Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


SCRIE UN ESEU DE 2 – 3 PAGINI DESPRE TEMA BANULUI / A INAVUTIRII / A AVARITIEI, REFLECTATA INTR-UN TEXT NARATIV STUDIAT

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre tema banului / a inavutirii / a avaritiei, reflectata intr-un text narativ studiat, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie: „Magia banului, magnetismul aurului, superstitia averii sunt poate cel mai raspandit motiv al zadarnic framantatei noastre vieti. [ …] Pentru bani se jertfeste totul: linistea, cinstea, iubirea proprie si a celorlalti”. ( Mircea Florian, Arta de a suferi )




Dintre toate elementele care definesc universul existentei umane, banul este cel care influenteaza in cea mai mare masura destine individuale si colective. In numele acumularii de capital se fac sacrificii nejustificate, se renunta la valori morale, fara a se lua in calcul efemeritatea valorilor reprezentate de bani. Cu alte cuvinte, „magia banului, magnetismul aurului, superstitia averii sunt poate cel mai raspandit motiv al zadarnic framantatei noastre vieti. [ …] Pentru bani se jertfeste totul: linistea, cinstea, iubirea proprie si a celorlalti”. ( Mircea Florian, Arta de a suferi )

In functie de epocile / ideologiile literare pe care le-au ilustrat, operele scriitorilor romani au abordat in prim plan sau in plan secundar tema banului / a inavutirii / a avaritiei. Este interesant de remarcat ca aceasta tema este evidentiata mai ales de operele literare realiste, care o asociaza, de obicei, cu ideea degradarii omului stapanit de aceasta obsesie / patima.

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei este menit sa ilustreze convingerile teoretice ale lui George Calinescu. Intr-o perioada in care polemicile vizand structura narativa a acestei specii epice sustineau puncte de vedere, aparent divergente – necesitatea renuntarii la structura de tip obiectiv, cu narator omniscient, prin includerea evenimentelor relevate de amintirile involuntare si de fluxul constiintei si dorinta perpetuarii modelului clasic-realist, cu narator care controleaza desfasurarea epica –, George Calinescu opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana ( realismul clasic ).

Roman realist, care reconstituie o atmosfera – aceea a Bucurestiului antebelic -, Enigma Otiliei urmareste evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri supralicitate de unii ( clanul Tulea ), indiferente pentru altii ( Felix, Otilia, Pascalopol ). Tema banului sustine firele narative principale, deoarece majoritatea personajelor romanului se definesc prin raportare la pozitia sociala pe care le-o asigura averea. Actiunea este ampla, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, care contureaza un conflict complex. Pe de o parte, clanul Tulea si Stanica Ratiu sunt obsedati in asemenea masura de averea lui Costache Giurgiuveanu incat sacrifica aproape totul – „linistea, cinstea, iubirea proprie si a celorlalti” ( Mircea Florian, Arta suferintei ) - , ceea ce creeaza numeroase centre de conflict exterior ( Stanica Ratiu – Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea – Costache Giurgiuveanu ). Pe de alta parte, banul modifica radical perceptia asupra lumii a individului – Aurica Tulea crede ca se va marita daca va dobandi averea lui mos Costache.

Cele douazeci si patru de capitole ale romanului dezvolta mai multe planuri narative, care urmaresc destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor . Orfan, ajuns in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, doreste sa studieze Medicina; remarcat inca din primul an de studiu, tanarul va face ulterior o cariera stralucita. In casa lui mos Costache, Felix se indragosteste de Otilia, aflata si ea sub tutela batranului. Desi tine la Otilia, fiica celei de-a doua sotii, Costache ezita indelung sa o adopte, chiar dupa ce sufera un atac cerebral, pentru ca nu se poate indura sa se desparta de banii pe care i-a agonisit de-a lungul anilor prin diverse metode. La insistentele lui Leonida Pascalopol, mos Costache va depune pe numele Otiliei o suma oarecare, la care mosierul va mai adauga ceva, pentru a-i crea fetei un sentiment de securitate si de independenta financiara.

Averea lui Costache Giurgiuveanu este vanata in permanenta de membrii clanului Tulea, care o detesta pe Otilia. Aglae - „baba absoluta”    - incearca sa intre in posesia averii batranului prin orice mijloace. Dupa ce Simion, sotul decrepit, este abandonat intr-un ospiciu, Aglae incepe sa supravegheze cu atentie casa lui Costache, pentru ca acesta sa nu poata face nici o miscare fara stirea ei. Dupa primul atac cerebral pe care il sufera Costache, clanul Tulea pune stapanire pe casa, determinand revolta neputincioasa a batranului, infuriat de „pungasii” care ii irosesc alimentele si bautura. Moartea lui Costache, provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, care fura, efectiv, banii ascunsi de batran sub saltea, pune capat atmosferei relativ calme care domneste in sanul familiei Tulea si influenteaza decisiv destinele personajelor. Stanica o paraseste pe Olimpia, invocand ridicolul motiv ca aceasta nu-i mai poate darui urmasi, desi copilul lor murise din neglijenta ambilor parinti. El se casatoreste cu Georgeta, „cu care nu avu mostenitori”, dar care ii asigura patrunderea in cercurile sociale inalte. Felix si Otilia sunt nevoiti sa paraseasca locuinta lui mos Costache, casa fiind mostenita de Aglae. Otilia se casatoreste cu Pascalopol, mosierul intre doua varste, personaj interesant, sobru si rafinat, in a carui afectiune pentru Otilia se imbina sentimente paterne si pasiune erotica. Felix afla, mult mai tarziu, intalnindu-se intamplator cu Pascalopol in tren, ca Otilia a divortat, recasatorindu-se cu un „conte argentinian”, ceea ce sporeste aura de mister a tinerei femei.



Conflictul principal al romanului se contureaza in jurul averii lui mos Costache, prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. Direct sau indirect, acest personaj hotaraste destinul celorlalte. Mos Costache este o aparitie bizara inca din primele pagini ale romanului. Cand Felix isi anunta sosirea prin „schelalaitul metalic” al clopotelului, auzind scartaitul scarii isi imagineaza un om masiv, „de o greutate extraordinara”. Aparitia asteptata nu se produce insa, intrucat in fata ii apare un om mic, putin adus de statura, cu o atitudine defensiva. Fizionomia – fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, ochii clipind rar si moale – exprima deruta unui om aflat, parca, in fata unei situatii neasteptate, desi evenimentul cu care se confrunta este unul banal: sunetul clopotelului. Raspunsul pe care i-l da lui Felix, cand acesta intreaba de „domnul Constantin Giurgiuveanu” il situeaza in domeniul absurdului: „… - Nu-nu sta nimeni aici…” Contrazicand evidenta ( el iese din casa si afirma ca in locuinta nu sta nimeni ), mos Costache are o atitudine care indica de la inceput psihologia avarului, care se teme de un intrus nedorit. De altfel, personajul este terorizat de sora sa, Aglae, care ii pandeste cu lacomie averea.

Demersul analitic al romanului cumuleaza nenumarate fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri care pun in lumina dorinta de a-si spori averea si zgarcenia batranului. De la micile „ciupeli” fata de Pascalopol ( care le tolereaza, condescendent ), pana la socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix si la obtinerea unor mari profituri din inchirierea unor imobile pentru studenti, mos Costache face orice pentru a agonisi. Obisnuinta de a strange orice banut da nastere unor scene in care ridicolul personajului este evident: cand Pascalopol este invitat sa joace carti si pierde un ban, Costache sustine vehement ca moneda este a lui, desi adevarul e evident. Privatiunile de ordin personal pe care si le impune ii confera un aspect grotesc: ghetele de gumilastic sunt degradate, ciorapii grosi de lana sunt rosi si plini de gauri, pantalonii largi de stamba colorata sunt prinsi cu bucati de sfoara care inlocuiesc sireturile, iar hainele ii sunt decolorate de purtarea lor indiferent de anotimp.

Cand este necesar sa capete ingrijiri medicale, mos Costache procedeaza in acelasi mod: merge la un farmacist, dar nu este satisfacut de pret si face o economie la medicamente de 20 de bani, care i se pare o suma impresionanta. Aceeasi obsesie pentru economii il determina sa faca planuri fantasmagorice de a-i construi Otiliei o casa cu materiale obtinute din demolari, al carei plan arhitectural il construieste singur. Prin vanzarea de manuale, seringi, instrumente medicale obtinute de la studentii medicinisti, mos Costache obtine diverse sume, pe care le tine acasa, intrucat bancile nu-i inspira siguranta.



Balbaiala si raguseala sunt arme de aparare pe care le foloseste ori de cate ori cineva incearca sa intre in relatie cu el. Teama de a nu fi pradat, suspiciunea permanenta accentueaza grotescul personajului, care se simte permanent pandit de „ochi” ( ceea ce nu este lipsit de adevar, intrucat Stanica Ratiu il spioneaza constant, mai ales dupa ce are atacul de apoplexie ). Ezitarea de a ceda o parte din avere Otiliei ( ceea ce ar fi constituit un gest firesc, tinand cont de faptul ca mama Otiliei a fost aceea care i-a adus o parte considerabila din mostenire ), subliniaza avaritia personajului.

Desi datele esentiale de caracter il incadreaza in tipologia avarului, Costache Giurgiuveanu este un personaj care iese din tiparele comune ale avaritiei. Evolutia sa sta sub semnul tragicului, deoarece personajul este scindat intre dorinta de a fi generos ( cu Otilia si cu Felix ) si obisnuinta de a agonisi, de a strange ultimul banut. Pe Otilia si pe Felix ii iubeste sincer. El stie ca adoptarea Otiliei si intocmirea testamentului de mostenire pe numele fetei i-ar asigura viitorul, dar ezita sa faca pasul decisiv, actiunile sale fiind determinate de un mecanism de natura duala: avaritia care-l poarta in structurile automate ale constiintei si generozitatea, care-l determina, uneori, sa faca dezinteresate si protectoare.

Victima a puterii mistificatoare a banului, mos Costache ajunge, in finalul romanului, in ipostaza unei marionete, asistand la cel mai grav si mai tragic asediu al averii sale. Situatia este cu atat mai tragica cu cat atacul este condus de cele mai apropiate persoane ( Aglae si restul familiei ), victime, la randul lor, ale aceluiasi stapan.

Daca in mos Costache autorul il intruchipeaza pe cel stapanit de patima avaritiei, care ii dicteaza toate deciziile si ii sporeste ezitarile in momente cheie, in plan secundar, se urmaresc aspectele definitorii pentru o societate in care motorul evolutiei este banul. Aurica este obsedata de avere pentru ca traieste iluzia ca aceasta i-ar asigura o partida stralucita, Stanica se casatoreste cu Olimpia fiind ademenit de zestrea promisa de Simion, dar care se spulbera dupa o asteptare indelungata, Otilia se obisnuieste sa fie ocrotita de Pascalopol, care ii asigura un anume confort material. Asadar, banul motiveaza gesturile personajelor, le determina sa ia, uneori, decizii nefiresti in raport cu propria structura morala ( Otilia il paraseste pe felix, desi il iubeste, pentru ca Pascalopol ii asigura independenta financiara ).

Insotita de patima avaritiei, dorinta de a agonisi schimonoseste pana la grotesc portretele personajelor, dintre care cele mai degradate din punct de vedere moral sunt Aglae Tulea si Stanica Ratiu. In Aglae, obsesia pentru averea lui Costache distruge orice urma de sentiment fratern. Cand mos Costache se imbolnaveste, ea nu manifesta niciun fel de ingrijorare cu privire la soarta batranului, ci ii este frica doar sa nu dispara banii acestuia. In mod ironic, Stanica, unul dintre cele mai imorale personaje ale romanului, reuseste sa-si vada visul implinit. Insusindu-si banii lui mos Costache si determinand moartea acestuia, Stanica depaseste orice limita a onorabilitatii.

Personajele create de George Calinescu se inscriu in limitele propriei conditii. Conditionate sa-si desfasoare existenta intr-o societate in care banul reprezinta o valoare in sine, un scop, nu un mijloc, majoritatea personajelor acestui roman al lui George Calinescu ilustreaza, ca evolutie, teoria determinismului social, traind continuu efemeritatea „magiei banului”.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2073
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site