Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Doamna sau tigrul - De Frank R. Stockton

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Doamna sau tigrul

De Frank R. Stockton

In vremurile de mult apuse, traia odata un rege semi-barbar. Ideile sale, desi oarecum slefuite si cizelate de caile mai civilizate a regatelor invecinate, erau inca crude, salbatice si nesabuite precum jumatatea din el care inca era barbara. Era un om cu o imaginatie salbatica, iar cuvantul lui era lege. De fiecare data cand isi dorea ceva, fanteziile sale deveneau fapte. Se autoanaliza des, iar atunci cand el si sinele cadeau de acord asupra unui lucru, acel lucru se facea. Cand lucrurile se desfasurau linistit in regatul sau, el era fericit si agreabil; dar cand erau ceva probleme, el era mai fericit si mai agreabil. Pentru ca nimic nu-i facea mai multa placere decat sa-l indrepte pe ticalos si sa zdrobeasca raul in fasa.




Printre ideile imprumutate, prin care barbarismul sau a devenit mai maleabil, a fost cea a unei arene publice. In arena sa, atat omul cat si animalele isi demonstrau curajul. Despre aceste manifestari, regele credea ca ridica moralul poporului sau.

Dar pana si aici imaginatia sa salbatica se exprima. Arena regelui nu era construita astfel incat sa permita oamenilor sai sa vada lupte intre barbati inarmati cu sabii si scuturi. Nu a fost construita pentru a regla conturile intre diferite opinii religioase si guri flamande. Nu, scopul ei era foarte potrivit pentru a ridica moralul poporului. Acea arena imensa, cu multitudinea randurilor ei de scaune, cu pasajele sale secrete, era o curte de justitie. Acolo infractiunile erau pedepsite. Acolo bunatatea era rasplatita. Acolo justitia era decisa complet echitabil si fara prejudecata de Legea sansei.

Sistemul era simplu. Mai intai o persoana trebuia sa fie acuzata de comiterea unei infractiuni suficient de grava pentru a-l interesa pe rege. Apoi publicul era anuntat ca intr-o anumita zi, acuzatul va aparea in arena regelui. Dupa ce oamenii din oras s-au adunat in arena, intra si regele. Inconjurat de familie si servitorii sai, el statea sus pe un tron asezat intr-o parte a arenei. Deodata dadea un semnal. O usa departe dedesubtul lui se deschidea, si persoana acuzata pasea inauntru.

Vis-a-vis de acuzat erau doua usi, care aratau la fel si erau pozitionate fata in fata. Era datoria si privilegiul acuzatului sa mearga pana in fata usilor si sa deschida una din ele. Putea sa deschida fie o usa, fie cealalta dupa cum dorea el. Nu primea niciun ajutor in afara de legea sansei. Daca deschidea usa „aleasa”, pe ea ar fi iesit un tigru flamand, cel mai salbatic si mai crud care se putea gasi. Tigrul, ar fi sarit imediat asupra lui si l-ar fi sfasiat, drept pedeapsa pentru vina lui. In momentul in care cazul acuzatului s-a incheiat astfel, clopote de fier cu sunet trist si grav erau trase. Suspine adanci se puteau auzi, iar multimea parasea arena cu capetele plecate si cu inimile frante. De ce cineva atat de tanar si frumos, sau atat de batran si cunoscut, a meritat o moarte atat de oribila?

Dar daca persoana acuzata ar fi deschis cealalta usa, pe ea ar fi iesit o doamna, intotdeauna aleasa potrivit dupa varsta barbatului si pozitia lui sociala. De fapt, ea era intotdeauna cea mai perfecta sotie pe care servitorii regelui o puteau gasi printre supusii lui aratosi. Cu aceasta femeie barbatul era imediat casatorit, drept rasplata pentru inocenta lui. Nu conta faptul ca s-ar fi putut ca acesta sa fie deja casatorit si cu familie sau ca ar fi putut fi logodit cu o femeie aleasa dupa placul inimii sale. Regele nu permitea ca aceste detalii sa se amestece in ideile sale marete despre pedeapsa si rasplata. Nunta avea loc imediat, chiar in arena. O alta usa se deschidea sub rege, si un preot, urmat de dansatoare si un grup de cantareti, inaintau pana la perechea asezata unul langa celalalt. Nunta era scurta si vesela. Apoi clopotele metalice cu sunet jucause erau trase, lumea se bucura si se veselea, iar barbatul nevinovat, urmand copii care aruncau flori in calea sa, isi conducea mireasa acasa.

Aceasta era metoda prin care regele semi-barbar impartea justitia. Corectitudinea ei era subinteleasa. Acuzatul nu putea sti pe ce usa va iesi doamna. Putea deschide orice usa dorea el. Insa nu avea nici cea mai mica idee daca, in secunda urmatoare, va fi devorat sau insurat. Uneori tigrul iesea pe o usa, alteori iesea pe cealalta usa. Justitia regelui nu era doar corecta ci si rapida. Persoana acuzata era pedepsita pe loc daca s-a auto-invinovatit. Iar daca era inocenta, era rasplatita pe loc, indiferent daca ii placea sau nu. Nu exista nicio scapare de la judecata din arena regelui.

Sistemul era unul foarte popular. Oamenii niciodata nu stiau daca aveau sa asiste la un macel sangeros sau la o nunta vesela. Nu exista nicio cale ca ei sa afle. Lucrul acesta facea evenimentul si mai interesant, caracteristica pe care altfel n-ar fi avut-o. Astfel masele erau distrate si multumite. Si nici chiar persoanele cele mai rationale din comunitate nu puteau gasi vreun motiv pentru care planul sa nu fie corect. Pentru ca oare n-a avut persoana acuzata, toata problema in mainile sale?

Acest rege semi-barbar avea o fata atat de infloritoare precum imaginatia sa bogata, care avea un suflet infocat si mandru ca al sau. Si la fel ca in majoritatea unor astfel de cazuri, ea era lumina ochilor lui si el o iubea mai presus de toti. Iar dragostea ei? Ei bine printre servitorii regelui se afla un tanar chipes foarte rafinat insa fara nicio pozitie sociala, precum eroii din cartile de povesti care se indragostesc de printese.



Printesa era multumita de iubitul ei. El era cel mai aratos si cel mai curajos barbat din tot regatul, iar dragostea ei pentru el avea suficient barbarism in ea ca s-o faca foarte calda si foarte, foarte puternica. Multe luni de zile, povestea de dragoste a continuat fericita, pana cand, intr-o zi, s-a intamplat ca regele sa afle despre ea. N-a mai pierdut nicio secunda! Stia care ii sunt responsabilitatile in problema de fata. Tanarul a fost imediat arestat si o data a fost stabilita pentru judecata lui in arena regelui.

Bineinteles, acesta era un eveniment foarte important in regat. Maiestatea sa regele, precum si tot poporul, era foarte implicat in pregatirile necesare judecatii. Niciodata n-a mai existat un astfel de caz, niciodata un supus n-a indraznit sa iubeasca fata regelui!

Custile tigrilor din tot regatul au fost cercetate pentru a se gasi cele mai salbatice si fioroase bestii, dintre care un monstru feroce avea sa fie ales pentru arena. De asemenea s-a cautat si prin randul fetelor tinere si frumoase din tot regatul. Tanarul avea sa aiba o sotie pe masura, daca sotie avea sa fie. Desigur, toata lumea stia ca infractiunea de care inculpatul era acuzat, fusese deja comisa. O iubise pe printesa, si nici el, ea sau oricine altcineva din tot regatul nu nega acest lucru. Insa regele nu permitea unor astfel de fapte sa se interpuna cu tribunalul, in care gasea atata placere si satisfactie. Indiferent de final, viitorul tanarului avea sa fie decis. Regele era special interesat in a descoperi daca tanarul gresise permitandu-si sa o iubeasca pe printesa.

Veni ziua cea mare. Din indepartari si din apropiere oamenii s-au adunat, curand ajungand sa umple mareata arena. Afara, alte multimi, care ne mai avand loc in arena, stateau asezati imprejurul ei. Regele era la locul lui, vis-a-vis de cele doua porti gemene, atat de oribile in asemanarea lor una cu cealalta!

Totul era pregatit. Semnalul a fost dat. O usa dedesubtul regelui se deschise, si iubitul printesei pasi in arena. Inalt si frumos, el fu intampinat cu un murmur de uimire si ingrijorare. Jumatate din multime nici nu stia ca un astfel de tanar traia printre ei. Nici nu era de mirare ca printesa il iubea! Ce lucru teribil pentru el sa se afle acolo!

In timp ce tanarul inainta in arena, se opri ca sa se intoarca, precum era obiceiul, si sa faca o plecaciune regelui. Dar el nu se gandi deloc la acea persoana regala. Ochii lui erau atintiti asupra printesei, care statea la dreapta tatalui ei. Daca nu ar fi fost jumatatea barbara a sufletului ei, domnita probabil ca nu s-ar fi aflat acolo. Dar spiritul ei puternic nu i-a permis sa lipseasca de la un eveniment care o interesa teribil de tare. Din momentul ordinului regelui, ea nu s-a gandit la nimic altceva, noapte sau zi. Ea stia doar ca viitorul iubitului ei se va decide in arena regelui. Avand mai multa putere si hotarare decat oricine altcineva inaintea ei care a fost vreodata interesat de un asemenea caz, ea facuse ceva ce nicio alta persoana nu facuse. Aflase secretul portilor. Stia despre cele doua mici camarute din arena de vis-a-vis de ei. Stia in care statea tigrul si in care astepta doamna. Aurul si puterea i-au adus acest secret printesei.

Nu numai ca stia in ce camera statea doamna, gata sa iasa afara, toata rosita la fata si radianta, daca usa ei ar fi fost deschisa, ci stia si cine era doamna. Era una dintre cele mai frumoase si plina de viata domnisoare de la palat, iar printesa o ura. Adesea vedea sau isi imagina ca vedea, lucruri care nu-i erau pe plac. Frumoasa fata ii arunca priviri patimase iubitului ei, si cateodata, i se parea ca acestea i-au fost returnate. Din cand in cand ii vedea vorbind impreuna. Nu a fost decat pentru un moment sau doua, dar multe se pot spune intr-un timp asa scurt. Si despre ce vorbeau ei? Ceva neimportant, probabil. Dar cum putea ea fi sigura de asta? Fata era draguta, dar indraznise sa puna ochii pe iubitul printesei. Cu toata puterea sangelui salbatic a stramosilor ei barbari, printesa o ura pe femeia care rosea si tremura in spatele acelei porti tacute.

Si acum, barbatul din arena se intoarse sa se uite la ea. Iar ea statea acolo, mai palida si mai alba decat oricine altcineva din acea mare de fete ingrijorate care o inconjurau. Ochii lui i-au intalnit pe ai ei. De indata realiza, prin acea putere a perceptiei rapide, data doar acelora a caror suflete sunt una, ca ea stia! Ea stia in spatele carei usi astepta tigrul, si in spatele careia statea doamna. El se astepta ca ea sa stie. O intelegea perfect. Stia ca ea nu-si va gasi linistea pana nu va descoperi acest secret, ascuns tuturora, inclusiv regelui. Singura raza de speranta pentru tanar era succesul printesei in rezolvarea acestui mister, iar in momentul in care el se uita la ea, stiu ca ea a reusit.



Apoi acea privire a lui, rapida si nelinistita parca intreba „care?” Asta era la fel de limpede pentru ea, ca si cum el ar fi strigat in gura mare din locul unde statea. Nu trebuia pierduta nicio secunda. Intrebarea fusese adresata intr-o fractiune de secunda; trebuia sa-i raspunda intr-alta.

Bratul ei drept statea intins pe balustrada tapitata din fata ei. Isi ridica mana, si facu o miscare subtila si rapida inspre dreapta. Nimeni in afara de iubitul ei n-o vazu. Toti ochii in afara de ai lui erau atintiti asupra barbatului din arena.

Se intoarse, si cu un pas rapid strabatu acel spatiu gol. Fiecare inima se opri a mai bate. Fiecare respiratie fu tinuta. Fiecare privire fu atintita ca si cum ar fi inghetat asupra acelui barbat. Fara nicio ezitare, el merse la usa din dreapta, si o deschise.

Acum, punctul culminant al povestiri e acesta: cine a iesit pe acea usa - tigrul sau doamna?

Cu cat reflectam mai mult asupra acestei intrebari, cu atat mai greu este sa raspundem. Implica un studiu al inimii umane. Ne duce intr-o jungla salbatica a iubirii si urii, din care este foarte dificil sa ne gasim iesirea. Gandeste-te la asta, draga cititorule, nu ca la o intrebare la care trebuie sa-i dai un raspuns. Nu, raspunsul o implica pe acea printesa semi-barbara cu sange fierbinte. Gandeste-te la sufletul ei, la acea caldura alba din focurile combinate ale disperarii si geloziei. Ea l-a pierdut, dar cine sa-l aiba?

Cat de des, in orele de melancolie din timpul zilei si in visele ei, s-a gandit la iubitul ei deschizand usa doar ca sa gaseasca dintii cruzi ai tigrului? Cat de des a facut-o acest gand sa tremure de groaza si sa-si acopere fata cu mainile?

Insa de cate ori mai mult decat adesea nu l-a vazut ea la cealalta usa! Gandindu-se la surpriza lui placuta in timp ce deschidea usa doamnei! Cum mai ardea sufletul ei! Cum isi mai smulgea parul din cap cand l-a vazut grabindu-se s-o intalneasca pe acea femeie cu obrajii rumeni si ochi sclipitori! Cand l-a vazut conducand-o de la usa! Cand a auzit strigatele de bucurie ale multimii! Cand a vazut preotul, cu florile lui fericite, inaintand ca sa-i faca sot si sotie! Cand i-a vazut indepartandu-se pe cararea lor de flori, urmati de multimile care-i incurajau, in care propriul ei strigat de disperare era pierdut si inecat!

Nu ar fi mai bine pentru el sa moara de indata? Nu ar fi mai bine sa se gandeasca la el asteptand-o pe ea intr-un rai semi-barbar?

Si cu toate acestea, acel tigru infricosator! Acele tipete! Acel sange!

Miscarea subtila a mainii ei drepte a durat doar o secunda. Insa miscarea a fost facuta dupa zile si nopti de ganduri chinuitoare. Stia ca va fi intrebata, a decis ce va raspunde, si fara cea mai mica ezitare, si-a miscat mana catre dreapta!

Chestionarea deciziei ei nu trebuie tratata cu usurinta, si nu mi-este dat mie sa-mi atribui dreptul de a fi singura persoana care poate da un raspuns. Asa ca o las pe seama voastra a tuturora: Cine a iesit pe usa deschisa, doamna sau tigrul?

„Doamna sau tigrul?” este una din cele mai interesante povesti de suspans scrisa vreodata. Se termina intr-o maniera enigmatica, si va trebui sa va folositi de toata indemanarea si abilitatile ca sa descoperiti finalul.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1342
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site