Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Epigonii de Mihai Eminescu - scurt comentariu

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Epigonii

Mihai Eminescu




“Epigonii” a fost publicata la 15 august 1870 in revista “ Convorbiri literare ”. Reprezinta manifestul literar al poetului, deoarece astfel Eminescu isi exprima crezul sau artistic.

“ Epigon ”, termenul grecesc ce semnifica un urmas nedemn al unui inaintas ilustru. Eminescu se incadra pe sine in randul epigoniilor, chiar prin aceasta poezie distingandu-se de contemporani. Titlul poeziei a fost imprumutat din literatura germana de la Karl Immermann. Punctul de plecare este epigrama lui Schiller. Poezia e construita pe baza antitezei intre trecutul maret si prezentul josnic. Poetul ii elogiaza pe inaintasii sinceri, animati de nobile idealuri si ii critica pe contemporanii superficial. Pe de alta parte, poemul resstabilea valoarea de ansamblu si importanta literaturii de la 1848.

Poemul este fragmentat in doua parti, alcatuind o antiteza istorica, morala si artistica intre trecut si prezent. Aceasta dispunere in contraste arata caracterul romantic al poetului. In Epigonii, compozitia antitezei se evidentiaza prin trecutul care este glorificat si prezentul criticat. Grafic, aceasta antiteza este aratata prin punctele de suspensie.

Prima parte a poeziei are trasaturile odei si in aceasta, Eminescu face dovada ca a pretuit operele celor de dinaintea sa si compara muzicalitatea acestora cu “un fagure de miere”.Poetul are de asemenea o ordine in care ii prezinta pe cei pe care ii apreciaza, ei find mentionati in oridine crescatoare din punct de vedere valoric, Alecsandri fiind ultimul.



Partea a doua a poemului este construita pe baza alternantei dintre pronumele personale:noi si voi. Poetul critica societatea lipsita de idealuri majore, oamenii acesteia fiind reci din punct de vedere sentimental, netalentati si plini de vicii. Acesta le critica de asemenea modul in care ei isi exprimau religia si patriotismul.Pentru a dovedi integritatea morala a predecesorilor sai, Eminescu le compara sufletele cu un inger si inimile lor cu o lira. Ultimele trei strofe sunt lipsite de accente satirice, in favoarea meditatiei filozofice. Aici se inspira de la Schopenhauer.

In ultima strofa, poetul isi ia adio de la generatia de dinaintea lui, careia ii recunoate meritul fundamental, acela de a fi realizat o lume imaginara, cea a artei, opuse celei cotidiene, banale: “ Ce cladeati o alta lume pe-asta lume de noroi”(contrast obtinut prin repetitie si antiteza a pronumelor). Eminescu regreta ca adevaratele valori s-au amestecat cu celelalte valori, ca lumea se masoara dupa orgoliile indivizilor care o alcatuiesc si ca el a avut nesansa de a trai intr-o societate decadenta: “Toate-s praf… Lumea-i cum este… si ca dansa suntem noi”. Punctele de suspensie reluate marcheaza prin comparative lipsa valorii morale, caracteristica atat lumii in general, cat si generaatiei contemporane lui Mihai Eminescu.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 6504
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site