale resurse nebanuite.

'Testament' asezata cu intentie in capul volumului de inceput 'Cuvinte potrivite' este cea mai semnificativa poezie. Fara sa constituie un manifest, 'Testament' marturiseste despre obsesiile poetice latente argheziene. Poezia in versiunea argheziana - presupune deci: 'Sudoarea muncii sutelor de ani'.

Lucian Blaga

Personalitate impunatoare a culturii interbelice, Lucian Blaga, filosof, scriitor, profesor universitar, a marcat perioada respectiva prin elemente de originalitate compatibile cu inscrierea in universalitate. S-a nascut la 9 mai 1895 la Lancram, langa Alba Iulia, intr-o familie de preoti. Copilaria i-a stat, dupa cum marturiseste el insusi, 'sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului', viitorul poet - care se va autodefini mai tarziu 'mut ca o lebada' - neputand sa vorbeasca pana la varsta de patru ani.

Primele clase le-a facut la Sebes, a urmat Liceul 'Andrei Saguna' din Brasov, unde era profesor ruda sa Iosif Blaga, autorul primului tratat romanesc de Teoria dramei. In anul izbucnirii primului razboi mondial si-a inceput studiile de teologie la Sibiu, pe care le-a finalizat cu licenta in 1917. Intre 1917 si 1920 a frecventat cursurile Universitatii din Viena, unde a studiat filosofia obtinand si doctorantul.

Revenit in Romania reintregita, s-a daruit cauzei presei romanesti din Transilvania, fiind redactor la revistele 'Cultura' din Cluj si 'Banatul' din Lugoj.

In 1926 a intrat in diplomatie ocupand succesiv posturi la legatiile tarii noastre din Varsovia, Praga, Lisabona, Berna si Viena. A fost ales membru al Academiei Romane in 1937. Discursul de receptie si l-a intitulat Elogiul satului romanesc.

In 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutata temporar la Sibiu in anii ce au urmat dictatului de la Viena. La Sibiu redacteaza, incepand cu 1943, revista Saeculum, care va aparea un an.

Din 1948, indepartat de la catedra, a lucrat in cadrul filialei din Cluj a Institutului de Istorie al Academiei.

A trecut la cele vesnice pe 6 mai 1961, fiind inmormantat la Lancram.

Lucian Blaga s-a manifestat in ipostaza dubla de poet si de filozof cu egala stralucire, dar si de dramaturg si publicist.

Volume reprezentative ale poetului sunt: 'Poemele lumii', 'Pasii profetului', 'In marea trecere', 'Lauda somnului', 'La cumpana apelor', 'Nebanuitele trepte'.

Creatia sa este o sinteza de traditie si modernitate.



Substanta poeziei este, pentru Lucian Blaga, mitul; trasaturile fundamentale ale creatiei sale poetice sunt sentimentul misterului, setea de absolut, nelinistea metafizica si vocatia creatiei.

Opozitia dintre cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca a ceea ce cuprinde inspirata metafora ' Corola de minuni a lumii', adica totul.

Cunoastrea poetica, metafizica, ce imbogateste frumusetea lumii, este incorporata intr-o comparatie ampla si destul de sugestiva si plastica: 'si-ntocmai cum cu razele ei albe luna,/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii,/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/ sub ochii mei / caci eu iubesc/ si ochi si flori si buze si morminte.'

Iubirea este comunicarea eului poetic cu spiritul universal, iar ultimele imagini (flori, ochi, buze, morminte)sunt simboluri fundamentale ale existentei.

In conceptia lui Blaga cunoasterea este logica (adica rationala, pe cale stiintifica, dar prin care misterele lumii nu pot fi revelate) pe care el o numeste paradisiaca; pe langa aceasta exista cunoasterea luciferica prin care metafora, imaginatia poetica sporesc misterele lumii.

Blaga teoretiza distingand:

a) metafore plasticizante - care se produc in cadrul limbajului, iar transferul de termeni de la unul asupra celuilalt se face in vederea plasticizarii unuia dintre ei ca in exemplul: 'randunelele pe un fir de telegraf - note pe un portativ'; 'pe uliti subtire si inalta / ploaia umbla pe catalige'; 'in joc cu piatra cate-un val / Si-arata solzii de pe pantec'.

b) metafore revelatorii - care sporesc semnificatiile faptelor, misterele lumii, releveaza ceva ascuns in elementele la care viseaza: 'soarele / lacrima Domnului / cade in marile somnului'; 'in somn, sangele meu ca un val / se trage din mine / inapoi in parinti'; 'cenusa ingerilor arsi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case'.

Ion Barbu

Matematician si poet, Barbu s-a nascut la Campulung-Muscel. Fiul unic al magistratului C. Barbilian si al Smarandei. Studii elementare si gimnaziale in oraselul natal, Darmanesti-Roman, Pitesti. Liceul la Bucuresti, unde este remarcat de prof. Gh. Titeica, la un concurs al Gazetei matematice. Dupa licenta i se acorda o bursa in Germania. Doctoratul in 1929 cu teza Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice. Apoi se afirma ca matematician si devine profesor titular la Universitatea din Bucuresti. Stralucita vocatie matematica se materializeaza in 80 de studii, apreciate in tara si strainatate. Cu numele sau adevarat sunt consacrate asa-zisele 'spatii Barbilian' in geometrie. Dan Barbilian de pe actul de nastere si din universul matematic este aceeasi persoana cu Ion Barbu, pseudonimul sau literar, inscris la loc de cinste in istoria literaturii romane.

Ca poet, debuteaza in 'Literatorul' 1918. Colaboreaza la Sburatorul si E. Lovinescu il semnaleaza cititorilor ca un 'poet nou'. Preocupat mai mult de matematici, ne-a lasat putine opere literare: 'Dupa melci' 1921, 'Joc secund' 1930, iar dupa moarte au aparut 'Ochean' 1966, Pagini de proza '1968'.

Pleaca in lumea de dincolo, la 11 august 1961, rapus de o criza hepatica. A doua zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cantata de poet ca un copac sfant, se prabuseste la o furtuna. Acolo, la radacina salciei, isi ingropase cainii credinciosi

Mai exact spus, intelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia e mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry, decat de conceptia mai generala, impusa de romantism. Apoi nu trebuie uitat ca poetul a fost debutat de un matematician si ca modul lui de a gandi in spiritul abstract al matematicii s-a impus si in planul reprezentarilor poetice. Ion Barbu insusi afirma: 'Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.'

Scurte si riguroase ca forma - cateva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic restrans. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei , evoca zeitati mitologice sau surprinde procese de constiinta, cum ar fi solemnul legamant al lepadarii de pacatul contemplatiei abstracte in favoarea vointei de a trai cu frenezie, intr-o totala consonanta cu ritmurile vii ale naturii. Evitand poezia - confesiune, exprimarea directa a nazuintelor sufletului sau, I. Barbu le transfera unor elemente ale naturii: copacul, banchizele, muntii, pamantul ceea ce indica o tendinta de a folosi simboluri 'obiective'. Peisajele, pasteluri exotice si imaginare, inchid in ele elanuri si incorsetari ale fiintei umane, aspiratii patetice si incrancenate refuzuri.

Concluzii

George Bacovia se situeaza intre marii poeti ai veacului, alaturi de Tudor Arghezi, Lucian Blaga si Ion Barbu. Despre George Bacovia, s-a spus initial ca e un

poet simbolist dar criticii au remarcat ulterior ca isi depaseste

epoca, apartinand poeziei romane moderne. Se pare ca pseudonimul

sau provine din limba latina Bachus via, unde insemna

Calea lui Bachus dar are legatura si cu denumirea orasului

sau natal, Bacau.

Sunt putini poetii care, prin opera, au impus in contiinta literara, cu numele lor, denumirea unei stari de spirit, a unei atmosfere lirice, in cazul acest – bacovianismul.

Apartenenta poetului la simbolism a fost demonstrate printr-o serie de argumente tematice (motivele solitudinii, toamnei, ploii, sensibilitatea nevrotica fiind extreme de active in lirica bacoviana), prin argumente stilistice (sinestezia, simbolurile obsedante) si prin intertextualitate (Bacovia citand in textele sale, autori simbolisti). Bacovia devine unul dintre cei mai importanti poeti

romani, devenind autorul care executa un urias salt canonic de la

statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii

romane.

“Instinctul melodiosului, care conduce mana tuturor modenistilor este absent in poeziile lui Bacovia, a carui arta pare sa invedereze o ureche nemuzicala sau, spre a nu se crede ca o spun cu repros, o ureche in stare sa accepte distanta, zgomotul, dezordinea sonora.”( Nicole Manolescu “Despre poezie”)

“Bacovia e, inainte de toate, sincer. Peozia lui nu tinteste niciodata un anumit efect literar, totdeauna ea adduce cu sine, fara sa-si dea socoteala, unul… Bacovia se multumeste sa se analizeze si sa-si noteze, scurt, précis, cu nervii starnsi, intr-o inascuta incordare, impresiile.” (Nicolae Davidescu “Aspecte si directii literare”)

In viziunea lui Arghezi idea se impleteste cu intuintiile adanci ale starilor de existenta.In poezia argheziana gandirea si limbajul sunt de factura moderna, iar form asi tematica sunt adesea traditionale.

Versificatia este traditionala si moderna deopotriva.Traditionalul tine de rima pereche, iar modernitatea tine de ritmul neregulat, care urmaresete nu piciorul metric, ci gadirea poetica.

In Cadrul poeziei lirice, poetul vorbeste in numele sau si exprima sentimente si aspiratii intime(ca in “Testament”).Ulterior au aparut discieri precum lirica personala, lirica rolurilor, lirica mastilor (in Luceafrul de Eminescu).Lirica, fiind genul autoexprimarii, recurge la confesiune ca modalitate de exprimare si este poezia prezentului; nota dominanta de capacitatea de a exprima sentimente si trairi puternice.Felul sentimentului domninant si unele criterii formale diferentiaza speciile lirice: oda, imnul, elegia, meditatia, satira, sonetul, etc.

“Poetul scrie pentru a-si spune ca intelesul ultim ii va scapa darn u renunta sa il caute.Asa incat insasi aspiratia spre unitate este unitatea pe care o putem numi(…)ca gest al unei constiinte tensionate pentru care poezia nu este totusi numai un joc sau numai potrivirea de cuvinte, ci incercarea de intelegre prin cuvant.”

(Marian Papahagi,Exercitzii de lectura)

“Ilustrand perfect modernismul moderat,Arghezi s-a dovedit si un reformator important al liricii nostre;el este eretic si fata de miscarile cele mai reformatore ale vremii(…).In “Flori de mucigai”, se modifica sfera realitatii acceptate drept <<poetice>>” (Mircea Scarlat,Istoria poeziei romanesti).

Creatia lui Blaga a parcurs succesiv mai multe etape fara ca intre acestea sa existe democratii ferme, exacte. Astfel primul volum, “Poemele luminii”, se caracteizeaza printr-un vitalism pronuntat. Volumul urmator, “Pasii profetului”, se defineste printr-un limbaj meditativ, reflexive. Volumele urmatoare, “La cumpana apelor”, “La curtile dorului” se definesc printr-un lirism folclorizant.

In intreaga lirica blagiana se pot identifica doua constante:reflexivitatea si metafora.Din punct de vedere formal, poetul a impus definitiv versul liber.

Creatia sa este o sinteza de traditie si modernitate.In continuarea lui Eminescu, Blaga adaceste procuparea pentru spiritualitatea nationala pana la straturile cela mai arhaice, primitive.

Blaga recreaza lumea magica si mistica;este o “incercare a spiritului uman de a se transpune in orizontul misterului si de a-l revela”(G. Gana).

Substanta poeziei este,pentru Lucian Blaga, mitul;trasaturile fundamentale ale cretiei sale poetice sunt setntimentul misterului, setea de absolute, nelinistea metafizica si vocatia creatiei.

Apartenenta sa pentru deschiderea culturii nationale spre spiritele universale il situeaza in aceeasi familie cu D. Cantemir, B.P.Hasdeu, Eminescu, Noica, Mircea Eliade.

Primul sau volum de poezii “Poemele luminii”, este de o mare originalitate si este o marturie a intalnirii lui Blaga cu expresionismul receptat dinstre arta plastica mai intai, si , mai tarziu dinspre literature, prin traducerile efectuate.

Ion Barbu este un poet relist si modern,apeland si la libertatile versului contemporan.    Fenomenul artistic barbian s-a nascut in punctul de interferenta al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebita de cea a lui Arghezi si Blaga, intrucat gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, intelegerea poetului asupra a ceea ce trebuie sa fie poezia e mai aproape de conceptia unor poeti moderni si singulari ca Mallarmé sau Valéry, decat de conceptia mai generala, impusa de romantism. Apoi nu trebuie uitat ca poetul a fost debutat de un matematician si ca modul lui de a gandi in spiritul abstract al matematicii s-a impus si in planul reprezentarilor poetice. Barbu insusi afirma: ”Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.”

Intr-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creatia lui Ion Barbu era impartita in patru etape: parnasiana, antonpanesca, expresionista si saradista. In studiul din 1935, Introducere in poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasiana, baladic - orientala si ermetica . Aceasta din urma impartire a devenit clasica.

“Majoritatea poemelor barbiene si totalitatea celor din ciclul “Joc second” nu pot impresiona, in prima instanta, decat prin muzicalitatea si ritm, eventual prin absenta legaturilor aparente cu semantica ordinara, precum in picture nonfigurative.Sensul propriu comunicarii lirice din poemele lui Ion Barbu scapa intelegerii dupa criterii normate de, bunaoara, poezia traditionala. (Laurentiu Ulici “Arghezii, Bacovia, Barbu

Receptare critica

„Poetul scrie pentru a-si spune ca intelesul ultim ii va scapa dar nu renunta sa-l caute. Asa incat insasi aspiratia spre unitate este unitatea pe care o putem numi() ca gest al unei constiinte tensionate pentru care poezia nu este totusi numai un joc sau numai potrivire de cuvinte, ci incercarea de intelegere prin cuvant.”

(Marian Papahagi, Exercitii de lectura)

[ Psalmii lui Arghezi sunt] „marturia unei stari agonice: a luptei interioare, in cautarea lui Dumnzeu, pe calea certitudinii materiale sau a revelatiei. Chiar cand domina sentimentul indoielii, nevoia credintei se afirma impetuoasa, ca o recunoastere indirecta a lui Dumnezeu”

(Serban Cioculescu, Introducere in poezia lui Arghezi)

„La Blaga remarcam forta de a dispune de conventii si idei anterioare ca de niste libertati cu o spontaneitate nelimitata.”

(Cornel Moraru, Universul poeziei lui Lucian Blaga )

„Unitatea volumului o da ideea luminii. Natura ei misterioasa l-a preocupat pe poet, care revine adesea in studiile sale filozofice asupra acestei probleme.() Lumina starnita in suflet de elanurile iubirii poate ca e ultimul strop din cascada incandescenta primordiala.”

(Ov.S. Crohmalniceanu, Lucian Blaga)

Majoritatea poetelor barbiene si totalitea celor din ciclul Joc secund nu pot impresiona, in prima instanta, decat prin muzicalitate si ritm. Sensul propriu comunicarii lirice din poemele lui Ion Barbu scapa intelegerii dupa criterii normate, de bunaoara, poezia traditionala.”

(Laurentiu Ulici, Arghezi, Bacovia, Barbu)

Bibliografie

  • Arte poetice ale secolului XX – Nicolae Balota. Editura Minerva, Bucuresti 1997
  • Bacovia dupa Bacovia – Daniel Dimitriu. Editura Junimea, Iasi 1998
  • Limba si literatura romana – Grigore Codrescu. Editura Plumb, Bacau 2001
  • Literatura romana – Anton Nicolae. Editura Aula
  • Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale – Ov. S. Crohmalniceanu. Editura Minerva, 1974
  • Internet: www.e – referate. ro, www. ecursuri. ro

Powered by https://www.preferatele.com/

cel mai tare site cu referate








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5956
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site